Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   MĂSURI din 10 mai 2021  pentru diminuarea impactului tipului de risc    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 MĂSURI din 10 mai 2021 pentru diminuarea impactului tipului de risc

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 488 din 11 mai 2021
──────────
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 531 din 10 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 488 din 11 mai 2021.
──────────
    ART. 1
    În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
    1. pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2-20;
    2. se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;
    3. activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    4. competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    5. competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza propunerii Ministerului Tineretului şi Sportului şi cu avizul Ministerului Sănătăţii. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    6. în condiţiile pct. 3 se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană;
    7. activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    8. în condiţiile pct. 7, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
    9. în condiţiile pct. 7 organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte se pot desfăşura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spaţiului doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza propunerii Ministerului Culturii şi cu avizul Ministerului Sănătăţii. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    10. în condiţiile pct. 7, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori;
    11. activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    12. în condiţiile pct. 11, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte;
    13. se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;
    14. se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;
    15. se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;
    16. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii;
    17. se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;
    18. se permit organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurate o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară;
    19. se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:
    a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
    b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
    c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
    d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
    e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2;

    20. se permite desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.


    ART. 2
    (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
    1. în interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
    2. în toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22,00-5,00, cu următoarele excepţii:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
    b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
    c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

    3. în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
    b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
    c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

    4. în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
    b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
    c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

    5. măsurile instituite în localităţile prevăzute la pct. 3 nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localităţile prevăzute la pct. 4 nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori;
    6. în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în data de 13 mai 2021, în intervalul orar 2,00-5,00, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă a credincioşilor musulmani Ramazan Bayram;
    7. se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu următoarele excepţii:
    a) membri de familie ai cetăţenilor români;
    b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
    c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;
    d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
    e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestuia care îl însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
    f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;
    g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
    h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid, precum şi persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;
    i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
    j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;
    k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri, personal navigant maritim şi fluvial;
    l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;
    m) membrii echipelor de filmare a producţiilor cinematografice sau audiovizuale, personalul tehnic şi artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relaţii contractuale dovedite sau a unor documente justificative.


    (2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. a), pct. 3 lit. a) şi pct. 4 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
    (3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. b)-d), pct. 3 lit. b)-d) şi pct. 4 lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
    (4) Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la alin. (2) şi (3), trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
    (5) În absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional, măsura stabilită la alin. (1) pct. 7 nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană.

    ART. 3
    Se poate institui carantina zonală în condiţiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 4
    În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
    1. suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre şi dinspre ţări care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
    2. sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:
    a) efectuate cu aeronave de stat;
    b) de transport marfă şi/sau corespondenţă;
    c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă;
    d) pentru căutare-salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei autorităţi publice din România;
    e) având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliţi în România;
    f) aterizări tehnice necomerciale;
    g) de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
    h) tehnice, în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
    i) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini din România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;
    j) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România, pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Afacerilor Externe;
    k) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor, prevăzuţi în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale - C (2020) 1.897 din 23 martie 2020, din România către alte state şi din alte state către România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;

    3. pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.


    ART. 5
    În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se menţine închiderea temporară, totală sau parţială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
    1. la frontiera româno-ungară: Carei, judeţul Satu Mare;
    2. la frontiera româno-bulgară:
    a) Lipniţa, judeţul Constanţa;
    b) Dobromir, judeţul Constanţa;
    c) Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă);

    3. la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani;
    4. la frontiera româno-sârbă:
    a) Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;
    b) Vălcani, judeţul Timiş;
    c) Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş - feroviar (cu excepţia traficului de marfă);
    d) Lunga, judeţul Timiş;
    e) Foeni, judeţul Timiş.



    ART. 6
    În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
    1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-22,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-22,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
    2. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-22,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-22,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;
    3. măsurile prevăzute la pct. 1 şi 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
    4. în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 şi 2 este restricţionată sau închisă, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
    5. operatorii economici prevăzuţi la pct. 1 şi 2 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    6. prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 3, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
    8. se limitează gradul de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, în următoarele localităţi:
    a) zona Mamaia Nord, judeţul Constanţa;
    b) Năvodari, judeţul Constanţa;
    c) Mamaia şi Mamaia-Sat, judeţul Constanţa;
    d) Constanţa, judeţul Constanţa;
    e) Agigea, judeţul Constanţa;
    f) Eforie Nord, judeţul Constanţa;
    g) Eforie Sud, judeţul Constanţa;
    h) Techirghiol, judeţul Constanţa;
    i) Tuzla, judeţul Constanţa;
    j) Costineşti, judeţul Constanţa;
    k) Neptun-Olimp, judeţul Constanţa;
    l) Jupiter, judeţul Constanţa;
    m) Cap Aurora, judeţul Constanţa;
    n) Venus, judeţul Constanţa;
    o) Saturn, judeţul Constanţa;
    p) Mangalia, judeţul Constanţa;
    q) 2 Mai, judeţul Constanţa;
    r) Vama Veche, judeţul Constanţa.



    ART. 7
    (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
    (3) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.
    (4) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.
    (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi (4), în intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
    (6) Măsurile prevăzute la alin. (3) nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele de la alin. (4) nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.
    (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), (3) şi (4), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

    ART. 8
    În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 şi 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, în interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permit exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi activitatea barurilor, cluburilor şi discotecilor.

    ART. 9
    În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi art. 33-36 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
    1. transportul aerian se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,33 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. transportul feroviar se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare a materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 34 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,35 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    4. transportul naval se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele spaţiilor comune din porturi, terminale/dane de pasageri sau locuri de îmbarcare/debarcare pasageri, din interiorul navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare a navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,36 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    5. transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane se desfăşoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.


    ART. 10
    În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
    1. se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri;
    2. se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori;
    3. măsura prevăzută la pct. 2 nu se mai aplică în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori;
    4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
    5. se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    6. se instituie obligaţia desfăşurării activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non-COVID, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea;
    8. operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2;
    9. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    10. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.


    ART. 11
    În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:
    1. activitatea în creşe şi after-school-uri este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. la apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor, se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură de către unitatea/instituţia de învăţământ responsabilă cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.


    ART. 12
    (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor volante, se desfăşoară în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

    ART. 13
    (1) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. f) şi art. 17 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activităţii permite, în condiţiile art. 108-110 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările ulterioare.
    (2) În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariaţi, au obligaţia organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

    ART. 14
    (1) Prin incidenţa cumulată la 14 zile se înţelege incidenţa cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi şi a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale judeţene este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate şi se transmite şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
    (2) Constatarea încadrării în limitele incidenţei cumulate la 14 zile, astfel cum este calculată la alin. (1), în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre, se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora, prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, pe baza analizelor prezentate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
    (3) Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile, astfel cum este calculată potrivit dispoziţiilor alin. (1), şi prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
    (4) Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou-confirmate, gestionate în aplicaţia „corona-forms“, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va prezenta automat, la ora 10,00, pe platforma „alerte.ms.ro“ rezultatul calculului ratei de incidenţă conform formulei prevăzute la alin. (1).

    ART. 15
    (1) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 1 şi 2 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
    (2) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 3-6 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
    (3) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 7-10 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
    (4) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 11 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
    (5) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 12 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
    (6) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 13 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi, după caz, de Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sau Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
    (7) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 14-18 şi 20 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
    (8) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 19 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
    (9) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
    (10) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 3 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (11) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 4 se urmăreşte de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (12) Măsura prevăzută la art. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne.
    (13) Măsura prevăzută la art. 6 pct. 6 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 şi 8 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (14) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 7 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
    (15) Măsurile prevăzute la art. 9 se pun în aplicare de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (16) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 10 pct. 1-4 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (17) Măsurile prevăzute la art. 10 pct. 5 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (18) Măsurile prevăzute la art. 10 pct. 6 şi 10 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (19) Măsurile prevăzute la art. 10 pct. 7 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 10 pct. 7 şi 8 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (20) Măsurile prevăzute la art. 10 pct. 9 se pun în aplicare de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (21) Măsurile prevăzute la art. 11 se pun în aplicare de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (22) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 12 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
    (23) Măsurile prevăzute la art. 13 se pun în aplicare de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016