Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE din 17 septembrie 2016  între Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor din România şi Departamentul Mediului din Republica Islamică Iran privind cooperarea în domeniul mediului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE din 17 septembrie 2016 între Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor din România şi Departamentul Mediului din Republica Islamică Iran privind cooperarea în domeniul mediului

EMITENT: Act Internaţional
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 449 din 16 iunie 2017

──────────
    Aprobat de Hotărârea Guvernului nr. 427 din 9 iunie 2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 16 iunie 2017.
──────────

     Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor din România şi Departamentul Mediului din Republica Islamică Iran, denumite în continuare părţi,
     intenţionând să consolideze relaţiile de prietenie dintre cele două ţări,
     dorind să dezvolte în continuare cooperarea privind protecţia mediului şi conservarea naturii,
     convinse să se dezvolte în coerenţă cu un management eficient al mediului la nivel naţional, regional şi global, în interesul generaţiilor prezente şi viitoare din ambele ţări şi din întreaga lume şi în temeiul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă,
     determinate să promoveze o cooperare mai apropiată şi pe termen lung în domeniul mediului şi să consolideze cooperarea în domeniu,
     reafirmând respectul reciproc al statelor lor pentru suveranitatea naţională, integritatea teritorială şi principiul neamestecului în treburile interne,

     au convenit să coopereze în baza acestui Memorandum de înţelegere, denumit în continuare MOU, după cum urmează:

    ART. 1
     Părţile colaborează în domeniul mediului, în baza principiului egalităţii în drepturi şi beneficiului reciproc, în conformitate cu legislaţia lor naţională în vigoare.

    ART. 2
    1. Colaborarea reciprocă dintre părţi are loc în următoarele domenii:
    a) probleme de mediu, incluzând poluarea apei, solului şi aerului, managementul durabil al pădurilor, rolul de producţie al pădurilor şi zonelor umede şi rolul acestora în dezvoltarea rurală, utilizarea durabilă a lemnului şi a altor produse forestiere şi îmbunătăţirea vitalităţii şi sănătăţii pădurilor şi zonelor umede din ariile protejate;
    b) monitorizarea pădurilor şi prevenirea incendiilor din păduri;
    c) vânătoare;
    d) utilizarea tehnologiilor informatice şi a Sistemului informaţional geografic pentru monitorizarea şi managementul mediului;
    e) controlul poluării marine, economia verde şi economia circulară, taxele de mediu şi tehnologiile curate;
    f) reabilitarea zonelor umede şi a lacurilor secate şi managementul resurselor de apă şi al bazinelor hidrografice ale râurilor;
    g) nou-apărutele probleme de mediu la nivel global, cum ar fi schimbările climatice şi încălzirea globală;
    h) alte domenii de interes comun.


    ART. 3
    1. În cadrul acestui MOU, cooperarea dintre părţi se desfăşoară în următoarele forme:
    a) schimb de experienţă, know-how, exemple de bune practici, informaţii ştiinţifice şi tehnice;
    b) organizarea de programe de instruire şi educaţionale, inclusiv workshop-uri şi seminare de specialitate pentru experţii ambelor părţi, în funcţie de resursele financiare disponibile;
    c) schimb de experţi şi cercetători;
    d) programe, studii şi proiecte comune, inclusiv aplicaţii comune pentru finanţări naţionale şi internaţionale.

    2. În acest MOU pot fi incluse alte forme suplimentare de cooperare, prin consimţământul reciproc al părţilor.

    ART. 4
     Părţile încurajează stabilirea şi dezvoltarea de relaţii directe în domeniul mediului între persoane juridice din România şi Republica Islamică Iran.

    ART. 5
     Schimburile de informaţii tehnice şi ştiinţifice, de documentaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice, ale programelor şi proiectelor comune şi ale altor forme de colaborare menţionate la articolele 3 şi 4 ale prezentului Acord se realizează în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare.

    ART. 6
     În scopul coordonării activităţii în aplicarea prezentului MOU, părţile stabilesc un grup comun de lucru, care are întâlniri anuale sau ori de câte ori se solicită.

    ART. 7
    1. Prezentul MOU intră în vigoare a doua zi de la data primirii ultimei notificări scrise, prin care părţile se informează reciproc cu privire la îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului MOU.
    2. Prezentul MOU se încheie pe o perioadă de timp nedeterminată. Totuşi, oricare dintre părţi poate denunţa, în scris, acest MOU, cu o perioadă de preaviz de 3 (trei) luni.
    3. Prezentul MOU poate fi modificat sau completat, de comun acord. Modificările şi completările trebuie efectuate în scris.
    4. Încetarea valabilităţii prezentului MOU nu afectează activităţilor de cooperare, aflate în curs de desfăşurare, până la finalizarea completă a acestora.

     Semnat la Teheran la data de 17 septembrie 2016, în două exemplare originale, în limbile română, persană şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenţe de interpretare, versiunea în limba engleză va prevala.


                    Pentru Ministerul Mediului,
                    Apelor şi Pădurilor din România,
                    Excelenţa sa,
                    dna Cristiana Paşca Palmer,
                    ministru
                    Pentru Departamentul Mediului
                    din Republica Islamică Iran,
                    Excelenţa sa,
                    dna Massumeh Ebtekar,
                    vicepreşedinte şi şef al
                    Departamentului


     -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016