Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORMA din 18 iunie 2009  privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinate facilitarii accesului la finantare in actuala perioada de criza economica si financiara, constand in garantii acordate IMM-urilor si intreprinderilor mari (NI-GAR-08-I/0)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

NORMA din 18 iunie 2009 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinate facilitarii accesului la finantare in actuala perioada de criza economica si financiara, constand in garantii acordate IMM-urilor si intreprinderilor mari (NI-GAR-08-I/0)

EMITENT: COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANTARI, GARANTII SI ASIGURARI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 2 iulie 2009
NORMĂ? din 18 iunie 2009
privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinate facilitãrii accesului la finanţare în actuala perioadã de crizã economicã şi financiarã, constând în garanţii acordate IMM-urilor şi întreprinderilor mari (NI-GAR-08-I/0)
EMITENT: COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANŢÃRI, GARANŢII ŞI ASIGURÃRI
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 2 iulie 2009


Prezenta normã a fost elaboratã în conformitate cu <>Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Bãncii de ExportImport a României EXIMBANK - S.A., republicatã, <>Hotãrârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţãri, Garanţii şi Asigurãri şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Comunicarea Comisiei Europene referitoare la Cadrul comunitar temporar pentru mãsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanţare în contextul actualei crize financiare şi economice, subcapitolul 4.3 "Ajutor sub formã de garanţii" şi cu Decizia Comisiei Europene C (2009)4501 din 5 iunie 2009.
CAP. I
Obiectul normei
ART. 1
Prezenta normã instituie o schemã transparentã de ajutor de stat, prin care Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. (denumitã în continuare EximBank) garanteazã, în numele şi în contul statului, creditele bancare acordate întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mari pentru investiţii şi/sau pentru activitatea curentã, valoarea garanţiei nedepãşind 90% din valoarea creditului pe întreaga duratã de creditare.
ART. 2
Schema de ajutor de stat este actul în baza cãruia pot fi acordate alocãri specifice individuale întreprinderilor definite în mod general şi abstract, conform principiului stabilit în Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului <>93 din Tratatul CE , cu modificãrile si completãrile ulterioare.
ART. 3
Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul acestei scheme se face cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevãzute în Comunicarea Comisiei Europene referitoare la Cadrul comunitar temporar pentru mãsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanţare în contextul actualei crize financiare şi economice (versiunea consolidatã)*1), în scopul deblocãrii accesului la finanţare al operatorilor economici şi asigurãrii continuitãţii în desfãşurarea activitãţii acestora.
--------
*1) Publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 83/2009.

ART. 4
Autoritatea responsabilã de administrarea schemei de ajutor de stat este EximBank, în calitate de furnizor de ajutor de stat.

CAP. II
Definiţii
ART. 5
În cadrul prezentei norme, urmãtorii termeni se definesc astfel:
a) ajutor de stat - orice mãsurã care îndeplineşte criteriile prevãzute la <>art. 87(1) din Tratatul CE ;
b) întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) - acele întreprinderi care au mai puţin de 250 de angajaţi şi care au fie o cifrã de afaceri anualã netã care nu depãşeşte echivalentul în lei a 50 milioane euro, fie un rezultat anual al bilanţului contabil care nu depãşeşte echivalentul în lei a 43 milioane euro;
- în cadrul categoriei IMM, întreprindere mijlocie întreprinderea care are între 50 şi 249 de salariaţi şi realizeazã o cifrã de afaceri anualã netã de pânã la 50 milioane euro, echivalentul în lei, sau un rezultat anual al bilanţului contabil care nu depãşeşte echivalentul în lei a 43 milioane euro;
- în cadrul categoriei de IMM, întreprindere micã întreprinderea care are între 10 şi 49 de salariaţi şi a cãrei cifrã de afaceri anualã netã sau rezultatul anual al bilanţului contabil nu depãşeşte echivalentul în lei a 10 milioane euro;
- în cadrul categoriei de IMM, microîntreprindere întreprinderea care are mai puţin de 10 salariaţi şi a cãrei cifrã de afaceri sau rezultat anual al bilanţului contabil nu depãşeşte echivalentul în lei a 2 milioane euro.
Calculul cifrei de afaceri şi al numãrului de salariaţi se face ţinându-se cont de statutul întreprinderii, respectiv întreprindere autonomã, legatã sau partenerã, astfel cum sunt acestea definite în <>Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţãrii şi dezvoltãrii întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care a preluat prevederile anexei la Recomandarea CE din 6 mai 2003 privind definiţia microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici şi mijlocii, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 124 din 20 mai 2003;
c) întreprinderi mari - întreprinderi care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate IMM;
d) întreprindere în dificultate - în conformitate cu art. 1(7) din Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comunã în aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 214 din 9 august 2008, (în cazul IMM-urilor) şi în conformitate cu pct. 2.1 din Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate*2)(în cazul întreprinderilor mari), o întreprindere este consideratã în dificultate în urmãtoarele situaţii:
-------
*2) Publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene OJ C nr. 244/2004.

(i) în cazul unei societãţi cu rãspundere limitatã, atunci când se constatã pierderea a mai mult de jumãtate din capitalul social şi a mai mult de un sfert din capital în ultimele 12 luni;
(ii) în cazul unei societãţi în care cel puţin o parte din asociaţi rãspunde nelimitat de datoriile întreprinderii, atunci când s-a pierdut mai mult de jumãtate din capitalul propriu, aşa cum reiese din evidenţele contabile ale societãţii, şi când mai mult de un sfert din acest capital s-a pierdut în decursul ultimelor 12 luni;
(iii) în cazul oricãrei întreprinderi, indiferent de forma juridicã, care întruneşte condiţiile prevãzute de legislaţia naţionalã, pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţã.
Chiar în cazul în care niciuna dintre condiţiile prevãzute la pct. (i), (ii) sau (iii) nu este îndeplinitã, o întreprindere poate fi consideratã în dificultate când prezintã simptome precum: cifra de afaceri în scãdere, înregistreazã pierderi, acumuleazã datorii, scade fluxul de numerar, cresc stocurile, existã exces de capacitate etc. Un IMM cu o vechime de mai puţin de 3 ani de la înfiinţare nu este considerat a fi în dificultate în aceastã perioadã, cu excepţia cazului în care îndeplineşte condiţiile de la pct. (iii);
e) garanţie - angajament asumat de EximBank materializat într-o scrisoare de garanţie, conform cãruia EximBank se angajeazã sã plãteascã bãncii finanţatoare o parte din pierderea suportatã ca urmare a producerii riscului de credit;
f) banca finanţatoare - banca comercialã care acordã creditul de investiţii sau capital de lucru operatorului economic.
CAP. III
Bugetul şi durata schemei
ART. 6
Pentru facilitatea acordatã conform schemei de ajutor de stat instituitã prin prezenta normã, EximBank acţioneazã în numele şi în contul statului.
ART. 7
Fondul pentru garanţiile acordate conform schemei are un cuantum total de 250 milioane lei în anul 2009 şi 200 milioane lei în anul 2010. Bugetul total al schemei pe perioada de implementare 2009-2010 este de 20,34 milioane lei, defalcat pe ani, astfel:


┌────────────────────────────────────────────┬─────────┬───────────┐
│ │ 2009 │ 2010 │
├────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤
│ Ajutor de stat - milioane lei │ 11,3 │ 9,04 │
├────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────────┤
│ Numãr estimat de beneficiari │ 100 │ 80 │
└────────────────────────────────────────────┴─────────┴───────────┘



ART. 8
EximBank acordã garanţii la credite pentru investiţii sau capital de lucru, conform prezentei scheme, pânã la data de 31 decembrie 2010. Reducerea primei de garantare se aplicã pe o perioadã de 2 ani de la data acordãrii garanţiei.
CAP. IV
Descrierea garanţiei
ART. 9
În cadrul schemei se acordã facilitãţi sub formã de garanţii ce pot acoperi maximum 90% din valoarea unui credit nou pentru investiţii şi/sau capital de lucru, acordat de o bancã comercialã. Solicitanţii pot beneficia de o reducere a primei de garantare pentru o perioadã de maximum 2 ani de la data acordãrii garanţiei.
ART. 10
Ajutorul de stat acordat în baza prezentei scheme constã în diferenţa dintre prima de garantare stabilitã conform prevederilor art. 25 şi prima de garantare redusã (cu 25% în cazul IMM-urilor şi cu 15% în cazul întreprinderilor mari) stabilitã conform art. 26 şi plãtitã de cãtre beneficiarul creditului în primii 2 ani de garantare.
ART. 11
Garanţia se acordã numai în completarea garanţiilor reale/personale constituite de operatorul economic la creditul pe care îl contracteazã de la banca comercialã.
ART. 12
Schema se aplicã beneficiarilor care depun o cerere de garantare pânã cel târziu în data de 30 octombrie 2010, iar garanţia va fi acordatã de cãtre EximBank pânã cel târziu la data de 31 decembrie 2010.
ART. 13
Durata creditului garantat nu trebuie sã depãşeascã 6 ani în cazul creditelor pentru investiţii şi 4 ani în cazul creditelor pentru capital de lucru. Valoarea garanţiei se reduce pro rata pe mãsura îndeplinirii obligaţiilor de cãtre operatorul economic.
ART. 14
Valoarea maximã a creditului pentru care se acordã garanţia nu trebuie sã depãşeascã totalul cheltuielilor cu salariile ale operatorului economic (inclusiv cheltuielile cu asigurãrile sociale şi costul cu personalul care lucreazã în locaţiile societãţii, dar care este oficial pe statul de platã al unor subcontractanţi) pentru anul 2008. În cazul operatorilor economici înfiinţaţi la sau dupã 1 ianuarie 2008, valoarea maximã a creditului nu trebuie sã depãşeascã valoarea estimatã a cheltuielilor anuale cu salariile însumate pentru primii 2 ani de activitate.
ART. 15
Perioada de valabilitate a garanţiei poate fi maxim durata creditului plus o perioadã de pânã la 30 de zile calendaristice.
ART. 16
Garanţia se acordã în moneda creditului.
CAP. V
Beneficiari şi criterii de eligibilitate
ART. 17
Beneficiarii schemei de ajutor instituite prin prezenta normã sunt persoane juridice care îşi desfãşoarã activitatea pe teritoriul României, respectiv IMM-uri şi întreprinderi mari care nu erau în dificultate financiarã la data de 1 iulie 2008, dar care se aflã în dificultate financiarã la momentul solicitãrii garanţiei, ca urmare a apariţiei crizei economico-financiare mondiale.
ART. 18
Nu sunt eligibile pentru acordarea garanţiei creditele acordate pentru:
a) producţia de armament;
b) jocuri de noroc;
c) producţia de alcool şi tutun;
d) tranzacţii imobiliare (construirea/achiziţionarea de bunuri imobile în scopul vânzãrii/închirierii).
ART. 19
În cazul în care operatorul economic face obiectul unui ordin de recuperare a unui ajutor declarat incompatibil aflat în curs de executare, acesta nu este eligibil pentru acordarea garanţiei pânã la rambursarea integralã a ajutorului de recuperat şi a eventualelor dobânzi aferente. În acest caz se vor prezenta documentele justificative privind efectuarea plãţii.
CAP. VI
Documentaţia şi analiza garanţiilor
ART. 20
Pentru a beneficia de mãsura de ajutor de stat prevãzutã de prezenta normã, operatorii economici transmit la EximBank o cerere de garantare, însoţitã în principal de:
a) documentaţia juridicã (act constitutiv, certificat de înregistrare la ORC, certificat constatator, în original etc.);
b) documentaţia financiarã (situaţiile financiare aprobate, aferente ultimelor douã exerciţii financiare încheiate, situaţii financiare la data de 1 iulie 2008, ultima balanţã de verificare încheiatã, informaţii privind categoria de performanţã financiarã stabilitã de cãtre banca finanţatoare etc.);
c) documentaţie comercialã (detalii ale proiectului de investiţii studiu de fezabilitate, plan de afaceri, studiu de piaţã, proiectul contractului de credit etc.);
d) declaraţie pe propria rãspundere privind încadrarea în categoria firmelor în dificultate financiarã;
e) declaraţie pe propria rãspundere privind încadrarea în categoria de IMM (dupã caz);
f) declaraţia referitoare la ajutoarele de minimis şi alte ajutoare de stat primite, pentru aceleaşi costuri eligibile, cu menţionarea bazei legale.
ART. 21
Cererea de garantare completatã, însoţitã de documentele justificative, se depune la sediul unitãţilor teritoriale EximBank, care vor înregistra cererile într-un registru unic. Unitãţile teritoriale au dreptul sã solicite informaţii şi documente suplimentare atunci când elementele cuprinse în cererea de garantare şi în documentaţia furnizatã nu sunt suficiente pentru stabilirea condiţiilor specifice ale operaţiunii de garantare.
ART. 22
Cererile de garantare vor fi analizate şi aprobate, în limita bugetului anual alocat schemei de ajutor de stat, în funcţie de data şi numãrul înregistrãrii documentelor prevãzute la art. 21, cu parcurgerea urmãtoarelor etape:
a) analiza documentaţiei juridice;
b) analiza economico-financiarã, inclusiv a documentaţiei comerciale;
c) determinarea categoriei de performanţã financiarã categoria de performanţã financiarã astfel obţinutã se va compara cu cea calculatã de banca finanţatoare şi se va lua în considerare categoria de performanţã financiarã cea mai slab cotatã;
d) analiza condiţiilor de creditare;
e) analiza riscurilor implicate de operaţiunea de garantare.
ART. 23
Pe baza rezultatelor analizei, EximBank propune spre aprobare acordarea de garanţii în baza prezentei scheme, pe principiul "primul venit, primul servit", operatorilor economici aflaţi în dificultate financiarã ca urmare a efectelor crizei economico-financiare şi care prezintã un plan de afaceri/investiţii destinat îmbunãtãţirii performanţelor economice în scopul depãşirii stãrii de dificultate.
CAP. VII
Prima de garantare
ART. 24
Suportarea riscului de cãtre stat se remunereazã printr-o primã corespunzãtoare aferentã sumei garantate, luându-se în considerare caracteristicile garanţiei şi ale creditului aferent (valoarea şi durata tranzacţiei, garanţii colaterale oferite de cãtre operatorul economic împrumutat, precum şi antecedentele care influenţeazã evaluarea ratei de recuperare, probabilitatea ca operatorul economic sã înceteze plata creditului din cauza situaţiei financiare în care se aflã, a sectorului de activitate din care face parte şi a perspectivelor sale).
ART. 25
Pe durata perioadei de garantare, operatorii economici care nu se aflau în dificultate la data de 1 iulie 2008, dar care se aflã la momentul solicitãrii garanţiei în dificultate ca urmare a crizei, pot beneficia de garanţia statului ce acoperã maximum 90% dintr-un credit nou, contractat pentru investiţii şi/sau capital de lucru, plãtind o primã anualã ("prima safe harbour") calculatã pe baza ratingului (categoriei de performanţã financiarã) fiecãrui operator economic stabilit la momentul acordãrii ajutorului şi a nivelului de colateralizare a creditului*3), dupã cum urmeazã:
---------
*3) A se vedea Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referinţã şi de scont, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 14 din 19 ianuarie 2008.


% p.a.
┌──────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Categoria │ Nivel de colateralizare │
│ de performanţã ├──────────────────┬───────────────────┬──────────────────┤
│ financiarã │ Ridicat │ Normal │ Scãzut │
├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
│ A │ 0,55 │ 0,8 │ 0,8 │
├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
│ B │ 0,8 │ 1 │ 1 │
├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
│ C │ 1 │ 2 │ 2 │
├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
│ D │ 2 │ 3,8 │ 6,3 │
├──────────────────┼──────────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
│ E │ 6,3 │ 6,3 │ 9,8 │
└──────────────────┴──────────────────┴───────────────────┴──────────────────┘



ART. 26
În primii 2 ani de garantare, beneficiarului garanţiei i se acordã reduceri în ceea ce priveşte plata primei de garantare faţã de valorile din tabelul de mai sus, dupã cum urmeazã:
- de 25% din prima anualã safe harbour ce trebuie plãtitã, în cazul IMM-urilor;
- de 15% din prima anualã safe harbour ce trebuie plãtitã, în cazul întreprinderilor mari.
ART. 27
În cazul IMM-urilor şi întreprinderilor mari pentru care nu se poate stabili categoria de performanţã financiarã, cum ar fi întreprinderi cu un obiectiv specific de activitate sau întreprinderi noi, prima de garantare safe harbour poate fi de minimum 3,8% p.a., dar nu poate fi mai micã decât prima care s-ar aplica în cazul companiei/companiilor-mamã. Şi în astfel de cazuri se aplicã o reducere (de 25% pentru IMM-uri, respectiv 15% pentru întreprinderi mari) a primei de garantare în primii 2 ani de la acordarea garanţiei.
CAP. VIII
Aprobarea şi administrarea garanţiilor
ART. 28
Pe baza rezultatelor analizei, EximBank stabileşte condiţiile de acordare a garanţiei şi le supune spre aprobare Comitetului Interministerial pentru Finanţãri, Garanţii şi Asigurãri. Ulterior aprobãrii, EximBank încheie cu banca finanţatoare şi societatea comercialã o convenţie de garantare prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile pãrţilor, inclusiv modalitatea de calcul şi platã a primei de garantare.
ART. 29
EximBank va monitoriza derularea garanţiei, pe baza informaţiilor transmise de banca finanţatoare.
ART. 30
Banca finanţatoare are dreptul la plata valorii de executare a garanţiei o singurã datã de la producerea riscului de credit, în termenii şi condiţiile prevãzute în Convenţia de garantare încheiatã între EximBank, banca finanţatoare şi operatorul economic. Cererea de executare trebuie transmisã la EximBank în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei.
ART. 31
Valoarea de executare a garanţiei se stabileşte prin aplicarea procentului garantat la soldul creditului (principalul).
ART. 32
(1) Dupã plata valorii de executare a garanţiei, EximBank va lua toate mãsurile necesare pentru recuperarea sumelor plãtite din fondurile statului, atât împotriva operatorului economic, cât şi împotriva oricãrei alte persoane asupra cãreia operatorul economic şi-a transferat obligaţiile.
(2) Recuperarea prin executare silitã se efectueazã prin corpul executorilor fiscali al EximBank, conform prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sau prin alte legi speciale.
CAP. IX
Regula de cumul
ART. 33
Ajutorul de stat acordat în baza prezentei norme nu va fi cumulat cu ajutorul de minimis acordat în baza Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis, pentru aceleaşi costuri eligibile.
ART. 34
Operatorii economici pot beneficia de ajutor de stat în baza prezentei norme numai dupã deducerea din aceastã sumã a ajutorului de minimis primit pentru acelaşi obiectiv dupã data de 1 ianuarie 2008.
ART. 35
Ajutoarele de stat acordate în baza prezentei norme pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat în sensul <>art. 87 alin. (1) din Tratatul CE , indiferent dacã acestea provin din fonduri naţionale sau comunitare (inclusiv împrumuturi de la Banca Europeanã de Investiţii), cu condiţia ca asemenea cumul sã nu depãşeascã intensitatea maximã admisibilã prevãzutã de regulamentele aplicabile.
CAP. X
Dispoziţii finale
ART. 36
EximBank se obligã sã pãstreze toate informaţiile referitoare la garanţiile acordate conform prezentei scheme, pentru o perioadã de 10 ani, inclusiv cele privind îndeplinirea criteriilor de eligibilitate şi cele conform cãrora operatorii economici nu erau companii în dificultate la data de 1 iulie 2008. Aceste informaţii vor putea fi transmise Comisiei, la cererea acesteia.
ART. 37
EximBank va monitoriza respectarea condiţiilor prevãzute în prezenta normã pe toatã perioada de derulare a schemei. În situaţia în care se constatã nerespectarea obiectivelor pentru care au fost contractate creditele pentru care a fost solicitatã garanţia statului în baza prezentei norme, EximBank va întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea ajutorului acordat, inclusiv a dobânzilor aferente, calculate conform prevederilor comunitare în vigoare.
ART. 38
Recuperarea ajutorului de stat se realizeazã conform prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 137/2007 .
ART. 39
Beneficiarii de ajutor de stat au obligaţia sã ţinã o evidenţã specificã a tuturor ajutoarelor primite atât în baza prezentei norme, cât şi a altor scheme de ajutor de stat.
ART. 40
EximBank va transmite o raportare anualã Consiliului Concurenţei cu privire la implementarea prezentei scheme, în forma prevãzutã de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin <>Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007 *4).
--------
*4) Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 28 iunie 2007.

ART. 41
În scopul aplicãrii prezentei norme, EximBank emite proceduri care se supun aprobãrii Comitetului Interministerial de Finanţãri, Garanţii şi Asigurãri.

--------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016