Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 678 din 21 noiembrie 2001  privind prevenirea si combaterea traficului de persoane    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 11 decembrie 2001
Parlamentul României adopta prezenta lege.

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezenta lege reglementeazã prevenirea şi combaterea traficului de persoane, precum şi protecţia şi asistenta acordatã victimelor unui astfel de trafic, care constituie o violare a drepturilor persoanei şi o atingere a demnitãţii şi integritãţii acesteia.
ART. 2
În prezenta lege, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtorul înţeles:
1. prin trafic de persoane se înţelege faptele prevãzute la art. 12 şi 13;
2. prin exploatarea unei persoane se înţelege:
a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod fortat, cu încãlcarea normelor legale privind condiţiile de munca, salarizare, sãnãtate şi securitate;
b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemãnãtoare de lipsire de libertate ori de aservire;
c) obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentari pornografice în vederea producerii şi difuzãrii de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexualã;
d) prelevarea de organe;
e) efectuarea unor alte asemenea activitãţi prin care se incalca drepturi şi libertãţi fundamentale ale omului.

CAP. 2
Prevenirea traficului de persoane

ART. 3
Pentru o lupta eficienta impotriva traficului de persoane autoritãţile şi instituţiile publice prevãzute în prezentul capitol, organizaţiile neguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai societãţii civile vor desfasura, separat sau, dupã caz, în cooperare, o activitate susţinutã de prevenire a traficului de persoane, în special de femei şi copii.
ART. 4
Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale, Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei, Autoritatea Nationala pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, precum şi alte organisme guvernamentale cu atribuţii în combaterea traficului de persoane iau mãsurile necesare pentru elaborarea şi aplicarea în domeniile lor de activitate a Planului naţional de acţiune în combaterea traficului de persoane.
ART. 5
(1) Ministerul Afacerilor Externe întocmeşte o lista cu statele care prezintã potenţial ridicat sub aspectul traficului de persoane, care va fi comunicatã, la cerere, instituţiilor interesate.
(2) Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul de Interne vor adopta mãsurile necesare, în baza <>Legii nr. 123/2001 privind regimul strãinilor în România, pentru a impiedica accesul pe teritoriul României al cetãţenilor strãini în legatura cu care exista indicii temeinice ca ar fi implicaţi în traficul de persoane, în sensul prezentei legi.
ART. 6
(1) Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale, prin structurile sale specializate de la nivel central şi teritorial, elaboreazã şi aplica mãsuri speciale de integrare pe piata muncii a persoanelor cu risc ridicat de a fi traficate, în special pentru femeile din zonele defavorizate şi pentru persoanele marginalizate social.
(2) Pentru persoanele cu risc ridicat de a fi traficate Agenţia Nationala pentru Ocuparea Forţei de Munca dezvolta programe de informare privind piata muncii şi drepturile angajaţilor, programe de formare profesionalã, precum şi de informare a agenţilor economici, pentru angajarea acestora cu prioritate.
(3) Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale împreunã cu Ministerul Finanţelor Publice studiazã oportunitatea elaborãrii unor mãsuri de stimulare a agenţilor economici care angajeazã atât persoane cu risc ridicat de a fi traficate, cat şi victime ale traficului, care au absolvit cursuri de formare profesionalã, fãcând propuneri în acest sens.
ART. 7
Ministerul Administraţiei Publice realizeazã şi difuzeazã materiale documentare privind riscurile la care pot fi expuse persoanele, potenţiale victime ale traficului de persoane.
ART. 8
Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii realizeazã, cu sprijinul celorlalte ministere implicate şi în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniu, programe educative pentru pãrinţi şi copii, în special pentru grupurile cu risc crescut de a fi victime, în vederea prevenirii traficului de persoane.
ART. 9
(1) Ministerul de Interne, prin structurile sale specializate, cu sprijinul altor ministere, realizeazã şi menţine în actualitate baza de date privind fenomenul traficului de fiinţe umane, monitorizeazã şi evalueaza periodic acest fenomen, luând în considerare atât persoanele care traficheaza, cat şi victimele traficului, precum şi persoanele juridice implicate în activitatea de trafic de persoane.
(2) Publicarea informaţiilor statistice şi a rapoartelor de evaluare se face semestrial de cãtre Inspectoratul General de Poliţie, cu avizul ministrului de interne.
ART. 10
Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, pe baza datelor proprii, efectueazã studii periodice în scopul identificarii cauzelor care determina şi a condiţiilor ce favorizeazã traficul de persoane.
ART. 11
Pentru prevenirea traficului de persoane organizaţiile neguvernamentale coopereazã cu ministerele interesate şi organizeazã campanii de informare privind fenomenul traficului de persoane şi riscurile la care sunt supuse victimele acestuia.

CAP. 3
Infracţiuni

SECŢIUNEA 1
Infracţiuni privind traficul de persoane

ART. 12
(1) Constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenta sau prin alte forme de constrângere, prin rãpire, frauda ori înşelãciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apara sau de a-şi exprima vointa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţãmântului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatãrii acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Traficul de persoane, sãvârşit în urmãtoarele împrejurãri:
a) de doua sau de mai multe persoane împreunã;
b) s-a cauzat victimei o vãtãmare grava a integritãţii corporale sau a sãnãtãţii
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Dacã fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 13
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, gazduirea sau primirea unei persoane cu varsta cuprinsã între 15 şi 18 ani, în scopul exploatãrii acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacã fapta prevãzutã la alin. (1) a fost sãvârşitã asupra unei persoane care nu a împlinit varsta de 15 ani, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Dacã faptele prevãzute la alin. (1) şi (2) sunt sãvârşite prin ameninţare, violenta sau prin alte forme de constrângere, prin rãpire, frauda ori înşelãciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apara sau de a-şi exprima vointa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţãmântului persoanei care are control asupra altei persoane, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (1), şi închisoare de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (2).
(4) În cazul în care faptele prevãzute la alin. (1), (2) şi (3) sunt sãvârşite în condiţiile prevãzute la art. 12 alin. (2), pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (1), închisoare de la 5 la 17 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (2), închisoare de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (3) teza 1, şi închisoare de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (3) teza 2.
(5) Dacã faptele prevãzute în acest articol au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi sau detenţiunea pe viata.
ART. 14
Dacã faptele prevãzute la art. 12 şi 13 sunt sãvârşite de o persoana care face parte dintr-un grup organizat sau care a produs ori a obţinut, pentru sine sau pentru altul, beneficii materiale importante, maximul special al pedepsei se majoreazã cu 3 ani.
ART. 15
(1) Tentativa infracţiunilor prevãzute la art. 12-14 se pedepseşte.
(2) Organizarea sãvârşirii infracţiunilor prevãzute în prezentul capitol constituie infracţiune şi se pedepseşte ca şi infracţiunea organizatã.
ART. 16
Consimţãmântul persoanei, victima a traficului, nu inlatura rãspunderea penalã a fãptuitorului.

SECŢIUNEA a 2-a
Infracţiuni în legatura cu traficul de persoane

ART. 17
(1) Fapta de a determina sau de a permite, cu ştiinţa, fie direct, fie prin intermediar, intrarea sau rãmânerea pe teritoriul tarii a unei persoane care nu este cetãţean roman, supusã traficului de persoane în sensul prezentei legi:
a) folosind fata de aceasta mijloace frauduloase, violenta sau ameninţãri ori alta forma de constrângere; sau
b) abuzand de starea specialã în care se gãseşte acea persoana, datoritã situaţiei sale ilegale ori precare de intrare sau şedere în ţara, ori datoritã sarcinii, unei boli sau infirmitãţi ori unei deficiente, fizice sau mintale, constituie infracţiune şi se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã pentru infracţiunea de trafic de persoane.
(2) Dacã fapta prevãzutã la alin. (1) se sãvârşeşte de o persoana care face parte dintr-un grup organizat sau se sãvârşeşte în mod repetat, maximul special al pedepsei se majoreazã cu 2 ani.
ART. 18
(1) Fapta de a expune, a vinde sau a rãspândi, a închiria, a distribui, a confecţiona ori de a deţine în vederea rãspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintã poziţii ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintã sau implica minori care nu au împlinit varsta de 18 ani, sau importarea ori predarea de astfel de obiecte unui agent de transport sau de distribuire în vederea comercializãrii ori distribuirii lor constituie infracţiunea de pornografie infantila şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Faptele prevãzute la alin. (1), sãvârşite de o persoana care face parte dintr-un grup organizat, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

SECŢIUNEA a 3-a
Dispoziţii speciale

ART. 19
(1) Banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma sãvârşirii infracţiunilor prevãzute în prezenta lege ori cele care au servit la sãvârşirea acestor infracţiuni, precum şi celelalte bunuri prevãzute de art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscãrii speciale, în condiţiile stabilite de acel articol.
(2) Sunt considerate bunuri care au servit la sãvârşirea infracţiunii şi mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum şi imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacã aparţin faptuitorilor.
ART. 20
Persoana supusã traficului de persoane, care a sãvârşit infracţiunea de prostituţie prevãzutã de art. 328 din Codul penal, nu se pedepseşte pentru aceasta infracţiune, dacã mai înainte de a se fi început urmãrirea penalã pentru infracţiunea de trafic de persoane încunoştinţeazã autoritãţile competente despre aceasta sau dacã, dupã ce a început urmãrirea penalã ori dupã ce faptuitorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora.

CAP. 4
Dispoziţii speciale privind procedura judiciarã

ART. 21
Urmãrirea penalã pentru infracţiunile prevãzute de prezenta lege se efectueazã în mod obligatoriu de cãtre procuror şi se judeca în prima instanta de cãtre tribunal.
ART. 22
În vederea strangerii datelor necesare începerii urmãririi penale pot fi folosiţi investigatori sub acoperire, în condiţiile legii.
ART. 23
(1) Când exista date sau indicii temeinice ca o persoana care pregãteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele prevãzute în prezenta lege sau care a comis o asemenea infracţiune foloseşte sisteme de telecomunicaţii ori informatice, organul de urmãrire penalã poate, cu autorizarea procurorului, sa aibã acces, pentru o perioada determinata, la aceste sisteme şi sa le supravegheze.
(2) Dispoziţiile art. 91^1 -91^5 din Codul de procedura penalã se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 24
(1) Şedinţele de judecata în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevãzutã la art. 13 şi de pornografie infantila prevãzutã la art. 18 nu sunt publice.
(2) La desfãşurarea judecaţii în condiţiile alin. (1) pot asista pãrţile, reprezentanţii acestora, apãrãtorii, precum şi alte persoane a cãror prezenta este consideratã necesarã de cãtre instanta.
(3) În cauzele privind infracţiunile prevãzute în prezenta lege ascultarea minorului care nu a împlinit varsta de 14 ani se face în prezenta unuia dintre pãrinţi sau a tutorelui ori a persoanei cãreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare.
ART. 25
La judecarea infracţiunilor prevãzute la art. 12 şi 17, la cererea partii vãtãmate, instanta poate declara şedinţa secreta.

CAP. 5
Protecţia şi asistenta victimelor traficului de persoane

ART. 26
(1) Persoanelor vãtãmate prin infracţiunile prevãzute în prezenta lege, precum şi altor victime ale acestor infracţiuni li se acorda o protecţie şi o asistenta specialã, fizica, juridicã şi socialã.
(2) Viata privatã şi identitatea victimelor traficului de persoane sunt ocrotite prin prevederile prezentei legi.
(3) Victimele infracţiunilor prevãzute în prezenta lege au dreptul la recuperarea lor fizica, psihologicã şi socialã.
(4) Minorilor, victime ale infracţiunilor prevãzute în prezenta lege, li se acorda protecţie şi asistenta specialã, în raport cu varsta lor.
(5) Femeilor, victime ale infracţiunilor prevãzute în prezenta lege, precum şi celor care sunt supuse unui risc ridicat de a deveni victime ale acestor infracţiuni li se acorda o protecţie şi o asistenta socialã specifica.
ART. 27
Ministerul de Interne asigura, la cerere, pe teritoriul României, protecţia fizica a victimelor traficului de persoane pe perioada procesului.
ART. 28
Cetãţenilor romani aflaţi pe teritoriul altor tari, victime ale traficului de persoane, li se acorda, la cerere, asistenta de cãtre misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în acele tari.
ART. 29
Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, elibereazã, în caz de necesitate, în vederea repatrierii, documente de identitate cetãţenilor romani care au fost victime ale traficului de persoane, într-un timp rezonabil, fãrã întârzieri nejustificate.
ART. 30
(1) Ministerul Afacerilor Externe asigura difuzarea cãtre cei interesaţi, prin intermediul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale României în strãinãtate, a unor materiale de informare privind drepturile persoanelor, victime ale traficului de persoane, potrivit legislaţiei romane şi a statului de resedinta.
(2) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în strãinãtate asigura informarea organelor judiciare strãine cu privire la reglementãrile romane în materie.
(3) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în strãinãtate vor publica prin mijloace electronice proprii informaţii referitoare la legislaţia nationala şi a statului strãin în domeniu, precum şi adresele centrelor de asistenta şi protecţie a victimelor traficului de persoane sau asimilate acestora.
(4) Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României în strãinãtate vor desemna un diplomat din cadrul acestora ca responsabil cu aplicarea metodologiei de repatriere a cetãţenilor romani, victime ale traficului de persoane, în sensul prezentei legi.
(5) Metodologia de repatriere a cetãţenilor romani, victime ale traficului de persoane, se elaboreazã de cãtre Ministerul Afacerilor Externe împreunã cu Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei, în termen de 60 de zile de la adoptarea prezentei legi.
ART. 31
Ministerul de Interne asigura, prin structurile sale specializate, la toate punctele de trecere a frontierei României, personal special instruit pentru identificarea şi preluarea victimelor, în vederea îndrumãrii acestora cãtre instituţiile specializate.
ART. 32
(1) Victimele traficului de persoane pot fi cazate, la cerere, temporar, în centre de asistenta şi protecţie a victimelor traficului de persoane, înfiinţate prin prezenta lege, denumite în continuare centre, aflate în subordinea consiliilor judeţene Arad, Botosani, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Mehedinti, Satu Mare şi Timis.
(2) Durata cazarii este stabilitã prin decizie a delegaţiei permanente judeţene şi nu poate depãşi 10 zile.
(3) Durata cazarii poate fi prelungitã, la solicitarea organelor judiciare, cu cel mult pana la 3 luni sau, dupã caz, pe perioada procesului penal.
(4) Centrele sunt amenajate şi dotate astfel încât sa ofere condiţii civilizate de cazare şi igiena personalã, hrana, asistenta psihologicã şi medicalã.
ART. 33
Victimelor traficului de persoane, cazate temporar, li se asigura de cãtre asistentii sociali din aparatul consiliului local în a cãrui raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea centrele informaţii şi consiliere pentru a beneficia de facilitãţile asigurate prin lege persoanelor marginalizate social.
ART. 34
(1) Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi structura organizatoricã ale centrelor se aproba de ministrul administraţiei publice, cu avizul ministrului de interne.
(2) Personalul încadrat în centre este salarizat potrivit legislaţiei referitoare la salarizarea personalului din unitãţile bugetare.
(3) Cheltuielile curente şi de capital ale centrelor se acoperã din bugetele consiliilor judeţene, prevãzute la art. 32 alin. (1).
ART. 35
(1) Agenţiile judeţene de ocupare a forţei de munca din judeţele în care se înfiinţeazã şi funcţioneazã centrele organizeazã, dacã este posibil, programe speciale de scurta durata pentru iniţierea sau formarea profesionalã a victimelor cazate.
(2) De asemenea, agenţiile menţionate la alin. (1) asigura, cu prioritate, victimelor traficului de persoane servicii de consiliere şi mediere a muncii, în vederea identificarii unui loc de munca.
ART. 36
Victimelor traficului de persoane, cetãţeni romani, li se pot acorda locuinţe sociale, cu prioritate, de cãtre consiliile locale din localitatea de domiciliu.
ART. 37
România le faciliteazã cetãţenilor strãini, victime ale traficului de persoane, întoarcerea în ţara lor de origine fãrã nici o întârziere nejustificatã şi le asigura transportul în deplina securitate pana la frontiera statului roman, dacã nu este prevãzut altfel în acordurile bilaterale.
ART. 38
(1) Pentru asigurarea securitãţii lor fizice victimele traficului de persoane, cetãţeni strãini, pot fi cazate în centrele special amenajate potrivit <>Legii nr. 123/2001 , iar solicitantii unei forme de protecţie în România pot fi cazati în centrele special amenajate potrivit <>Legii nr. 323/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România.
(2) Victimele traficului de persoane vor fi informate în locurile de cazare, într-o limba pe care o înţeleg, cu privire la procedurile judiciare şi administrative aplicate.
(3) Persoanele cazate potrivit alin. (1) pot beneficia de consiliere psihicã şi psihologicã, precum şi de asistenta medicalã şi socialã într-o limba pe care o înţeleg.
ART. 39
În cazul în care strãinii, victime ale traficului de persoane, nu poseda nici un document de identitate sau acesta a fost pierdut, furat ori distrus, li se faciliteazã de cãtre Direcţia relaţii consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe sau de cãtre organele competente ale Ministerului Administraţiei Publice eliberarea unui nou pasaport sau titlu de cãlãtorie, dupã caz.
ART. 40
În cazul aducerii în România de cãtre o companie de transport de victime ale traficului, cunoscând caracterul ilicit al acestuia, compania de transport respectiva este obligatã sa asigure cazarea şi întreţinerea acestora pe perioada stabilitã de Ministerul de Interne şi sa suporte transportul lor pana la frontiera romana, conform legii.
ART. 41
De asemenea, minorilor care însoţesc victimele traficului de persoane sau care sunt ei înşişi victime li se aplica, în mod corespunzãtor, prevederile referitoare la minori din <>Legea nr. 123/2001 .
ART. 42
Asociaţiile şi fundaţiile care fac dovada ca desfãşoarã programe de servicii de asistenta socialã pentru victimele traficului de persoane, cum ar fi: cazare, hrana, consiliere psihicã, psihologicã şi juridicã, asistenta medicalã, vor putea beneficia de subvenţii de la bugetul de stat sau, dupã caz, de la bugetele locale, în condiţiile legii.
ART. 43
Victimele infracţiunilor prevãzute în prezenta lege au dreptul sa primeascã informaţii cu privire la procedurile judiciare şi administrative aplicabile.
ART. 44
Persoanele prevãzute la art. 43 au dreptul sa primeascã asistenta juridicã obligatorie pentru a putea sa îşi exercite drepturile în cadrul procedurilor penale prevãzute de lege, în toate fazele procesului penal, şi sa îşi susţinã cererile şi pretenţiile civile fata de persoanele care au sãvârşit infracţiunile prevãzute de prezenta lege, în care ele sunt implicate.

CAP. 6
Cooperarea internationala

ART. 45
Prin prezenta lege se instituie ofiţeri de legatura în cadrul Ministerului de Interne, precum şi magistraţi de legatura la nivelul parchetelor de pe lângã tribunale, care sa asigure consultarea reciprocã cu ofiţeri de legatura sau, dupã caz, cu magistraţi de legatura care funcţioneazã în alte state, în scopul coordonãrii acţiunilor acestora în cursul urmãririi penale.
ART. 46
În vederea schimbului de date şi de informaţii cu privire la investigarea şi urmãrirea infracţiunilor prevãzute în prezenta lege se va stabili un punct de contact în cadrul Ministerului de Interne şi al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie cu instituţii similare din alte state.
ART. 47
(1) Societãţile de transport internaţional sunt obligate sa verifice la emiterea documentului de cãlãtorie dacã pasagerii sunt în posesia documentelor de identitate cerute pentru intrarea în ţara de tranzit sau de primire.
(2) Obligaţia prevãzutã la alin. (1) revine şi conducatorului mijlocului de transport internaţional rutier la urcarea pasagerilor, precum şi personalului abilitat sa controleze documentele de cãlãtorie.

CAP. 7
Dispoziţii finale

ART. 48
Pentru identificarea victimelor traficului de persoane lucrãtorii Ministerului de Interne pot organiza controale în instituţii publice ori particulare, precum şi în incinta agenţilor economici, indiferent de proprietar sau de deţinãtor, în condiţiile legii.
ART. 49
În termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi se va adopta, prin hotãrâre a Guvernului, regulamentul de aplicare a acesteia.

Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 2 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 1 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016