Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adopta prezenta lege.
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Declaraţia de cooperare
Statul roman asigura, la cererea unui alt stat, în condiţiile prezentei legi, asistenta în materia transferãrii persoanelor condamnate.
ART. 2
Dreptul aplicabil
(1) Prezenta lege se aplica numai în baza şi pentru executarea normelor de cooperare judiciarã interesand domeniul transferului de persoane condamnate, cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte.
(2) Dispoziţiile prezentei legi se aplica deopotrivã, în completare, situaţiilor nereglementate prin convenţiile internaţionale la care se referã alin. (1).
(3) Prezenta lege nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor care decurg din normele internaţionale privitoare la transferarea în strãinãtate a detinutilor în scop de confruntare sau de depunere de mãrturie.
(4) În cuprinsul cererii de transferare a condamnatului statul roman va preciza în temeiul cãrui instrument internaţional este formulatã cererea.
ART. 3
Definiţii
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile urmãtoare se definesc astfel:
a) condamnare desemneazã orice pedeapsa sau alta mãsura privativã de libertate, pronunţatã de cãtre un judecãtor pentru o durata limitatã sau nedeterminatã, ca urmare a sãvârşirii unei infracţiuni;
b) hotãrâre semnifica o hotãrâre judecãtoreascã prin care se pronunţa o condamnare;
c) stat de condamnare reprezintã statul în care a fost condamnata persoana care poate fi transferata sau care deja a fost transferata;
d) stat de executare reprezintã statul cãtre care condamnatul poate fi transferat sau a fost deja transferat în vederea executãrii condamnãrii sale;
e) resortisant al unui stat de condamnare sau de executare se referã, în cazul României, la cetãţeanul roman.
ART. 4
Obiectivul transferului
(1) O persoana condamnata pe teritoriul României poate, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, sa fie transferata pe teritoriul altui stat, al cãrui resortisant este, pentru a executa acolo condamnarea care i-a fost aplicatã printr-o hotãrâre pronunţatã de o instanta romana.
(2) Ca efect al reciprocitãţii convenţionale prevederile alin. (1) se aplica în mod corespunzãtor în cazul în care un cetãţean roman a fost condamnat în alt stat.
(3) Persoana condamnata se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, în scopul de a fi transferata.
(4) Transferarea poate sa fie cerutã fie de cãtre statul de condamnare, fie de cãtre statul de executare.
ART. 5
Condiţiile transferãrii
O transferare nu poate avea loc decât în urmãtoarele condiţii:
a) condamnatul trebuie sa fie resortisant al statului de executare;
b) hotãrârea trebuie sa fie definitiva;
c) durata condamnãrii pe care persoana condamnata o mai are încã de executat trebuie sa fie de cel puţin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau sa fie nedeterminatã. În cazuri excepţionale cele doua state pot sa convinã asupra unei transferãri chiar dacã durata condamnãrii rãmase de executat este mai mica de 6 luni;
d) transferul este consimţit de cãtre persoana condamnata sau, dacã, în raport cu varsta ori cu starea fizica sau mintalã a acesteia, unul dintre cele doua state considera necesar, de cãtre reprezentantul persoanei. Consimţãmântul nu se cere în cazul evadatului care se refugiaza în statul de executare al cãrui resortisant este;
e) faptele care au determinat condamnarea trebuie sa constituie infracţiuni în raport cu dreptul statului de executare sau sa fi constituit astfel de infracţiuni, dacã ar fi fost comise pe teritoriul sau;
f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie sa se punã de acord asupra acestei transferãri; în caz contrar transferarea nu poate avea loc.
ART. 6
Cereri şi raspunsuri
(1) Cererile de transferare şi rãspunsurile trebuie formulate în scris.
(2) Cererile se adreseazã de cãtre autoritatea competenta a statului solicitant autoritãţii competente a statului solicitat. Rãspunsurile se comunica pe aceleaşi cai.
(3) Autoritatea competenta potrivit alin. (2) este, în cazul statului roman, Ministerul Justiţiei, iar în cazul statului strãin, în înţelesul prezentei legi, autoritatea centrala competenta.
(4) Statul roman solicitat va informa statul strãin solicitant, în cel mai scurt timp, despre hotãrârea sa de a accepta sau de a refuza transferarea cerutã.
ART. 7
Cererile de transferare adresate statului roman se rezolva potrivit dreptului intern roman, dacã prin prezenta lege nu se prevede altfel.
ART. 8
Dispoziţiile privitoare la statul roman, ca stat de condamnare, se aplica în mod corespunzãtor în cazul în care statul roman are calitatea de stat de executare.
CAP. 2
Procedura
SECŢIUNEA 1
Statul roman ca stat de condamnare
Paragraful 1
Reguli generale
ART. 9
Obligaţia de a furniza informaţii
(1) Orice condamnat de cãtre o instanta romana, cãruia i se pot aplica prevederile prezentei legi, trebuie sa fie informat în scris, prin grija Ministerului Justiţiei, despre conţinutul exact al convenţiei internaţionale incidente.
(2) În cazul în care condamnatul şi-a exprimat pe lângã statul roman, ca stat de condamnare, dorinta de a fi transferat, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta autoritatea centrala competenta a statului de executare, cat mai curând posibil, dupã rãmânerea definitiva a hotãrârii de condamnare.
(3) Informaţiile trebuie sa cuprindã:
a) numele, data şi locul naşterii condamnatului;
b) dacã este cazul, adresa sa în statul de executare;
c) o prezentare a faptelor care au atras condamnarea;
d) natura, durata şi data începerii executãrii condamnãrii.
(4) În cazul în care condamnatul şi-a exprimat, pe lângã statul de executare, dorinta de a fi transferat, statul roman va comunica, la cerere, statului de executare informaţiile prevãzute la alin. (3).
(5) Condamnatul trebuie sa fie informat în scris despre orice demers întreprins de cãtre fiecare dintre cele doua state în aplicarea prevederilor alin. (1)-(4), precum şi despre orice hotãrâre luatã de unul dintre ele cu privire la cererea de transferare.
ART. 10
Înscrisuri ajutatoare
(1) În scopul rezolvarii cererii de transferare statul roman va solicita statului de executare transmiterea urmãtoarelor acte:
a) un document sau o declaraţie care sa ateste ca persoana condamnata este resortisant al statului de executare;
b) o copie de pe dispoziţiile legale ale statului de executare, din care sa rezulte ca faptele care au determinat pronunţarea hotãrârii în statul de condamnare constituie o infracţiune prevãzutã şi pedepsita în dreptul intern al statului de executare sau sa constituie o astfel de infracţiune dacã ar fi fost comisã pe teritoriul sau;
c) o declaraţie conţinând informaţiile privitoare la procedura pentru care se va opta, în vederea punerii în executare a condamnãrii; dispoziţiile art. 20 se aplica în mod corespunzãtor.
(2) Cu excepţia cazului în care unul dintre cele doua state nu îşi da acordul la transferare, statul roman comunica statului de executare urmãtoarele:
a) o copie, certificatã pentru conformitate cu originalul, de pe hotãrârea definitiva de condamnare şi de pe dispoziţiile legale aplicabile;
b) un document menţionând durata condamnãrii deja executate, inclusiv informaţii asupra oricãrei detentii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executãrii condamnãrii;
c) o declaraţie consfintind consimţãmântul la transfer, astfel cum se prevede la art. 5 lit. d);
d) dacã este cazul, orice raport medical sau social despre condamnat, informaţii asupra tratamentului sau pe teritoriul statului roman şi recomandãri pentru continuarea tratamentului sau în statul de executare.
(3) Statul roman poate solicita statului de executare sa îi trimitã oricare dintre documentele menţionate la alin. (1) înainte de a formula cererea de transferare sau de a lua hotãrârea de acceptare ori de refuzare a transferãrii. Acelaşi drept îl are şi statul de executare, ori de câte ori solicita statului roman sa îi transmitã documente dintre cele menţionate la alin. (2).
ART. 11
Consimţãmântul condamnatului
(1) Statul roman va proceda în asa fel încât persoana care ar urma sa îşi dea consimţãmântul la transferare în temeiul art. 5 lit. d) sa o facã de bunãvoie şi în deplina cunostinta de consecinţele juridice care decurg din aceasta.
(2) Statul roman trebuie sa dea statului de executare posibilitatea sa verifice, prin intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de acord cu statul de executare, ca acest consimţãmânt a fost dat în condiţiile alin. (1).
ART. 12
Efectul transferãrii pentru statul de condamnare
(1) Preluarea în sarcina a condamnatului de cãtre autoritãţile statului de executare are drept efect suspendarea executãrii condamnãrii în România.
(2) Statul roman nu mai poate sa asigure executarea ori sa continue executarea condamnãrii atunci când statul de executare considera, potrivit legii, ca terminatã executarea condamnãrii.
ART. 13
Revizuirea hotãrârii
(1) Numai statul roman, ca stat de condamnare, are dreptul de a exercita cãile de control judiciar vizând desfiinţarea sau modificarea hotãrârii. Condamnatul poate sa solicite, chiar dupã transferare, exercitarea unei asemenea cai de control judiciar.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu au legatura cu procedura conversiunii condamnãrii, reglementatã prin art. 22.
Paragraful 2
Soluţionarea cererii de transferare
ART. 14
Proceduri prealabile
(1) Cererea de transferare formulatã de un resortisant strãin condamnat de o instanta romana se transmite Ministerului Justiţiei din România. Ca urmare, ministerul solicita sa i se transmitã de urgenta:
a) de cãtre parchetul de pe lângã curtea de apel competenta, actele şi informaţiile la care se referã art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (2) lit. a)-c);
b) de cãtre Direcţia Generalã a Penitenciarelor, actele prevãzute la art. 10 alin. (2) lit. d).
(2) Actele menţionate la alin. (1) pot fi solicitate deopotrivã ca urmare a unei cereri de transferare formulate de cãtre oricare dintre cele doua state în relatie.
(3) Dupã primirea actelor şi informaţiilor menţionate la alin. (1) Ministerul Justiţiei le va traduce şi apoi le va transmite, împreunã cu cererea de transferare, autoritãţii centrale din statul de executare, de la care va cere totodatã sa îi transmitã documentele menţionate la art. 10 alin. (1), precum şi consimţãmântul sau la transferare, dacã accepta cererea.
(4) Procedura de la alin. (3) nu va fi îndeplinitã dacã autoritãţile romane deţin informaţii sau documente care atrag în mod necesar refuzul transferului solicitat. O asemenea soluţie poate fi data de cãtre curtea de apel competenta, sesizatã de procurorul general al curţii, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Sentinta curţii de apel se motiveaza şi este supusã recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare.
(5) Dacã soluţia de refuz al transferãrii, evocata la alin. (4), rãmâne definitiva, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta, în cel mai scurt timp, autoritatea centrala a statului de executare. Informarea condamnatului se va face în timp util, conform art. 9 alin. (5), prin intermediul Direcţiei Generale a Penitenciarelor.
ART. 15
Acceptarea sau respingerea cererii
(1) În cazul în care procedura de soluţionare a cererii de transferare continua, toate documentele, inclusiv cele furnizate de statul de executare, sunt supuse mai întâi controlului de regularitate internationala la Ministerul Justiţiei. Dupã observarea îndeplinirii condiţiilor ministerul transmite cererea şi actele ajutatoare, însoţite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel competenta. La dosar se vor ataşa şi înscrisurile depuse în legatura cu cererea de transferare de cãtre oficiul consular strãin competent, potrivit art. 11 alin. (2).
(2) Procurorul general, primind cererea şi actele, trebuie sa se asigure mai întâi, prin audierea condamnatului, ca acesta şi-a dat consimţãmântul la transferare, personal sau prin reprezentant, în condiţiile prevãzute la art. 11 alin. (1). Conţinutul audierii va fi consemnat într-un proces-verbal semnat de procurorul general şi de persoana condamnata sau de reprezentantul acesteia. Dupã aceasta procedura procurorul general va sesiza curtea de apel pentru soluţionarea cererii de transferare.
(3) Competenta curţii de apel şi cea a parchetului de pe lângã curtea de apel sunt determinate dupã sediul penitenciarului de detenţie sau, când condamnatul este liber, dupã locuinta acestuia.
(4) Cererea se va judeca în camera de consiliu, în prezenta procurorului şi cu citarea persoanei condamnate sau a reprezentantului acesteia. Condamnatul poate fi asistat, la cerere, de un apãrãtor ales ori, în lipsa, numit din oficiu. La nevoie, traducerea se va asigura de cãtre un interpret. Judecata nu va depãşi, pe cat posibil, 10 zile de la înregistrarea cererii, iar sentinta se va redacta în cel mult 5 zile şi va fi motivatã.
(5) Impotriva sentinţei pot sa declare recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, procurorul general al curţii de apel, din oficiu, sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi condamnatul.
(6) Ministerul Justiţiei va informa, în cel mai scurt timp, autoritatea centrala a statului de executare, cu privire la soluţia definitiva pronunţatã de cãtre instanţele româneşti în cererea de transferare. Prevederile art. 14 alin. (5) teza a 2-a sunt aplicabile.
(7) Dacã transferul condamnatului a fost acceptat predarea acestuia se va realiza prin Ministerul Justiţiei. Preluarea de cãtre autoritatea competenta a statului de executare va avea loc, pe cat posibil, la un punct de frontiera al României.
(8) În cazul unei persoane care, dupã ce a fost condamnata printr-o hotãrâre penalã definitiva pronunţatã de o instanta romana, evadeaza şi se refugiaza pe teritoriul statului al cãrui resortisant este, statul roman poate sa adreseze celuilalt stat o cerere de preluare a executãrii condamnãrii. Cererea se formuleazã de cãtre procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel în a carei raza teritorialã se afla instanta de condamnare. În cerere se poate include şi solicitarea ca statul de refugiu al condamnatului sa ia mãsura arestãrii acestuia sau orice alta mãsura pentru a garanta ca evadatul va rãmâne pe teritoriul sau în asteptarea unei decizii privind cererea. Arestarea persoanei în aceste condiţii nu poate duce la agravarea situaţiei sale penale. Dupã traducerea cererii şi a actelor-anexe acestea se transmit Ministerului Justiţiei, spre a fi comunicate autoritãţii centrale din statul solicitat.
ART. 16
Refuzul optional al transferãrii
Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzatã, în principal, pentru urmãtoarele motive:
a) persoana a fost condamnata pentru crime care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publica din România;
b) pedeapsa prevãzutã de legea statului de executare este vadit superioarã sau inferioarã în raport cu cea stabilitã prin hotãrârea instanţei romane;
c) exista indicii suficiente ca, o data transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt fata de durata pedepsei rãmase de executat potrivit legii romane;
d) persoana condamnata nu a reparat pagubele produse prin infracţiune şi nici nu a plãtit sau garantat daunele şi cheltuielile la care a fost obligatã prin hotãrârea instanţei romane;
e) dacã exista indicii suficiente ca statul de executare nu va respecta regula specialitatii, trecând la represiunea penalã a condamnatului pentru fapte anterioare transferãrii, altele decât cea care a motivat condamnarea executorie, fãrã a obţine mai întâi, în acest scop, autorizarea statului roman.
SECŢIUNEA a 2-a
Statul roman ca stat de executare
Paragraful 1
Reguli generale
ART. 17
Acte necesare
(1) Statul roman trebuie, la cererea statului de condamnare, sa furnizeze acestuia documentele şi declaraţiile despre care se face menţiune în art. 10 alin. (1).
(2) Prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 18
Consimţãmântul condamnatului
(1) Statul roman va solicita oficiului consular roman competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, sa obţinã de la condamnat sau de la reprezentantul acestuia o declaraţie în care sa se consemneze consimţãmântul la transfer de bunãvoie şi în deplina cunostinta de consecinţele juridice care decurg din transferarea condamnatului în România. Totodatã oficiul consular roman va fi solicitat sa întocmeascã un înscris asupra situaţiei sociale şi familiale a condamnatului, ţinând seama de afirmatiile acestuia şi indicând posibilitãţile sale de readaptare în România.
(2) Statul roman va cere autoritãţii centrale din statul de condamnare sa îi furnizeze copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum şi informaţii privitoare la eventualele relaţii întreţinute de acesta cu medii sociale criminogene.
ART. 19
Probe necesare soluţionãrii cererii
(1) Statul roman hotãrãşte dacã accepta sau refuza transferarea care i-a fost solicitatã, ţinând seama de informaţiile pe care i le-a furnizat statul de condamnare, de documentele primite de la consulatul roman competent şi de alte informaţii pertinente.
(2) Prevederile art. 6 alin. (3) sunt aplicabile.
ART. 20
Efectele transferãrii pentru statul de executare
(1) Autoritãţile competente ale statului roman sunt obligate:
a) fie sa continue executarea condamnãrii imediat sau în baza unei hotãrâri judiciare, în condiţiile enunţate la art. 21,
b) fie sa schimbe condamnarea, printr-o hotãrâre judecãtoreascã, inlocuind astfel pedeapsa aplicatã în statul de condamnare printr-o pedeapsa prevãzutã de legislaţia romana pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile enunţate la art. 22.
(2) Statul roman trebuie, dacã i se cere, sa indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care dintre cele doua proceduri prevãzute la alin. (1) va fi urmatã.
(3) Executarea condamnãrii este guvernata de legea statului de executare, iar acest stat este singurul competent pentru a lua, în materie, toate hotãrârile corespunzãtoare.
ART. 21
Continuarea executãrii
(1) În cazul în care statul roman opteazã pentru continuarea executãrii pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie sa respecte natura juridicã şi durata pedepsei prevãzute în hotãrârea de condamnare.
(2) Dacã natura sau durata acestei pedepse este incompatibilã cu legislaţia romana sau dacã aceasta legislaţie o impune, statul roman poate, prin hotãrâre judecãtoreascã, sa adapteze aceasta pedeapsa la aceea prevãzutã de propria lege pentru infracţiuni de aceeaşi natura. Aceasta pedeapsa trebuie sa corespundã, atât cat este posibil, în ceea ce priveşte natura sa, celei aplicate prin hotãrârea din statul de condamnare. Ea nu poate sa agraveze, prin natura sau durata ei, pedeapsa pronunţatã în statul de condamnare, nici sa depãşeascã maximul prevãzut de legea romana pentru infracţiunile în discuţie.
ART. 22
Conversiunea condamnãrii
(1) În cazul schimbãrii condamnãrii se aplica procedura prevãzutã de legislaţia romana. În ceea ce priveşte întinderea conversiunii pedepsei şi a criteriilor aplicabile instanta romana va trebui sa respecte urmãtoarele condiţii:
a) va fi legatã de constatarea faptelor în mãsura în care acestea figureazã, în mod explicit sau implicit, în hotãrârea pronunţatã în statul de condamnare;
b) nu va putea schimba o pedeapsa privativã de libertate printr-o pedeapsa pecuniarã;
c) va deduce integral din pedeapsa perioada de privatiune de libertate deja executatã de condamnat;
d) nu va agrava situaţia penalã a condamnatului, nici nu va fi ţinuta de limita inferioarã a pedepsei eventual prevãzute de legislaţia statului de condamnare pentru infracţiunea sau infracţiunile sãvârşite.
(2) Când procedura de schimbare a condamnãrii are loc dupã transferarea persoanei condamnate, statul roman va menţine acea persoana în detenţie sau va lua alte mãsuri preventive în scopul de a asigura prezenta ei pe teritoriul statului roman pana la finalizarea acestei proceduri.
ART. 23
Încetarea executãrii
Executarea condamnãrii înceteazã de îndatã ce statul roman a fost informat de cãtre statul de condamnare despre orice hotãrâre sau mãsura care are ca efect înlãturarea caracterului executoriu al condamnãrii.
ART. 24
Informaţii privind executarea
Statul roman va furniza informaţii statului de condamnare în ceea ce priveşte executarea condamnãrii:
a) când considera terminatã executarea condamnãrii;
b) în cazul în care condamnatul a evadat;
c) dacã statul de condamnare solicita un raport special.
Paragraful 2
Soluţionarea cererii de transferare
ART. 25
Acceptarea sau respingerea cererii
(1) În cazul în care Ministerul Justiţiei din România primeşte o cerere de transferare din partea unui resortisant roman condamnat penal într-un alt stat, se procedeazã în felul urmãtor:
a) autoritatea centrala din statul de condamnare este instiintata despre cerere de cãtre Ministerul Justiţiei, care îi transmite totodatã informaţiile prevãzute la art. 9 alin. (3), documentele prevãzute la art. 10 alin. (2), precum şi o declaraţie precizând dacã autoritãţile competente îşi dau consimţãmântul la transfer. Informaţiile şi documentele se obţin de cãtre parchetul de pe lângã curtea de apel competenta;
b) dacã cererea de transferare este refuzatã, Ministerul Justiţiei îl înştiinţeazã despre aceasta pe condamnat;
c) dacã cererea este aprobatã, Ministerul Justiţiei transmite autoritãţii centrale din statul de condamnare documentele prevãzute la art. 10 alin. (1), pe care le procura parchetul roman competent.
(2) De îndatã ce Ministerul Justiţiei primeşte declaraţia de consimţãmânt de la statul de condamnare, el transmite documentele procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel competenta, care, la rândul sau, sesizeazã curtea de apel pentru ca aceasta sa recunoascã hotãrârea strãinã şi sa o punã în executare, conform prevederilor art. 21 sau 22, dupã caz.
(3) Sentinta se motiveaza de îndatã şi este supusã recursului în termen de 10 zile de la comunicare. Comunicarea cãtre condamnat se face prin fax sau prin alt mijloc de transmitere la autoritatea centrala din statul de condamnare, de cãtre Ministerul Justiţiei, în cel mai scurt timp posibil.
(4) Dupã ce hotãrârea instanţei romane rãmâne definitiva curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiţiei îl transmite autoritãţii centrale competente din statul de condamnare, pentru ca transferarea persoanei condamnate sa poatã avea loc.
(5) Predarea-primirea condamnatului va avea loc, de regula, pe teritoriul statului de condamnare. Aceasta se va realiza, din partea statului roman, de cãtre Ministerul Justiţiei.
(6) Condamnatul transferat în România nu mai poate fi urmãrit penal pentru aceeaşi infracţiune care a constituit obiectul condamnãrii în strãinãtate.
ART. 26
Autoritãţile judiciare competente
Curtea de apel şi parchetul de pe lângã curtea de apel competente în procedurile la care se referã art. 25 sunt cele ale municipiului Bucureşti.
ART. 27
Reglementãri convergente
Prevederile art. 25 se completeazã cu cele ale art. 14 şi 15, care se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 28
Refuzul optional al transferãrii
Cererea de transferare a persoanei condamnate poate sa fie refuzatã, în principal, dacã:
a) procesul în care s-a pronunţat condamnarea nu s-a desfãşurat în conformitate cu dispoziţiile pertinente din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale;
b) în România s-a pronunţat o hotãrâre penalã impotriva condamnatului pentru aceeaşi fapta sau o procedura penalã este în curs în România pentru aceeaşi fapta şi impotriva aceleiaşi persoane;
c) persoana condamnata a pãrãsit mai demult România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legãturile sale cu statul roman nu mai sunt semnificative;
d) persoana condamnata a comis o infracţiune grava, de natura sa alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natura sa facã indoielnica reinsertia sa socialã în România.
SECŢIUNEA a 3-a
Alte reglementãri
ART. 29
Amnistia, graţierea şi comutarea
Autoritatea romana competenta poate acorda amnistia, graţierea sau comutarea pedepselor aplicate persoanelor condamnate la care se referã prezenta lege.
ART. 30
Tranzitul
(1) Statul roman admite, în conformitate cu propria legislaţie, o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul sau, dacã cererea a fost formulatã de cãtre un alt stat care el însuşi s-a înţeles cu un al treilea stat asupra transferãrii unui condamnat spre sau dinspre teritoriul sau.
(2) Statul roman poate refuza sa acorde tranzitul:
a) dacã persoana condamnata este unul dintre resortisantii sãi;
b) dacã infracţiunea care a dat loc la condamnare nu constituie infracţiune conform legii penale romane.
(3) Cererile de tranzit şi rãspunsurile se comunica pe calea menţionatã la art. 6 alin. (2).
(4) Statul roman poate consimţi la o cerere de tranzit al unui condamnat pe teritoriul sau, formulatã de cãtre un stat terţ, dacã acesta din urma a convenit cu un alt stat asupra transferãrii spre sau dinspre teritoriul sau.
(5) Statul roman cãruia îi este cerutã tranzitarea poate menţine condamnatul în detenţie pe perioada strict necesarã tranzitarii teritoriului sau. Detenţia este asigurata de cãtre Ministerul Justiţiei.
(6) Statul roman, solicitat sa acorde tranzitul, poate fi invitat sa dea asigurarea ca persoana condamnata nu va fi nici urmãritã, nici detinuta, sub rezerva aplicãrii alineatului precedent, nici supusã vreunei alte restrictii a libertãţii sale individuale pe teritoriul statului de tranzit, pentru fapte sau condamnãri anterioare plecãrii sale de pe teritoriul statului de condamnare.
(7) Cererea de tranzit nu este necesarã dacã se foloseşte spaţiul aerian romanesc, dar nu este prevãzutã nici o aterizare pe teritoriul României.
ART. 31
Limba folositã
(1) Informaţiile, în temeiul art. 9 alin. (2)-(4), trebuie sa fie fãcute în limba statului cãruia îi sunt adresate sau în una dintre limbile engleza ori franceza.
(2) Cererile de transferare şi înscrisurile ajutatoare vor fi însoţite de traduceri în limba romana sau în una dintre limbile engleza ori franceza.
ART. 32
Supralegalizarea
Cu excepţia incrisurilor la care se referã art. 10 alin. (2) lit. a), documentele transmise în aplicarea prezentei legi nu au nevoie de supralegalizare.
ART. 33
Cheltuieli
Cheltuielile ocazionate de aplicarea prezentei legi sunt în sarcina statului de executare, cu excepţia cheltuielilor ocazionate exclusiv pe teritoriul statului de condamnare.
CAP. 3
Dispoziţii finale
ART. 34
Aplicarea în timp
Dispoziţiile prezentei legi se aplica executãrii condamnãrilor pronunţate atât înainte, cat şi dupã intrarea sa în vigoare.
ART. 35
Articolul 28^1 punctul 1 din Codul de procedura penalã se completeazã, în finalul sau, cu urmãtorul text:
"f) cererile privind transferul condamnaţilor în strãinãtate."
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 11 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 26 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
