Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se ratifica Convenţia dintre România şi Republica Turcia privind transferul persoanelor condamnate, semnatã la Ankara la 28 mai 1991.
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 23 martie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 3 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) în Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN
CONVENŢIE
între România şi Republica Turcia privind transferul persoanelor condamnate
România şi Republica Turcia, în dorinta de a adinci cooperarea în materie penalã şi de a permite condamnaţilor sa execute pedepsele private de libertate în ţara ai cãror cetãţeni sînt, în vederea reintegrarii lor sociale, au convenit urmãtoarele:
CAP. 1
Principii generale
ART. 1
În înţelesul prezentei convenţii:
a) expresia statul de condamnare înseamnã statul în care a fost condamnat infractorul şi de unde urmeazã sa fie transferat;
b) expresia statul de executare înseamnã statul în care urmeazã sa fie transferat condamnatul în vederea executãrii pedepsei;
c) termenul condamnat înseamnã orice persoana care, fãcînd obiectul unei hotãrîri judecãtoreşti de condamnare pe teritoriul unuia sau celuilalt stat, este obligatã sa execute o pedeapsa privatã de libertate şi se afla în stare de detenţie.
ART. 2
Cele doua state contractante se angajeazã sa-şi acorde reciproc, în condiţiile prevãzute de prezenta convenţie, transferarea persoanelor condamnate.
ART. 3
Cererea de transferare poate fi facuta:
a) fie de cãtre statul de condamnare;
b) fie de cãtre statul de executare;
c) fie personal de cãtre condamnat, care prezintã, în acest scop, o cerere unuia dintre cele doua state.
ART. 4
Prezenta convenţie se aplica în urmãtoarele condiţii:
a) infracţiunea care face obiectul cererii trebuie sa fie incriminata de legislaţia ambelor state;
b) hotãrîrea judecãtoreascã prevãzutã la art. 1 lit. c) trebuie sa fie definitiva şi executorie;
c) condamnatul trebuie sa aibã cetãţenia statului în care urmeazã sa fie transferat;
d) condamnatul trebuie sa-şi dea consimţãmîntul la transferare;
e) în momentul cererii de transferare, condamnatul trebuie sa mai aibã de executat cel puţin un an de pedeapsa privativã de libertate. În mod excepţional, cele doua state pot conveni asupra transferãrii şi în cazul în care durata pedepsei care a rãmas de executat este mai mica decît cea sus-menţionatã.
ART. 5
Statul de condamnare aduce la cunostinta celuilalt stat orice condamnare pronunţatã impotriva unui cetãţean al acestui de pe urma stat, care ar putea duce la transferare, potrivit prevederilor prezentei convenţii.
Autoritãţile competente din statul de condamnare aduc la cunostinta oricãrui cetãţean al celuilalt stat, impotriva cãruia s-a dat o hotãrîre definitiva de condamnare, faptul ca are posibilitatea, în condiţiile prezentei convenţii, sa ceara transferarea sa în vederea executãrii pedepsei în ţara al cãrui cetãţean este.
Condamnatul trebuie încunoştinţat în scris despre orice hotãrîre luatã de vreunul dintre cele doua state în legatura cu o cerere de transferare.
ART. 6
Transferarea condamnatului este respinsã:
a) dacã unul dintre cele doua state considera ca transferarea ar putea aduce atingere suveranitãţii, securitãţii, ordinii sale publice, principiilor fundamentale ale ordinii de drept sau altor interese fundamentale ale sale;
b) dacã autoritãţile competente din statul de executare au pronunţat impotriva condamnatului respectiv, pentru aceleaşi fapte, o hotãrîre judecãtoreascã definitiva;
c) dacã hotãrîrea pronunţatã impotriva condamnatului nu poate fi pusã în executare în statul de executare, întrucît face obiectul prescripţiei sau al altei cauze care, în conformitate cu dispoziţiile legale din acel stat, impiedica punerea în executare a condamnãrii respective;
d) dacã condamnarea a fost pronunţatã în cazul unei infracţiuni de natura strict militarã.
ART. 7
Transferarea condamnatului poate fi respinsã:
a) dacã autoritãţile competente din statul de executare au hotãrît sa nu porneascã urmãrirea sau sa înceteze urmãrirea începutã pentru aceleaşi fapte;
b) dacã faptele care stau la baza condamnãrii fac obiectul urmãririi în statul de executare;
c) dacã condamnatul nu a achitat despãgubirile care-i revin. Totuşi, sumele datorate cu titlu de despãgubiri, amenzi, cheltuieli de judecata şi condamnãri pecuniare de orice fel pot fi executate în statul de executare, în conformitate cu legislaţia acestuia;
d) dacã condamnatul are şi cetãţenia statului de condamnare. Calitatea de cetãţean este apreciatã în raport cu data condamnãrii.
ART. 8
1. Condamnatul trebuie sa-şi dea consimţãmîntul la transferarea de bunãvoie şi în deplina cunostinta de cauza în privinta consecinţelor juridice care decurg din aceasta. Dacã unul dintre cele doua state considera necesar, avînd în vedere virsta sau starea fizica ori psihicã a condamnatului, consimţãmîntul este dat de reprezentantul acestuia. Procedura urmatã în acest sens este reglementatã de dreptul din statul de condamnare.
2. Statul de condamnare trebuie sa-i permitã statului de executare, la cerere, sa verifice, prin intermediul unui funcţionar consular, dacã consimţãmîntul la transferare a fost dat în condiţiile prevãzute în paragraful anterior.
ART. 9
1. Pedeapsa pronunţatã în statul de condamnare este direct executorie în statul de executare pentru partea care n-a fost executatã în statul de condamnare.
Totuşi, autoritãţile competente din statul de executare decid, printr-o hotãrîre judecãtoreascã, asupra modalitãţilor de punere în executare a hotãrîrii pronunţate în statul de condamnare.
2. Dacã pedeapsa data de statul de condamnare este, sub aspectul naturii şi al duratei, mai grava decît cea prevãzutã de legea statului de executare pentru aceleaşi fapte, acest de pe urma stat o înlocuieşte cu o pedeapsa privativã de libertate care corespunde cel mai bine în legislaţia sa sau reduce pedeapsa pronunţatã la maximum legal aplicabil.
3. Pedeapsa înlocuitã nu poate nici agrava, prin natura sau durata, pedeapsa privativã de libertate pronunţatã de statul de condamnare şi nici depãşi maximum prevãzut de legea statului de executare.
ART. 10
Statul de executare informeazã statul de condamnare, la cererea acestuia, asupra modului de executare a condamnãrii.
ART. 11
Modalitãţile de executare a pedepsei sînt reglementate de legea statului de executare, singurul competent sa ia orice decizii referitoare la aceasta.
ART. 12
Numai statul de condamnare are dreptul de a statua în privinta oricãrui recurs de revizuire introdus impotriva condamnãrii.
ART. 13
1. Condamnaţii transferati beneficiazã de amnistia şi graţierea intervenite în vreunul dintre cele doua state.
2. Statul de condamnare informeazã neîntîrziat statul de executare în legatura cu orice decizie sau mãsura care conduce la încetarea, în întregime sau în parte, a executãrii pedepsei.
3. Autoritãţile competente din statul de executare pun capãt executãrii pedepsei de îndatã ce li se aduce la cunostinta vreo decizie sau mãsura care are ca efect înlãturarea caracterului executoriu al pedepsei.
ART. 14
Nici un condamnat transferat în aplicarea prezentei convenţii nu mai poate fi urmãrit, arestat sau deţinut în statul de executare pentru infracţiunea ce a atras pedeapsa pronunţatã de cãtre statul de condamnare, care a dat loc transferãrii.
ART. 15
Prezenta convenţie se va aplica la executarea condamnãrilor pronunţate fie înainte, fie dupã intrarea ei în vigoare.
CAP. 2
Procedura
ART. 16
Orice cerere de transferare se formuleazã în scris. Ea cuprinde datele de identificare a condamnatului, locul de detenţie din statul de condamnare şi domiciliul (resedinta) din statul de executare. Aceasta este însoţitã de o declaraţie constatatoare a consimtamintului sau al reprezentantului acestuia la transferare.
ART. 17
Statul de condamnare adreseazã statului de executare o copie conformã a hotãrîrii de condamnare. Aceasta atesta caracterul executoriu al hotãrîrii şi precizeazã, pe cît posibil, împrejurãrile infracţiunii, data şi locul comiterii ei, precum şi calificarea acesteia şi dispoziţiile legale aplicabile. Ea oferã toate informaţiile necesare privind durata pedepsei rãmase de executat, durata detentiei preventive executate şi reducerile de pedeapsa acordate, precum şi cele referitoare la personalitatea condamnatului şi comportarea acestuia în statul de condamnare înainte şi dupã pronunţarea deciziei de condamnare.
Statul de executare aduce la cunostinta statului de condamnare, înainte de acceptarea cererii de transferare, pedeapsa maxima prevãzutã de propria legislaţie pentru aceleaşi fapte.
Dacã unul dintre cele doua state considera ca informaţiile furnizate de cãtre celãlalt stat nu sînt suficiente ca sa-i permitã sa aplice prezenta convenţie acesta cere completarea lor.
ART. 18
Cererile de transferare se transmit direct între ministerele de justiţie.
ART. 19
Actele şi documentele transmise în aplicarea prezentei convenţii sînt scutite de formalitãţile de legalizare; ele poarta semnatura şi ştampila autoritãţii competente.
Aceste documente vor fi însoţite de o traducere, fie în limba statului de executare, fie în limbile franceza sau engleza.
ART. 20
Atunci cînd propunerea de transferare este aprobatã. ministerele de justiţie din ambele state sînt obligate neîntîrziat asupra locului, datei şi a modalitãţilor de transferare a condamnatului.
ART. 21
Cheltuielile de transferare revin statului de executare, exceptind totuşi cheltuielile angajate exclusiv pe teritoriul celuilalt stat.
Statul cãruia îi revin cheltuielile de transferare asigura escorta.
CAP. 3
Dispoziţii finale
ART. 22
1. Fiecare dintre cele doua state va notifica celuilalt stat îndeplinirea procedurilor impuse de propria legislaţie pentru intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Schimbul notificãrilor de constatare a îndeplinirii acestor proceduri se va face cît mai curînd posibil.
2. Prezenta convenţie va intra în vigoare dupã 30 (treizeci) de zile de la data schimbului instrumentelor de ratificare.
3. Prezenta convenţie se încheie pe o perioada nelimitatã. Totuşi, fiecare dintre cele doua state va putea s-o denunţe în orice moment, adresind celuilalt, pe cale diplomaticã, o notificare scrisã de denunţare; în acest caz, denunţarea va produce efecte la un an de la data primirii sus-menţionatei notificãri.
Drept pentru care, reprezentanţii împuterniciţi ai celor doua state au semnat prezenta convenţie.
Facuta la Ankara la 28 mai 1991, în doua exemplare originale în limbile romana, turca şi franceza, toate cele trei texte avînd aceeaşi valoare. Deosebirile de interpretare se vor rezolva pe baza textului în limba franceza.
Pentru România,
Victor Babiuc,
ministrul justiţiei
Pentru Republica Turcia,
Oltan Sungurlu,
ministrul justiţiei
--------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
