Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGEA nr. 19 din 9 octombrie 1990 pentru aderarea Romaniei la Conventia impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante
Parlamentul României adopta prezenta lege. România adera la Convenţia impotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptatã la New York la 10 decembrie 1984. Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 11 septembrie 1990. PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
Aceasta lege a fost adoptatã de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 25 septembrie 1990. PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN
În temeiul <>art. 82, lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României, promulgãm Legea pentru aderarea României la Convenţia impotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
ION ILIESCU
CONVENŢIE
impotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante*) *) Traducere. Statele pãrţi la prezenta convenţie, considerind ca, în conformitate cu principiile proclamate în Carta Naţiunilor Unite, recunoaşterea drepturilor egale şi inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertãţii, al justiţiei şi al pãcii în lume, recunoscind ca aceste drepturi decurg din demnitatea inerenta persoanei umane, avînd în vedere ca statele sînt obligate, în virtutea cartei, în special a art. 55, sa incurajeze respectul universal efectiv al drepturilor omului şi al libertãţilor fundamentale, ţinînd seama de art. 5 din Declaraţia universala a drepturilor omului şi de art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care, ambele, prevãd ca nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, ţinînd seama deopotrivã de Declaraţia asupra protecţiei tuturor persoanelor impotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptatã de adunarea generalã la 9 decembrie 1975, dorind sa sporeasca eficacitatea luptei impotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în lumea intreaga, au convenit cele ce urmeazã: Partea întîi ART. 1 1. În sensul prezentei convenţii, termenul tortura înseamnã orice act prin care se provoacã unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la aceasta persoana sau de la o persoana terta informaţii sau mãrturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o forma de discriminare oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau astfel de suferinţe sînt aplicate de cãtre un agent al autoritãţii publice sau de orice alta persoana care acţioneazã cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţãmîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Acest termen nu se referã la durerea ori suferinţele rezultind exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele. 2. Acest articol nu aduce atingere nici unui instrument internaţional sau legi naţionale care conţine ori poate sa conţinã dispoziţii de mai larga cuprindere. ART. 2 1. Fiecare stat parte ia mãsuri legislative, administrative, judiciare şi alte mãsuri eficace pentru a impiedica sãvîrşirea de acte de tortura pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa. 2. Nici o împrejurare exceptionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de starea de rãzboi sau de ameninţãri cu rãzboiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de excepţie, nu poate fi invocatã pentru a justifica tortura. 3. Ordinul unui superior sau al unei autoritãţi publice nu poate fi invocat pentru a justifica tortura. ART. 3 1. Nici un stat parte nu va expulza, nu va reintoarce, nici nu va extrada o persoana cãtre un alt stat în care exista motive serioase de a crede ca acolo ea risca sa fie supusã la tortura. 2. Pentru a stabili dacã exista asemenea motive, autoritãţile competente vor tine seama de toate consideratiile pertinente, inclusiv, dacã este cazul, de existenta, în statul vizat, a unui ansamblu de violari sistematice ale drepturilor omului, grave, flagrante sau de proporţii. ART. 4 1. Fiecare stat parte vegheazã ca toate actele de tortura sa constituie infracţiuni în raport cu dreptul sau penal. Se va proceda tot astfel în legatura cu tentativa de a savirsi tortura sau cu orice act, comis de orice persoana, care constituie complicitate sau participare la actul de tortura. 2. Fiecare stat parte considera aceste infracţiuni ca fiind pasibile de pedepse corespunzãtoare, data fiind gravitatea lor. ART. 5 1. Fiecare stat parte ia mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta de a soluţiona infracţiunile vizate de art. 4, în urmãtoarele cazuri: a) cînd infracţiunea a fost comisã pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia acelui stat ori la bordul aeronavelor sau navelor înmatriculate în acel stat; b) cînd autorul banuit al infracţiunii este un resortisant al acelui stat; c) cînd victima este un resortisant al acelui stat, iar acesta din urma considera ca este oportun. 2. Fiecare stat parte ia, de asemenea, mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta cu privire la acele infracţiuni, în cazul cînd autorul banuit al acestora se gãseşte pe oricare teritoriu de sub jurisdicţia sa şi de unde acel stat nu îl extrãdeazã conform art. 8 cãtre unul din statele vizate la paragraful 1 al prezentului articol. 3. Prezenta convenţie nu inlatura nici o competenta penalã exercitatã potrivit legilor naţionale. ART. 6 1. Dacã apreciazã ca împrejurãrile o justifica, dupã ce a examinat informaţiile de care dispune, fiecare stat parte pe teritoriul cãruia se gãseşte o persoana banuita de a fi savirsit o infracţiune prevãzutã la art. 4 asigura arestarea acestei persoane sau ia orice alte mãsuri juridice necesare pentru a-i asigura prezenta. Acest arest şi aceste mãsuri trebuie sa fie conforme cu legislaţia acelui stat; ele nu pot fi menţinute decît pe perioada necesarã declansarii urmãririi penale sau a unei proceduri de extrãdare. 2. Statul menţionat mai sus procedeazã imediat la o ancheta preliminarã în vederea stabilirii faptelor. 3. Orice persoana arestata în aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol poate comunica imediat cu cel mai apropiat reprezentant autorizat al statului a cãrui cetãţenie o are sau, dacã este vorba de o persoana apatridã, cu reprezentantul statului unde acesta îşi are în mod obişnuit resedinta. 4. Cînd un stat a pus sub arest o persoana conform dispoziţiilor prezentului articol, el va anunta imediat despre aceasta mãsura, precum şi despre împrejurãrile care au justificat-o, statele vizate la paragraful 1 al art. 5. Statul care procedeazã la ancheta preliminarã prevãzutã de paragraful 2 al prezentului articol comunica de urgenta concluziile sale acelor state şi le face cunoscut dacã înţelege sa-şi exercite competenta. ART. 7 1. Statul parte pe teritoriul sub a cãrui jurisdicţie este descoperit autorul banuit al unei infracţiuni vizate de art. 4, dacã nu-l extrãdeazã pe acesta din urma, supune cazul, în situaţiile prevãzute de art. 5, autoritãţile sale competente pentru exercitarea acţiunii penale. 2. Aceste autoritãţi vor lua decizia în aceleaşi condiţii ca pentru orice infracţiune de drept comun care are caracter grav potrivit dreptului acestui stat. În cazurile prevãzute la paragraful 2 al art. 5, regulile de probaţiune care se aplica urmãririi şi condamnãrii nu vor fi în nici un caz mai puţin riguroase decît cele care se aplica în cazurile prevãzute la paragraful 1 al art. 5. 3. Orice persoana urmãritã pentru vreuna din infracţiunile prevãzute la art. 4 beneficiazã de garanţia unui tratament echitabil în toate stadiile procedurii. ART. 8 1. Infracţiunile prevãzute de art. 4 sînt de plin drept cuprinse în oricare tratat de extrãdare încheiat între state pãrţi. Statele pãrţi se angajeazã sa cuprindã acele infracţiuni în orice tratat de extrãdare care s-ar încheia între ele. 2. Dacã un stat parte care subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat este sesizat cu o cerere de extrãdare de cãtre un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrãdare, el poate considera prezenta convenţie ca reprezentind baza juridicã a extrãdãrii în ceea ce priveşte acele infracţiuni. Extrãdarea este subordonata celorlalte condiţii prevãzute de cãtre dreptul statului solicitat. 3. Statele pãrţi care nu subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat recunosc acele infracţiuni ca fiind cazuri de extrãdare între ele în condiţiile prevãzute de dreptul statului solicitat. 4. Între state pãrţi acele infracţiuni sînt considerate, în scopul extrãdãrii, ca fiind comise atît la locul sãvîrşirii lor, cît şi pe teritoriul sub jurisdicţia statelor obligate sa-şi atribuie competenta în virtutea paragrafului 1 al art. 5. ART. 9 1. Statele pãrţi îşi acorda asistenta (cooperarea) judiciarã reciprocã cea mai larg posibila în orice procedura penalã referitoare la infracţiunile prevãzute de art. 4, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea tuturor elementelor de proba de care dispun şi care sînt necesare procedurii. 2. Statele pãrţi îşi îndeplinesc obligaţiile care le revin potrivit paragrafului 1 al prezentului articol, în conformitate cu orice tratat de cooperare (asistenta) judiciarã care poate exista între ele. ART. 10 1. Fiecare stat parte se va îngriji ca datele şi informaţiile referitoare la interdicţia torturii sa facã parte integrantã din programul de instruire a personalului civil sau militar însãrcinat cu aplicarea legilor, personalului medical, agenţilor autoritãţii publice şi altor persoane care pot interveni în paza, interogatoriul sau tratamentul oricãrui individ reţinut, arestat sau incarcerat sub orice forma. 2. Fiecare stat parte îşi include aceasta interdicţie printre regulile sau restricţiile edificate în ceea ce priveşte obligaţiile şi atribuţiile unor asemenea persoane. ART. 11 Fiecare stat parte va exercita o supraveghere sistematica asupra regulilor, instrucţiunilor, metodelor şi practicilor interogatoriului şi asupra dispoziţiilor privind paza şi tratamentul persoanelor reţinute, arestate sau incarcerate sub orice forma, pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa, în scopul de a evita orice caz de tortura. ART. 12 Fiecare stat parte vegheazã ca autoritãţile competente sa procedeze imediat la o ancheta impartiala ori de cîte ori exista motive rezonabile sa se creadã ca un act de tortura a fost comis pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa. ART. 13 Fiecare stat parte va asigura oricãrei persoane care pretinde ca a fost supusã torturii pe oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa dreptul de a face plîngere în fata autoritãţilor competente ale acelui stat, care vor proceda imediat şi impartial la examinarea cauzei sale. Se vor lua mãsuri pentru a asigura protecţia reclamantului şi a martorilor impotriva oricãror rele tratamente sau oricãrei intimidari intervenite ca efect al plingerii depuse sau al oricãrei depozitii date. ART. 14 Fiecare stat parte garanteazã, în sistemul sau juridic, victimei unui act de tortura, dreptul de a obţine reparatie şi de a fi indemnizata în mod echitabil şi de o maniera adecvatã, inclusiv mijloacele necesare pentru readaptarea sa cît mai complet posibila. În cazul decesului victimei ca urmare a unui act de tortura, avinzii-cauza ai acesteia au dreptul la despãgubiri. Prezentul articol nu exclude nici un drept la despãgubiri pe care l-ar putea avea victima sau orice alta persoana în virtutea legilor naţionale. ART. 15 Fiecare stat parte vegheazã ca nici o declaraţie care s-a stabilit ca a fost obţinutã prin tortura sa nu poatã fi invocatã ca element de proba în vreo procedura, dacã acest lucru nu este îndreptat chiar impotriva persoanei acuzate de tortura, cu scopul de a se stabili ca declaraţia a fost facuta. ART. 16 1. Fiecare stat parte se angajeazã sa interzicã, în oricare teritoriu aflat sub jurisdicţia sa, orice alte acte cauzatoare de suferinţe sau tratamente cu cruzime, inumane ori degradante care nu sînt acte de tortura în sensul definit la art. 1, atunci cînd asemenea acte sînt sãvîrşite de un agent al autoritãţii publice sau de orice alta persoana actionind cu titlu oficial sau la instigarea sa ori cu consimţãmîntul sau expres sau tacit. În mod special, obligaţiile enunţate la art. 10, 11, 12, şi 13 sînt aplicabile ca urmare a înlocuirii menţiunii torturii prin menţiunea altor forme de suferinţe sau tratamente cu cruzime, inumane ori degradante. 2. Dispoziţiile prezentei convenţii nu afecteazã dispoziţiile nici unui alt instrument internaţional sau lege nationala care interzic pedepsele ori tratamentele cu cruzime, inumane sau degradante ori care se referã la extrãdare sau expulzare. Partea a doua ART. 17 1. Se instituie un Comitet contra torturii (denumit în continuare comitet), ale cãrui funcţii sînt definite mai jos. Comitetul se compune din zece experţi de inalta moralitate şi care poseda o competenta recunoscuta în domeniul drepturilor omului, care sînt mandatati cu titlu personal. Experţii sînt aleşi de cãtre statele pãrţi, tinindu-se seama de o repartiţie geograficã echitabila şi de interesul pe care îl prezintã participarea la lucrãrile comitetului a unor persoane avînd experienta juridicã. 2. Membrii comitetului sînt aleşi prin vot secret de pe o lista de candidaţi desemnaţi de cãtre statele pãrţi. Fiecare stat parte poate desemna un candidat ales dintre resortisantii sãi. Statele pãrţi ţin cont de interesul care exista de a desemna pe acei candidaţi care sa fie în acelaşi timp membri ai Comitetului drepturilor omului instituit în temeiul Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi care sa fie dispusi a face parte din Comitetul contra torturii. 3. Membrii comitetului sînt aleşi în cursul reuniunilor bienale ale statelor pãrţi convocate de cãtre secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. La aceste reuniuni, la care cvorumul este constituit din doua treimi ale statelor pãrţi, sînt aleşi membri ai comitetului candidaţii care obţin cel mai mare numãr de voturi şi majoritatea absolutã a voturilor reprezentanţilor statelor pãrţi prezenţi şi votanti. 4. Prima alegere va avea loc cel mai tirziu în şase luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii. Cu cel puţin patru luni înainte de data fiecãrei alegeri, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite trimite o scrisoare statelor pãrţi pentru a le invita sa-şi prezinte candidaturile într-un termen de trei luni. Secretarul general întocmeşte o lista în ordinea alfabetica a tuturor candidaţilor astfel desemnaţi, cu indicarea statelor pãrţi care i-au desemnat, şi o comunica statelor pãrţi. 5. Membrii comitetului sînt aleşi pe o perioada de patru ani. Ei sînt reeligibili dacã sînt propuşi din nou. Totuşi, mandatul a cinci dintre membrii aleşi cu ocazia primei alegeri va inceta la capatul a doi ani; imediat dupã prima alegere, numele acestor cinci membri va fi tras la sorţi de cãtre preşedintele reuniunii menţionate la paragraful 3 al prezentului articol. 6. Dacã un membru al comitetului decedeazã, este demis din funcţiile sale ori nu mai este în mãsura din orice alt motiv sa se achite de atribuţiile sale în comitet, statul parte care l-a desemnat numeşte dintre resortisantii sãi un alt expert care va funcţiona în comitet restul perioadei de mandat rãmas de exercitat, sub rezerva aprobãrii majoritãţii statelor pãrţi. Aceasta aprobare este consideratã ca obţinutã, cu condiţia ca jumãtate din statele pãrţi sau mai mult sa nu formuleze o opinie defavorabila într-un termen de şase saptamini socotite din momentul cînd ele au fost informate de cãtre secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite despre numirea propusã. 7. Statele pãrţi preiau în sarcina lor cheltuielile membrilor comitetului, pentru perioada cînd aceştia se achitã de funcţiile lor în comitet. ART. 18 1. Comitetul îşi alege biroul pentru o perioada de doi ani. Membrii biroului sînt reeligibili. 2. Comitetul îşi stabileşte el însuşi regulamentul sau interior; acesta trebuie, totuşi, sa conţinã mai ales urmãtoarele dispoziţii: a) cvorumul se compune din şase membri; b) deciziile comitetului sînt luate cu majoritatea membrilor prezenţi. 3. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pune la dispoziţia comitetului personalul şi instalaţiile materiale care îi sînt necesare pentru a se achitã în mod eficace de funcţiile care i-au fost încredinţate în virtutea prezentei convenţii. 4. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite convoacã membrii comitetului pentru prima reuniune. Dupã prima sa reuniune, comitetul se reuneste de fiecare data conform celor prevãzute în regulamentul sau interior. 5. Statele pãrţi preiau în sarcina lor cheltuielile ocazionate de ţinerea reuniunilor statelor pãrţi şi ale comitetului, inclusiv rambursarea la Organizaţia Naţiunilor Unite a oricãror cheltuieli cum sînt cheltuielile de personal şi costul instalaţiilor materiale pe care organizaţia le-ar fi angajat conform paragrafului 3 din prezentul articol. ART. 19 1. Statele pãrţi prezintã comitetului, prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, rapoarte asupra mãsurilor pe care le-au luat pentru a-şi îndeplini angajamentele asumate potrivit prezentei convenţii, într-un termen de un an calculat de la intrarea în vigoare a convenţiei pentru statul parte interesat. În continuare, statele pãrţi prezintã rapoarte complementare, la fiecare patru ani, asupra tuturor noilor mãsuri luate, precum şi orice alte rapoarte cerute de comitet. 2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite transmite rapoartele tuturor statelor pãrţi. 3. Fiecare raport va fi studiat de cãtre comitet, care va putea face comentariile de ordin general asupra raportului pe care îl considera adoptat şi care transmite acele comentarii statului parte în cauza. Acest stat parte va putea sa comunice ca rãspuns comitetului toate observaţiile pe care le considera utile. 4. Comitetul poate hotãrî, dacã apreciazã necesar, sa reproduca, în raportul anual pe care îl întocmeşte conform art. 24, toate comentariile formulate de el în virtutea paragrafului 3 al prezentului articol, însoţite de observaţiile primite pe aceasta tema de la statul parte interesat. Dacã statul parte interesat o va cere, comitetul va putea sa reproduca şi raportul prezentat în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol. ART. 20 1. În cazul în care comitetul primeşte informaţii demne de crezut, care îi par sa conţinã indicaţii temeinice în sensul ca pe teritoriul unui stat parte se practica în mod sistematic tortura, el va invita acel stat sa coopereze în examinarea informaţiilor şi, în acest scop, sa-i facã cunoscute observaţiile sale în aceasta privinta. 2. Ţinînd seama de toate observaţiile pe care le va prezenta eventual statul parte interesat, precum şi de orice alte informaţii pertinente de care dispune, comitetul poate, dacã apreciazã ca aceasta se justifica, sa investeasca pe unu sau mai mulţi membri ai sãi cu sarcina de a proceda la o ancheta confidenţialã şi de a-i face urgent un raport. 3. Dacã se efectueazã o ancheta în virtutea paragrafului 2 din prezentul articol, comitetul cauta cooperarea statului parte interesat. De acord cu acest stat parte, ancheta poate comporta şi o vizita pe teritoriul acestuia. 4. Dupã ce a examinat concluziile membrului sau membrilor, care i-au fost prezentate în temeiul paragrafului 2 al prezentului articol, comitetul va transmite aceste concluzii statului parte interesat, împreunã cu toate comentariile sau sugestiile pe care le apreciazã necesare în raport cu situaţia data. 5. Toate lucrãrile comitetului despre care se face menţiune la paragrafele 1-4 ale prezentului articol sînt confidenţiale şi, în toate etapele lucrãrilor, se vor depune eforturi pentru a se obţine cooperarea statului parte. Dupã ce aceste lucrãri referitoare la ancheta întreprinsã în virtutea paragrafului 2 vor fi încheiate, comitetul va putea sa hotãrascã, dupã consultãri cu statul parte interesat, includerea unei relatari succinte asupra rezultatelor lucrãrilor în raportul anual pe care îl va întocmi potrivit art. 24. ART. 21 1. Fiecare stat parte la prezenta convenţie poate, în virtutea prezentului articol, sa declare în orice moment ca recunoaşte competenta comitetului de a primi şi examina comunicãri prin care un stat parte pretinde ca un alt stat parte nu se achitã de obligaţiile care îi incumba din prezenta convenţie. Aceste comunicãri nu pot fi primite şi examinate conform prezentului articol decît dacã ele emana de la un stat parte care a fãcut o declaraţie prin care recunoaşte, în ceea ce îl priveşte, competenta comitetului. Comitetul nu va primi nici o comunicare referitoare la un stat parte care nu a fãcut o asemenea declaraţie. În privinta comunicãrilor primite în virtutea prezentului articol, se aplica urmãtoarea procedura: a) Dacã un stat parte la prezenta convenţie apreciazã ca un alt stat, care este şi el parte la convenţie, nu aplica prevederile acesteia, poate, printr-o comunicare scrisã, sa atragã atenţia acestui stat asupra chestiunii respective. Într-un termen de trei luni de la data primirii comunicãrii, statul destinatar va prezenta statului care i-a adresat comunicarea explicaţii sau orice alte declaraţii scrise elucidind problema, care vor trebui sa cuprindã, pe cît posibil şi util, indicaţii asupra regulilor de procedura şi a mijloacelor de recurs, fie deja utilizate, fie în instanta, fie încã deschise; b) Dacã, în termen de şase luni de la data primirii comunicãrii iniţiale de cãtre statul destinatar, chestiunea nu este soluţionatã în mod satisfãcãtor pentru cele doua state pãrţi interesate, oricare dintre ele va avea dreptul sa o supunã comitetului, adresindu-i acestuia o notificare, precum şi celuilalt stat interesat; c) Comitetul nu va putea lua în examinare o chestiune care îi este supusã în virtutea prezentului articol decît dupã ce s-a asigurat ca toate cãile interne de recurs disponibile au fost folosite şi epuizate, în conformitate cu principiile de drept internaţional general recunoscute. Aceasta regula nu se aplica în cazurile în care procedurile de recurs depãşesc termene rezonabile, nici în cazurile în care este puţin probabil ca procedurile de recurs ar da satisfactie persoanei care este victima a violarii prezentei convenţii; d) Comunicãrile prevãzute de prezentul articol vor fi examinate de cãtre comitet în şedinţe închise; e) Sub rezerva prevederilor alin. c), comitetul îşi pune bunele sale oficii la dispoziţia statelor pãrţi interesate, cu scopul de a se ajunge la o soluţie amiabila a chestiunii, intemeiata pe respectul obligaţiilor prevãzute de prezenta convenţie. În acest scop, comitetul poate, dacã apreciazã oportun, sa stabileascã o comisie de conciliere ad-hoc. f) În orice chestiune care îi este supusã în virtutea prezentului articol, comitetul poate sa ceara statelor pãrţi interesate, vizate la alin. b), sa-i furnizeze orice informaţie pertinenta; g) Statele pãrţi interesate, vizate la alin. b), au dreptul de a fi reprezentate cu ocazia examinãrii chestiunii de cãtre comitet şi de a prezenta observaţii verbal sau în scris ori sub o forma sau alta; h) Comitetul trebuie sa prezinte un raport în termen de 12 luni socotit din ziua cînd a primit notificarea prevãzutã de alin. b); i) Dacã s-a putut gãsi o soluţie conformã cu prevederile alin. e), comitetul se limiteazã, în raportul sau, la un scurt expozeu al faptelor şi al soluţiei la care s-a ajuns; j) Dacã nu s-a putut gãsi o soluţie conformã cu prevederile alin. e), comitetul se limiteazã, în raportul sau, la un scurt expozeu al faptelor; textul observaţiilor scrise şi procesul-verbal cuprinzînd observaţiile orale prezentate de cãtre statele pãrţi interesate vor fi anexate la raport. Pentru fiecare caz, raportul se comunica statelor pãrţi interesate. 2. Dispoziţiile prezentului articol vor intra în vigoare cînd cinci state pãrţi la prezenta convenţie vor fi fãcut declaraţia prevãzutã la paragraful 1 al prezentului articol. Aceasta declaraţie va fi depusa de cãtre statul parte secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care o va comunica în copie celorlalte state pãrţi. O declaraţie poate fi retrasã în orice moment printr-o notificare adresatã secretarului general. Aceasta retragere nu aduce atingere examinãrii oricãrei chestiuni care face obiectul unei comunicãri deja transmise în virtutea prezentului articol; nici o alta comunicare a unui stat parte nu va fi primitã în virtutea prezentului articol dupã ce secretarul general va fi primit notificarea de retragere a declaraţiei, în afarã de cazul în care statul parte interesat va fi fãcut o noua declaraţie. ART. 22 1. Orice stat parte la prezenta convenţie poate, în temeiul prezentului articol, sa declare în orice moment ca recunoaşte competenta comitetului de a primi şi examina comunicãri prezentate de cãtre sau în numele unor persoane particulare care ţin de jurisdicţia sa şi care pretind ca sînt victime ale unei violari, de cãtre un stat parte, a dispoziţiilor convenţiei. Comitetul nu va primi nici o comunicare interesind un stat parte care nu a fãcut o asemenea declaraţie. 2. Comitetul va declara inadmisibila orice comunicare supusã în virtutea prezentului articol care este anonima sau cînd el considera ca este un abuz de drept de a i se supune asemenea comunicãri, sau ca este incompatibilã cu dispoziţiile prezentei convenţii. 3. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2, orice comunicare care este supusã comitetului în virtutea prezentului articol va fi adusã de cãtre acesta în atenţia statului parte la prezenta convenţie care a fãcut o declaraţie în virtutea paragrafului 1 şi în privinta cãruia se afirma ca ar fi violat vreuna din dispoziţiile convenţiei. În urmãtoarele şase luni, acest stat supune în scris comitetului explicaţii sau declaraţii lamurind chestiunea şi indicind, dacã este cazul, mãsurile pe care le-ar putea lua pentru remedierea situaţiei. 4. Comitetul examineazã comunicãrile primite în virtutea prezentului articol, ţinînd seama de toate informaţiile care i-au fost supuse de cãtre sau în numele persoanei particulare şi de cãtre statul parte interesat. 5. Comitetul nu va putea examina nici o comunicare a unei persoane particulare, conform prezentului articol, fãrã sa se asigure mai întîi ca: a) aceeaşi chestiune nu a fost şi nu este în curs de examinare în fata unei alte instanţe internaţionale de ancheta sau de reglementare; b) persoana particularã a epuizat toate cãile de recurs interne disponibile; aceasta regula nu se aplica dacã procedurile de recurs depãşesc termene rezonabile sau dacã este puţin probabil ca ele ar da satisfactie persoanei particulare care este victima unei violari a prezentei convenţii. 6. Comunicãrile prevãzute de prezentul articol vor fi examinate de cãtre comitet în şedinţe închise. 7. Comitetul aduce la cunostinta constatãrile sale statului parte interesat şi persoanei particulare. 8. Dispoziţiile prezentului articol vor intra în vigoare cînd cinci state pãrţi la prezenta convenţie vor fi fãcut declaraţia prevãzutã la paragraful 1 al prezentului articol. Aceasta declaraţie va fi depusa de cãtre statul parte secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care o va comunica în copie celorlalte state pãrţi. O declaraţie poate fi retrasã în orice moment printr-o notificare adresatã secretarului general. Aceasta retragere nu aduce atingere examinãrii oricãrei chestiuni care face obiectul unei comunicãri deja transmise în virtutea prezentului articol; nici o alta comunicare supusã de cãtre sau în numele unei persoane particulare nu va fi primitã în virtutea prezentului articol dupã ce secretarul general va fi primit notificarea de retragere a declaraţiei, în afarã de cazul în care statul parte interesat va fi fãcut o noua declaraţie. ART. 23 Membrii comitetului şi membrii comisiilor de conciliere ad-hoc care ar putea fi numiţi conform alin. e) al paragrafului 1 al art. 21 au dreptul la facilitãţile, privilegiile şi imunitãţile recunoscute experţilor aflaţi în misiune în contul Organizaţiei Naţiunilor Unite, astfel cum acestea sînt enunţate în secţiunile pertinente ale Convenţiei cu privire la privilegiile şi imunitãţile Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 24 Comitetul prezintã statelor pãrţi şi Adunãrii generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite un raport anual asupra activitãţilor desfãşurate în aplicarea prezentei convenţii. Partea a treia ART. 25 1. Prezenta convenţie este deschisã spre semnare tuturor statelor. 2. Prezenta convenţie este supusã ratificãrii. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 26 Toate statele pot sa adere la prezenta convenţie. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 27 1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi dupã data depunerii la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douazecilea instrument de ratificare sau de aderare. 2. Pentru fiecare stat care va ratifica prezenta convenţie sau va adera dupã depunerea celui de-al douazecilea instrument de ratificare sau aderare, convenţia va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi dupã data depunerii de cãtre acest stat a instrumentelor sale de ratificare sau aderare. ART. 28 1. Fiecare stat va putea, în momentul cînd va semna sau ratifica prezenta convenţie sau cînd va adera la ea, sa declare ca nu recunoaşte competenta acordatã comitetului potrivit art. 20. 2. Fiecare stat parte care va fi formulat o rezerva conform prevederilor paragrafului 1 al prezentului articol va putea în orice moment sa retragã aceasta rezerva printr-o notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 29 1. Orice stat parte la prezenta convenţie va putea propune un amendament şi depune propunerea sa secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Secretarul general va comunica propunerea de amendament statelor pãrţi, cerindu-le sa-i facã cunoscut dacã sînt în favoarea organizãrii unei conferinţe a statelor pãrţi în vederea examinãrii propunerii şi a supunerii ei la vot. Dacã în cele patru luni care urmeazã datei unei asemenea comunicãri, cel puţin o treime din statele pãrţi se pronunţa în favoarea ţinerii unei asemenea conferinţe, secretarul general va organiza conferinţa sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Orice amendament adoptat de majoritatea statelor pãrţi prezente şi votante la conferinţa va fi supus de secretarul general acceptãrii tuturor statelor pãrţi. 2. Un amendament adoptat potrivit dispoziţiilor paragrafului 1 al prezentului articol va intra în vigoare atunci cînd doua treimi din statele pãrţi la prezenta convenţie vor fi informat secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite ca l-au acceptat conform procedurii prevãzute în constitutiile lor. 3. Cînd amendamentele vor intra în vigoare, vor avea forta obligatorie pentru statele pãrţi care le vor accepta, celelalte state pãrţi raminind legate prin dispoziţiile prezentei convenţii şi prin toate amendamentele anterioare pe care le vor fi acceptat. ART. 30 1. Orice diferend între doua sau mai multe state pãrţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, care nu poate fi rezolvat pe calea negocierilor, este supus arbitrajului la cererea uneia dintre ele. Dacã, în cele şase luni care urmeazã datei cererii în arbitraj, pãrţile nu reuşesc sa se punã de acord asupra organizãrii arbitrajului, oricare dintre ele poate sa supunã diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, depunind o cerere conformã cu statutul curţii. 2. Fiecare stat va putea, în momentul în care va semna sau ratifica prezenta convenţie sau va adera la ea, sa declare ca nu se considera legat de dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol. Celelalte state pãrţi nu vor fi legate prin dispoziţiile de mai sus fata de orice stat parte care va fi formulat o asemenea rezerva. 3. Orice stat parte care va fi formulat o rezerva în conformitate cu prevederile paragrafului 2 al prezentului articol va putea în orice moment sa retragã aceasta rezerva printr-o notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 31 1. Un stat parte va putea sa denunţe prezenta convenţie printr-o notificare scrisã adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Denunţarea produce efecte dupã un an de la data cînd notificarea a fost primitã de cãtre secretarul general. 2. O asemenea denunţare nu va elibera statul parte de obligaţiile care îi incumba în virtutea prezentei convenţii în ceea ce priveşte orice act sau orice omisiune înainte de data la care denunţarea va produce efecte; ea nu va putea în nici un fel sa împiedice continuarea examinãrii oricãrei chestiuni cu care comitetul era deja sesizat la data la care denunţarea a produs efecte. 3. Dupã data la care denunţarea de cãtre un stat parte produce efecte, comitetul nu procedeazã la examinarea nici unei chestiuni noi privind acest stat. ART. 32 Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor statelor care vor fi semnat prezenta convenţie sau la care vor fi aderat: a) semnãturile, ratificarile şi aderarile primite în aplicarea art. 25 şi 26; b) data intrãrii în vigoare a convenţiei în aplicarea art. 27 şi data intrãrii în vigoare a fiecãrui amendament în aplicarea art. 29; c) denuntarile primite în aplicarea art. 31. ART. 33 1. Prezenta convenţie, ale carei texte în limbile engleza, arabã, chineza, spaniola, franceza şi rusa sînt în mod egal autentice, va fi depusa la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va pune la dispoziţia tuturor statelor cîte o copie legalizatã de pe prezenta convenţie. Prezenta convenţie a fost adoptatã prin consens de cãtre Adunarea generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1984. ------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
