Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: ORDIN nr. 193 din 31 martie 2009 privind stabilirea Metodologiei de elaborare a conturilor nationale nefinanciare in Romania Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 193 din 31 martie 2009 privind stabilirea Metodologiei de elaborare a conturilor nationale nefinanciare in Romania

EMITENT: INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 292 din 5 mai 2009
Comenteaza legea

Având în vedere Hotãrârea Comitetului de avizare metodologicã nr. 3 din 27 iulie 2007,
ţinând seama de cerinţele Regulamentului (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul european de conturi naţionale şi regionale din Comunitate, referitor la principiile de mãsurare a preţurilor şi volumelor, cu modificãrile ulterioare,
în temeiul prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale <>Hotãrârii Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statisticã, republicatã, cu modificãrile ulterioare,

preşedintele Institutului Naţional de Statisticã emite urmãtorul ordin:

ART. 1
Obiectul prezentului ordin îl reprezintã stabilirea Metodologiei de elaborare a conturilor naţionale nefinanciare în România.
ART. 2
Metodologia menţionatã la art. 1 este prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 3
Institutul Naţional de Statisticã va asigura actualizarea metodologiei menţionate la art. 1 în funcţie de legislaţia europeanã.
ART. 4
(1) Prezentul ordin va fi pus în aplicare de cãtre compartimentul de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Statisticã.
(2) Prevederile prezentului ordin devin obligatorii pentru statistica oficialã din România.
ART. 5
Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Institutului Naţional de Statisticã,
Vergil Voineagu

Bucureşti, 31 martie 2009.
Nr. 193.


ANEXĂ
METODOLOGIE
de elaborare a conturilor naţionale nefinanciare în România

1. Contabilitatea naţionalã

1.1. Cadrul legal
Implementarea conturilor naţionale în Sistemul statistic românesc a constituit o prioritate a perioadei de tranziţie, începând cu anul de calcul 1989. În România, Sistemul european de conturi naţionale şi regionale versiunea 1995 SEC95 - se aplicã începând cu anul 1998. Metodologia SEC95 este obligatoriu de aplicat, prin Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul european de conturi naţionale şi regionale din Comunitate, referitor la principiile de mãsurare a preţurilor şi volumelor, cu modificãrile ulterioare, în ţãrile membre ale Uniunii Europene, fiind cadrul compatibil pe plan internaţional cu Sistemul conturilor naţionale versiunea 1993 - SCN93 -, utilizat de marile organizaţii internaţionale. Acest regulament este completat de alte documente legislative, emise în timp, precum şi de manuale detaliate (elaborate de Eurostat, referitoare la aspecte specifice ale SEC95: Venitul naţional brut, Estimãri în preţuri constante, Servicii de intermediere financiarã indirect mãsurate, statisticã guvernamentalã etc.). Obligativitatea aplicãrii SEC95 în cadrul Uniunii Europene este întãritã prin anexa B la regulamentul Consiliului menţionat, ce se referã la Programul de transmitere a datelor SEC95.

1.2. Noţiuni generale
Sistemul de conturi naţionale SEC95 are importanţã politicã deoarece este utilizat în procedura bugetarã a Comunitãţii pentru a stabili contribuţia fiecãrei ţãri provenind din resursa TVA şi VNB. De asemenea, prin intermediul SEC95 se realizeazã urmãrirea şi orientarea politicilor monetare europene - criteriile de convergenţã ale Tratatului de la Mstricht.
Conturile naţionale oferã o descriere sistematicã şi detaliatã a economiei totale - regiune, ţarã, grup de ţãri -, a componentelor sale, precum şi a relaţiilor cu alte economii, acoperind o anumitã perioadã de timp - an, trimestru, semestru etc. Indiferent de întinderea spaţialã şi temporalã a estimãrilor, conturile naţionale se calculeazã pe baza aceluiaşi cadru stabilit prin regulamentul menţionat. SEC95 este armonizat cu numeroase concepte şi clasificãri utilizate în cadrul altor statistici sociale şi economice, cum ar fi cele privind ocuparea, industria sau comerţul exterior.
Principalele elemente ale sistemului sunt:
- unitãţile statistice şi gruparea lor;
- fluxurile şi stocurile;
- sistemul de conturi şi agregatele;
- cadrul intrãri-ieşiri/resurse-utilizãri.
O caracteristicã definitorie a SEC95 o reprezintã utilizarea a douã tipuri de unitãţi şi a douã modalitãţi de subdivizare a economiei:
a) unitãţile instituţionale, grupate în urmãtoarele sectoare instituţionale, pe baza funcţiilor principale, a comportamentului şi obiectivelor:
● societãţi nefinanciare;
● societãţi financiare;
● administraţii publice;
● gospodãriile populaţiei;
● instituţiile fãrã scop lucrativ în serviciul gospodãriilor populaţiei;
● restul lumii.
Acestea sunt utilizate pentru a descrie veniturile, cheltuielile şi fluxurile financiare, bilanţurile economiei naţionale;
b) unitãţile cu activitate economicã la nivel local, grupate în ramuri de activitate, pe baza tipului lor de activitate. Ramurile de activitate sunt utilizate în vederea descrierii procesului de producţie şi a analizei intrãri-ieşiri, cunoscutã şi ca "input-output". Tipul de activitate se identificã pe baza Clasificãrii activitãţilor din economia naţionalã Rev.1 aplicate în România, perfect compatibilã cu NACE Rev.1.1, clasificarea aplicatã la nivelul Uniunii Europene. Aceastã clasificare s-a modificat începând cu 1 ianuarie 2008.
Ca regulã contabilã de bazã trebuie precizat faptul cã, în cadrul SEC95, operaţiunile efectuate de cãtre o unitate sau un sector fac obiectul unei înregistrãri în partidã dublã, cele douã pãrţi ale contului fiind reprezentate de resurse şi utilizãri, permiţând verificarea coerenţei conturilor. În practicã, conturile naţionale sunt bazate pe principiul intrãrilor cvadruple, datoritã faptului cã majoritatea operaţiunilor implicã douã unitãţi instituţionale şi astfel ele trebuie sã fie înregistrate de douã ori, pentru fiecare unitate.
Contabilitatea naţionalã opereazã cu noţiunea de agregate, acestea fiind valori sintetice care mãsoarã rezultatul activitãţii economiei totale vãzut dintr-o perspectivã particularã, de exemplu a producţiei, valorii adãugate, venitului disponibil, consumului final etc. Agregatelor le este recunoscutã importanţa atât ca indicatori de sintezã, cât şi ca valori de referinţã.

2. Sfera de cuprindere a conturilor naţionale nefinanciare în România

În România, conturile naţionale nefinanciare se realizeazã de cãtre Direcţia de conturi naţionale şi sinteze macroeconomice, pentru urmãtoarele componente:
A. conturile naţionale anuale. Acestea se calculeazã atât în preţuri curente, cât şi în preţuri constante - preţurile anului anterior;
B. conturile naţionale trimestriale. Estimãrile acestora se fac în preţuri curente, în preţurile trimestrului corespunzãtor al anului precedent şi în preţurile medii ale anului 2000, prin metoda înlãnţuirii volumelor;
C. conturile regionale. Calculele se realizeazã în preţuri curente.
Programul de elaborare a variantelor provizorii, semidefinitive şi definitive ale conturilor naţionale anuale este prezentat în tabelul urmãtor:


 ┌────────────┬──────────────┬────────────────────────────────────────────────┐
 │Termenele de│  Versiunea   │                Date disponibile                │
 │ realizare  │              │                                                │
 ├────────────┼──────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
 │  N+3 luni  │  Provizorie  │Contul de producţie, pe 4 ramuri de activitate  │
 │   Martie   │              │şi PIB total, în preţuri curente şi preţuri     │
 │            │              │constante - preţurile anului anterior. PIB      │
 │            │              │calculat pentru principalele agregate de        │
 │            │              │cheltuieli                                      │
 ├────────────┼──────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
 │ N+12 luni  │Semidefinitivã│Contul de producţie, pe 14 ramuri de activitate │
 │ Decembrie  │              │şi PIB total, în preţuri curente şi preţuri     │
 │            │              │constante, precum şi PIB calculat pentru princi-│
 │            │              │palele agregate de cheltuieli                   │
 ├────────────┼──────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
 │  N+21 luni │  Definitivã  │Tabelul intrãri-ieşiri în preţuri curente şi    │
 │ Septembrie │              │constante şi tabelul conturilor economice       │
 │            │              │integrate                                       │
 └────────────┴──────────────┴────────────────────────────────────────────────┘



În varianta definitivã a conturilor naţionale se elaboreazã tabelele de sintezã prevãzute de SEC95, şi anume:

A. Tabelul intrãri-ieşiri/resurse-utilizãri pe ramurile de activitate ale economiei naţionale, estimãri anuale. Echilibrarea acestuia se realizeazã la nivel de 105 ramuri de activitate, obţinute pe baza clasificãrii CAEN Rev.1. Tabelul se elaboreazã atât în preţuri curente, cât şi în preţurile anului anterior, numai în faza definitivã de estimare a conturilor naţionale. Principalele identitãţi contabile urmãrite în acest cadru de calcul sunt:
a) identitatea pe ramuri de activitate:
Producţia = consum intermediar + valoarea adãugatã brutã,
în care:
Valoarea adãugatã brutã = remunerarea salariaţilor
+ impozite pe producţie
- subvenţii pe producţie
+ excedentul brut de exploatare
b) identitatea pe produse:
Total resurse = total utilizãri
În acelaşi timp, pentru fiecare produs se verificã urmãtoarea identitate:
Producţia + importurile = consumul intermediar
+ consumul final
+ exporturile
+ formarea brutã de capital
Tabelul resurselor şi utilizãrilor exprimã fluxurile înregistrate pentru urmãtoarele conturi:
- Contul de bunuri şi servicii;
- Contul de producţie;
- Contul de exploatare.
Trecerea de la tabelele resurselor şi utilizãrilor în preţuri de bazã la tabelele în preţuri de achiziţie se face prin:
- realocarea adaosului comercial;
- realocarea marjelor de transport;
- adãugarea impozitelor nete pe produse.
Aceste transformãri constituie o etapã fundamentalã a procesului de echilibrare şi sunt detaliate în tabele distincte.

B. Tabelul conturilor economice integrate se realizeazã anual, în preţuri curente, pentru cele 6 sectoare instituţionale.
Principalele conturi şi subconturi nefinanciare prevãzute de sistemul conturilor naţionale sunt urmãtoarele:
- Contul de bunuri şi servicii (0);
- Contul de producţie (I);
- Conturile de distribuire primarã a venitului (II.1):
- Contul de exploatare (II.1.1);
- Contul de alocare a veniturilor primare (II.1.2):
- Contul de venit al întreprinderii (II.1.2.1);
- Contul de alocare a altor venituri primare (II.1.2.2);
- Contul de distribuire secundarã a venitului (II.2);
- Contul de redistribuire a venitului în naturã (II.3);
- Contul de utilizare a venitului (II.4):
- Contul de utilizare a venitului disponibil (II.4.1);
- Contul de utilizare a venitului disponibil ajustat (II.4.2);
- Contul de capital (III.1):
- Contul variaţiilor nete datorate economiei şi transferurilor de capital (III.1.1);
- Contul achiziţiilor de active nefinanciare (III.1.2).
Conturile sunt echilibrate cu ajutorul soldurilor contabile. Cele mai importante solduri contabile sunt: valoarea adãugatã, excedentul de exploatare, soldul veniturilor primare, venitul disponibil, economia şi capacitatea/necesarul de finanţare, exprimate în valoare brutã sau netã.

3. Sursele de date

Sursele de date utilizate în estimarea conturilor naţionale sunt numeroase şi variate, cãutându-se permanent îmbunãtãţirea celor existente, precum şi gãsirea de noi surse de informaţii. Furnizorii principali ai acestora sunt direcţiile de specialitate ale INS, MFP, BNR etc. Procesul de integrare a informaţiilor de bazã existente, modificate sau nou-apãrute, se realizeazã în respect cu cerinţele metodologice ale SEC95.
Principalele surse de date sunt enumerate mai jos:
● Surse statistice:
- ancheta structuralã în întreprinderi;
- ancheta bugetelor de familie;
- ancheta forţei de muncã în gospodãrii;
- conturile economice pentru agriculturã;
- balanţa produselor agricole;
- costul forţei de muncã;
- recensãmântul populaţiei şi locuinţelor din 2002;
- anchete specifice realizate de cãtre direcţiile de specialitate din INS privind industria, transporturile, comerţul, construcţiile, serviciile etc.;
- alte anchete anuale şi infrnuale disponibile privind producţia industrialã, de construcţii, servicii, comerţ; contul de producţie al agriculturii.
Registrul statistic reprezintã sursa unicã de furnizare a nomenclatoarelor de unitãţi pentru derularea anchetelor statistice. Principala caracteristicã a REGIS este compatibilitatea completã cu alte registre utilizate în economie.
● Surse administrative:
- execuţia bugetului general al administraţiilor publice - raportãrile bugetare, format din: bugetul administraţiei publice centrale; bugetele administraţiilor locale; bugetul securitãţii sociale, compus din: Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, Fondul unic de asigurãri sociale de sãnãtate, Fondul de securitate socialã;
- declaraţiile pe venitul global din activitãţile independente, depuse de cãtre întreprinzãtorii individuali şi asociaţiile familiale la MFP.
● Surse contabile şi financiare:
- situaţiile financiare ale societãţilor financiare;
- situaţiile financiare ale altor operatori economici.
● Alte surse de date:
- balanţa de plãţi.
Deoarece în conturi naţionale se utilizeazã cele douã tipuri de unitãţi pentru subdivizarea economiei - sectoare instituţionale şi ramuri de activitate -, sursele de date folosite pot fi diferite pentru fiecare dintre acestea:
● pentru ramurile de activitate, principalele surse de date sunt: ancheta structuralã din întreprinderi, care are douã capitole speciale pentru estimarea conturilor naţionale, ancheta forţei de muncã în gospodãrii, balanţa produselor agricole, conturile economice din agriculturã, alte surse de date de la direcţiile de specialitate ale INS pentru activitãţi de comerţ, transporturi, construcţii etc.;
● pentru sectoarele instituţionale, principalele surse de date sunt: situaţiile financiare ale societãţilor nefinanciare, situaţiile financiare ale societãţilor financiare, societãţilor de asigurãri şi ale IFSLSGP, sursele de date administrative - execuţia bugetului administraţiilor publice, veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice finanţate parţial sau total din fonduri extrabugetare, balanţa de plãţi, declaraţiile pe veniturile globale etc.

4. Unitate statisticã şi unitate de calcul

Unitatea de observare şi înregistrare, cum ar fi unitatea statisticã, este întreprinderea, chiar dacã anchetele pot furniza şi informaţii referitoare la unitãţile lor locale, precum şi împãrţiri pe activitãţi realizate de cãtre întreprindere pe ramuri omogene la nivel de 4 cifre CAEN Rev.1/NACE Rev.1.1. Întreprinderea se defineşte ca cea mai micã unitate stabilitã legal, cu personalitate juridicã, având independenţã în luarea deciziilor, ce ţine contabilitate proprie şi este organizatã sã realizeze activitãţi în una sau mai multe locaţii, una sau mai multe activitãţi de producţie.
Unitãţile de calcul sunt urmãtoarele:
- întreprinderile - pentru estimarea PIB pe sectoare instituţionale în cadrul tabelului conturilor economice integrate;
- ramurile omogene - pentru calculul PIB pe ramuri de activitate în cadrul tabelului resurse-utilizãri/intrãri-ieşiri. Unitatea cu activitate localã se utilizeazã pentru a forma ramurile omogene de activitate în cadrul estimãrilor PIB.

5. Produsul intern brut în preţuri curente

Produsul intern brut, principalul agregat macroeconomic al contabilitãţii naţionale, reprezintã rezultatul final al activitãţii de producţie a unitãţilor producãtoare rezidente. Acesta se poate calcula în variantã definitivã prin 3 metode: metoda de producţie, metoda cheltuielilor şi metoda veniturilor. Valorile PIB calculate independent prin cele 3 metode sunt reconciliate în vederea obţinerii unei estimãri unice a PIB.

5.1. Metoda de producţie
PIB prin metoda de producţie se obţine pe baza urmãtoarei formule de calcul:


    PIB = VAB + IP + TV - SP,


unde:
PIB = produsul intern brut la preţ de piaţã;
VAB = valoarea adãugatã brutã la preţ de bazã;
IP = impozite pe produse;
TV = taxe vamale/drepturi asupra importurilor;
SP = subvenţiile pe produse;
iar:
VAB = producţia de bunuri şi servicii - consum intermediar.

5.1.1. Evaluarea principalelor agregate
● Evaluarea producţiei de bunuri şi servicii
Producţia de piaţã reprezintã producţia de bunuri şi servicii vândute pe piaţã la preţuri semnificative din punct de vedere economic sau destinate pieţei. Prin convenţie, conform SEC95, toate bunurile sunt considerate a fi vândute sau destinate pieţei. Producţia de servicii de piaţã cuprinde toate serviciile care sunt destinate pieţei, fiind prestate de unitãţi ale cãror costuri de producţie sunt acoperite cu mai mult de 50% de veniturile provenite din vânzarea producţiei lor: comerţ, transport, comunicaţii, servicii personale şi sociale. Criteriul veniturilor/costurilor este utilizat pentru toate serviciile de piaţã. Producţia de piaţã este înregistratã şi evaluatã la preţ de bazã atunci când este generatã prin procesul de producţie.
Producţia pentru consum final propriu cuprinde bunuri şi servicii produse şi reţinute de producãtorii lor fie în scopul consumului final, fie în scopul formãrii brute de capital fix. Cum societãţile nu au consum final, producţia pentru consum final propriu este realizatã numai de cãtre gospodãriile populaţiei, de exemplu, bunurile agricole produse şi consumate de membrii aceleiaşi gospodãrii, serviciile de locuinţe produse de proprietarii ocupanţi etc. Bunurile şi serviciile utilizate pentru formarea brutã proprie de capital fix pot fi produse de orice tip de întreprindere. Acestea includ maşini-unelte, construcţii realizate pentru uzul propriu al întreprinderii, locuinţele şi extinderile la locuinţe realizate de cãtre gospodãriile populaţiei. Producţia pentru consum final propriu este evaluatã la preţul de bazã al produselor similare vândute pe piaţã. Aceastã producţie poate genera un excedent de exploatare net sau un venit mixt. Aceeaşi regulã este aplicatã producţiei de locuinţã a proprietarilor ocupanţi ai locuinţelor. Evaluarea producţiei pe cont propriu de construcţii se bazeazã pe costurile de producţie.
Altã producţie non-piaţã cuprinde bunurile şi serviciile furnizate de unitãţile aparţinând administraţiilor publice sau instituţiilor fãrã scop lucrativ în serviciul gospodãriilor populaţiei cãtre alte unitãţi, în mod gratuit sau la preţuri nesemnificative din punct de vedere economic. Aceasta se evalueazã pe baza costurilor de producţie care rezultã din însumarea urmãtoarelor elemente: consum intermediar, remunerarea salariaţilor, consum de capital fix şi alte impozite pe producţie, mai puţin subvenţiile pe producţie. Producţia non-piaţã se identificã cu total costuri de producţie minus venituri din vânzãri.
Aceste principii generale de evaluare a producţiei prezintã câteva particularitãţi, depinzând de natura activitãţilor realizate.
În conturile naţionale româneşti se identificã anumite cazuri-limitã, semnalate prin SEC95, privind producţia:
- producţia pe cont propriu de formare brutã de capital fix este inclusã în producţie pentru anumite cazuri speciale: software - deja acoperit de ASA şi este în concordanţã cu cerinţele SEC95; exploatãri miniere - deja acoperite prin ASA; construcţiile de locuinţe ale gospodãriilor;
- producerea, stocarea şi prelucrarea produselor agricole pe cont propriu de cãtre gospodãrii, principala sursã de date pentru acestea fiind balanţa produselor agricole, care acoperã resursele şi utilizãrile produselor agricole la nivel detaliat;
- producţia de servicii de locuinţã în cadrul sectorului gospodãriilor populaţiei este, de asemenea, inclusã, iar estimãrile se realizeazã pe baza a douã metode: metoda "UserCost" şi metoda stratificãrii, acestea oferind posibilitatea comparãrii celor douã rezultate, pânã la apariţia de noi surse de date în acest domeniu;
- producţia din acvaculturã din fermele de acest tip, utilizând surse de date disponibile de la Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale;
- producţia pe cont propriu de formare de capital fix constând în lucrãrile originale literare, artistice şi de divertisment, primele estimãri fiind fãcute pentru anul 2003.
● Evaluarea consumului intermediar
Consumul intermediar este egal cu valoarea bunurilor şi serviciilor utilizate ca intrãri de-a lungul procesului de producţie, excluzând activele fixe al cãror consum este înregistrat drept consum de capital fix. Aceste bunuri şi servicii ce intrã în procesul de producţie sunt ori transformate, ori consumate în totalitate în procesul de producţie.
Produsele utilizate pentru consum intermediar trebuie înregistrate în momentul introducerii în procesul de producţie şi trebuie evaluate la preţurile de achiziţie.
Anumite cazuri-limitã sunt incluse în consum intermediar din conturile naţionale româneşti, conform SEC95:
- costurile de utilizare a activelor fixe închiriate - leasing operaţional -, utilizând date obţinute din ASA, care conţine întrebãri speciale legate de acest element;
- întreţinerea, reparaţiile curente ale activelor fixe utilizate în producţie;
- subscrierile, contribuţiile plãtite asociaţiilor de afaceri nonprofit;
- cheltuielile angajatorilor în beneficiul lor şi al angajaţilor, cheltuieli necesare producţiei;
- pentru economia totalã: toate serviciile de intermediere financiarã indirect mãsurate, furnizate de producãtorii rezidenţi; alocarea SIFIM pe sectoare instituţionale şi repartizarea pe ramuri de activitate s-au realizat începând cu anul de calcul 2000;
- uneltele mici şi obiectele de inventar ce costã mai puţin de 500 euro, la preţurile anului 1995, pentru fiecare element sau toatã achiziţia; cele ce costã mai mult de 500 euro şi se utilizeazã în procesul de producţie mai mult de un an sunt incluse în FBCF;
- plãţile pentru licenţele de reproducere a activelor necorporale: patente, mãrci înregistrate, drepturi de înregistrare etc. şi licenţele de utilizare a acestora.
● Alte elemente de valorizare
Aceste elemente sunt adunate la valoarea adãugatã brutã la preţ de bazã pentru estimarea PIB la preţurile pieţei, fiind urmãtoarele: impozitele pe produse şi subvenţiile pe produse.
Datele provenite de la administraţiile publice sunt suficient de detaliate pentru a se putea trata informaţiile privind impozitele şi subvenţiile în conformitate cu SEC95. Începând cu anul 2000, toate impozitele şi subvenţiile pe producţie şi produse, contribuţiile sociale şi dobânzile sunt evaluate pe baza dreptului constatat în conturi naţionale, conform cerinţelor SEC95. Corecţia "plata efectivã"-"drept constatat" se realizeazã prin metoda "ajustãrii temporale la plata efectivã", însemnând cã veniturile fiscale din luna ianuarie din anul "t+1" minus veniturile fiscale din luna ianuarie anul "t" sunt adãugate la sumele calculate pe baza plãţii efective.

5.1.2. Estimarea principalelor agregate pe sectoare instituţionale
a) Sectorul "Societãţi nefinanciare" - S.11
Principalele surse de date utilizate pentru calculul producţiei şi consumului intermediar în cadrul acestui sector instituţional sunt situaţiile financiare ale unitãţilor nefinanciare juridice ale cãror bilanţuri contabile sunt incluse în bilanţul agregat al economiei naţionale.
Producţia acestui sector include producţia de piaţã şi producţia pentru consum final propriu. Producţia pentru consum final propriu cuprinde bunurile şi serviciile utilizate pentru formarea brutã de capital fix: maşini-unelte, construcţii produse pentru utilizare proprie de cãtre întreprinderi etc.
Deoarece producţia trebuie înregistratã şi evaluatã atunci când este generatã în procesul productiv, preţul de evaluare este preţul de bazã.
Pentru a estima producţia la preţuri de bazã se utilizeazã urmãtorii indicatorii disponibili în situaţiile financiare, în contul de profit şi pierdere cu predilecţie:


    Producţia la preţuri de bazã = cifra de afaceri din
                                   activitatea de bazã
                                   (veniturile din vânzãri)
                                 + cifra de afaceri din alte
                                   activitãţi (exclusiv TVA)
                                 + variaţia stocurilor la
                                   producãtor, pentru bunurile
                                   finite şi producţia în curs de
                                   execuţie
                                 + subvenţiile pe produse
                                 - costul mãrfurilor destinate
                                   revânzãrii
                                 - impozitele pe produse



Estimarea producţiei este ulterior ajustatã cu urmãtoarele elemente:
- diferenţa dintre datele privind subvenţiile pentru tarife şi diferenţele de preţ, aşa cum sunt înregistrate în situaţiile contabile, şi cifrele obţinute din bugetele de stat şi locale;
- reclasarea unor unitãţi în alte sectoare instituţionale. Este cazul producţiei cooperativelor de credit, caselor de schimb reclasate în sectorul "Societãţi financiare"; de asemenea, unitãţile fãrã scop lucrativ ale cãror venituri provin, în proporţie de peste 50%, din vânzarea de bunuri şi servicii de piaţã sunt excluse din IFSLSGP şi adãugate sectorului "Societãţi nefinanciare";
- economia neobservatã privind evaziunea fiscalã la plata TVA , pentru munca la negru şi bacşişuri;
- aprecierea de stoc de la producãtor şi cea de la comerţ;
- producţia de software.
Consumul intermediar este calculat pe total sector "Societãţi nefinanciare", utilizând aceleaşi surse de date ca şi pentru producţie: situaţiile financiare centralizate. În acest sens, calculul consumului intermediar se realizeazã însumând cheltuielile angajate de unitãţi, dupã cum urmeazã:


    Consumul intermediar = cheltuielile cu materiile prime
                         + cheltuielile cu consumabilele
                         + cheltuielile cu energia şi apa
                         + alte cheltuieli materiale


Consumul intermediar pentru societãţi nefinanciare şi cvasisocietãţi mai include urmãtoarele: serviciile achiziţionate, inclusiv comisioanele plãtite consultanţilor; cheltuielile de recreere, publicitate şi cãlãtorie - transport, cazare; uneltele mici, obiectele de inventar şi pãrţi de maşini care au o valoare sub cea stabilitã de lege pentru acel an sau o duratã de utilizare mai micã de un an pentru a intra în categoria FBCF; reparaţii curente şi de întreţinere pentru toate activele fixe utilizate în producţie; alte cheltuieli generale ale unitãţii.
Şi în cazul consumului intermediar se aplicã aceleaşi ajustãri ca şi pentru producţie. Valoarea câştigurilor din deţinere şi a pierderilor cu stocurile de materii prime este, de asemenea, tratatã. Serviciile de intermediere financiarã indirect mãsurate, incluse în consumul intermediar, au fost realocate pe sectoare instituţionale şi ramuri de activitate începând cu anul 2000.
Valoarea câştigurilor din deţinerea stocurilor la producãtor şi a bunurilor destinate revânzãrii este scãzutã pe sectoare instituţionale şi pe tipuri de activitãţi şi afecteazã atât producţia, cât şi consumul intermediar.
Valoarea adãugatã brutã poate rezulta atât ca diferenţã între producţie şi consum intermediar, cât şi ca sumã între: remunerarea salariaţilor, alte impozite pe producţie, mai puţin subvenţiile, plus excedentul brut de exploatare.
b) Sectorul "Societãţi financiare" - S.12
Sursele de date pentru calculul agregatelor acestui sector sunt situaţiile financiar-contabile ale acestor unitãţi instituţionale, care sunt special concepute de BNR, precum şi balanţa de plãţi. Datele din situaţiile financiar-contabile ale societãţilor de asigurãri sunt incluse în raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor.
Funcţiile principale ale unitãţilor instituţionale incluse în acest sector sunt: intermedierile financiare şi auxiliarii financiari. Activitãţile financiare sunt împãrţite în douã categorii principale: intermediere financiarã şi asigurãri.
Producţia şi consumul intermediar sunt calculate separat pentru fiecare subsector al sectorului "Societãţi financiare", în concordanţã cu sursele de date specifice.
c) Sectorul "Administraţii publice" - S.13
Acest sector acoperã activitãţile realizate de producãtorii de non-piaţã. Producţia producãtorilor de non-piaţã se estimeazã pe baza costurilor de producţie, care corespund cu urmãtoarele elemente: consum intermediar, remunerarea salariaţilor şi consumul de capital fix.
Producţia de piaţã a producãtorilor de non-piaţã este estimatã la preţuri de bazã.
Producţia se calculeazã ca sumã de consum intermediar şi de valoare adãugatã brutã.
Valoarea activitãţilor realizate de unitãţile administraţiilor publice se determinã pe baza informaţiilor provenite din conturile generale anuale de execuţie pentru bugetul de stat, bugetul local, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetul Fondului unic de asigurãri sociale de sãnãtate, bugetul asigurãrilor pentru şomaj, bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial în subordinea ministerelor şi prefecturilor.
d) Sectorul "Gospodãriile populaţiei" - S.14
În producţia acestui sector se cuprind:
- veniturile brute obţinute de întreprinzãtorii individuali şi asociaţiile familiale implicaţi în activitãţi productive;
- venituri obţinute de fermieri din vânzarea produselor agricole;
- chiria imputatã pentru serviciile de locuinţã proprietarilor ocupanţi;
- valoarea produselor alimentare şi nealimentare produse de gospodãrii şi utilizate pentru consumul propriu sau pentru vânzare pe pieţele ţãrãneşti;
- estimãrile activitãţilor din economia neobservatã.
Principalele surse de date utilizate sunt: declaraţiile pe venitul global al persoanelor independente şi asociaţiilor familiale, depuse la MFP; balanţa produselor agricole; ancheta bugetelor de familie; ancheta forţei de muncã şi recensãmântul populaţiei şi locuinţelor.
Consumul intermediar acoperã bunurile şi serviciile utilizate în producţia gospodãriilor.
Valoarea adãugatã brutã rezultã ca diferenţã între producţie şi consumul intermediar.
e) Instituţiile fãrã scop lucrativ în serviciul gospodãriilor populaţiei - S.15
Producţia acestor servicii este evaluatã la costul de producţie, prin însumarea elementelor de consum intermediar, remunerare a salariaţilor, impozite nete şi consum de capital fix. Toate veniturile altor producãtori de non-piaţã din activitãţile lor secundare sunt tratate ca venituri pentru un tip de producţie de piaţã.
Informaţiile privind activitãţile realizate de IFSLSGP sunt obţinute din situaţiile financiare colectate/centralizate de MFP şi din alte surse statistice.

5.1.3. Tranziţia de la contabilitatea privatã şi conceptele administrative la conceptele SEC95, pentru sectoarele instituţionale
În procesul de elaborare a conturilor naţionale pentru societãţile nefinanciare este prevãzutã corelarea dintre indicatorii din sistemul de contabilitate a întreprinderilor şi cel al conturilor naţionale. Acest demers se realizeazã în cadrul sistemului intermediar de conturi, care are scopul de a plasa informaţiile utilizate într-o perspectivã macroeconomicã, fãrã a pierde coerenţa internã dintre sursele de date.
Începând cu conturile întreprinderilor care sunt echilibrate şi elaborate dintr-o perspectivã patrimonialã, sistemul intermediar reia în mod global fiecare cont dintr-o perspectivã macroeconomicã şi una financiarã, având în vedere urmãtoarele:
- menţinerea echilibrului contabil individual;
- reţinerea operaţiilor corespunzãtoare fluxurilor externe.
Pentru a realiza sistemul simplificat de conturi al societãţilor nefinanciare sunt utilizate, pe lângã datele din bilanţurile contabile, date şi din alte surse, cum ar fi execuţia bugetului de stat pentru impozite şi subvenţii. Urmãtorul pas constã în consolidarea fiecãrei operaţiuni, prin analizarea ei în relaţie cu alte sectoare instituţionale. Procesul se finalizeazã prin elaborarea tabelului conturilor economice integrate, tabel de sintezã al conturilor naţionale, din perspectiva sectoarelor instituţionale.
Intermedierile financiare şi asigurãrile reprezintã activitãţile desfãşurate în cadrul sectorului "Societãţi financiare", prin intermediul BNR, instituţiilor financiar-monetare, intermediarilor financiari şi al auxiliarilor financiari. Unitãţile instituţionale corespunzãtoare instituţiilor financiar-monetare şi BNR utilizeazã instrumente contabile bazate pe contabilitatea întreprinderilor specifice acestui sector de activitate. Pentru a se realiza conturile acestui sector este necesar sã se analizeze conţinutul bilanţurilor şi transpunerea acestor informaţii în operaţii ale conturilor naţionale.
Sectorul instituţional "Administraţii publice" ocupã un rol central în elaborarea conturilor naţionale datoritã numeroaselor informaţii pe care le pune la dispoziţie, nu numai asupra activitãţii lui, dar şi a celor desfãşurate de celelalte sectoare, şi datoritã rolului sãu privilegiat în politica economicã a unei ţãri. Pentru realizarea conturilor acestui sector este necesarã o bunã cunoaştere a organizãrii administrative, a procedurilor contabile, a regulilor sale de funcţionare şi a textelor juridice ce reglementeazã operaţiunile.

5.1.4. Principalele metode utilizate în abordarea exhaustivitãţii
O atenţie specialã în cadrul procesului de elaborare a PIB din România este datã estimãrilor de economie neobservatã, includerea lor oferind un plus de calitate şi exhaustivitate conturilor naţionale.
Manualul OCDE - ediţia 2002 - privind mãsurarea economiei neobservate, elaborat în strânsã conexiune cu SCN93, se referã la urmãtoarele arii problematice: producţia subteranã - ce evitã fiscalitatea sau anumite reglementãri legale, producţia ilegalã - interzisã prin lege, producţia sectorului informal din cadrul gospodãriilor populaţiei şi producţia gospodãriilor pentru consum final propriu. Manualul conţine sugestii de abordare a estimãrilor pentru fiecare arie în parte, urmãrite în conturile naţionale româneşti.

5.1.5. Identificarea economiei neobservate în România
Pentru identificarea economiei neobservate în România se recurge la clasificarea întregii economii în douã sectoare: formal şi informal. Metoda folositã de INS a fost îmbunãtãţitã an de an în funcţie de noile surse de date existente, iar din anul 1996 existã o stabilitate a surselor de date, metodologia fiind aceeaşi şi asigurând comparabilitatea datelor.
Pentru sectorul formal se are în vedere abordarea subraportãrii utilizãrii forţei de muncã, precum şi a evaziunii fiscale de cãtre societãţile nefinanciare, cu impact în subraportarea valorii adãugate brute.
Evaluarea forţei de muncã neînregistrate - "munca la negru" - reprezintã cea mai importantã parte a economiei neobservate. Metoda folositã se bazeazã pe compararea cererii şi ofertei de muncã cu scopul de a identifica persoanele care realizeazã o activitate legalã într-o unitate din sectorul formal, dar nu sunt declarate autoritãţilor. Estimarea ofertei de forţã de muncã foloseşte datele din AMIGO şi alte surse administrative privind participarea populaţiei pe piaţa muncii. Ancheta oferã informaţii despre numãrul de persoane care au declarat cã au desfãşurat o activitate plãtitã în perioada de referinţã. Estimarea ofertei de forţã de muncã se realizeazã pe ramuri omogene de activitate, la nivel de douã cifre CAEN, fãrã agriculturã şi administraţie publicã. Producţia agricolã se calculeazã în conturile naţionale, folosind date cantitative, iar pentru administraţia publicã se aplicã ipoteza conform cãreia unitãţile aparţinând acestui sector nu subevalueazã activitatea depusã.
Ancheta structuralã anualã este sursa de date pentru cererea de forţã de muncã. Astfel, se utilizeazã datele privind numãrul mediu de angajaţi, pe activitãţi omogene, la nivel de 4 cifre CAEN.
Diferenţa dintre numãrul persoanelor care au declarat cã muncesc într-o întreprindere şi numãrul persoanelor declarate angajate de întreprinderi reprezintã "munca la negru". Munca la negru este evaluatã cu aceleaşi componente ale situaţiei legale: salarii brute medii, contribuţii la asigurãri sociale etc. Consumul intermediar este determinat folosind aceeaşi pondere în producţie ca cea obţinutã de întreprinderile mici pentru respectivele ramuri de activitate.
În conturile naţionale româneşti se fac estimãri privind evaziunea de la plata taxei pe valoarea adãugatã. Evaziunea fiscalã se obţine ca diferenţã între TVA teoreticã şi cea încasatã la bugetul de stat. TVA teoreticã este estimatã cu ajutorul elementelor de consum intermediar, consum final al gospodãriilor populaţiei, consum final al administraţiei publice şi private şi FBCF, pe baza cotelor de TVA pe produse, stabilite prin lege. Aceastã fraudã fiscalã este inclusã în valoarea producţiei, precum şi în valoarea adãugatã brutã pentru fiecare ramurã corespunzãtoare.
În ceea ce priveşte sectorul informal, estimarea economiei neobservate se realizeazã pentru toate activitãţile realizate de asociaţiile familiale şi lucrãtorii pe cont propriu. Informaţiile despre aceste activitãţi provin de la MFP. Estimarea nu este pur de subraportare, pentru cã metoda conţine, de asemenea, şi o problemã de neînregistrare şi de lipsã a anchetelor statistice pe acest segment al economiei.
Pe baza datelor din ancheta forţei de muncã se estimeazã numãrul de persoane care lucreazã în asociaţii familiale şi al întreprinzãtorilor individuali/liber-profesionişti. Realizarea estimãrilor se face pe principiul conform cãruia veniturile persoanelor nesalariate nu pot fi mai mici decât media câştigurilor realizate de angajaţii din unitãţile mici cu acelaşi domeniu de activitate. Declaraţiile de venit ale asociaţiilor familiale şi lucrãtorilor pe cont propriu, depuse la MFP, sunt comparate şi ajustate cu valoarea acestor calcule. Astfel, sunt ajustate veniturile, evaziunea fiscalã a unitãţilor înregistrate în sectorul informal fiind total eliminatã.
O altã categorie importantã a economiei neobservate o reprezintã activitatea realizatã de unitãţile neînregistrate din sectorul informal. În aceastã categorie intrã: croitorii, mecanicii auto, coaforii, zugravii, instalatorii, profesorii care predau lecţii particulare, persoane care închiriazã casa în timpul vacanţei etc. Pentru astfel de activitãţi se realizeazã evaluãri distincte, folosindu-se ipoteze specifice şi surse de date disponibile din sistemul statistic, pentru urmãtoarele ramuri de activitate: hoteluri, construcţii, educaţie.

5.1.6. Evaluarea principalelor agregate pe ramuri de activitate
Informaţiile utilizate în estimãrile pentru majoritatea ramurilor de activitate se bazeazã pe metode directe, adicã anchete statistice, şi pe înregistrãrile administrative ale administraţiilor publice. Ancheta structuralã din întreprinderi acoperã toate domeniile economice şi colecteazã informaţii detaliate privind elementele necesare pentru estimarea producţiei şi a consumului intermediar, de exemplu distribuţia cheltuielilor din consumul intermediar, pe activitãţile întreprinderii conform claselor CAEN şi pe bunuri şi servicii de provenienţã. În general, anchetele statistice realizate de INS sunt adaptate conceptelor SEC95, pentru a oferi informaţii directe necesare estimãrii conturilor naţionale. Informaţii suplimentare sunt colectate prin anchete asupra fiecãrui domeniu important: comerţ, transport, pescuit, construcţii, domeniul hotelier şi restaurante etc.
În continuare vor fi amintite doar acele ramuri care prezintã anumite particularitãţi de estimare conform conturilor naţionale.
Agregatele conturilor naţionale referitoare la activitãţile agricole sunt estimate pe baza conturilor economice din agriculturã, realizate de direcţia de specialitate din INS. Acestea rãspund cerinţelor Eurostat de estimare a producţiei agricole, vegetale şi animale, precum şi a serviciilor agricole.
Producţia în ramura de comerţ acoperã:
- valoarea "adaosului comercial" din comerţul cu ridicata şi cu amãnuntul; aceasta se obţine ca diferenţã între veniturile din vânzãri şi costurile bunurilor cumpãrate de comerciant - costul mãrfurilor; estimãrile asupra adaosului comercial pe produs sunt obţinute pe baza rezultatelor unei anchete speciale conduse asupra unui eşantion de produse vândute cu amãnuntul şi cu ridicata, efectuatã în cadrul Direcţiei de conturi naţionale;
- valoarea serviciilor de reparaţii şi întreţinere ale autovehiculelor şi motocicletelor;
- valoarea serviciilor de reparaţii ale bunurilor personale şi gospodãreşti.
Producţia ramurii de transport şi depozitare se mãsoarã prin veniturile obţinute din serviciile de transport, atât de bunuri, cât şi de pasageri, excluzându-se impozitele pe produse. Marjele de transport reprezintã "costurile cu transportul mãrfurilor plãtite separat de cãtre beneficiar sau producãtor unei terţe persoane". În cazurile când aceste costuri nu pot fi separate, atunci ele sunt incluse în preţul de bazã al ramurii transporturilor.
În conturile naţionale româneşti marjele de transport se calculeazã în urmãtoarele situaţii:
- costurile implicate de transportul bunurilor de la producãtor la cumpãrãtor, când producãtorul plãteşte serviciile de transport unei terţe firme, cu condiţia ca suma sã fie explicit facturatã cumpãrãtorului;
- costul transportului bunurilor, când vânzãtorul specificã suportarea acestuia de cãtre beneficiar, indiferent cine realizeazã transportul, producãtorul sau comerciantul.
Excepţii de la aceste reguli sunt:
- producãtorul care suportã costurile de transport pânã la beneficiar şi aceastã situaţie este specificatã în contract;
- producãtorul care transportã produsul, fãrã facturarea separatã a cheltuielilor de transport; aceste cheltuieli nu pot fi identificate, fiind înregistrate în consecinţã drept consum intermediar;
- comerciantul care transportã bunurile la beneficiar, dar nu specificã separat costul transportului.
Evaluarea marjelor de transport se realizeazã separat pentru fiecare tip de transport.
Marjele de transport, precum şi adaosul comercial reprezintã elemente utilizate pentru trecerea de la preţul de bazã la cel de piaţã al produsului sau serviciului.
În cadrul ramurii de servicii imobiliare se include estimarea chiriilor, care se face în concordanţã cu recomandãrile metodologice SEC95. Chiriile totale cuprind estimãri ale chiriilor efective şi ale chiriilor imputate pentru locuinţele ocupate de cãtre proprietari.
Din punctul de vedere al chiriei efective se disting douã situaţii:
- chiria pentru locuinţele de stat - acelea deţinute de stat sau de administraţiile locale;
- chiria plãtitã proprietarilor privaţi care închiriazã locuinţe.
Serviciilor de locuinţã ale proprietarilor ocupanţi le sunt corespunzãtoare chiriile imputate. Chiria imputatã este cea pe care ar trebui sã o plãteascã un locatar pentru o locuinţã similarã dacã ar fi închiriat-o.
Pentru estimarea chiriei imputate se folosesc informaţii privind valoarea chiriei efective pe metru pãtrat plãtite de chiriaşii de locuinţe proprietate privatã. Estimarea chiriei imputate se face pe judeţe pe baza informaţiilor privind suprafaţa locuibilã a fiecãrui judeţ, numãrul de locuinţe cu proprietari privaţi şi al locuinţelor ocupate de proprietari în apartamente şi case individuale, pe medii, urban şi rural, precum şi a valorii chiriei pe medii. Se estimeazã valoarea chiriei imputate pe total ţarã din însumarea acesteia pe mediu urban/rural, pe judeţe şi pe tipuri de locuinţe.
Primele estimãri ale chiriei imputate au fost realizate încã din anul 1990 odatã cu introducerea estimãrilor pentru conturi naţionale. Metodologia de calcul a fost mereu îmbunãtãţitã, iar din anul 1997, ca urmare a recomandãrilor Eurostat, au fost fãcute primele estimãri ale chiriei imputate în concordanţã cu metoda stratificãrii, metodã folositã de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Drept variabile folosite pentru estimarea chiriei imputate pe baza metodei stratificãrii sunt:
- proprietarii locuinţelor: locuinţele aflate în proprietatea statului; locuinţele aflate în proprietate privatã; alte forme de proprietate;
- locaţie: zone rurale; oraşe; Bucureşti;
- facilitãţi: locuinţe în blocuri de apartamente; locuinţe în case individuale;
- camerele de locuit: numãrul de camere; suprafaţa în mp.
Principalele surse de date utilizate sunt: Anuarul statistic al României, ABF, recensãmântul populaţiei şi locuinţei, alte surse statistice de la direcţiile de specialitate din INS: Raportul statistic "LOC"; Buletinul statistic de preţuri.
Estimarea consumului intermediar se face pe baza informaţiilor culese, pe de o parte, din ancheta structuralã în întreprinderi privind principalele produse care îl compun, cum ar fi produse din lemn şi mobilier, sticlã şi produse din sticlã, vase din ceramicã, cãrãmizi, ţigle şi alte materiale de construcţie, ciment, cleiuri şi tencuialã, produse şi structuri metalice, servicii de asigurãri şi servicii financiar-bancare şi, pe de altã parte, din ancheta bugetelor de familie; din secţiunea de cheltuieli pentru plata serviciilor se obţin informaţii despre valoarea chiriei şi a întreţinerii locuinţei, precum şi a altor servicii de întreţinere a locuinţei, şi anume: repararea mobilierului, sticlãrie, repararea echipamentelor şi uneltelor de grãdinãrit, reparaţii curente ale locuinţei şi asigurarea locuinţei.
Impozitele pe produse sunt taxe plãtibile pe unitatea de bun sau serviciu produs ori tranzacţionat. Impozitul poate fi o sumã specificã de bani, pe unitatea cantitativã de bun sau serviciu, ori poate fi calculat ad valorem ca un procent din preţul unitar al bunurilor sau serviciilor produse ori tranzacţionate. Începând cu anul 2000 impozitele pe produse, precum şi alte impozite pe producţie se înregistreazã pe baza dreptului constant.
Subvenţiile pe produse şi importuri sunt estimate şi distribuite pe produse, folosindu-se informaţiile furnizate de MFP privind valoarea subvenţiilor oferite pentru fiecare produs.

5.2. Metoda cheltuielilor
PIB prin metoda cheltuielilor se obţine din urmãtoarele elemente:


    PIB = CF + FBCF + VS + (E - I),


în care:
CF = consumul final efectiv;
FBCF = formarea brutã de capital fix;
VS = variaţia de stoc;
E = exporturile de bunuri şi servicii;
I = importurile de bunuri şi servicii.
Componente principale ale PIB prin metoda cheltuielilor sunt urmãtoarele:
● cheltuiala pentru consum final:
- consumul final efectiv al gospodãriilor;
- cheltuiala pentru consum final a gospodãriilor;
- cheltuiala pentru consum final a administraţiilor publice;
- cheltuiala pentru consum final a IFSLSGP;
- consumul final efectiv al administraţiilor publice;
● formarea brutã de capital:
- formarea brutã de capital fix:
- achiziţii minus cedãri de active fixe corporale;
- achiziţii minus cedãri de active fixe necorporale;
- variaţia de stoc;
● exportul net de bunuri şi servicii:
- export de bunuri şi servicii;
- import de bunuri şi servicii.
Trebuie avut în vedere tipul de cheltuialã finalã în care este angajat fiecare sector instituţional, deoarece consumul este privit din unghiuri diferite, influenţând momentul înregistrãrii şi evaluarea.
În contextul conturilor naţionale, consumul poate fi privit din douã perspective, şi anume: perspectiva cheltuielii şi cea a consumului efectiv. Perspectiva cheltuielii stã la baza SEC95, deoarece este relevant cine plãteşte efectiv pentru consum, indiferent cã plãteşte cu monedã, prin barter, se angajeazã într-o datorie sau produce pe cont propriu. SEC95 include şi conceptul de consum efectiv, care presupune - pentru gospodãrii - nu numai cheltuielile, dar şi transferurile sociale în naturã. Acestea din urmã sunt bunuri sau servicii individuale produse ori achiziţionate de administraţia publicã sau IFSLSGP şi furnizate gratuit gospodãriilor. Astfel, consumul efectiv al administraţiei publice şi al IFSLSGP exclude aceste bunuri şi servicii. Exemple de consum individual de bunuri şi servicii sunt îngrijirea sãnãtãţii, educaţie, servicii culturale şi, prin convenţie, toate serviciile furnizate de IFSLSGP. Numai administraţiile publice furnizeazã servicii colective.
Principalele surse de date utilizate în calculul agregatului Cheltuiala pentru consumul final efectiv sunt:
● surse de date statistice: ASA, ABF, balanţa produselor agricole, date provenite de la direcţia de specialitate de comerţ din cadrul INS, alte surse statistice;
● surse de date contabile şi financiare: situaţiile financiare furnizate de MFP;
● surse de date administrative: execuţia bugetului administraţiilor publice, veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice finanţate parţial sau total din fonduri extrabugetare; declaraţiile privind venitului global depuse de cãtre întreprinzãtorii individuali şi asociaţiile familiale, obţinute de la MFP;
● alte surse: balanţa de plãţi elaboratã de BNR.

5.2.1. Evaluarea principalelor agregate
Conform SEC95, consumul final se calculeazã în concept naţional. Astfel, consumul final total la nivel naţional reprezintã consumul gospodãriilor rezidente pe teritoriul economic sau în restul lumii. Cheltuiala pentru consumul domestic are loc în spaţiul geografic al ţãrii, indiferent dacã este realizatã de rezidenţi sau de nerezidenţi.
Bunurile şi serviciile achiziţionate de cãtre gospodãrii sunt evaluate la preţ de achiziţie: preţurile de vânzare cu amãnuntul, onorarii pentru servicii şi preţurile de pe piaţa ţãrãneascã.
Investiţiile sunt evaluate la preţ de achiziţie, fãrã TVA deductibilã.
Datele pentru export din partea de utilizãri a tabelelor resurse-utilizãri sunt evaluate FOB, spre deosebire de importuri, care sunt evaluate CIF în partea de resurse a tabelului. Trecerea de la CIF la FOB pentru valoarea importului se face prin ajustarea sumei.
Cheltuiala pentru consumul final al gospodãriilor cuprinde toate cheltuielile de bunuri şi servicii realizate de cãtre gospodãrii în vederea satisfacerii nevoilor individuale. Aceasta acoperã toate bunurile şi serviciile destinate pieţei, precum şi consumul producţiei agricole şi neagricole realizatã pe cont propriu în cadrul gospodãriilor şi al serviciilor casnice. Cheltuiala pentru consumul final al gospodãriilor nu include achiziţiile realizate de cãtre proprietari unici sau asociaţii familiale pentru activitãţi productive, acestea fiind tratate drept consum intermediar, dar include şi toate achiziţiile de bunuri de lungã duratã, cu excepţia locuinţelor şi a echipamentelor.
Majoritatea cheltuielilor cu bunuri şi servicii sunt realizate de cãtre gospodãrii, estimarea acestora realizându-se cu date provenind din douã surse principale: ancheta bugetelor de familie şi ancheta structuralã din întreprinderi.
În cadrul producţiei pentru consum propriu al gospodãriilor, o importanţã semnificativã o are producţia obţinutã în cadrul activitãţilor casnice.
Producţia agricolã obţinutã de persoane fizice independente care nu sunt înregistrate în conformitate cu <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 44/2008 privind desfãşurarea activitãţilor economice de cãtre persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi nu fac parte din asociaţii agricole este estimatã pe baza surselor de date statistice din conturile economice din agriculturã şi din balanţa produselor agricole, pe baza cantitãţilor obţinute şi a preţurilor de pe piaţa ţãrãneascã şi preţurilor pentru achiziţiile de stat.
În România, activitãţile desfãşurate în cadrul gospodãriilor care formeazã aşa-numita industrie casnicã au o deosebitã importanţã, dezvoltarea lor fiind legatã de tradiţiile existente. Se considerã industrie casnicã activitãţile de prelucrare în gospodãriile populaţiei, cu mijloace proprii, a produselor agricole obţinute din gospodãria proprie sau cumpãrate din comerţ, precum vânatul, pescuitul neorganizat, culegerea de fructe de pãdure, ciuperci, plante medicinale, în scopul obţinerii de bunuri destinate în mare parte consumului propriu şi într-o anumitã mãsurã vânzãrii. Principalele produse obţinute în urma desfãşurãrii acestor activitãţi se referã la: prelucrarea şi conservarea legumelor şi fructelor - conserve de legume, gemuri şi compoturi; vinificarea strugurilor; distilarea fructelor, pentru obţinerea ţuicii; prelucrarea laptelui; prelucrarea cãrnii; prelucrarea cânepii, inului, lânii şi a bumbacului; împletituri; confecţii; realizarea de confecţii cu materiale cumpãrate de pe piaţã; prelucrarea lemnului şi a rãchitei; prelucrarea papurei şi a trestiei; culegerea de produse din flora spontanã; prelucrarea grãsimilor şi obţinerea de sãpun etc.
Pentru stabilirea metodologiei de estimare a industriei casnice s-au efectuat studii pentru a se putea cunoaşte atât structura activitãţilor ce se desfãşoarã în gospodãriile populaţiei, particularitãţile acestora, cât şi tipul de informaţii care pot fi obţinute şi folosite pentru estimarea producţiei, a consumului intermediar şi a elementelor de valoare adãugatã brutã, în concordanţã cu regulile conturilor naţionale.
Principalele surse de date sunt: balanţa produselor agricole, care furnizeazã date privind producţia animalã şi vegetalã realizatã în gospodãrii, permiţând cunoaşterea cantitãţii şi valorii producţiei agricole atât pe total, cât şi pe fiecare tip de produs; ABF permite o estimare a produselor agricole realizate în gospodãrie, supuse prelucrãrii pentru a obţine diferite produse ale industriei casnice.
Cantitatea estimatã pentru a fi supusã prelucrãrii este transformatã valoric cu ajutorul indicilor de preţ de pe piaţa ţãrãneascã şi a indicilor de preţ ai producţiei industriale. Având în vedere procesele tehnologice care se desfãşoarã în domeniu, cu ajutorul "coeficienţilor de transformare" se determinã valoarea totalã a produselor obţinute în industria casnicã în funcţie de cantitãţile ce au fost supuse prelucrãrii.
Conform SEC95 cheltuielile pentru consumul final ale IFSLSGP sunt tratate drept cheltuieli cu servicii individuale.
Administraţia publicã presteazã servicii pentru comunitate, gratuit sau la un preţ nesemnificativ din punct de vedere economic. Cheltuielile pentru consum ale unitãţilor publice pot fi atât în beneficiul gospodãriilor individuale, cât şi pentru toatã comunitatea ca întreg. SEC95 face distincţie între:
- cheltuiala pentru consum individual;
- cheltuiala pentru consum colectiv.
Serviciile colective prestate de cãtre administraţia publicã sunt pentru beneficiul comunitãţii ca întreg şi sunt repartizate simultan tuturor membrilor comunitãţii. Cheltuielile pentru serviciile colective sunt cele legate de securitate şi apãrare, menţinerea ordinii şi respectarea legilor, protecţia mediului, cercetare şi dezvoltare, finanţate de cãtre administraţia publicã etc.
În SEC95 cheltuielile pentru consumul final al administraţiei publice cu educaţia, sãnãtatea, asigurãri sociale, sport şi culturã, şi o parte din serviciile de locuinţã sunt tratate drept cheltuieli pentru servicii individuale. Cheltuiala pentru consumul final al administraţiei publice reprezintã suma costurilor necesare pentru producerea acestor servicii. Se calculeazã ca diferenţã între producţia totalã a administraţiei publice şi valoarea producţiei destinate pieţei.
Formarea brutã de capital fix pentru o unitate cuprinde toate cheltuielile privind achiziţionarea de active fixe noi sau pentru îmbunãtãţirea celor existente, inclusiv reparaţii capitale, minus cedãri de active fixe. Activele fixe sunt acele active corporale sau necorporale utilizate în mod repetat sau continuu pe o perioadã mai mare de un an în procesul de producţie.
FBCF este estimatã atât pe produse, cât şi pe sectoare instituţionale. Sursele de date utilizate pentru estimarea FBCF atât pe produse, cât şi pe sectoare instituţionale provin din surse statistice, ancheta structuralã în întreprindere, în principal, precum şi din surse de date financiar-contabile.
În cadrul formãrii brute de capital fix se cuprind urmãtoarele elemente:
- investiţiile nete realizate în anul de referinţã pe elemente de structurã, repartizate pe activitãţi de destinaţie - fãrã TVA;
- lucrãri de construcţii, geologice şi de foraj;
- gruparea investiţiilor pe utilaje şi mijloace de transport şi a altor investiţii dupã activitãţi de provenienţã - fãrã TVA;
- investiţii nete în produse de tehnologia informaţiilor - fãrã TVA;
- investiţii în produse software la valoare de intrare - total;
- investiţii în produse software cumpãrate la valoare de intrare şi investiţii în produse software realizate cu forţe proprii la valoare de intrare;
- leasing financiar la valoarea activelor imobilizate;
- valoarea de reparaţii capitale la utilajele existente în dotare - fãrã TVA şi valoarea lucrãrilor de reparaţii capitale - total.
Formarea brutã de capital fix pe produse şi pe total economie se referã numai la achiziţiile de active fixe noi.
În vederea verificãrii datelor se construieşte o matrice sector/produs cu ajutorul cãreia se pot observa unele discrepanţe între definiţiile din contabilitatea întreprinderii şi conceptele din contabilitatea naţionalã. Pe baza acestor informaţii se fac unele ajustãri în special la datele provenite din declaraţiile contabile ale societãţilor şi din sectorul gospodãriilor.
Principalele active fixe corporale se referã la:
- active fixe corporale noi sau deja existente: clãdiri, construcţii, maşini şi echipamente;
- variaţia şeptelului şi plantaţiile noi;
- lucrãri de reparaţii capitale sau de extindere a clãdirilor, a bunurilor de capital şi a echipamentelor realizate de cãtre unitãţile din sectorul "Societãţi nefinanciare";
- lucrãri de reparaţii capitale sau de extindere a clãdirilor, a bunurilor de capital şi a echipamentelor realizate de cãtre unitãţile din sectorul "Administraţii publice";
- estimãri pentru FBCF din economia ascunsã, în special în domeniul construcţiilor;
- cheltuielile gospodãriilor privind construcţiile pe cont propriu sau achiziţiile de locuinţe, incluzând şi reparaţiile; sursele de date utilizate pentru estimarea cheltuielilor gospodãriilor privind construcţiile pe cont propriu ale locuinţelor noi.
Au fost identificate urmãtoarele active fixe necorporale:
- prospecţiuni miniere;
- software;
- lucrãri literare şi artistice originale;
- costurile legate de transferul de proprietate al activelor neproduse.
Stocurile reprezintã toate bunurile stocate de cãtre unitãţile rezidente pentru utilizarea lor în viitor şi mai departe în procesul de producţie sau vânzare. Variaţia de stoc se mãsoarã scãzând din valoarea intrãrilor valoarea ieşirilor.
Stocurile, conform SEC95, se clasificã în:
- stocurile la utilizator, care cuprind materiile prime şi materialele, plantele şi animalele în faza de creştere, investiţiile în echipamente stocate în vederea utilizãrii lor în procesul de producţie;
- stocurile la producãtor, care acoperã bunurile finite şi lucrãrile în curs stocate de cãtre producãtori;
- stocurile în comerţ, care acoperã bunurile destinate revânzãrii.
Societãţile înregistreazã stocurile la începutul şi sfârşitul perioadei contabile, având la bazã un "cost istoric" care reprezintã preţul de achiziţie al bunului, mai degrabã decât la momentul utilizãrii - înlocuirea costului de bazã. Aceasta înseamnã cã într-o perioadã de creştere a preţurilor modificãrile ce apar legate de valoarea stocurilor includ un element care se datoreazã numai preţului. Sistemul de conturi naţionale din România a ales sã rezolve aceastã problemã luând în considerare "metoda francezã". În primã fazã se calculeazã un indice de preţ mediu pe tipuri de stocuri. Dupã aceea, se reevalueazã valoarea înregistratã la începutul şi sfârşitul perioadei acelei luni în care indicele de preţ este cât mai aproape de valoarea indicelui de preţ mediu calculat. Câştigul din deţinere este dat de diferenţa dintre variaţia de stoc din datele iniţiale şi variaţia de stoc calculatã dupã reevaluarea valorii înregistrate.
Existã diferite metode de calcul al costului istoric la sfârşitul perioadei contabile. Conturile naţionale din România utilizeazã metoda FIFO (primul intrat, primul ieşit) pentru evaluarea stocurilor. Odatã cu aplicarea normelor IAS (International Accounting Standards) în România se impune şi modificarea chestionarului ASA, pentru a rãspunde cerinţelor metodologice privind evaluarea stocurilor.
Sursele de date utilizate pentru estimarea exporturilor şi importurilor, ce fac obiectul comerţului exterior, sunt:
- surse de date statistice: raportul statistic realizat pe baza declaraţiilor vamale şi a declaraţiilor INTRASTAT referitoare la exportul şi importul de bunuri;
- balanţa de plãţi, realizatã de BNR.
Bunurile care fac obiectul comerţului exterior se clasificã conform Nomenclatorului combinat la nivel de 8 cifre pe baza tarifului vamal. Datele statistice sunt prezentate prin grupuri de produse conform standardului de clasificare internaţionalã a comerţului şi a marilor categorii economice, pe principalele activitãţi ale economiei naţionale şi pe clasele din Sistemul naţional de conturi, având la bazã chei de conversie între aceste clasificãri.
Balanţa de plãţi, principala sursã pentru estimarea importurilor şi exporturilor, este realizatã de BNR pe baza recomandãrilor Manualului balanţei de plãţi al FMI, ediţia a 5-a. Datele incluse în balanţa de plãţi se estimeazã lunar de cãtre Departamentul de statisticã din cadrul BNR şi sunt diseminate dupã 45 de zile de la sfârşitul perioadei de referinţã.
Datele referitoare la valoarea bunurilor atât de import, cât şi de export trebuie exprimate în preţuri FOB - valoarea în vamã la frontiera exportatorului. În tabelele detaliate de comerţ exterior bunurile de import sunt prezentate în preţuri CIF pentru toate grupele de produse. Trecerea de la CIF la FOB a valorii totale a bunurilor importate se realizeazã prin ajustarea pe linie şi coloanã în cadrul tabelului resurse-utilizãri, în conformitate cu metodologia SCN93. Începând cu anul 2003, definiţia din SEC95 a fost aplicatã pentru corecţia CIF-FOB.

5.3. Metoda veniturilor
PIB prin metoda veniturilor se obţine din urmãtoarele elemente:


    PIB = R + EBE + AIP - ASP + IP+TV-SP,


în care:
R = remunerarea salariaţilor;
EBE = excedentul brut de exploatare;
AIP = alte impozite pe producţie;
ASP = alte subvenţii pe producţie;
IP = impozite pe produse;
TV = taxe vamale (drepturi asupra importurilor);
SP = subvenţiile pe produse.

Calculul produsului intern brut prin metoda veniturilor implicã estimarea lui ca sumã a componentelor valorii adãugate brute, şi anume remunerarea salariaţilor, alte impozite fãrã subvenţii pe producţie şi excedentul brut de exploatare/venitul mixt.
Contul de exploatare, ce stã la baza PIB prin metoda veniturilor, este calculat nu numai pe ramuri omogene, ci şi pe sectoare instituţionale, concomitent cu realizarea contului de producţie. Aceastã etapã de calcul este parte integrantã a tabelului intrãri-ieşiri şi a tabelului conturilor economice integrate, constituind tabelul intrãrilor primare.

5.3.1. Evaluarea principalelor agregate
Valoarea adãugatã brutã la preţ de bazã şi componentele sale de venit - remunerarea salariaţilor, alte impozite pe producţie, alte subvenţii pe producţie, excedentul brut de exploatare - sunt estimate în acelaşi timp.
Remunerarea salariaţilor se calculeazã pe sectoare instituţionale şi ramuri de activitate, folosind urmãtoarele surse de date: ancheta structuralã în întreprinderi, situaţiile financiare anuale pentru societãţi nefinanciare şi financiare, raportãrile bugetare pentru administraţiile publice, AMIGO şi alte surse statistice de date. Alte impozite pe producţie şi alte subvenţii pe producţie sunt preluate din raportãrile bugetare.

5.3.2. Tranziţia de la contabilitatea de întreprindere şi conceptele administrative la conceptele SEC95, pentru sectoarele instituţionale
Pentru a realiza tranziţia de la datele şi informaţiile din contabilitatea întreprinderii şi sursele administrative la conceptele contabilitãţii naţionale conform SEC95 este necesarã conversia informaţiilor care provin din sursele contabile şi administrative în operaţiuni şi agregate specifice conturilor naţionale. Datele contabile constituie sursa principalã de informaţie pentru sectoarele "Societãţi nefinanciare", "Societãţi financiare" şi "Instituţiile fãrã scop lucrativ în serviciul gospodãriilor populaţiei".
Coerenţa dintre indicatorii prezenţi în contabilitatea de întreprindere şi cei ceruţi de contabilitatea naţionalã se obţine în cadrul sistemului intermediar, plecând de la conturile de întreprindere care sunt echilibrate şi elaborate dintr-o perspectivã patrimonialã.

5.3.3. Estimarea principalelor agregate
Remunerarea salariaţilor se defineşte ca totalul remunerãrilor în bani sau în naturã pe care le plãtesc patronii salariaţilor lor cu titlu de platã a muncii prestate de aceştia din urmã în cursul perioadei de referinţã a conturilor, conform SEC95.
Remunerarea salariaţilor este formatã din:
- salarii şi indemnizaţii brute, compuse din salarii şi indemnizaţii în bani şi salarii şi indemnizaţii în naturã;
- cotizaţii sociale în sarcina patronilor, care se împart în:
- cotizaţii sociale efective în sarcina patronilor, care cuprind vãrsãmintele efectuate de patroni în beneficiul salariaţilor lor cãtre organismele de asigurare - administraţiile de securitate socialã - şi constau în: contribuţia de asigurãri sociale de stat, inclusiv contribuţia la fondul de pensii; contribuţia pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de şomaj; contribuţia pentru constituirea Fondului unic de asigurãri sociale de sãnãtate;
- cotizaţii sociale imputate în sarcina patronilor, care reprezintã contravaloarea prestaţiilor sociale furnizate direct de patroni salariaţilor lor, fãrã a fi recurs în acest scop la o societate de asigurãri sau la un fond de pensii autonome; în cotizaţii sociale imputate sunt clasate, în general, pensiile pentru militari.
Alte impozite pe producţie. Conform SEC95, impozitele şi subvenţiile pe producţie trebuie înregistrate la valoarea din momentul în care au loc activitãţile sau operaţiunile ce dau naştere obligaţiei de platã, deci pe baza principiului dreptului constatat, şi nu la valoarea sumelor efectiv vãrsate. Luând în considerare datele disponibile începând din anul 2000, în conturile naţionale româneşti alte impozite pe producţie se înregistreazã pe baza dreptului constatat prin ajustarea sumelor încasate de la buget.
Alte impozite pe producţie cuprind toate impozitele pe care întreprinderile le suportã ca urmare a activitãţii lor de producţie, independent de cantitatea sau de valoarea bunurilor şi serviciilor produse sau vândute. Acestea se regãsesc în bugetul de stat şi bugetele locale.
Alte impozite pe producţie sunt alocate pe activitãţi conform legislaţiei în vigoare pentru fiecare tip de impozit.
Alte subvenţii pe producţie cuprind alte subvenţii decât cele pe produs, de care pot beneficia unitãţile producãtoare rezidente, în funcţie de activitãţile lor productive, şi se înregistreazã pe baza dreptului constatat prin ajustarea sumelor încasate de la buget.
Sursele de date pentru aceste subvenţii sunt raportãrile bugetare. Subvenţiile pe producţie sunt repartizate pe ramuri în funcţie de natura lor.
Excedentul brut de exploatare este soldul contului de exploatare şi reprezintã ceea ce rãmâne din valoarea adãugatã nou-creatã în procesul de producţie dupã remunerarea salariaţilor şi plata impozitelor pe producţie. Este evaluat la preţul de bazã. Se calculeazã pe tipuri de activitãţi şi pe sectoare instituţionale astfel:


    EBE = VAB - R- AIP + ASP,


în care:
VAB = valoarea adãugatã brutã;
R = remunerarea salariaţilor;
AIP = alte impozite pe producţie;
ASP = alte subvenţii pe producţie;

Venitul mixt este excedentul de exploatare al gospodãriilor populaţiei care opereazã în parteneriat fãrã statut legal independent, fiind producãtori de piaţã. Venitul mixt constã în venitul obţinut de proprietari şi de membrii familiilor lor, care nu poate fi separat de profitul lor în calitate de antreprenori. Întreprinzãtorii independenţi şi asociaţiile familiale pot dispune de veniturile lor fãrã nicio restricţie.

6. Produsul intern brut în preţuri constante

Un avantaj substanţial, ca sistem contabil, al conturilor naţionale constã în posibilitatea evaluãrii în preţuri constante. În conturi naţionale se poate realiza descompunerea în timp a variaţiilor agregatelor sale în "variaţii de preţ" şi "variaţii de volum", furnizând un cadru potrivit construirii unui sistem de indici de volum şi de preţ şi asigurãrii coerenţei datelor statistice.
Importanţa politicã a acestor estimãri reiese din Pactul de creştere şi stabilitate, care recunoaşte o recesiune severã - caz în care se acceptã un deficit guvernamental mai mare de 3% din PIB - atunci când "scãderea anualã a PIB-ului real este de cel puţin 2%". PIB real înseamnã creşterea în volum a PIB, ceea ce a condus la o preocupare la nivel european de armonizare a datelor de preţ şi volum din conturi naţionale, prin emiterea deciziilor Comisiei 98/715/CE de clarificare a anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului privind Sistemul european de conturi naţionale şi regionale din Comunitate, referitor la principiile de mãsurare a preţurilor şi volumelor şi 2002/990/CE care aduce clarificãri suplimentare anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului privind Sistemul european de costuri naţionale şi regionale din Comunitate, referitor la principiile de mãsurare a preţurilor şi volumelor, şi elaborarea de cãtre Eurostat în anul 2001 a Manualului privind mãsurarea preţurilor şi volumelor în conturi naţionale. Prin aceste documente sunt definite şi clarificate metodele A - recomandate, B - acceptabile şi C - inacceptabile pentru mãsurãrile în preţ şi volum pe produse, care sunt urmãrite permanent în procesul de elaborare a conturilor naţionale din România.
Produsul intern brut în preţuri constante se estimeazã în cadrul sistemului conturilor naţionale româneşti prin douã metode: metoda de producţie şi metoda cheltuielilor. Pentru fiecare metodã se folosesc indici independenţi ai componentelor, iar rezultatele finale sunt supuse reconcilierii.
Conturile naţionale înregistreazã nu numai tranzacţiile unui anumit produs descompuse cu uşurinţã în cantitate şi preţ, ci şi ansamblul fluxurilor economice ce se formeazã în economie în timpul proceselor de producţie, repartiţie şi consum.
Conform SEC95, indicii utilizaţi în elaborarea conturilor naţionale în preţuri constante sunt: indicele de tip Psche - pentru construirea indicilor de preţ - şi indicele de tip Laspeyres - pentru construirea indicilor de volum, împreunã cu utilizarea anului anterior ca an de bazã - sistem de indici înlãnţuiţi. Pentru calculul indicelui Psche se folosesc ca ponderi valorile perioadei curente, în timp ce pentru indicele Laspeyres, ponderarea se realizeazã cu valorile perioadei de bazã. Indicii Laspeyres şi Psche sunt simetrici, deoarece prin înmulţirea dintre indicele de volum şi cel de preţ se obţine indicele de valoare.
Produsul intern brut în preţuri constante rezultã din elementele sale componente evaluate în preţuri constante.
Producţia de piaţã şi cea pentru consum final propriu se trateazã împreunã aşa cum recomandã SEC95. Criteriul esenţial de care se ţine seama este acela cã preţul sau volumul producţiei în sine sunt supuse mãsurãrii, şi nu intrãrile sale.
Principalele metode pentru estimarea producţiei în preţuri constante sunt:
● metodele deflatãrii prin preţ; se folosesc urmãtorii indici de preţ cu care se deflateazã valoarea producţiei în preţuri curente: indicii de preţ ai producţiei industriale; indicii de cost în construcţii; indicii preţurilor de consum; indicii valorii unitare; preţurile "intrãrilor", de exemplu preţul forţei de muncã sau un preţ mediu al consumurilor intermediare etc.;
● metoda extrapolãrii volumului, utilizându-se indicii de volum ai producţiei, indicatori de volum ai "intrãrilor", de exemplu: numãrul salariaţilor sau schimbarea de volum a consumului intermediar.
Estimarea producţiei de bunuri şi servicii în cadrul conturilor naţionale se evalueazã în preţuri de bazã, iar estimarea ei în preţuri constante trebuie sã ţinã seama de caracteristicile elementelor componente şi de modul de formare şi utilizare a producţiei în economie. Pentru evaluarea producţiei de piaţã şi a celei pentru consum propriu în preţurile anului anterior se utilizeazã în general indici de preţ şi de volum agregaţi conform nomenclatorului de produse adoptat pentru realizarea echilibrului resurse-utilizãri şi care sunt disponibili în sistemul statistic. Principalii indici folosiţi pentru estimarea producţiei de piaţã şi a serviciilor sunt: indicii de preţ ai producţiei industriale; indicii preţurilor de consum, indici de preţ pentru producţia agricolã şi indici de cost pentru construcţii, indicii de volum ai producţiei.
Consumul intermediar este estimat în preţuri constante, luându-se în considerare componenţa sa structuralã. El se deflateazã produs cu produs pe baza detalierii pe care o permite TII, respectiv 105 ramuri/produse, având drept avantaj faptul cã, pentru toate ramurile, consumul intermediar este descris în aceeaşi clasificare de produs, astfel încât diferiţii deflatori utilizaţi pentru un anumit produs pot fi comparaţi. Volumul total al consumului intermediar pentru fiecare ramurã se obţine prin suma volumelor intrãrilor pentru toate produsele. Astfel, în cadrul tabelului intrãri-ieşiri fiecãrui element i se aplicã indicele de preţ al producţiei, precum şi al importului utilizat în consumul intermediar. Ajustãrile sunt plauzibile şi se repetã pânã se obţine o valoare finalã.
Estimarea consumului final în preţuri constante se face pentru fiecare element component, astfel: valoarea de cheltuialã pentru consum final al gospodãriilor populaţiei se determinã în preţuri constante folosind urmãtorii indici: indicii preţurilor de consum pentru cumpãrãrile de mãrfuri şi servicii; indici de preţ care se utilizeazã pentru determinarea volumului consumului de bunuri obţinute în gospodãria proprie; indice de preţ la nivelul chiriei de pe piaţã pentru estimarea serviciilor de locuinţe pentru proprietari; indici de preţ pentru producţia de nepiaţã pentru cheltuiala de consum final a administraţiei publice.
Formarea brutã de capital fix acoperã o varietate mare de produse, iar cea mai utilizatã metodã de estimare în preţuri constante este cea de evaluare din punctul de vedere al resurselor. Deci, pentru fiecare element care intrã în compoziţia FBCF se analizeazã resursele acestuia, cu precãdere producţia şi importul.
Pentru stabilirea valorii variaţiei de stoc în preţuri constante se ţine seama de regulile de valorizare adoptate ce asigurã coerenţa de ansamblu a echilibrului. Problema cea mai dificilã o reprezintã câştigurile din deţinere, care sunt rezultatul schimbãrii de preţ în perioada în care produsele sunt în stoc.
Estimarea importului şi exportului impune o tratare deosebitã a mãsurãrii preţurilor şi volumului, utilizând în special indicele valorii unitare. Acesta are o arie de acoperire ce ajunge la un nivel detaliat al clasificãrii comerciale utilizate şi este folosit pentru estimarea bunurilor de import şi export în preţuri constante.
Pentru estimarea elementelor de valorizare ce permit trecerea de la preţul de bazã la preţul de achiziţie se ţine seama de faptul cã mãrimea lor se obţine prin aplicarea unui anumit procent asupra valorii de piaţã a produsului sau serviciului supus impozitãrii.
Baza unui impozit fiind valoarea fluxului, un prim element al evoluţiei sale îl reprezintã evoluţia acestui flux, adicã indicii de preţ şi de volum ai operaţiei asupra cãreia se aplicã impozitul. Un alt element ţine de caracterul specific al impozitului şi provine în principal din modificarea procentelor practicate, iar în acest caz el intervine asupra preţului şi niciodatã asupra volumului. Evaluarea impozitelor în preţuri constante ţine seama de legãtura directã dintre acestea şi producţie. Astfel, calculul indicelui de preţ se bazeazã pe indicele de preţ al producţiei corectat cu un indicator ce reflectã evoluţia ponderii implicite a impozitului respectiv în producţie, de la un an la altul.
Subvenţiile pe produs reprezintã transferuri curente acordate de administraţia publicã proporţional cu cantitatea sau cu valoarea bunurilor şi serviciilor produse sau importate şi comercializate. Subvenţiile pe produs sunt elemente de valorizare a resurselor în preţ de piaţã şi ele sunt acordate în general populaţiei pentru a permite tuturor categoriilor sociale accesul la consumul anumitor produse sau servicii de strictã necesitate; de aceea, indicii de preţ specifici acestora se determinã prin corectarea indicelui de preţ al consumului final al populaţiei cu un indicator ce reflectã modificarea raportului subvenţie pe produs/consum final al populaţiei pe produs.

7. Venitul naţional brut

Venitul naţional brut are o deosebitã importanţã politicã în contextul Uniunii Europene deoarece:
- totalul resurselor Uniunii Europene este determinat ca procent din veniturile naţionale brute ale statelor membre;
- contribuţia relativã a fiecãrui stat membru la a patra resursã proprie Uniunii Europene se bazeazã pe VNB propriu.
Prin Regulamentul CE nr. 1.287/2003 al Consiliului din 15 iulie 2003 privind armonizarea venitului naţional brut la preţurile pieţei se creeazã bazele legale prin care acest indicator macroeconomic se calculeazã, cu respectarea strictã a metodologiei SEC95.
VNB reprezintã ansamblul veniturilor primare primite de cãtre unitãţile instituţionale rezidente: remunerarea salariaţilor, impozitele pe producţie şi importuri minus subvenţiile, veniturile din proprietate, cele de primit minus cele de plãtit, excedentul brut de exploatare şi venitul mixt brut. Altfel spus:


    VNB (la preţuri de piaţã) = produsul intern brut (la preţuri
                                de piaţã)
                              - veniturile primare vãrsate de
                                unitãţile nerezidente
                              + veniturile primare primite de la
                                restul lumii de cãtre unitãţile
                                rezidente.


Pe baza metodologiei SEC95, venitul naţional brut este identic din punct de vedere conceptual cu produsul naţional brut calculat pe baza SEC79.
Venitul naţional brut poate fi în mãrime absolutã mai mic sau mai mare decât PIB, modificãrile sale fiind influenţate de valorile veniturilor primare primite sau transferate de la sau cãtre "Restul lumii".
Procesul de calcul privind tranziţia de la conceptul de PIB la cel de VNB este direct legat de estimãrile realizate pentru conturile sectorului instituţional "Restul lumii". Acest sector nu este caracterizat de o funcţie specificã sau de anumite resurse principale; acesta grupeazã unitãţile nerezidente atât timp cât acestea întreţin tranzacţii economice cu unitãţile instituţionale rezidente. Conturile specifice ale acestui sector oferã o imagine de ansamblu a legãturilor economice ale ţãrii cu restul lumii.
Contul "Restul lumii" nu este un sector instituţional ca atare, dar joacã un rol analog în structura conturilor naţionale. În cadrul acestui sector se disting urmãtoarele grupe de conturi:
● conturile operaţiunilor curente;
● conturile de acumulare;
● conturile de patrimoniu.
Resursa acestui sector reprezintã o utilizare pentru economia totalã (naţionalã) şi invers.
În timp ce pentru calculul PIB se utilizeazã conceptul domestic, important mai ales din perspectiva teritoriului economic al unei ţãri, calculul VNB are la bazã conceptul de rezidenţã, legat mai ales de deschiderea economiilor cãtre restul lumii, în particular de integrarea României în Uniunea Europeanã. Unitãţile rezidente sunt acele unitãţi care au centrul de interes economic pe teritoriul României, iar cele nerezidente sunt cele ce au centrul de interes în afara României. Toate unitãţile angajate în activitãţile economice în România pentru o perioadã de cel puţin un an sunt considerate rezidente pentru România.
Principala sursã de date utilizatã pentru calculul conturilor sectorului "Restul lumii" şi al VNB o reprezintã balanţa de plãţi, elaboratã de BNR. Metodologia de elaborare a balanţei de plãţi are la bazã recomandãrile celei de-a cincea ediţii a Manualului balanţei de plãţi al Fondului Monetar Internaţional.

8. Conturile naţionale trimestriale

Conform SEC95, elaborarea conturilor naţionale trimestriale face parte din cadrul general al Sistemului de conturi naţionale. CNT reprezintã un set coerent de tranzacţii şi conturi, cu o periodicitate trimestrialã. Dezvoltarea CNT este impusã de cauze variate:
- CNT oferã o imagine a evoluţiei economiei naţionale pe o perioadã mai micã de un an, într-un mod operativ pentru decidenţii politici;
- CNT pot detecta fazele ciclului economic;
- CNT reprezintã un sistem de informaţii economice consistente şi coerente.
Principiile de realizare a conturilor naţionale trimestriale derivã din cele de bazã ale SCN 93 şi SEC95 pentru conturile anuale, adaptate în contextul particular al conturilor trimestriale. Pentru a veni în sprijinul procesului complex de elaborare a acestei pãrţi importante a sistemului de conturi naţionale, Eurostat a publicat în anul 1999 Manualul de conturi naţionale trimestriale.
În România, CNT se publicã începând cu anul 1997. Calculele trimestriale de conturi naţionale, realizate în conformitate cu cerinţele metodologice ale SEC95, sunt subordonate scopului de a oferi rezultatele de PIB trimestrial în mod operativ - la aproximativ douã luni de la perioada de referinţã, conferind totodatã acurateţe prezentãrii realitãţii economice.
Estimarea agregatelor principale pentru conturile trimestriale se bazeazã pe datele statistice disponibile la perioadele respective de timp, precum şi pe informaţiile obţinute din sursele administrative realizate de cãtre administraţia publicã. Atunci când informaţia lipseşte sau nu are periodicitatea doritã, se pot utiliza anumite tehnici de estimare. Printre principalele surse de date se numãrã:
- surse de date statistice: indicii producţiei industriale, indicii cifrei de afaceri, indicii preţurilor producţiei industriale, investiţiile nete, indicii de cost din construcţii, statisticile transportului, câştigurile şi numãrul salariaţilor, indicii preţurilor producţiei industriale, indicii preţurilor de consum, indicii preţurilor produselor agricole, alte publicaţii şi rezultate ale anchetelor statistice infrnuale;
- surse administrative: raportãrile bugetare lunare furnizate de MFP;
- surse de date financiar-contabile: situaţiile financiare colectate de cãtre MFP în special de la societãţile nefinanciare şi cele nonprofit,
- alte surse: balanţa de plãţi elaboratã de BNR.
Produsul intern brut trimestrial în România se calculeazã prin douã metode: metoda de producţie şi metoda cheltuielilor, obţinându-se un rezultat unic pentru cele douã abordãri. Acoperirea şi formulele de calcul sunt aceleaşi ca pentru PIB anual. Estimãrile se fac în preţuri curente, în preţurile perioadei corespunzãtoare ale anului anterior şi în preţurile medii ale anului 2000.
Pentru estimãrile trimestriale în preţuri curente şi în preţurile medii ale anului 2000 se verificã proprietatea de aditivitate, în sensul cã prin însumarea rezultatelor celor 4 trimestre ale anului se obţin estimãrile anuale. Proprietatea nu se verificã pentru evaluãrile în preţurile trimestrului corespunzãtor al anului anterior.
Datele de CNT nu sunt ajustate sezonier, acest fapt implicând douã aspecte importante:
- creşterea dificultãţii de elaborare a estimãrilor de conturi trimestriale;
- rezultatele sunt corelate puternic cu situaţia economicã realã.

9. Conturile naţionale regionale

Conturile regionale reprezintã o versiune la nivel regional a conturilor naţionale anuale şi, fãrã nicio excepţie, ele recurg la aceleaşi concepte metodologice. Importanţa lor în cadrul politicilor comunitare se leagã, în special, de acordarea de subvenţii regiunilor Uniunii Europene prin intermediul fondurilor structurale, ale cãror cheltuieli se bazeazã, în parte, pe datele conturilor regionalizate ale conturilor naţionale.
Problemele conceptuale privind elaborarea conturilor regionale în România, precum şi unele aspecte privind disponibilitatea surselor de date au limitat sfera de cuprindere a acestora la regionalizarea valorii adãugate brute, a remunerãrii salariaţilor şi a formãrii brute de capital fix pe ramuri de activitate şi la construirea conturilor sectorului instituţional "Gospodãriile populaţiei".
Construirea unui ansamblu complet al conturilor regionale înseamnã a trata fiecare regiune ca o entitate economicã distinctã şi presupune:
- delimitarea teritoriului economic al unei ţãri;
- stabilirea tipurilor de unitãţi instituţionale;
- respectarea principiului rezidenţei;
- alegerea metodelor de regionalizare.
Metodele folosite pentru regionalizarea produsului intern brut sunt: metoda ascendentã, metoda descendentã şi metoda mixtã.
Conturile regionale ale sectorului instituţional "Gospodãriile populaţiei" au un rol deosebit în ceea ce priveşte compararea între regiuni a principalelor operaţiuni în care gospodãriile populaţiei sunt implicate, analiza diferitelor modalitãţi în care venitul este generat pe regiuni, calculul venitului disponibil şi al economiei gospodãriilor populaţiei într-o regiune datã. Aceste conturi reprezintã varianta regionalã a conturilor existente la nivel naţional. Din considerente practice la nivel regional nu se elaboreazã o secvenţã completã de conturi, ci numai urmãtoarele douã conturi:
● contul de alocare a veniturilor primare;
● contul de distribuire secundarã a venitului.
Aceste conturi sunt realizate pentru gospodãriile populaţiei rezidente pe teritoriul regional şi extraregional şi servesc la mãsurarea venitului primar şi a venitului disponibil al populaţiei rezidente într-o regiune datã.
Conturile regionale se realizeazã pentru douã nivele administrative, corespunzãtoare Nomenclatorului unitãţilor teritoriale statistice, NUTS 2 - reprezentând cele 8 regiuni statistice şi NUTS 3 - reprezentând cele 41 de judeţe plus municipiul Bucureşti.
Elaborarea conturilor regionale în România cuprinde:
● calculul produsului intern brut regional;
● estimarea valorii adãugate brute pe ramuri de activitate;
● estimarea remunerãrii salariaţilor pe ramuri de activitate;
● regionalizarea formãrii brute de capital fix pe ramuri de activitate;
● calculul conturilor regionale ale gospodãriilor populaţiei.
Pentru regionalizarea valorii adãugate brute pe judeţe şi regiuni se utilizeazã metodele descendentã - "de sus în jos" - şi metoda mixtã, utilizând diverse chei de distribuţie specifice fiecãrei ramuri de activitate.
Principalele surse de date utilizate pentru estimarea produsului intern brut regional:
- ancheta structuralã anualã;
- ancheta statisticã privind "costul forţei de muncã";
- balanţa forţei de muncã;
- alte surse statistice specifice direcţiilor de specialitate.
Regionalizarea produsului intern brut presupune regionalizarea valorii adãugate brute, a impozitelor pe produs şi a subvenţiilor pe produs.
Echivalentul regional al produsului intern brut este produsul intern brut regional. PIBR este evaluat la preţurile pieţei. Suma PIBR la preţ de piaţã al diferitelor regiuni şi al teritoriului extraregional este egalã cu PIB la preţ de piaţã al întregii economii naţionale.
Produsul intern brut la nivel de regiune/judeţ, precum şi PIBR pe locuitor sunt indicatori ai activitãţii de producţie la nivel de ţarã/regiune/judeţ, instrumente utile pentru mãsurarea şi compararea nivelului economic de dezvoltare.


                               Listã de abrevieri

    ABF        = ancheta bugetelor de familie
    AIP        = alte impozite pe producţie
    AMIGO      = ancheta forţei de muncã în gospodãrii
    ASA        = ancheta structuralã anualã în întreprinderi
    ASP        = alte subvenţii pe producţie
    BNR        = Banca Naţionalã a României
    CAEN Rev.1 = Clasificarea activitãţilor din economia naţionalã, revizuitã
    CEA        = conturile economice pentru agriculturã
    CF         = consumul final efectiv
    CI         = consum intermediar
    CNT        = conturi naţionale trimestriale
    EBE        = excedentul brut de exploatare
    FBCF       = formarea brutã de capital fix
    IFSLSGP    = instituţii fãrã scop lucrativ în serviciul gospodãriilor
                 populaţiei
    INS        = Institutul Naţional de Statisticã al României
    IP         = impozite pe produse
    MFP        = Ministerul Finanţelor Publice
    NUTS       = Nomenclatorul unitãţilor teritoriale statistice
    OCDE       = Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economicã
    PIB        = produsul intern brut
    PIBR       = produsul intern brut regional
    REGIS      = Registrul statistic
    R          = remunerarea salariaţilor
    SCN93      = Sistemul conturilor naţionale versiunea 1993
    SEC95      = Sistemul european de conturi versiunea 1995
    SIFIM      = servicii de intermediere financiarã indirect mãsurate
    SP         = subvenţii pe produse
    TCEI       = tabelul conturilor economice integrate
    TII/TRU    = tabelul intrãri-ieşiri/tabelul resurse-utilizãri
    TV         = taxe vamale (drepturi asupra importurilor)
    TVA        = taxa pe valoarea adãugatã
    VAB        = valoarea adãugatã brutã
    VNB        = PNB (cf. SEC95) = venitul naţional brut = produsul naţional
                 brut
    VS         = variaţia stocurilor


----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Ordin, Institutul National de Statistica, ORDIN nr. 193 din 31 martie 2009

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016