Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 52 din 14 martie 2013  privind vanzarea locuintelor aflate in proprietatea Societatii Feroviare de Turism Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 52 din 14 martie 2013 privind vanzarea locuintelor aflate in proprietatea Societatii Feroviare de Turism "S.F.T.-C.F.R." - S.A. actualilor chiriasi

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 19 martie 2013

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ART. 1
    Locuinţele şi dependinţele aflate în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism "S.F.T.-C.F.R." - S.A., denumite în continuare locuinţe, pot fi vândute către titularii contractelor de închiriere, în condiţiile prezentei legi.
    ART. 2
    (1) Poate cumpăra o singură locuinţă titularul contractului de închiriere, dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat, după ce acesta face dovada achitării la zi a cotelor de chirie aferente spaţiului.
    (2) Se exceptează de la prevederile alin. (1):
    a) persoanele a căror activitate în cadrul C.F.R. sau Societăţii Feroviare de Turism "S.F.T.-C.F.R." - S.A. a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condiţiile prevăzute de lege;
    b) persoanele care au deţinut ori deţin în proprietate, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) În situaţia în care soţii deţin fiecare câte o locuinţă, conform alin. (1), poate beneficia de prevederile prezentei legi numai unul dintre aceştia.
    ART. 3
    (1) Locuinţele pot fi vândute titularilor de contract de închiriere cu plata integrală a valorii locuinţei sau în rate. La încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate se va achita un avans minim de 20% din valoarea locuinţei, stabilită la data vânzării.
    (2) Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuinţelor se vor eşalona pe o perioadă de maximum 5 ani, cu o dobândă anuală conformă cu cea de pe piaţă, dar nu mai mare de 8%.
    (3) Vânzarea locuinţelor se efectuează prin structuri proprii ale Societăţii Feroviare de Turism "S.F.T.-C.F.R." - S.A., sub supravegherea unui reprezentant al Ministerului Transporturilor, desemnat prin ordin al ministrului.
    ART. 4
    (1) Procedura de evaluare a locuinţelor se realizează astfel:
    a) pentru locuinţele date în folosinţă înainte de anul 1990, în temeiul art. 6 alin. 1 din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) pentru locuinţele date în folosinţă după anul 1990 sau achiziţionate, indiferent de anul dării în folosinţă, în temeiul art. 6 alin. 2 din Decretul-lege nr. 61/1990, cu modificările şi completările ulterioare, al Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii Guvernului nr. 608/1990 privind stabilirea preţurilor de vânzare ale locuinţelor construite din fondurile statului, recepţionate după 1 ianuarie 1990, şi, respectiv, al preţului de achiziţie, actualizat cu rata inflaţiei.
    (2) La preţul de vânzare se va aplica taxa pe valoarea adăugată, potrivit dispoziţiilor legale.
    ART. 5
    În situaţia în care locuinţele nu sunt cumpărate de chiriaşi şi au devenit disponibile din diferite motive, acestea vor rămâne în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism "S.F.T.- C.F.R." - S.A.
    ART. 6
    În situaţia în care locuinţele sunt ocupate de pensionari sau urmaşi ai titularilor contractelor de închiriere, decedaţi, al căror venit nu le permite cumpărarea locuinţei în condiţiile prevăzute la art. 3, aceştia îşi pot păstra calitatea de chiriaşi.
    ART. 7
    (1) Locuinţele cumpărate în rate, în condiţiile prezentei legi, nu pot fi înstrăinate prin acte între vii până la data achitării integrale a preţului.
    (2) Locuinţele dobândite în condiţiile prezentei legi nu pot fi restructurate şi nu li se poate schimba destinaţia, până la data prevăzută la alin. (1), fără autorizarea prealabilă a Societăţii Feroviare de Turism "S.F.T.-C.F.R." - S.A.
    (3) Societatea Feroviară de Turism "S.F.T.-C.F.R." - S.A. îşi asigură încasarea preţului prin constituirea unei ipoteci asupra locuinţei, în favoarea sa. Această operaţiune este scutită de taxa de timbru.
    ART. 8
    Sumele încasate din vânzarea locuinţelor se constituie venit al Societăţii Feroviare de Turism "S.F.T.-C.F.R. " - S.A.
    ART. 9
    În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite norme metodologice de aplicare a prevederilor acesteia, urmând să efectueze demersurile necesare pentru iniţierea procedurilor de vânzare în maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

                      p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                               VIOREL HREBENCIUC

                             PREŞEDINTELE SENATULUI
                        GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

    Bucureşti, 14 martie 2013.
    Nr. 52.

                                     -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016