Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: LEGE nr. 565 din 16 octombrie 2002 pentru ratificarea Conventiei Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor si copiilor, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, precum si a Protocolului impotriva traficului ilegal de migranti pe calea terestra, a aerului si pe mare, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 565 din 16 octombrie 2002 pentru ratificarea Conventiei Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor si copiilor, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, precum si a Protocolului impotriva traficului ilegal de migranti pe calea terestra, a aerului si pe mare, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 813 din 8 noiembrie 2002
Comenteaza legea
Parlamentul României adopta prezenta lege.

ARTICOL UNIC
(1) Se ratifica:
a) Convenţia Naţiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, adoptatã la New York la 15 noiembrie 2000;
b) Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, adoptat la New York la 15 noiembrie 2000;
c) Protocolul impotriva traficului ilegal de migranti pe calea terestra, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, adoptat la New York la 15 noiembrie 2000.
(2) Cu ocazia depunerii instrumentelor de ratificare se vor formula urmãtoarele declaraţii:
a) În baza art. 16 paragraful 5 lit. a) din convenţie:
România considera prezenta convenţie ca baza legalã în materie de extrãdare cu alte state pãrţi;
b) În baza art. 18 paragraful 13 din convenţie:
Autoritãţile centrale desemnate sa primeascã cererile de asistenta judiciarã sunt:
- Parchetul de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, pentru cererile de asistenta judiciarã formulate în faza de urmãrire penalã;
- Ministerul Justiţiei, pentru cererile de asistenta judiciarã formulate în faza de judecata sau de executare a pedepsei, precum şi pentru cererile de extrãdare;
c) În baza art. 18 paragraful 14 din convenţie:
Cererile de asistenta judiciarã şi documentele anexate adresate autoritãţilor romane vor fi însoţite de traduceri în limba romana sau în limba franceza ori engleza;
d) În baza art. 8 paragraful 6 din Protocolul adiţional impotriva traficului ilegal de migranti pe calea terestra, a aerului şi pe mare:
Autoritatea centrala desemnatã sa primeascã cererile de asistenta cu obiectul prevãzut în art. 8 paragraful 6 din Protocolul adiţional impotriva traficului ilegal de migranti pe calea terestra, a aerului şi pe mare este Ministerul lucrãrilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 septembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 30 septembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU

Bucureşti, 16 octombrie 2002.
Nr. 565.


CONVENŢIA NAŢIUNILOR UNITE
impotriva criminalitatii transnationale organizate*)

--------
*) Traducere.

ART. 1
Obiect
Obiectul prezentei convenţii este promovarea cooperãrii în scopul prevenirii şi combaterii mai eficiente a criminalitatii transnationale organizate.
ART. 2
Terminologie
În sensul prezentei convenţii:
a) expresia grup infractional organizat desemneazã un grup structurat alcãtuit din trei sau mai multe persoane, care exista de o anumitã perioada şi acţioneazã în înţelegere, în scopul sãvârşirii uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie, pentru a obţine, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material;
b) expresia infracţiune grava înseamnã un act care constituie o infracţiune pasibila de o pedeapsa privativã de libertate al carei maximum nu trebuie sa fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsa mai grea;
c) expresia grup structurat desemneazã un grup care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapãrat o infracţiune şi care nu deţine neapãrat un anumit rol de continuitate sau de structura elaborata pentru membrii sãi;
d) termenul bunuri înseamnã orice fel de bunuri, corporale sau incorporale, mobile ori imobile, tangibile sau intangibile, precum şi actele juridice ori documentele care atesta proprietatea asupra acestor bunuri sau alte drepturi referitoare la ele;
e) expresia produs al crimei se referã la orice bun care provine direct sau indirect din sãvârşirea unei infracţiuni ori care este obţinut direct sau indirect prin sãvârşirea ei;
f) termenii blocare sau sechestru se referã la interdicţia temporarã a transferului, conversiei, dispoziţiei ori circulaţiei de bunuri sau la faptul de a fi asumat temporar paza ori controlul de bunuri pe baza deciziei unei instanţe sau a unei alte autoritãţi competente;
g) termenul confiscare înseamnã deposedarea permanenta de bunuri, pe baza deciziei unei instanţe sau a unei alte autoritãţi competente;
h) expresia infracţiune principala înseamnã orice infracţiune în urma cãreia rezulta un produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracţiuni prevãzute de art. 6 al prezentei convenţii;
i) expresia livrare supravegheatã se referã la metoda care consta în permiterea trecerii pe teritoriul unuia sau mai multor state a unor expedieri ilicite ori suspecte de a fi ilicite, cu stirea şi sub controlul autoritãţilor competente ale acestor state, în vederea anchetarii unei infracţiuni şi identificarii persoanelor implicate în sãvârşirea ei;
j) expresia organizaţie regionala de integrare economicã se referã la orice organizaţie constituitã de state suverane dintr-o regiune data, cãreia statele membre i-au transferat competente în ceea ce priveşte problemele reglementate de prezenta convenţie şi care a fost imputernicita în forma cuvenitã, conform procedurilor sale interne, pentru a semna, ratifica, accepta, aproba convenţia menţionatã sau a adera la aceasta; referirile la statele pãrţi din prezenta convenţie sunt aplicabile acestor organizaţii în limita competentei lor.
ART. 3
Sfera de aplicare
1. Prezenta convenţie se aplica, în afarã de o dispoziţie contrarã, anchetelor şi urmãririlor privind:
a) infracţiunile prevãzute la art. 5, 6, 8 şi 23 din prezenta convenţie; şi
b) infracţiunile grave, cum sunt cele prevãzute la art. 2 din prezenta convenţie, în cazul în care aceste infracţiuni sunt de natura transnationala, implicând un grup infractional organizat.
2. În scopurile paragrafului 1 al prezentului articol, o infracţiune este de natura transnationala dacã:
a) este sãvârşitã în mai mult de un stat;
b) este sãvârşitã într-un stat, dar o parte substantiala a pregãtirii, planificarii, conducerii sale sau a controlului sau are loc într-un alt stat;
c) este sãvârşitã într-un stat, dar implica un grup infractional organizat care desfãşoarã activitãţi infractionale în mai mult de un stat; sau
d) este sãvârşitã într-un stat, dar are efecte substanţiale într-un alt stat.
ART. 4
Protecţia suveranitãţii
1. Statele pãrţi îşi executa obligaţiile în baza prezentei convenţii, într-un mod compatibil cu principiile egalitãţii suverane şi al integritãţii teritoriale a statelor şi cu cel al neinterventiei în afacerile interne ale altor state.
2. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu abiliteaza un stat parte sa exercite pe teritoriul unui alt stat o competenta şi funcţiuni care sunt rezervate exclusiv autoritãţilor acestui stat de cãtre dreptul sau intern.
ART. 5
Incriminarea participãrii la un grup infractional organizat
1. Fiecare stat parte adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, dacã a fost sãvârşitã cu intenţie:
a) unuia sau altuia dintre actele urmãtoare sau ambelor, ca infracţiuni distincte de cele care implica o tentativa de activitate infractionala ori consumarea acesteia:
(i) faptei de a se înţelege cu una sau mai multe persoane în vederea sãvârşirii unei infracţiuni grave cu un scop legat direct ori indirect de obţinerea unui avantaj financiar sau a altui avantaj material şi, când dreptul intern o cere, implicând un act sãvârşit de unul dintre participanţi în baza acestei înţelegeri ori implicând un grup infractional organizat;
(ii) participãrii active a unei persoane care are cunostinta fie de scopul şi de activitatea infractionala generalã a unui grup infractional organizat, fie de intenţia sa de a sãvârşi infracţiunile în cauza:
- activitãţilor infractionale ale grupului infractional organizat;
- altor activitãţi ale grupului infractional organizat, când aceasta persoana ştie ca participarea sa va contribui la realizarea scopului infractional sus-menţionat;
b) faptei de a organiza, a conduce, a facilita, a incuraja sau a favoriza prin ajutor ori sfaturi sãvârşirea unei infracţiuni grave implicând un grup infractional organizat.
2. Cunoaşterea, intenţia, scopul, motivarea sau înţelegerea prevãzute la paragraful 1 al prezentului articol pot fi deduse din circumstanţele de fapt obiective.
3. Statele pãrţi al cãror drept intern subordoneazã stabilirea infracţiunilor prevãzute la lit. a) (i) a paragrafului 1 al prezentului articol implicarii unui grup infractional organizat vegheazã ca dreptul lor intern sa prevadã toate infracţiunile grave implicând grupuri infractionale organizate. Aceste state pãrţi, precum şi statele pãrţi al cãror drept intern subordoneazã stabilirea infracţiunilor prevãzute la lit. a) (i) a paragrafului 1 al prezentului articol sãvârşirii unui act în baza înţelegerii aduc aceasta informaţie la cunostinta secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care ele semneazã prezenta convenţie sau depun instrumentele lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
ART. 6
Incriminarea spalarii produsului infracţiunii
1. Fiecare stat parte adopta, conform principiilor fundamentale ale dreptului sau intern, mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, când actul a fost sãvârşit cu intenţie:
a) (i) schimbãrii sau transferului de bunuri despre care cel care le desfãşoarã ştie ca sunt produsul infracţiunii, în scopul de a ascunde ori de a deghiza originea ilicitã a bunurilor respective sau de a ajuta orice persoana care este implicata în sãvârşirea infracţiunii principale sa se sustragã consecinţelor juridice ale actelor sale;
(ii) disimularii sau deghizarii naturii veritabile, a originii, a amplasarii, a dispunerii, a schimbãrii ori a proprietãţii de bunuri sau a altor drepturi referitoare la acestea al cãror autor ştie ca sunt produsul infracţiunii;
b) şi, sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului sau juridic:
(i) achiziţiei, deţinerii sau utilizãrii de bunuri despre care cel care le achiziţioneazã, le deţine ori le utilizeazã ştie, în momentul în care le primeşte, ca sunt produsul infracţiunii;
(ii) participãrii la una dintre infracţiunile prevãzute conform prezentului articol sau la orice alta asociere, înţelegere, tentativa ori complicitate prin furnizarea de asistenta, ajutor sau sfaturi în vederea sãvârşirii ei.
2. În scopurile aplicãrii paragrafului 1 al prezentului articol:
a) fiecare stat parte se straduieste sa aplice paragraful 1 al prezentului articol celei mai largi sfere de infracţiuni principale;
b) fiecare stat parte include în infracţiunile principale toate infracţiunile grave, cum sunt cele prevãzute la art. 2 al prezentei convenţii şi infracţiunile prevãzute la art. 5, 8 şi 23. Fiind vorba de statele pãrţi a cãror legislaţie conţine o lista de infracţiuni principale specifice, ele includ în aceasta lista minimum o categorie completa de infracţiuni legate de grupurile infractionale organizate;
c) în scopurile lit. b), infracţiunile principale includ infracţiunile sãvârşite în interiorul şi în exteriorul teritoriului ce tine de competenta statului parte în cauza. Totuşi, o infracţiune sãvârşitã în exteriorul teritoriului ce tine de competenta unui stat parte nu constituie o infracţiune principala decât atunci când actul corespondent este o infracţiune în baza dreptului intern al statului în care el a fost sãvârşit şi ar constitui o infracţiune în baza dreptului intern al statului parte care aplica prezentul articol, dacã el a fost sãvârşit pe teritoriul sau;
d) fiecare stat parte remite secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite o copie a legilor sale care dau efect prezentului articol, precum şi o copie a oricãrei modificãri ulterioare aduse acestor legi sau o descriere a acestor legi şi a modificãrilor ulterioare;
e) în cazul în care principiile fundamentale ale dreptului intern al unui stat parte o cer, se poate dispune ca infracţiunile enumerate la paragraful 1 al prezentului articol sa nu se aplice persoanelor care au sãvârşit infracţiunea principala;
f) cunoaşterea, intenţia sau motivarea, ca elemente constitutive ale unei infracţiuni prevãzute la paragraful 1 al prezentului articol, pot fi deduse din circumstanţele de fapte obiective.
ART. 7
Mãsuri de lupta impotriva spalarii banilor
1. Fiecare stat parte:
a) instituie un regim intern complet de reglementare şi de control al bãncilor şi instituţiilor financiare nebancare, precum şi, în caz de nevoie, al altor organisme supuse în mod deosebit riscului spalarii banilor, în limitele competentei sale, în scopul prevenirii şi descoperirii tuturor formelor de spalare a banilor, regim care pune accentul pe exigenţele în materie de identificare a clienţilor, de înregistrare a operaţiunilor şi de declarare a operaţiunilor suspecte;
b) se asigura, fãrã a se aduce atingere dispoziţiilor art. 18 şi 27 ale prezentei convenţii, ca autoritãţile administrative, de reglementare, de descoperire şi de reprimare şi altele, însãrcinate cu lupta impotriva spalarii banilor (inclusiv, când dreptul sau intern prevede, autoritãţile judiciare), sunt în mãsura sa coopereze şi sa schimbe informaţii la nivel naţional şi internaţional, în condiţiile definite de dreptul sau intern şi, în acest scop, are în vedere crearea unui serviciu de informaţie financiarã care va îndeplini rolul de centru naţional de colectare, analiza şi difuzare a informaţiilor privind eventuale operaţiuni de spalare a banilor.
2. Statele pãrţi au în vedere înfãptuirea unor mãsuri realizabile de descoperire şi de supraveghere a circulaţiei transfrontaliere de numerar şi de titluri negociabile corespunzãtoare, sub rezerva garanţiilor permitand asigurarea unei folosiri corecte a informaţiilor şi fãrã sa se împiedice în nici un fel circulaţia capitalurilor licite. Se poate îndeosebi institui obligaţia pentru particulari şi întreprinderi de a semnala transferurile transfrontaliere ale unor cantitãţi importante de moneda şi titluri negociabile corespunzãtoare.
3. În cazul când se instituie un regim intern de reglementare şi de control conform prevederilor prezentului articol şi fãrã a se aduce atingere oricãrui alt articol al prezentei convenţii, statele pãrţi sunt invitate sa ia ca linii directoare initiativele pertinente luate de organizaţiile regionale, interregionale şi multilaterale pentru lupta impotriva spalarii banilor.
4. Statele pãrţi se straduiesc sa dezvolte şi sa promoveze cooperarea mondialã, regionala, subregionala şi bilaterala între autoritãţile judiciare, serviciile de descoperire şi de represiune şi autoritãţile de reglementare financiarã, în vederea luptei impotriva spalarii banilor.
ART. 8
Incriminarea coruptiei
1. Fiecare stat parte adopta mãsuri legislative şi alte mãsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul când actele au fost sãvârşite cu intenţie:
a) faptei de a promite, a oferi sau a acorda unui agent public, direct ori indirect, un avantaj necuvenit, pentru el însuşi sau pentru o alta persoana ori entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine sa îndeplineascã un act în exercitarea funcţiilor sale oficiale;
b) faptei unui agent public de a solicita sau de a accepta, direct ori indirect, un avantaj necuvenit, pentru el însuşi sau pentru o alta persoana ori entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine sa îndeplineascã un act în exercitarea funcţiilor sale oficiale.
2. Fiecare stat parte ia în considerare adoptarea de mãsuri legislative şi alte mãsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune faptei prevãzute la paragraful 1 al prezentului articol care implica un agent public strãin sau un funcţionar internaţional. De asemenea, fiecare stat parte are în vedere sa atribuie caracterul de infracţiune altor forme de corupţie.
3. Fiecare stat parte adopta, de asemenea, mãsurile necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune faptei de a se face complice la o infracţiune prevãzutã de prezentul articol.
4. În scopurile paragrafului 1 al prezentului articol şi al art. 9, termenul agent public înseamnã un agent public sau o persoana care asigura un serviciu public, asa cum acest termen este definit în dreptul intern şi aplicat în dreptul penal al statului parte în care persoana în cauza exercita aceasta funcţie.
ART. 9
Mãsuri impotriva coruptiei
1. În afarã mãsurilor menţionate la art. 8 al prezentei convenţii, fiecare stat parte, dupã cum este necesar şi în conformitate cu sistemul sau juridic, adopta mãsuri eficiente de ordin legislativ, administrativ sau altele pentru a promova integritatea şi a preveni, a descoperi şi a pedepsi corupţia agenţilor publici.
2. Fiecare stat parte ia mãsuri pentru a se asigura ca autoritãţile sale acţioneazã în mod eficient în materie de prevenire, descoperire şi reprimare a coruptiei agenţilor publici, inclusiv acordându-le o independenta suficienta pentru a impiedica orice influenta nepotrivita asupra acţiunilor lor.
ART. 10
Responsabilitatea persoanelor juridice
1. Fiecare stat parte adopta mãsurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru stabilirea rãspunderii persoanelor juridice care participa la infracţiuni grave implicând un grup infractional organizat şi care savarsesc infracţiunile prevãzute de art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii.
2. Sub rezerva principiilor juridice ale statului parte, rãspunderea persoanelor juridice poate fi penalã, civilã sau administrativã.
3. Aceasta responsabilitate nu exclude rãspunderea penalã a persoanelor fizice care au comis infracţiunile.
4. Fiecare stat parte vegheazã îndeosebi ca persoanele juridice care rãspund conform prezentului articol sa facã obiectul unor sancţiuni eficace, proporţionale şi de descurajare de natura penalã sau nepenala, inclusiv sancţiuni bãneşti.
ART. 11
Urmãriri judiciare, judecata şi sancţiuni
1. Fiecare stat parte face ca sãvârşirea unei infracţiuni prevãzute la art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii sa fie pasibila de sancţiuni care ţin seama de gravitatea acestei infracţiuni.
2. Fiecare stat parte se straduieste sa facã în asa fel încât orice putere judiciarã discretionara conferita de dreptul sau intern şi aferentã urmãririlor judiciare pornite impotriva indivizilor pentru infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie sa fie exercitatã în scopul optimizarii eficacitatii mãsurilor de descoperire şi de reprimare a acestor infracţiuni, ţinând seama în modul cuvenit de necesitatea de a exercita un efect de descurajare în ceea ce priveşte sãvârşirea lor.
3. Referitor la infracţiunile prevãzute de art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii, fiecare stat parte ia mãsurile corespunzãtoare conform dreptului sau intern şi ţinând seama în modul cuvenit de dreptul la apãrare, pentru a face în asa fel încât condiţiile cãrora le sunt subordonate deciziile de punere în libertate în asteptarea judecaţii sau a procedurii de apel sa ţinã seama de necesitatea de a se asigura prezenta aparatorului în timpul procedurii penale ulterioare.
4. Fiecare stat parte se asigura ca instanţele judecãtoreşti sau alte autoritãţi competente ţin seama de gravitatea infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie atunci când examineazã eventualitatea unei liberari anticipate sau condiţionate de persoane recunoscute ca vinovate pentru aceste infracţiuni.
5. Dacã este cazul, fiecare stat parte stabileşte, în cadrul dreptului sau intern, o perioada de prescripţie prelungitã în cursul cãreia pot fi pornite urmãriri pentru una dintre infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, aceasta perioada fiind mai lungã atunci când autorul prezumat al infracţiunii s-a sustras justiţiei.
6. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingere principiului conform cãruia definirea infracţiunilor stabilite conform acesteia şi a mijloacelor juridice de apãrare aplicabile, precum şi alte principii juridice care guverneazã legalitatea incriminarilor ţin exclusiv de dreptul intern al unui stat parte şi potrivit cãruia infracţiunile respective sunt urmãrite şi pedepsite conform dreptului acestui stat parte.
ART. 12
Confiscare şi sechestru
1. Statele pãrţi adopta, în mãsura posibilitãţilor, în cadrul sistemelor lor juridice naţionale, mãsurile necesare pentru a permite confiscarea:
a) produsului infracţiunii provenit din infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie sau a bunurilor a cãror valoare corespunde celei a produsului;
b) bunurilor, materialelor şi a altor instrumente folosite sau destinate sa fie folosite pentru infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie.
2. Statele pãrţi adopta mãsurile necesare pentru a permite identificarea, localizarea, blocarea sau sechestrarea a tot ce este menţionat la paragraful 1 al prezentului articol, în scopul eventualei confiscari.
3. Dacã produsul infracţiunii a fost transformat sau convertit, în parte sau în totalitate, în alte bunuri, acestea din urma pot face obiectul mãsurilor prevãzute în prezentul articol în locul şi în schimbul acestui produs.
4. Dacã produsul infracţiunii a fost amestecat cu bunuri achiziţionate în mod legal, aceste bunuri, fãrã prejudicierea competentelor de blocare sau de sechestrare, pot fi confiscate pana la concurenta valorii estimate a produsului cu care a fost amestecat.
5. Veniturile sau alte avantaje obţinute din produsul infracţiunii, bunuri în care produsul a fost transformat sau convertit ori bunuri cu care a fost amestecat pot, de asemenea, face obiectul mãsurilor prevãzute în prezentul articol, în acelaşi mod şi în aceeaşi mãsura ca produsul infracţiunii.
6. În scopurile prezentului articol şi al art. 13, fiecare stat parte împuterniceşte instanţele judecãtoreşti sau alte autoritãţi competente sa ordone prezentarea ori sechestrarea de documente bancare, financiare sau comerciale. Statele pãrţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza sa dea efect dispoziţiilor prezentului paragraf.
7. Statele pãrţi pot avea în vedere sa ceara ca autorul unei infracţiuni sa stabileascã originea licita a produsului prezumat al infracţiunii sau a altor bunuri care pot face obiectul unei confiscari, în mãsura în care aceasta exigenta este conformã principiilor dreptului lor intern şi naturii procedurii judiciare şi a altor proceduri.
8. Interpretarea dispoziţiilor prezentului articol nu trebuie în nici un caz sa aducã atingere drepturilor terţilor de buna-credinţa.
9. Nici o dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere principiului conform cãruia mãsurile care sunt prevãzute în acesta sunt definite şi executate conform dreptului intern al fiecãrui stat parte şi potrivit dispoziţiilor acestui drept.
ART. 13
Cooperarea internationala în scopul confiscãrii
1. În mãsura posibilitãţilor, în cadrul sistemului sau juridic naţional, un stat parte care a primit de la un alt stat parte, având competenta de a investiga o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie, o cerere de confiscare a produsului infracţiunii, bunurilor, materialelor sau a altor instrumente prevãzute la paragraful 1 al art. 12 al prezentei convenţii, care sunt situate pe teritoriul sau:
a) transmite cererea autoritãţilor competente în vederea pronunţãrii unei decizii de confiscare şi, în cazul în care aceasta intervine, sa fie executatã; sau
b) transmite autoritãţilor sale competente, cu scopul de a fi executatã în limitele cererii, decizia de confiscare data de un tribunal situat pe teritoriul statului parte solicitant, conform paragrafului 1 al art. 12 al prezentei convenţii, în ceea ce priveşte produsul infracţiunii, bunurile, materialele şi alte instrumente prevãzute la paragraful 1 al art. 12, situate pe teritoriul statului parte solicitat.
2. În cazul când o cerere este facuta de un alt stat parte care are competenta de a investiga o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie, statul parte solicitat ia mãsuri pentru a identifica, a localiza şi a bloca sau a sechestra produsul infracţiunii, bunurile, materialele sau alte instrumente prevãzute la paragraful 1 al art. 12 al prezentei convenţii, în vederea unei eventuale confiscari, fie ordonatã de statul parte solicitant, fie ca urmare a unei cereri formulate în baza paragrafului 1 al prezentului articol de cãtre statul parte solicitat.
3. Dispoziţiile art. 18 al prezentei convenţii se aplica mutatis mutandis prezentului articol. În afarã informaţiilor prevãzute la paragraful 15 al art. 18, cererile fãcute conform prezentului articol conţin:
a) în cazul când cererea se referã la lit. a) a paragrafului 1 al prezentului articol, o descriere a bunurilor care urmeazã sa fie confiscate şi o expunere a faptelor pe care se bazeazã statul parte solicitant, care sa îi permitã statului parte solicitat sa pronunţe o decizie de confiscare în cadrul dreptului sau intern;
b) în cazul când cererea se referã la lit. b) a paragrafului 1 al prezentului articol, o copie certificatã a deciziei de confiscare date de statul parte solicitant, pe care se bazeazã cererea, o expunere a faptelor şi informaţiilor, indicând limitele în care se cere executarea deciziei;
c) în cazul când cererea se referã la paragraful 2 al prezentului articol, o expunere a faptelor pe care se bazeazã statul parte solicitant şi o descriere a mãsurilor solicitate.
4. Deciziile sau mãsurile prevãzute la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol sunt luate de statul parte solicitat, conform dreptului sau intern şi conform dispoziţiilor acestui drept şi potrivit regulilor sale de procedura sau ale oricãrui tratat, acord sau aranjament bilateral sau multilateral care îl leagã de statul parte solicitant.
5. Fiecare stat parte remite secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite o copie a legilor şi regulamentelor sale care dau efect prezentului articol, precum şi o copie a oricãrei modificãri ulterioare aduse acestor legi şi regulamente sau o descriere a acestor legi, regulamente şi modificãri ulterioare.
6. Dacã un stat parte decide sa subordoneze adoptarea mãsurilor prevãzute la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol existenţei unui tratat în materie, el considera prezenta convenţie ca baza conventionala necesarã şi suficienta.
7. Un stat parte poate refuza sa dea curs unei cereri de cooperare în baza prezentului articol în situaţia în care infracţiunea la care se referã nu este o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie.
8. Interpretarea dispoziţiilor prezentului articol nu trebuie în nici un caz sa aducã atingere drepturilor terţilor de buna-credinţa.
9. Statele pãrţi au în vedere sa încheie tratate, acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale cu scopul de a întãri eficacitatea cooperãrii internaţionale instaurate în scopurile prezentului articol.
ART. 14
Dispunerea de produsul infracţiunii sau de bunurile confiscate
1. Un stat parte care confisca produsul infracţiunii sau bunuri în aplicarea art. 12 sau a paragrafului 1 al art. 13 al prezentei convenţii dispune de acestea conform dreptului sau intern şi procedurilor sale administrative.
2. În cazul când statele pãrţi acţioneazã la cererea unui alt stat parte în aplicarea art. 13 al prezentei convenţii, ele trebuie, în mãsura în care dreptul lor intern le permite şi dacã li s-a adresat o cerere, sa aibã în vedere cu titlu prioritar restituirea produsului infracţiunii sau a bunurilor confiscate statului parte solicitant, cu scopul ca acesta din urma sa poatã indemniza victimile infracţiunii ori sa restituie acest produs al infracţiunii sau aceste bunuri proprietarilor lor legitimi.
3. În cazul când un stat parte acţioneazã la cererea unui alt stat parte în aplicarea art. 12 şi 13 ale prezentei convenţii, el poate avea în vedere în mod special sa încheie acorduri sau aranjamente care sa prevadã:
a) sa depunã valoarea acestui produs sau a acestor bunuri ori fondurile provenind din vânzarea lor sau o parte a acestora în contul stabilit în aplicarea lit. c) a paragrafului 2 al art. 30 al prezentei convenţii şi la organisme interguvernamentale specializate în lupta impotriva criminalitatii organizate;
b) sa împartã cu alte state pãrţi, sistematic ori de la caz la caz, acest produs sau aceste bunuri ori fondurile provenind din vânzarea lor, conform dreptului sau intern sau procedurilor sale administrative.
ART. 15
Competenta
1. Fiecare stat parte adopta mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute de art. 5, 6, 8 şi 23 ale prezentei convenţii în cazurile urmãtoare:
a) când infracţiunea este sãvârşitã pe teritoriul sau; sau
b) când infracţiunea este sãvârşitã la bordul unei nave care poarta pavilionul sau sau la bordul unei aeronave înmatriculate conform dreptului sau intern în momentul în care infracţiunea respectiva a fost sãvârşitã.
2. Sub rezerva art. 4 al prezentei convenţii, un stat parte poate, de asemenea, sa îşi stabileascã competenta în ceea ce priveşte una dintre aceste infracţiuni în cazurile urmãtoare:
a) când infracţiunea este sãvârşitã impotriva unuia dintre nationalii sãi;
b) când infracţiunea este sãvârşitã de unul dintre nationalii sãi sau de o persoana apatridã care îşi are resedinta pe teritoriul sau; sau
c) în cazul în care infracţiunea este:
(i) una dintre cele stabilite conform paragrafului 1 al art. 5 al prezentei convenţii şi este sãvârşitã în afarã teritoriului sau, în vederea sãvârşirii pe teritoriul sau a unei infracţiuni mai grave;
(ii) una dintre cele stabilite conform lit. b) (ii) a paragrafului 1 al art. 6 al prezentei convenţii şi este sãvârşitã în afarã teritoriului sau, în vederea sãvârşirii pe teritoriul sau a unei infracţiuni prevãzute la lit. a) (i) sau (ii) sau b) (i) ale paragrafului 1 al art. 6 al prezentei convenţii.
3. În scopurile paragrafului 10 al art. 16 al prezentei convenţii, fiecare stat parte adopta mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie când autorul prezumat se afla pe teritoriul sau şi nu este extrãdat pentru singurul motiv ca este nationalul sau.
4. Fiecare stat parte poate, de asemenea, sa adopte mãsurile necesare pentru a stabili competenta sa în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie când autorul prezumat se afla pe teritoriul sau şi pe care nu îl extrãdeazã.
5. Dacã un stat parte care îşi exercita competenta în baza paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol a fost avizat ori a aflat în orice alt mod ca unul sau mai multe alte state pãrţi instrumenteaza o ancheta ori au pornit urmãriri sau o procedura judiciarã privind acelaşi act, autoritãţile competente ale acestor state pãrţi se consulta, pentru a-şi coordona acţiunile.
6. Fãrã a aduce atingere normelor de drept internaţional general, prezenta convenţie nu exclude exercitarea oricãrei competente penale stabilite de un stat parte conform dreptului sau intern.
ART. 16
Extrãdarea
1. Prezentul articol se aplica infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie sau în cazurile în care un grup infractional organizat este implicat într-o infracţiune prevãzutã la lit. a) sau b) a paragrafului 1 al art. 3, iar persoana care face obiectul cererii de extrãdare se afla în statul parte solicitat, cu condiţia ca infracţiunea pentru care se solicita extrãdarea sa fie pedepsita de dreptul intern al statului parte solicitant şi al statului parte solicitat.
2. Dacã cererea de extrãdare se referã la mai multe infracţiuni grave distincte, din care unele nu sunt prevãzute de prezentul articol, statul parte solicitat poate aplica de asemenea acest articol acestor ultime infracţiuni.
3. Fiecare dintre infracţiunile cãrora li se aplica prezentul articol este de plin drept inclusã în orice tratat de extrãdare în vigoare între statele pãrţi ca infracţiune al carei autor poate fi extrãdat. Statele pãrţi se angajeazã sa includã aceste infracţiuni ca infracţiuni al cãror autor poate fi extrãdat conform oricãrui tratat de extrãdare pe care îl vor încheia între ele.
4. Dacã un stat parte care subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat primeşte o cerere de extrãdare de la un stat parte cu care el nu a încheiat un astfel de tratat, el poate considera prezenta convenţie ca baza legalã a extrãdãrii pentru infracţiunile cãrora li se aplica prezentul articol.
5. Statele pãrţi care subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat:
a) în momentul depunerii instrumentelor lor de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare la prezenta convenţie comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite dacã ele considera prezenta convenţie ca baza legalã pentru a coopera în materie de extrãdare cu alte state pãrţi; şi
b) dacã ele nu considera prezenta convenţie ca baza legalã pentru a coopera în materie de extrãdare, se obliga, dacã este cazul, sa încheie tratate de extrãdare cu alte state pãrţi în scopul aplicãrii prezentului articol.
6. Statele pãrţi care nu subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat recunosc între ele infracţiunilor cãrora li se aplica prezentul articol caracterul de infracţiune al carei autor poate fi extrãdat.
7. Extrãdarea este subordonata condiţiilor prevãzute de dreptul intern al statului parte solicitat sau de tratatele de extrãdare aplicabile, inclusiv, îndeosebi, condiţiilor privind pedeapsa minima prevãzutã pentru a extrada şi motivelor pentru care statul parte poate refuza extrãdarea.
8. Statele pãrţi se straduiesc, sub rezerva dreptului lor intern, sa accelereze procedurile de extrãdare şi sa simplifice exigenţele în materie de probe în ceea ce priveşte infracţiunile cãrora li se aplica prezentul articol.
9. Sub rezerva dispoziţiilor din dreptul sau intern şi a tratatelor de extrãdare pe care le-a încheiat, statul parte solicitat poate, la cererea statului parte solicitant şi dacã considera ca exista circumstanţe justificative şi urgenta, sa punã în stare de deţinere o persoana aflatã pe teritoriul sau, a carei extrãdare este cerutã, sau sa ia toate mãsurile corespunzãtoare pentru a asigura prezenta sa cu ocazia procedurii de extrãdare.
10. Un stat parte pe teritoriul cãruia se afla autorul prezumtiv al infracţiunii, dacã nu extrãdeazã aceasta persoana pentru infracţiunea cãreia i se aplica prezentul articol pentru singurul motiv ca este unul dintre nationalii sãi, este ţinut, la cererea statului parte care solicita extrãdarea, de a supune cauza fãrã întârziere excesiva autoritãţilor sale competente în scopul urmãririi. Autoritãţile respective decid şi conduc urmãrirea în acelaşi mod ca şi pentru orice alta infracţiune grava, în baza dreptului intern al acestui stat parte. Statele pãrţi interesate coopereazã între ele, în special în materie de procedura şi probe, cu scopul de a asigura eficienta urmãririlor.
11. Când un stat parte, în baza dreptului sau intern, nu este autorizat sa extrãdeze sau sa predea într-o alta forma pe unul dintre nationalii sãi decât dacã este apoi trimis în acest stat parte pentru a executa pedeapsa pronunţatã la terminarea procesului sau a procedurii care se afla la originea cererii de extrãdare sau de predare şi când acest stat parte şi statul parte solicitant se înţeleg asupra acestei optiuni şi a altor condiţii pe care le pot considera corespunzãtoare, aceasta extrãdare sau predare condiţionatã este suficienta în scopurile executãrii obligaţiei menţionate la paragraful 10 al prezentului articol.
12. Dacã extrãdarea, cerutã în scopul executãrii unei pedepse, este refuzatã deoarece persoana care face obiectul acestei cereri este un naţional al statului parte solicitat, acesta, dacã dreptul sau intern îi permite, în conformitate cu prevederile acestui drept şi la cererea statului parte solicitant, ia în considerare sa dispunã el însuşi executarea pedepsei care a fost pronunţatã conform dreptului intern al statului parte solicitant sau a restului care a rãmas de executat.
13. Oricãrei persoane care face obiectul unei urmãriri pentru una dintre infracţiunile cãreia i se aplica prezentul articol i se garanteazã un tratament echitabil în toate stadiile procedurii, inclusiv folosirea tuturor drepturilor şi a tuturor garanţiilor prevãzute de dreptul intern al statului parte pe teritoriul cãruia se afla.
14. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu trebuie interpretatã în sensul creãrii unei obligaţii pentru statul parte solicitat de a extrada dacã are motive serioase sa considere ca cererea a fost prezentatã în scopul urmãririi sau pedepsirii unei persoane din cauza sexului, rasei, religiei, naţionalitãţii, originii etnice ori a opiniilor sale politice sau ca dând curs acestei cereri s-ar cauza un prejudiciu acestei persoane pentru unul dintre aceste motive.
15. De asemenea, statele pãrţi nu pot refuza o cerere de extrãdare pentru singurul motiv ca infracţiunea este consideratã având legatura cu probleme fiscale.
16. Înainte de a refuza extrãdarea, statul parte solicitat consulta, în caz de nevoie, statul parte solicitant cu scopul de a-i oferi toate posibilitãţile de a-şi prezenta opiniile şi de a da informaţii în sprijinul afirmaţiilor sale.
17. Statele pãrţi se straduiesc sa încheie acorduri sau aranjamente bilaterale şi multilaterale pentru a permite extrãdarea sau pentru a-i creste eficacitatea.
ART. 17
Transferul persoanelor condamnate
Statele pãrţi pot lua în considerare încheierea de acorduri sau aranjamente bilaterale ori multilaterale referitoare la transferul pe teritoriul lor de persoane condamnate la pedepse cu închisoarea sau la alte pedepse privative de libertate ca urmare a infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie, cu scopul ca acestea sa îşi poatã executa acolo restul pedepsei.
ART. 18
Asistenta judiciarã
1. Statele pãrţi îşi acorda reciproc cea mai larga asistenta judiciarã posibila cu prilejul anchetelor, urmãririlor şi procedurilor judiciare privind infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, dupã cum se prevede la art. 3, şi îşi acorda reciproc o asistenta similarã când statul parte solicitant are motive rezonabile sa presupunã ca infracţiunea prevãzutã la lit. a) sau b) a paragrafului 1 al art. 3 este de natura transnationala, inclusiv când victimele, martorii, produsul, instrumentele sau elementele de proba ale acestor infracţiuni se afla în statul parte solicitat şi când un grup infractional organizat este implicat în acestea.
2. Cea mai larga asistenta judiciarã posibila este acordatã, în mãsura în care legile, tratatele, acordurile şi aranjamentele pertinete ale statului parte solicitat o permit, în cursul anchetelor, urmãririlor şi procedurilor judiciare privind infracţiuni în care o persoana juridicã poate fi ţinuta responsabilã în statul parte solicitant conform art. 10 al prezentei convenţii.
3. Asistenta judiciarã care se acorda în aplicarea prezentului articol poate fi solicitatã în scopurile urmãtoare:
a) strângerea de dovezi sau de depozitii;
b) înmânarea actelor judiciare;
c) efectuarea de perchezitii şi sechestre, precum şi de blocari;
d) examinarea de obiecte şi cercetarea la fata locului;
e) transmiterea de informaţii, de probe şi de rapoarte de expertiza;
f) transmiterea originalelor sau a copiilor certificate pentru conformitate ale documentelor şi dosarelor pertinente, inclusiv ale documentelor administrative, bancare, financiare sau comerciale şi ale documentelor societãţilor comerciale;
g) identificarea sau localizarea produselor infracţiunii, bunurilor, instrumentelor sau a altor lucruri în scopul strangerii elementelor de proba;
h) facilitarea înfãţişãrii voluntare a persoanelor în statul parte solicitant;
i) acordarea oricãrei alte asistente compatibile cu dreptul intern al statului parte solicitat.
4. Fãrã prejudicierea dreptului sau intern, autoritãţile competente ale unui stat parte pot, fãrã cerere prealabilã, sa comunice informaţii privind cauzele penale unei autoritãţi competente a unui alt stat parte, dacã apreciazã ca aceste informaţii ar putea servi începerii sau încheierii anchetelor şi urmãririlor penale, sau sa determine acest din urma stat parte sa formuleze o cerere în baza prezentei convenţii.
5. Comunicarea de informaţii conform paragrafului 4 al prezentului articol se face fãrã prejudicierea anchetelor şi urmãririlor penale în statul ale cãrui autoritãţi competente transmit informaţiile. Autoritãţile competente care primesc aceste informaţii vor fi de acord cu oricare cerere tinzând ca aceste informaţii sa rãmânã confidenţiale chiar temporar sau ca folosirea lor sa fie însoţitã de restrictii. Totuşi, aceasta nu impiedica statul parte care primeşte informaţiile sa dezvaluie, cu prilejul procedurii judiciare, informaţiile justificative în favoarea unui invinuit. În acest din urma caz statul parte care primeşte informaţiile avizeazã statul parte care le comunica, înaintea dezvaluirii lor, şi, la cererea acestuia, îl consulta. Dacã, într-un caz excepţional, o notificare prealabilã nu este posibila, statul parte care primeşte informaţiile încunoştinţeazã fãrã întârziere despre dezvaluire statul parte care le comunica.
6. Dispoziţiile prezentului articol nu afecteazã cu nimic obligaţiile care rezulta din oricare alt tratat bilateral sau multilateral care guverneazã ori trebuie sa guverneze, în întregime sau în parte, asistenta judiciarã.
7. Paragrafele 9-29 ale prezentului articol sunt aplicabile cererilor fãcute în conformitate cu prezentul articol, dacã statele pãrţi în cauza nu sunt legate de un tratat de asistenta judiciarã. Dacã aceste state pãrţi sunt legate de un asemenea tratat, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzãtoare ale acestuia, numai dacã statele pãrţi nu convin sa aplice în locul lor dispoziţiile paragrafelor 9-29 ale prezentului articol. Statele pãrţi sunt încurajate în mod deosebit sa aplice aceste paragrafe dacã ele faciliteazã cooperarea.
8. Statele pãrţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza asistenta judiciarã prevãzutã de prezentul articol.
9. Statele pãrţi pot invoca absenta dublei incriminari pentru a refuza sa dea curs unei cereri de asistenta judiciarã prevãzutã de prezentul articol. Statul parte solicitat poate totuşi, când apreciazã potrivit, sa acorde aceasta asistenta în mãsura în care el hotãrãşte dupã vointa sa, independent de faptul ca actul constituie sau nu o infracţiune conform dreptului intern al statului parte solicitat.
10. Orice persoana detinuta sau care executa o pedeapsa pe teritoriul unui stat parte, a carei prezenta este solicitatã într-un alt stat parte în scopul identificarii sau audierii ori pentru ca aceasta sa îşi dea concursul în orice alt mod la obţinerea de probe în cadrul anchetelor, urmãririlor sau procedurii judiciare privind infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, poate face obiectul unui transfer dacã sunt reunite condiţiile care urmeazã:
a) persoana în cauza consimte la aceasta în mod liber, în deplina cunostinta de cauza;
b) autoritãţile competente ale celor doua state pãrţi în cauza consimt la aceasta, sub rezerva condiţiilor pe care aceste state pãrţi le considera corespunzãtoare.
11. În scopul paragrafului 10 al prezentului articol:
a) statul parte cãtre care se efectueazã transferul are împuternicirea şi obligaţia sa menţinã persoana în cauza în detenţie, cu excepţia cererii sau autorizãrii contrare din partea statului parte din care persoana a fost transferata;
b) statul parte cãtre care se efectueazã transferul îşi îndeplineşte fãrã întârziere obligaţia de a-l preda pe interesat în paza statului parte din care transferul a fost efectuat, conform celor convenite în prealabil sau a ceea ce autoritãţile competente ale celor doua state pãrţi au hotãrât altfel;
c) statul parte cãtre care se efectueazã transferul nu poate cere statului parte din care se efectueazã transferul sa întreprindã o procedura de extrãdare pentru ca interesatul sa îi fie remis;
d) se tine seama de perioada în care interesatul a fost în detenţie în statul parte cãtre care a fost transferat, în scopurile reducerii din pedeapsa de executat în statul parte din care a fost transferat.
12. În afarã de cazul în care statul parte din care o persoana trebuie sa fie transferata în baza paragrafelor 10 şi 11 ale prezentului articol nu îşi da acordul, aceasta persoana, oricare ar fi naţionalitatea sa, nu va fi urmãritã, detinuta, pedepsita sau supusã altor restrictii ale libertãţii sale de mişcare pe teritoriul statului parte cãtre care a fost trasferata, din motive de acte, omisiuni sau condamnãri anterioare plecãrii sale din teritoriul statului parte din care ea a fost transferata.
13. Fiecare stat parte desemneazã o autoritate centrala care are responsabilitatea şi competenta de a primi cereri de asistenta judiciarã pe care fie le executa, fie le transmite autoritãţilor competente pentru executare. Dacã un stat parte are o regiune sau un teritoriu special în care se aplica un sistem de asistenta judiciarã diferit, el poate desemna o autoritate centrala distinctã care va avea aceeaşi funcţie pentru aceasta regiune sau teritoriu. Autoritãţile centrale asigura executarea şi transmiterea rapida şi în buna şi cuvenitã forma a cererilor primite.
Dacã autoritatea centrala transmite cererea unei autoritãţi competente pentru executare, ea încurajeazã executarea rapida şi în buna şi cuvenitã forma a cererii de cãtre autoritatea competenta. Autoritatea centrala desemnatã în acest scop face obiectul unei notificãri adresate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care fiecare stat parte depune instrumentele sale de ratificare, acceptare sau aprobare sau de aderare la prezenta convenţie. Cererile de asistenta judiciarã şi orice comunicare referitoare la acestea sunt transmise autoritãţilor centrale desemnate de statele pãrţi. Prezenta dispoziţie se înţelege fãrã a prejudicia dreptul oricãrui stat parte de a solicita ca aceste cereri şi comunicãri sa fie adresate pe cale diplomaticã şi, în caz de urgenta, dacã statele pãrţi convin aceasta, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, dacã aceasta este posibil.
14. Cererile sunt adresate în scris sau, dacã este posibil, prin orice alt mijloc în mãsura sa producã un document scris, într-o limba acceptabilã pentru statul parte solicitat, în condiţii permitand acelui stat parte sa îi stabileascã autenticitatea. Limba sau limbile acceptabile pentru fiecare stat parte sunt notificate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care acest stat parte îşi depune instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare sau de aderare la prezenta convenţie. În caz de urgenta şi dacã statele pãrţi convin în acest fel, cererile pot fi fãcute oral, dar trebuie sa fie confirmate fãrã întârziere în scris.
15. O cerere de asistenta judiciarã trebuie sa conţinã informaţiile urmãtoare:
a) desemnarea autoritãţii care emite cererea;
b) obiectul şi natura anchetei, a urmãririlor sau a procedurii judiciare la care se referã cererea, precum şi denumirea şi funcţiile autoritãţii care a fost imputernicita;
c) un rezumat al faptelor pertinente, în afarã de cererile adresate în scopurile inmanarii de acte judiciare;
d) o descriere a asistenţei solicitate şi detaliile oricãrei proceduri speciale cerute de statul parte solicitant pentru a fi aplicatã;
e) dacã este posibil, identitatea, adresa şi naţionalitatea oricãrei persoane urmãrite; şi
f) scopul în care sunt cerute mãrturia, informaţiile sau mãsurile.
16. Statul parte solicitat poate cere un supliment de informaţii dacã acesta apare necesar pentru executarea cererii conform dreptului sau intern sau când poate facilita executarea cererii.
17. Oricare cerere este executatã conform dreptului intern al statului parte solicitat şi, în mãsura în care aceasta nu contravine dreptului intern al statului parte solicitat şi când este posibil, conform procedurilor specificate în cerere.
18. În cazul când este posibil şi conform principiilor fundamentale ale dreptului intern, dacã o persoana care se afla pe teritoriul unui stat parte trebuie sa fie ascultata ca martor sau ca expert de autoritãţile judiciare ale unui alt stat parte, primul stat parte poate, la cererea celuilalt, sa autorizeze audierea sa prin videoconferinta, dacã nu este posibil şi nu se doreşte ca ea sa se înfãţişeze în persoana pe teritoriul statului parte solicitant. Statele pãrţi pot conveni ca audierea sa fie condusã de o autoritate judiciarã a statului parte solicitant şi ca o autoritate judiciarã a statului parte solicitat sa asiste la aceasta.
19. Statul parte solicitant nu comunica, nici nu foloseşte informaţiile sau elementele de proba transmise de statul parte solicitat pentru anchete, urmãriri sau proceduri judiciare, altele decât cele prevãzute în cerere, fãrã consimţãmântul prealabil al statului parte solicitat. Nici o prevedere a prezentului paragraf nu impiedica statul parte solicitant sa dezvaluie, în cursul procedurii, informaţiile sau elementele de proba pentru dezvinovatire. În acest ultim caz statul parte solicitant avizeazã statul parte solicitat înaintea dezvaluirii şi, dacã i se adreseazã o cerere, consulta statul parte solicitat. Dacã, într-un caz excepţional, o notificare prealabilã nu este posibila, statul parte solicitant informeazã fãrã întârziere statul parte solicitat despre dezvaluire.
20. Statul parte solicitant poate cere ca statul parte solicitat sa pãstreze secretul asupra cererii şi conţinutului sau, în afarã mãsurilor necesare pentru a-l executa. Dacã statul parte solicitat nu poate satisface aceasta exigenta, el informeazã fãrã întârziere statul parte solicitant.
21. Asistenta judiciarã poate fi refuzatã:
a) dacã cererea nu este facuta în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol;
b) dacã statul parte solicitat apreciazã ca executarea cererii este susceptibilã sa aducã atingere suveranitãţii, securitãţii, ordinii sale publice sau altor interese esenţiale;
c) în cazul în care dreptul intern al statului parte solicitat ar interzice autoritãţilor sale sa ia mãsurile cerute, dacã este vorba de o infracţiune analoagã care face obiectul unei anchete, urmãriri sau proceduri judiciare în cadrul propriei sale competente;
d) în cazul în care ar fi contrarã sistemului juridic al statului parte solicitat privind asistenta judiciarã de acceptare a cererii.
22. Statele pãrţi nu pot refuza, de asemenea, o cerere de asistenta judiciarã pentru singurul motiv ca infracţiunea este consideratã având legatura cu probleme fiscale.
23. Orice refuz de asistenta judiciarã trebuie sa fie motivat.
24. Statul parte solicitat executa cererea de asistenta judiciarã cat mai prompt posibil şi tine seama, în mãsura posibilitãţilor, de orice termene sugerate de statul parte solicitant şi care sunt motivate, de preferinta în cerere. Statul parte solicitat rãspunde cererilor rezonabile ale statului parte solicitant privind progresele înregistrate în executarea cererii. Când asistenta solicitatã nu mai este necesarã, statul parte solicitant informeazã prompt statul parte solicitat.
25. Asistenta judiciarã poate fi amânatã de statul parte solicitat pe motiv ca ea ar putea impiedica anchete, urmãriri sau proceduri judiciare în curs.
26. Înainte de a refuza o cerere în baza paragrafului 21 şi a prezentului articol sau de a amana executarea în baza paragrafului 25, statul parte solicitat examineazã cu statul parte solicitant posibilitatea acordãrii asistenţei, sub rezerva condiţiilor pe care le considera necesare. Dacã statul parte solicitant accepta asistenta sub rezerva acestor condiţii, el se conformeazã acestora.
27. Fãrã prejudicierea aplicãrii paragrafului 12 al prezentului articol, un martor, un expert sau o alta persoana care, la cererea statului parte solicitant, consimte sa facã o depozitie în cursul unei proceduri sau sa colaboreze la o ancheta, la o urmãrire sau la o procedura judiciarã pe teritoriul statului parte solicitat nu va fi urmãritã, detinuta, pedepsita sau supusã altor restrictii ale libertãţii sale personale pe acest teritoriu pentru motive de fapte, omisiuni sau condamnãri anterioare plecãrii sale de pe teritoriul statului parte solicitat.
Aceasta imunitate înceteazã când martorul, expertul sau acea persoana care a avut, pentru o perioada de 15 zile consecutive sau pentru orice alta perioada convenitã de statele pãrţi, socotitã de la data la care ei au fost informati oficial ca prezenta lor nu mai este cerutã de autoritãţile judiciare, posibilitatea de a pãrãsi teritoriul statului parte solicitant, rãmânând totuşi în mod voluntar sau parasindu-l, au revenit de buna voie.
28. Cheltuielile obişnuite fãcute pentru executarea unei cereri sunt în sarcina statului parte solicitat, în afarã de cazul în care s-a convenit altfel între statele pãrţi respective. Atunci când cheltuieli importante sau extraordinare sunt sau se dovedesc ulterior necesare pentru executarea cererii, statele pãrţi se consulta pentru a fixa condiţiile conform cãrora cererea va fi executatã, precum şi modul în care vor fi preluate cheltuielile.
29. Statul parte solicitat:
a) transmite statului parte solicitant copii ale dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative aflate în posesia sa şi la care, în baza dreptului sau intern, publicul are acces;
b) poate, de buna voie, sa transmitã statului parte solicitant, integral, în parte sau în condiţiile pe care le apreciazã corespunzãtoare, copii ale tuturor dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative aflate în posesia sa şi la care, în virtutea dreptului sau intern, publicul nu are acces.
30. Statele pãrţi au în vedere, dacã este cazul, posibilitatea de a încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale care servesc obiectivelor şi dispoziţiilor prezentului articol, le dau aplicabilitate practica sau le intaresc.
ART. 19
Anchete comune
Statele pãrţi au în vedere sa încheie acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale în baza cãrora, pentru cauzele care fac obiectul anchetelor, urmãririlor sau procedurii judiciare în unul sau mai multe state, autoritãţile competente respective pot stabili instanţe de ancheta comune. În absenta unor asemenea acorduri sau aranjamente, pot fi hotãrâte anchete comune de la caz la caz. Statele pãrţi interesate vegheazã ca suveranitatea statului parte pe teritoriul cãruia se desfãşoarã ancheta sa fie pe deplin respectata.
ART. 20
Tehnici de anchete speciale
1. Dacã principiile fundamentale ale sistemului sau juridic naţional permit, fiecare stat parte, ţinând seama de posibilitãţile sale şi conform condiţiilor prevãzute de dreptul sau intern, ia mãsurile necesare pentru a permite sa se recurgã în mod corespunzãtor la livrãrile supravegheate şi, când considera potrivit, la alte tehnici de anchete speciale, cum sunt supravegherea electronica sau alte forme de supraveghere şi operaţiunile de infiltrare, de cãtre autoritãţile sale competente pe teritoriul sau în vederea combaterii eficiente a criminalitatii organizate.
2. În scopurile anchetelor asupra infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie, statele pãrţi sunt încurajate sa încheie, dacã este necesar, acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale corespunzãtoare pentru recurgerea la tehnici de anchete speciale în cadrul cooperãrii internaţionale. Aceste acorduri sau aranjamente sunt încheiate şi aplicate cu respectarea deplina a principiului egalitãţii suverane a statelor şi sunt puse în aplicare cu respectarea stricta a dispoziţiilor pe care le conţin.
3. În absenta acordurilor sau aranjamentelor prevãzute la paragraful 2 al prezentului articol, deciziile de a se recurge la tehnici de anchete speciale la nivel internaţional sunt luate de la caz la caz şi pot, dacã este necesar, sa ţinã seama de înţelegeri şi aranjamente financiare în ceea ce priveşte exercitarea competentei lor de statele pãrţi interesate.
4. Livrãrile supravegheate la care s-a hotãrât sa se recurgã la nivel internaţional pot include, cu consimţãmântul statelor pãrţi respective, metode de interceptare a mãrfurilor şi de autorizare a urmãririi dirijarii lor, fãrã modificare sau dupã sustragerea ori înlocuirea în întregime sau în parte a acestora.
ART. 21
Transferul procedurilor penale
Statele pãrţi au în vedere posibilitatea de a-şi transfera reciproc procedurile referitoare la urmãrirea unei infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie în cazurile în care acest transfer este considerat necesar în interesul unei bune administrãri a justiţiei şi, în special, când cauza priveşte mai multe jurisdicţii, în vederea centralizarii urmãririlor.
ART. 22
Stabilirea antecedentelor judiciare
Fiecare stat parte poate adopta mãsuri legislative sau alte mãsuri necesare pentru a tine seama, în condiţiile şi în scopurile pe care le considera corespunzãtoare, de orice condamnare al carei autor prezumat al unei infracţiuni ar fi fãcut anterior obiectul într-un alt stat, în scopul folosirii acestei informaţii în cadrul unei proceduri penale referitoare la o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie.
ART. 23
Incriminarea împiedicãrii bunei funcţionari a justiţiei
Fiecare stat parte adopta mãsuri legislative şi alte mãsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune când actele au fost sãvârşite cu intenţie:
a) faptei de a recurge la forta fizica, la ameninţãri sau la intimidare ori de a promite, a oferi sau a acorda un avantaj necuvenit pentru obţinerea unei mãrturii mincinoase ori a impiedica o mãrturie sau prezentarea de elemente de proba într-o procedura referitoare la sãvârşirea de infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie;
b) faptei de a recurge la forta fizica, la ameninţãri sau intimidare pentru a impiedica un agent al justiţiei ori un agent al serviciilor de descoperire şi de reprimare de a-şi exercita îndatoririle funcţiei lui la sãvârşirea de infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie. Nici o prevedere a prezentului alineat nu aduce atingere dreptului statelor pãrţi de a dispune de o legislaţie destinatã sa protejeze alte categorii de agenţi publici.
ART. 24
Protecţia martorilor
1. Fiecare stat parte ia, în limita mijloacelor sale, mãsuri corespunzãtoare pentru a asigura o protecţie eficace impotriva eventualelor acte de represalii sau de intimidare a martorilor care, în cadrul procedurii penale, depun mãrturie privind infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie şi, în caz de nevoie, a pãrinţilor lor şi a altor persoane apropiate.
2. Mãsurile avute în vedere la paragraful 1 al prezentului articol pot consta mai ales, fãrã prejudicierea drepturilor pârâtului, inclusiv dreptul la o procedura normalã, în:
a) stabilirea, pentru protecţia fizica a acestor persoane, a unor proceduri privind îndeosebi, dupã nevoie şi în mãsura posibilitãţilor, de a li se oferi un nou domiciliu şi de a li se permite, în caz de nevoie, ca informaţiile privind identitatea lor şi locul unde se afla sa nu fie dezvãluite sau ca dezvaluirea lor sa fie limitatã;
b) prevederea unor reguli de probaţiune care sa permitã martorilor sa depunã într-un mod care sa le garanteze securitatea, în special sa fie autorizaţi sa depunã mãrturie recurgand la tehnici de comunicare cum sunt legãturile video sau alte mijloace adecvate.
3. Statele pãrţi au în vedere sa încheie aranjamente cu alte state în vederea stabilirii unui nou domiciliu persoanelor menţionate la paragraful 1 al prezentului articol.
4. Dispoziţiile prezentului articol se aplica de asemenea victimelor, când acestea sunt martori.
ART. 25
Acordarea de asistenta şi protecţie victimelor
1. Fiecare stat parte ia, în limita mijloacelor sale, mãsuri corespunzãtoare pentru a da asistenta şi a acorda protecţie victimelor infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie, îndeosebi în caz de ameninţare cu represalii sau de intimidare.
2. Fiecare stat parte stabileşte proceduri corespunzãtoare pentru a permite victimelor unor infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie sa obţinã reparaţii.
3. Fiecare stat parte, sub rezerva dreptului sau intern, face în asa fel încât opiniile şi preocuparile victimelor sa fie prezentate şi sa fie luate în considerare în stadiile corespunzãtoare ale procedurii penale începute impotriva autorilor unor infracţiuni, într-un mod care sa nu aducã prejudicii drepturilor apãrãrii.
ART. 26
Mãsuri destinate sa întãreascã cooperarea cu serviciile de investigaţii şi de reprimare
1. Fiecare stat parte ia mãsuri corespunzãtoare pentru a incuraja persoanele care participa sau au participat la grupuri infractionale organizate:
a) sa furnizeze informaţii utile autoritãţilor competente în scopurile anchetei şi culegerii de probe asupra unor chestiuni cum sunt:
(i) identitatea, natura, alcãtuirea, structura sau activitãţile grupurilor infractionale organizate ori locul unde se afla ele;
(ii) legãturile, inclusiv la nivel internaţional, cu alte grupuri infractionale organizate;
(iii) infracţiunile pe care grupurile infractionale organizate le-au sãvârşit sau ar putea sa le sãvârşeascã;
b) sa acorde un ajutor efectiv şi concret autoritãţilor competente, care ar putea contribui la privarea grupurilor infractionale organizate de resursele lor sau de produsul infracţiunii.
2. Fiecare stat parte are în vedere sa prevadã posibilitatea, în cazurile corespunzãtoare, micsorarii pedepsei de care este pasibil un invinuit care coopereazã într-un mod substanţial la ancheta sau la urmãririle referitoare la o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie.
3. Fiecare stat parte are în vedere sa prevadã posibilitatea, conform principiilor fundamentale ale dreptului sau intern, acordãrii de imunitate de urmãrire unei persoane care coopereazã în mod substanţial la ancheta sau la urmãriri referitoare la o infracţiune prevãzutã de prezenta convenţie.
4. Protecţia persoanelor este asigurata conform prevederilor art. 24 al prezentei convenţii.
5. Când o persoana la care se referã paragraful 1 al prezentului articol şi care se afla într-un stat parte poate contribui la cooperarea substantiala cu autoritãţile competente ale unui alt stat parte, statele pãrţi respective pot avea în vedere încheierea unor acorduri sau aranjamente, conform dreptului lor intern, privind o eventuala acordare de cãtre celãlalt stat parte a tratamentului prevãzut la paragrafele 2 şi 3 ale prezentului articol.
ART. 27
Cooperarea între serviciile de investigaţii şi de reprimare
1. Statele pãrţi coopereazã strâns, conform sistemelor lor juridice şi administrative, în vederea intaririi eficacitatii descoperirii şi reprimãrii infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie. În special, fiecare stat parte adopta mãsuri eficiente pentru:
a) întãrirea sau, dacã este necesar, stabilirea de cai de comunicaţie între autoritãţile sale, organismele şi serviciile competente pentru a facilita schimbul sigur şi rapid de informaţii privind toate aspectele infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie, inclusiv, dacã statele pãrţi respective socotesc potrivit, legãturile cu alte activitãţi infractionale;
b) cooperarea cu alte state pãrţi, în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, în conducerea anchetei, referitor la punctele urmãtoare:
(i) identitatea şi activitãţile persoanelor banuite de implicare în aceste infracţiuni, locul unde se afla ele sau locul unde se afla alte persoane în cauza;
(ii) circulaţia produsului infracţiunii sau a bunurilor provenind din sãvârşirea de infracţiuni;
(iii) circulaţia bunurilor, a materialelor sau a altor instrumente folosite ori destinate a fi folosite în sãvârşirea acestor infracţiuni;
c) transmiterea, când este cazul, a pieselor şi cantitãţilor de substanţe necesare în scopurile analizei sau anchetei;
d) facilitarea unei coordonari eficiente între autoritãţile, organismele şi serviciile competente şi favorizarea schimbului de personal şi de experţi, inclusiv, sub rezerva existenţei de acorduri sau de aranjamente bilaterale între statele pãrţi respective, detasarea de agenţi de legatura;
e) schimbul de informaţii cu alte state pãrţi privind mijloacele şi procedeele specifice folosite de grupurile infractionale organizate, inclusiv, dacã este cazul, în legatura cu itinerarele şi mijloacele de transport, precum şi asupra folosirii de identitãţi false, de documente modificate sau falsificate sau a altor mijloace de ascundere a activitãţilor lor;
f) schimbul de informaţii şi coordonarea mãsurilor administrative şi a altora luate, dupã cum se decide, pentru a descoperi cat mai repede infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie.
2. În scopul aplicãrii prezentei convenţii, statele pãrţi au în vedere sa încheie acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale care sa prevadã o cooperare directa între serviciile lor de investigaţii şi de reprimare şi, când exista deja astfel de acorduri sau aranjamente, sa le modifice. În absenta unor asemenea acorduri sau aranjamente între statele pãrţi respective, acestea din urma se pot baza pe prezenta convenţie pentru stabilirea unei cooperãri în materie de descoperire şi de reprimare privind infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie. De fiecare data când este cazul, statele pãrţi utilizeazã pe deplin acordurile sau aranjamentele, inclusiv organizaţiile internaţionale sau regionale, pentru a întãri cooperarea între serviciile de investigaţii şi de reprimare.
3. Statele pãrţi se straduiesc sa coopereze, în mãsura mijloacelor lor, pentru a face fata criminalitatii transnationale organizate comise cu mijloace moderne.
ART. 28
Culegere, schimb şi analiza de informaţii asupra criminalitatii organizate
1. Fiecare stat parte are în vedere sa analizeze, prin consultare cu cercurile ştiinţifice şi universitare, tendintele criminalitatii organizate pe teritoriul sau, circumstanţele în care opereazã, precum şi grupurile profesionale şi tehnicile implicate.
2. Statele pãrţi au în vedere sa dezvolte capacitatile lor de analiza a activitãţilor infractionale organizate şi a le asocia între ele şi prin intermediul organismelor internaţionale şi regionale. În acest scop, definiţii, norme şi metode comune ar trebui sa fie elaborate şi aplicate dupã cum se cuvine.
3. Fiecare stat parte are în vedere sa aplice politicile sale şi mãsurile concrete luate pentru combaterea criminalitatii organizate şi sa evalueze punerea lor în aplicare şi eficienta lor.
ART. 29
Formare şi asistenta tehnica
1. Fiecare stat parte stabileşte, dezvolta sau imbunatateste, în mãsura necesitãţilor, programele de formare specifice pentru personalul serviciilor sale de investigaţii şi de reprimare, inclusiv pentru procurori, judecãtorii de instrucţie şi agenţii de vama, precum şi pentru alte categorii de personal însãrcinate sa previnã, sa descopere şi sa reprime infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie. Aceste programe pot sa prevadã detaşãri şi schimburi de personal. Ele se referã îndeosebi, în mãsura în care dreptul intern permite, la punctele urmãtoare:
a) metode folosite pentru a preveni, a descoperi şi a combate infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie;
b) itinerarele urmate şi tehnicile folosite de persoanele suspectate de implicare în infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, inclusiv în statele de tranzit, şi mãsurile de lupta adecvate;
c) supravegherea circulaţiei produselor de contrabanda;
d) descoperirea şi supravegherea circulaţiei produsului infracţiunii, bunurilor, materialelor sau altor instrumente şi metode de transfer, de disimulare sau de deghizare a acestui produs, a acestor bunuri materiale sau a altor instrumente, precum şi metodele de lupta impotriva spalarii banilor şi impotriva infracţiunilor financiare;
e) strângerea elementelor de proba;
f) tehnici de control în zonele şi porturile libere;
g) materiale şi tehnici moderne de descoperire şi de reprimare, inclusiv supravegherea electronica, livrãrile supravegheate şi operaţiunile de infiltrare;
h) metode utilizate pentru combaterea criminalitatii transnationale organizate sãvârşite cu ajutorul calculatoarelor, reţelelor de telecomunicaţii sau al altor tehnici moderne; şi
i) metode folosite pentru protecţia victimelor şi martorilor.
2. Statele pãrţi coopereazã pentru planificarea şi executarea programelor de cercetare şi de formare concepute pentru schimbul de cunoştinţe specializate în domeniile prevãzute la paragraful 1 al prezentului articol şi, în acest scop, organizeazã, dacã este cazul, conferinţe şi seminarii regionale şi internaţionale pentru a favoriza cooperarea şi stimularea schimburilor de opinii asupra problemelor comune, inclusiv problemele şi necesitãţile speciale ale statelor de tranzit.
3. Statele pãrţi încurajeazã activitãţile de formare şi de asistenta tehnica de natura sa faciliteze extrãdarea şi asistenta judiciarã. Aceste activitãţi de formare şi de asistenta tehnica pot include o formare lingvistica, detaşãri şi schimburi între personalul autoritãţilor centrale sau al organismelor având responsabilitãţi în domeniile respective.
4. În cazul când exista acorduri sau aranjamente bilaterale şi multilaterale în vigoare, statele pãrţi intaresc, în mãsura în care este necesar, mãsurile luate pentru optimizarea activitãţilor operationale şi de formare în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale şi în cadrul altor acorduri sau aranjamente bilaterale şi multilaterale în materie.
ART. 30
Alte mãsuri: aplicarea Convenţiei pentru dezvoltarea economicã şi asistenta tehnica
1. Statele pãrţi iau mãsuri de natura sa asigure cea mai buna aplicare posibila a prezentei convenţii prin cooperarea internationala, ţinând seama de efectele negative ale criminalitatii organizate asupra societãţii în general şi asupra dezvoltãrii durabile în special.
2. Statele pãrţi fac eforturi concrete, în mãsura posibilitãţilor şi în coordonare unele cu altele, precum şi cu organizaţiile regionale şi internaţionale:
a) pentru dezvoltarea cooperãrii lor la diferite niveluri cu ţãrile în curs de dezvoltare, în vederea intaririi capacitãţii acestora în prevenirea şi combaterea criminalitatii transnationale organizate;
b) pentru creşterea asistenţei financiare şi materiale acordate ţãrilor în curs de dezvoltare, în scopul sprijinirii eforturilor pe care acestea le fac pentru a lupta eficient impotriva criminalitatii transnationale organizate şi pentru a le ajuta sa aplice cu succes prezenta convenţie;
c) pentru a acorda asistenta tehnica ţãrilor în curs de dezvoltare şi ţãrilor cu economie în tranzitie, cu scopul de a le ajuta sa rãspundã necesitãţilor în vederea aplicãrii prezentei convenţii. În acest sens, statele pãrţi se straduiesc sa depunã voluntar contribuţii adecvate şi regulate într-un cont stabilit în acest scop în cadrul unui mecanism de finanţare a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Statele pãrţi pot, de asemenea, sa aibã în vedere în special, conform dreptului lor intern şi dispoziţiilor prezentei convenţii, sa depunã în contul sus-menţionat o cota-parte din fondurile sau din valoarea produsului infracţiunii sau a bunurilor confiscate în aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii;
d) pentru a incuraja şi a convinge alte state şi instituţii financiare, dupã caz, sa se asocieze eforturilor fãcute conform prezentului articol, mai ales oferind ţãrilor în curs de dezvoltare mai multe programe de formare şi material modern în scopul de a le ajuta sa atinga obiectivele prezentei convenţii.
3. În mãsura posibilitãţilor, aceste mãsuri sunt luate fãrã prejudicierea angajamentelor existente în materie de asistenta strãinã sau a altor aranjamente de cooperare financiarã la nivel bilateral, regional sau internaţional.
4. Statele pãrţi pot încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale privind asistenta materialã şi logistica, ţinând seama de aranjamentele financiare necesare pentru a asigura eficienta mijloacelor de cooperare internationala prevãzute de prezenta convenţie şi pentru a preveni, a descoperi şi a combate criminalitatea transnationala organizatã.
ART. 31
Preventia
1. Statele pãrţi se straduiesc sa elaboreze şi sa evalueze proiectele naţionale, precum şi sa punã în practica şi sa promoveze cele mai bune practici şi politici pentru prevenirea criminalitatii transnationale organizate.
2. Conform principiilor fundamentale ale dreptului lor intern, statele pãrţi se straduiesc sa reducã, prin mãsuri legislative, administrative sau alte mãsuri potrivite, posibilitãţile actuale sau viitoare ale grupurilor infractionale organizate de a participa la activitatea pieţei ilicite utilizând produsul infracţiunii. Aceste mãsuri ar trebui sa fie axate pe:
a) întãrirea cooperãrii între serviciile de investigaţii şi de reprimare sau între procurori şi entitatile private interesate, mai ales în industrie;
b) promovarea elaborãrii de norme şi proceduri care sa apere integritatea entitatilor publice şi entitatilor private interesate, precum şi a codurilor de deontologie pentru profesiunile respective, îndeosebi cele de jurist, notar, consilier fiscal şi contabil;
c) prevenirea folosirii improprii de cãtre grupurile infractionale organizate a procedurilor de cerere de oferta organizate de autoritãţile publice, precum şi subvenţiile şi licentele acordate de autoritãţile publice pentru o activitate comercialã;
d) prevenirea folosirii improprii de cãtre grupurile infractionale organizate a persoanelor juridice; aceste mãsuri ar putea include:
(i) stabilirea de registre publice ale persoanelor juridice şi fizice implicate în înfiinţarea, gestionarea şi finanţarea persoanelor juridice;
(ii) posibilitatea de a decadea din dreptul de a conduce persoane juridice pe teritoriul lor, pe o perioada rezonabila, persoanelor recunoscute ca vinovate de sãvârşirea infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie, prin decizii judiciare sau prin orice mijloace adecvate;
(iii) stabilirea de registre naţionale ale persoanelor decãzute din dreptul de a conduce persoane juridice; şi
(iv) schimbul de informaţii conţinute în registrele menţionate la pct. (i) şi (iii) ale prezentului alineat cu autoritãţile competente ale altor state pãrţi.
3. Statele pãrţi se straduiesc sa promoveze reintegrarea în societate a persoanelor recunoscute ca vinovate de infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie.
4. Statele pãrţi se straduiesc sa evalueze periodic instrumentele juridice şi practicile administrative pertinente pentru a determina dacã ele conţin lacune permitand grupurilor infractionale organizate sa le foloseascã într-un mod necorespunzãtor.
5. Statele pãrţi se straduiesc sa sensibilizeze mai mult publicul asupra existenţei, cauzelor şi gravitatii criminalitatii transnationale organizate şi a ameninţãrii pe care o reprezintã. Ele pot sa o facã, dupã cum se cuvine, prin intermediul mass-media şi adoptând mãsuri destinate sa promoveze participarea publicului la activitãţile de prevenire şi de combatere.
6. Fiecare stat parte comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite numele şi adresa autoritãţii sau autoritãţilor susceptibile de a ajuta alte state pãrţi sa ia mãsuri de prevenire a criminalitatii transnationale organizate.
7. Statele pãrţi colaboreazã, dupã caz, între ele şi cu organizaţiile regionale şi internaţionale competente în vederea promovãrii şi luãrii mãsurilor prevãzute în prezentul articol. Cu acest titlu, ele participa la proiecte internaţionale pentru prevenirea criminalitatii transnationale organizate, de exemplu actionand asupra factorilor care marginalizeaza grupurile sociale, vulnerabile la acţiunea acestei criminalitati.
ART. 32
Conferinţa pãrţilor la convenţie
1. O conferinţa a statelor pãrţi la convenţie se instituie pentru îmbunãtãţirea capacitãţii statelor pãrţi de a combate criminalitatea transnationala organizatã şi pentru a promova şi examina aplicarea prezentei convenţii.
2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va convoca Conferinţa pãrţilor cel mai târziu dupã un an de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Conferinţa pãrţilor va adopta un regulament interior şi reguli care sa reglementeze activitãţile descrise la paragrafele 3 şi 4 ale prezentului articol (inclusiv regulile cu privire la finanţarea cheltuielilor pentru aceste activitãţi).
3. Conferinţa pãrţilor stabileşte mecanismele în vederea realizãrii obiectivelor vizate la paragraful 1 al prezentului articol, astfel:
a) faciliteazã activitãţile desfãşurate de statele pãrţi în aplicarea art. 29, 30 şi 31 ale prezentei convenţii, inclusiv prin încurajarea mobilizãrii contribuţiilor voluntare;
b) faciliteazã schimbul de informaţii între statele pãrţi asupra caracteristicilor şi tendinţelor criminalitatii transnationale organizate şi a practicilor eficiente pentru a le combate;
c) coopereazã cu organizaţiile regionale şi internaţionale şi cu organizaţiile neguvernamentale competente;
d) examineazã la intervale regulate aplicarea prezentei convenţii;
e) formuleazã recomandãri în vederea îmbunãtãţirii prezentei convenţii şi a aplicãrii sale.
4. În scopul realizãrii lit. d) şi e) ale paragrafului 3 din prezentul articol, Conferinţa pãrţilor se informeazã asupra mãsurilor adoptate şi dificultãţilor intampinate de cãtre statele pãrţi pentru aplicarea prezentei convenţii, folosind informaţiile pe care acestea le comunica, precum şi mecanismele complementare de examinare pe care ea le poate stabili.
5. Fiecare stat parte comunica Conferintei pãrţilor, dupã cum aceasta o cere, informaţii asupra programelor, planurilor şi practicii lor, cat şi asupra mãsurilor legislative şi administrative privind aplicarea prezentei convenţii.
ART. 33
Secretariat
1. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite asigura serviciile de secretariat necesare Conferintei pãrţilor la convenţie.
2. Secretariatul:
a) ajuta Conferinţa pãrţilor sa îşi realizeze activitãţile descrise la art. 32 din prezenta convenţie, ia mãsuri şi oferã serviciile necesare pentru sesiunile Conferintei pãrţilor;
b) ajuta statele pãrţi, la cererea lor, sa comunice informaţii Conferintei pãrţilor conform prevederilor paragrafului 5 al art. 32 al prezentei convenţii; şi
c) asigura coordonarea necesarã cu secretariatul organizaţiilor regionale şi internaţionale competente.
ART. 34
Aplicarea convenţiei
1. Fiecare stat parte ia mãsurile necesare, inclusiv legislative şi administrative, conform principiilor fundamentale ale dreptului sau intern, pentru a asigura executarea obligaţiilor sale în baza prezentei convenţii.
2. Infracţiunile prevãzute la art. 5, 6, 8 şi 23 din prezenta convenţie sunt stabilite în dreptul intern de fiecare stat parte, independent de natura lor transnationala sau de implicarea unui grup infractional organizat, cum sunt enumerate la paragraful 1 al art. 3 din prezenta convenţie, în afarã de mãsura în care, conform art. 5 al prezentei convenţii, s-ar cere implicarea unui grup infractional organizat.
3. Fiecare stat parte poate sa adopte mãsuri mai stricte sau mai severe decât cele care sunt prevãzute în prezenta convenţie în scopul prevenirii şi combaterii criminalitatii transnationale organizate.
ART. 35
Reglementarea diferendelor
1. Statele pãrţi se straduiesc sa soluţioneze diferendele privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii pe cale de negociere.
2. Orice diferend între doua sau mai multe state pãrţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii care nu poate fi soluţionat pe cale de negociere într-o perioada rezonabila este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre statele pãrţi. Dacã în termen de 6 luni de la data cererii de arbitraj statele pãrţi nu se pot înţelege asupra organizãrii arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, adresand o cerere conform Statutului Curţii.
3. Fiecare stat parte poate, în momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii prezentei convenţii sau aderãrii la aceasta, sa declare ca nu se considera legat de dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol. Celelalte state pãrţi nu sunt legate de dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol fata de oricare stat parte care a formulat o asemenea rezerva.
4. Orice stat parte care a formulat o rezerva în baza paragrafului 3 al prezentului articol o poate retrage în orice moment adresand o notificare secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 36
Semnare, ratificare, acceptare, aprobare şi aderare
1. Prezenta convenţie va fi deschisã spre semnare tuturor statelor din 12 pana la 15 decembrie 2000 la Palermo (Italia) şi, în continuare, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, pana la 12 decembrie 2002.
2. Prezenta convenţie este de asemenea deschisã spre semnare organizaţiilor regionale de integrare economicã, cu condiţia ca cel puţin un stat membru al unei astfel de organizaţii sa fi semnat prezenta convenţie conform paragrafului 1 al prezentului articol.
3. Prezenta convenţie este supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O organizaţie regionala de integrare economicã poate depune instrumentele sale de ratificare, de acceptare sau de aprobare dacã cel puţin unul dintre statele sale membre a fãcut aceasta. În acest instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare, aceasta organizaţie declara sfera competentei sale privind problemele reglementate de prezenta convenţie. Ea informeazã, de asemenea, depozitarul despre orice modificare pertinenta a sferei sale de competenta.
4. Prezenta convenţie este deschisã aderãrii oricãrui stat sau oricãrei organizaţii regionale de integrare economicã din care cel puţin un stat membru este parte la prezenta convenţie. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În momentul aderãrii sale o organizaţie regionala de integrare economicã îşi declara sfera de competenta privind problemele reglementate de prezenta convenţie. Ea informeazã, de asemenea, depozitarul despre orice modificare pertinenta privind sfera competentei sale.
ART. 37
Relaţia cu protocoalele
1. Prezenta convenţie poate fi completatã prin unul sau mai multe protocoale.
2. Pentru a deveni parte la un protocol, un stat sau o organizaţie regionala de integrare economicã trebuie sa fie, de asemenea, parte la prezenta convenţie.
3. Un stat parte la prezenta convenţie nu este legat printr-un protocol dacã el nu devine parte la protocolul respectiv conform dispoziţiilor acestuia.
4. Orice protocol la prezenta convenţie este interpretat împreunã cu prezenta convenţie, ţinând seama de obiectul acestui protocol.
ART. 38
Intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a nouazecea zi care urmeazã datei de depunere a celui de al patruzecilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare. În scopul prezentului paragraf, nici unul dintre instrumentele depuse de o organizaţie regionala de integrare economicã nu este considerat instrument care sa se adauge instrumentelor deja depuse de statele membre ale acestei organizaţii.
2. Pentru fiecare stat sau organizaţie regionala de integrare economicã care va ratifica, va accepta sau va aproba prezenta convenţie sau va adera la aceasta dupã depunerea celui de al patruzecilea instrument pertinent, prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii instrumentului pertinent de cãtre acest stat sau aceasta organizaţie.
ART. 39
Amendamente
1. La expirarea unui termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii, un stat parte poate propune un amendament al cãrui text sa îl depunã la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care comunica atunci propunerea de amendament statelor pãrţi şi Conferintei pãrţilor la convenţie în vederea examinãrii propunerii şi adoptãrii unei decizii. Conferinţa pãrţilor nu precupeteste nici un efort pentru a ajunge la un consens asupra tuturor amendamentelor. Dacã toate eforturile în acest sens au fost epuizate fãrã sa intervinã un acord, va trebui, în ultima instanta, pentru ca amendamentul sa fie adoptat, un vot cu o majoritate de doua treimi a statelor pãrţi prezente la Conferinţa pãrţilor care sa exprime votul lor.
2. Organizaţiile regionale de integrare economicã dispun, pentru a exercita în baza prezentului articol dreptul lor de vot în domeniile care ţin de competenta lor, de un numãr de voturi egal cu numãrul statelor membre pãrţi la prezenta convenţie. Ele nu îşi exercita dreptul de vot dacã statele lor membre îl exercita şi invers.
3. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol este supus ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii statelor pãrţi.
4. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol va intra în vigoare pentru un stat parte dupã 90 de zile de la data depunerii de cãtre acest stat parte la Secretariatul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a unui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare a acestui amendament.
5. Un amendament intra în vigoare cu forta obligatorie fata de statele pãrţi care şi-au exprimat consimţãmântul de a fi legate de acesta. Celelalte state pãrţi rãmân legate de dispoziţiile prezentei convenţii şi de orice amendamente anterioare pe care le-au ratificat, acceptat sau aprobat.
ART. 40
Denunţarea
1. Un stat parte poate denunta prezenta convenţie prin notificare scrisã adresatã Secretariatului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O astfel de denunţare are efect dupã un an de la data primirii notificãrii de secretarul general.
2. O organizaţie regionala de integrare economicã înceteazã de a fi parte la prezenta convenţie atunci când toate celelalte state membre au denunţat-o.
3. Denunţarea prezentei convenţii conform paragrafului 1 al prezentului articol atrage denunţarea oricãrui protocol referitor la aceasta.
ART. 41
Depozitarul şi limbile folosite
1. Secretariatul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite este depozitarul prezentei convenţii.
2. Originalul prezentei convenţii, ale cãrui texte în limbile engleza, arabã, chineza, spaniola, franceza şi rusa sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Drept care subsemnaţii plenipotentiari, împuterniciţi în acest scop de guvernele respective, au semnat prezenta convenţie.

PROTOCOL
privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de
persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional
la Convenţia Naţiunilor Unite impotriva criminalitatii
transnationale organizate*)


---------------
*) Traducere.

PREAMBUL

Statele pãrţi la prezentul protocol,
declarand ca o acţiune eficace vizând prevenirea şi combaterea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, cere din partea ţãrilor de origine, de tranzit şi de destinaţie o apropiere globalã şi internationala cuprinzând mãsuri destinate prevenirii traficului, o acţiune vizând pedepsirea traficantilor şi protecţia victimelor acestui trafic, în special prin respectarea drepturilor lor fundamentale internaţionale recunoscute,
ţinând cont de faptul ca, în ciuda existenţei unor diferite instrumente internaţionale care cuprind reguli şi dispoziţii practice vizând lupta impotriva exploatãrii persoanelor, în special a femeilor şi a copiilor, nu exista nici un instrument universal care sa se refere la toate aspectele traficului de persoane,
ingrijorate de faptul ca, în lipsa unui astfel de instrument, persoanele vulnerabile în fata acestui trafic nu vor fi protejate suficient,
conform Rezoluţiei 53/111 a Adunãrii generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 9 decembrie 1998, în care Adunarea generalã a decis sa creeze un comitet interguvernamental special cu conţinut nelimitat, însãrcinat cu elaborarea unei convenţii internaţionale generale impotriva criminalitatii transnationale organizate şi cu examinarea, dacã este cazul, a elaborãrii unui instrument internaţional de lupta impotriva traficului femeilor şi al copiilor,
convinse ca faptul de a asocia Convenţiei Naţiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate un instrument internaţional vizând prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi al copiilor, va ajuta la prevenirea şi combaterea acestui tip de criminalitate,
au convenit cele ce urmeazã:

I. DISPOZIŢII GENERALE

ART. 1
Relaţia cu Convenţia Naţiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate
1. Prezentul protocol completeazã Convenţia Naţiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate. Acesta este interpretat împreunã cu convenţia.
2. Dispoziţiile convenţiei se aplica mutatis mutandis prezentului protocol, excepţie fãcând dispoziţiile contrare ale protocolului menţionat.
3. Infracţiunile stabilite în conformitate cu art. 5 din prezentul protocol sunt considerate infracţiuni stabilite în conformitate cu convenţia.
ART. 2
Obiect
Prezentul protocol are ca obiect:
a) prevenirea şi combaterea traficului de persoane, acordand o atentie specialã femeilor şi copiilor;
b) protecţia şi ajutorarea victimelor unui astfel de trafic, respectând pe deplin drepturile lor fundamentale; şi
c) promovarea cooperãrii între statele pãrţi în vederea atingerii acestor obiective.
ART. 3
Terminologie
În termenii prezentului protocol:
a) expresia trafic de persoane indica recrutarea, transportul, transferul, adãpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forta ori la alte forme de constrângere, prin rãpire, frauda, înşelãciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plati ori avantaje pentru a obţine consimţãmântul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatãrii. Exploatarea conţine, cel puţin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexualã, munca sau serviciile forţate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe;
b) consimţãmântul unei victime a traficului de persoane pentru exploatarea amintita, astfel cum este enuntata la lit. a) din prezentul articol, este indiferent atunci când unul din oricare dintre mijloacele enunţate la lit. a) a fost folosit;
c) recrutarea, transportarea, transferul, adãpostirea sau primirea unui copil în scopul exploatãrii este consideratã trafic de persoane, chiar dacã aceştia nu fac apel la nici unul dintre mijloacele menţionate la lit. a) din prezentul articol;
d) termenul copil indica orice persoana cu varsta mai mica de 18 ani.
ART. 4
Domeniu de aplicare
Prezentul protocol se aplica, exceptând dispoziţiile contrare, pentru prevenirea, anchetele şi urmãririle privind infracţiunile stabilite conform art. 5 al acestuia, atunci când aceste infracţiuni sunt de natura transnationala şi dacã este implicat un grup infractional, ca şi pentru protecţia victimelor acestor infracţiuni.
ART. 5
Incriminare
1. Fiecare stat parte adopta mãsurile legislative şi altele necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune actelor menţionate la art. 3 din prezentul protocol, atunci când au fost comise intentionat.
2. Fiecare stat parte adopta, de asemenea, mãsurile legislative şi altele necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune:
a) sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului sau juridic, faptului de a incerca comiterea unei infracţiuni stabilite conform paragrafului 1 din prezentul articol;
b) faptului de a fi complice la o infracţiune stabilitã conform paragrafului 1 al prezentului articol; şi
c) faptului de a organiza comiterea unei infracţiuni stabilite conform paragrafului 1 din prezentul articol sau de a da instrucţiuni altor persoane pentru ca acestea sa o comita.

II. PROTECŢIA VICTIMELOR TRAFICULUI DE PERSOANE

ART. 6
Asistenta şi protecţia acordate victimelor traficului de persoane
1. Atunci când are loc şi în mãsura în care dreptul sau intern o permite, fiecare stat parte protejeaza viata privatã şi identitatea victimelor traficului de persoane, nefacand publice procedurile juridice referitoare la acestea.
2. Fiecare stat parte se asigura ca sistemul sau juridic sau administrativ prevede mãsuri care permit furnizarea cãtre victimele traficului de persoane, atunci când este cazul:
a) a informaţiilor asupra procedurilor juridice şi administrative aplicabile;
b) a unei asistente pentru a face astfel încât pãrerile şi preocuparile lor sa fie prezentate şi luate în considerare în stadiile corespunzãtoare ale procedurii penale angajate impotriva autorilor infracţiunilor, astfel încât sa nu aducã prejudicii drepturilor apãrãrii.
3. Fiecare stat parte intenţioneazã sa punã în aplicare mãsuri în vederea asigurãrii restabilirii psihice, psihologice şi sociale a victimelor traficului de persoane, inclusiv, dacã este cazul, în cooperare cu organizaţii neguvernamentale, cu alte organizaţii competente şi alte elemente ale societãţii civile şi, în special, sa le furnizeze:
a) un adapost convenabil;
b) sfaturi şi informaţii privind drepturile pe care legea le recunoaşte, într-o limba pe care o pot înţelege;
c) asistenta medicalã, psihologicã şi materialã; şi
d) posibilitãţi de angajare, educaţie şi formare.
4. Fiecare stat parte tine cont, atunci când aplica dispoziţiile prezentului articol, de varsta, sexul şi nevoile specifice ale victimelor traficului de persoane, în special de nevoile specifice ale copiilor, şi anume un adapost, educaţie şi îngrijire convenabila.
5. Fiecare stat parte depune eforturi pentru a asigura siguranta psihicã a victimelor traficului de persoane când acestea se gãsesc pe teritoriul sau.
6. Fiecare stat parte se asigura ca sistemul sau juridic prevede mãsuri care sa ofere victimelor traficului de persoane posibilitatea de a obţine repararea prejudiciului suportat.
ART. 7
Statutul victimelor traficului de persoane în statele de primire
1. Pentru a lua mãsuri conform art. 6 din prezentul protocol, fiecare stat parte intenţioneazã sa adopte mãsuri legislative sau alte mãsuri corespunzãtoare care sa permitã victimelor traficului de persoane sa rãmânã pe teritoriul sau, cu titlu temporar sau permanent, atunci când este cazul.
2. Atunci când aplica dispoziţia de la paragraful 1 din prezentul articol, fiecare stat parte trebuie sa ţinã cont de factorii umanitari şi personali.
ART. 8
Repatrierea victimelor traficului de persoane
1. Statul parte de care aparţine o victima a traficului de persoane sau în care aceasta avea dreptul de a locui cu titlu permanent în momentul intrãrii sale pe teritoriul statului parte de primire faciliteazã şi accepta, ţinând neapãrat seama de siguranta acestei persoane, întoarcerea acesteia fãrã întârziere nejustificatã sau nechibzuita.
2. Atunci când un stat parte trimite o victima a traficului de persoane într-un stat parte de care aceasta persoana aparţine sau în care avea dreptul de a locui cu titlu permanent în momentul intrãrii sale pe teritoriul statului parte de primire, aceasta întoarcere este asigurata ţinând neapãrat cont de siguranta persoanei, precum şi de starea oricãrei proceduri judiciare legate de faptul ca aceasta este o victima a traficului, şi de preferat se face voluntar.
3. La cererea unui stat parte de primire, un stat parte solicitat verifica, fãrã întârziere nejustificatã, dacã victima unui trafic de persoane îi aparţine sau avea dreptul de a locui cu titlu permanent pe teritoriul sau în momentul intrãrii sale pe teritoriul statului parte de primire.
4. În scopul facilitãrii întoarcerii unei victime a traficului de persoane care nu poseda documentele necesare, statul parte de care aparţine aceasta persoana ori în care avea dreptul de a locui cu titlu permanent în momentul intrarii sale pe teritoriul statului parte de primire accepta sa elibereze, la cererea statului parte de primire, documentele de cãlãtorie sau orice alta autorizaţie necesarã pentru a permite acelei persoane a se indrepta şi a fi readmisa pe teritoriul sau.
5. Dispoziţiile prezentului articol sunt intelese fãrã prejudicierea oricãrui drept acordat victimei prin orice lege interna a statului parte de primire.
6. Dispoziţiile prezentului articol sunt intelese fãrã prejudicierea oricãrui acord sau aranjament bilateral ori multilateral aplicabil sustinand, în totalitate sau în parte, întoarcerea victimelor traficului de persoane.

III. PREVENIRE, COOPERARE ŞI ALTE MĂSURI

ART. 9
Prevenirea traficului de persoane
1. Statele pãrţi stabilesc politici, programe şi alte mãsuri de ansamblu pentru:
a) prevenirea şi combaterea traficului de persoane; şi
b) protecţia victimelor traficului de persoane, în special a femeilor şi copiilor, impotriva unei noi acţiuni ale carei victime ar putea fi.
2. Statele pãrţi depun eforturi pentru a lua mãsuri, precum cercetãri, campanii de informare şi campanii prin mass-media, precum şi iniţiative sociale şi economice, în scopul prevenirii şi combaterii traficului de persoane.
3. Politicile, programele şi alte mãsuri stabilite conform prezentului articol includ, dupã cum este necesar, o cooperare cu organizaţiile neguvernamentale, cu alte organizaţii competente şi cu alte elemente ale societãţii civile.
4. Statele pãrţi iau sau intaresc mãsurile, pe calea unei cooperãri bilaterale sau multilaterale, pentru remedierea factorilor care fac persoanele, în special femeile şi copiii, vulnerabile în fata traficului, precum saracia, subdezvoltarea şi inegalitatea sanselor.
5. Statele pãrţi adopta sau intaresc mãsurile legislative ori altele, precum mãsuri de ordin educativ, social sau cultural, pe calea unei cooperãri bilaterale ori multilaterale, pentru a descuraja cererea care favorizeazã orice forma de exploatare a persoanelor, în special a femeilor şi a copiilor, care are ca scop traficul.
ART. 10
Schimb de informaţii şi formare
1. Serviciile de detectare, reprimare, imigrare sau alte servicii competente ale statelor pãrţi coopereazã între ele, dupã cum este necesar, fãcând schimb, conform dreptului intern al acestor state, de informaţii care le permit sa stabileascã:
a) dacã persoanele care trec sau incearca sa treacã o frontiera internationala cu documente de cãlãtorie aparţinând unor alte persoane ori fãrã documente de cãlãtorie sunt autori sau victime ale traficului de persoane;
b) tipurile de documente de cãlãtorie pe care persoanele le-au folosit sau au încercat sa le foloseascã pentru trecerea unei frontiere internaţionale în scopul traficului de persoane; şi
c) mijloacele şi metodele folosite de grupurile infractionale organizate pentru traficul de persoane, inclusiv recrutarea şi transportul victimelor, itinerariile şi legãturile între persoanele şi grupurile care se ocupa de acest trafic, precum şi mãsurile care permit descoperirea acestora.
2. Statele pãrţi asigura sau intaresc formarea agenţilor serviciilor de detectare, reprimare, imigrare şi a altor servicii competente pentru prevenirea traficului de persoane. Aceasta formare ar trebui sa punã accentul pe metodele folosite pentru prevenirea unui astfel de trafic, trimiterea în judecata a traficantilor şi respectarea drepturilor victimelor, mai ales protejarea acestora impotriva traficantilor. Aceasta ar trebui sa ţinã cont, în egala mãsura, de necesitatea de a lua în considerare drepturile fiinţei umane şi problemele specifice ale femeilor şi ale copiilor şi sa favorizeze cooperarea cu organizaţiile neguvernamentale, cu alte organizaţii competente şi cu alte elemente ale societãţii civile.
3. Un stat parte care primeşte informaţii se conformeazã oricãrei cereri din partea statului parte care le-a comunicat, supunand folosirea acestora la restrictii.
ART. 11
Mãsuri la frontiera
1. Fãrã sa aducã atingere angajamentelor internaţionale referitoare la libera circulaţie a persoanelor, statele pãrţi intaresc, în mãsura în care este posibil, controalele la frontiera necesare pentru prevenirea şi descoperirea traficului de persoane.
2. Fiecare stat parte adopta mãsurile legislative sau altele corespunzãtoare pentru prevenirea, pe cat este posibil, a folosirii mijloacelor de transport exploatate de transportatorii comerciali pentru comiterea infracţiunilor stabilite conform art. 5 al prezentului protocol.
3. Atunci când este cazul şi fãrã a aduce atingere convenţiilor internaţionale aplicabile, aceste mãsuri constau mai ales în prevederea obligaţiei pentru transportatorii comerciali, inclusiv orice companie de transport sau orice proprietar sau exploatator al oricãrui mijloc de transport, de a verifica dacã toţi pasagerii sunt în posesia documentelor de cãlãtorie cerute pentru intrarea în statul de primire.
4. Fiecare stat parte ia mãsurile necesare, conform dreptului sau intern, pentru a impune sancţiuni în cazul obligaţiei precizate la paragraful 3 al prezentului articol.
5. Fiecare stat parte intenţioneazã sa ia mãsuri care sa permitã, conform dreptului sau intern, refuzarea intrãrii persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor stabilite conform prezentului articol sau anularea vizei acestora.
6. Fãrã sa aducã atingere art. 27 al convenţiei, statele pãrţi intenţioneazã sa întãreascã cooperarea între serviciile lor de control la frontiera, stabilind şi mentinand cai de comunicare directa.
ART. 12
Securitatea şi controlul documentelor
Fiecare stat parte ia mãsurile necesare, în funcţie de mijloacele disponibile:
a) pentru a face astfel încât documentele de cãlãtorie sau de identitate pe care le elibereazã sa fie de o astfel de calitate încât sa nu poatã fi folosite cu usurinta în mod impropriu, sa fie falsificate ori modificate, reproduse sau eliberate în mod ilicit; şi
b) pentru a asigura integritatea şi securitatea documentelor de cãlãtorie sau de identitate eliberate de acesta ori în numele sau şi pentru a impiedica faptul de a fi create, eliberate şi folosite în mod ilicit.
ART. 13
Legitimitatea şi valabilitatea documentelor
La cererea unui stat parte, un alt stat parte verifica, conform dreptului sau intern şi într-un termen rezonabil, legitimitatea şi valabilitatea documentelor de cãlãtorie sau de identitate eliberate ori considerate ca au fost eliberate în numele sau şi despre care se banuieste ca sunt utilizate pentru traficul de persoane.

IV. DISPOZIŢII FINALE

ART. 14
Clauza de protecţie
1. Nici o dispoziţie a prezentului protocol nu are incidenta asupra drepturilor, obligaţiilor şi responsabilitãţilor statelor şi particularilor în virtutea dreptului internaţional, inclusiv a dreptului internaţional umanitar şi a dreptului internaţional referitor la drepturile omului, şi, în special, atunci când se aplica, a Convenţiei din 1951 şi a Protocolului din 1967 referitoare la statutul refugiatilor, precum şi a principiului de nerespingere prevãzut în acestea.
2. Mãsurile precizate în prezentul protocol sunt interpretate şi aplicate astfel încât persoanele sa nu facã obiectul unei discriminãri pe motiv ca sunt victime ale unui trafic. Interpretarea şi aplicarea acestor mãsuri sunt conforme principiilor de nediscriminare recunoscute pe plan internaţional.
ART. 15
Rezolvarea diferendelor
1. Statele pãrţi depun eforturi pentru a rezolva diferendele privind interpretarea sau aplicarea prezentului protocol pe calea negocierilor.
2. Orice diferend între doua state pãrţi privind interpretarea sau aplicarea prezentului protocol, care nu poate fi rezolvat pe calea negocierilor într-o perioada rezonabila, este, la cererea unuia dintre statele pãrţi, supus arbitrajului. Dacã în termen de 6 luni începând de la data cererii de arbitraj statele pãrţi nu se pot înţelege asupra organizãrii arbitrajului, oricare dintre ele poate sa supunã diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, adresand o cerere conform Statutului Curţii.
3. Fiecare stat parte poate, în momentul semnãrii, al ratificãrii, al acceptãrii sau al aprobãrii prezentului protocol sau al aderãrii la acesta, sa declare ca nu se considera legat prin paragraful 2 din prezentul articol. Celelalte state pãrţi nu sunt legate prin paragraful 2 din prezentul articol de orice stat parte care a formulat o astfel de rezerva.
4. Orice stat parte care a formulat o rezerva în virtutea paragrafului 3 din prezentul articol o poate retrage în orice moment, înaintând o notificare secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 16
Semnare, ratificare, acceptare, aprobare şi aderare
1. Prezentul protocol va fi deschis spre semnare de cãtre toate statele din 12 pana la 15 decembrie 2000 la Palermo (Italia) şi apoi la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, pana la 12 decembrie 2002.
2. Prezentul protocol este deschis în egala mãsura spre semnare organizaţiilor regionale de integrare economicã, cu condiţia ca cel puţin un stat membru al unei astfel de organizaţii sa fi semnat prezentul protocol conform paragrafului 1 din prezentul articol.
3. Prezentul protocol este supus ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O organizaţie regionala de integrare economicã îşi poate depune instrumentele de aprobare dacã cel puţin unul dintre statele membre a fãcut acest lucru. În acest instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare aceasta organizaţie declara extinderea competentei sale privitoare la problemele ridicate de prezentul protocol. Aceasta informeazã în egala mãsura depozitarul asupra oricãrei modificãri pertinente a extinderii competentei sale.
4. Prezentul protocol este deschis aderãrii oricãrui stat sau oricãrei organizaţii regionale de integrare economicã la care cel puţin un stat membru este parte a prezentului protocol. Instrumentele de aderare sunt depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În momentul aderãrii sale o organizaţie regionala de integrare economicã îşi declara extinderea competentei privitoare la problemele ridicate de prezentul protocol. În acelaşi timp aceasta îl informeazã pe depozitar asupra oricãrei modificãri pertinente a extinderii competentei sale.
ART. 17
Intrare în vigoare
1. Prezentul protocol va intra în vigoare în a nouazecea zi de la data depunerii celui de-al patruzecilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, fiind înţeles ca nu va intra în vigoare înainte de intrarea în vigoare a convenţiei insesi. În conformitate cu prezentul paragraf, nici unul dintre instrumentele depuse de o organizaţie regionala de integrare economicã nu este considerat ca instrument care vine sa se adauge instrumentelor deja depuse de cãtre statele membre ale acestei organizaţii.
2. Pentru fiecare stat sau organizaţie regionala de integrare economicã care va ratifica, va accepta sau va aproba prezentul protocol sau va adera la el dupã depunerea celui de-al patruzecilea instrument pertinent, prezentul protocol va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi de la data depunerii instrumentului pertinent de cãtre statul menţionat sau de cãtre organizaţia menţionatã sau la data în care intra în vigoare prin aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol, dacã aceasta este posterioarã.
ART. 18
Amendamente
1. La expirarea unui termen de 5 ani începând de la intrarea în vigoare a prezentului protocol, un stat parte poate sa propunã un amendament şi sa depunã textul acestuia la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Acesta din urma comunica propunerea de amendament statelor pãrţi şi Conferintei pãrţilor la convenţie în vederea examinãrii propunerii şi adoptãrii unei decizii. Statele pãrţi la prezentul protocol reunite în Conferinţa pãrţilor fac toate eforturile pentru a ajunge la un consens asupra oricãrui amendament. Dacã toate eforturile fãcute în acest sens au fost epuizate fãrã sa se ajungã la un acord, va fi necesar, în ultima instanta, pentru ca amendamentul sa fie adoptat, un vot al majoritãţii a doua treimi ale statelor pãrţi la prezentul protocol prezente la Conferinţa pãrţilor şi exprimandu-şi votul lor.
2. Organizaţiile regionale de integrare economicã dispun, pentru a-şi exercita, în virtutea prezentului articol, dreptul de vot în domeniile care ţin de competenta lor, de un numãr de voturi egal cu numãrul statelor lor membre pãrţi la prezentul protocol. Acestea nu îşi exercita dreptul de vot dacã statele lor membre îl exercita pe al lor şi invers.
3. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 din prezentul articol este supus ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii statelor pãrţi.
4. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 din prezentul articol va intra în vigoare pentru un stat parte la nouãzeci de zile de la data depunerii de cãtre statul parte amintit la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a unui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare a amendamentului precizat.
5. Un amendament intrat în vigoare are forta obligatorie fata de statele pãrţi care şi-au exprimat consimţãmântul pentru a fi legate de cãtre acesta. Celelalte state pãrţi rãmân legate prin dispoziţiile prezentului protocol şi ale oricãrui amendament anterior pe care l-au ratificat, acceptat sau aprobat.
ART. 19
Denunţare
1. Un stat parte poate sa denunţe prezentul protocol prin notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O astfel de denunţare are efect la un an de la primirea notificãrii de cãtre secretarul general.
2. O organizaţie regionala de integrare economicã înceteazã sa fie parte a prezentului protocol atunci când statele membre au denunţat-o.
ART. 20
Depozitar şi limba
1. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite este depozitarul prezentului protocol.
2. Originalul prezentului protocol, ale cãrui texte în limbile engleza, arabã, chineza, spaniola, franceza şi rusa sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Fapt pentru care plenipotenţiarii subsemnati, autorizaţi în acest sens de respectivele guverne, au semnat prezentul protocol.

PROTOCOL
impotriva traficului ilegal de migranti pe calea terestra,
a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite
impotriva criminalitatii transnationale organizate*)

-----------
*) Traducere.

PREAMBUL

Statele pãrţi la prezentul protocol,
declarand ca o acţiune eficienta în scopul prevenirii şi combaterii traficului ilegal de migranti pe calea terestra, a aerului şi pe mare necesita o apropiere globalã şi internationala, inclusiv cooperare, schimb de informaţii şi alte mãsuri corespunzãtoare, de natura socialã şi în special economicã, la nivel naţional, regional şi internaţional,
amintind Rezoluţia 54/212 a Adunãrii generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 22 decembrie 1999, prin care Adunarea generalã a invitat insistent statele membre şi organismele Naţiunilor Unite sa întãreascã cooperarea internationala în domeniul migrarilor internaţionale şi al dezvoltãrii în scopul confruntarii cu cauzele profunde ale migrarilor, în special acelea care sunt legate de saracie, sa reducã avantajele pe care migrarile internaţionale le aduc celor interesaţi şi sa incurajeze, dupã cum au convenit, mecanismele interregionale, regionale şi subregionale pentru a continua sa se ocupe de problema migrarilor şi a dezvoltãrii,
fiind convinse ca migrantii trebuie sa fie trataţi cu umanitate şi ca drepturile lor trebuie sa fie pe deplin protejate,
ţinând cont de faptul ca, în ciuda eforturilor întreprinse de alte instanţe internaţionale, nu exista nici un instrument universal care sa aibã drept obiect toate aspectele traficului ilegal de migranti şi alte chestiuni legate de acesta,
preocupate de creşterea considerabila a activitãţilor grupurilor criminale organizate în materie de trafic ilegal de migranti şi a altor activitãţi infractionale legate de acestea, prevãzute de prezentul protocol, care aduc prejudicii grave statelor respective,
preocupate de asemenea de faptul ca traficul ilegal de migranti risca sa punã în pericol viata şi securitatea migrantilor respectivi,
amintind Rezoluţia 53/111 a Adunãrii generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 9 decembrie 1998 prin care Adunarea generalã a decis crearea unui comitet interguvernamental special cu o componenta nelimitatã, însãrcinat sa elaboreze o convenţie internationala generalã impotriva criminalitatii transnationale organizate şi sa examineze dacã se poate elabora, în special, un instrument internaţional de lupta impotriva traficului şi transportului ilegal de migranti, inclusiv pe calea maritima,
convinse ca faptul de a adauga la Convenţia Naţiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate un instrument internaţional impotriva traficului ilegal de migranti pe calea terestra, a aerului şi pe mare va ajuta la prevenirea şi la combaterea acestui gen de criminalitate,
au convenit cele ce urmeazã:

I. DISPOZIŢII GENERALE

ART. 1
Relaţia cu Convenţia Naţiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate
1. Prezentul protocol completeazã Convenţia Naţiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate. El este interpretat împreunã cu convenţia.
2. Dispoziţiile convenţiei se aplica mutatis mutandis prezentului protocol, cu excepţia oricãrei dispoziţii contrare protocolului.
3. Infracţiunile stabilite conform art. 6 al prezentului protocol sunt considerate infracţiuni stabilite conform convenţiei.
ART. 2
Obiectul
Prezentul protocol are drept obiect prevenirea şi combaterea traficului ilegal de migranti, precum şi promovarea cooperãrii dintre statele pãrţi în acest scop, protejand în acelaşi timp drepturile migrantilor care fac obiectul acestui trafic.
ART. 3
Terminologia
În înţelesul prezentului protocol:
a) expresia trafic ilegal de migranti desemneazã faptul de a asigura, în scopul obţinerii, direct sau indirect, un folos financiar ori un alt folos material, intrarea ilegala într-un stat parte a unei persoane care nu este nici cetãţean, nici rezident permanent al acelui stat;
b) expresia intrare ilegala desemneazã trecerea frontierelor atunci când condiţiile necesare intrãrii legale în statul primitor nu sunt satisfacute;
c) expresia document de cãlãtorie sau de identitate fraudulos desemneazã orice document de cãlãtorie ori de identitate:
(i) care a fost contrafacut sau modificat în mod substanţial de cãtre oricine altcineva în afarã de o persoana ori o autoritate abilitata prin lege sa pregãteascã sau sa elibereze documentul de cãlãtorie ori de identitate în numele statului; sau
(ii) care a fost eliberat sau obţinut în mod ilegal printr-o declaraţie falsa, prin corupţie ori constrângere sau prin orice alt mijloc ilegal; sau
(iii) care este utilizat de cãtre o alta persoana decât titularul legitim;
d) termenul nava desemneazã orice tip de masina acvatica, inclusiv masina fãrã pescaj şi un hidroavion, utilizat sau ce poate fi utilizat ca mijloc de transport pe apa, cu excepţia unei nave de rãzboi, a unei nave de rãzboi auxiliare ori a altei nave ce aparţine unui guvern sau se afla în exploatarea sa, atât timp cat este utilizat exclusiv pentru un serviciu public necomercial.
ART. 4
Domeniul de aplicare
Prezentul protocol se aplica, cu excepţia dispoziţiilor contrare, prevenirii anchetelor şi urmãririlor privind infracţiunile prevãzute de art. 6, atunci când aceste infractuni sunt de natura transnationala şi în sãvârşirea lor este implicat un grup infractional organizat, precum şi protecţiei drepturilor persoanelor care au fãcut obiectul acestor infracţiuni.
ART. 5
Responsabilitatea penalã a migrantilor
Migrantii nu devin pasibili de urmãriri penale în temeiul prezentului protocol pentru faptul ca au fãcut obiectul faptelor prevãzute la art. 6.
ART. 6
Incriminarea
1. Fiecare stat parte adopta mãsurile legislative sau alte mãsuri necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune, atunci când faptele au fost comise intentionat şi pentru a obţine, direct ori indirect, un folos financiar sau un alt folos material:
a) traficului ilegal de migranti;
b) atunci când faptele au fost comise în scopul de a permite traficul ilegal de migranti:
(i) confectionarii unui document de cãlãtorie sau de identitate fraudulos;
(ii) faptei de a furniza sau de a poseda un asemenea document;
c) faptei de a permite unei persoane, care nu este nici cetãţean, nici rezident permanent, sa rãmânã în statul respectiv fãrã a respecta condiţiile necesare şederii legale în acel stat, prin mijloacele menţionate la lit. b) a prezentului paragraf sau prin orice alte mijloace ilegale.
2. Fiecare stat parte adopta de asemenea mãsuri legislative şi alte mãsuri necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune:
a) sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului sau juridic, faptei de a incerca sa comita o infracţiune stabilitã conform paragrafului 1 al prezentului articol;
b) faptei de a fi complice la o infracţiune stabilitã conform lit. a), lit. b) (i) sau lit. c) a paragrafului 1 al prezentului articol şi, sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului sau juridic, faptei de a fi complice la o infracţiune stabilitã conform lit. b) (ii) a paragrafului 1 al prezentului articol;
c) faptei de a organiza comiterea unei infracţiuni stabilite conform paragrafului 1 al prezentului articol sau de a da instrucţiuni altor persoane pentru ca acestea sa o comita.
3. Fiecare stat parte adopta mãsuri legislative şi alte mãsuri necesare pentru a conferi caracterul de circumstanţã agravantã infracţiunilor stabilite conform lit. a), lit. b) (i) şi lit. c) ale paragrafului 1 al prezentului articol şi, sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului sau juridic, infracţiunilor stabilite conform lit. b) şi c) ale paragrafului 2 al prezentului articol:
a) faptei de a pune în pericol sau de a risca punerea în pericol a vieţii ori securitãţii migrantilor respectivi; sau
b) tratamentului inuman sau degradant aplicat acestor migranti, inclusiv pentru exploatare.
4. Nici o dispoziţie a prezentului protocol nu impiedica un stat parte sa ia mãsuri impotriva unei persoane ale carei fapte constituie, în dreptul sau intern, o infracţiune.

II. TRAFICUL ILEGAL DE MIGRANTI PE MARE

ART. 7
Colaborarea
Statele pãrţi colaboreazã în orice fel posibil în vederea prevenirii şi opririi traficului ilegal de migranti pe mare, conform dreptului internaţional al marii.
ART. 8
Mãsuri impotriva traficului ilegal de migranti pe mare
1. Un stat parte care are motive serioase sa banuiasca faptul ca o nava sub pavilionul sau ce se prevaleazã de înmatricularea în registrul sau, fãrã naţionalitate sau având în realitate naţionalitatea statului parte în cauza, deşi este sub pavilion strãin ori refuza sa îşi arboreze pavilionul, se ocupa cu traficul ilegal de migranti pe mare, poate cere altor state pãrţi sa îl ajute sa punã capãt utilizãrii acestei nave în scopul menţionat. Statele pãrţi solicitate furnizeazã aceasta asistenta în mãsura posibilului, ţinând cont de mijloacele de care dispun.
2. Un stat parte care are motive serioase sa banuiasca faptul ca o nava care îşi exercita libertatea de navigaţie conform dreptului internaţional şi sub pavilion sau purtând însemnele înmatriculãrii unui alt stat parte se ocupa cu traficul ilegal de migranti pe mare poate sa notifice statului al cãrui pavilion îl poarta nava, sa ceara confirmarea inmatricultarii şi, dacã aceasta este confirmatã, sa ceara autorizarea acestui stat de a lua mãsurile necesare în privinta acestei nave. Statul al cãrui pavilion îl poarta nava poate, în special, sa autorizeze statul solicitant sa:
a) inspecteze nava;
b) viziteze nava; şi
c) dacã gãseşte dovezi ca nava practica traficul ilegal de migranti pe mare, sa ia mãsurile necesare în privinta navei, a persoanelor şi a încãrcãturii de la bord, precum şi a statului sub al cãrui pavilion s-a autorizat acţiunea.
3. Un stat parte care a luat una dintre mãsurile prevãzute la paragraful 2 al prezentului articol informeazã fãrã întârziere statul sub al cãrui pavilion circula nava asupra rezultatelor acestei mãsuri.
4. Un stat parte rãspunde fãrã întârziere unei cereri ce îi este adresatã de cãtre un alt stat parte în vederea stabilirii dacã o nava care se prevaleazã de înmatriculare în registrul sau sau care îşi arboreaza pavilionul este abilitata, precum şi unei cereri de autorizare prezentate conform paragrafului 2 al prezentului articol.
5. Un stat sub al cãrui pavilion circula nava poate, într-o mãsura compatibila cu art. 7 al prezentului protocol, sa îşi subordoneze autorizaţia unor condiţii decise de comun acord între el şi statul solicitant, în special în ceea ce priveşte responsabilitatea şi luarea de mãsuri efective. Un stat parte nu ia nici o mãsura suplimentarã fãrã autorizarea expresã a statului al cãrui pavilion îl poarta nava, cu excepţia acelora care sunt necesare pentru îndepãrtarea unui pericol iminent asupra vieţii persoanelor sau a acelora care rezulta din acorduri bilaterale ori multilaterale pertinente.
6. Fiecare stat parte desemneazã una sau, dacã este necesar, mai multe autoritãţi abilitate sa primeascã cererile de asistenta, de confirmare a înmatriculãrii în registrul acestuia ori a dreptului de a arbora pavilionul sau, precum şi cererile de autorizare de a lua mãsurile potrivite şi de a rãspunde acestor cereri. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite comunica celorlalte state pãrţi autoritatea desemnatã de fiecare dintre ele în luna urmãtoare acestei desemnari.
7. Un stat parte care are motive serioase sa banuiasca faptul ca o nava se ocupa cu traficul ilegal de migranti pe mare şi ca aceasta nava este fãrã naţionalitate sau poate fi asimilatã unei nave fãrã naţionalitate poate sa o inspecteze şi sa o viziteze. Dacã banuielile sunt confirmate prin dovezi, acest stat parte ia mãsurile potrivite conform dreptului intern şi dreptului internaţional adecvat.
ART. 9
Clauze de protecţie
1. Când ia mãsuri impotriva unei nave conform art. 8 al prezentului protocol, un stat parte:
a) vegheazã la securitatea şi la tratamentul uman al persoanelor aflate la bord;
b) tine cont în modul cuvenit de necesitatea de a nu compromite securitatea navei sau a încãrcãturii sale;
c) tine cont în modul cuvenit de necesitatea de a nu prejudicia interesele comerciale sau drepturile statului al cãrui pavilion îl poarta nava ori ale oricãrui alt stat interesat;
d) vegheazã, în funcţie de mijloacele sale, ca orice mãsura luatã în privinta navei sa fie raţionalã din punct de vedere ecologic.
2. Atunci când motivele mãsurilor luate prin aplicarea art. 8 al prezentului protocol se dovedesc nefondate, nava este despagubita pentru orice pierdere sau eventuala paguba, cu condiţia sa nu fi comis vreo acţiune care sa justifice mãsurile luate.
3. Atunci când o mãsura este luatã, adoptatã sau aplicatã conform prezentului capitol, se tine cont asa cum se cuvine de necesitatea de a nu afecta şi nici de a nu impiedica:
a) drepturile şi obligaţiile statelor de coasta şi exercitarea competentei lor conform dreptului internaţional al marii; sau
b) puterea statului al cãrui pavilion îl poarta nava de a-şi exercita competenta şi controlul în chestiunile de ordin administrativ, tehnic şi social privind nava.
4. Orice mãsura luatã pe mare prin aplicarea prezentului capitol este executatã doar de navele de rãzboi sau de aeronavele militare ori de alte nave sau aeronave abilitate în acest scop, purtând vizibil o marca exterioarã şi identificabila ca se afla în serviciul statului.

III. PREVENIREA, COOPERAREA ŞI ALTE MĂSURI

ART. 10
Informarea
1. Fãrã a incalca art. 27 şi 28 din convenţie, statele pãrţi, în special acelea care au frontiere comune sau sunt situate pe itinerarii folosite pentru traficul ilegal de emigranti, pentru a atinge obiectivele prezentului protocol, conform sistemelor lor juridice şi administrative respective, fac schimb de informaţii pertinente privind în special:
a) punctele de imbarcare şi de destinaţie, precum şi itinerarele, transportatorii şi mijloacele de transport despre care se ştie sau se banuieste ca sunt utilizate de o grupare infractionala organizatã pentru comiterea faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol;
b) identificarea şi metodele de organizare a grupurilor infractionale organizate despre care se ştie sau se banuieste ca ar comite faptele prevãzute de art. 6 al prezentului protocol;
c) autenticitatea şi caracteristicile documentelor de cãlãtorie eliberate de cãtre un stat parte, precum şi furtul de documente de cãlãtorie sau de identitate noi ori utilizarea necorespunzãtoare a acestora;
d) mijloacele şi metodele de ascundere şi de transport al persoanelor, modificarea, reproducerea ori cumpãrarea ilegala sau orice alt fel de uz necorespunzãtor al documentelor de cãlãtorie ori de identitate utilizate pentru comiterea faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol şi mijloacele de detectare a acestora;
e) datele experienţei de ordin legislativ, precum şi practicile şi mãsurile ce vizeazã prevenirea şi combaterea faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol; şi
f) problemele ştiinţifice şi tehnice utile pentru descoperire şi reprimare, în scopul intaririi reciproce a capacitãţii lor de prevenire şi combatere a faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol, de începere a anchetelor asupra acestor fapte şi de urmãrire a autorilor.
2. Un stat parte care primeşte informaţii se conformeazã oricãrei cereri a statului parte care le-a comunicat, supunand folosirea lor unor restrictii.
ART. 11
Mãsuri la frontiere
1. Fãrã a incalca angajamentele internaţionale referitoare la libera circulaţie a persoanelor, statele pãrţi intaresc, în mãsura posibilului, controalele la frontiere, necesare pentru prevenirea şi descoperirea traficului ilegal de migranti.
2. Fiecare stat parte adopta mãsuri legislative sau alte mãsuri necesare pentru prevenirea, pe cat posibil, a folosirii mijloacelor de transport utilizate de cãtre transportatorii comerciali pentru comiterea infracţiunii stabilite conform lit. a) a paragrafului 1 al art. 6 din prezentul protocol.
3. Atunci când este necesar, fãrã a aduce atingere convenţiilor internaţionale aplicabile, aceste mãsuri constau în special în prevederea obligaţiei pentru transportatorii comerciali, inclusiv orice companie de transport sau orice proprietar ori utilizator al oricãrui mijloc de transport, de a verifica dacã toţi pasagerii poseda documentele de cãlãtorie cerute pentru intrarea în statul primitor.
4. Fiecare stat parte ia mãsurile necesare, conform dreptului sau intern, pentru a însoţi de sancţiuni obligaţia prevãzutã de paragraful 3 al prezentului articol.
5. Fiecare stat parte examineazã luarea de mãsuri care sa permitã, conform dreptului sau intern, refuzarea intrãrii persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor stabilite conform prezentului protocol sau anularea vizei.
6. Fãrã a incalca art. 27 al convenţiei, statele pãrţi examineazã întãrirea cooperãrii dintre serviciile lor de control la frontiere, în special prin stabilirea şi menţinerea cãilor de comunicare directa.
ART. 12
Securitatea şi controlul documentelor
Fiecare stat parte ia mãsurile necesare, conform mijloacelor disponibile:
a) pentru a face în asa fel încât documentele de cãlãtorie sau de identitate pe care le elibereazã sa aibã o astfel de calitate încât sa nu poatã fi uşor folosite într-un mod impropriu, falsificate ori modificate, reproduse sau eliberate ilegal; şi
b) pentru a asigura integritatea şi securitatea documentelor de cãlãtorie sau de identitate eliberate de el ori în numele lui şi pentru a impiedica întocmirea, eliberarea şi utilizarea lor ilegala.
ART. 13
Legitimitatea şi valabilitatea documentelor
La cererea unui alt stat parte, un stat parte verifica, conform dreptului sau intern şi într-un termen rezonabil, legitimitatea şi valabilitatea documentelor de cãlãtorie sau de identitate eliberate ori probabil banuite ca au fost eliberate în numele sau şi despre care se banuieste ca sunt utilizate pentru comiterea faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol.
ART. 14
Pregãtirea şi cooperarea tehnica
1. Statele pãrţi asigura sau intensifica pregãtirea specializatã a agenţilor serviciilor de migrare şi a altor agenţi competenţi pentru prevenirea faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol şi pentru tratamentul uman acordat migrantilor care fac obiectul acestor fapte, precum şi pentru respectarea drepturilor ce le sunt recunoscute la nevoie în prezentul protocol.
2. Statele pãrţi colaboreazã între ele şi cu organizaţiile internaţionale, organizaţiile neguvernamentale şi cu celelalte organizaţii competente, precum şi cu alte instituţii ale societãţii civile, pentru asigurarea unei pregatiri adecvate a personalului pe teritoriul lor, în vederea prevenirii, combaterii şi eradicarii faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol şi a protecţiei drepturilor migrantilor ce fac obiectul acestor fapte. Aceasta pregãtire vizeazã în special:
a) îmbunãtãţirea securitãţii şi calitãţii documentelor de cãlãtorie;
b) recunoaşterea şi descoperirea documentelor de cãlãtorie sau de identitate frauduloase;
c) activitãţile de informare cu caracter penal, în special în ceea ce priveşte identificarea grupurilor infractionale organizate despre care se ştie sau se banuieste ca ar comite faptele prevãzute la art. 6 al prezentului protocol, metodele folosite pentru transportarea migrantilor ce fac obiectul unui trafic ilegal, folosirea necorespunzãtoare a documentelor de cãlãtorie ori de identitate pentru sãvârşirea faptelor prevãzute de art. 6 şi mijloacele de disimulare utilizate în traficul ilegal de migranti;
d) îmbunãtãţirea procedurilor de descoperire, la punctele de intrare şi de ieşire traditionale şi netraditionale, a migrantilor ce fac obiectul unui trafic ilegal; şi
e) tratamentul uman aplicat migrantilor şi protecţia drepturilor care le sunt recunoscute în prezentul protocol.
3. Statele pãrţi având experienta corespunzãtoare au în vedere sa acorde asistenta tehnica statelor care sunt frecvent folosite ca tari de origine sau de tranzit pentru persoanele care au fãcut obiectul faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol. Statele pãrţi fac tot posibilul pentru a furniza resursele necesare, cum ar fi vehicule, sisteme informatice şi lecturi de documente, în scopul combaterii faptelor prevãzute de art. 6.
ART. 15
Alte mãsuri de prevenire
1. Fiecare stat parte ia mãsuri ce vizeazã aplicarea sau întãrirea programelor de informare pentru sensibilizarea publicului ca faptele prevãzute de art. 6 al prezentului protocol constituie o activitate infractionala sãvârşitã frecvent de cãtre grupurile infractionale organizate în scopul obţinerii de profit şi ca respectivii migranti sunt supuşi unor riscuri grave.
2. Conform art. 31 al convenţiei, statele pãrţi colaboreazã în domeniul informatiei pentru a-i impiedica pe posibilii migranti sa devinã victimele grupurilor infractionale organizate.
3. Fiecare stat parte promoveazã sau intensifica, dupã caz, programe de dezvoltare şi de cooperare la nivel naţional, regional şi internaţional, ţinând cont de realitatile socioeconomice ale migrarilor şi acordand o atentie deosebita zonelor defavorizate din punct de vedere economic şi social, în scopul confruntarii cu cauzele socioeconomice profunde ale traficului ilegal de migranti, cum ar fi saracia şi subdezvoltarea.
ART. 16
Mãsuri de protecţie şi de asistenta
1. Atunci când aplica prezentul protocol, fiecare stat parte ia, conform obligaţiilor ce-i revin în temeiul dreptului internaţional, toate mãsurile necesare, inclusiv, dacã este nevoie, mãsurile legislative, pentru a apara şi a proteja drepturile persoanelor care au fãcut obiectul faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol, drepturi ce le sunt acordate în temeiul dreptului internaţional aplicabil, în special dreptul la viata şi dreptul de a nu fi supus la tortura sau la alte pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante.
2. Fiecare stat parte ia mãsurile necesare pentru a acorda migrantilor o protecţie adecvatã impotriva violenţei ce le-ar putea fi aplicatã, atât de cãtre persoane, cat şi de cãtre grupãri, pentru faptul ca au fãcut obiectul faptelor prevãzute la art. 6 al prezentului protocol.
3. Fiecare stat parte acorda o asistenta potrivita migrantilor a cãror viata sau securitate este pusã în pericol pentru ca au fãcut obiectul faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol.
4. Atunci când aplica dispoziţiile prezentului articol, statele pãrţi ţin cont de nevoile deosebite ale femeilor şi copiilor.
5. În cazul deţinerii unei persoane care a fãcut obiectul faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol, fiecare stat parte îşi respecta obligaţiile asumate în temeiul Convenţiei de la Viena asupra relaţiilor consulare, în cazurile aplicabile, inclusiv obligaţia de a informa fãrã întârziere persoana respectiva despre dispoziţiile referitoare la notificarea şi comunicarea cu functionarii consulari.
ART. 17
Acorduri şi convenţii
Statele pãrţi examineazã posibilitatea încheierii de acorduri bilaterale sau regionale, de convenţii operationale ori de înţelegeri ce vizeazã:
a) stabilirea celor mai potrivite şi eficiente mãsuri pentru prevenirea şi combaterea faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol; sau
b) dezvoltarea dispoziţiilor prezentului protocol.
ART. 18
Întoarcerea migrantilor ce fac obiectul traficului ilegal
1. Fiecare stat parte consimte sa faciliteze şi sa accepte, fãrã întârziere nejustificatã sau nerezonabila, întoarcerea unei persoane care a fãcut obiectul unei fapte prevãzute de art. 6 al prezentului protocol şi care este cetãţean ori are dreptul de a avea resedinta permanenta pe teritoriul sau sau în momentul revenirii.
2. Fiecare stat parte studiazã posibilitatea de a facilita şi de a accepta, conform dreptului sau intern, revenirea unei persoane care a fãcut obiectul unei fapte prevãzute de art. 6 al prezentului protocol şi care avea dreptul de a avea resedinta permanenta pe teritoriul sau în momentul intrãrii acelei persoane pe teritoriul statului primitor.
3. La cererea statului parte de primire, un stat parte solicitat verifica, fãrã întârziere nejustificatã sau nerezonabila, dacã persoana care a fãcut obiectul unei fapte prevãzute la art. 6 al prezentului protocol este cetãţeanul sau ori are dreptul de a avea resedinta permanenta pe teritoriul sau.
4. În scopul facilitãrii întoarcerii unei persoane care a fãcut obiectul unei fapte prevãzute de art. 6 al prezentului protocol şi care nu poseda documentele cerute, statul parte al carei cetãţean este aceasta persoana ori în care are dreptul de şedere permanenta accepta sa elibereze, la cererea statului parte primitor, documentele de cãlãtorie sau orice alt fel de autorizaţie necesarã pentru a permite persoanei sa se predea şi sa fie reprimita pe teritoriul sau.
5. Fiecare stat parte interesat de întoarcerea unei persoane care a fãcut obiectul unei fapte prevãzute de art. 6 al prezentului protocol ia toate mãsurile necesare pentru a organiza aceasta revenire în mod organizat, ţinând cont de securitatea şi demnitatea persoanei.
6. Statele pãrţi pot coopera cu organizaţiile internaţionale competente pentru aplicarea prezentului articol.
7. Prezentul articol nu prejudiciazã drepturile acordate de orice lege a statului parte primitor persoanelor care au fãcut obiectul unei fapte prevãzute de art. 6 al prezentului protocol.
8. Prezentul articol nu are urmãri asupra obligaţiilor asumate în temeiul oricãrui alt tratat bilateral ori multilateral aplicabil sau al oricãrui alt acord ori convenţie operationala aplicabilã determinând, în întregime sau parţial, întoarcerea persoanelor care au fãcut obiectul unei fapte prevãzute de art. 6 al prezentului protocol.

IV. DISPOZIŢII FINALE

ART. 19
Clauze de protecţie

1. Nici o dispoziţie a prezentului protocol nu are urmãri asupra altor drepturi, obligaţii şi raspunderi ale statelor şi persoanelor private în temeiul dreptului internaţional, inclusiv dreptul internaţional umanitar şi dreptul internaţional referitor la drepturile omului, şi, în special, atunci când se aplica, referitor la Convenţia din 1951 şi Protocolul din 1967 privind statutul refugiatilor, precum şi principiul nerespingerii care este prevãzut de acesta.
2. Mãsurile prevãzute de prezentul protocol sunt interpretate şi aplicate astfel încât persoanele sa nu facã obiectul unei discriminãri pe motiv ca fac obiectul faptelor prevãzute de art. 6 al prezentului protocol. Interpretarea şi aplicarea acestor mãsuri sunt conforme principiilor nediscriminatorii recunoscute internaţional.
ART. 20
Rezolvarea diferendelor
1. Statele pãrţi fac eforturi pentru rezolvarea diferendelor privind interpretarea sau aplicarea prezentului protocol pe calea negocierii.
2. Orice neînţelegere între doua sau mai multe state pãrţi privind interpretarea sau aplicarea prezentului protocol, care nu poate fi rezolvatã pe calea negocierii într-un termen rezonabil, la cererea unuia dintre aceste state pãrţi este supusã arbitrajului. Dacã în termen de 6 luni începând de la data cererii arbitrajului, statele pãrţi nu cad de acord în privinta organizãrii arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul atentiei Curţii Internaţionale de Justiţie, adresand o cerere conform Statutului Curţii.
3. Fiecare stat parte poate, în momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii prezentului protocol ori aderãrii la acesta, sa declare ca nu se considera legat prin paragraful 2 al prezentului articol. Celelalte state pãrţi nu sunt legate prin paragraful 2 al prezentului articol de orice stat parte care a emis o asemenea rezerva.
4. Orice stat parte care a emis o rezerva în temeiul paragrafului 3 al prezentului articol poate sa o retragã în orice moment, adresand o notificare secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 21
Semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea şi aderarea
1. Prezentul protocol va fi deschis semnãrii tuturor statelor în perioada 12-15 decembrie 2000 la Palermo (Italia) şi apoi la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, pana la data de 12 decembrie 2002.
2. Prezentul protocol este de asemenea deschis semnãrii de cãtre organizaţiile regionale de integrare economicã, cu condiţia ca cel puţin un stat membru al unei asemenea organizaţii sa fi semnat prezentul protocol conform paragrafului 1 al prezentului articol.
3. Prezentul protocol este supus ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, de acceptare ori de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O organizaţie regionala de integrare economicã îşi poate depune instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare dacã cel puţin unul dintre statele ei membre a fãcut-o. În acest instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare, aceasta organizaţie declara extinderea competentei sale asupra chestiunilor guvernate de prezentul protocol. De asemenea, ea îl informeazã pe depozitar despre orice modificare pertinenta asupra extinderii competentei sale.
4. Prezentul protocol este deschis aderãrii oricãrui stat sau oricãrei organizaţii regionale de integrare economicã, din care cel puţin un stat membru este parte la prezentul protocol. Instrumentele de aderare sunt depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În momentul aderãrii sale, o organizaţie regionala de integrare economicã declara extinderea competentei sale asupra chestiunilor guvernate de prezentul protocol. Ea îl informeazã de asemenea pe depozitar despre orice modificare pertinenta asupra extinderii competentei sale.
ART. 22
Intrarea în vigoare
1. Prezentul protocol va intra în vigoare dupã nouãzeci de zile de la data depunerii celui de-al patruzecilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, intelegandu-se prin aceasta ca nu va intra în vigoare înainte de intrarea în vigoare a convenţiei. Pentru aplicarea prezentului paragraf nici unul dintre instrumentele depuse de o organizaţie regionala de integrare economicã nu este considerat instrument ce se adauga instrumentelor depuse deja de statele membre ale acestei organizaţii.
2. Pentru fiecare stat sau organizaţie regionala de integrare economicã ce va ratifica, va accepta ori va aproba prezentul protocol sau care va adera la acesta dupã depunerea celui de-al patruzecilea instrument pertinent, prezentul protocol va intra în vigoare la treizeci de zile de la data depunerii instrumentului pertinent de cãtre acest stat ori de aceasta organizaţie sau la data la care intra în vigoare prin aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol, dacã este ulterioara.
ART. 23
Amendamente
1. La expirarea unui termen de 5 ani începând de la intrarea în vigoare a prezentului protocol, un stat parte la protocol poate propune un amendament şi poate depune textul la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Acesta va comunica apoi propunerea de amendament statelor pãrţi şi Conferintei pãrţilor la convenţie, în vederea examinãrii propunerii şi adoptãrii deciziei. Statele pãrţi la prezentul protocol reunite la Conferinţa pãrţilor nu precupetesc nici un efort pentru a ajunge la un consens asupra oricãrui amendament. Dacã toate eforturile în acest sens au fost epuizate fãrã sa se fi ajuns la vreun acord, va fi necesar, ca o ultima posibilitate pentru ca amendamentul sa fie adoptat, votul majoritãţii a doua treimi din statele pãrţi la prezentul protocol, prezente la Conferinţa pãrţilor şi care şi-au exprimat votul.
2. În temeiul prezentului articol, pentru a-şi putea exercita dreptul de vot în domenii ce ţin de competenta lor, organizaţiile regionale de integrare economicã dispun de un numãr de voturi egal cu numãrul statelor lor membre pãrţi la prezentul protocol. Ele nu îşi exercita dreptul de vot dacã statele membre şi-l exercita pe al lor şi invers.
3. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol este supus ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii statelor pãrţi.
4. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol va intra în vigoare pentru un stat parte dupã nouãzeci de zile de la data depunerii de cãtre acest stat parte la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a unui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare a acestui amendament.
5. Un amendament intrat în vigoare devine obligatoriu fata de statele pãrţi care şi-au dat consimţãmântul de a fi legate prin el. Celelalte state pãrţi rãmân legate prin dispoziţiile prezentului protocol şi prin toate amendamentele anterioare pe care le-au ratificat, acceptat sau aprobat.
ART. 24
Denunţarea
1. Un stat parte poate denunta prezentul protocol prin notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O asemenea denunţare devine efectivã la un an de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general.
2. O organizaţie regionala de integrare economicã înceteazã sa fie parte la prezentul protocol atunci când toate statele sale membre l-au denunţat.
ART. 25
Depozitar şi limbi
1. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite este depozitarul prezentului protocol.
2. Originalul prezentului protocol, ale cãrui texte în limbile engleza, arabã, chineza, spaniola, franceza şi rusa sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
De aceea, plenipotenţiarii semnatari, autorizaţi în acest scop de guvernele respective, au semnat prezentul protocol.

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Lege, Parlamentul Romaniei, LEGE nr. 565 din 16 octombrie 2002

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016