Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE din 13 decembrie 2005  de autorizare a activitatilor asociate pe toata durata de viata a unui depozit    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

METODOLOGIE din 13 decembrie 2005 de autorizare a activitatilor asociate pe toata durata de viata a unui depozit

EMITENT: COMISIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL ACTIVITATILOR NUCLEARE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 17 aprilie 2006
CAP. 1
Regimul de autorizare

ART. 1
(1) Activitãţile prevãzute la art. 9 din norme necesitã eliberarea unei autorizaţii de cãtre CNCAN, în conformitate cu prevederile <>art. 2 şi 8 din Legea nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţã a activitãţilor nucleare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Activitãţile prevãzute la alin. (1) sunt:
a) amplasarea;
b) construcţia;
c) operarea;
d) închiderea;
e) controlul instituţional.

CAP. 2
Solicitarea autorizaţiilor

ART. 2
Autorizaţiile de amplasare, construcţie, operare şi închidere se solicitã de cãtre operatorul depozitului.
ART. 3
(1) Autorizaţiile prevãzute la art. 1 sunt valabile numai pentru titularul de autorizaţie şi numai pentru activitãţile nucleare pentru care au fost eliberate.
(2) Respectarea limitelor, condiţiilor şi termenelor înscrise în autorizaţie sau în anexele care o însoţesc este obligatorie.
(3) Documentaţia tehnicã pe baza cãreia s-a eliberat autorizaţia face parte integrantã din aceasta. Modificarea unilateralã a acesteia de cãtre solicitant este interzisã şi duce la anularea autorizaţiei.
(4) Solicitarea şi obţinerea autorizaţiei sunt obligatorii înainte de începerea activitãţii din domeniul nuclear.
ART. 4
Solicitarea autorizaţiei se face prin depunerea sau trimiterea la CNCAN a unui dosar de autorizare compus din:
a) cerere adresatã preşedintelui CNCAN şi semnatã de împuternicitul legal al solicitantului;
b) dovada achitãrii taxelor şi tarifelor de evaluare în vederea autorizãrii;
c) copii ale actelor care dovedesc cã solicitantul este persoanã legal constituitã;
d) documentaţia tehnicã de autorizare;
e) copii ale autorizaţiilor, aprobãrilor sau avizelor emise de alte organe de stat, necesare conform legii;
f) alte informaţii considerate necesare de solicitant în susţinerea cererii.

Dosarul de autorizare

ART. 5
(1) Dosarul de autorizare trebuie sã aibã filele numerotate, sã includã un cuprins şi sã fie redactat în limba românã.
(2) Toate documentele din dosarul de autorizare trebuie sã fie lizibile, tipãrite, dactilografiate sau la imprimantã. Nu se admit, de regulã, documente transmise prin fax.
(3) În cazul în care sunt necesare copii dupã actele doveditoare, acestea vor fi fotocopii sau copii dactilografiate şi autentificate ori confirmate sub semnãturã de cãtre solicitant. Nu se admit, de regulã, copii fãcute sau transmise prin fax.
(4) Documentele de autorizare vor fi prezentate într-un dosar de încopciat.
ART. 6
Informaţiile conţinute în dosarul de autorizare sunt confidenţiale. Salariaţii CNCAN sunt obligaţi sã respecte confidenţialitatea acestora sau caracterul secret al unor informaţii, dacã acestea au fost declarate ca atare de cãtre solicitant, sub sancţiunea legilor în vigoare.
ART. 7
(1) Dosarele incomplete în sensul art. 4 şi 5 nu intrã în procesul de evaluare.
(2) CNCAN va notifica în termen de maximum 30 de zile, printr-o adresã, completãrile necesare. Dacã aceste completãri nu se primesc în termen de cel mult o lunã de la data notificãrii, dosarul este respins fãrã nici o altã avertizare şi solicitantul nu mai poate face referiri ulterioare la acesta sau nu mai poate pretinde utilizarea unor pãrţi din el ori nu mai poate sã revendice taxele şi tarifele achitate.
ART. 8
(1) Dosarele complete în sensul art. 4 şi 5 intrã în procesul de evaluare în cursul cãruia CNCAN poate solicita clarificãri, dovezi în susţinerea afirmaţiilor, expertize, refacerea unor pãrţi din dosar, poate efectua controale şi poate sã dea termene pentru realizarea completãrilor solicitate. Nerespectarea acestor termene, fãrã acordul prealabil al CNCAN, duce la respingerea cererii de autorizare.
(2) Dosarele respinse sau pãrţi din ele nu pot fi utilizate ulterior, la alte cereri de autorizare, în sensul cã ar fi deja depuse la CNCAN.
ART. 9
(1) Procesul de evaluare dureazã cel mult 6 luni de la data trimiterii ultimului document solicitat de CNCAN conform prevederilor art. 8 şi se finalizeazã cu emiterea autorizaţiei sau cu o adresã de notificare a respingerii motivate a autorizãrii, justificatã corespunzãtor, în cazul neîndeplinirii condiţiilor de autorizare.
(2) Data solicitãrii se dovedeşte cu data confirmãrii de primire a trimiterii la poştã sau cu data de înregistrare în registrul de intrare al CNCAN.
(3) Autorizaţia se elibereazã numai dupã prezentarea dovezii achitãrii taxei şi tarifului de autorizare.
ART. 10
(1) Dosarele incomplete sau respinse nu se restituie.
(2) Solicitantul de autorizaţie poate contesta respingerea prin argumente documentate corespunzãtor, printr-un memoriu adresat preşedintelui CNCAN, în termen de douã luni de la data primirii adresei de notificare a respingerii autorizãrii.

Cererea de autorizare

ART. 11
Cererea de autorizare va conţine cel puţin urmãtoarele informaţii:
a) datele de identificare şi sediul social ale solicitantului şi ale subunitãţii, cum ar fi filialã, sucursalã, diviziune administrativã, prin care se desfãşoarã activitãţi nucleare;
b) activitatea nuclearã care se intenţioneazã a fi autorizatã;
c) identificarea persoanei care poate angaja legal rãspunderea solicitantului, cu menţionarea funcţiei şi a mijloacelor prin care poate fi contactatã - telefon, fax, e-mail - şi, dacã este cazul, numele persoanei împuternicite sã reprezinte solicitantul în relaţia cu CNCAN;
d) menţionarea adresei poştale la care poate fi trimisã corespondenţa;
e) identificarea persoanei responsabile;
f) identificarea unei persoane de contact pentru eventualele probleme tehnice specifice care pot apãrea în procesul de autorizare şi mijlocul prin care poate fi contactatã;
g) informaţiile prevãzute în legile în vigoare pentru a-i conferi caracter legal în relaţiile cu terţii şi a antrena rãspunderea persoanei legal constituite (inclusiv semnãtura persoanei împuternicite sã o reprezinte şi ştampila).

Documentaţia tehnicã suport de autorizare

Documentaţia tehnicã suport de autorizare a amplasãrii

ART. 12
Documentaţia tehnicã suport de autorizare a amplasãrii se compune din urmãtoarele documente:
a) evaluarea de securitate a depozitului, dezvoltatã conform prevederilor prezentei metodologii, pentru faza de amplasare, inclusiv descrierea proiectului conceptual al depozitului;
b) planul conceptual de închidere;
c) programul conceptual de monitorizare a mediului;
d) sinteza studiilor de selectare a amplasamentului;
e) acord de mediu;
f) planul de management al calitãţii;
g) alte informaţii solicitate de CNCAN.

Documentaţia tehnicã suport de autorizare a construcţiei

ART. 13
Documentaţia tehnicã suport de autorizare a construcţiei se compune din urmãtoarele documente:
a) analiza de securitate a depozitului, dezvoltatã conform prevederilor prezentei metodologii, pentru faza de construcţie, inclusiv descrierea proiectului depozitului;
b) planul conceptual revizuit de închidere a depozitului;
c) programul preoperaţional de monitorizare a mediului;
d) planul de management al calitãţii;
e) alte informaţii solicitate de CNCAN.

Documentaţia tehnicã suport de autorizare a operãrii

ART. 14
Documentaţia tehnicã suport de autorizare a operãrii se compune din urmãtoarele documente:
a) analiza de securitate a depozitului, dezvoltatã conform prevederilor prezentei metodologii, pentru faza de operare şi postînchidere;
b) dovada cã operatorul deţine mijloacele financiare de operare, inclusiv pentru închiderea depozitului, dar şi pentru perioada controlului instituţional activ şi pasiv;
c) procedurile tehnice de lucru;
d) programul de monitorizare a mediului;
e) programul de control al sistemelor care au funcţii de securitate în faza de operare;
f) planul conceptual revizuit de închidere a depozitului;
g) cerinţele specifice de acceptare a deşeurilor în depozit, elaborate de operator;
h) limitele şi condiţiile de operare ale depozitului;
i) planul de management al calitãţii;
j) planul de intervenţii în caz de urgenţã;
k) alte informaţii solicitate de CNCAN.

Documentaţia tehnicã suport de autorizare a închiderii

ART. 15
Documentaţia tehnicã suport de autorizare a închiderii se compune din urmãtoarele documente:
a) analiza de securitate a depozitului, dezvoltatã conform prevederilor prezentei metodologii, pentru faza postînchidere;
b) programul de monitorizare a mediului;
c) planul detaliat de închidere a depozitului;
d) limitele şi condiţiile de închidere;
e) programul controalelor sistemelor care au funcţii de securitate în faza postînchidere;
f) alte informaţii solicitate de CNCAN.

Documentaţia tehnicã suport de autorizare a controlului instituţional activ şi pasiv

ART. 16
Documentaţia tehnicã suport de autorizare a controlului instituţional activ şi pasiv se compune, dupã cum urmeazã, din:
a) analiza de securitate pentru faza postînchidere, care ia în considerare şi datele rezultate din monitorizarea mediului în faza de operare şi de închidere;
b) programul de monitorizare a mediului;
c) programul de control al sistemelor care au funcţii de securitate pentru faza postînchidere;
d) alte informaţii solicitate de CNCAN.

Perioada de valabilitate a autorizaţiei

ART. 17
(1) Autorizaţiile de amplasare, de construcţie, de operare şi de închidere se elibereazã pe o perioadã limitatã de timp, care de regulã este de 5 ani.
(2) CNCAN poate stabili, de la caz la caz, orice perioadã de valabilitate mai micã de 5 ani.
ART. 18
(1) Autorizaţia controlului instituţional se elibereazã pe o perioadã de timp care de regulã este de 10 ani.
(2) CNCAN poate stabili, de la caz la caz, orice perioadã de valabilitate mai micã de 10 ani.

Reautorizarea sau prelungirea perioadei de valabilitate a autorizaţiei

ART. 19
Reautorizarea este necesarã dacã:
a) nu s-a solicitat prelungirea perioadei de valabilitate a autorizaţiei înainte de expirarea acesteia;
b) se intenţioneazã introducerea de elemente noi care schimbã forma şi caracteristicile depozitului;
c) se intenţioneazã modificarea limitelor şi condiţiilor din autorizaţie;
d) autorizaţia a fost retrasã de cãtre emitent, cu drept de reautorizare.
ART. 20
Prelungirea perioadei de valabilitate a autorizaţiei se solicitã într-un interval de timp de 45 de zile înainte de termenul de expirare a autorizaţiei. Se considerã respectat acest termen dacã dosarul de reautorizare a intrat în procesul de evaluare, aşa cum prevede art. 9, înainte de expirarea autorizaţiei.
ART. 21
Valabilitatea autorizaţiei pentru care se solicitã prelungirea perioadei de valabilitate se prelungeşte automat pe durata procesului de evaluare, dar nu mai mult de douã luni calendaristice, dacã sunt respectate prevederile art. 9.
ART. 22
În cazul în care în urma evaluãrii nu se acordã prelungirea perioadei de valabilitate a autorizaţiei, titularul de autorizaţie este obligat sã-şi înceteze activitatea şi sã ia toate mãsurile pentru refacerea mediului pentru activitatea de amplasare şi construcţie şi, suplimentar, pentru protecţia materialelor radioactive pentru activitãţile de operare, închidere şi control instituţional.
ART. 23
În cazul în care titularul de autorizaţie considerã cã neeliberarea autorizaţiei în termenul prevãzut la art. 9 este imputabilã CNCAN şi este de naturã sã-i producã daune, poate cere aplicarea prevederilor <>art. 53 din Legea nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţã a activitãţilor nucleare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 24
(1) Prelungirea perioadei de valabilitate a autorizaţiei se solicitã prin trimiterea la CNCAN a unui dosar care va avea filele numerotate şi va conţine un cuprins.
(2) Dosarul prevãzut la alin. (1) este compus din:
a) cerere conformã cu art. 11;
b) documentaţia tehnicã;
c) dovada achitãrii taxei şi tarifului de autorizare.
ART. 25
Documentaţia tehnicã pentru reautorizare sau prelungirea perioadei de valabilitate a autorizaţiei va conţine cel puţin urmãtoarele informaţii:
a) analiza de securitate reactualizatã;
b) modul de îndeplinire a condiţiilor impuse prin autorizare sau a dispoziţiilor date prin procesele-verbale de control;
c) dovezi documentate privind îmbunãtãţirea securitãţii radiologice;
d) semnalarea unor evenimente care meritã a fi analizate din punctul de vedere al securitãţii radiologice.

Modificarea autorizaţiei

ART. 26
Modificarea autorizaţiei poate fi fãcutã:
a) de cãtre CNCAN, din proprie iniţiativã, conform prevederilor <>art. 13 din Legea nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţã a activitãţilor nucleare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
b) la cererea titularului de autorizaţie.
ART. 27
Titularul de autorizaţie este obligat sã solicite modificarea autorizaţiei în urmãtoarele situaţii:
a) schimbarea denumirii, schimbarea sediului social al firmei sau alte modificãri în actul constitutiv al firmei, care pot deforma informaţiile pe care s-a bazat eliberarea autorizaţiei;
b) schimbarea personalului cu responsabilitãţi;
c) modificãri ale limitelor şi condiţiilor specificate în autorizaţie;
d) alte modificãri care ar putea afecta securitatea depozitului ori radioprotecţia personalului expus, a populaţiei sau a mediului înconjurãtor.
ART. 28
Solicitarea modificãrilor menţionate la art. 26 şi 27 se face prin trimiterea la CNCAN a unui dosar de modificare, cu filele numerotate şi care va conţine un cuprins, dosar compus din:
a) cerere conformã cu dispoziţiile art. 11;
b) o documentaţie care sã susţinã necesitatea modificãrilor solicitate, precum şi dovada respectãrii cerinţelor de securitate radiologicã în cazul modificãrilor solicitate;
c) dovada achitãrii taxelor şi tarifelor.
ART. 29
Modificarea autorizaţiei nu schimbã termenul de valabilitate a acesteia. Dacã CNCAN constatã cã modificãrile operate sau propuse nu satisfac cerinţele de securitate radiologicã, va proceda la retragerea autorizaţiei sau va interzice efectuarea modificãrilor.

CAP. 3
Pierderea valabilitãţii autorizaţiei

ART. 30
Autorizaţia îşi pierde valabilitatea în urmãtoarele cazuri:
a) s-a depãşit perioada de valabilitate menţionatã pe autorizaţie, cu excepţiile prevãzute la art. 9 sau 21;
b) titularul de autorizaţie a pierdut calitatea de persoanã legal constituitã;
c) titularul renunţã la autorizaţie, cu îndeplinirea condiţiilor de încetare a activitãţii;
d) activitatea sau practica autorizatã a fost abandonatã ori înstrãinatã;
e) autorizaţia a fost retrasã, anulatã sau suspendatã.
ART. 31
Autorizaţiile se suspendã sau se retrag de cãtre emitent, din proprie iniţiativã ori la sesizarea oricãror persoane fizice sau juridice, în toate cazurile prevãzute la <>art. 11 din Legea nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţã a activitãţilor nucleare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 32
Mãsura suspendãrii sau retragerii autorizaţiilor se notificã titularului de autorizaţie printr-o adresã semnatã de preşedintele CNCAN, precizându-se baza legalã şi motivele care au dus la luarea acestei mãsuri. Se va preciza, în cazul suspendãrii, intervalul de suspendare.
ART. 33
Suspendarea autorizaţiilor are ca efect imediat:
a) încetarea activitãţilor pentru care s-a acordat autorizaţie;
b) planul de închidere a depozitului, care trebuie sã cuprindã şi planul de refacere a mediului afectat ca urmare a lucrãrilor de amplasare şi construcţie;
c) obligaţia titularului de a lua mãsuri pentru asigurarea securitãţii fizice şi radiologice a materialelor radioactive pentru activitãţile de operare, închidere şi control instituţional;
d) titularul de autorizaţie se obligã sã prezinte în termen de maximum 30 de zile lucrãtoare un plan de mãsuri, cu termene de realizare şi persoane responsabile, pentru rezolvarea problemelor care au provocat mãsura suspendãrii.
ART. 34
În cazul în care rezolvarea problemelor care au provocat suspendarea nu se poate realiza într-o perioadã de timp rezonabilã, titularul de autorizaţie trebuie sã prezinte la CNCAN un plan de închidere a depozitului şi trebuie sã înceapã închiderea acestuia.
ART. 35
Ridicarea suspendãrii se realizeazã prin notificarea titularului în baza unui proces-verbal de control în care s-a constatat cã toate motivele care au stat la baza luãrii mãsurii de suspendare au fost remediate.
ART. 36
Ridicarea suspendãrii devine efectivã din momentul notificãrii semnate de preşedintele CNCAN.
ART. 37
Retragerea autorizaţiilor are ca efect imediat:
a) încetarea activitãţilor pentru care a fost acordatã autorizaţia;
b) obligaţia titularului de autorizaţie de a reface mediul afectat ca urmare a lucrãrilor de amplasare şi construcţie;
c) obligaţia titularului de a lua mãsuri pentru asigurarea securitãţii fizice şi radiologice a materialelor radioactive pentru activitãţile de operare, închidere şi control instituţional;
d) obligaţia titularului de autorizaţie de a înapoia de urgenţã la CNCAN originalul autorizaţiei.

Pierderea, furtul sau deteriorarea autorizaţiei

ART. 38
În cazul pierderii, furtului sau deteriorãrii autorizaţiei, titularul de autorizaţie trebuie sã solicite un duplicat care se elibereazã în urmãtoarele condiţii:
a) o cerere în care se explicã împrejurãrile în care s-a produs evenimentul;
b) dovada publicãrii unui anunţ de anulare a autorizaţiei;
c) dovada achitãrii tarifului prevãzut pentru modificarea autorizaţiei.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016