Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 13 din 29 iunie 2012  pentru modificarea si completarea Normelor privind autorizarea brokerilor de asigurare si/sau de reasigurare, precum si conditiile de mentinere a acesteia, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 15/2010    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 13 din 29 iunie 2012 pentru modificarea si completarea Normelor privind autorizarea brokerilor de asigurare si/sau de reasigurare, precum si conditiile de mentinere a acesteia, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 15/2010

EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012

    Potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 26 iunie 2012, prin care s-a adoptat modificarea şi completarea Normelor privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 4 alin. (27) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:

    ART. I
    Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 6 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 2, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă profesională valabil pe întregul teritoriu al României, cu o limită minimă de acoperire de 1.121.000 euro/eveniment şi o sumă agregată de 1.700.000 euro pe an, fără franşiză; contractul de asigurare de răspundere civilă profesională trebuie să conţină clauze minime obligatorii, conform anexei nr. 6;".

    2. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 22. - Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele norme."

    3. După anexa nr. 5 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 6, în forma prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

             Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
                              Constantin Buzoianu

    Bucureşti, 29 iunie 2012.
    Nr. 13.


    ANEXĂ
    (Anexa nr. 6 la norme)


                  Clauzele contractuale minime obligatorii pe
               care trebuie să le conţină contractul de asigurare
                 de răspundere civilă profesională a brokerilor
                        de asigurare şi/sau reasigurare

    1. Obiectul asigurării
    În limita răspunderii asumate prin contractul de asigurare, asigurătorul acceptă ca, în schimbul primelor de asigurare încasate de la asigurat, brokerul de asigurare şi/sau reasigurare, în cuantumul, la termenele şi în condiţiile convenite în contractul de asigurare, să acopere pierderile băneşti pe care asiguratul este obligat să le suporte în cazul în care, în exercitarea activităţii de intermediere în asigurări, a cauzat un prejudiciu unui client al său, persoană fizică sau juridică, pe care, în temeiul angajării răspunderii sale profesionale, este obligat să îl repare.

    2. Riscuri asigurate, despăgubiri
    2.1. Asigurătorul acoperă pretenţiile de despăgubiri, ca urmare a prejudiciilor produse de asigurat clienţilor săi, prin încălcarea din culpă a obligaţiilor sale profesionale pentru:
    a) sume pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de daune pentru prejudicii materiale provocate, din culpa sa, clienţilor săi, în exercitarea profesiei de broker de asigurare şi/sau reasigurare, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare;
    b) cheltuieli de judecată făcute de asigurat în procesul civil, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, dacă a fost obligat la desdăunare;
    c) cheltuieli de judecată făcute de clientul asiguratului în calitate de prejudiciat pentru îndeplinirea formalităţilor legale în vederea obligării asiguratului la plata despăgubirii, cu condiţia ca acesta să fi fost obligat prin hotărâre judecătorească definitivă la plata acestora.
    2.2. Prin contractul de răspundere civilă profesională sunt acoperite daunele cauzate de brokeri de asigurare şi/sau reasigurare al căror prejudiciu s-a produs în perioada de valabilitate a acestuia.
    2.2.1. Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat în termen de 3 zile de la data luării la cunoştinţă despre aceasta.
    2.2.2. Asigurătorul poate acorda, prin clauze speciale la contractul de asigurare, o perioadă extinsă de notificare a producerii riscului asigurat.
    2.3. Termenul de plată a despăgubirilor este de maximum 30 de zile calendaristice de la depunerea la dosarul de daună a documentaţiei complete.

    3. Perioada de valabilitate a contractului de asigurare şi acoperirea teritorială
    3.1. Contractul de asigurare este valabil pentru o perioadă de 12 luni de la data intrării acestuia în vigoare.
    3.2. Retragerea autorizaţiei de funcţionare a asigurătorului şi/sau a asiguratului de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are ca efect încetarea valabilităţii asigurării de la data intrării în vigoare a sancţiunii menţionate, dar fără a aduce restrângere perioadei menţionate la pct. 2.2 şi 2.3.
    3.3. În cazul în care s-a retras autorizaţia de funcţionare a asigurătorului şi/sau a asiguratului, iar asiguratul a plătit, fie şi parţial, prima de asigurare, acesta este îndreptăţit să o recupereze proporţional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare.
    3.4. Diferenţa dintre prima plătită şi cea calculată conform pct. 3.3 se restituie asiguratului numai în cazurile în care nu sau plătit ori nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării.
    3.5. Asiguratul are obligaţia, conform legislaţiei în vigoare, să încheie un nou contract de asigurare de răspundere civilă profesională pentru brokeri de asigurare şi/sau reasigurare.
    3.6. Contractul de asigurare este valabil pentru activitatea desfăşurată de asigurat în România şi/sau pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi al statelor aparţinând Spaţiului Economic European, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

    4. Prime de asigurare şi sume asigurate
    4.1. Prima de asigurare se achită anticipat, fie integral, fie în rate trimestriale.
    4.2. Dacă s-a hotărât ca plata să se realizeze în rate, asigurătorului nu îi revine obligaţia, pe perioada derulării contractului, de a notifica asiguratul cu privire la scadenţa ratelor.
    4.3. Contractul de asigurare va include modalităţile de încetare, inclusiv condiţiile de reziliere în cazul neplăţii primei de asigurare/ratei de primă de asigurare şi eventuale termene de păsuire.

    5. Obligaţiile asiguratului
    5.1. Asiguratul, la producerea evenimentului asigurat, este obligat să depună diligenţele necesare şi să ia toate măsurile, potrivit cu împrejurările, pentru limitarea pagubei.
    5.2. Asiguratul este obligat să anunţe în scris asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat prin contractul de asigurare, conform subpct. 2.2.1.
    5.3. La cererea asigurătorului, asiguratul are obligaţia să pună la dispoziţia acestuia actele şi informaţiile referitoare la producerea riscului asigurat, să colaboreze cu acesta în scopul stabilirii realităţii, circumstanţelor şi mărimii pagubei, precum şi a cauzelor producerii evenimentului asigurat.
    5.4. Asiguratul este obligat să notifice asigurătorul pentru orice modificare survenită în forma de exercitare a profesiei.

    6. Excluderi
    Nu se acordă despăgubiri pentru:
    a) acte de insultă sau calomnie;
    b) prejudicii cauzate cu intenţie sau prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dol sau culpă gravă a asiguratului sau a oricăror persoane pentru care răspunde conform legii; c) pierderi financiare ca urmare a greşelilor de facturare şi/sau decontare cu asigurătorul/asigurătorii;
    d) prejudicii rezultate din completarea cererilor-chestionar de către clienţi;
    e) prejudicii rezultate din acordarea de promisiuni, răspunderi asumate de asigurat prin contract sau orice alt tip de angajament sau garanţie expresă dată de acesta care depăşeşte răspunderea sa profesională angajată potrivit legii;
    f) prejudicii provocate de asigurat prin vătămare corporală sau deces;
    g) prejudicii provocate de asigurat prin deteriorarea/distrugerea proprietăţilor/bunurilor;
    h) prejudiciile rezultate în desfăşurarea activităţii profesionale a brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare, fără a avea la bază un contract de mandat în brokeraj, încheiat între asigurat şi clienţii acestuia;
    i) prejudicii directe sau indirecte rezultate din evenimente sau consecinţe ale războiului, invaziei, terorismului, actelor duşmanilor externi, ostilităţilor, indiferent dacă a fost sau nu declarat război, războiului civil, rebeliunii, revoluţiei, insurecţiei, uzurpării de putere sau loviturii militare, confiscării, naţionalizării, rechiziţionării sau distrugerii ori daunelor cauzate proprietăţilor de un ordin al oricăror autorităţi publice locale sau guvernamentale;
    j) prejudiciile cauzate asigurătorilor ca urmare a nevirării primelor de asigurare de către brokerul de asigurare şi/sau reasigurare în contul asigurătorului.

    7. Alte dispoziţii
    Contractul de asigurare de răspundere civilă profesională va conţine şi clauzele obligatorii prevăzute în Normele privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, precum şi alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 23/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016