Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORMATIV din 22 decembrie 2004  de acordare şi de utilizare a echipamentului individual de protecţie la radiaţii ionizante    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORMATIV din 22 decembrie 2004 de acordare şi de utilizare a echipamentului individual de protecţie la radiaţii ionizante

EMITENT: COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 2 februarie 2005
CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Dispoziţiile prezentului normativ sunt emise în temeiul <>art. 5 din Legea nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţã a activitãţilor nucleare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale <>art. 5 din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 2
Termenii folosiţi în prezentul normativ se definesc astfel:
a) protecţie individualã - mãsura de protecţie a muncii, prin care se previne sau se diminueazã acţiunea factorilor de risc asupra unei singure persoane. Se apeleazã la o astfel de mãsurã numai dupã ce au fost epuizate, atât cât este rezonabil posibil, orice alte mijloace tehnice şi organizatorice de protecţie a muncii sau când nu pot fi avute în vedere asemenea mijloace;
b) protecţie în zona de lucru - ansamblul de mãsuri constructive, tehnice, de dotare şi organizatorice, care asigurã condiţii normale de lucru sau diminueazã acţiunea factorilor de risc;
c) mijloc individual de protecţie - mijloc individual destinat protecţiei unui singur angajat şi care este purtat de acesta;
d) funcţie de protecţie - funcţia realizatã de un mijloc de protecţie, prin care se combate acţiunea unui factor de risc asupra organismului uman sau numai se semnalizeazã existenţa unui factor de risc. Funcţia de protecţie se realizeazã prin interpunerea între factorul de risc şi organismul uman sau indirect, prevenind declanşarea unor fenomene care pot conduce la accidente de muncã;
e) protector - obstacol destinat a fi interpus între un factor de risc şi organismul uman pentru a realiza o funcţie de protecţie;
f) echipament individual de protecţie (E.I.P.) - totalitatea mijloacelor individuale de protecţie cu care este dotat angajatul în timpul lucrului;
g) echipament individual de protecţie la radiaţii (E.I.R.) - totalitatea mijloacelor individuale de protecţie la radiaţii ionizante, cu care este dotat angajatul în timpul lucrului;
h) echipament individual de lucru (E.I.L.) - totalitatea mijloacelor individuale utilizate în procesul de muncã pentru protejarea îmbrãcãmintei personale a angajaţilor împotriva uzurii şi murdãririi excesive;
i) sortiment (de mijloace individuale de protecţie) - grup specific de mijloace individuale de protecţie, care asigurã protecţia aceleiaşi pãrţi anatomice, caracterizate prin aceeaşi formã generalã şi aceleaşi caracteristici funcţionale: de exemplu: încãlţãminte de protecţie;
j) tip (de mijloace individuale de protecţie) - grup specific de mijloace individuale de protecţie din cadrul unui sortiment, caracterizate prin faptul cã realizeazã protecţia împotriva aceluiaşi factor de risc;
k) factor de risc - factori (însuşiri, stãri, procese, fenomene, comportamente) proprii elementelor implicate în procesul de muncã şi care pot provoca accidente de muncã sau boli profesionale;
l) factor periculos - factor de risc a cãrui acţiune asupra angajatului duce, în anumite condiţii, la accidentarea acestuia;
m) factor nociv - factor de risc a cãrui acţiune asupra angajatului duce, în anumite condiţii, la îmbolnãvirea acestuia.
ART. 3
Prezentul normativ se aplicã la toate locurile de muncã în care se desfãşoarã activitãţi din domeniul nuclear, autorizate de Comisia Naţionalã pentru Controlul Activitãţilor Nucleare (C.N.C.A.N.).
ART. 4
(1) Echipamentul individual de protecţie la radiaţii se acordã suplimentar echipamentului individual de protecţie specific locului de muncã respectiv.
(2) Echipamentul individual de protecţie şi/sau de protecţie la radiaţii (E.I.P. şi/sau E.I.R.) se asigurã şi se acordã gratuit, de cãtre titularul de autorizaţie, atât angajaţilor proprii, cât şi tuturor categoriilor de persoane care au acces în zona controlatã/supravegheatã în care se desfãşoarã activitãţi nucleare (personal de inspecţie şi control, personal detaşat, personal în stagii de practicã sau de pregãtire, utilizatori etc.).
ART. 5
Echipamentul individual de protecţie acordat unei persoane trebuie sã asigure protecţia acesteia împotriva tuturor factorilor de risc care acţioneazã asupra sa în timpul îndeplinirii sarcinii de muncã.
ART. 6
(1) Echipamentul individual de protecţie la radiaţii trebuie sã posede autorizaţie de securitate radiologicã pentru produs, conform <>Legii nr. 111/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Este interzisã utilizarea echipamentului individual de protecţie la radiaţii, neautorizat conform alin. (1).

CAP. II
Dispoziţii privind acordarea echipamentului individual de protecţie la radiaţii (E.I.R.)

ART. 7
Echipamentul individual de protecţie la radiaţii (E.I.R.) se asigurã şi se acordã de cãtre titularul de autorizaţie, în conformitate cu criteriile stabilite în tabelul din anexã.
ART. 8
Echipamentul individual de protecţie (E.I.P.) se asigurã şi se acordã de cãtre titularul de autorizaţie în conformitate cu Normativul-cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie, aprobat prin <>Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 225/1995 .
ART. 9
Stabilirea mijloacelor individuale de protecţie la radiaţii (sortimente şi tipuri), care compun echipamentul individual de protecţie la radiaţii ce trebuie acordat fiecãrei persoane, se face pe baza analizei şi cumulãrii factorilor de risc la care aceasta este expusã pe durata prezenţei sale în zona controlatã/supravegheatã în scopul îndeplinirii sarcinilor de muncã.
ART. 10
Analiza factorilor de risc, alegerea sortimentelor şi a tipurilor de mijloace individuale de protecţie la radiaţii, durata normatã de folosire a acestora, diferenţiat pe categorii de personal şi condiţii concrete de muncã, precum şi modul de acordare a acestora (inventar personal, inventar secţie etc.) se fac de cãtre o comisie formatã din persoanele cu responsabilitãţi în domeniul nuclear, posesoare de permis de exercitare de nivel cel puţin doi, unul pânã la trei reprezentanţi ai salariaţilor cu permis de exercitare de nivel doi şi un reprezentant al sindicatului. Componenţa nominalã a comisiei şi modul de funcţionare a acesteia sunt stabilite de consiliul de administraţie sau de alt organ echivalent acestuia, care poate angaja, potrivit legii, rãspunderea juridicã a titularului/solicitantului de autorizaţie.
ART. 11
Comisia de analizare a factorilor de risc poate solicita, pe cheltuiala titularului/solicitantului de autorizaţie, consultarea unui expert acreditat în protecţie radiologicã, efectuarea de expertize sau de mãsurãtori de cãtre organe specializate care sã ajute la analizarea factorilor de risc.
ART. 12
Propunerea comisiei, prin care se stabilesc mijloacele individuale de protecţie la radiaţii, se aprobã şi se însuşeşte de consiliul de administraţie sau de alt organ echivalent acestuia. Rezultatele analizei factorilor de risc, lista cu mijloacele individuale de protecţie la radiaţii stabilite şi cantitãţile din fiecare sortiment şi tip procurate fac parte din documentaţia necesarã obţinerii autorizaţiei C.N.C.A.N.
ART. 13
(1) Titularul de autorizaţie este obligat sã asigure, în afara echipamentului individual, mijloacele de protecţie colectivã la radiaţii ionizante (ecrane de protecţie fixe sau mobile, nişe etc.) şi materialele şi mijloacele necesare decontaminãrii suprafeţelor, echipamentelor de protecţie la radiaţii şi a corpului uman.
(2) Calitatea şi cantitatea acestora se stabilesc dupã metodologia prevãzutã la art. 11-13.

CAP. III
Dispoziţii privind utilizarea echipamentului individual de protecţie la radiaţii (E.I.R.)

ART. 14
Titularul de autorizaţie are urmãtoarele obligaţii:
a) sã asigure condiţii de verificare periodicã a calitãţilor de protecţie ale mijloacelor individuale de protecţie la radiaţii, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare;
b) sã asigure condiţii de curãţare şi de decontaminare a echipamentelor individuale de protecţie la radiaţii (E.I.R.);
c) sã asigure condiţii de depozitare şi de întreţinere, precum şi repararea şi verificarea mijloacelor individuale de protecţie la radiaţii, astfel încât sã se asigure conservarea calitãţilor de protecţie ale acestora;
d) sã înlocuiascã mijloacele individuale de protecţie la radiaţii, la expirarea duratei normate de folosire sau care nu mai posedã calitãţile de protecţie, de fiecare datã când se constatã acest lucru, indiferent de motiv.
ART. 15
Responsabilul cu securitatea radiologicã are urmãtoarele obligaţii:
a) sã instruiascã personalul în legãturã cu modul de utilizare şi cu caracteristicile echipamentului individual de protecţie la radiaţii;
b) sã anunţe în scris titularul de autorizaţie asupra oricãror modificãri legate de echipamentul individual de protecţie la radiaţii (E.I.R.)
ART. 16
Persoanele care beneficiazã de echipament individual de protecţie la radiaţii au urmãtoarele obligaţii:
a) sã cunoascã caracteristicile şi modul corect de utilizare a mijloacelor individuale de protecţie din dotare;
b) sã poarte întregul echipament individual de protecţie (E.I.R. şi E.I.P.), pe toatã durata desfãşurãrii activitãţii în zona controlatã/supravegheatã, în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
c) sã utilizeze echipamentul individual de protecţie (E.I.R. şi E.I.P.) doar în scopul pentru care acesta a fost atribuit şi sã se preocupe de conservarea calitãţilor de protecţie ale acestuia;
d) sã prezinte mijloacele individuale de protecţie la verificãrile periodice prevãzute în instrucţiunile de utilizare şi pentru curãţare sau decontaminare;
e) sã solicite un nou mijloc individual de protecţie atunci când, din diverse motive, mijlocul individual de protecţie avut în dotare nu mai prezintã calitãţile de protecţie necesare.
ART. 17
Pierderea calitãţilor de protecţie ale mijlocului individual de protecţie înainte de termenul prevãzut în instrucţiuni şi doveditã a se fi produs din vina purtãtorului îl îndreptãţeşte pe agentul economic la recuperarea pagubei pe seama purtãtorului.
ART. 18
Executantul unei sarcini de serviciu are dreptul de a refuza executarea acesteia, dacã nu i se asigurã mijloacele individuale de protecţie necesare, prevãzute în normativ, fãrã ca refuzul sã atragã asupra sa mãsuri disciplinare.
ART. 19
Nepurtarea echipamentului individual de protecţie (E.I.R. şi E.I.P), în cazul în care acesta este corect acordat şi în stare de funcţionare, sau utilizarea acestuia în alte condiţii decât cele prevãzute de instrucţiunile de utilizare se sancţioneazã conform <>Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienã şi sãnãtate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi <>Legii protecţiei muncii nr. 90/1996 , republicatã.

ANEXĂ
------
la normativ
-----------

CRITERII
de acordare a echipamentului individual de protecţie
la radiaţii (E.I.R.)


───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Factorii de risc Pericolul de accidentare Sortimentul de mijloace
crt. care apar în în muncã sau de individuale de protecţie,
îndeplinirea îmbolnãvire care se acordã
sarcinilor profesionalã
de muncã
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Iradiere externã Efectele radiaţiilor ● Şorţ de cauciuc cu plumb
ionizante ● Mãnuşi de cauciuc cu plumb
Boala de iradiere ● Ochelari de sticlã cu plumb
2. Lucrul cu lichide Contaminare radioactivã ● Mascã de protecţie
radioactive sau Efectele nocive ale ● Încãlţãminte de protecţie
pulberi radioactive radiaţiilor ionizante ● Mijloace de protecţie a
Boala de iradiere încãlţãmintei
● Mãnuşi de protecţie
● Costum de protecţie
● Şorţ de protecţie
● Bonetã
3. Lucrul în spaţii Contaminare radioactivã ● Lenjerie de corp
cu aerosoli Efectele nocive ● Şosete - ciorapi
radioactivi sau ale radiaţiilor ● Mascã de protecţie
pulberi radioactive ionizante ● Încãlţãminte de protecţie
Boala de iradiere ● Mijloace de protecţie a
încãlţãmintei
● Mãnuşi de protecţie
● Costum de protecţie
(inclusiv capişon)
● Costum de protecţie etanş,
cu alimentare de la reţea
de aer comprimat
● Costum de protecţie
izolant, prevãzut cu
dispozitiv de protecţie
izolant autonom
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016