Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 2.220 din 19 aprilie 2007  pentru aprobarea Normelor privind procedura de atestare si inscriere in Registrul operatorilor economici din domeniul protejarii monumentelor istorice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 2.220 din 19 aprilie 2007 pentru aprobarea Normelor privind procedura de atestare si inscriere in Registrul operatorilor economici din domeniul protejarii monumentelor istorice

EMITENT: MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 23 noiembrie 2007
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) pct. 18, alin. (4) şi ale <>art. 28 alin. (3) lit. j) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicatã,
în temeiul prevederilor <>art. 10 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

ministrul culturii şi cultelor emite urmãtorul ordin:

ART. 1
Se aprobã Normele privind procedura de atestare şi înscriere în Registrul operatorilor economici din domeniul protejãrii monumentelor istorice, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2
La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abrogã orice dispoziţie contrarã.
ART. 3
Prezentul ordin se comunicã Direcţiei generale patrimoniu cultural naţional - Direcţia monumente istorice şi arheologie din Ministerul Culturii şi Cultelor şi Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, care vor lua mãsuri în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor acestuia.

Ministrul culturii şi cultelor,
Adrian Iorgulescu

Bucureşti, 19 aprilie 2007.
Nr. 2.220.

ANEXĂ

NORME
privind procedura de atestare şi înscriere în registrul operatorilor economici din domeniul protejãrii monumentelor istorice

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezenta procedurã de atestare şi înscriere în Registrul operatorilor economici din domeniul protejãrii monumentelor istorice, denumitã în continuare Procedurã, stabileşte cadrul normativ privind desfãşurarea acestor activitãţi de interes public.
ART. 2
Aplicarea prezentei proceduri are ca scop realizarea în mod unitar a activitãţii de autorizare a operatorilor economici, persoane juridice, care îşi desfãşoarã activitatea în domeniul protejãrii monumentelor istorice, stabilind condiţiile de emitere a autorizaţiilor, domeniile pentru care se emit autorizaţiile, precum şi valabilitatea autorizaţiilor eliberate.
ART. 3
(1) Obiectivul principal urmãrit prin autorizarea operatorilor economici, persoane juridice, din domeniul de referinţã este asigurarea nivelului calitativ al lucrãrilor şi a respectãrii prevederilor legale din domeniul monumentelor istorice.
(2) În sensul prevederilor prezentelor norme sunt consideraţi operatori economici persoanele juridice legal înfiinţate şi care au ca obiect principal de activitate desfãşurarea de activitãţi în domeniul protejãrii monumentelor istorice.
ART. 4
(1) Toate intervenţiile care se efectueazã asupra monumentelor istorice, altele decât cele de schimbare a funcţiunii sau a destinaţiei, de întreţinere sau de reparaţii curente, indiferent de sursa lor de finanţare şi de regimul de proprietate al imobilului, se realizeazã conform prevederilor <>Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicatã, de cãtre operatorii economici, persoane juridice, autorizaţi sã desfãşoare urmãtoarele categorii de activitãţi:
a) cercetare în domeniul monumentelor istorice;
b) proiectare în domeniul monumentelor istorice;
c) executare de lucrãri în domeniul monumentelor istorice.
(2) Autorizarea operatorilor economici se referã la evaluarea, pe bazã de dosar, a calificãrii acestora în domeniul pentru care au solicitat obţinerea autorizaţiei.
ART. 5
Autorizarea operatorilor economici în domeniul protejãrii monumentelor istorice nu conduce la transferul responsabilitãţii de la operatorii economici autorizaţi la autoritatea emitentã şi nici nu îi exonereazã pe aceştia de obligaţiile legale ce le revin.
ART. 6
Procedura se aplicã oricãrui operator economic ce desfãşoarã activitate pe teritoriul naţional în domeniul protejãrii monumentelor istorice.

CAP. II
Autoritãţi competente

ART. 7
(1) Autorizaţia în vederea desfãşurãrii de activitãţi în domeniul protejãrii monumentelor istorice se emite sub semnãtura directorului general al Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, conferind titularului deplinãtatea drepturilor legale pentru exercitarea cãrora a fost emisã.
(2) Activitatea de verificare a legalitãţii, precum şi din punctul de vedere al conţinutului a documentaţiilor depuse de operatorii economici în vederea emiterii autorizaţiilor, precum şi a înscrierii acestora în Registrul operatorilor economici din domeniul protejãrii monumentelor istorice, denumit în continuare Registru, este desfãşuratã de cãtre Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice.
ART. 8
În vederea realizãrii activitãţilor prevãzute la art. 7 alin. (2), s-a constituit, la nivelul Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, Serviciul evaluare şi avizare documentaţii, organizat în subordinea directã a directorului general al Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice.
ART. 9
Personalul de specialitate, atestat pentru activitãţi în domeniul protejãrii monumentelor istorice, din structura Serviciului evaluare şi avizare documentaţii nu poate presta aceastã activitate pentru operatorii economici care desfãşoarã activitate de acest gen pe teritoriul naţional.

CAP. III
Procedura de atestare şi înscriere în Registrul operatorilor economici din domeniul protejãrii monumentelor istorice

SECŢIUNEA 1
Procedura de atestare a operatorilor economici din domeniul protejãrii monumentelor istorice

ART. 10
În vederea autorizãrii în domeniul protejãrii monumentelor istorice, operatorii economici, constituiţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi abilitaţi sã desfãşoare activitate de naturã economicã pe teritoriul naţional, depun la Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice urmãtoarele documente:
a) cererea de autorizare a operatorilor economici pentru desfãşurarea de activitãţi în domeniul protejãrii monumentelor istorice, conform modelului conţinut în anexa nr. 1, care face parte integrantã din prezentele norme;
b) copie legalizatã de pe certificatul de înmatriculare la registrul comerţului, cu codul unic de înregistrare;
c) certificat de constatare de la oficiul registrului comerţului, în care sã fie menţionat codul CAEN 9252 "Activitãţi ale muzeelor, conservarea monumentelor şi clãdirilor", emis cu cel mult 48 de ore înainte de data depunerii documentaţiei în formã completã, în original;
d) cazierul judiciar al asociaţilor care rãspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale sau, dupã caz, al administratorilor/conducãtorului organului de conducere al operatorului economic, în original;
e) declaraţie pe propria rãspundere a asociaţilor care rãspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale sau, dupã caz, a administratorilor/conducãtorului organului de conducere al operatorului economic privind neimplicarea acestora în activitãţi care au adus prejudicii sau au condus la distrugerea de monumente istorice;
f) angajamentul persoanei care gireazã prin atestatul sãu profesional activitatea operatorului economic, prin care îşi asumã obligaţia de a respecta reglementãrile legale din domeniul monumentelor istorice;
g) copii avizate, pentru conformitate, de pe documentele care dovedesc cã cel puţin unul dintre asociaţii care rãspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale sau, dupã caz, administratorul/conducãtorul organului de conducere al operatorului economic ori cel puţin un angajat sau colaborator este înscris în Registrul specialiştilor sau în Registrul experţilor şi verificatorilor tehnici atestaţi de cãtre Ministerul Culturii şi Cultelor/Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. Documentele doveditoare vor consta în contract de muncã, înregistrat la organele competente, încheiat de operatorul economic solicitant cu persoana ce are calitatea de specialist atestat în domeniu, pentru o perioadã cel puţin egalã cu perioada de acordare a autorizaţiei;
h) documente care atestã calificarea profesionalã în domeniu a persoanelor precizate la lit. f), în copie legalizatã.
ART. 11
(1) Documentele prevãzute la art. 10 lit. a)-h) sunt obligatorii în vederea emiterii autorizaţiei. Acestea se depun, împreunã cu dovada achitãrii tarifului pentru eliberarea autorizaţiei, de cãtre operatorul economic solicitant la secretariatul Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice.
(2) Specialistul sau expertul atestat nu poate gira prin atestatul sãu activitatea a mai mult de 3 operatori economici în domeniul protejãrii monumentelor istorice.
(3) În toate cazurile, specialistul sau expertul care gireazã prin atestatul sãu profesional activitatea operatorului economic trebuie sã fie atestat de cãtre Ministerul Culturii şi Cultelor/Institutul Naţional al Monumentelor Istorice în domeniul pentru care se solicitã de cãtre operatorul economic emiterea autorizaţiei (cercetare, proiectare sau execuţie).
ART. 12
(1) Având în vedere prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificãrilor profesionale, prin care se stabilesc condiţiile de acces la profesiile reglementate şi exercitarea lor pe teritoriul naţional pentru deţinãtorii unor calificãri profesionale obţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, persoana sau persoanele care gireazã activitatea operatorului economic poate/pot fi şi resortisant/resortisanţi al/ai unui alt stat membru, dacã îndeplineşte/îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea calificãrilor profesionale cu relevanţã în domeniul protejãrii monumentelor istorice.
(2) Recunoaşterea calificãrilor profesionale potrivit alineatului precedent conferã dreptul titularului de a presta serviciile sub titlul profesional din limba românã corespunzãtor.
ART. 13
(1) În cazul în care constatã cã documentele prevãzute la art. 10 lit. a)-h) nu sunt depuse în forma solicitatã sau nu sunt depuse în formã completã, Serviciul evaluare şi avizare documentaţii va notifica în legãturã cu aceastã împrejurare operatorul economic, indicând şi modul de remediere a situaţiei, dupã caz, în termen de 5 zile lucrãtoare de la data depunerii de cãtre acesta a documentaţiei.
(2) Dacã în termen de 10 zile lucrãtoare de la primirea comunicãrii operatorul economic nu completeazã documentaţia conform precizãrilor de completare, se considerã cã a renunţat la cererea de autorizare.
(3) O nouã solicitare va trebui sã conţinã în mod complet documentaţia necesarã, precum şi dovada achitãrii tarifului pentru eliberarea autorizaţiei.
ART. 14
(1) Emiterea autorizaţiilor se face pe baza referatelor de verificare a documentaţiilor, ce conţin propunerile de emitere a acestora pentru activitãţi de cercetare, proiectare şi executare de lucrãri în domeniul monumentelor istorice, care se înainteazã spre aprobare directorului general al Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice.
(2) Autorizaţiile se emit în termen de 45 de zile de la data depunerii documentaţiei în formã completã, în conformitate cu modelul prevãzut în anexa nr. 2, care face parte integrantã din prezentele norme.
ART. 15
(1) Autorizaţia în vederea desfãşurãrii de activitãţi în domeniul protejãrii monumentelor istorice are termen de valabilitate 24 de luni de la data emiterii acesteia.
(2) Autorizaţia conferã drepturi legale, în acest sens, în mod exclusiv, titularului cãruia i-a fost emisã şi doar pentru domeniul în care a fost autorizat.
ART. 16
(1) Operatorul economic autorizat va putea sã solicite, prin cerere conform modelului prevãzut în anexa nr. 3, care face parte integrantã din prezentele norme, prelungirea autorizaţiei pentru o nouã perioadã de 24 de luni.
(2) Împreunã cu cererea de prelungire a autorizaţiei, solicitantul va depune documentele prevãzute la art. 10 lit. c)-e), precum şi, dupã caz, la lit. f)-h), dacã persoana care gireazã activitatea autorizatã este alta decât cea care a girat pe perioada anterioarã.
(3) Prelungirea autorizaţiei poate fi solicitatã, cu condiţia ca documentaţia prevãzutã la alin. (1) şi (2) sã fie depusã în formã completã, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea perioadei de valabilitate a autorizaţiei deţinute.
(4) Prevederile art. 7, 13 şi 15 ale prezentelor norme se aplicã în mod corespunzãtor.

SECŢIUNEA a 2-a
Procedura de înscriere în Registrul operatorilor economici din domeniul protejãrii monumentelor istorice

ART. 17
(1) Operatorii economici, persoane juridice, pentru care s-a emis autorizaţia în domeniul protejãrii monumentelor istorice au obligaţia de a solicita, prin cerere, conform modelului prevãzut în anexa nr. 4, care face parte integrantã din prezentele norme, înscrierea în Registru la momentul eliberãrii autorizaţiei.
(2) Eliberarea autorizaţiei este condiţionatã în toate cazurile de îndeplinirea obligaţiei operatorului economic de a solicita înscrierea în Registru.
ART. 18
În cazul în care operatorul economic nu îşi îndeplineşte obligaţiile privind solicitarea înscrierii în Registru, în cel mult 30 de zile de la data la care este încunoştinţat asupra acordãrii autorizaţiei solicitate, pierde dreptul la eliberarea autorizaţiei, fãrã restituirea tarifului pentru eliberarea autorizaţiei.
ART. 19
(1) Registrul este public, în condiţiile stabilite prin prezentele norme.
(2) În vederea înscrierii în Registru, operatorul economic va depune la secretariatul Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice o cerere de înscriere, împreunã cu dovada achitãrii tarifului de înscriere în Registru.
ART. 20
(1) Eliberarea extrasului din Registru poate fi solicitatã de orice persoanã interesatã, cu achitarea corespunzãtoare a tarifului pentru eliberarea extrasului de Registru, stabilit prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
(2) Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice are obligaţia de a elibera, pe cheltuiala persoanei solicitante, certificate constatatoare cã o anumitã menţiune este sau a fost înscrisã la o anumitã datã în Registru.
(3) Actele prevãzute la alin. (1) şi (2) pot fi cerute şi eliberate şi prin corespondenţã, dacã se face dovada achitãrii tarifului pentru eliberarea extrasului de Registru, respectiv a tarifului pentru eliberarea certificatului constatator, dupã caz, astfel cum sunt stabilite prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
(4) Pentru informaţiile solicitate de autoritãţile competente din ţãrile membre ale Uniunii Europene, în aplicarea Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificãrilor profesionale, nu se percep taxe sau tarife dacã existã reciprocitate de tratament pentru informaţiile solicitate de la acestea de cãtre autoritãţile române cu atribuţii de gestionare a datelor în domeniile de referinţã.
ART. 21
Înscrierea în Registru a autorizaţiilor emise sau a menţiunilor în legãturã cu acestea este opozabilã terţilor de la data operãrii lor în Registru.
ART. 22
Desfãşurarea de activitãţi în domeniul protejãrii monumentelor istorice de cãtre operatorii economici, persoane juridice, autorizaţi potrivit prevederilor legale, în alte domenii decât cel pentru care a fost eliberatã autorizaţia şi s-au înscris menţiunile în Registru, precum şi nerespectarea condiţiilor în care a fost eliberatã aceastã autorizaţie atrag rãspunderea civilã, materialã, contravenţionalã sau penalã, dupã caz, în condiţiile <>Legii nr. 422/2001 , republicatã.
ART. 23
Registrul are urmãtorul conţinut:


┌─┬─────────┬─────┬────────────┬────────┬─────────┬────────────┬─────────────┐
│N│Denumirea│Codul│Datele de │Numarul/│Domeniul │Numele şi │ Observaţii │
│r│operato- │unic │contact ale │ date │autorizat│prenumele │ │
│ │rului │ de │operatorului│autori- │ │persoanelor │ │
│c│economic │înre-│economic │zaţiei │ │care gireazã│ │
│r│ │gis- │ │ │ │activitatea │ │
│t│ │trare│ │ │ │autorizatã │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────┼─────┼────────────┼────────┼─────────┼────────────┼─────────────┤
│0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├─┼─────────┼─────┼────────────┼────────┼─────────┼────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└─┴─────────┴─────┴────────────┴────────┴─────────┴────────────┴─────────────┘



ART. 24
(1) Informaţiile conţinute în Registru sunt de interes public.
(2) Datele din Registru privind denumirea operatorilor economici, persoane juridice, codul unic de înregistrare, datele de contact, numãrul şi data emiterii autorizaţiei, domeniul în care s-a obţinut autorizaţia, precum şi numele şi prenumele persoanelor care gireazã activitatea autorizatã se publicã pe site-ul oficial al Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi pe site-ul Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, ce are calitate de autoritate emitentã.
(3) Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice gestioneazã în mod exclusiv baza de date din Registru, oferind posibilitatea persoanelor interesate de a accesa informaţii în legãturã cu menţiunile conţinute în acesta, prin postarea pe site-ul instituţiilor menţionate a datelor prevãzute la alin. (1).
(4) Informaţiile obţinute prin accesarea site-ului Ministerului Culturii şi Cultelor şi a celui al Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice şi listate nu constituie certificat constatator.
ART. 25
Personalul Serviciului evaluare şi avizare documentaţii din cadrul Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, care conduce, executã şi gestioneazã operaţiunile specifice Registrului, rãspunde pentru conformitatea cu legea a datelor înscrise în Registru. În acest scop verificã cererile şi actele însoţitoare sub aspectul respectãrii prevederilor legale şi al existenţei dovezilor aferente, precum şi al corelãrii datelor înscrise în Registru cu cererile solicitanţilor.
ART. 26
(1) Operatorii economici, persoane juridice, care desfãşoarã activitãţi de protejare a monumentelor istorice în ţãrile membre ale Uniunii Europene vor solicita autorizarea pentru a desfãşura activitãţi de acest gen, pe teritoriul României, dupã parcurgerea în prealabil a procedurilor administrative prevãzute de legislaţia în vigoare pentru desfãşurarea de activitãţi cu caracter economic.
(2) Procedura de autorizare şi de înscriere a acestora în Registru are loc în baza prezentãrii în original şi în copie legalizatã a unor autorizaţii similare din punctul de vedere al conţinutului lor, împreunã cu o traducere exactã a acestora în limba românã, autentificatã de autoritãţile competente din statul care a emis respectivul document.
(3) Cerinţele referitoare la respectarea reglementãrilor legale din domeniul protejãrii monumentelor istorice şi la calitatea de specialist în domeniu a persoanelor care gireazã activitatea operatorului economic se aplicã în mod corespunzãtor.

CAP. IV
Sancţiuni aplicabile

ART. 27
Pe durata de valabilitate a autorizaţiei, operatorul economic este obligat sã comunice orice modificare a elementelor pe baza cãrora s-a emis autorizaţia, în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la data intervenirii respectivei modificãri.
ART. 28
(1) Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice are dreptul de a verifica, pe întreaga duratã de valabilitate a autorizaţiei, îndeplinirea condiţiilor în baza cãrora s-a acordat atestarea, precum şi a respectãrii de cãtre operatorul economic a tuturor celorlalte obligaţii legale privind desfãşurarea activitãţii sau activitãţilor autorizate în domeniul protejãrii monumentelor istorice.
(2) Menţinerea condiţiilor de atestare se evalueazã anual.
ART. 29
(1) Autoritatea emitentã va proceda la suspendarea, retragerea sau anularea autorizaţiei, de la data neîndeplinirii condiţiilor în care aceasta s-a emis, cu înscrierea menţiunii de suspendare, de retragere sau de anulare în Registru.
(2) Mãsura suspendãrii se aplicã pe o duratã de cel mult 6 luni, pânã la data remedierii de cãtre operatorul economic a situaţiei de neîndeplinire a condiţiilor în care s-a acordat atestarea. Suspendarea nu conferã dreptul la prelungirea autorizaţiei cu o perioadã corespunzãtoare suspendãrii.
(3) Dacã împrejurarea ce conduce la neîndeplinirea condiţiilor şi pentru care s-a decis suspendarea autorizaţiei operatorului economic persistã pe o duratã mai mare de 6 luni, autoritatea emitentã va proceda la retragerea autorizaţiei.
ART. 30
Anularea autorizãrii operatorilor economici, persoane juridice, cu activitate în domeniul monumentelor istorice se va dispune în urmãtoarele cazuri:
a) operatorul economic autorizat, prin activitatea sa, aduce atingere integritãţii materiale a monumentelor istorice;
b) operatorul economic autorizat desfãşoarã alte activitãţi în domeniul protejãrii monumentelor istorice decât cele pentru care a fost acordatã autorizaţia.
ART. 31
Împotriva dispoziţiilor privind respingerea cererii privind autorizarea sau prin care s-au luat mãsuri de suspendare, de retragere sau de anulare a autorizaţiei, dupã caz, operatorul economic ce suportã sancţiunea sau mãsura luatã poate formula contestaţie în condiţiile <>Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

ANEXA 1


───────
la norme
──────────

CERERE
de autorizare a operatorilor economici pentru desfãşurarea de activitãţi în domeniul protejãrii monumentelor istorice

Subsemnatul*1), ........, domiciliat în .........., cu datele de identificare ............, în conformitate cu art. 26 alin. (1) pct. 18 şi alin. (4), coroborat cu <>art. 28 alin. (3) lit. j) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicatã, solicit emiterea autorizaţiei pentru*2) .............., în domeniul*3) .................................,
Anexez prezentei cereri urmãtoarele documente doveditoare:
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................

Data:
...............

Semnãtura:
Numele şi prenumele .............................
_________
*1) Se completeazã cu datele de identificare ale persoanei care deţine funcţia de conducere a operatorului economic solicitant: numele şi prenumele, adresa, seria, numãrul şi data eliberãrii C.I./B.I., codul numeric personal.
*2) Se completeazã cu datele de identificare ale operatorului economic solicitant: denumirea, sediul, numãrul de telefon şi fax, codul unic de înregistrare, contul bancar şi banca la care este deschis.
*3) Se completeazã cu domeniile: cercetare, proiectare sau executare lucrãri, dupã caz.


ANEXA 2
───────
la norme
─────────
Prezentarea graficã a Autorizaţiei

NOTĂ (CTCE)

Reprezentarea graficã a autorizaţiei se gãseşte în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 799 din 23 noiembrie 2007, la pagina 14, a se vedea imaginea asociatã

ANEXA 3
───────
la norme
────────

CERERE
de prelungire a autorizaţiei operatorilor economici, pentru desfãşurarea de activitãţi în domeniul protejãrii monumentelor istorice

Subsemnatul*1), ........., domiciliat în ........., cu datele de identificare ............, solicit prelungirea Autorizaţiei seria ........ nr. ........../....................., cu înscrierea automatã de menţiuni privind perioada de prelungire în Registrul operatorilor economici autorizaţi sã desfãşoare activitãţi în domeniul protejãrii monumentelor istorice, în conformitate cu art. 26 alin. (1) pct. 18 şi alin. (4), coroborat cu <>art. 28 alin. (3) lit. j) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicatã, prin eliberarea autorizaţiei pentru*2) ................, în domeniul*3) ....................... .
Anexez prezentei cereri urmãtoarele documente doveditoare:
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................
-..................................................................

Data:
...........

Semnãtura:
Numele şi prenumele ..........................
__________
*1) Se completeazã cu datele de identificare ale persoanei care deţine funcţia de conducere a operatorului economic solicitant: numele şi prenumele, adresa, seria, numãrul şi data eliberãrii C.I./B.I., codul numeric personal.
*2) Se completeazã cu datele de identificare ale operatorului economic solicitant: denumirea, sediul, numãrul de telefon şi fax, codul unic de înregistrare, contul bancar şi banca la care este deschis.
*3) Se completeazã cu domeniile: cercetare, proiectare sau executare lucrãri, dupã caz.

ANEXA 4
───────
la norme
─────────

CERERE
de înscriere în Registrul operatorilor economici din domeniul protejãrii monumentelor istorice

Subsemnatul*1), ..........., domiciliat în ........., cu datele de identificare ......., solicit înscrierea în Registrul operatorilor economici din domeniul protejãrii monumentelor istorice, în conformitate cu art. 26 alin. (1) pct. 18 şi alin. (4), coroborat cu <>art. 28 alin. (3) lit. j) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicatã, pentru*2) ......., în domeniul*3) ............................................ .
Anexez prezentei cereri dovada achitãrii taxei pentru înscrierea în Registrul operatorilor economici din domeniul protejãrii monumentelor istorice.

Data:
..........

Semnãtura:
Numele şi prenumele .....................
__________
*1) Se completeazã cu datele de identificare ale persoanei care deţine funcţia de conducere a operatorului economic solicitant: numele şi prenumele, adresa, seria, numãrul şi data eliberãrii C.I./B.I., codul numeric personal.
*2) Se completeazã cu datele de identificare ale operatorului economic solicitant: denumirea, sediul, numãrul de telefon şi fax, codul unic de înregistrare, contul bancar şi banca la care este deschis.
*3) Se completeazã cu domeniile: cercetare, proiectare sau executare lucrãri, dupã caz.
_________

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016