Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 87 din 3 aprilie 2007
pentru ratificarea Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptatã la Strasbourg la 15 mai 2003
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 17 aprilie 2007
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
ART. 1
Se ratificã Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptatã la Strasbourg la 15 mai 2003 şi semnatã de România la 17 iulie 2006.
ART. 2
În conformitate cu dispoziţiile art. 11 paragraful 1 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii, Ministerul Justiţiei este desemnat ca autoritate centralã care exercitã funcţiile prevãzute de prezenta convenţie în cazul relaţiilor personale transfrontaliere.
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VÃCÃROIU
Bucureşti, 3 aprilie 2007.
Nr. 87.
CONVENŢIE
asupra relaţiilor personale care privesc copiii*)
Strasbourg, 15 mai 2003
_____________
*) Traducere din limba englezã.
PREAMBUL
Statele membre ale Consiliului Europei şi ceilalţi semnatari ai Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, denumitã în continuare Convenţie,
având în vedere dispoziţiile Convenţiei europene asupra recunoaşterii şi executãrii hotãrârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţãrii copiilor, adoptatã la 20 mai 1980 (STE nr. 105),
având în vedere dispoziţiile Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii şi ale Convenţiei de la Haga din 19 octombrie 1996 asupra competenţei, legii aplicabile, recunoaşterii, executãrii şi cooperãrii cu privire la rãspunderea pãrinteascã şi mãsurile de protecţie a copiilor,
având în vedere dispoziţiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotãrârilor în materie matrimonialã şi în materia rãspunderii pãrinteşti asupra copiilor ambilor soţi,
recunoscând cã, aşa cum a fost prevãzut în diferite instrumente juridice internaţionale ale Consiliului Europei, precum şi în art. 3 al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, adoptatã la 20 noiembrie 1989, interesul superior al copilului este un considerent primordial,
fiind conştiente de necesitatea de a adopta noi reglementãri pentru ocrotirea relaţiilor personale dintre copii şi pãrinţii lor, precum şi cu alte persoane care au legãturi de familie cu copiii, conform protecţiei asigurate de art. 8 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, adoptatã la 4 noiembrie 1950 (STE nr. 5),
având în vedere art. 9 al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului separat de unul sau de ambii sãi pãrinţi de a întreţine relaţii personale şi contacte directe regulate cu ambii pãrinţi, exceptând situaţiile când acestea sunt contrare interesului superior al copilului,
având în vedere dispoziţiile alin. 2 al art. 10 din Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului ai cãrui pãrinţi locuiesc în state diferite de a întreţine în mod regulat relaţii personale şi contacte directe cu cei 2 pãrinţi ai sãi, cu excepţia unor circumstanţe excepţionale,
conştiente de oportunitatea de a recunoaşte nu numai pãrinţii, ci şi copiii drept titulari de drepturi,
convenind, în consecinţã, sã înlocuiascã noţiunea de "drept de vizitã privind copiii" cu aceea de "relaţii personale privind copiii",
având în vedere dispoziţiile Convenţiei europene privind exercitarea drepturilor copiilor (STE nr. 160) şi dorinţa de promovare a mãsurilor care sã-i poatã ajuta pe copii în cadrul problemelor privind relaţiile personale cu pãrinţii şi cu alte persoane care au legãturi de familie cu copiii,
fiind de acord sã recunoascã nevoia copiilor de a întreţine relaţii personale nu numai cu cei 2 pãrinţi ai lor, ci şi cu anumite alte persoane care au legãturi de familie cu copiii şi importanţa pentru pãrinţi şi pentru aceste alte persoane de a rãmâne în contact cu copiii, sub rezerva protejãrii interesului superior al copiilor,
constatând necesitatea promovãrii adoptãrii de cãtre state a unor principii comune în ceea ce priveşte relaţiile personale privind copiii, în special pentru a facilita aplicarea instrumentelor internaţionale în acest domeniu,
realizând cã mecanismele instituite pentru punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti strãine în ceea ce priveşte relaţiile personale privind copiii au mai multe şanse de a da rezultate satisfãcãtoare atunci când principiile pe care se întemeiazã aceste hotãrâri strãine sunt similare principiilor în vigoare în statul care le pune în executare,
recunoscând necesitatea, atunci când copiii şi pãrinţii sau celelalte persoane având legãturi de familie cu copiii trãiesc în state diferite, de a încuraja autoritãţile judiciare sã permitã mai des vizitele transfrontaliere şi de a creşte astfel încrederea tuturor celor interesaţi în faptul cã acei copii vor fi înapoiaţi la terminarea acestor vizite,
constatând cã mãsurile de ocrotire eficiente şi garanţiile suplimentare sunt mai potrivite pentru a asigura înapoierea copiilor, în special la terminarea vizitelor transfrontaliere,
constatând cã este necesar un instrument internaţional suplimentar pentru a furniza soluţii, mai ales în materie de relaţii personale transfrontaliere privind copiii,
în dorinţa de a stabili o cooperare între toate autoritãţile centrale şi toate celelalte organe competente, pentru a promova şi a ameliora relaţiile personale dintre copii şi pãrinţii lor, precum şi cu celelalte persoane care au legãturi de familie cu aceşti copii şi, în special, pentru a promova cooperarea judiciarã în cauzele privind relaţiile personale transfrontaliere,
au convenit urmãtoarele:
CAP. I
Scopul Convenţiei şi definiţii
ART. 1
Scopul Convenţiei
Prezenta convenţie are ca scop:
a) sã stabileascã principiile generale care trebuie sã se aplice hotãrârilor privind relaţiile personale;
b) sã stabileascã mãsurile asigurãtorii şi garanţiile adecvate pentru a asigura exercitarea normalã a relaţiilor personale şi înapoierea imediatã a copiilor la terminarea perioadei de vizitã;
c) sã instaureze o cooperare între autoritãţile centrale, autoritãţile judiciare şi alte organisme în scopul de a promova şi a ameliora relaţiile personale dintre copii şi pãrinţii lor, precum şi cu celelalte persoane care au legãturi de familie cu ei.
ART. 2
Definiţii
În sensul prezentei convenţii, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
a) relaţii personale:
(i) şederea copilului, limitatã în timp, la o persoanã menţionatã la art. 4 sau 5, cu care copilul nu locuieşte de obicei, sau întâlnirea dintre copil şi acea persoanã;
(ii) orice forme de comunicare între copil şi acea persoanã;
(iii) furnizarea oricãror informaţii cu privire la copil cãtre acea persoanã sau invers;
b) hotãrâre privind relaţiile personale - o hotãrâre a unei autoritãţi judiciare privind relaţiile personale, inclusiv o învoialã privind relaţiile personale, care a fost confirmatã de o autoritate judiciarã competentã sau care îmbracã forma unui act autentic înregistrat şi executoriu;
c) copil - o persoanã care are vârsta mai micã de 18 ani, cu privire la care o hotãrâre referitoare la relaţiile personale poate fi pronunţatã sau executatã într-un stat parte;
d) legãturi de familie - relaţii strânse, precum cele existente între un copil şi bunicii sãi sau fraţii şi surorile sale, care decurg de drept sau dintr-o relaţie de familie de fapt;
e) autoritate judiciarã - o instanţã judecãtoreascã sau o autoritate administrativã care are competenţe echivalente.
CAP. II
Principii generale aplicabile hotãrârilor privind relaţiile personale
ART. 3
Aplicarea principiilor
Statele pãrţi adoptã mãsuri legislative şi alte mãsuri care se vãdesc necesare pentru a se asigura cã principiile conţinute în acest capitol sunt aplicate de cãtre autoritãţile judiciare, atunci când pronunţã, modificã, suspendã sau revocã hotãrâri privind relaţiile personale.
ART. 4
Relaţii personale între un copil şi pãrinţii sãi
1. Copilul şi pãrinţii sãi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante.
2. Aceste relaţii personale nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului.
3. Atunci când nu este în interesul superior al copilului sã întreţinã relaţii personale nesupravegheate cu unul dintre cei 2 pãrinţi ai sãi, se ia în considerare posibilitatea de întreţinere a unor relaţii personale sub supraveghere sau a altor forme de relaţii personale cu acest pãrinte.
ART. 5
Relaţii personale între un copil şi alte persoane decât pãrinţii
1. Sub rezerva interesului superior al copilului, pot fi instituite relaţii personale între copil şi alte persoane decât pãrinţii sãi, care au cu acesta legãturi de familie.
2. Statele pãrţi sunt libere sã extindã aceastã dispoziţie şi la alte persoane decât cele menţionate la alin. 1, iar acolo unde s-a fãcut acest lucru statele pãrţi pot decide în mod liber ce tip de relaţie personalã se aplicã, aşa cum este definitã la art. 2 lit. a).
ART. 6
Dreptul copilului de a fi informat, consultat şi de a-şi exprima opinia
1. Un copil considerat conform dreptului intern cã are suficient discernãmânt are dreptul, exceptând cazul în care ar fi în mod evident contrar interesului sãu superior:
- sã primeascã orice informaţie relevantã;
- sã fie consultat;
- sã îşi exprime opinia.
2. Opiniilor şi dorinţelor, precum şi sentimentelor constatate trebuie sã li se acorde atenţia cuvenitã.
ART. 7
Soluţionarea litigiilor în materia relaţiilor personale
Atunci când sunt soluţionate litigii în materie de relaţii personale, autoritãţile judiciare iau toate mãsurile adecvate:
a) pentru a se asigura cã cei 2 pãrinţi sunt informaţi despre importanţa pe care o au pentru copil şi pentru fiecare dintre ei stabilirea şi întreţinerea de relaţii personale regulate cu copilul lor;
b) pentru a-i încuraja pe pãrinţi şi pe celelalte persoane care au legãturi de familie cu copilul sã ajungã la învoieli pe cale amiabilã în ceea ce priveşte relaţiile personale cu acesta, în special prin recurgerea la medierea familialã şi la alte metode de soluţionare a conflictelor;
c) înainte de a lua o hotãrâre, sã se asigure cã dispun de informaţii suficiente, în special din partea titularilor rãspunderii pãrinteşti, pentru a decide în interesul superior al copilului şi, atunci când este cazul, sã obţinã informaţii suplimentare de la alte organisme sau persoane relevante.
ART. 8
Învoieli cu privire la relaţiile personale
1. Statele pãrţi încurajeazã pãrinţii şi celelalte persoane care au legãturi de familie cu copilul, prin mijloacele pe care le considerã potrivite, sã respecte principiile enunţate în art. 4-7, atunci când încheie sau modificã o învoialã cu privire la relaţiile personale cu un copil. Aceste învoieli ar trebui sã fie încheiate, de preferinţã, în scris.
2. La cerere, autoritãţile judiciare, cu excepţia existenţei unei dispoziţii contrare în dreptul intern, încuviinţeazã o învoialã cu privire la relaţiile personale cu un copil, cu condiţia ca aceastã învoialã sã nu contravinã interesului superior al copilului.
ART. 9
Punerea în executare a hotãrârilor privind relaţiile personale Statele pãrţi iau toate mãsurile necesare pentru a se asigura cã hotãrârile privind relaţiile personale sunt puse în executare.
ART. 10
Mãsuri asigurãtorii şi garanţii ce trebuie luate cu privire la relaţiile personale
1. Fiecare stat parte prevede şi promoveazã folosirea de mãsuri asigurãtorii şi de garanţii. El comunicã secretarului general al Consiliului Europei, prin intermediul autoritãţilor sale centrale, în termen de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a Convenţiei pentru acest stat parte, cel puţin 3 categorii de mãsuri asigurãtorii şi garanţii existente în dreptul sãu intern, în plus faţã de mãsurile asigurãtorii şi de garanţiile prevãzute la art. 4 alin. 3 şi la art. 14 alin. 1 lit. b) din Convenţie. Schimbãrile privind mãsurile asigurãtorii şi garanţiile existente se comunicã cât mai curând posibil.
2. Atunci când circumstanţele cazului o cer, autoritãţile judiciare pot oricând sã subordoneze o hotãrâre privind relaţiile personale unor mãsuri asigurãtorii şi unor garanţii, în scopul de a asigura atât punerea în executare a hotãrârii, cât şi înapoierea copilului la locul în care el locuieşte în mod obişnuit, la terminarea perioadei de vizitã, ori împiedicarea unei deplasãri ilicite a acestuia.
a) Mãsurile asigurãtorii şi garanţiile pentru asigurarea punerii în executare a hotãrârii pot include în special:
- supravegherea relaţiilor personale;
- obligaţia pentru o persoanã de a suporta cheltuielile de transport şi de cazare pentru copil şi, dacã se impune, pentru oricare altã persoanã care îl însoţeşte;
- depunerea unei garanţii de cãtre persoana la care copilul locuieşte în mod obişnuit, în scopul de a se asigura faptul cã persoana care solicitã relaţiile personale nu este împiedicatã sã aibã astfel de relaţii;
- o amendã impusã persoanei cu care copilul locuieşte de obicei, în cazul în care aceastã persoanã ar refuza sã se conformeze hotãrârii privind relaţiile personale.
b) Mãsurile asigurãtorii şi garanţiile care au drept scop sã asigure înapoierea copilului sau sã previnã o deplasare ilicitã a acestuia pot cuprinde în special:
- depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate şi, dacã este necesar, prezentarea unui document din care sã rezulte cã persoana care solicitã relaţii personale a notificat aceastã depunere, pe durata vizitei, autoritãţii consulare competente;
- garanţii financiare;
- garanţii reale asupra bunurilor;
- angajamente sau obligaţii acceptate faţã de instanţe;
- obligaţia, pentru persoana care întreţine relaţii personale cu copilul, sã se prezinte periodic cu copilul în faţa unui organ competent, de exemplu, serviciul pentru protecţia tinerilor sau un post de poliţie din raza locului unde relaţiile personale se exercitã;
- obligaţia, pentru persoana care solicitã relaţii personale, de a prezenta un document care este emis de statul în care relaţiile trebuie sã se exercite, care sã ateste recunoaşterea şi caracterul executoriu al unei hotãrâri privind încredinţarea sau relaţiile personale ori ambele, înainte de pronunţarea hotãrârii solicitate sau înainte de exercitarea relaţiilor;
- impunerea unor condiţii în raport cu locul în care relaţiile personale urmeazã sã se exercite şi, dacã este necesar, înregistrarea, într-un sistem de informaţii naţional sau transfrontalier, a unei interdicţii care împiedicã copilul sã pãrãseascã statul în care relaţiile personale trebuie sã aibã loc.
3. Orice astfel de mãsuri asigurãtorii şi garanţii sunt exprimate în formã scrisã sau sunt probate printr-un înscris şi fac parte din hotãrârea privind relaţiile personale ori din învoiala încuviinţatã.
4. Dacã mãsurile asigurãtorii sau garanţiile urmeazã sã fie puse în aplicare într-un alt stat parte, autoritatea judiciarã dispune de preferinţã acele mãsuri asigurãtorii şi acele garanţii susceptibile sã fie executate în acel stat parte.
CAP. III
Mãsuri pentru promovarea şi îmbunãtãţirea relaţiilor personale transfrontaliere
ART. 11
Autoritãţile centrale
1. Fiecare stat parte desemneazã o autoritate centralã care sã exercite funcţiile prevãzute de prezenta convenţie, în cazul relaţiilor personale transfrontaliere.
2. Statele federale, un stat în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept sau statele care au unitãţi teritoriale autonome sunt libere sã desemneze mai mult de o autoritate centralã şi sã precizeze competenţa teritorialã sau personalã a acestora. Acolo unde un stat a desemnat mai mult de o autoritate centralã, acesta specificã autoritatea centralã cãreia îi poate fi adresatã orice comunicare în vederea transmiterii cãtre autoritatea centralã competentã din cadrul acestui stat.
3. Orice desemnare efectuatã conform prezentului articol se notificã secretarului general al Consiliului Europei.
ART. 12
Obligaţiile autoritãţilor centrale
Autoritãţile centrale din statele pãrţi:
a) coopereazã între ele şi promoveazã cooperarea între autoritãţile lor competente, inclusiv autoritãţile judiciare, pentru îndeplinirea obiectivelor Convenţiei. Ele acţioneazã cu toatã diligenţa necesarã;
b) în vederea facilitãrii punerii în aplicare a prezentei Convenţii, comunicã reciproc, la cerere, informaţii în legãturã cu legislaţia lor internã privind rãspunderea pãrinteascã, inclusiv privind relaţiile personale, precum şi orice altã informaţie mai detaliatã în legãturã cu mãsurile asigurãtorii şi cu garanţiile, altele decât cele prevãzute deja, conform art. 10 alin. 1, şi serviciile lor disponibile (inclusiv servicii juridice, finanţate de sectorul public sau într-un alt mod), precum şi eventualele schimbãri intervenite în legislaţia şi în serviciile în materie;
c) iau toate mãsurile adecvate pentru a descoperi locul în care se aflã copilul;
d) asigurã transmiterea de cereri de informaţii emanând de la autoritãţile competente şi privind aspecte de drept sau de fapt în legãturã cu procedurile aflate în curs;
e) se informeazã reciproc în legãturã cu dificultãţile care pot sã aparã cu ocazia aplicãrii Convenţiei şi fac tot posibilul în vederea înlãturãrii obstacolelor în aplicarea acesteia.
ART. 13
Cooperarea internaţionalã
1. Acţionând în cadrul competenţelor lor respective, autoritãţile judiciare, autoritãţile centrale, serviciile sociale şi alte organe ale statelor pãrţi interesate coopereazã în procedurile privind relaţiile personale transfrontaliere.
2. În special autoritãţile centrale trebuie sã sprijine autoritãţile judiciare din statele pãrţi sã comunice reciproc şi sã obţinã informaţiile şi sprijinul necesar pentru a le permite sã ducã la îndeplinire scopurile prezentei convenţii.
3. În prezenţa unui caz transfrontalier, autoritãţile centrale asistã copiii, pãrinţii şi alte persoane care întreţin legãturi de familie cu copilul, în special, în vederea iniţierii unor proceduri privind relaţiile personale transfrontaliere.
ART. 14
Recunoaşterea şi executarea hotãrârilor privind relaţiile personale transfrontaliere
1. Statele pãrţi trebuie sã prevadã, dacã este cazul, în conformitate cu tratatele internaţionale relevante:
a) un sistem de recunoaştere şi de executare a hotãrârilor pronunţate în alte state pãrţi privind relaţiile personale şi dreptul de încredinţare;
b) o procedurã prin care hotãrârile referitoare la relaţiile personale şi la dreptul de încredinţare pronunţate într-un alt stat parte pot fi recunoscute şi declarate executorii înainte de exercitarea relaţiilor personale în statul solicitat.
2. Dacã un stat parte subordoneazã recunoaşterea şi/sau executarea unei hotãrâri strãine de existenţa unui tratat sau a reciprocitãţii, se va putea considera prezenta convenţie ca temei juridic pentru recunoaşterea şi/sau executarea unei hotãrâri strãine privind relaţiile personale.
ART. 15
Modalitãţile de punere în executare a hotãrârilor privind relaţiile personale transfrontaliere Autoritatea judiciarã a statului parte în care trebuie sã fie pusã în executare o hotãrâre pronunţatã într-un alt stat parte în legãturã cu relaţiile personale transfrontaliere poate, atunci când recunoaşte sau declarã executorie o astfel de hotãrâre ori într-un stadiu ulterior, sã stabileascã sau sã adapteze modalitãţile de punere în executare a acesteia, precum şi mãsurile asigurãtorii şi garanţiile aferente acestei hotãrâri, dacã acest lucru este necesar pentru facilitarea exercitãrii acestor relaţii, sub rezerva ca elementele esenţiale ale hotãrârii sã fie respectate şi ţinând cont, în special, de orice schimbare a împrejurãrilor şi a învoielilor fãcute de cei interesaţi. În niciun caz hotãrârea nu poate face obiectul unui examen de fond.
ART. 16
Înapoierea unui copil
1. Atunci când la sfârşitul unei perioade de relaţii personale transfrontaliere întemeiate pe o hotãrâre privind relaţiile personale înapoierea copilului nu s-a efectuat, autoritãţile competente trebuie sã asigure, la cerere, înapoierea imediatã a acestuia, aplicând dacã este cazul dispoziţiile incidente ale instrumentelor internaţionale, dispoziţiile de drept naţional şi, dacã este potrivit, sã punã în aplicare mãsurile asigurãtorii şi garanţiile prevãzute eventual de hotãrârea privind relaţiile personale.
2. O hotãrâre privind înapoierea copilului va fi pronunţatã, în mãsura în care este posibil, în termen de 6 sãptãmâni de la data cererii privind înapoierea acestuia.
ART. 17
Cheltuieli
Cu excepţia cheltuielilor de repatriere, fiecare stat parte se angajeazã sã nu pretindã solicitantului nicio platã pentru orice mãsurã luatã în numele sãu în virtutea prezentei convenţii de cãtre autoritatea centralã a acestui stat.
ART. 18
Cerinţe privitoare la limbã
1. Sub rezerva acordurilor speciale încheiate între autoritãţile centrale implicate:
a) comunicãrile adresate autoritãţii centrale a statului solicitat sunt redactate în limba oficialã sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori sunt însoţite de o traducere în aceastã limbã;
b) autoritatea centralã a statului solicitat trebuie totuşi sã accepte comunicãrile redactate în limba francezã sau în limba englezã ori însoţite de o traducere în una dintre aceste limbi.
2. Comunicãrile care provin de la autoritatea centralã a statului solicitat, inclusiv rezultatele anchetelor efectuate, pot fi redactate în limba oficialã sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori în limba francezã sau în limba englezã.
3. Totuşi, un stat parte poate, prin declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sã se opunã utilizãrii fie a limbii franceze, fie a limbii engleze, conform alin. 1 şi 2, în orice cerere, comunicare sau alt document adresatã/adresat autoritãţilor sale centrale.
CAP. IV
Relaţia cu alte instrumente
ART. 19
Relaţiile cu Convenţia europeanã asupra recunoaşterii şi executãrii hotãrârilor în materia de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţãrii copiilor
Alin. 2 şi 3 ale art. 11 din Convenţia europeanã asupra recunoaşterii şi executãrii hotãrârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţãrii copiilor, din 20 mai 1980 (STE no. 105), nu se aplicã relaţiilor dintre statele pãrţi care sunt de asemenea state pãrţi ale prezentei convenţii.
ART. 20
Relaţiile cu alte instrumente
1. Prezenta convenţie nu afecteazã celelalte instrumente internaţionale la care statele pãrţi ale Convenţiei sunt pãrţi sau vor deveni pãrţi şi care conţin dispoziţii privind domeniile reglementate de prezenta convenţie. În special, prezenta convenţie nu aduce atingere aplicãrii urmãtoarelor instrumente juridice:
a) Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 privind competenţa autoritãţilor şi legea aplicabilã în domeniul protecţiei minorilor;
b) Convenţia europeanã asupra recunoaşterii şi executãrii hotãrârilor în materia de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţãrii copiilor, din 20 mai 1980, sub rezerva dispoziţiilor art. 19;
c) Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii;
d) Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilã, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la rãspunderea pãrinteascã şi mãsurile privind protecţia copiilor.
2. Nicio dispoziţie a prezentei convenţii nu poate sã împiedice pãrţile sã încheie acorduri internaţionale care sã completeze sau sã dezvolte dispoziţiile Convenţiei sau care sã extindã câmpul de aplicare al acestora.
3. În relaţiile lor reciproce, statele pãrţi care sunt membre ale Comunitãţii Europene aplicã regulile Comunitãţii Europene şi, prin urmare, nu aplicã regulile care decurg din prezenta convenţie decât în mãsura în care nu existã nicio regulã comunitarã care reglementeazã materia în cauzã.
CAP. V
Amendamente la Convenţie
ART. 21
Amendamente
1. Orice amendament la prezenta convenţie propus de o parte se comunicã secretarului general al Consiliului Europei şi se transmite de cãtre acesta din urmã statelor membre ale Consiliului Europei sau oricãrui alt stat semnatar, oricãrui stat parte, Comunitãţii Europene sau oricãrui stat invitat sã semneze prezenta convenţie conform dispoziţiilor art. 22, precum şi oricãrui stat care a fost invitat sã adere la prezenta convenţie conform dispoziţiilor art. 23.
2. Orice amendament propus de o parte se comunicã Comitetului European de Cooperare Juridicã (CDCJ), care transmite Comitetului de Miniştri opinia sa cu privire la amendamentul propus.
3. Comitetul de Miniştri examineazã amendamentul propus, iar opinia sa cu privire la acesta se transmite cãtre CDCJ, urmând ca dupã consultarea pãrţilor Convenţiei care nu sunt membre ale Consiliului Europei sã poatã adopta acest amendament.
4. Textul oricãrui amendament adoptat de Comitetul de Miniştri conform alin. 3 va fi comunicat pãrţilor, în vederea acceptãrii sale.
5. Orice amendament adoptat conform paragrafului 3 va intra în vigoare în pirma zi a lunii care urmeazã expirãrii unei perioade de o lunã de la data la care toate pãrţile îl vor fi informat pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la acceptul lor.
CAP. VI
Clauze finale
ART. 22
Semnarea şi intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie este deschisã spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la elaborarea sa, precum şi Comunitãţii Europene.
2. Prezenta convenţie este supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
3. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmeazã expirãrii unei perioade de 3 luni de la data la care 3 state, dintre care cel puţin douã state membre ale Consiliului Europei, îşi vor fi exprimat consimţãmântul de a fi legate prin Convenţie, conform dispoziţiilor alin. 2.
4. În raport de un stat menţionat la alin. 1 sau de Comunitatea Europeanã, care îşi exprimã ulterior consimţãmântul de a fi legat prin Convenţie, aceasta va intra în vigoare la expirarea unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
ART. 23
Aderarea la Convenţie
1. Dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei poate, dupã consultarea pãrţilor, sã invite orice stat nemembru al Consiliului Europei, care nu a participat la elaborarea Convenţiei, sã adere la prezenta convenţie printr-o decizie luatã cu majoritatea prevãzutã la art. 20(d) din Statutul Consiliului Europei şi cu unanimitatea de voturi a reprezentanţilor statelor contractante care au dreptul de a face parte din Comitetul de Miniştri.
2. Pentru orice stat care aderã, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii urmãtoare expirãrii unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare la secretarul general al Consiliului Europei.
ART. 24
Aplicarea teritorialã
1. Orice stat sau Comunitatea Europeanã poate, la momentul semnãrii sau la momentul depunerii instrumentului sãu de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sã specifice care vor fi teritoriile asupra cãrora se va aplica prezenta convenţie.
2. Orice stat poate, în orice alt moment ulterior, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sã extindã aplicarea prezentei convenţii asupra oricãrui alt teritoriu specificat în aceastã declaraţie şi pentru ale cãrui relaţii internaţionale este rãspunzãtor sau în numele cãruia este autorizat sã-şi asume angajamente.
Convenţia va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi din luna urmãtoare expirãrii unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de cãtre secretarul general al Consiliului Europei.
3. Orice declaraţie fãcutã în virtutea celor douã alineate precedente va putea, cu privire la orice teritoriu specificat în aceastã declaraţie, sã fie retrasã prin notificare adresatã secretarului general al Consiliului Europei. Aceastã retragere va intra în vigoare în prima zi din luna urmãtoare expirãrii unei perioade de 3 luni de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general al Consiliului Europei.
ART. 25
Rezerve
Nu se admite nicio rezervã la dispoziţiile prezentei convenţii.
ART. 26
Denunţare
1. Orice parte poate oricând sã denunţe prezenta convenţie trimiţând o notificare secretarului general al Consiliului Europei.
2. Aceastã denunţare va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmeazã expirãrii unei perioade de 3 luni de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general al Consiliului Europei.
ART. 27
Notificãri
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, oricãrui stat semnatar, oricãrui stat parte, Comunitãţii Europene, oricãrui stat care a fost invitat sã semneze prezenta convenţie conform art. 22 şi oricãrui stat invitat sã adere la Convenţie conform art. 23:
a) orice semnare;
b) depunerea oricãrui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
c) orice datã de intrare în vigoare a prezentei convenţii, conform art. 22 şi 23;
d) orice amendament adoptat conform art. 21, precum şi data intrãrii în vigoare a numitului amendament;
e) orice declaraţie formulatã în virtutea dispoziţiilor art. 18;
f) orice denunţare fãcutã potrivit dispoziţiilor art. 26;
g) orice alt act, orice altã notificare sau comunicare, în special în conformitate cu art. 10 şi 11 din prezenta convenţie.
Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, am semnat prezenta convenţie.
Întocmitã la Strasbourg la 15 mai 2003, în limbile francezã şi englezã, cele douã texte având valoare egalã, într-un singur exemplar, care va fi depus în Arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va comunica o copie certificatã conformã fiecãruia din statele membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la elaborarea prezentei convenţii, Comunitãţii Europene şi oricãrui stat invitat sã adere la prezenta convenţie.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
