Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   MĂSURI DE SĂNĂTATE PUBLICĂ din 2 noiembrie 2020  necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 MĂSURI DE SĂNĂTATE PUBLICĂ din 2 noiembrie 2020 necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020

EMITENT: Ministerul Sănătăţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1025 din 3 noiembrie 2020
──────────
    Conţinute de ORDINUL nr. 1.850/157/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 3 noiembrie 2020.
──────────
    I. Precauţiuni universale, obligatoriu de respectat pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020:
    1. menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri/acţiuni, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;
    2. asigurarea condiţiilor necesare spălării sau dezinfecţiei regulate a mâinilor la locul de desfăşurare a evenimentelor/ întrunirilor/acţiunilor (preferabil portului mănuşilor); în cazul în care participanţii la activităţile electorale utilizează mănuşile, acestea vor fi schimbate frecvent evitându-se atingerea feţei cu mănuşile;
    3. asigurarea curăţeniei şi dezinfecţia riguroasă a încăperilor, inclusiv a toaletelor;
    4. purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toata perioada desfăşurării evenimentelor/ întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale;
    5. afişarea, în locuri vizibile, a regulilor de acces şi de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică.

    II. Evenimente/Întruniri/Acţiuni aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care presupun prezenţa fizică a participanţilor
    Având în vedere riscul reprezentat de transmiterea virusului SARS-CoV-2 între persoane prin intermediul picăturilor de secreţii respiratorii, în scopul reducerii/evitării aglomeraţiei şi a contactelor interumane, se impune respectarea unor măsuri în cazul organizării de evenimente/întruniri/acţiuni care presupun prezenţa fizică a participanţilor, după cum urmează:
    II.1. Limitarea numărului de persoane:
    a) în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20;
    b) în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50;
    c) în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;
    d) în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2.

    II.2. Organizatorii evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor au obligaţia de a asigura şi de a respecta următoarele măsuri şi reguli:
    a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri;
    b) afişarea, în locuri vizibile, a unor afişe şi/sau indicatoare privind regulile de acces în perimetrul/incinta/spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile, precum şi regulile de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică;
    c) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
    d) interzicerea accesului persoanelor care prezintă semne vizibile de infecţie respiratorie la evenimente/întruniri;
    e) asigurarea unor fluxuri de intrare/ieşire separate, unice, ce vor facilita menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi;
    f) limitarea duratei evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis la maximum 2 ore;
    g) asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în aer liber;
    h) distribuirea materialelor de propagandă electorală se va face la standuri de autoservire;
    i) asigurarea de recipiente de colectare/coşuri de gunoi cu capac, dedicate exclusiv aruncării măştilor de protecţie şi, eventual, a mănuşilor, în funcţie de numărul de participanţi estimat;
    j) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv la cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;
    k) scena/spaţiul destinat vorbitorilor va avea o dimensiune suficient de mare pentru a permite menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între cei ce vor urca pe scenă;
    l) echipamentele utilizate în campanie, microfoane, staţii de amplificare, cameră video, aparate de fotografiat, se vor dezinfecta înainte şi după utilizare;
    m) se vor asigura toalete pentru participanţi; în cazul toaletelor ecologice, se recomandă să existe lavoare cu apă şi săpun în proximitatea acestora; de asemenea vor fi plasate dispensere/ flacoane cu soluţii dezinfectante sau soluţie alcoolică 70% pentru dezinfecţia mâinilor;
    n) suprafeţele se vor dezinfecta periodic, folosind produse biocide autorizate/avizate;
    o) aerisirea temeinică a încăperilor înainte şi după eveniment/întrunire.

    II.3. Acţiunile electorale din uşă în uşă, între cetăţeni şi candidaţi/echipele de campanie electorală ale acestora, precum şi acţiunile de distribuire a materialelor de propagandă electorală
    II.3.1. Măsuri şi consideraţii generale
    La acest tip de acţiuni de campanie, în afara transmiterii virusului SARS-CoV-2 între persoane prin intermediul picăturilor respiratorii, există şi riscul potenţial de transmitere a virusului SARS-CoV-2 prin intermediul suprafeţelor şi prin atingerea feţei cu mâinile neigienizate.
    Astfel, măsurile de prevenire a infectării se vor axa pe evitarea aglomerărilor unde distanţa fizică nu poate fi menţinută, pe evitarea contactelor ocazionale între persoane cu istoric de infecţie necunoscut şi pe evitarea contactului cu suprafeţe sau obiecte.
    În acest context se recomandă evitarea acestor acţiuni şi transmiterea materialelor de propagandă electorală online.

    II.3.2. Măsuri specifice:
    1. persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală vor purta masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată durata interacţiunii între acestea şi cetăţeni, menţinând distanţa fizică de minimum 1 metru între oricare două persoane; de asemenea, vor evita orice interacţiune apropiată cu persoanele care prezintă semne şi/sau simptome de boli respiratorii;
    2. în situaţia în care persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală prezintă semne şi/sau simptome de boli respiratorii, acestea nu vor participa la acţiunile în cauză şi se vor adresa medicului de familie pentru consult;
    3. persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală îşi vor dezinfecta mâinile înainte de începerea acţiunii;
    4. se recomandă ca persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă să nu pătrundă în interiorul locuinţelor;
    5. materialele de propagandă electorală (broşuri, pliante etc.) vor fi oferite prin plasarea pe clanţa uşii şi/sau în cutia poştală etc.;
    6. în situaţia în care se impune instruirea persoanelor care vor participa la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală, aceasta se va face pe cât posibil la distanţă, online sau telefonic. În cazul în care instruirea se va face în spaţii închise sau în aer liber, se vor aplica regulile specifice, stabilite potrivit legislaţiei în vigoare.





Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016