Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE din 30 aprilie 2015  pentru cooperare în domeniul ştiinţei şi educaţiei între Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România şi Ministerul Educaţiei din Regatul Arabiei Saudite    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE din 30 aprilie 2015 pentru cooperare în domeniul ştiinţei şi educaţiei între Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România şi Ministerul Educaţiei din Regatul Arabiei Saudite

EMITENT: ACT INTERNAŢIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 octombrie 2015

    Ca rezultat al dorinţei exprimate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România şi Ministerul Educaţiei din Regatul Arabiei Saudite, denumite în continuare părţi, în dorinţa consolidării legăturilor de prietenie între cele două state şi ridicării nivelul de cooperare în domeniile educaţiei şi cercetării ştiinţifice între România şi Arabia Saudită şi în conformitate cu principiile egalităţii şi avantajului reciproc în cadrul legilor şi reglementărilor adoptate în ambele state şi în funcţie de capacităţile disponibile au convenit după cum urmează:

    ART. 1
    Părţile vor încuraja schimbul de vizite pentru reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior, cadre didactice şi cercetători, precum şi schimbul de delegaţii în domeniul ştiinţific şi educaţional, în scopul de a consolida cooperarea în toate domeniile de interes comun.
    ART. 2
    Părţile vor sprijini şi încuraja relaţiile directe în domeniul ştiinţific şi educaţional între instituţiile de învăţământ superior, respectiv institutele de cercetare ştiinţifică, precum şi schimbul de cadre didactice şi cercetători.
    ART. 3
    Părţile vor încuraja schimbul de experienţă în domeniile ştiinţifice, tehnice şi administrative între instituţiile de învăţământ superior şi centrele de cercetare ştiinţifică.
    ART. 4
    Părţile încurajează cooperarea în domeniile cercetării ştiinţifice, în general, şi în domenii aplicate, în special, precum şi formarea de echipe comune de cercetare şi schimb de rezultate şi studii.
    ART. 5
    Părţile vor încuraja oferirea de oportunităţi pentru formarea cadrelor didactice în instituţiile de învăţământ superior, în special în domeniile tehnic şi medical.
    ART. 6
    Părţile vor promova cooperarea în domeniile de studiu între instituţiile de învăţământ superior din ambele state, în particular în domeniul recunoaşterii academice reciproce a certificatelor şi diplomelor, a perioadelor de studii de nivel preuniversitar şi universitar, precum şi schimbul de informaţii privind sistemele de învăţământ, în acord cu legislaţia adoptată în ambele state.
    ART. 7
    Părţile vor încuraja schimbul de studenţi, prin burse şi programe de studii în funcţie de disponibilităţile lor bugetare, cât şi promovarea vizitelor de schimburi de studenţi.
    ART. 8
    Părţile se străduiesc să ofere elevilor posibilitatea de a studia medicină şi ştiinţe medicale conexe în instituţiile de învăţământ superior acreditate şi centre medicale şi depun eforturi pentru depăşirea dificultăţilor în acest domeniu şi facilitează acceptarea de studenţi la studii postuniversitare, în conformitate cu reglementările din ambele state.
    ART. 9
    Părţile vor încuraja organizarea de săptămâni ştiinţifice şi zile ale porţilor deschise în instituţiile de învăţământ superior în ambele state, incluzând conferinţe, seminare şi târguri de carte.
    ART. 10
    Părţile vor încuraja schimbul de cărţi, publicaţii, broşuri, periodice, documente, programe de calculator, filme şi orice alte surse referitoare la învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică.
    ART. 11
    Părţile vor încuraja participarea la reuniuni, conferinţe, simpozioane, ateliere de lucru ştiinţifice şi educaţionale, atât bilaterale, cât şi internaţionale, cu condiţia ca cealaltă parte să fie anunţată despre aceste evenimente cu suficient timp înainte.
    ART. 12
    Părţile vor facilita accesul şi utilizarea de arhive, manuscrise, documente istorice de la instituţiile lor de învăţământ superior, precum şi schimbul de experţi în acest domeniu.
    ART. 13
    Părţile vor încuraja sprijinul reciproc pentru studierea limbii, literaturii şi istoriei statelor lor.
    ART. 14
    Părţile vor încuraja traducerea şi publicarea lucrărilor ştiinţifice remarcabile din statele lor.
    ART. 15
    Părţile convin, dacă se consideră a fi necesar, să se realizeze un program de punere în aplicare pentru acest memorandum.
    ART. 16
    Părţile convin să utilizeze informaţiile pe care le schimbă cu privire la cealaltă parte numai pentru scopurile avute în vedere aşa cum s-a stabilit. Fiecare parte se angajează să nu transfere informaţiile, schimbate între ele, la un terţ, fără acordul scris al celeilalte părţi.
    ART. 17
    Memorandumul va intra în vigoare de la data ultimei notificări, transmise în scris, prin canale diplomatice, care confirmă îndeplinirea procedurilor legale interne necesare.
    ART. 18
    Valabilitatea prezentului memorandum este de 5 (cinci) ani de la data intrării în vigoare şi se reînnoieşte automat pentru perioade similare, cu condiţia ca niciuna dintre părţi să nu îşi exprime, în scris, intenţia de a denunţa documentul, cu cel puţin 6 (şase) luni înainte de expirarea acestuia. În cazul în care memorandumul este denunţat, prevederile sale vor rămâne în vigoare pentru programele sau proiectele care au fost demarate sau care nu au fost finalizate sau a drepturilor care au apărut şi care nu au fost încă soluţionate, în conformitate cu dispoziţiile acestuia.

    Acest memorandum de înţelegere a fost semnat la Riad la 7/11/1436, care corespunde la 30 aprilie 2015, în trei limbi: arabă, română şi engleză. Cele trei versiuni sunt egal autentice; în caz de divergenţe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.

            Pentru şi din partea Ministerului Educaţiei
              şi Cercetării Ştiinţifice din România,
                       Sorin Mihai Cîmpeanu

               Pentru şi din partea Ministerului
             Educaţiei din Regatul Arabiei Saudite,
                        Azzam Al-Dakhil

                            -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016