Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Aprobate prin HORĂRÂREA nr. 856 din 14 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 945 din 14 octombrie 2020.
──────────
ART. 1
În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
Se pot institui izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată.
ART. 3
(1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(2) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
(3) Administratorii/Proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite potrivit alin. (1) afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective, la solicitarea comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
ART. 4
(1) Constatarea încadrării în limitele de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pe baza analizelor prezentate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
(2) Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile şi prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
(3) Calculul zilnic prevăzut la alin. (2) se realizează prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale judeţene este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate.
(4) La stabilirea incidenţei la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele şi spitalele.
ART. 5
În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru candidaţii şi echipele de campanie în timpul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.
ART. 6
În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti asigură testarea săptămânală a personalului de îngrijire şi asistenţă, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
ART. 7
(1) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 3 şi 5 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(2) Măsura prevăzută la art. 6 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: