Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 67 din 25 martie 2004 (*republicata*)  pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 67 din 25 martie 2004 (*republicata*) pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale*)

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 17 mai 2007
--------
*) Republicatã în temeiul <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 8/2005 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 1 martie 2005, aprobatã prin <>Legea nr. 131/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 18 mai 2005, dându-se textelor o nouã numerotare.
<>Legea nr. 67/2004 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 29 martie 2004.


CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Prezenta lege reglementeazã regimul alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale - consilii locale, consilii judeţene şi primari.
(2) Consiliile locale şi consiliile judeţene, precum şi primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(3) Consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listã, potrivit principiului reprezentãrii proporţionale.
(4) Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.
(5) Preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se aleg prin vot indirect de cãtre consiliile judeţene, respectiv consiliile locale.
(6) Prevederile prezentei legi privitoare la consiliile locale şi la primari, precum şi cele privitoare la circumscripţiile electorale comunale, orãşeneşti, municipale şi de sector al municipiului Bucureşti se aplicã în mod corespunzãtor şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi primarului general al municipiului Bucureşti, precum şi circumscripţiei electorale a municipiului Bucureşti, dacã nu se dispune altfel.
ART. 2
(1) Cetãţenii români exercitã, în mod egal, drepturile electorale, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Dreptul de vot se exercitã numai pe baza actului de identitate prevãzut la art. 126.
ART. 3
(1) Au dreptul de a alege cetãţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv cei care împlinesc aceastã vârstã în ziua alegerilor.
(2) Pentru alegerea consiliului local, a consiliului judeţean şi a primarului, fiecare alegãtor are dreptul la câte un singur vot.
(3) Dreptul de vot se exercitã numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorialã a municipiului în care alegãtorul îşi are domiciliul.
(4) Cetãţenii cu drept de vot, care şi-au stabilit reşedinţa într-o altã unitate administrativ-teritorialã cu cel puţin 3 luni înaintea datei alegerilor, îşi pot exercita dreptul de vot în unitatea administrativ-teritorialã respectivã, potrivit prevederilor prezentei legi.
ART. 4
(1) Au dreptul de a fi aleşi consilieri sau primari cetãţenii cu drept de vot care au împlinit, pânã în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani, dacã nu le este interzisã asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. (3) din Constituţia României, republicatã.
(2) Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unitãţii administrativ-teritoriale în care urmeazã sã fie alese.
(3) La sectoarele municipiului Bucureşti pot candida şi pot fi alese persoanele care au domiciliul în municipiul Bucureşti, indiferent de sector.
ART. 5
(1) Nu pot alege:
a) debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie;
b) persoanele lipsite de drepturile electorale, pe durata stabilitã prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã.
(2) Nu pot fi aleşi:
a) cetãţenii care fac parte din categoriile prevãzute la art. 40 alin. (3) din Constituţia României, republicatã;
b) persoanele care fac parte din categoriile prevãzute la alin. (1).
ART. 6
(1) Candidaturile pentru consiliile locale şi consiliile judeţene, precum şi cele pentru primari se propun de partidele politice sau alianţele politice constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003. Se pot depune candidaturi şi de cãtre alianţele electorale constituite în condiţiile prezentei legi, de cãtre organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale prevãzute la art. 7, precum şi candidaturi independente. Listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene trebuie întocmite astfel încât sã asigure reprezentarea ambelor sexe.
(2) Alianţele electorale se pot constitui între partide politice sau alianţe politice la nivel judeţean ori local. Un partid politic nu poate face parte, la acelaşi nivel, decât dintr-o singurã alianţã electoralã.
(3) Alianţele electorale se înregistreazã la biroul electoral de circumscripţie judeţeanã sau a municipiului Bucureşti, iar în cazurile prevãzute la art. 31 alin. (1) sau în situaţia în care se organizeazã alegeri într-o singurã circumscripţie electoralã comunalã, orãşeneascã sau municipalã, la biroul electoral judeţean ori al municipiului Bucureşti, respectiv la biroul electoral al circumscripţiei în care au loc alegeri.
(4) Într-o circumscripţie electoralã, partidele politice din alianţele politice pot participa la alegeri fie pe liste proprii, fie pe listele alianţei. Partidele politice din alianţele electorale participã la alegeri numai pe listele alianţei.
(5) O persoanã poate candida pentu un singur consiliu local şi un singur consiliu judeţean şi numai pentru o singurã funcţie de primar.
(6) O persoanã poate candida, în acelaşi timp, pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean şi de primar.
(7) Numãrul de candidaţi de pe fiecare listã poate fi mai mare decât numãrul de consilieri stabilit potrivit <>Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 , republicatã, cu pânã la un sfert din numãrul mandatelor.
(8) Candidaturile depuse pe mai multe liste de candidaţi sau atât pe liste, cât şi ca independent sunt nule de drept.
ART. 7
(1) În sensul prezentei legi, prin minoritate naţionalã se înţelege acea etnie care este reprezentatã în Consiliul Minoritãţilor Naţionale.
(2) Pot depune candidaturi organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale reprezentate în Parlament.
(3) Pot depune candidaturi şi alte organizaţii ale cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale legal constituite, care prezintã la Biroul Electoral Central o listã de membri.
Numãrul membrilor nu poate fi mai mic de 15% din numãrul total al cetãţenilor care la ultimul recensãmânt s-au declarat ca aparţinând minoritãţii respective.
(4) Dacã numãrul membrilor necesari pentru îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (3) este mai mare de 25.000 de persoane, lista membrilor trebuie sã cuprindã cel puţin 25.000 de persoane domiciliate în cel puţin 15 din judeţele ţãrii şi în municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 300 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi pentru municipiul Bucureşti.
(5) Lista membrilor se întocmeşte pe localitãţi şi pe judeţe şi trebuie sã cuprindã: denumirea organizaţiei, numele şi prenumele membrilor, data naşterii, adresa, denumirea, seria şi numãrul actului de identitate, semnãturile acestora, precum şi numele şi prenumele persoanei care a întocmit-o. Persoana care a întocmit lista este obligatã ca, împreunã cu aceasta, sã depunã o declaraţie pe propria rãspundere prin care sã ateste veridicitatea semnãturii membrilor.
ART. 8
Organizaţiile prevãzute la art. 7 pot participa la alegeri şi pot depune liste de candidaţi numai sub denumirea şi cu semnul electoral ale respectivei organizaţii.
ART. 9
(1) Data alegerilor se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului, cu cel puţin 50 de zile înaintea votãrii.
(2) În cazul unor alegeri parţiale, organizate în situaţiile prevãzute de <>Legea nr. 215/2001 , republicatã, data desfãşurãrii acestora se stabileşte cu cel puţin 30 de zile înaintea votãrii. În acest caz, termenele prevãzute de prezenta lege, cu excepţia celor de 24 de ore, se reduc la jumãtate. Dacã din operaţiunea de reducere la jumãtate a termenelor rezultã fracţiuni de zile egale sau mai mari de 12 ore, rotunjirile se fac în plus. Fracţiunile mai mici de 12 ore nu se iau în calcul.
(3) Alegerile au loc într-o singurã zi, care poate fi numai duminica.

CAP. II
Organizarea alegerilor

SECŢIUNEA 1
Circumscripţiile electorale

ART. 10
(1) Pentru alegerea consiliilor locale şi a primarilor, fiecare comunã, oraş, municipiu şi subdiviziune administrativ-teritorialã a municipiului constituie o circumscripţie electoralã.
(2) Pentru alegerea consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, fiecare judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, constituie o circumscripţie electoralã.
Numerotarea circumscripţiilor electorale judeţene şi a municipiului Bucureşti se face prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 11
(1) Numerotarea circumscripţiilor electorale din fiecare judeţ, precum şi a circumscripţiilor electorale de sector al municipiului Bucureşti se face de cãtre prefect, prin ordin, în termen de 3 zile de la stabilirea datei alegerilor.
(2) Numerotarea se face începând cu municipiul reşedinţã de judeţ şi continuã cu celelalte municipii, oraşe şi comune, în ordinea alfabeticã a fiecãrei categorii de unitãţi administrativ-teritoriale.
ART. 12
Numãrul circumscripţiei electorale se aduce la cunoştinţã alegãtorilor de cãtre primar, odatã cu aducerea la cunoştinţã a delimitãrii şi numerotãrii secţiilor de votare, potrivit prevederilor art. 15.

SECŢIUNEA a 2-a
Secţiile de votare

ART. 13
(1) Secţiile de votare se organizeazã dupã cum urmeazã:
a) în localitãţile urbane, câte o secţie de votare la 1.000-2.000 de locuitori;
b) în comune, câte o secţie de votare la 500-2.000 de locuitori, de regulã în fiecare sat; pot fi organizate secţii de votare şi în satele sau în grupurile de sate cu populaţie de pânã la 500 de locuitori.
(2) Militarii în termen voteazã numai la secţiile de votare din localitatea de domiciliu, în limitele prevederilor regulamentelor militare.
ART. 14
(1) La aceeaşi secţie de votare, alegãtorii voteazã pentru consiliul local, consiliul judeţean şi pentru primar.
(2) În municipiul Bucureşti, la aceeaşi secţie de votare, alegãtorii voteazã pentru consiliul local al sectorului, pentru primarul sectorului, pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti.
ART. 15
Delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare se fac de cãtre primari, prin dispoziţie, care se aduce la cunoştinţã alegãtorilor în termen de cel mult 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor.

SECŢIUNEA a 3-a
Listele electorale

ART. 16
(1) Listele electorale permanente se întocmesc şi se actualizeazã de primar împreunã cu serviciile de evidenţã informatizatã a persoanei din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Listele electorale permanente îi cuprind pe toţi cetãţenii cu drept de vot care au domiciliul în localitatea pentru care se întocmeşte lista.
(2) În termen de 10 zile de la stabilirea datei alegerilor, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1), primarul este obligat sã punã la dispoziţie partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale, la cererea şi pe cheltuiala acestora, copii de pe listele electorale permanente, precum şi de pe listele electorale suplimentare.
(3) Cetãţenii au dreptul sã verifice înscrierile fãcute în listele electorale permanente. Întâmpinãrile împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau oricãror erori din liste se fac în scris şi se depun la primar.
(4) Primarul este obligat sã se pronunţe, în scris, în cel mult 3 zile de la înregistrarea întâmpinãrii.
(5) Împotriva soluţiei date de primar se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Contestaţia se soluţioneazã în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare, de cãtre judecãtoria în a cãrei razã teritorialã se aflã localitatea. Hotãrârea judecãtoreascã este definitivã şi irevocabilã şi se comunicã persoanei interesate şi primarului în termen de 24 de ore de la pronunţare.
(6) Primarii împreunã cu serviciile de evidenţã informatizatã a persoanei executã copii de pe listele electorale permanente care cuprind alegãtorii din fiecare secţie de votare. Copiile de pe listele electorale permanente se înainteazã de cãtre primar, în douã exemplare, birourilor electorale ale secţiilor de votare, cu 3 zile înainte de data alegerilor. Un exemplar este pus la dispoziţie alegãtorilor pentru consultare, iar celãlalt este utilizat în ziua alegerilor. Un exemplar al copiei se pãstreazã de cãtre primar.
(7) Orice neconcordanţã între lista electoralã permanentã şi copia întocmitã potrivit alin. (6) se soluţioneazã de primar, de îndatã, pe baza datelor cuprinse în lista electoralã permanentã.
(8) Orice modificare intervenitã în lista electoralã permanentã, dupã trimiterea copiilor la biroul electoral al secţiei de votare, se comunicã acestuia de cãtre primar, în termen de cel mult 24 de ore.
(9) Copiile de pe listele electorale permanente se semneazã de primar, de secretarul unitãţii administrativ-teritoriale şi de şeful serviciului de evidenţã informatizatã a persoanei.
ART. 17
Copiile întocmite potrivit art. 16 alin. (6) cuprind: numele şi prenumele alegãtorului, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numãrul actului de identitate, numãrul circumscripţiei electorale, numãrul secţiei de votare, precum şi o rubricã destinatã semnãturii alegãtorului.
ART. 18
Primarii asigurã condiţiile necesare consultãrii de cãtre alegãtori a copiilor de pe listele electorale permanente, atât la sediul primãriei, cât şi la sediul secţiei de votare.
ART. 19
(1) La cererea cetãţenilor cu drept de vot, care şi-au stabilit cu cel puţin 3 luni înaintea scrutinului reşedinţa în circumscripţia electoralã în care au loc alegeri, aceştia sunt înscrişi de cãtre primar într-o listã electoralã suplimentarã, pe baza actului de identitate.
(2) Primarul solicitã radierea persoanei respective din copia de pe lista electoralã permanentã de la domiciliul acesteia. Solicitarea se face în scris sau telefonic.
Solicitãrile telefonice sunt consemnate într-un registru special.
(3) În ziua votãrii, persoanele prevãzute la alin. (1), necuprinse în listele suplimentare, sunt înscrise în lista suplimentarã de cãtre preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, pe baza actului de identitate.
(4) În lista suplimentarã sunt înscrise de cãtre preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi persoanele omise din copia de pe lista electoralã permanentã, care se prezintã la vot şi fac dovada, cu actul de identitate, cã domiciliazã în raza secţiei de votare respective.
(5) Modelul şi conţinutul listei electorale suplimentare se stabilesc în condiţiile art. 125.
ART. 20
Un alegãtor poate fi înscris numai într-o singurã listã electoralã.
ART. 21
(1) În cazul în care alegãtorul îşi schimbã domiciliul în altã circumscripţie electoralã dupã înaintarea copiei de pe lista electoralã permanentã la biroul electoral al secţiei de votare, acesta îşi exercitã dreptul de vot în circumscripţia electoralã a noului domiciliu, pe baza cãrţii de identitate provizorii.
(2) În ziua alegerilor, la biroul electoral al secţiei de votare de la noul domiciliu, alegãtorul este înscris în lista electoralã suplimentarã de cãtre preşedinte, pe baza cãrţii de identitate provizorii.
(3) În situaţia prevãzutã la alin. (1), serviciul de evidenţã informatizatã a persoanei elibereazã, la cererea celui interesat, o carte de identitate provizorie, în regim de urgenţã.
ART. 22
Primarul comunicã biroului electoral de circumscripţie numãrul de alegãtori rezultat din listele electorale permanente, în termen de 24 de ore de la constituirea acestuia. Numãrul definitiv de alegãtori se comunicã de cãtre primar biroului electoral de circumscripţie cu 5 zile înaintea datei alegerilor, pe baza datelor cuprinse în copiile de pe listele electorale permanente şi în lista suplimentarã.

SECŢIUNEA a 4-a
Birourile electorale

ART. 23
(1) Pentru organizarea şi desfãşurarea operaţiunilor electorale se înfiinţeazã, în condiţiile prezentei legi: Biroul Electoral Central, birouri electorale judeţene, birouri electorale de circumscripţie şi birouri electorale ale secţiilor de votare.
(2) Birourile electorale sunt alcãtuite numai din cetãţeni cu drept de vot. Candidaţii nu pot fi membri ai birourilor electorale.
(3) În realizarea atribuţiilor ce revin birourilor electorale, membrii acestora exercitã o funcţie ce implicã autoritatea de stat. Exercitarea corectã şi imparţialã a acestei funcţii este obligatorie.
ART. 24
(1) Birourile electorale de circumscripţie comunalã se constituie din 7 membri, cele ale oraşelor, municipiilor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, din 9 membri, iar cel al municipiului Bucureşti şi cele ale judeţelor, din 15 membri.
(2) Biroul electoral de circumscripţie comunalã este format din preşedinte, un locţiitor al acestuia şi din 5 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participã la alegeri în circumscripţia electoralã respectivã.
(3) Biroul electoral de circumscripţie orãşeneascã, municipalã şi din subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor este format din preşedinte, un locţiitor al acestuia şi din 7 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participã la alegeri în circumscripţia electoralã respectivã.
(4) Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti şi birourile electorale de circumscripţie judeţeanã sunt formate din preşedinte, un locţiitor al acestuia şi din 13 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participã la alegeri în circumscripţiile electorale respective.
(5) Desemnarea preşedintelui şi a locţiitorului acestuia se face în şedinţã publicã de cãtre preşedintele tribunalului, în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor. Desemnarea se face, prin tragere la sorţi, dintre magistraţii şi ceilalţi jurişti existenţi în judeţ sau în municipiul Bucureşti. Lista magistraţilor care participã la tragerea la sorţi se întocmeşte de cãtre preşedintele tribunalului, iar cea a celorlalţi jurişti, de cãtre prefect, împreunã cu preşedintele tribunalului şi câte un reprezentant din partea fiecãrui partid politic parlamentar. Listele trebuie sã cuprindã un numãr de persoane mai mare de 10% decât cel necesar. Magistraţii şi ceilalţi jurişti din listã, care nu sunt desemnaţi preşedinţi sau locţiitori ai acestora, rãmân la dispoziţia preşedintelui tribunalului, pentru înlocuirea, în cazuri deosebite, a titularilor. Lista trebuie sã cuprindã: numele, prenumele, domiciliul, locul de muncã, telefoanele şi semnãturile de luare la cunoştinţã ale persoanelor propuse.
(6) În lista prevãzutã la alin. (5) trebuie nominalizaţi numai jurişti care, potrivit declaraţiei pe propria rãspundere, nu fac parte din niciun partid politic.
(7) În cazul în care numãrul magistraţilor şi al celorlalţi jurişti este insuficient, lista este completatã de cãtre prefect, la propunerea primarilor, cu alte persoane care se bucurã de prestigiu în faţa locuitorilor, care nu fac parte, potrivit declaraţiei pe propria rãspundere, din niciun partid politic şi care au cel puţin studii medii.
(8) Data şedinţei în care se va efectua tragerea la sorţi se aduce la cunoştinţã publicã prin presã, precum şi prin afişare la uşa instanţei, de cãtre preşedintele tribunalului, cu cel puţin 48 de ore înainte. Rezultatul tragerii la sorţi se consemneazã într-un proces-verbal, semnat de preşedinte.
(9) Tragerea la sorţi se face pe funcţii: preşedinte şi locţiitor.
(10) Procesul-verbal prevãzut la alin. (8) constituie actul de învestiturã.
(11) La solicitarea scrisã a partidelor politice, alianţelor politice sau a alianţelor electorale, preşedintele tribunalului împreunã cu prefectul întocmesc şi pun la dispoziţia acestora, în termen de 48 de ore de la solicitare, lista cuprinzând datele necesare pentru a fi contactaţi ale preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi ale locţiitorilor acestora, precum şi adresele şi numerele de telefon ale sediilor birourilor electorale de circumscripţie.
(12) Biroul electoral de circumscripţie, constituit potrivit alineatelor precedente, îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin potrivit prezentei legi, urmând a fi completat cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participã la alegeri în circumscripţia respectivã, dupã definitivarea candidaturilor.
(13) În termen de 5 zile de la data pânã la care se pot propune candidaturile, filialele locale ale partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale trebuie sã comunice, în scris, birourilor electorale de circumscripţie numele şi prenumele reprezentanţilor lor care fac parte din acestea. Comunicãrile transmise dupã acest termen nu se iau în considerare. Comunicãrile pot cuprinde un numãr mai mare de reprezentanţi pentru acelaşi birou electoral.
(14) Completarea birourilor electorale de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale se face, în termen de 24 de ore de la rãmânerea definitivã a candidaturilor, de cãtre preşedintele biroului electoral, în prezenţa persoanelor delegate de partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale care au comunicat reprezentanţi, în ordinea descrescãtoare a numãrului de candidaţi propuşi de fiecare partid politic, alianţã politicã sau alianţã electoralã pentru consiliul local în cauzã, la care se adaugã, dacã este cazul, candidatul la funcţia de primar. În cazul biroului electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, se are în vedere numãrul tuturor candidaturilor depuse de fiecare partid politic, alianţã politicã sau alianţã electoralã pentru consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru consiliile locale şi primari, înregistrate în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti. Dacã numãrul total de reprezentanţi comunicat potrivit alin. (13) este mai mic decât cel al membrilor biroului electoral, operaţiunea de desemnare a reprezentanţilor se repetã pânã la ocuparea tuturor locurilor. La aceastã fazã participã numai partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale care au propus mai mulţi reprezentanţi pentru acelaşi birou electoral. Un partid politic, o alianţã politicã sau o alianţã electoralã nu poate avea mai mult de 3 reprezentanţi în biroul electoral al aceleiaşi circumscripţii.
(15) Persoanele care au calitatea de reprezentanţi ai unui partid politic, ai unei alianţe politice sau alianţe electorale în biroul electoral de circumscripţie se stabilesc în ordinea menţionatã în comunicarea prevãzutã la alin. (13).
(16) În cazul în care douã sau mai multe partide politice, alianţe politice sau alianţe electorale au propus acelaşi numãr de candidaţi, reprezentanţii lor fac parte din biroul electoral de circumscripţie, în limita locurilor neocupate de reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale aflate, potrivit alin. (14), într-o situaţie mai favorabilã; dacã prin aplicarea acestei prevederi nu este posibil ca reprezentanţii tuturor partidelor politice, ai alianţelor politice şi alianţelor electorale aflate în situaţie de egalitate sã fie incluşi în componenţa biroului electoral, preşedintele acestuia procedeazã la tragerea la sorţi, în prezenţa delegaţilor partidelor politice, ai alianţelor politice şi alianţelor electorale în cauzã.
(17) În cazul în care partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale nu nominalizeazã reprezentanţi, preşedintele biroului electoral de circumscripţie procedeazã la completarea biroului, incluzând în acesta, prin tragere la sorţi, persoane care nu fac parte din niciun partid politic. Tragerea la sorţi se face dintr-o listã întocmitã potrivit alin. (7), în termen de 24 de ore de la solicitarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie.
ART. 25
(1) Birourile electorale de circumscripţie au urmãtoarele atribuţii:
a) urmãresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la algeri în circumscripţia electoralã în care funcţioneazã;
b) verificã dacã listele electorale permanente au fost actualizate şi vegheazã la întocmirea copiilor de pe listele electorale permanente şi la organizarea secţiilor de votare;
c) înregistreazã listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru consiliile locale, precum şi candidaturile pentru primar şi constatã rãmânerea definitivã a acestora;
d) comunicã biroului electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, denumirea partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, care au depus liste complete de candidaţi;
e) fac publicaţiile şi afişãrile necesare cu privire la listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru consilieri şi la candidaturile pentru funcţia de primar;
f) stabilesc, pe baza numãrului de alegãtori înscrişi în listele electorale permanente, comunicat conform dispoziţiilor art. 22, numãrul de susţinãtori necesar pentru depunerea candidaturilor independente;
g) distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea "votat";
h) rezolvã întâmpinãrile referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare;
i) biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã, respectiv de sector al municipiului Bucureşti, totalizeazã voturile exprimate şi stabileşte rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electoralã în care funcţioneazã; elibereazã consilierilor şi primarului aleşi certificatul doveditor al alegerii;
j) biroul electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, totalizeazã voturile exprimate pentru consiliul judeţean, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti, şi stabileşte rezultatul alegerilor; elibereazã consilierilor, respectiv primarului general al municipiului Bucureşti, certificatul doveditor al alegerii, dupã care transmite consiliului judeţean, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti, procesele-verbale şi celelalte documente privitoare la rezultatul alegerilor pentru consilieri, prevãzute la art. 99 alin. (5), în vederea validãrii mandatelor;
k) organizeazã, dacã este cazul, desfãşurarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru primari;
l) comunicã date cu privire la alegeri şi rezultatul acestora, prin biroul electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, Biroului Electoral Central şi Guvernului şi aduc la cunoştinţa populaţiei din cuprinsul circumscripţiei electorale, prin orice mijloc de publicitate, rezultatul alegerilor;
m) primesc de la birourile electorale ale secţiilor de votare şi predau judecãtorilor, în a cãror razã teritorialã funcţioneazã, buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi pe cele anulate, listele electorale utilizate, ştampilele şi celelalte materiale necesare votãrii.
(2) Prin listã completã de candidaţi se înţelege lista care cuprinde numãrul maxim de candidaţi pentru funcţia de consilier, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (7).
(3) Birourile electorale de circumscripţie judeţeanã şi a municipiului Bucureşti acrediteazã observatorii interni.
ART. 26
Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti organizeazã alegerea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a primarului general al municipiului Bucureşti, îndeplinind în mod corespunzãtor şi celelalte atribuţii prevãzute în prezenta lege pentru biroul electoral de circumscripţie judeţeanã.
ART. 27
În termen de 7 zile de la stabilirea datei alegerilor, prefecţii aduc la cunoştinţã publicã sediile unde îşi desfãşoarã activitatea birourile electorale de circumscripţie, precum şi programul de activitate al acestora.
ART. 28
(1) Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt constituite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi 3-5 membri în cazul secţiilor de votare din comune şi oraşe, respectiv 7-9 membri în cazul secţiilor de votare din municipii şi din sectoarele municipiului Bucureşti.
(2) Preşedintele şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de preşedintele tribunalului, prin tragere la sorţi, dintre persoanele înscrise pe o listã întocmitã de prefect, la propunerea primarilor. Tragerea la sorţi se face pe funcţii.
(3) Preşedintele şi locţiitorul acestuia sunt, de regulã, jurişti care, potrivit declaraţiei pe propria rãspundere, nu fac parte din niciun partid politic.
(4) În cazul în care numãrul juriştilor este insuficient, lista întocmitã de prefect potrivit alin. (2) se completeazã cu alte persoane propuse de primar, care au, de regulã, cel puţin studii medii, se bucurã de prestigiu în localitatea în care domiciliazã şi nu fac parte din niciun partid politic. Lista cuprinde un numãr de persoane mai mare cu 10% decât cel necesar. Persoanele prevãzute în listã, care nu sunt desemnate preşedinţi sau locţiitori ai acestora, rãmân la dispoziţia preşedintelui tribunalului pentru înlocuirea, în cazuri deosebite, a titularilor stabiliţi potrivit alin. (2). Lista trebuie sã conţinã elementele prevãzute la art. 24 alin. (5).
(5) Prevederile art. 24 alin. (8) şi (11) se aplicã în mod corespunzãtor.
(6) Desemnarea preşedintelui şi a locţiitorului acestuia se face cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor.
(7) Birourile electorale ale secţiilor de votare se completeazã cu câte un reprezentant al partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participã la alegeri, în ordinea descrescãtoare a numãrului de candidaţi propuşi, conform prevederilor art. 24 alin. (14).
(8) În vederea desemnãrii membrilor biroului electoral al secţiei de votare, preşedintele biroului electoral de circumscripţie comunicã preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestora potrivit alin. (2), numãrul de candidaţi propuşi de fiecare partid politic, alianţã politicã sau alianţã electoralã. În acelaşi termen, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale care au depus liste de candidaţi sau propuneri de candidaţi pentru funcţia de primar în circumscripţia respectivã sunt obligate sã comunice preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin organizaţiile locale, numele şi prenumele reprezentantului lor. Prevederile art. 24 alin. (14) se aplicã în mod corespunzãtor.
(9) Desemnarea membrilor biroului electoral al secţiei de votare se face de cãtre preşedintele acestuia, pe baza comunicãrilor prevãzute la alin. (8).
(10) Prevederile art. 24 alin. (15)-(17) se aplicã în mod corespunzãtor, tragerea la sorţi efectuându-se de cãtre preşedintele biroului electoral al secţiei de votare.
(11) Operaţiunile de desemnare a membrilor biroului electoral al secţiei de votare se consemneazã într-un proces-verbal care constituie actul de învestiturã.
(12) Desemnarea membrilor biroului electoral al secţiei de votare şi încheierea procesului-verbal se fac în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevãzut la alin. (8), în prezenţa delegaţilor desemnaţi de partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale.
(13) Birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie la data încheierii procesului-verbal prevãzut la alin. (11).
ART. 29
Birourile electorale ale secţiilor de votare au urmãtoarele atribuţii:
a) primesc de la primari copiile de pe listele electorale permanente şi listele electorale suplimentare şi asigurã condiţiile necesare în vederea verificãrii acestora de cãtre alegãtori;
b) primesc de la birourile electorale de circumscripţie buletinele de vot pentru alegãtorii care urmeazã sã voteze la secţia respectivã, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea "votat";
c) conduc operaţiunile de votare şi iau toate mãsurile de ordine în localul secţiei de votare şi în jurul acesteia;
(d) numãrã voturile şi consemneazã rezultatul votãrii pentru circumscripţiile electorale pentru care s-a votat la secţia respectivã, în mod distinct pentru consiliul local, pentru primar, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, pentru consiliul judeţean, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti;
e) rezolvã întâmpinãrile referitoare la propria lor activitate;
f) întocmesc şi înainteazã biroului electoral de circumscripţie dosarele prevãzute la art. 92;
g) predau cu proces-verbal biroului electoral de circumscripţie buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi pe cele anulate, listele electorale utilizate, ştampilele şi celelalte materiale necesare votãrii.
ART. 30
Birourile electorale de circumscripţie judeţeanã şi a municipiului Bucureşti îndeplinesc în mod corespunzãtor atribuţiile prevãzute la art. 25, precum şi urmãtoarele atribuţii:
a) urmãresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în toate circumscripţiile electorale din cuprinsul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;
b) asigurã aducerea la cunoştinţã celorlalte birouri electorale din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti, a hotãrârilor Biroului Electoral Central şi urmãresc modul de aplicare şi respectare a acestora;
c) efectueazã instruirea preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã şi de sector al municipiului Bucureşti şi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din cuprinsul judeţului;
d) realizeazã centralizarea numãrului de liste complete depuse de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, pe baza comunicãrii primite de la birourile electorale de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã, respectiv de sector al municipiului Bucureşti, şi transmit Biroului Electoral Central situaţia centralizatã, în termen de 24 de ore de la întocmire;
e) primesc de la birourile electorale de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã, respectiv de sector al municipiului Bucureşti, procesele-verbale conţinând rezultatul alegerilor, centralizeazã rezultatele pe judeţ, pe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale şi pe candidaţi independenţi şi le dau publicitãţii. Rezultatul centralizãrii datelor pe judeţ, respectiv pe municipiul Bucureşti, se consemneazã într-un proces-verbal, care se transmite Biroului Electoral Central, potrivit prevederilor prezentei legi.
ART. 31
(1) În judeţele în care se organizeazã alegeri locale parţiale în cel puţin douã circumscripţii electorale comunale, orãşeneşti sau municipale se constituie un birou electoral judeţean format din 2 dintre judecãtorii în exerciţiu ai tribunalului, stabiliţi prin tragere la sorţi efectuatã de preşedintele tribunalului. Tragerea la sorţi se face pe funcţii: preşedinte şi locţiitor. Celelalte prevederi ale art. 36 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) În termen de 24 de ore de la constituirea biroului electoral judeţean potrivit alin. (1), acesta se completeazã cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare.
(3) Birourile electorale judeţene constituite potrivit alin. (1) şi (2) îndeplinesc în mod corespunzãtor atribuţiile prevãzute în prezenta lege pentru Biroul Electoral Central. Contestaţiile asupra modului de organizare şi asupra componenţei biroului electoral judeţean se soluţioneazã de tribunal.
(4) În judeţele în care se organizeazã alegeri parţiale într-o singurã circumscripţie electoralã nu se mai constituie un birou electoral judeţean, soluţionarea sesizãrilor prevãzute la art. 37 alin. (1) lit. h) fãcându-se de judecãtoria în a cãrei razã teritorialã se aflã circumscripţia electoralã respectivã. Judecãtoria se pronunţã în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea sesizãrilor şi contestaţiilor. Hotãrârea este definitivã şi irevocabilã.
(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul municipiului Bucureşti.
(6) În situaţiile prevãzute la alin. (4) atribuţiile prevãzute la art. 7, art. 37 alin. (2), art. 56 alin. (1) şi la art. 127 sunt îndeplinite de biroul electoral de circumscripţie, iar competenţa de soluţionare a contestaţiilor asupra modului de organizare şi a componenţei biroului electoral de circumscripţie aparţine tribunalului.
ART. 32
(1) În cazul în care în aceeaşi circumscripţie electoralã se organizeazã alegeri locale parţiale atât pentru consiliul local, cât şi pentru primar, se constituie birouri electorale de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã şi de subdiviziune administrativ-teritorialã a municipiilor, dupã caz, potrivit dispoziţiilor art. 24, ale cãrui prevederi se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Prevederile art. 24 se aplicã şi în cazul în care se organizeazã alegeri pentru consiliul judeţean, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi/sau pentru primarul general al municipiului Bucureşti.
ART. 33
În cazul prevãzut la art. 32 alin. (1) birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie în condiţiile şi dupã distincţiile prevãzute la art. 28.
ART. 34
(1) În cazurile în care într-o circumscripţie electoralã comunalã, orãşeneascã, municipalã sau de subdiviziune administrativ-teritorialã a unui municipiu se organizeazã alegeri numai pentru primar, respectiv pentru primarul general al municipiului Bucureşti, birourile electorale de circumscripţie, respectiv birourile electorale ale secţiilor de votare, se constituie potrivit art. 24 alin. (1)-(11), respectiv art. 28 alin. (1)-(6).
(2) Birourile electorale de circumscripţie se completeazã cu reprezentanţi propuşi de organizaţiile judeţene, respectiv de organizaţia municipiului Bucureşti, ale partidelor politice parlamentare, care depun candidat la funcţia de primar, respectiv de primar general, ca membri, în limitele prevãzute la art. 24 alin. (2), (3) şi (4). Completarea se face de preşedintele biroului electoral de circumscripţie, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestuia. Completarea se face în ordinea descrescãtoare a numãrului cumulat de senatori şi deputaţi ai fiecãrui partid.
(3) Dacã numãrul de membri prevãzut de lege este mai mare decât numãrul de partide parlamentare, operaţiunea de completare se repetã pânã la constituirea biroului cu numãrul de membri legal stabilit.
(4) Birourile electorale ale secţiilor de votare se completeazã cu reprezentanţi propuşi de organizaţiile judeţene, respectiv de organizaţia municipiului Bucureşti, ale partidelor politice parlamentare, care depun candidat la funcţia de primar, respectiv de primar general, ca membri, în limitele prevãzute la art. 28 alin. (1). Completarea se face de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestuia, în ordinea descrescãtoare a numãrului cumulat de senatori şi deputaţi ai fiecãrui partid. Prevederile alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 35
(1) Dacã în municipiul Bucureşti au loc alegeri numai pentru autoritãţile administraţiei publice de la nivel municipal, se organizeazã şi oficiile electorale de sector prevãzute la <>art. 35 din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Oficiile electorale prevãzute la alin. (1) se constituie dintr-un preşedinte şi un locţiilor al acestuia şi din 6 membri, desemnaţi de organizaţiile municipale ale partidelor politice parlamentare. Dacã un partid politic parlamentar nu are organizaţie în municipiul Bucureşti, desemnarea reprezentantului se face de conducerea centralã a partidului.
(3) Preşedintele şi locţiitorul acestuia sunt magistraţi desemnaţi de preşedintele Tribunalului Bucureşti, cu cel puţin 15 zile înainte de data alegerilor, prin tragere la sorţi dintre judecãtorii în exerciţiu ai judecãtoriei sectorului. Data şedinţei publice de tragere la sorţi se anunţã în scris partidelor politice parlamentare, cu douã zile înainte de data desfãşurãrii, de cãtre preşedintele Tribunalului Bucureşti. La organizarea şi desfãşurarea tragerii la sorţi au dreptul sã participe reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare.
(4) Completarea oficiului electoral cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare se face de cãtre preşedintele oficiului, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestuia. Completarea se face în ordinea descrescãtoare a numãrului cumulat de senatori şi deputaţi ai fiecãrui partid.
(5) Dacã oficiul electoral nu poate fi completat cu numãrul de membri prevãzut de lege, întrucât numãrul partidelor parlamentare este mai mic decât al membrilor oficiului, operaţiunea de completare se repetã pânã la organizarea oficiului cu numãrul legal de membri.
(6) Oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti îndeplinesc în mod corespunzãtor atribuţiile prevãzute la <>art. 36 şi 89 din Legea nr. 373/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 36
(1) Biroul Electoral Central este alcãtuit din 7 judecãtori ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele şi vicepreşedinţii Autoritãţii Electorale Permanente şi 11 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale.
(2) Desemnarea judecãtorilor se face în şedinţã publicã, în termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorţi, de cãtre preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dintre judecãtorii în exerciţiu ai acesteia. Rezultatul tragerii la sorţi se consemneazã într-un proces-verbal semnat de preşedinte şi de consultantul-şef al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care constituie actul de învestire. Data şedinţei pentru tragerea la sorţi se aduce la cunoştinţã publicã prin presa scrisã şi audiovizualã, de cãtre preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu cel puţin 24 de ore înainte.
(3) În termen de 24 de ore de la învestire, cei 7 judecãtori aleg din rândul lor, prin vot secret, preşedintele Biroului Electoral Central şi locţiitorul acestuia.
(4) În termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central, biroul se completeazã cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autoritãţii Electorale Permanente şi cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare.
(5) În termen de 48 de ore de la rãmânerea definitivã a candidaturilor, partidele politice neparlamentare, alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora, care au depus liste complete pentru consiliile judeţene în cel puţin 18 judeţe, pot propune câte un reprezentant în Biroul Electoral Central pânã la completarea numãrului de 11 membri. Completarea se face în funcţie de numãrul candidaturilor depuse pentru consiliile judeţene de cãtre partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale, iar în caz de egalitate, prin tragere la sorţi.
ART. 37
(1) Biroul Electoral Central are urmãtoarele atribuţii:
a) urmãreşte întocmirea de cãtre primari a copiilor de pe listele electorale permanente;
b) asigurã publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a denumirii şi a semnelor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, legal constituite, care au dreptul sã participe la alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, şi comunicã lista tuturor birourilor electorale de circumscripţie, imediat dupã constituirea acestora;
c) urmãreşte şi asigurã respectarea şi aplicarea corectã a dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe întregul teritoriu al ţãrii; asigurã interpretarea unitarã a prevederilor acestora;
d) rezolvã întâmpinãrile referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la modul de constituire, componenţa şi activitatea birourilor electorale de circumscripţie judeţeanã şi a municipiului Bucureşti;
e) primeşte şi soluţioneazã orice contestaţie cu privire la organizarea şi desfãşurarea alegerii autoritãţilor administraţiei publice locale, altele decât cele care, prin prezenta lege, sunt date în competenţa birourilor electorale de circumscripţie sau a instanţelor judecãtoreşti;
f) centralizeazã, pe baza comunicãrilor primite de la birourile electorale de circumscripţie judeţeanã şi a municipiului Bucureşti, numãrul de liste complete depuse de cãtre partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale şi comunicã Societãţii Române de Televiziune şi Societãţii Române de Radiodifuziune situaţia centralizatã, în termen de 24 de ore de la întocmire;
g) primeşte procesele-verbale întocmite de birourile electorale de circumscripţie judeţeanã şi a municipiului Bucureşti, împreunã cu procesele-verbale conţinând rezultatul alegerilor, întocmite de birourile electorale de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã şi de sector al municipiului Bucureşti; totalizeazã rezultatele la nivel naţional, pe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale şi pe candidaţi independenţi, separat pentru consiliile locale, consiliile judeţene şi primari, şi asigurã publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presã;
h) soluţioneazã sesizãrile privitoare la frauda electoralã, putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electoralã, în cazul în care constatã, pe baza probelor administrate, cã votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de naturã a modifica atribuirea mandatelor în circumscripţia electoralã respectivã; în astfel de cazuri, dispune repetarea scrutinului, care are loc în termen de cel mult douã sãptãmâni de la constatarea fraudei. Noile alegeri au loc în aceleaşi condiţii, folosindu-se aceleaşi liste electorale şi aceleaşi liste de candidaţi şi candidaturi independente, cu excepţia cazurilor în care s-a dispus de cãtre birou anularea unei liste de candidaţi sau a unor propuneri de candidaturi independente, în sarcina cãrora s-a reţinut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor. Existenţa fraudei electorale se stabileşte de Biroul Electoral Central de la caz la caz, pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o;
i) îndeplineşte orice alte atribuţii care îi sunt stabilite prin lege.
(2) Biroul Electoral Central acrediteazã, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, observatorii strãini, precum şi delegaţii mass-media strãini şi soluţioneazã contestaţiile cu privire la acreditarea sau refuzul acreditãrii de cãtre biroul electoral de circumscripţie judeţeanã sau a municipiului Bucureşti a observatorilor interni.
(3) În cazul unei fraude electorale, cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripţie electoralã se poate face numai de cãtre partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau candidaţii independenţi care au participat la alegeri şi numai în termen de 48 de ore de la închiderea votãrii, sub sancţiunea decãderii. Cererea trebuie motivatã şi însoţitã de dovezile pe care se întemeiazã. Cererea poate fi admisã numai dacã cel care a sesizat frauda nu este implicat în producerea acesteia. Cererea trebuie soluţionatã pânã la data publicãrii rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin Biroul Electoral Central emite hotãrâri care se aduc la cunoştinţã în şedinţã publicã şi prin orice mijloc de publicitate. Hotãrârile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate birourile electorale din ţarã, precum şi pentru toate organismele cu atribuţii în materie electoralã, de la data aducerii la cunoştinţã în şedinţa publicã.
(5) Hotãrârile Biroului Electoral Central prin care se dau interpretãri unor prevederi ale prezentei legi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 38
Biroul Electoral Central îşi înceteazã activitatea dupã publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului alegerilor, potrivit prevederilor prezentei legi.
ART. 39
(1) Contestaţiile asupra modului de organizare şi asupra componenţei birourilor electorale se pot face în termen de 48 de ore de la desemnarea preşedinţilor şi a locţiitorilor acestora sau, dupã caz, de la completarea birourilor electorale cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice sau alianţelor electorale.
(2) Contestaţiile se soluţioneazã de biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã sau de sector al municipiului Bucureşti, dacã privesc biroul electoral al secţiei de votare, de biroul electoral de circumscripţie judeţeanã sau a municipiului Bucureşti, dacã privesc biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã sau municipalã, respectiv de sector al municipiului Bucureşti, de Biroul Electoral Central, dacã privesc biroul electoral de circumscripţie judeţeanã sau a municipiului Bucureşti, şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacã privesc Biroul Electoral Central, în termen de douã zile de la înregistrarea contestaţiilor.
(3) Hotãrârea pronunţatã este definitivã şi irevocabilã şi se comunicã, în cazul preşedintelui biroului electoral şi locţiitorului acestuia, în termen de 24 de ore, preşedintelui tribunalului care, în cazul admiterii contestaţiei, procedeazã la o nouã desemnare.
ART. 40
Birourile electorale lucreazã în prezenţa majoritãţii membrilor care le compun şi adoptã hotãrâri cu votul majoritãţii membrilor prezenţi.
ART. 41
Reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi ai alianţelor electorale în birourile electorale nu pot primi şi nu pot exercita alte însãrcinãri în afara celor prevãzute de prezenta lege.
ART. 42
Nu pot fi membri ai birourilor electorale de circumscripţie sau ai birourilor electorale ale secţiilor de votare candidaţii în alegeri, soţii, rudele şi afinii acestora pânã la gradul al doilea inclusiv, precum şi persoanele care nu au exerciţiul drepturilor electorale.

SECŢIUNEA a 5-a
Candidaturile

ART. 43
Numãrul consilierilor pentru consiliile locale şi pentru consiliile judeţene este cel stabilit prin ordin al prefectului, potrivit prevederilor <>Legii nr. 215/2001 , republicatã.
ART. 44
Propunerile de candidaţi pentru consilierii locali, consilierii judeţeni şi pentru primari se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor.
ART. 45
(1) Propunerile de candidaţi se fac în scris, în 4 exemplare, de cãtre partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care participã la alegeri, sub semnãtura conducerii organizaţiilor judeţene ale acestora, iar în cazul candidaţilor independenţi, pe baza listei susţinãtorilor.
(2) În cazul alianţelor electorale dintre partide politice, listele cu propuneri de candidaţi trebuie semnate şi de conducerile judeţene ale fiecãrui partid politic din alianţã. Dacã alianţele electorale se constituie la nivel comunal, orãşenesc, municipal sau de sector al municipiului Bucureşti, listele se semneazã de conducerea alianţei şi se contrasemneazã de conducerea fiecãrei organizaţii locale din coaliţie.
(3) Listele de candidaţi trebuie sã cuprindã numele, prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul, conform actului de identitate, denumirea, seria şi numãrul actului de identitate, ocupaţia, profesiunea şi apartenenţa politicã a candidaţilor, iar în cazul alianţelor, şi partidul politic care i-a propus.
(4) Listele de candidaţi trebuie sã fie însoţite de declaraţiile de acceptare a candidaturii, scrise, semnate şi datate de candidaţi.
(5) Declaraţia de acceptare a candidaturii cuprinde numele, prenumele, domiciliul, partidul politic sau alianţa care l-a propus, profesiunea, ocupaţia şi apartenenţa politicã a candidatului, consimţãmântul expres al acestuia de a candida pentru funcţia respectivã, precum şi precizarea cã întruneşte condiţiile prevãzute de lege pentru a candida.
ART. 46
O persoanã nu poate accepta candidatura decât pentru o singurã circumscripţie electoralã, cu excepţia cazului în care candidatura se depune atât pentru un consiliu local, cât şi pentru consiliul judeţean.
ART. 47
Partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale pot propune câte o listã de candidaţi în fiecare circumscripţie electoralã pentru consiliul local, pentru consiliul judeţean şi câte un candidat pentru funcţia de primar.
ART. 48
(1) Candidaţii independenţi pentru funcţia de consilier trebuie sã fie susţinuţi de minimum 1% din numãrul total al alegãtorilor înscrişi în listele electorale permanente din circumscripţia respectivã, dar nu mai puţin de 50 în cazul comunelor, 100 în cazul localitãţilor urbane de rangul II şi III şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localitãţilor urbane de rangul I.
(2) Pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi trebuie sã prezinte o listã de susţinãtori, care trebuie sã cuprindã minimum 2% din numãrul total al alegãtorilor înscrişi în listele electorale permanente din circumscripţia pentru care candideazã, dar nu mai puţin de 200 în cazul comunelor, 300 în cazul oraşelor, 1.000 în cazul municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi 5.000 în cazul municipiului Bucureşti.
(3) Nu se admit liste de candidaţi independenţi pentru funcţia de consilier.
ART. 49
(1) Lista susţinãtorilor trebuie sã cuprindã data alegerilor, numele şi prenumele candidatului, funcţia pentru care candideazã, numele şi prenumele susţinãtorului, data naşterii, adresa, denumirea, seria şi numãrul actului de identitate, semnãtura acestuia, precum şi numele şi prenumele persoanei care a întocmit-o. Persoana care a întocmit lista este obligatã ca, împreunã cu aceasta, sã depunã o declaraţie pe propria rãspundere prin care sã ateste veridicitatea semnãturii susţinãtorilor.
(2) Lista susţinãtorilor constituie un act public, cu toate consecinţele prevãzute de lege.
(3) Susţinãtorii pot fi numai cetãţeni cu drept de vot. Un susţinãtor poate sprijini câte un singur candidat la funcţia de consilier local, câte unul la funcţia de consilier judeţean şi câte unul la funcţia de primar.
(4) Adeziunile susţinãtorilor se dau pe propria lor rãspundere.
(5) Lista de susţinãtori trebuie însoţitã de declaraţia de acceptare a candidaturii, datã în condiţiile art. 45 alin. (4) şi (5), şi se depune la biroul electoral al circumscripţiei pentru care candideazã.
ART. 50
(1) Biroul electoral de circumscripţie examineazã respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoanã sã poatã candida, respectarea condiţiilor de fond şi de formã ale listelor de candidaţi, precum şi ale listei susţinãtorilor. Candidaturile care îndeplinesc condiţiile legale sunt înregistrate. Candidaturile care nu îndeplinesc condiţiile legale de fond şi de formã se resping de cãtre biroul electoral de circumscripţie.
(2) Douã exemplare ale propunerii de candidaturã se pãstreazã la biroul electoral de circumscripţie. Celelalte douã exemplare, certificate de biroul electoral de circumscripţie prin semnãtura preşedintelui acestuia şi prin aplicarea ştampilei, se restituie depunãtorului; unul dintre exemplarele restituite depunãtorului se înregistreazã de cãtre acesta la judecãtoria în a cãrei razã teritorialã se aflã circumscripţia electoralã pentru care se depune candidatura, respectiv la tribunal.
(3) În termen de 24 de ore de la înregistrarea fiecãrei candidaturi, unul dintre exemplarele propunerii de candidaturã se afişeazã de cãtre biroul electoral de circumscripţie la sediul acestuia, la loc vizibil.
(4) Nu pot candida persoanele care la data depunerii candidaturii nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi alese. Candidaturile acestor persoane se resping de cãtre biroul electoral de circumscripţie.
ART. 51
Candidaţii pot renunţa la candidaturã pânã la data tipãririi buletinelor de vot. În acest scop, aceştia depun la biroul electoral de circumscripţie o declaraţie de renunţare scrisã, semnatã şi datatã de cel în cauzã.
ART. 52
(1) Acceptarea de cãtre biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestatã de cãtre cetãţeni, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale, în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea candidaturii.
(2) Respingerea de cãtre biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestatã de cãtre candidat, partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale care au propus candidatura respectivã, în termen de cel mult 48 de ore de la respingere.
(3) Contestaţiile trebuie sã cuprindã numele şi prenumele, adresa şi calitatea contestatarului, numele şi prenumele persoanei a cãrei candidaturã a fost admisã sau respinsã, prezentarea temeiurilor contestaţiei, data şi semnãtura contestatarului şi indicarea, dacã este cazul, a persoanei desemnate sã îl reprezinte.
(4) Contestaţia şi, dacã este cazul, cererea de recurs se depun la instanţa competentã sã le soluţioneze, sub sancţiunea nulitãţii.
(5) Contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluţioneazã în termen de 48 de ore de la înregistrare, de cãtre judecãtoria, respectiv tribunalul, în a cãrei razã teritorialã se aflã circumscripţia electoralã. Hotãrârea nu se comunicã.
(6) Împotriva hotãrârii date în contestaţie se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioarã. Recursul se soluţioneazã în termen de 24 de ore de la înregistrare.
(7) Hotãrârea pronunţatã în recurs este definitivã şi irevocabilã.
ART. 53
Dupã expirarea termenului de depunere a candidaturilor, la care se adaugã, dacã este cazul, termenele prevãzute la art. 52 alin. (1), (2), (5) şi (6), birourile electorale de circumscripţie încheie un proces-verbal prin care constatã rãmânerea definitivã a candidaturilor. Candidaturile definitive se afişeazã la sediul biroului electoral de circumscripţie, precum şi la sediul secţiilor de votare, dupã constituirea birourilor electorale ale acestora, cu precizarea numelui şi prenumelui, apartenenţei politice, profesiunii şi ocupaţiei candidatului. Candidaturile definitive pot fi fãcute publice, de asemenea, prin orice mijloace de informare în masã, cheltuielile fiind suportate de cei interesaţi.

SECŢIUNEA a 6-a
Buletinele de vot

ART. 54
Modelele buletinelor de vot se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului şi sunt diferite pentru consiliile locale, pentru consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi pentru primari, respectiv pentru primarul general al municipiului Bucureşti.
ART. 55
(1) Buletinul de vot este format din mai multe file. Pe paginile interioare ale buletinului de vot se imprimã patrulatere în numãr suficient pentru a cuprinde toate listele de candidaturi, respectiv toţi candidaţii independenţi, în aşa fel încât ultima paginã sã rãmânã albã pentru aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare; paginile buletinului de vot se numeroteazã. Buletinele de vot se capseazã.
(2) Patrulaterele se imprimã paralel între ele, câte douã coloane pe aceeaşi paginã. Patrulaterele se numeroteazã, începând cu primul patrulater al coloanei din stânga a primei pagini interioare, care primeşte numãrul de ordine 1, şi continuând cu primul patrulater al coloanei din dreapta, care primeşte numãrul de ordine 2, numerotarea continuând pânã la ultimul patrulater.
(3) În unghiul din partea stângã sus a fiecãrui patrulater se imprimã denumirea partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale sau a organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care participã la alegeri ori, dupã caz, menţiunea "Candidat independent", iar în unghiul din partea dreaptã sus se imprimã semnul electoral.
(4) În patrulaterele fiecãrui buletin de vot se imprimã listele de candidaţi; candidaţii se identificã pe listã prin nume şi prenume şi se înscriu în ordinea stabilitã de partidul politic, alianţa politicã sau alianţa electoralã care a depus lista.
(5) Pentru alegerea primarului se imprimã în patrulaterele buletinului de vot, în afara elementelor prevãzute la alin. (3), numele şi prenumele candidatului.
(6) Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de cãtre biroul electoral de circumscripţie, ţinând seama de numãrul patrulaterelor, precum şi de spaţiul necesar pentru imprimarea numelui candidaţilor şi a celorlalte date prevãzute la alin. (3), (4) şi (5).
(7) Hârtia pentru buletinul de vot este de culoare albã şi suficient de groasã pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat şi votul dat.
(8) Pentru stabilirea numãrului de ordine de pe buletinele de vot care cuprind liste de candidaţi sau candidaţi independenţi pentru consilieri, precum şi pentru primari, se procedeazã astfel:
a) în prima etapã, listele depuse de partidele politice parlamentare, alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora se înscriu în patrulaterele buletinului de vot în ordinea rezultatã din tragerea la sorţi efectuatã de preşedintele biroului electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, în prezenţa majoritãţii membrilor acestuia;
b) în etapa a doua, listele depuse de partidele politice neparlamentare, alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora se imprimã în urmãtoarele patrulatere ale buletinului de vot, în ordinea rezultatã din tragerea la sorţi efectuatã de preşedintele biroului electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã şi de sector al municipiului Bucureşti, respectiv de preşedintele biroului electoral de circumscripţie judeţeanã şi a municipiului Bucureşti.
(9) Ordinea stabilitã potrivit alin. (8) lit. a) este valabilã pentru toate circumscripţiile electorale din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti, inclusiv pentru circumscripţia electoralã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti. Ordinea stabilitã potrivit alin. (8) lit. a) şi b) este valabilã şi în cazul buletinului de vot pentru alegerea primarului.
(10) Pentru fiecare candidat independent, inclusiv pentru candidaţii independenţi la funcţia de primar, se imprimã un patrulater distinct în partea finalã a buletinului de vot, în care aceştia sunt înscrişi în ordinea înregistrãrii candidaturilor.
(11) Ordinea stabilitã potrivit alin. (8)-(10) se comunicã prefectului de cãtre preşedintele biroului electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv de cãtre preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã şi de sector al municipiului Bucureşti, în termen de 24 de ore de la efectuarea tragerii la sorţi.
(12) Tragerea la sorţi prevãzutã la alin. (8) se face în prezenţa reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care depun liste de candidaţi.
ART. 56
(1) Partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale îşi pot stabili semne electorale pe care le comunicã Biroului Electoral Central în termen de 3 zile de la constituirea acestuia.
(2) Partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale care au participat la alegerile locale anterioare îşi pot pãstra semnele electorale, având obligaţia sã le comunice Biroului Electoral Central potrivit alin. (1). Semnele electorale folosite la alegerile anterioare nu pot fi utilizate de alte partide politice, alianţe politice sau alianţe electorale decât cu consimţãmântul scris al celor cãrora le-au aparţinut, respectiv al partidelor care au alcãtuit alianţa iniţialã.
(3) Semnele electorale nu pot fi contrare ordinii de drept şi bunelor moravuri şi nu pot reproduce sau combina simbolurile naţionale ale statului român, ale altor state, ale organismelor internaţionale ori ale cultelor religioase. Fac excepţie partidele politice care sunt membre ale unor organizaţii politice internaţionale, acestea putând utiliza semnul organizaţiei respective ca atare sau într-o combinaţie specificã.
(4) Semnele electorale comunicate Biroului Electoral Central trebuie sã se deosebeascã clar de cele anterior înregistrate, fiind interzisã utilizarea aceloraşi simboluri grafice, oricare ar fi figura geometricã în care sunt încadrate. Se poate folosi ca semn electoral semnul permanent declarat la înscrierea partidului politic sau a alianţei politice.
(5) În toate circumscripţiile electorale, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale, formate la nivel naţional, respectiv judeţean, trebuie sã foloseascã acelaşi semn electoral.
(6) În cazul semnelor electorale noi, dacã acelaşi semn este solicitat de mai multe partide politice, alianţe politice ori alianţe electorale, atribuirea se face în beneficiul partidului politic, alianţei politice ori alianţei electorale care a înregistrat prima respectivul semn. Dacã nu se poate stabili prioritatea, se procedeazã la tragerea la sorţi efectuatã de preşedintele Biroului Electoral Central.
(7) Biroul Electoral Central aduce la cunoştinţã publicã semnele electorale a doua zi dupã expirarea termenului prevãzut la alin. (1) şi le comunicã prefecţilor, pânã la data rãmânerii definitive a candidaturilor, în vederea imprimãrii lor pe buletinele de vot.
ART. 57
(1) Imprimarea buletinelor de vot se asigurã, prin grija prefecţilor, de cãtre birourile electorale de circumscripţie.
(2) Pentru întreaga circumscripţie electoralã, buletinele de vot sunt imprimate cu litere de aceeaşi mãrime, aceleaşi caractere şi aceeaşi cernealã, într-un numãr egal cu al alegãtorilor înscrişi în listele electorale, cu un plus de 10%.
(3) Prin grija prefecţilor, un exemplar al primului tiraj pentru fiecare tip de buletin de vot, din fiecare circumscripţie electoralã, este prezentat membrilor biroului electoral de circumscripţie judeţeanã. Aceştia au dreptul sã solicite prefectului retipãrirea buletinelor de vot dacã numele candidaţilor, semnul electoral sau denumirea partidelor politice, a alianţelor politice ori a alianţelor electorale sunt incorect imprimate sau nu sunt vizibile.
(4) Buletinele de vot trebuie sã fie tipãrite cel mai târziu cu 10 zile înaintea alegerilor.
ART. 58
(1) Buletinele de vot se distribuie circumscripţiilor electorale prin grija prefecţilor. Buletinele de vot se preiau de cãtre primar, împreunã cu preşedintele biroului electoral de circumscripţie, pe bazã de proces-verbal, şi se pãstreazã în încãperi speciale, încuiate şi sigilate. Buletinele de vot se predau preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, pe bazã de proces-verbal, cel mai târziu în preziua alegerilor.
(2) Distribuirea şi predarea buletinelor de vot se fac în pachete sigilate de câte 100 de bucãţi.
ART. 59
La sediul primãriei şi al biroului electoral de circumscripţie, precum şi la sediile secţiilor de votare se afişeazã, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de imprimare, câte un buletin de vot din fiecare categorie, dupã ce a fost vizat şi anulat de preşedintele biroului electoral de circumscripţie.
ART. 60
La cererea partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale sau a candidaţilor independenţi care participã la alegeri, biroul electoral de circumscripţie elibereazã, pentru fiecare, câte un buletin de vot din fiecare categorie, vizat şi anulat.

SECŢIUNEA a 7-a
Campania electoralã

ART. 61
Campania electoralã începe cu 30 de zile înainte de data desfãşurãrii alegerilor şi se încheie în ziua de sâmbãtã care precedã data alegerilor, la ora 7,00.
ART. 62
(1) În campania electoralã, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, precum şi cetãţenii au dreptul sã-şi exprime opiniile în mod liber şi fãrã nicio discriminare, prin mitinguri, adunãri, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masã.
(2) În timpul campaniei electorale se asigurã candidaţilor, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzãtoare pentru a se întâlni cu alegãtorii. Spaţiile pot fi amplasate la sediul primãriei, în şcoli, universitãţi, case de culturã, cãmine culturale şi cinematografe şi se asigurã pe bazã de înţelegere cu privire la cheltuielile de întreţinere.
(3) Mijloacele folosite în campania electoralã nu pot contraveni ordinii de drept.
(4) Este interzisã organizarea acţiunilor de campanie electoralã în unitãţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universitãţi în perioada de desfãşurare a cursurilor.
ART. 63
(1) Campania electoralã prin serviciile de programe audiovizuale, publice şi private, trebuie sã serveascã urmãtoarelor interese generale:
a) ale electoratului, de a primi informaţii corecte, astfel încât sã poatã vota în cunoştinţã de cauzã;
b) ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale şi candidaţilor, de a se face cunoscuţi şi de a-şi prezenta platformele, programele politice şi ofertele electorale;
c) ale radiodifuziunilor, de a-şi exercita drepturile şi responsabilitãţile care decurg din profesiunea de jurnalist.
(2) Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi sã asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfãşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, precum şi pentru toţi candidaţii.
ART. 64
(1) În timpul campaniei electorale, informaţiile privind sistemul electoral, tehnica votãrii, calendarul campaniei electorale, programele politice, opiniile şi mesajele cu conţinut electoral trebuie sã fie prezentate exclusiv în urmãtoarele tipuri de emisiuni:
a) emisiuni informative - în care pot fi difuzate informaţii privind sistemul electoral, tehnica votãrii şi activitãţile de campanie ale candidaţilor; în acest scop durata programatã a emisiunii informative poate fi mãritã cu cel mult 15 minute;
b) emisiuni electorale - în care candidaţii îşi pot prezenta programele politice şi activitãţile de campanie electoralã;
c) dezbateri electorale - în care candidaţii, jurnaliştii, analiştii şi alţi invitaţi pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public.
(2) Posturile private de radio şi televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, pot organiza, în cadrul propriei grile de programe, emisiuni de tipul celor prevãzute la alin. (1).
(3) Emisiunile prevãzute la alin. (1) nu pot fi considerate publicitate electoralã.
(4) Spoturile publicitare de 20-30 de secunde care îndeamnã electoratul sã voteze un candidat sau o listã de candidaţi pot fi difuzate numai în interiorul emisiunilor prevãzute la alin. (1) lit. b) şi c).
(5) Este interzisã cumpãrarea de spaţii de emisie în vederea difuzãrii de clipuri sau de emisiuni electorale.
ART. 65
(1) Accesul partidelor politice parlamentare, alianţelor politice şi alianţelor electorale ale acestora, precum şi al candidaţilor independenţi la serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune, inclusiv la cele ale studiourilor teritoriale ale acestora, este gratuit. Partidele politice neparlamentare, alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora au acces gratuit la serviciile publice teritoriale de radiodifuziune şi de televiziune numai în mãsura în care depun liste de candidaţi în minimum 50% din circumscripţiile electorale de pe cuprinsul unui judeţ ce intrã în raza de acoperire a studiourilor teritoriale respective. Timpul de antenã acordat în aceste situaţii trebuie sã fie proporţional cu numãrul listelor complete de candidaţi depuse în teritoriul respectiv şi se calculeazã de Societatea Românã de Televiziune şi de Societatea Românã de Radiodifuziune în termen de 24 de ore de la primirea comunicãrii datelor transmise de Biroul Electoral Central. La serviciile publice naţionale de radiodifuziune şi de televiziune au acces partidele politice neparlamentare, alianţele politice şi alianţele electorale care depun liste complete de candidaţi în cel puţin 50% din circumscripţiile electorale din 15 judeţe. Timpul de antenã se acordã dupã rãmânerea definitivã a candidaturilor, trebuie sã fie proporţional cu numãrul listelor complete de candidaţi depuse şi se calculeazã de Societatea Românã de Televiziune şi de Societatea Românã de Radiodifuziune în termen de 24 de ore de la primirea comunicãrii datelor transmise de Biroul Electoral Central.
(2) Organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale au acces la serviciile publice teritoriale şi naţionale de radiodifuziune şi de televiziune, dacã participã la alegeri cu liste de candidaţi în circumscripţiile electorale din judeţe şi în mod proporţional cu ponderea lor în totalul populaţiei judeţului, respectiv a României.
(3) Pânã la calcularea timpilor de antenã, conform alin. (1) şi (2) partidele politice parlamentare, alianţele acestora şi organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale reprezentate în Parlament primesc timpi de antenã proporţional cu ponderea lor parlamentarã.
(4) Accesul partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, precum şi al candidaţilor independenţi şi al organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale la posturile private de radiodifuziune şi de televiziune, inclusiv televiziune prin cablu, se face gratuit numai în cadrul emisiunilor care au caracter electoral, potrivit dispoziţiilor art. 64.
(5) Este interzisã contractarea de timpi de antenã în scopuri publicitare, pentru şi în favoarea participanţilor la campania electoralã, sau cedarea timpilor de antenã candidaţilor de cãtre societãţile comerciale cu capital public sau privat, instituţiile publice, organizaţiile neguvernamentale sau persoanele fizice.
(6) Partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale, candidaţii independenţi, precum şi organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale au obligaţia sã solicite, în termen de 20 de zile de la aducerea la cunoştinţã publicã a datei alegerilor, conducerii posturilor de radiodifuziune şi de televiziune, publice şi private sau, dupã caz, studiourilor teritoriale ale acestora acordarea timpilor de antenã. Solicitãrile fãcute dupã acest termen nu se iau în considerare.
(7) Timpii de antenã la radiodifuziunile şi televiziunile publice şi private, inclusiv cele prin cablu, se acordã partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale, în fiecare din zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri. Fiecare candidat independent are dreptul la timp de antenã, la studiourile teritoriale, de cel mult 5 minute, însumate pe întreaga duratã a desfãşurãrii campaniei electorale. Candidaţii independenţi din circumscripţiile electorale din municipiul Bucureşti şi cei din municipiile reşedinţã de judeţ, care nu sunt pe raza de acoperire a unui studio, au acces la serviciile publice naţionale de radiodifuziune şi de televiziune în acelaşi interval de timp de cel mult 5 minute, însumate pe întreaga duratã a desfãşurãrii campaniei electorale.
(8) Emisiunile transmise în cadrul timpului de emisie acordat fiecãrui partid politic, fiecãrei alianţe politice şi alianţe electorale, candidaţilor independenţi şi ai organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale se realizeazã în direct sau se înregistreazã, în proporţiile stabilite de aceştia.
(9) În cadrul emisiunilor care au caracter electoral este interzisã combinarea de culori, semne grafice sau sunete care sã evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.
ART. 66
(1) În perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii partidelor politice aflate în competiţie au acces la posturile publice şi private de radiodifuziune şi de televiziune numai la emisiunile şi dezbaterile electorale, în condiţiile art. 63, 64 şi 65.
(2) În perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii partidelor politice aflate în competiţie nu pot fi producãtori, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi.
ART. 67
(1) Radiodifuzorii publici şi privaţi au obligaţia de a asigura, prin mãsuri tehnice şi redacţionale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial.
(2) Emisiunile informative se supun obligaţiei de obiectivitate, echitate şi de informare corectã a publicului.
(3) Candidaţii care au deja funcţii publice pot apãrea în emisiunile informative strict în probleme legate de exercitarea funcţiei lor.
(4) În cazul în care în emisiunile informative se prezintã fapte sau evenimente speciale de interes public, pe lângã punctul de vedere al autoritãţilor trebuie prezentat şi un punct de vedere opus.
ART. 68
(1) Emisiunile şi dezbaterile electorale trebuie sã asigure tuturor candidaţilor condiţii egale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor şi echidistanţa.
(2) În cadrul emisiunilor electorale, candidaţii au urmãtoarele obligaţii:
a) sã nu punã în pericol ordinea constituţionalã, ordinea publicã, siguranţa persoanelor şi a bunurilor;
b) sã nu facã afirmaţii care pot aduce atingere demnitãţii umane sau moralei publice;
c) sã probeze eventualele acuzaţii cu incidenţã penalã sau moralã aduse unui alt candidat;
d) sã nu incite la urã sau discriminare pe considerente de rasã, religie, naţionalitate, sex, orientare sexualã sau etnie.
ART. 69
Realizatorii şi moderatorii emisiunilor şi dezbaterilor electorale au urmãtoarele obligaţii:
a) sã fie imparţiali;
b) sã asigure echilibrul necesar desfãşurãrii emisiunii, oferind fiecãrui candidat participant la discuţii posibilitatea de prezentare a opiniilor sale;
c) sã formuleze clar întrebãrile, fãrã a fi tendenţioase sau pãrtinitoare;
d) sã asigure menţinerea dezbaterii în sfera de interes a campaniei electorale şi a tematicii stabilite;
e) sã intervinã atunci când, prin comportamente sau exprimãri, invitaţii încalcã dispoziţiile art. 68 alin. (2); în cazul în care invitaţii nu se conformeazã solicitãrilor, moderatorul poate decide întreruperea microfonului acestuia sau oprirea emisiunii, dupã caz.
ART. 70
(1) În cazul prezentãrii de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acestea trebuie însoţite de urmãtoarele informaţii:
a) denumirea instituţiei care a realizat sondajul;
b) data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizatã;
c) dimensiunea eşantionului şi marja maximã de eroare;
d) cine a solicitat şi cine a plãtit efectuarea sondajului.
(2) Televotul sau anchetele fãcute pe stradã, în rândul electoratului, nu trebuie sã fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publicã sau pentru un anumit grup social ori etnic.
ART. 71
Cu 48 de ore înainte de ziua votãrii sunt interzise:
a) prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de publicitate electoralã;
b) invitarea sau prezentarea candidaţilor în programe, cu excepţia situaţiilor prevãzute la art. 73 alin. (4);
c) comentarii privind campania electoralã.
ART. 72
În ziua votãrii este interzisã prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de închiderea votãrii.
ART. 73
(1) Candidaţii şi partidele politice ale cãror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program electoral a unor fapte neadevãrate beneficiazã de drept la replicã.
(2) Candidaţii şi partidele politice ale cãror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program electoral a unor informaţii inexacte beneficiazã de drept la rectificare.
(3) Radiodifuzorii au urmãtoarele obligaţii privind dreptul la replicã şi rectificare:
a) sã decidã acordarea sau neacordarea dreptului solicitat în cel mult 24 de ore de la primirea unei solicitãri formulate în scris; în situaţia în care solicitarea se referã la o emisiune difuzatã în ultima zi de campanie electoralã, decizia trebuie luatã în cel mult 12 ore de la primirea solicitãrii;
b) sã comunice solicitantului, în termenele prevãzute la lit. a), telefonic şi/sau în scris, decizia luatã; în cazul neacordãrii dreptului solicitat, motivele trebuie sã fie comunicate solicitantului şi Consiliului Naţional al Audiovizualului;
c) sã difuzeze, în cazul în care decide acordarea dreptului solicitat, rectificarea sau replica în cel mult 48 de ore de la primirea solicitãrii; în situaţia în care emisiunea care face obiectul sesizãrii a fost difuzatã în ultima zi de campanie electoralã, rectificarea sau replica se difuzeazã în preziua votãrii;
d) sã difuzeze, în cazul în care Consiliul Naţional al Audiovizualului dã câştig de cauzã solicitantului, replica sau rectificarea în termenul şi în condiţiile comunicate radiodifuzorului.
(4) În preziua votãrii, radiodifuzorii trebuie sã prevadã în program, imediat dupã emisiunea informativã de searã, un spaţiu de emisie pentru difuzarea rectificãrilor şi a replicilor ca urmare a sesizãrilor care se referã la emisiunile difuzate în ultima zi de campanie.
ART. 74
(1) Radiodifuzorii trebuie sã asigure înregistrarea emisiunilor destinate campaniei electorale în condiţiile stabilite de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
(2) Înregistrãrile emisiunilor destinate campaniei electorale trebuie sã fie ţinute la dispoziţia Consiliului Naţional al Audiovizualului, pe durata campaniei electorale şi timp de 30 de zile dupã comunicarea oficialã a rezultatelor.
ART. 75
(1) Nerespectarea dispoziţiilor art. 63-74 atrage aplicarea sancţiunilor prevãzute de <>Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Faptele se constatã şi sancţiunile se aplicã de Consiliul Naţional al Audiovizualului care se autosesizeazã sau poate fi sesizat de cãtre cei interesaţi.
ART. 76
(1) Primarii sunt obligaţi ca pânã la începerea campaniei electorale sã stabileascã prin dispoziţie locuri speciale pentru afişaj electoral, ţinând seama de numãrul partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care declarã cã depun liste de candidaţi, candidaturi pentru funcţia de primar, precum şi de candidaţii independenţi. Aceste locuri trebuie sã fie situate în zone frecventate de cetãţeni, fãrã stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activitãţi din localitãţile respective.
(2) Utilizarea locurilor de afişaj electoral este permisã partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participã la alegeri şi candidaţilor independenţi.
(3) Este interzisã utilizarea de cãtre un partid politic, alianţã politicã, alianţã electoralã ori candidat independent a locurilor speciale de afişaj electoral, astfel încât sã împiedice folosirea acestora de cãtre un alt partid politic, alianţã politicã, alianţã electoralã ori candidat independent. Pe un panou electoral fiecare partid politic, alianţã politicã, alianţã electoralã ori candidat independent poate aplica un singur afiş electoral.
(4) Un afiş electoral amplasat în locurile prevãzute la alin. (1) nu poate depãşi dimensiunile de 500 mm o laturã şi 300 mm cealaltã laturã, iar cel prin care se convoacã o reuniune electoralã, 400 mm o laturã şi 250 mm cealaltã laturã.
(5) În alte locuri decât cele stabilite conform alin. (1) afişajul electoral este permis numai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, dupã caz, al deţinãtorilor.
(6) Sunt interzise afişele electorale care combinã culori sau alte semne grafice astfel încât sã evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.
(7) Organele de ordine publicã sunt obligate sã asigure integritatea panourilor şi a afişelor electorale.
ART. 77
(1) Birourile electorale de circumscripţie vegheazã la corecta desfãşurare a campaniei electorale în circumscripţia în care funcţioneazã, soluţionând plângerile ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic, alianţã politicã, alianţã electoralã ori candidat independent de a-şi desfãşura campania electoralã în condiţiile prevãzute de lege şi cu respectarea deontologiei electorale.
(2) Dacã biroul electoral de circumscripţie considerã, cu ocazia soluţionãrii plângerii, cã este necesarã luarea unor mãsuri administrative sau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale ori penale, sesizeazã autoritãţile competente.
(3) Împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã sau de sector al municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la biroul electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv la biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti, iar împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie judeţeanã sau de biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la Biroul Electoral Central; soluţia datã asupra contestaţiei este definitivã.
(4) Soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor se face în termen de 3 zile de la înregistrarea lor, iar hotãrârile date se publicã în presã şi se afişeazã în mod vizibil la sediul biroului electoral care le-a emis.

CAP. III
Desfãşurarea alegerilor

ART. 78
(1) Fiecare secţie de votare trebuie sã posede un numãr suficient de cabine, urne şi ştampile de votare, care se asigurã de cãtre primari.
(2) Cabinele şi urnele trebuie aşezate în aceeaşi încãpere în care îşi desfãşoarã activitatea preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi membrii acestuia.
(3) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, împreunã cu membrii acestuia, trebuie sã fie prezent la sediul secţiei de votare, în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00, fiind obligat sã dispunã mãsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare.
(4) Preşedintele dispune fixarea posturilor de pazã în jurul localului de vot.
ART. 79
(1) În ziua alegerilor, la ora 6,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri, verificã urnele, cabinele, existenţa listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor necesare votãrii, dupã care închide şi sigileazã urnele prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare.
(2) Preşedintele este obligat sã asigure aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare pe buletinele de vot, pe ultima paginã a acestora.
ART. 80
(1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat sã ia mãsurile necesare pentru ca alegerile sã decurgã în bune condiţii. În acest scop puterile lui se întind şi în afara localului secţiei de votare, pânã la o distanţã de 500 metri.
(2) La desfãşurarea operaţiunilor de votare pot asista observatori strãini şi observatori interni, acreditaţi în acest scop.
(3) Pot fi acreditaţi ca observatori interni reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au ca unic scop apãrarea drepturilor omului şi sunt legal constituite. Persoanele desemnate de aceste organizaţii nu pot fi membri ai vreunui partid politic.
(4) Acreditarea observatorilor interni poate fi contestatã la Biroul Electoral Central.
(5) În afara membrilor biroului electoral al secţiei de votare, candidaţilor, persoanelor acreditate potrivit legii, precum şi reprezentanţilor mass-media români şi strãini, nicio altã persoanã nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.
(6) Pentru menţinerea ordinii în localul secţiei de votare şi în împrejurimile acestuia, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, puse la dispoziţie prin grija prefecţilor.
ART. 81
Votarea are loc într-o singurã zi. Ea începe la ora 7,00 şi se închide la ora 21,00.
ART. 82
(1) Alegãtorii voteazã numai la secţia de votare la care este arondatã strada sau localitatea, potrivit delimitãrii fãcute conform art. 15, şi unde sunt înscrişi în copia de pe listele electorale permanente sau în lista suplimentarã întocmitã de primar conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1).
(2) Accesul alegãtorilor în sala de votare are loc în serii corespunzãtoare numãrului cabinelor. Fiecare alegãtor prezintã actul de identitate biroului electoral al secţiei de votare care, dupã verificarea înscrierii în lista electoralã a celui în cauzã, îi încredinţeazã buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea "votat".
(3) Alegãtorii voteazã separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea "votat" în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl voteazã.
(4) Ştampila cu menţiunea "votat" trebuie sã fie rotundã şi astfel dimensionatã încât sã fie mai micã decât patrulaterul în care se aplicã.
(5) Dupã ce au votat, alegãtorii îndoaie buletinele de vot astfel ca pagina albã care poartã ştampila de control sã rãmânã în afarã şi le introduc în urnã, având grijã sã nu se deschidã.
(6) Îndoirea greşitã a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacã secretul votului este asigurat.
(7) În cazul în care buletinul de vot se deschide în aşa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anuleazã şi se dã alegãtorului, numai o singurã datã, un nou buletin de vot, fãcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal al operaţiunilor de votare.
(8) Ştampila cu menţiunea "votat", încredinţatã pentru votare, se restituie preşedintelui, care o aplicã pe actul de identitate, menţionând şi data scrutinului. În cazul alegãtorilor care voteazã pe baza cãrţii de identitate, pe versoul acesteia se aplicã un timbru autocolant cu menţiunea "votat" şi data scrutinului.
(9) Preşedintele poate lua mãsuri ca staţionarea unui alegãtor în cabina de votare sã nu se prelungeascã nejustificat.
ART. 83
Prin excepţie de la prevederile art. 82 alin. (1), preşedintele şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi personalul tehnic auxiliar şi personalul însãrcinat cu menţinerea ordinii voteazã la secţia de votare unde îşi îndeplinesc atribuţiile, dacã domiciliazã în unitatea administrativ-teritorialã pentru care se voteazã la secţia respectivã. Aceştia trebuie sã fie înscrişi de cãtre preşedintele biroului electoral al secţiei de votare în lista suplimentarã şi trebuie sã fie radiaţi din copia de pe lista electoralã permanentã existentã la secţia de votare în a cãrei razã domiciliazã, la solicitarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare.
ART. 84
Candidaţii şi alegãtorii au dreptul sã conteste identitatea persoanei care se prezintã la vot. În asemenea cazuri, identitatea celui în cauzã se stabileşte de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare prin orice mijloace. În cazul în care contestaţia este întemeiatã, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare îl opreşte de la vot pe alegãtorul contestat, consemneazã faptul într-un proces-verbal şi sesizeazã autoritãţile poliţieneşti.
ART. 85
(1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. Suspendarea nu poate depãşi o orã şi este anunţatã prin afişare la uşa localului de vot cu cel puţin o orã înainte. Durata tuturor suspendãrilor nu poate depãşi douã ore.
(2) În timpul suspendãrii, urnele de votare, ştampilele, buletinele de vot şi toate lucrãrile biroului electoral rãmân sub pazã permanentã, iar membrii biroului nu pot pãrãsi sala de votare în acelaşi timp.
(3) Persoanele care, potrivit art. 80 alin. (5), au dreptul sã asiste la votare nu pot fi obligate sã pãrãseascã sala de votare pe timpul suspendãrii operaţiunilor.
ART. 86
(1) Prezenţa oricãrei persoane în cabinele de vot, în afara celei care voteazã, este interzisã.
(2) Alegãtorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate sã voteze singur are dreptul sã cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el.
ART. 87
(1) Pentru alegãtorii netransportabili din cauzã de boalã sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisã a acestora sau a conducãtorului instituţiei sanitare ori de ocrotire socialã în care cei în cauzã sunt internaţi, ca o echipã formatã din cel puţin 2 membri ai biroului electoral sã se deplaseze cu o urnã specialã şi cu materialul necesar votãrii - ştampilã cu menţiunea "votat" şi buletine de vot - la locul unde se aflã alegãtorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secţii de votare se utilizeazã o singurã urnã specialã. Urna specialã poate fi transportatã numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare.
(2) În cazurile prevãzute la alin. (1), votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de preşedintele biroului electoral de pe copia listei electorale permanente sau a listei suplimentare existente la secţia respectivã. Lista se semneazã de preşedinte şi se ştampileazã, iar persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie sã fie radiate din celelalte liste existente la secţie.
(3) În modalitatea prevãzutã la alin. (1) şi (2) pot vota numai persoanele care domiciliazã în raza circumscripţiei electorale respective şi numai dacã se asigurã secretul votului.
ART. 88
La ora 21,00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declarã votarea închisã.

CAP. IV
Stabilirea şi constatarea rezultatelor alegerilor

SECŢIUNEA 1
Stabilirea rezultatelor votãrii

ART. 89
(1) Dupã încheierea votãrii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare procedeazã la anularea buletinelor de vot neîntrebuinţate şi, dupã verificarea integritãţii sigiliilor, la deschiderea urnelor. Anularea buletinelor neîntrebuinţate se face prin înscrierea pe acestea a cuvântului "ANULAT" sau prin aplicarea unei ştampile conţinând acest cuvânt. Deschiderea urnelor se face numai în prezenţa membrilor biroului şi, dupã caz, a persoanelor care au dreptul sã asiste la votare. La numãrarea voturilor pot participa, ca delegaţi, reprezentanţii tuturor partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care au participat la alegeri şi nu au reprezentanţi în biroul electoral al secţiei de votare şi sunt mandataţi de cãtre conducãtorii organizaţiilor judeţene ale acestora.
(2) Preşedintele citeşte cu voce tare, la deschiderea fiecãrui buletin de vot, lista de candidaţi care a fost votatã sau, dupã caz, numele şi prenumele candidatului independent ori numele şi prenumele candidatului pentru funcţia de primar care a fost votat şi aratã buletinul de vot celor prezenţi. Buletinele de vot deschise sunt aşezate pe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale şi pe candidaţi independenţi şi sunt numãrate şi legate separat.
(3) Sunt nule buletinele de vot care nu poartã ştampila de control a secţiei de votare, buletinele de vot de alt model decât cel legal aprobat, buletinele de vot care nu au aplicatã ştampila cu menţiunea "votat" sau la care ştampila este aplicatã pe mai multe patrulatere sau în afara acestora; aceste buletine de vot nu intrã în calculul voturilor valabil exprimate. Votul este valabil în cazul în care ştampila a depãşit limitele unui patrulater, dacã opţiunea alegãtorului este totuşi evidentã.
(4) Rezultatul votului se consemneazã în tabele separate pentru consiliul local, pentru consiliul judeţean, respectiv pentru primar. Tabelele se întocmesc de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, desemnat de preşedinte. Dacã la consemnarea rezultatelor sunt prezenţi şi candidaţi, aceştia au dreptul sã întocmeascã şi ei un tabel. La municipiul Bucureşti se întocmeşte şi un tabel distinct pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi unul pentru primarul general al municipiului Bucureşti.
(5) În tabelele prevãzute la alin. (4) se înscriu numãrul total al votanţilor, numãrul total al voturilor nule, listele de candidaţi sau, dupã caz, numele şi prenumele candidaţilor independenţi şi ale celor pentru funcţia de primar, precum şi numãrul voturilor valabil exprimate pentru fiecare.
ART. 90
(1) Dupã numãrarea voturilor, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare încheie, separat pentru consiliul local, pentru consiliul judeţean, precum şi pentru primar, câte un proces-verbal, în douã exemplare.
(2) În municipiul Bucureşti, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare încheie, dupã acelaşi model, şi câte un proces-verbal pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi câte unul pentru primarul general al municipiului Bucureşti.
(3) Procesul-verbal cuprinde:
a) numãrul total al alegãtorilor prevãzut în copia de pe lista electoralã permanentã, în listele electorale suplimentare şi în extrasul folosit la exprimarea votului cu ajutorul urnei speciale, din care:
- numãrul total al alegãtorilor potrivit copiei de pe lista electoralã permanentã;
- numãrul total al alegãtorilor potrivit listelor electorale suplimentare;
- numãrul total al alegãtorilor în cazul cãrora s-a folosit urna specialã;
b) numãrul total al alegãtorilor înscrişi în listele electorale existente la secţie, care s-au prezentat la urne, din care:
- numãrul total al alegãtorilor înscrişi în copia de pe lista electoralã permanentã;
- numãrul total al alegãtorilor înscrişi în listele electorale suplimentare;
- numãrul total al alegãtorilor în cazul cãrora s-a folosit urna specialã;
c) numãrul total al voturilor valabil exprimate;
d) numãrul voturilor nule;
e) numãrul voturilor valabil exprimate, obţinute de fiecare listã de candidaţi sau de fiecare candidat independent;
f) numãrul voturilor valabil exprimate, obţinute de fiecare candidat la funcţia de primar;
g) expunerea pe scurt a întâmpinãrilor formulate şi a modului de soluţionare a acestora, precum şi a contestaţiilor înaintate biroului electoral de circumscripţie;
h) starea sigiliilor de pe urne la încheierea votãrii;
i) numãrul buletinelor de vot primite;
j) numãrul buletinelor de vot neîntrebuinţate şi anulate.
(4) Procesele-verbale se semneazã de preşedinte şi de membrii biroului electoral al secţiei de votare şi poartã ştampila de control. Semnãturile se pun în dreptul numelui şi prenumelui şi, dupã caz, al apartenenţei politice, respectiv dupã indicarea denumirii abreviate a partidului politic pe care îl reprezintã.
(5) Lipsa semnãturilor unor membri ai biroului electoral nu are nicio influenţã asupra valabilitãţii procesului-verbal şi a alegerilor. Preşedintele menţioneazã motivele care au împiedicat semnarea.
(6) Membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare li se elibereazã, la cerere, de cãtre preşedintele biroului electoral o copie de pe fiecare proces-verbal. Cererea trebuie formulatã în scris înainte de întocmirea procesului-verbal.
ART. 91
(1) În timpul operaţiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numãrare şi totalizare a voturilor, precum şi de înregistrare a rezultatului votãrii în procesele-verbale, se pot face întâmpinãri cu privire la aceste operaţiuni.
(2) Biroul electoral al secţiei de votare hotãrãşte de îndatã asupra întâmpinãrilor formulate.
(3) Împotriva soluţiei date cu ocazia rezolvãrii întâmpinãrii se pot formula contestaţii în scris. Contestaţiile se prezintã preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, care elibereazã depunãtorului o dovadã de primire.
ART. 92
(1) Pentru consiliul local, pentru consiliul judeţean, respectiv pentru primar, se întocmeşte câte un dosar care cuprinde: procesul-verbal şi contestaţiile formulate, precum şi buletinele de vot nule şi cele contestate. Dosarele se sigileazã, se ştampileazã, se transportã cu pazã militarã şi se predau biroului electoral de circumscripţie de cãtre preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în cel mult 24 de ore de la încheierea votãrii. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie însoţit de cel puţin 2 membri ai biroului, stabiliţi prin tragere la sorţi de cãtre preşedinte.
(2) Predarea dosarelor se face pe bazã de proces-verbal.

SECŢIUNEA a 2-a
Constatarea rezultatelor alegerilor

ART. 93
(1) Dupã primirea dosarelor de la birourile electorale ale secţiilor de votare, biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã şi de sector al municipiului Bucureşti procedeazã la ordonarea acestora pe categorii de autoritãţi ale administraţiei publice locale pentru care au avut loc alegeri.
(2) Dosarele conţinând procesul-verbal cu rezultatul numãrãrii voturilor pentru consiliul judeţean, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi celelalte documente prevãzute la art. 92 se predau locţiitorului preşedintelui biroului electoral de circumscripţie electoralã pe bazã de proces-verbal, care, împreunã cu un alt membru al biroului, desemnat prin tragere la sorţi efectuatã de preşedintele biroului, le transportã cu pazã militarã şi le predã biroului electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti.
(3) Predarea dosarelor cãtre biroul electoral de circumscripţie judeţeanã se face pe bazã de proces-verbal în care se consemneazã, în mod obligatoriu, numãrul de dosare prevãzute în procesul-verbal menţionat la alin. (2) şi numãrul de dosare predate efectiv.
ART. 94
(1) Dupã primirea dosarelor conţinând procesele-verbale cu rezultatul numãrãrii voturilor de la toate birourile electorale ale secţiilor de votare şi dupã soluţionarea contestaţiilor formulate, biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã, de sector al municipiului Bucureşti şi judeţeanã, respectiv biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti, procedeazã la totalizarea voturilor exprimate şi la atribuirea mandatelor, în condiţiile prezentei legi.
(2) În acest scop biroul electoral de circumscripţie consemneazã, pe întreaga circumscripţie, separat pentru fiecare listã de candidaţi sau candidaţi independenţi, numãrul de voturi obţinute.
(3) Biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã, de sector al municipiului Bucureşti, respectiv biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti, însumeazã numãrul de voturi obţinute de fiecare candidat la funcţia de primar, respectiv la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti.
(4) La lucrãrile efectuate de biroul electoral de circumscripţie pot asista candidaţii şi persoanele acreditate în acest scop, precum şi persoanele prevãzute la art. 89 alin. (1).
ART. 95
Alegerile pentru consilieri şi pentru primari sunt valabile, indiferent de numãrul alegãtorilor care au participat la vot.
ART. 96
(1) Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscripţie stabileşte pragul electoral al circumscripţiei, reprezentând 5% din numãrul total al voturilor valabil exprimate în circumscripţia respectivã. În cazul alianţelor politice sau alianţelor electorale, la pragul de 5% se adaugã pentru al doilea membru al alianţei 2%. Pentru alianţele cu cel puţin 3 membri, pragul electoral este de 8%.
(2) Repartizarea mandatelor se face avându-se în vedere numai partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi care au întrunit pragul electoral prevãzut la alin. (1).
(3) Repartizarea mandatelor de consilier se face astfel:
a) în prima etapã, biroul electoral de circumscripţie stabileşte numãrul de mandate ce revine fiecãrei liste de candidaţi, precum şi candidaţilor independenţi, pe baza coeficientului electoral, determinat prin împãrţirea numãrului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele şi candidaţii independenţi care au întrunit pragul electoral la numãrul total al mandatelor de consilier din circumscripţia respectivã; biroul electoral de circumscripţie repartizeazã fiecãrei liste atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral se include în numãrul total al voturilor valabil exprimate pentru lista respectivã; de asemenea, este declarat ales candidatul independent care a obţinut un numãr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral. Se considerã voturi - neutilizate pentru fiecare listã de candidaţi a partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale voturile care au rãmas dupã atribuirea mandatelor, precum şi cele inferioare coeficientului electoral;
b) în a doua etapã, biroul electoral de circumscripţie repartizeazã mandatele neatribuite, pe baza unui tabel cuprinzând partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale care au întrunit pragul electoral, în ordinea descrescãtoare a numãrului de voturi neutilizate; mandatele neatribuite se repartizeazã partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale, în ordinea înscrierii acestora în tabel, câte unul pentru fiecare partid politic, alianţã politicã şi alianţã electoralã. Dacã nu se reuşeşte repartizarea tuturor mandatelor, operaţiunea se repetã pânã la epuizarea acestora.
(4) În cazul în care niciuna dintre organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, alta decât cea maghiarã, nu a obţinut cel puţin un mandat, se atribuie un mandat de consilier, din cele rãmase din prima etapã, organizaţiei care a întrunit pragul electoral şi a obţinut cel mai mare numãr de voturi valabil exprimate dintre toate aceste organizaţii.
(5) Dacã în cursul operaţiunilor prevãzute la alin. (3) se constatã cã douã sau mai multe partide politice, alianţe politice sau alianţe electorale au acelaşi numãr de voturi neutilizate, înainte de atribuirea ultimului mandat rãmas de repartizat, acesta este repartizat partidului politic, alianţei politice sau alianţei electorale care a obţinut numãrul cel mai mare de voturi valabil exprimate; dacã numãrul de voturi valabil exprimate este egal, repartizarea mandatului se face prin tragere la sorţi.
(6) Atribuirea mandatelor se face de cãtre biroul electoral de circumscripţie în ordinea înscrierii candidaţilor pe listã şi începe cu lista de candidaţi pentru care au fost exprimate cele mai multe voturi.
(7) Dacã unui partid politic, alianţã politicã sau alianţã electoralã i se cuvin mai multe mandate decât candidaţii înscrişi în listã, mandatele rãmase se atribuie celorlalte liste de candidaţi sau candidaţilor independenţi, potrivit prevederilor alin. (3).
(8) În situaţia în care niciun partid politic, nicio alianţã politicã sau alianţã electoralã nu realizeazã pragul electoral, iar numãrul candidaţilor independenţi care au realizat pragul electoral este mai mic decât numãrul mandatelor de consilier din circumscripţia respectivã, diferenţa de mandate este repartizatã primelor 3 partide politice, alianţe politice sau alianţe electorale, în ordinea descrescãtoare a numãrului de voturi valabil exprimate pentru fiecare. Fiecãrui partid politic, fiecãrei alianţe politice sau alianţe electorale i se repartizeazã câte un mandat. Operaţiunea se repetã pânã la epuizarea tuturor mandatelor.
(9) Candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, sunt declaraţi supleanţi în listele respective. În caz de vacanţã a mandatelor de consilieri aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sunt înscrişi în liste, dacã, pânã la data validãrii mandatului pentru ocuparea locului vacant, partidele politice sau, dupã caz, alianţele politice ori alianţele electorale pe listele cãrora au candidat supleanţii confirmã în scris, sub semnãtura conducerilor judeţene ale partidelor politice, respectiv ale acelor partide politice care au constituit alianţe politice sau alianţe electorale, cã supleanţii fac parte din partidul politic respectiv ori din unul dintre partidele politice care au constituit alianţele politice sau alianţele electorale, dupã caz.
(10) În caz de vacanţã a mandatului unui consilier independent sau al unui consilier aparţinând unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, care nu mai are supleanţi pe listã, precum şi în cazul unui consilier ales pe lista unui partid politic care a fost radiat, în condiţiile legii, din registrul partidelor politice, indiferent de motivul radierii, locul devenit vacant este ocupat de primul supleant de pe lista care a obţinut cel mai mare numãr de voturi valabil exprimate.
ART. 97
(1) Pentru funcţia de primar, centralizarea voturilor se face de biroul electoral de circumscripţie.
(2) Este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.
(3) Dacã niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemneazã în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizeazã un al doilea tur de scrutin.
(4) Un al doilea tur de scrutin se organizeazã şi în caz de balotaj între mai mulţi candidaţi la funcţia de primar.
(5) La al doilea tur de scrutin participã numai candidaţii clasaţi pe primele douã locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj.
(6) Al doilea tur de scrutin are loc la douã sãptãmâni de la primul tur.
(7) În al doilea tur de scrutin este declarat primar candidatul care a obţinut cel mai mare numãr de voturi valabil exprimate.
ART. 98
(1) În cazul în care unul dintre candidaţii la funcţia de primar, între care urmeazã sã se desfãşoare turul al doilea de scrutin, decedeazã, renunţã sau nu mai îndeplineşte condiţiile prevãzute de lege pentru a fi ales, la turul al doilea de scrutin va participa candidatul situat pe locul urmãtor.
(2) Dacã situaţiile prevãzute la alin. (1) se produc în cazul unuia dintre candidaţii aflaţi în situaţia de balotaj, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripţie declarându-l primar pe celãlalt candidat.
ART. 99
(1) Biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã, de sector al municipiului Bucureşti şi de circumscripţie judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, încheie, separat, câte un proces-verbal pentru consiliul local şi pentru primar, respectiv pentru consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, dupã caz, privind toate operaţiunile electorale, centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor.
(2) Procesul-verbal cuprinde:
a) numãrul total al alegãtorilor prevãzuţi în copiile de pe listele electorale permanente din circumscripţia electoralã, în listele electorale suplimentare şi în extrasul folosit la exprimarea votului prin urna specialã, din care:
- numãrul total al alegãtorilor potrivit copiilor de pe listele electorale permanente;
- numãrul total al alegãtorilor potrivit listelor electorale suplimentare;
- numãrul total al alegãtorilor în cazul cãrora s-a folosit urna specialã;
b) numãrul total al alegãtorilor înscrişi în listele electorale din circumscripţia electoralã, care s-au prezentat la urne, din care:
- numãrul total al alegãtorilor înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente;
- numãrul total al alegãtorilor înscrişi în listele electorale suplimentare;
- numãrul total al alegãtorilor în cazul cãrora s-a folosit urna specialã;
c) numãrul total al voturilor valabil exprimate;
d) numãrul total al voturilor nule;
e) numãrul total al voturilor valabil exprimate, obţinute de fiecare listã de candidaţi pentru funcţia de consilier sau de fiecare candidat independent;
f) numãrul total al voturilor valabil exprimate, obţinute de fiecare candidat pentru funcţia de primar, respectiv primar general al municipiului Bucureşti;
g) numele şi prenumele candidaţilor aleşi pentru consiliul local, respectiv consiliul judeţean şi Consiliul General al Muncipiului Bucureşti, partidul politic, alianţa politicã sau alianţa electoralã care i-a propus, respectiv menţiunea de candidat independent;
h) numele şi prenumele primarului, respectiv ale primarului general al municipiului Bucureşti, ales şi partidul politic, alianţa politicã sau alianţa electoralã care l-a propus ori menţiunea de candidat independent;
i) expunerea pe scurt a întâmpinãrilor şi contestaţiilor formulate şi a hotãrârilor pronunţate de biroul electoral de circumscripţie. Hotãrârile pronunţate de birourile electorale de circumscripţie sunt definitive;
j) numãrul buletinelor de vot neîntrebuinţate şi anulate.
(3) Procesele-verbale se întocmesc în douã exemplare şi se semneazã de cãtre preşedinte şi ceilalţi membri ai biroului electoral de circumscripţie şi poartã ştampila acestuia.
(4) Lipsa semnãturilor unor membri ai biroului electoral de circumscripţie nu are nicio influenţã asupra valabilitãţii procesului-verbal. Preşedintele menţioneazã motivele care au împiedicat semnarea.
(5) Un exemplar al procesului-verbal pentru consiliul local, pentru consiliul judeţean, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, împreunã cu întâmpinãrile, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, formând câte un dosar, sigilat şi semnat de preşedinte şi de membrii biroului electoral de circumscripţie, se înainteazã consiliului local, respectiv consiliului judeţean sau, dupã caz, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în vederea validãrii mandatelor, potrivit prevederilor <>Legii nr. 215/2001 , republicatã. Pentru primar, dosarul format potrivit prezentului alineat se înainteazã, cu pazã militarã, în cel mult 48 de ore, la judecãtoria în a cãrei razã teritorialã se aflã circumscripţia electoralã pentru care au avut loc alegeri, iar în cazul primarului general al municipiului Bucureşti, la Tribunalul Bucureşti, în vederea validãrii mandatelor, potrivit prevederilor <>Legii nr. 215/2001 , republicatã.
(6) Al doilea exemplar al procesului-verbal întocmit de biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã sau de sector al municipiului Bucureşti se trimite, în termen de 24 de ore, la biroul electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti.
(7) La cerere, membrilor birourilor electorale de circumscripţie ori reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care au depus listele de candidaţi, precum şi candidaţilor independenţi li se elibereazã, în mod obligatoriu, de cãtre preşedintele sau vicepreşedintele biroului electoral o copie certificatã de pe procesul-verbal respectiv. Cererea trebuie formulatã în scris înainte de întocmirea procesului-verbal.
(8) Biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã sau judeţeanã, dupã caz, elibereazã certificatul doveditor al alegerilor consilierilor locali şi primarului, respectiv consilierilor judeţeni.
(9) Pentru primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi pentru membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti, certificatele doveditoare ale alegerilor se elibereazã de Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti, iar pentru consilieri şi pentru primarul de sector, de cãtre biroul electoral de circumscripţie de sector.
ART. 100
(1) Pe baza proceselor-verbale prevãzute la art. 99 alin. (5) şi (6) şi a propriului proces-verbal, biroul electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, centralizeazã voturile şi rezultatul alegerilor pe judeţ, pe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale şi candidaţi independenţi şi încheie câte un proces-verbal pentru consilierii locali, pentru consilierii judeţeni şi pentru consilierii municipiului Bucureşti, respectiv pentru primar şi primarul general al municipiului Bucureşti.
(2) Procesul-verbal se încheie în douã exemplare, în termen de 24 de ore de la primirea tuturor proceselor-verbale de la birourile electorale de circumscripţie, şi cuprinde:
a) numãrul total al alegãtorilor prevãzuţi în copiile de pe listele electorale permanente din circumscripţiile electorale din judeţ, în listele electorale suplimentare şi în extrasele folosite la exprimarea votului prin urna specialã, din care:
- numãrul total al alegãtorilor potrivit copiilor de pe listele electorale permanente;
- numãrul total al alegãtorilor potrivit listelor electorale suplimentare;
- numãrul total al alegãtorilor în cazul cãrora s-a folosit urna specialã;
b) numãrul total al alegãtorilor înscrişi în listele electorale din judeţ, care s-au prezentat la urne, din care:
- numãrul total al alegãtorilor înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente;
- numãrul total al alegãtorilor înscrişi în listele electorale suplimentare;
- numãrul total al alegãtorilor în cazul cãrora s-a folosit urna specialã;
c) numãrul total al voturilor valabil exprimate;
d) numãrul total al voturilor nule;
e) numãrul total al voturilor valabil exprimate, obţinute de listele de candidaţi la funcţia de consilier, grupate pe partide politice, alianţe politice sau alianţe electorale, precum şi pe candidaţi independenţi;
f) numãrul total al voturilor valabil exprimate, obţinute de candidaţii pentru funcţia de primar, grupate pe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale şi pe candidaţi independenţi;
g) numãrul total al mandatelor de consilieri, grupate pe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale şi pe candidaţi independenţi;
h) numãrul total al mandatelor pentru funcţia de primar, grupate pe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale şi pe candidaţi independenţi.
(3) Procesul-verbal se semneazã de preşedinte şi de membrii biroului electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv de circumscripţie a municipiului Bucureşti, şi poartã ştampila acestuia.
(4) Lipsa semnãturilor unor membri ai biroului nu are nicio influenţã asupra valabilitãţii procesului-verbal. Preşedintele menţioneazã motivele care au împiedicat semnarea.
(5) Un exemplar al procesului-verbal se înainteazã, în termen de 24 de ore de la întocmire, împreunã cu procesele-verbale primite de la birourile electorale de circumscripţii, cu pazã militarã, la Biroul Electoral Central.
(6) Biroul electoral de circumscripţie judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, dã publicitãţii, prin monitorul oficial al judeţului, rezultatul alegerilor pentru judeţul în cauzã, respectiv pentru municipiul Bucureşti.
ART. 101
(1) Dispoziţiile prezentului capitol privitoare la birourile electorale ale secţiilor de votare se aplicã în mod corespunzãtor şi birourilor electorale ale secţiilor de votare din municipiul Bucureşti.
(2) Dispoziţiile privitoare la birourile electorale de circumscripţie comunalã, orãşeneascã şi municipalã se aplicã în mod corespunzãtor şi birourilor electorale de circumscripţie de sector al municipiului Bucureşti şi, dupã caz, biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti.
(3) Dispoziţiile privitoare la birourile electorale de circumscripţie judeţeanã se aplicã, dacã este cazul, în mod corespunzãtor, şi biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti.
ART. 102
Candidaţii aleşi atât în funcţia de consilier local, cât şi în funcţia de consilier judeţean sunt obligaţi ca, în termen de 10 zile de la data ultimei validãri, sã opteze pentru una dintre cele douã calitãţi. Locurile devenite astfel vacante se completeazã potrivit art. 96 alin. (9) şi (10). Prevederile prezentului articol se aplicã şi în cazul membrilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care nu pot fi în acelaşi timp şi membri ai consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

CAP. V
Contravenţii şi infracţiuni

ART. 103
Constituie contravenţii urmãtoarele fapte:
a) înscrierea, cu bunã ştiinţã, a unui alegãtor în mai multe liste electorale; înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, semnarea listei susţinãtorilor cu încãlcarea prevederilor art. 49;
b) încãlcarea dispoziţiilor referitoare la afişarea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente sau la folosirea semnelor electorale;
c) pãstrarea registrelor cu listele electorale permanente în condiţii necorespunzãtoare;
d) neefectuarea la termen a comunicãrilor prevãzute de lege şi neoperarea acestora în listele electorale permanente;
e) efectuarea de operaţiuni în listele electorale permanente de cãtre persoane neautorizate;
f) necomunicarea cãtre judecãtorii a modificãrilor operate în exemplarul listei electorale permanente existente la primãrie;
g) neluarea de cãtre organizatori a mãsurilor necesare desfãşurãrii normale a adunãrilor electorale, precum şi distribuirea, inclusiv de cãtre candidaţi, de bãuturi alcoolice în timpul adunãrilor sau, în ziua votãrii, în perimetrul secţiilor de votare, delimitat potrivit art. 80 alin. (1);
h) distrugerea, deteriorarea, murdãrirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricãror alte afişe ori anunţuri de propagandã electoralã;
i) afişarea mijloacelor de propagandã electoralã în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale;
j) acceptarea de cãtre o persoanã a înscrierii sale în mai multe liste de candidaţi pentru aceeaşi autoritate publicã;
k) neaducerea la cunoştinţa publicã de cãtre membrii birourilor electorale de circumscripţie a propunerilor de candidaturi;
l) refuzul de a permite accesul persoanelor prevãzute la art. 80 alin. (5) în localul de vot;
m) refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi, potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. (1);
n) refuzul nejustificat de a înmâna buletinul de vot şi ştampila de votare alegãtorului înscris în listã, care prezintã actul de identitate, precum şi înmânarea buletinului de vot unui alegãtor care nu prezintã actul de identitate;
o) încãlcarea de cãtre preşedintele biroului electoral al secţiei de votare a prevederilor art. 89 şi întocmirea proceselor-verbale cu încãlcarea dispoziţiilor art. 90;
p) pãrãsirea de cãtre membrii biroului electoral a localului secţiei de votare înainte de stabilirea rezultatului alegerilor şi de semnarea procesului-verbal;
q) continuarea propagandei electorale dupã încheierea campaniei electorale potrivit dispoziţiilor art. 61, precum şi sfãtuirea alegãtorilor, în ziua votãrii, la sediul secţiilor de votare sau în perimetrul prevãzut la art. 80 alin. (1), sã voteze sau sã nu voteze anumite partide politice, alianţe politice, alianţe electorale ori candidaţi independenţi;
r) purtarea, pe durata votãrii, de cãtre membrii biroului electoral al secţiei de votare sau de cãtre persoanele acreditate, de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandã electoralã;
s) absenţa nejustificatã a preşedintelui, a locţiitorului acestuia sau a membrilor birourilor electorale, stabiliţi potrivit prevederilor prezentei legi, de la activitatea acestora;
ş) refuzul preşedintelui biroului electoral sau al locţiitorului acestuia de a elibera o copie certificatã de pe procesul-verbal persoanelor îndreptãţite potrivit prevederilor prezentei legi;
t) nerespectarea de cãtre primar a prevederilor art. 16 alin. (2).
ART. 104
Contravenţiile prevãzute la art. 103 lit. h), i), l) şi t) se sancţioneazã cu amendã de la 300 lei la 500 lei, cele prevãzute la lit. c), d), e) şi f), cu amendã de la 500 lei la 700 lei, cele de la lit. j), k), o), p), q), r), s) şi ş), cu amendã de la 700 lei la 1.000 lei, iar cele prevãzute la lit. a), b), g), m) şi n), cu amendã de la 1.100 lei la 1.500 lei.
ART. 105
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevãzute la art. 103, respectiv art. 104, se fac de:
a) poliţişti, pentru faptele prevãzute la art. 103 lit. a), b), g), h), i), k), l), m), n) şi q);
b) primari şi împuterniciţii acestora, pentru faptele prevãzute la art. 103 lit. e) şi h);
c) preşedintele biroului electoral de circumscripţie, pentru faptele prevãzute la art. 103 lit. j), o), p) şi r);
d) preşedintele biroului electoral, în cazul sãvârşirii contravenţiilor de cãtre membrii biroului electoral, ori preşedintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul sãvârşirii contravenţiilor de cãtre preşedinţii birourilor electorale ierarhic inferioare sau de cãtre locţiitorii acestora, pentru faptele prevãzute la art. 103 lit. s) şi ş);
e) împuterniciţii preşedintelui Autoritãţii Electorale Permanente, pentru faptele prevãzute la art. 103 lit. a), b), c), d), e) şi f);
f) prefecţi şi subprefecţi, pentru faptele prevãzute la art. 103 lit. t).
(2) Contravenientul pote achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupã caz, de la data comunicãrii acestuia, jumãtate din minimul amenzii prevãzute la art. 104, agentul constatator fãcând menţiune despre aceastã posibilitate în procesul-verbal.
(3) Contravenţiilor prevãzute la <>art. 103 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 106
(1) Menţionarea în declaraţia de acceptare a candidaturii a unor date neadevãrate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
(2) Înscrierea, cu ştiinţã, în copia de pe lista electoralã permanentã a unor persoane care nu sunt înscrise în lista electoralã permanentã constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 107
(1) Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) În cazul în care prin fapta prevãzutã la alin. (1) s-a pricinuit o vãtãmare a integritãţii corporale sau a sãnãtãţii, care necesitã pentru vindecare îngrijiri mai mult de 60 de zile sau care a produs una dintre urmãtoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau a unui organ, încetarea funcţionãrii acestora, o infirmitate permanentã fizicã ori psihicã, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa se pedepseşte.
ART. 108
(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului de cãtre membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de cãtre alte persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 109
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinãrii alegãtorului sã voteze sau sã nu voteze o anumitã listã de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar sau de consilier, precum şi primirea acestora de cãtre alegãtori constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Pedeapsa prevãzutã la alin. (1) se aplicã şi persoanei care voteazã fãrã a avea drept de vot ori alegãtorului care voteazã de mai multe ori în ziua alegerilor.
(3) Tentativa se pedepseşte.
ART. 110
(1) Tipãrirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnã a unui numãr suplimentar de buletine faţã de cele votate de alegãtori, falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, precum şi utilizarea unui act de identitate nul sau fals constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 111
(1) Atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale, ruperea sigiliilor constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacã fapta nu constituie o infracţiune mai gravã.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 112
(1) Deschiderea urnelor înainte de ora stabilitã pentru închiderea votãrii, precum şi utilizarea urnei speciale în alte condiţii decât cele prevãzute la art. 87 constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 113
(1) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
(2) Aceeaşi pedeapsã se aplicã şi persoanei care transportã urna specialã fãrã a face parte din biroul electoral al secţiei de votare.
(3) Tentativa se pedepseşte.
ART. 114
Limitele pedepselor pentru infracţiunile prevãzute în Codul penal ori în legile penale speciale, sãvârşite în legãturã cu desfãşurarea alegerilor, se majoreazã cu jumãtatea maximului special.
ART. 115
Pentru toate infracţiunile prevãzute în prezenta lege, sãvârşite în legãturã cu alegerea consilierilor şi a primarilor, acţiunea penalã se pune în mişcare din oficiu.
ART. 116
Bunurile destinate sau folosite la sãvârşirea contravenţiilor prevãzute la art. 103 lit. i) şi r) ori a infracţiunilor prevãzute la art. 109 şi 110 sau rezultate din comiterea acestora se confiscã.

CAP. VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 117
(1) Cheltuielile pentru organizarea şi desfãşurarea alegerilor se suportã din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, dupã caz.
(2) Sediul, dotarea şi cheltuielile Biroului Electoral Central se asigurã de cãtre Guvern. Sediile şi dotarea birourilor electorale de circumscripţie judeţeanã şi, dupã caz, ale birourilor electorale judeţene se asigurã de cãtre primarii municipiilor reşedinţã de judeţ, împreunã cu preşedinţii consiliilor judeţene şi cu prefecţii, iar cele ale birourilor electorale de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã şi de sector al municipiului Bucureşti, precum şi cele ale secţiilor de votare, de cãtre primar, împreunã cu prefecţii.
(3) Membrilor birourilor electorale, statisticienilor şi personalului tehnic auxiliar li se acordã o indemnizaţie stabilitã prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 118
Prefecţii şi subprefecţii nu pot candida şi nu pot participa la acţiunile din campania electoralã, sub sancţiunea demiterii din funcţie, decât în situaţia în care demisioneazã cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor.
ART. 119
Actele întocmite în exercitarea drepturilor electorale prevãzute în prezenta lege sunt scutite de taxa de timbru.
ART. 120
(1) Guvernul, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii trebuie sã asigure, pentru sprijinirea activitãţii birourilor electorale, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar necesar, pe perioada cât funcţioneazã acestea.
(2) Membrii birourilor electorale, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar, care au calitatea de angajat cu contract de muncã sau sunt numiţi într-o funcţie publicã, se considerã detaşaţi, pe perioada cât îşi desfãşoarã activitatea, la birourile electorale.
(3) Delegaţii acreditaţi pot asista la operaţiunile electorale numai dacã prezintã actul de acreditare. Ei nu pot interveni în niciun mod în organizarea şi desfãşurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza preşedintele biroului electoral în cazul constatãrii unor neregularitãţi.
Orice act de propagandã pentru sau împotriva unui partid politic, unei alianţe politice, alianţe electorale ori candidat independent sau încercarea de a influenţa opţiunea alegãtorului, precum şi încãlcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor legale, anularea acreditãrii de cãtre biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votãrii, îndepãrtarea imediatã a persoanei respective din secţia de votare.
ART. 121
(1) Judecarea de cãtre instanţã a întâmpinãrilor, contestaţiilor şi a oricãror alte cereri prevãzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţialã, cu participarea obligatorie a procurorului.
(2) Împotriva hotãrârilor definitive şi irevocabile, pronunţate de instanţele judecãtoreşti potrivit prezentei legi, nu existã cale de atac.
ART. 122
(1) Termenele pe zile, prevãzute de prezenta lege, se calculeazã din ziua când încep sã curgã pânã, inclusiv, în ziua în care se împlinesc, chiar dacã acestea nu sunt zile lucrãtoare.
(2) Pe întreaga perioadã a alegerilor, birourile electorale şi instanţele de judecatã trebuie sã asigure permanenţa activitãţii necesare în vederea exercitãrii de cãtre cetãţeni a drepturilor electorale. Programul de activitate al acestora pentru toatã perioada electoralã este afişat la loc vizibil şi respectat cu stricteţe.
ART. 123
(1) Persoanele lipsite de drepturile electorale prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã nu participã la vot şi nu sunt avute în vedere la stabilirea numãrului total al alegãtorilor, pe întreaga duratã stabilitã prin hotãrâre.
(2) Pentru persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivã se aplicã în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 87 privind urna specialã, în mãsura în care se solicitã aceastã modalitate de vot.
(3) În condiţiile alin. (2) voteazã numai persoanele care domiciliazã în raza teritorialã a circumscripţiei electorale comunale, orãşeneşti sau municipale în care au loc alegeri.
ART. 124
În sensul prezentei legi, organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale legal constituite sunt asimilate partidelor politice.
ART. 125
(1) În termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, Guvernul stabileşte modelul copiei de pe listele electorale permanente, modelul listei electorale suplimentare şi al listei susţinãtorilor, precum şi al ştampilelor birourilor electorale de circumscripţii, birourilor electorale judeţene şi ale Biroului Electoral Central. De asemenea, Guvernul stabileşte, cu cel puţin 20 de zile înainte de data alegerilor, modelul ştampilei de control şi al ştampilei cu menţiunea "votat", al proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatului votãrii şi al certificatului doveditor al alegerii consilierilor şi primarului.
(2) Predarea şi primirea formularelor, ştampilelor şi celorlalte materiale necesare votãrii se fac pe bazã de proces-verbal.
ART. 126
Prin act de identitate, în sensul prezentei legi, se înţelege cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic sau de serviciu, iar în cazul militarilor în termen şi al elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
ART. 127
Birourile electorale de circumscripţie judeţeanã şi a municipiului Bucureşti îi acrediteazã ca observatori interni numai pe cetãţenii cu drept de vot împuterniciţi de o organizaţie neguvernamentalã care are ca obiect de activitate apãrarea drepturilor omului, înfiinţatã legal cu cel puţin 6 luni înaintea începerii campaniei electorale.
ART. 128
Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unui partid politic; acreditarea se acordã pentru toate secţiile de votare de pe raza circumscripţiei electorale judeţene sau a municipiului Bucureşti, numai la cererea organizaţiilor menţionate la art. 127, însoţitã de declaraţia scrisã a fiecãrui observator cã va respecta condiţiile de acreditare; declaraţia se dã pe propria rãspundere şi constituie act de drept public, cu toate consecinţele prevãzute de lege; condiţiile acreditãrii sunt cele prevãzute în art. 120 alin. (3) şi sunt menţionate în actul de acreditare.
ART. 129
Organizaţiilor neguvernamentale prevãzute la art. 127 le sunt aplicabile în mod corespunzãtor prevederile art. 120 alin. (3).
ART. 130
Guvernul stabileşte durata şi condiţiile de pãstrare a buletinelor de vot întrebuinţate, a celor contestate, precum şi a celor neîntrebuinţate, a ştampilelor şi a celorlalte materiale necesare votãrii.
ART. 131
(1) Prevederile prezentei legi se aplicã în mod corespunzãtor alegerilor organizate pe durata unui mandat, ca urmare a dizolvãrii unor consilii locale ori judeţene sau a consiliilor unor sectoare ale municipiului Bucureşti ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi ca urmare a invalidãrii sau declarãrii vacante a funcţiei de primar.
(2) Cu un an înainte de expirarea duratei normale a mandatului nu se mai organizeazã alegeri pentru consiliile locale, consiliile judeţene, primari, pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru primarul general al Municipiului Bucureşti.
ART. 132
Prin denumirea birou electoral de circumscripţie, folositã în prezenta lege, se înţelege biroul electoral de circumscripţie comunalã, orãşeneascã, municipalã, inclusiv a municipiului Bucureşti, şi judeţeanã, precum şi a subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului.
ART. 133
<>Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se abrogã.


----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016