Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 117 din 12 februarie 2004  privind completarea Ordinului ministrului sanatatii si familiei si al ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 84/91/2002 pentru aprobarea Normelor privind contaminantii din alimente    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 117 din 12 februarie 2004 privind completarea Ordinului ministrului sanatatii si familiei si al ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 84/91/2002 pentru aprobarea Normelor privind contaminantii din alimente

EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR, APELOR SI MEDIULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 25 februarie 2004
Având în vedere prevederile <>art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializãrii alimentelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 57/2002 ,
vãzând referatul de aprobare al Direcţiei generale de sãnãtate publicã şi inspecţia sanitarã de stat nr. OB 6.828/2003,
în temeiul <>Hotãrârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al <>Hotãrârii Guvernului nr. 739/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pãdurilor, Apelor şi Mediului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

ministrul sãnãtãţii şi ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului emit urmãtorul ordin:

ART. I
La Normele privind contaminanţii din alimente, aprobate prin Ordinul ministrului sãnãtãţii şi familiei şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 84/91/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 16 aprilie 2002, se eliminã articolul 10, iar dupã articolul 9 se introduce un nou capitol, capitolul V, cu urmãtorul cuprins:
"CAPITOLUL V
Metode de prelevare a probelor şi de analizã utilizate în controlul oficial
al dioxinelor (PCDD/PCDF) şi determinarea dioxinelor similare PCB din alimente
Art. 10 - Prelevarea probelor efectuate pentru controlul oficial al limitelor de dioxine şi furani şi determinarea limitelor de dioxine similare PCB din alimente se efectueazã conform metodelor descrise în anexa nr. VI.
Art. 11 - Pregãtirea probelor şi metodele de analizã utilizate pentru controlul oficial al limitelor de dioxine şi furani şi determinarea limitelor de dioxine similare PCB din alimente se efectueazã în conformitate cu criteriile descrise în anexa nr. VII.
Art. 12 - Anexele nr. I-VII fac parte integrantã din prezentele norme."

ART. II
Dupã anexa nr. V la normele aprobate prin Ordinul ministrului sãnãtãţii şi familiei şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 84/91/2002 se introduc anexele nr. VI şi VII, al cãror conţinut este prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. III
Direcţia generalã de sãnãtate publicã şi inspecţia sanitarã de stat din cadrul Ministerului Sãnãtãţii împreunã cu institutele de sãnãtate publicã, Direcţia de producţie animalã şi industrie alimentarã şi direcţiile de sãnãtate publicã judeţene şi a municipiului Bucureşti, direcţiile pentru agriculturã şi dezvoltare ruralã, direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti şi institutele centrale de profil vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. IV
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 12 luni de la data publicãrii.

Ministrul sãnãtãţii,
Ovidiu Brînzan

p. Ministrul agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului,
Petre Daea,
secretar de stat

ANEXĂ

ANEXA VI
la norme

METODE
de prelevare a probelor pentru controlul
oficial al limitelor de dioxine (PCDD/PCDF)
şi determinarea dioxinelor similare PCB din anumite alimente

1. Scopul şi domeniul de aplicare
Probele destinate controlului oficial al limitelor de dioxine (PCDD/PCDF) şi determinãrii conţinutului de dioxine similare PCB din alimente trebuie prelevate în conformitate cu metodele descrise mai jos. Probele globale astfel obţinute sunt considerate reprezentative pentru loturile sau subloturile respective. Respectarea limitelor maxime impuse de legislaţia în vigoare este stabilitã pe baza limitelor determinate în probele de laborator.
2. Definiţii
Lot - cantitatea de aliment identificabilã, livratã o singurã datã şi determinatã de agentul responsabil pentru a prezenta caracteristici comune, cum ar fi: originea, varietatea, tipul de ambalaj, ambalatorul, expeditorul sau marcajul.
Sublot - partea desemnatã dintr-un lot mare pentru aplicarea metodei de prelevare a probei din lotul respectiv. Fiecare sublot trebuie separat fizic şi sã fie identificabil.
Probã elementarã - cantitatea de material prelevatã dintr-un singur punct al lotului sau sublotului.
Probã globalã - totalul combinat al tuturor probelor elementare prelevate din lot sau sublot.
Probã de laborator - o parte/cantitate din proba globalã destinatã laboratorului.
Tabel OMS - Factorii echivalenţi de toxicitate pentru evaluarea riscului uman, bazat pe concluziile Organizaţiei Mondiale a Sãnãtãţii, întrunitã la Stockholm, Suedia, la 15-18 iunie 1997. Factorii echivalenţi de toxicitate (FET) pentru PCB, PCDD, PCDF, pentru oameni, animale şi mediu



─────────────────────────────────────────────────────────
Congener Valoare FET
─────────────────────────────────────────────────────────
Dibenzo-p-dioxine (PCDD)
2,3,7,8 - TCDD 1
1,2,3,7,8 - PeCDD 1
1,2,3,4,7,8-HxCDD 0,1
1,2,3,6,7,8-HxCDD 0,1
1,2,3,7,8,9-HxCDD 0,1
1,2,3,4,6,7,8-HpCDD 0,01
OCDD 0,0001

Dibenzofurani (PCDF)
2,3,7,8 - TCDF 0,1
1,2,3,7,8 - PeCDF 0,05
2,3,4,7,8-PeCDF 0,5
1,2,3,4,7,8-HxCDF 0,1
1,2,3,6,7,8-HxCDF 0,1
1,2,3,7,8,9 - HxCDF 0,1
2,3,4,6,7,8-HxCDF 0,1
1,2,3,4,6,7,8-HpCDF 0,01
1,2,3,4,7,8,9-HpCDF 0,01
1,2,3,4,7,8,9-HpCDF 0,01
OCDF 0,0001

"Dioxine-similare PCB" Non-orto PCB + Mono-orto PCB
Non-orto PCB
PCB 77 0,0001
PCB 81 0,0001
PCB 126 0,1
PCB 169 0,01

Mono-orto PCB

PCB 105 0,0001
PCB 114 0,0005
PCB 118 0,0001
PCB 123 0,0001
PCB 156 0,0005
PCB 157 0,0005
PCB 167 0,00001
PCB 189 0,0001
─────────────────────────────────────────────────────────

Abrevieri: T = tetra, Pe = penta, Hx = hexa, Hp = hepta,
O = octo, CDD = clorodibenzodioxine,
CDF = clorodibenzofuran, CB = clorobifenil.



3. Prevederi generale
3.1. Personalul
Prelevarea probelor se va efectua de persoane autorizate conform reglementãrilor în vigoare.
3.2. Materialul pentru eşantionare
Fiecare lot supus examinãrii trebuie prelevat separat.
3.3. Mãsuri de precauţie necesare
În cursul prelevãrii şi pregãtirii probelor trebuie luate mãsurile de precauţie necesare pentru a se evita orice modificãri care ar putea schimba conţinutul de dioxine şi dioxine similare PCB, determinarea analiticã sau reprezentativitatea probei globale.
3.4. Probe elementare
În mãsura posibilitãţilor probele elementare se vor preleva din diferite puncte ale lotului sau sublotului. Abaterea de la aceastã regulã trebuie semnalatã în procesul-verbal, conform specificaţiilor de la pct. 3.8.
3.5. Pregãtirea probei globale
Proba globalã se obţine prin amestecul corespunzãtor al probelor elementare. Ea trebuie sã cântãreascã minimum 1 kg, cu excepţia cazului când nu este posibil, de exemplu când a fost prelevat un singur ambalaj.
3.6. Subdivizarea probei globale în probe de laborator, în scopul controlului, dreptului la recurs şi al arbitrajului Probele de laborator utilizate în scopul controlului, dreptului la recurs şi al arbitrajului vor fi prelevate din proba globalã omogenizatã, cu condiţia ca aceastã procedurã sã fie în conformitate cu reglementãrile în vigoare privind prelevarea probelor. Mãrimea probei de laborator pentru control trebuie sã fie suficientã pentru a permite cel puţin douã analize (duplicate).
3.7. Ambalarea şi transmiterea probei globale şi a probei de laborator
Fiecare probã globalã şi de laborator prelevatã va fi introdusã într-un recipient curat, confecţionat dintr-un material inert care sã asigure o protecţie adecvatã împotriva contaminãrii, pierderii compuşilor prin adsorbţie de cãtre pereţii interni ai recipientului şi împotriva pagubelor ce se pot produce în timpul transportului. Trebuie luate toate mãsurile de precauţie necesare pentru ca în timpul transportului sau al depozitãrii sã nu se producã modificãri în compoziţia probei globale şi a probei de laborator.
3.8. Sigilarea şi etichetarea probei globale şi a probei de laborator
Fiecare probã prelevatã în scopul utilizãrii oficiale va fi sigilatã la locul de prelevare şi identificatã conform reglementãrilor în vigoare respective. Trebuie întocmit un proces-verbal pentru fiecare prelevare, pentru a se permite identificarea fãrã echivoc a fiecãrui lot şi indicând data şi locul prelevãrii împreunã cu orice informaţie posibilã suplimentarã pentru a fi în ajutorul chimistului analist.
4. Planul de eşantionare
Metoda de prelevare aplicatã trebuie sã asigure cã proba globalã este reprezentativã pentru lotul care este controlat.
4.1. Numãrul probelor elementare
În cazul laptelui şi uleiurilor pentru care se presupune o distribuţie omogenã a contaminanţilor ce trebuie analizaţi într-un lot desemnat, este suficient sã se preleveze trei probe elementare per lot, care formeazã proba globalã. Trebuie datã o referire la numãrul lotului. Pentru alte produse numãrul minim de probe elementare de prelevat din lot trebuie sã fie cel prezentat în tabelul nr. 1.
Proba globalã care reuneşte toate probele elementare trebuie sã fie de minimum 1 kg (pct. 3.5.) Probele elementare trebuie sã aibã mase similare. Masa unei probe elementare trebuie sã fie de minimum 100 g. Masa probei elementare depinde de mãrimea unitãţii individuale. Abaterea de la aceastã regulã trebuie semnalatã în procesul-verbal, conform specificaţiilor de la pct. 3.8 şi prevederilor legislaţiei în vigoare.




Tabelul nr. 1 - Numãrul minim de probe elementare ce trebuie prelevate din lot

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Masa lotului (în kg) Numãrul minim de probe elementare
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
< 50 3
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
50-500 5
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
> 500 10
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



Dacã lotul este format din ambalaje individuale, numãrul ambalajelor care trebuie prelevate pentru a forma proba globalã este menţionat în tabelul nr. 2.




Tabelul nr. 2 - Numãrul de ambalaje (probe elementare) care trebuie
prelevate pentru a forma proba globalã, dacã lotul
constã în ambalaje individuale

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Numãrul de ambalaje sau unitãţi Numãrul de ambalaje sau unitãţi
din lot de prelevat
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1-25 1 ambalaj sau unitate
26-100 aproximativ 5%, minimum 2 ambalaje sau unitãţi
> 100 aproximativ 5%, maximum 10 ambalaje sau unitãţi
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



5. Conformitatea lotului sau sublotului cu specificaţia tehnicã
În caz de litigiu laboratorul de control trebuie sã efectueze analiza în dublu a probei de laborator, dacã rezultatul obţinut la prima analizã este inferior sau superior cu mai puţin de 20% faţã de limita maximã stabilitã, şi sã calculeze media rezultatelor. Lotul este acceptat dacã rezultatul obţinut la prima analizã este inferior cu mai mult de 20% faţã de limita maximã sau, în cazul analizei în dublu, dacã media rezultatelor este conformã cu limita maximã stabilitã de legislaţia în vigoare.

ANEXA VII
la norme

PREGĂTIREA PROBELOR ŞI CERINŢELE
pentru metodele de analizã utilizate în controlul
oficial al limitelor de dioxine (PCDD/PCDF) şi determinarea
dioxinelor similare PCB din anumite alimente

1. Obiectivul şi domeniul de aplicare
Aceste cerinţe se aplicã în cazul în care alimentele sunt analizate pentru controlul oficial al limitelor de dioxine (dibenzo-p-dioxine policlorurate PCDD) şi dibenzofurani policloruraţi (PCDF) şi determinarea dioxinelor similare PCB.
Monitorizarea prezenţei dioxinelor în alimente se poate efectua printr-o strategie implicând o metodã de screening (depistare) în scopul selecţionãrii probelor al cãror conţinut de dioxine şi dioxine similare PCB este fie inferior limitei stabilite, fãrã ca abaterea sã depãşeascã 30-40%, fie superior limitei stabilite. Concentraţia de dioxine a probelor cu valori semnificative trebuie determinatã/confirmatã printr-o metodã de confirmare.
Metodele de screening (depistare) sunt metode care se utilizeazã pentru detectarea prezenţei dioxinelor şi dioxinelor similare PCB în limita stabilitã. Aceste metode asigurã analiza unui numãr mare de probe, ceea ce permite selecţionarea probelor pozitive. Ele sunt special concepute pentru evitarea unor rezultate negative incorecte. Metodele de confirmare sunt metode care furnizeazã informaţii complete sau complementare permiţând identificarea şi cuantificarea fãrã echivoc a dioxinelor şi dioxinelor similare PCB la limita stabilitã.
2. Introducere
Deoarece probele de mediu şi biologice (inclusiv probele de alimente) conţin în general amestecuri complexe de diferite dioxine congenere, conceptul factori echivalenţi de toxicitate (FET) a fost dezvoltat pentru a facilita evaluarea riscului. Aceşti FET au fost stabiliţi pentru a exprima concentraţiile amestecurilor de 2,3,7,8 substituenţi PCDD şi PCDF şi curând unele non-orto şi mono-orto dioxine similare PCB care au proprietãţi asemãnãtoare dioxinelor din punct de vedere al exprimãrii în echivalenţi toxici (TEQ) pentru 2,3,7,8 TCDD (anexa nr. VIII nota din subsol).
Concentraţiile fiecãrei substanţe dintr-o probã datã sunt multiplicate prin factorul echivalent de toxicitate propriu şi apoi sunt însumate, obţinându-se concentraţia totalã de compuşi tip dioxinã exprimatã în echivalenţi toxici (TEQ).
Pentru calculul "limitei superioare" se considerã contribuţia fiecãrui congener necuantificat la valoarea echivalentului toxic (TEQ) egalã cu limita de cuantificare.
Pentru calculul "limitei inferioare" se considerã contribuţia fiecãrui congener necuantificat la valoarea echivalentului toxic (TEQ) egalã cu zero.
Pentru calculul "limitei medii" se considerã contribuţia fiecãrui congener necuantificat la valoarea echivalentului toxic (TEQ) egalã cu jumãtate din limita de cuantificare.
3. Cerinţe de asigurarea calitãţii, ce trebuie respectate la pregãtirea probei
Trebuie luate mãsuri pentru evitarea contaminãrii încrucişate, în fiecare etapã a procedurilor de prelevare de probe şi de analizã.
Probele trebuie depozitate şi transportate în recipiente de sticlã, aluminiu, polipropilenã sau polietilenã. Urmele de pulberi de hârtie trebuie îndepãrtate din recipientul pentru probe. Vasele de sticlã trebuie spãlate cu solvenţi controlaţi în prealabil de prezenţa dioxinelor.
Depozitarea şi transportul probelor trebuie efectuate astfel încât sã se menţinã integritatea probei de aliment.
Dacã este necesar, fiecare probã de laborator trebuie mãcinatã fin şi amestecatã bine printr-un procedeu cãruia i s-a demonstrat eficienţa de omogenizare completã (de exemplu, particulele trebuie sã treacã prin sita de 1 mm); probele trebuie uscate înaintea mãcinãrii, dacã umiditatea lor este prea mare.
Realizarea unei analize a probei martor de reactivi trebuie efectuatã prin parcurgerea întregii proceduri de analizã în absenţa probei.
Masa probei pentru extracţie trebuie sã fie suficient de mare pentru a corespunde exigenţelor privind sensibilitatea metodei.
Existã multe metode specifice corespunzãtoare pentru pregãtirea probelor de alimente. Metodele trebuie validate conform recomandãrilor acceptate pe plan internaţional.
4. Cerinţe pentru laboratoare
Laboratoarele trebuie sã demonstreze validitatea metodei pentru un domeniu de valori situat în jurul limitei maxime admise, de exemplu: 0,5 x 1 x 2 x limita maximã admisã, cu un coeficient de variaţie acceptabil pentru analizele repetate. (Pentru detalii privind criteriile de validitate vezi pct. 5.)
Limita de cuantificare pentru metoda de confirmare nu trebuie sã depãşeascã o cincime din limita maximã admisã, pentru a se garanta coeficienţi de variaţii acceptabili în domeniul sus-menţionat.
În cadrul mãsurilor de asigurare a calitãţii interne trebuie efectuat în mod regulat controlul probelor martor de reactivi, al probelor experimentale impurificate artificial sau analiza unor probe de control (de preferinţã, materiale de referinţã certificate).
Pentru a demonstra competenţa laboratorului în efectuarea de analize specifice sunt necesare participãri în studii interlaboratoare, cu rezultate foarte bune. Participarea cu succes la un studiu interlaboratoare pentru probe de sol sau ape reziduale nu demonstreazã competenţa laboratorului pentru probe de alimente sau de alimente pentru animale, care conţin niveluri inferioare de contaminare. Prin urmare este obligatorie participarea continuã la studii interlaboratoare pentru determinarea dioxinelor şi dioxinelor similare PCB în probe matrice, furaje-alimente corespunzãtoare.
Laboratoarele trebuie sã fie acreditate de o instituţie abilitatã, care sã garanteze cã acestea aplicã procedeele de asigurare a calitãţii analitice pentru analizele efectuate. Laboratoarele trebuie acreditate conform standardului ISO 17025:1999.
5. Cerinţe ce trebuie întrunite de procedurile analitice pentru dioxine şi dioxine similare PCB
5.1. Cerinţe principale pentru validarea procedurilor de analizã
Sensibilitate înaltã şi limite de detecţie joase. Cantitãţile detectabile pentru PCDD şi PCDF trebuie sã se încadreze în domeniul picogramelor TE (10^-12 g) din cauza extremei toxicitãţi a unor compuşi. Compuşi PCB (bifenilpolicloruraţi) se gãsesc în cantitãţi mai mari decât PCDD şi PCDF. Pentru majoritatea congenerilor din grupa PCB sensibilitatea metodei de ordinul nanogramelor (10^-9 g) este suficientã. În orice caz pentru mãsurarea congenerilor mai toxici din grupa dioxinelor similare PCB (în special congenerii substituiţi non-orto) trebuie atinsã aceeaşi sensibilitate ca şi pentru PCDD şi PCDF.
Selectivitate înaltã (specificitate). Este necesarã diferenţierea între compuşii PCDD, PCDF şi dioxinele similare PCB de alţi compuşi extraşi simultan din probã, susceptibili de a interfera prin prezenţa în concentraţii superioare corespunzãtoare a câtorva ordine de mãrime faţã de substanţele de analizat (analiţi). În metodele gaz cromatografice/spectrometrie de masã (GC/SM) este necesarã diferenţierea între mai mulţi congeneri, în special între cei toxici (de exemplu, cei 17 compuşi ai PCDD, PCDF substituiţi în poziţiile 2,3,7,8 şi dioxinele similare PCB) şi ceilalţi congeneri. Bioanalizele trebuie sã determine valorile TEQ în mod selectiv ca suma PCDD, PCDF şi dioxinelor similare PCB.
Acurateţe înaltã (justeţe şi fidelitate). Determinarea trebuie sã asigure o estimare valabilã a concentraţiei reale din probã. Acurateţea înaltã (acurateţea mãsurãtorii: gradul de concordanţã între rezultatul mãsurãtorii şi valoarea realã sau valoarea atribuitã mãsurãtorii) este necesarã pentru a evita respingerea rezultatului analizei probei datoritã nesiguranţei în estimarea TEQ. Acurateţea este exprimatã ca justeţe (diferenţa dintre valoarea medie mãsuratã pentru un analit într-un material certificat şi valoarea sa certificatã exprimatã ca procente din aceastã valoare) şi fidelitate (fidelitatea este în general calculatã ca deviaţie standard; ea include repetabilitatea şi reproductibilitatea şi indicã gradul de concordanţã între rezultatele obţinute prin aplicarea repetatã a procedeului experimental în condiţii determinate).
Metodele de screening pot cuprinde bioanalize şi metode GC/SM, pe când metodele de confirmare sunt metode gaz cromatografice de înaltã rezoluţie cuplate cu spectrometrie de masã de înaltã rezoluţie (HRGC/HRMS). Urmãtoarele criterii trebuie respectate pentru valoarea totalã în TEQ:



───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Metode de screening Metode de confirmare
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Procentul probelor fals negative < 1%
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Justeţe - 20% pânã la + 20%
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Coeficient de variaţie < 30% < 15%
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



6. Cerinţe specifice pentru metodele GC/SM ce trebuie respectate pentru scopuri de screening (selectare) sau confirmare
În scopul validãrii metodei analitice, trebuie adãugate înaintea fazei de extracţie etaloane interne de compuşi PCDD/F substituiţi în poziţiile 2,3,7,8 şi marcaţi cu 13C (în cazul dozãrii dioxinelor similare PCB, trebuie adãugate etaloane interne din aceşti compuşi marcaţi cu 13C. Trebuie adãugat cel puţin un congener pentru fiecare grupã de izomeri tetra-octocloruraţi ai compuşilor PCDD/F (şi cel puţin un congener pentru fiecare grupã de izomeri ai dioxinelor similare PCB, în cazul dozãrii acestora); alternativ se adaugã cel puţin un congener pentru fiecare funcţie de ioni selectatã şi înregistratã prin spectrometrie de masã în scopul monitorizãrii compuşilor PCDD/F şi dioxinelor similare PCB. Se recomandã în cazul metodelor de confirmare utilizarea standardelor interne pentru cei 17 izomeri substituiţi în poziţiile 2,3,7,8 ai PCDD/F marcaţi cu 13C şi a celor 12 standarde interne ale dioxinelor similare PCB marcate cu 13C (în cazul dozãrii dioxinelor similare PCB).
De asemenea, trebuie determinaţi factorii de rãspuns relativ, prin utilizarea de soluţii de calibrare adecvate în cazul congenerilor pentru care nu se adaugã un compus analog marcat cu 13C.
--------------
NOTA CTCE:
În ultimele douã paragrafe, la notaţia 13C, numãrul 13 este scris ca un exponent (superscript).

În cazul produselor alimentare de origine vegetalã şi de origine animalã, conţinând mai puţin de 10% grãsime, este obligatorie adãugarea de etaloane interne înaintea fazei de extracţie. În cazul alimentelor de origine animalã, conţinând mai mult de 10% grãsime, etaloanele interne se pot adãuga fie înaintea fazei de extracţie, fie dupã extracţia grãsimilor. Trebuie efectuatã validarea eficacitãţii fazei de extracţie în funcţie de faza în care se introduc standardele interne şi de modul de raportare a rezultatelor (pe baza produsului sau raportat la grãsime).
Înaintea analizei GC/SM trebuie adãugate unul sau douã standarde pentru evaluarea coeficientului de recuperare.
Controlul coeficientului de recuperare este necesar. În cazul metodelor de confirmare, coeficienţii de recuperare pentru standardele interne individuale trebuie sã fie cuprinşi între 60-120%. Coeficienţi de recuperare mai mici sau mai mari pentru congenerii individuali, în special pentru unii compuşi hepta- şi octo-cloruraţi ai dibenzodioxinelor şi dibenzofuranilor, sunt acceptaţi numai dacã contribuţia acestora la valoarea TEQ nu depãşeşte 10% din valoarea TEQ totalã (numai pentru compuşii PCDD/F). În cazul metodelor de screening, coeficienţii de recuperare trebuie sã fie cuprinşi între 30-140%.
Trebuie efectuatã separarea dioxinelor de compuşii cloruraţi interferenţi, cum sunt PCB şi eterii difenil cloruraţi, prin tehnici cromatografice adecvate (de preferinţã cu o coloanã umplutã cu florisil, aluminã şi/sau carbon).
Separarea izomerilor prin gaz cromatografie trebuie sã fie eficace (< 25% între vârfurile cromatogramelor compuşilor 1,2,3,4,7,8 - HxCDF şi 1,2,3,6,7,8 - HxCDF).
Dozajul compuşilor trebuie efectuat conform metodei Agenţiei de Protecţie a Mediului din S.U.A. (Environment Protection Agency) EPA 1613, reviziune B, intitulatã "Tetrathrough octa-clorinate dioxins and furans by isotope dilution HRGC/HRMS", sau altei metode ce întruneşte criterii de performanţã echivalente.
Diferenţa dintre limita superioarã şi limita inferioarã nu trebuie sã depãşeascã 20% pentru alimentele cu o contaminare în dioxine de aproximativ 1 pg OMS-TEQ/g grãsime (numai pentru compuşii PCDD/PCDF). Aceste recomandãri se aplicã şi în cazul alimentelor cu conţinut scãzut de grãsime, a cãror contaminare este de ordinul 1 pg OMS-TEQ/g de produs. Pentru niveluri de contaminare inferioare, de exemplu 0,5 pg OMS-TEQ/g produs, diferenţa dintre limita superioarã şi limita inferioarã se poate situa între 25-40%.
7. Metode screening de analizã
7.1. Introducere
Metoda screening se poate realiza în diferite moduri: selectiv şi cantitativ.
Abordare selectivã
Rãspunsul probelor este comparat cu cel al unei probe de referinţã situate la nivelul de interes. Probele cu un rãspuns inferior probei de referinţã sunt declarate negative şi cele cu rãspuns superior probei de referinţã sunt considerate pozitive.
Recomandãri:
În fiecare serie de probe de testat, extrase şi testate în acelaşi timp şi în condiţii identice, trebuie incluse un blanc şi o probã de referinţã. Rãspunsul probei de referinţã trebuie sã fie în mod clar mai ridicat în comparaţie cu proba blanc.
Trebuie incluse probe de referinţã suplimentare cu o concentraţie egalã cu 0,5 x şi 2 x limita consideratã pentru a demonstra eficacitatea metodei la concentraţia respectivã.
În cazul analizei altor matrice trebuie demonstrat cã probele de referinţã sunt corespunzãtoare, de preferinţã, prin includerea de probe cu o valoare TEQ stabilitã prin HRGC/HRMS de ordinul probei de referinţã sau prin includerea unei probe blanc îmbogãţite pentru a atinge acest nivel.
În cazul bioanalizelor nu se poate utiliza un standard intern şi testele de repetabilitate sunt foarte importante pentru a se obţine informaţii asupra deviaţiei standard în cadrul unei serii de probe. Coeficientul de variaţie trebuie sã fie sub 30%.
În cazul bioanalizelor trebuie definiţi compuşii-ţintã, interferenţele posibile, precum şi valoarea maximã pentru blanc.
Abordare cantitativã
Abordarea cantitativã necesitã serii de diluţii tip, un proces de purificare şi mãsurare dublu sau triplu, precum şi controlul blancului şi al coeficientului de recuperare. Rezultatul se poate exprima în TEQ, ceea ce presupune cã acei compuşi care produc semnalul corespund principiului TEQ. Aceasta se poate realiza prin utilizarea TCDD (sau un amestec standard de dioxine/furan) pentru obţinerea unei curbe etalon ce permite calcularea valorii TEQ în extract şi în probã. Rezultatul este apoi corectat cu valoarea TEQ calculatã pentru proba blanc (luându-se în considerare impuritãţile provenite din solvenţi sau din substanţele chimice utilizate) şi pentru recuperare (calculatã pornind de la valoarea TEQ a unei probe de control de calitate a cãrei concentraţie este în jurul nivelului de interes). Este important sã se noteze cã o parte din pierderea aparentã de recuperare se datoreazã efectelor de matrice şi/sau diferenţelor dintre valorile FET în bioanalizã şi valorile FET stabilite de OMS.
7.2. Cerinţe pentru metodele screening de analize
Screeningul (selectarea) se poate face cu metode de analizã GC/SM şi bioanalize. Cerinţele pentru metodele GC/SM sunt prevãzute la pct. 6.
Cerinţele pentru bioanalize celulare sunt prevãzute la pct. 7.3 şi pentru bioanalize pe bazã de kituri la pct. 7.4.
Sunt necesare informaţii asupra numãrului de rezultate fals pozitive şi fals negative ale unei serii mari de probe situate sub sau peste limita maximã ori limita de intervenţie, în comparaţie cu valoarea TEQ determinatã printr-o metodã analiticã de confirmare. Procentele de probe fals negative trebuie sã fie sub 1%. Procentul probelor fals pozitive trebuie sã fie suficient de mic pentru ca metoda screening sã fie avantajoasã.
Rezultatele pozitive trebuie întotdeauna confirmate printr-o metodã analiticã de confirmare (HRGC/HRMS). De asemenea, probele ce se încadreazã într-un domeniu larg de valori ale TEQ trebuie confirmate prin HRGC/HRMS (aproximativ 2 - 10% probe negative). Trebuie prezentate informaţii asupra corespondenţei dintre rezultatele bioanalizei şi cele obţinute din HRGC/HRMS.
7.3. Cerinţe specifice pentru bioanalize celulare
În cazul bioanalizelor este necesarã utilizarea unei serii de concentraţii de referinţã pentru TCDD sau unui amestec de dioxine/furani (curba de rãspuns cu R² > 0,95 pentru o dozã completã) la fiecare serie de probe.
Pentru rezultatele bioanalizei obţinute într-un interval de timp constant se utilizeazã o concentraţie de referinţã pentru TCDD (aproximativ de 3 ori limita de cuantificare) pe un formular de control de calitate.
Grafice pentru controlul calitãţii trebuie realizate şi verificate pentru fiecare tip de material de referinţã, în scopul asigurãrii cã rezultatul corespunde cu indicaţiile stabilite.
Pentru calculele cantitative în special diluarea probei utilizate trebuie sã se situeze în partea liniarã a curbei de rãspuns. Probele care se situeazã deasupra acestei pãrţi liniare trebuie diluate şi analizate din nou. Prin urmare se recomandã analizarea cel puţin a 3 diluţii în acelaşi timp.
Deviaţia standard nu trebuie sã fie peste 15% în cazul unei determinãri în triplu pentru fiecare diluţie de probã şi sã nu fie peste 30% între 3 experimente independente.
Limita de detecţie se poate stabili la o valoare de 3 ori mai mare decât deviaţia standard pentru blancul de solvenţi sau decât rãspunsul fondului. Altã metodã constã în aplicarea unui rãspuns superior rãspunsului de fond (factor de inducţie de 5 ori mai mare decât blancul de solvent) calculat din curba etalon a zilei. Limita de cuantificare se poate stabili la o valoare de 5-6 ori mai mare decât deviaţia standard a blancului de solvent sau a rãspunsului de fond ori prin aplicarea unui rãspuns care este superior rãspunsului de fond (factor de inducţie de 10 ori superior blancului de solvent) calculat din curba de calibrare a zilei.
7.4. Cerinţe specifice pentru bioanalize realizate cu ajutorul kiturilor *1)
Trebuie respectate instrucţiunile fabricantului în privinţa preparãrii probei şi analizelor.
Kiturile nu trebuie utilizate dupã data expirãrii.
Kiturile trebuie pãstrate în condiţiile de temperaturã specificate şi utilizate la temperatura indicatã.
Limita de detecţie pentru testele imunologice se obţine prin adunarea valorii medii cu o valoare egalã de 3 ori deviaţia standard pentru o serie de 10 analize ale blancului şi prin împãrţirea sumei obţinute la valoarea pantei din ecuaţia de regresie liniarã.
Trebuie utilizate standarde de referinţã pentru experimentele de laborator pentru siguranţa cã rãspunsul la standard se situeazã într-un domeniu acceptabil.
__________
*1) Pânã în prezent nu s-a menţionat nici o dovadã cã bioanalizele bazate pe kituri comercializate au suficientã sensibilitate şi siguranţã pentru a fi utilizate în screeningul (selectarea) prezenţei dioxinelor în limitele stabilite în probe de alimente şi furaje.

8. Raportarea rezultatelor
În mãsura în care procedurile analitice folosite fac posibil acest lucru, rezultatele analitice trebuie sã cuprindã conţinutul de congeneri individuali PCDD/F şi ai PCB-urilor şi sã fie raportate ca limitã inferioarã, limitã superioarã şi limitã medie, pentru a cuprinde maximum de informaţii în raportarea rezultatelor şi prin urmare fãcând posibilã interpretarea rezultatelor în funcţie de cerinţele specifice.
Raportarea trebuie sã includã, de asemenea, conţinutul în grãsime al probei, precum şi metoda utilizatã pentru extracţia grãsimii.
Trebuie menţionaţi coeficienţii de recuperare pentru standardele interne individuale, în cazul în care aceştia se situeazã în afara domeniului menţionat la pct. 6, în cazul în care limita maximã este depãşitã şi în alte cazuri, dupã cerinţe.

----------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016