Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 526 din 11 decembrie 2003  pentru aprobarea Programului national de dezvoltare a turismului montan Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 526 din 11 decembrie 2003 pentru aprobarea Programului national de dezvoltare a turismului montan "Superschi in Carpati"

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 16 decembrie 2003
Parlamentul României adoptã prezenta lege.

ART. 1
Se aprobã Programul naţional de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpaţi", ca program de interes naţional pentru dezvoltarea turismului montan, cu componenta principalã "turism pentru practicarea schiului şi a altor sporturi de iarnã", denumit în continuare program.
ART. 2
(1) Programul se va aplica în etape potrivit anexei care face parte integrantã din prezenta lege.
(2) La solicitarea justificatã a autoritãţilor administraţiei publice locale, etapele de aplicare a programului se pot modifica prin hotãrâre a Guvernului pentru obiectivele turistice cuprinse în zonele din anexã.
ART. 3
Acţiunile care se vor desfãşura pentru fiecare etapã din cadrul programului au în vedere urmãtoarele:
a) realizarea unui studiu integrat privind dezvoltarea turismului montan pentru practicarea schiului şi a altor sporturi de iarnã în zonele şi localitãţile prevãzute în anexã; studiul va fi realizat de cãtre Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, în colaborare cu societãţi de proiectare şi consultanţã în domeniu, a cãror desemnare se va face în condiţiile legii;
b) stabilirea terenurilor care vor fi incluse pentru practicarea schiului şi a sporturilor de iarnã;
c) elaborarea planului de amenajare a teritoriului şi de urbanism pentru zonele cuprinse în program, care vor fi avizate şi aprobate conform legii;
d) amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea infrastructurii generale: cãi de acces, alimentãri cu apã, gaze, curent electric, canalizãri, staţii de pompare şi staţii de epurare a apelor uzate, parcãri, drumuri forestiere şi alte utilitãţi necesare;
e) amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor de schi, cu instalaţiile de transport pe cablu aferente, instalaţiile şi echipamentele de producere a zãpezii artificiale şi de întreţinere a pârtiilor şi instalaţiile pentru iluminatul pârtiilor de schi;
f) amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicãrii celorlalte sporturi de iarnã: biatlon, bob, sanie, sãrituri de la trambulinã, a patinoarelor şi echiparea cu instalaţiile şi echipamentele corespunzãtoare;
g) construirea, dezvoltarea sau reabilitarea structurilor de primire turisticã.
ART. 4
(1) Terenurile prevãzute la art. 3 lit. b) vor trece, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, din proprietatea publicã sau privatã a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pãdurilor - Romsilva în proprietatea publicã a unitãţilor administrativ-teritoriale respective şi în administrarea consiliilor locale pe raza cãrora se aflã. Aceste terenuri vor fi exceptate de la plata taxelor pentru scoaterea definitivã din fondul forestier.
(2) Schimbarea destinaţiei pãşunilor şi fâneţelor care vor fi incluse în program, potrivit studiului integrat, va fi exceptatã de la plata taxelor aferente.
(3) Terenurile prevãzute la alin. (1) şi (2), aflate în proprietatea publicã a unitãţilor administrativ-teritoriale, precum şi instalaţiile de transport pe cablu sunt declarate de utilitate publicã şi vor fi exploatate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
ART. 5
(1) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va supune spre aprobare Guvernului studiul privind implementarea programului.
(2) Studiul prevãzut la alin. (1) va fi supus în prealabil spre avizare autoritãţilor administraţiei publice centrale interesate, Academiei Române şi autoritãţilor administraţiei publice locale pe a cãror razã teritorialã se aflã zonele înscrise în anexã.
(3) Studiul se finanţeazã de cãtre Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului din sumele alocate derulãrii programelor de cercetare de cãtre Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Agenţia Naţionalã pentru Sport. Autoritãţile administraţiei publice locale implicate în program pot hotãrî, în condiţiile legii, participarea cu resurse financiare din bugetele proprii.
ART. 6
Implementarea programului pe etape va fi coordonatã de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului şi cu Agenţia Naţionalã pentru Sport şi se va realiza pentru fiecare etapã de cãtre autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale în parteneriat public-privat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
ART. 7
Sursele de finanţare pentru realizarea programului se constituie, dupã caz, din:
a) sume alocate de la bugetul de stat şi bugetele locale, în limita creditelor bugetare aprobate anual cu aceastã destinaţie;
b) credite interne sau externe;
c) ajutoare financiare interne sau externe nerambursabile;
d) resurse ale sectorului privat;
e) alte surse atrase.
ART. 8
Programul devine program de importanţã zonalã pentru autoritãţile administraţiei publice locale implicate, beneficiind de prioritate la finanţarea din bugetele locale.

Aceastã lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Aceastã lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 25 noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Bucureşti, 11 decembrie 2003.
Nr. 526.


ANEXĂ

ETAPELE
Programului naţional de dezvoltare a turismului montan
"Superschi în Carpaţi"

Etapa I cuprinde staţiunile din zona Valea Prahovei cu localitãţile: Sinaia, Buşteni, Azuga, zona Predeal-Râşnov, staţiunea Poiana Braşov, zona Padina-Peştera-Valea Ialomiţei, zona Valea Superioarã a Teleajenului - staţiunea Cheia, zona Bran-Moeciu.
Etapa a II-a cuprinde staţiunile şi localitãţile turistice: Izvoarele, Borşa, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Tihuţa, Harghita-Bãi, Harghita Mãdãraş, Izvorul Mureşului, Lacu Roşu, Lepşa, Covasna, Comandãu, Şugaş-Bãi, Cheia, Bâlea-Lac, Pãltiniş, Parâng, Straja-Pasul Vulcan, Râuşor, Muntele Mic, Semenic-Crivaia, Stâna de Vale, Arieşeni, Bãişoara, Fântânele-Beliş, zona Leaota, zona Valea Doftanei.
Etapa a III-a cuprinde noi staţiuni sau centre turistice pe amplasamente noi, situate în vecinãtatea unor localitãţi sau susţinute în prezent numai de o cabanã, şi anume: Luna Şes, Valea Vaserului, Ţibleş (Fiad), Puzdrele, Valea Vinului, Cârlibaba, Leşu, Valea Putnei, Chiril (Zugreni), Broşteni, Borca, Valea Haitii, Colibiţa, Lãpuşna, Ardeluţa, Durãu, Slãnic-Moldova, Vetreşti-Herãstrãu, Valea Dâmboviţei (Pecineagu), Iezer, Piscul Negru, Moliviş, Lotrioara, Mãlaia, Obârşia Lotrului, Vidra, Gâtu Berbecului, Poarta Raiului (Şureanu), Petrimanu, Câmpuşel, Baleia, Râul Şes (Godeanu), Gura Zlata, Olteana (Ţarcu), Rogojel (Vlãdeasa), Lunca Vişagului (Vlãdeasa), Steaua (Someşul Rece), Valea Ierii, Mogoşa, Cavnic.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016