Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 56 din 22 martie 2012  privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Militare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 56 din 22 martie 2012 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Militare

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 26 martie 2012

    Parlamentul României adoptã prezenta lege

    CAP. I
    Dispoziţii general

    ART. 1
    (1) Academia de Ştiinţe Militare, denumitã în continuare ASM, se înfiinţeazã ca instituţie publicã de interes naţional în domeniul cercetãrii ştiinţifice din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã, de consacrare academicã, aflatã în coordonarea Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.
    (2) ASM are personalitate juridicã şi reprezintã în justiţie interesele proprii. ASM poate fi reprezentatã în justiţie şi de organele de specialitate ale Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, dupã caz.
    (3) Sediul ASM se aflã în municipiul Bucureşti, şos. Panduri nr. 68 - 72, sectorul 5.
    ART. 2
    ASM are ca obiect de activitate:
    a) dezvoltarea ştiinţelor din sistemul apãrãrii, ordinii publice şi siguranţei naţionale, în scopul alinierii la cerinţele NATO şi ale Uniunii Europene;
    b) promovarea pe plan naţional şi internaţional a cercetãrilor ştiinţifice din sistemul apãrãrii, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
    c) coordonarea activitãţii de cercetare ştiinţificã din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã;
    d) fundamentarea necesarului de resurse de finanţare a activitãţilor de cercetare-dezvoltare pe termen mediu şi lung din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã;
    e) crearea cadrului legal pentru introducerea continuã a progresului tehnic în sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.
    ART. 3
    ASM recunoaşte Academia Românã ca fiind cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţificã şi culturalã.
    ART. 4
    În realizarea obiectului sãu de activitate, ASM colaboreazã cu Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, Academia Românã, Academia Oamenilor de Ştiinţã din România şi academiile de ramurã, instituţiile de învãţãmânt superior, precum şi cu alte ministere, instituţii şi unitãţi de profil.

    CAP. II
    Organizarea şi funcţionarea ASM

    SECŢIUNEA 1
    Organizarea, funcţionarea şi finanţarea ASM

    ART. 5
    ASM se organizeazã şi funcţioneazã potrivit prevederilor prezentei legi şi statutului propriu, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
    ART. 6
    (1) În vederea realizãrii obiectului sãu de activitate, ASM are urmãtoarele atribuţii:
    a) participã la elaborarea strategiei naţionale a activitãţii de cercetare ştiinţificã din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã, în vederea respectãrii angajamentelor în domeniul capacitãţilor asumate faţã de NATO şi Uniunea Europeanã;
    b) contribuie la valorificarea cercetãrii ştiinţifice din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã;
    c) elaboreazã programe de cercetare ştiinţificã în domeniile de interes pentru Ministerul Apãrãrii Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii, precum şi pentru alte organe ale administraţiei publice;
    d) colaboreazã la programele de cooperare ştiinţificã internaţionalã ale colectivelor de cercetare din instituţiile de învãţãmânt superior cu profil militar şi civil;
    e) participã la elaborarea programelor de cercetare ştiinţificã ale Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, ale Academiei Române şi ale altor ministere şi instituţii interesate;
    f) iniţiazã şi dezvoltã relaţii de colaborare cu instituţii de cercetare ştiinţificã şi de învãţãmânt din ţarã şi din strãinãtate, precum şi cu organizaţii naţionale şi internaţionale;
    g) acordã, în condiţiile legii, distincţii şi premii pentru contribuţii deosebite în activitatea de cercetare ştiinţificã;
    h) organizeazã, în nume propriu sau în colaborare cu alte instituţii din ţarã şi din strãinãtate, manifestãri ştiinţifice, congrese, seminare, ateliere de lucru şi simpozioane pe problemele cercetãrii din domeniul sãu de activitate;
    i) participã, împreunã cu Ministerul Apãrãrii Naţionale, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului şi cu alte instituţii abilitate, la evaluarea şi atestarea capacitãţii instituţiilor care desfãşoarã activitãţi de cercetare în domeniul cercetãrii ştiinţifice, în condiţiile legii, potrivit ariei sale de responsabilitate;
    j) formuleazã puncte de vedere în legãturã cu înfiinţarea sau desfiinţarea de institute, centre şi unitãţi de cercetare din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã;
    k) conduce programe de cercetare ştiinţificã din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, atribuite de cãtre autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, pe bazã de criterii de capabilitate, în sistem competiţional sau în mod direct;
    l) coordoneazã şi evalueazã activitatea de cercetare ştiinţificã din structurile proprii;
    m) propune autoritãţii de stat pentru cercetare-dezvoltare constituirea, pe perioade determinate, în condiţiile legii, de centre sau colective mixte de specialişti pentru realizarea unor obiective specifice domeniului sãu de activitate;
    n) formuleazã propuneri în domeniul dezvoltãrii cercetãrii şi învãţãmântului din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã;
    o) contribuie la fundamentarea, argumentarea şi expertizarea ştiinţificã a opţiunilor şi deciziilor din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.
    (2) ASM îndeplineşte şi alte atribuţii din domeniul sãu de activitate, stabilite prin lege sau prin statutul sãu.
    ART. 7
    (1) ASM reuneşte personalitãţi de o deosebitã valoare ştiinţificã şi profesionalã din domeniile cercetãrii ştiinţifice din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.
    (2) ASM are în componenţa sa membri titulari, membri corespondenţi, membri de onoare şi membri asociaţi. Numãrul maxim al membrilor titulari şi al membrilor corespondenţi este 100, din care 50 membri titulari. Numãrul membrilor de onoare şi numãrul membrilor asociaţi se stabilesc prin statut.
    (3) Membrii titulari şi membrii corespondenţi sunt cetãţeni români, aleşi dintre personalitãţile ştiinţifice de prestigiu din domeniile prevãzute la alin. (1).
    (4) Membrii de onoare sunt cetãţeni români şi strãini care s-au remarcat prin realizãrile şi contribuţiile lor la dezvoltarea ştiinţelor din domeniul militar.
    (5) Membrii asociaţi pot fi doar persoane juridice.
    ART. 8
    ASM poate acorda şi titlul de membru post-mortem.
    ART. 9
    Criteriile şi procedura de alegere şi de excludere a membrilor ASM se stabilesc prin Statutul ASM.
    ART. 10
    (1) Membrii titulari ai ASM beneficiazã de o indemnizaţie lunarã viagerã egalã cu salariul mediu pe economie, în limita fondurilor disponibile.
    (2) Membrii corespondenţi ai ASM beneficiazã de o indemnizaţie lunarã viagerã egalã cu 50% din valoarea salariului mediu pe economie, în limita fondurilor disponibile.
    (3) Membrii titulari şi membrii corespondenţi ai ASM care sunt şi membri ai altor academii opteazã pentru o singurã indemnizaţie.
    ART. 11
    ASM poate sã organizeze, în filialele teritoriale, unitãţi fãrã personalitate juridicã.
    ART. 12
    Pentru buna desfãşurare a activitãţii ASM, în structura acesteia se organizeazã secţii ştiinţifice.
    ART. 13
    Atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale filialelor teritoriale şi ale secţiilor ştiinţifice se stabilesc prin Statutul ASM.
    ART. 14
    (1) Finanţarea ASM se asigurã din venituri proprii.
    (2) ASM poate beneficia de donaţii, sponsorizãri şi alte surse de finanţare, potrivit legii.
    ART. 15
    Patrimoniul ASM este alcãtuit din bunuri mobile şi imobile, proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale atribuite în administrare sau în folosinţã, dobândite potrivit legii.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Conducerea ASM

    ART. 16
    (1) Organele de conducere ale ASM sunt:
    a) adunarea generalã;
    b) consiliul ştiinţific;
    c) biroul executiv al consiliului ştiinţific.
    (2) Funcţiile de conducere ale ASM sunt:
    a) preşedinte;
    b) vicepreşedinte;
    c) secretar general.
    ART. 17
    (1) Conducerea ASM se exercitã de cãtre adunarea generalã, forul suprem de conducere. Adunarea generalã este alcãtuitã din membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare.
    (2) Numai membrii titulari şi membrii corespondenţi au drept de vot.
    ART. 18
    Adunarea generalã a membrilor ASM are urmãtoarele atribuţii:
    a) adoptã Statutul ASM, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii;
    b) aprobã darea de seamã asupra activitãţii desfãşurate între douã sesiuni ale adunãrii generale, precum şi programele de activitate ştiinţificã anualã şi de perspectivã;
    c) aprobã programe pentru valorificarea rezultatelor cercetãrii ştiinţifice;
    d) alege, prin vot secret, noii membri ai ASM;
    e) alege, prin vot secret, preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul general ai ASM. Mandatul acestora este de 4 ani, având dreptul de a fi realeşi pentru încã un mandat.
    ART. 19
    Adunarea generalã a membrilor ASM este legal constituitã în prezenţa a cel puţin douã treimi din numãrul membrilor sãi şi ia hotãrâri valabile cu votul majoritãţii simple a celor prezenţi. Dacã la prima convocare nu este întrunit numãrul legal de douã treimi din numãrul membrilor se convoacã, în termen de maximum 30 de zile, o nouã adunare, care se considerã legal constituitã în prezenţa a cel puţin jumãtate plus unu din numãrul total de membri. În cazul în care nici la a doua convocare nu este întrunit numãrul legal de membri se convoacã, în termen de maximum 10 zile, o nouã adunare, care se considerã legal constituitã cu numãrul membrilor prezenţi.
    ART. 20
    Adunarea generalã se întruneşte în sesiune ordinarã o datã pe an şi, în sesiune extraordinarã, ori de câte ori este nevoie, la solicitarea consiliului ştiinţific sau a jumãtate plus unu din numãrul membrilor.
    ART. 21
    Consiliul ştiinţific asigurã conducerea ASM între sesiunile adunãrii generale.
    ART. 22
    (1) Consiliul ştiinţific este format din preşedintele, vicepreşedintele, secretarul general ai ASM, preşedinţii secţiilor ştiinţifice, precum şi preşedinţii filialelor teritoriale.
    (2) Biroul executiv al consiliului ştiinţific este format din preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul general ai ASM şi asigurã conducerea operativã.
    ART. 23
    (1) Preşedintele ASM este preşedintele consiliului ştiinţific şi al biroului executiv al consiliului ştiinţific.
    (2) Preşedintele reprezintã ASM în relaţiile cu terţii şi este ordonator secundar de credite.
    (3) Atribuţiile consiliului ştiinţific, ale biroului executiv al consiliului ştiinţific, ale preşedintelui şi modul de lucru al acestora se stabilesc prin Statutul ASM.
    (4) În cazul în care preşedintele nu îşi poate exercita prerogativele pe o perioadã mai mare de 30 de zile, acestea vor fi preluate de cãtre vicepreşedinte.
    (5) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Aparatul de lucru al ASM

    ART. 24
    Structura organizatoricã şi numãrul maxim de posturi ale ASM se aprobã prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.
    ART. 25
    Salarizarea personalului din aparatul de lucru propriu al ASM se face potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar, în limita fondurilor disponibile.
    ART. 26
    ASM are în dotare un parc auto propriu.

    CAP. III
    Structurile de cercetare care îşi desfãşoarã activitatea în coordonarea ştiinţificã a ASM

    ART. 27
    (1) Cercetarea ştiinţificã din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã cuprinde:
    a) cercetarea fundamentalã;
    b) cercetarea aplicativã.
    (2) Urmãtoarele structuri de cercetare îşi pot desfãşura activitatea în coordonarea ştiinţificã a ASM:
    a) nuclee;
    b) colective;
    c) laboratoare;
    d) secţii;
    e) departamente;
    f) instituţii în care se desfãşoarã activitatea de învãţãmânt şi cercetare ştiinţificã şi instituţii în care se desfãşoarã numai activitate de cercetare ştiinţificã, cu personalitate juridicã;
    g) instituţii fãrã personalitate juridicã, în care se desfãşoarã activitate de cercetare ştiinţificã.
    ART. 28
    Structurile de cercetare prevãzute la art. 27 alin. (2) care încheie contracte de cercetare ştiinţificã informeazã direct ASM asupra rezultatelor cercetãrilor pentru care au fost finanţate.

    CAP. IV
    Dispoziţii finale

    ART. 29
    Sintagma "Academia de Ştiinţe Militare" nu poate fi folositã de nicio altã instituţie publicã sau privatã în cuprinsul denumirii acesteia.

    Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.

                      p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                                  IOAN OLTEAN

                             PREŞEDINTELE SENATULUI
                                  VASILE BLAGA

    Bucureşti, 22 martie 2012.
    Nr. 56.

                                    -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016