Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 50 din 30 mai 1995  cu privire la salarizarea membrilor şi personalului Curţii de Conturi    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 50 din 30 mai 1995 cu privire la salarizarea membrilor şi personalului Curţii de Conturi

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 31 mai 1995

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ART. 1
    Salarizarea membrilor şi personalului Curţii de Conturi se face ţinând seama de rolul, importanţa şi răspunderea ce revin acestora în cadrul organului suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar.
    ART. 2
    Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază ale membrilor Curţii de Conturi, procurorului general financiar şi secretarului general ai Curţii de Conturi sunt cei prevăzuţi în anexa nr. 1.
    ART. 3
    Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază pentru funcţiile de execuţie de specialitate din aparatul Curţii de Conturi sunt cei prevăzuţi în anexa nr. 2.
    ART. 4
    Salariaţii încadraţi în funcţii de execuţie de specialitate sau, după caz, în alte funcţii de execuţie, care coordonează activitatea unor direcţii, servicii sau alte compartimente, au salariile de bază corespunzătoare funcţiei de execuţie în care sunt încadraţi, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere, potrivit anexei nr. 3, care face parte din salariul de bază, diferenţiată în raport cu răspunderea funcţiei de conducere îndeplinită.
    ART. 5
    Salariaţii încadraţi în funcţii de execuţie de specialitate sau, după caz, în alte funcţii de execuţie, care primesc sarcina de coordonare sau de realizare a unor programe, activităţi, studii complexe şi altele asemenea, beneficiază, pe perioada cât îndeplinesc această sarcină, de o indemnizaţie care face parte din salariul de bază, stabilită în raport cu complexitatea sarcinii primite, în limitele prevăzute în anexa nr. 3.
    ART. 6
    (1) Pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, salariaţii Curţii de Conturi pot primi un salariu de merit lunar, de până la 15% din salariul de bază, şi care face parte din acesta.
    (2) Salariaţii care beneficiază de salariu de merit se stabilesc de Comitetul de conducere al Curţii de Conturi, o dată pe an, de regulă după aprobarea bugetului de stat. Pentru personalul nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioada de 6 luni de la angajare.
    (3) Salariul de merit poate fi acordat pentru cel mult 15% din numărul total de posturi prevăzute în statul de funcţii.
    ART. 7
    (1) Salariile de bază ale personalului de execuţie al Curţii de Conturi sunt diferenţiate pe funcţii şi, în cadrul acestora, pe grade sau trepte profesionale.
    (2) Trecerea în gradaţia imediat superioară sau majorarea salariului, în cazul în care acesta este prevăzut între limite, precum şi stabilirea indemnizaţiilor de conducere se fac o dată pe an, de regulă după aprobarea bugetului de stat, cu aprobarea Comitetului de conducere al Curţii de Conturi.
    (3) La trecerea în gradaţia imediat superioară sau la majorarea salariului se ţine seama de calităţile personale, concretizate prin rezultatele obţinute în activitatea profesională, notate cu calificativul "foarte bun" sau "bun" în anul precedent. Vechimea minimă necesară pentru trecerea în gradaţia imediat superioară este de 2 ani.
    (4) În mod excepţional, vechimea minimă prevăzută la alin. (3) poate fi redusă la 6 luni.
    ART. 8
    (1) Persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază, la funcţia de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:


───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
     Tranşe de vechime în muncă Procente din salariul de bază
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - între 3 şi 5 ani 5
    - de la 5 la 10 ani 10
    - de la 10 la 15 ani 15
    - de la 15 la 20 ani 20
    - peste 20 ani 25
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    (2) Pensionării pentru limită de vârstă care se reangajează, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă realizată după data pensionării.
    (3) Persoanele care sunt angajate, după pensionare, în funcţiile de consilier de conturi, judecător financiar, procuror financiar şi magistrat-asistent beneficiază de sporul de vechime în muncă pentru vechimea totală în muncă. La încetarea activităţii aceste persoane au dreptul de recalcularea pensiei, incluzându-se în baza de calcul a pensiei vechimea în muncă şi salariul realizat după data pensionării.
    ART. 9
    (1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcţii de execuţie se compensează cu timp liber corespunzător, în condiţiile stabilite de Comitetul de conducere al Curţii de Conturi. Dacă munca prestată nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, orele suplimentare se plătesc cu un spor calculat la salariul de bază, astfel:
    a) 50% din salariul de bază pentru primele doua ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru;
    b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează.
    (2) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de conducătorul compartimentului sau al sectorului de activitate, fără a depăşi 360 de ore anual.
    ART. 10
    (1) Salariaţii care lucrează în condiţii grele de muncă primesc un spor de până la 15% din salariul de bază. Locurile de muncă şi categoriile de personal se stabilesc potrivit legii şi se aprobă de Comitetul de conducere al Curţii de Conturi.
    (2) Salariaţii care, potrivit programului de lucru, îşi desfăşoară activitatea în timpul nopţii, între orele 22,00 - 6,00, beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor de 25% din salariul de baza, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin jumătate din programul normal de lucru.
    (3) Pentru participarea la şedinţele Plenului şi la cele ale Comitetului de conducere ale Curţii de Conturi, consilierii de conturi, procurorul general financiar şi secretarul general beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă egală cu 1,5% din salariul de bază corespunzător funcţiei, fără a depăşi lunar 15% din salariul de bază.
    ART. 11
    (1) Pentru activitatea desfăşurată, membrii şi personalul Curţii de Conturi beneficiază la sfârşitul anului calendaristic de un premiu corespunzător salariului de bază realizat în ultima luna din anul pentru care se acordă premiul.
    (2) Premiul anual poate fi redus sau nu se acordă de către Comitetul de conducere al Curţii de Conturi în cazul celor care în cursul anului au desfăşurat o activitate necorespunzătoare sau au avut abateri disciplinare.
    ART. 12
    (1) Membrii Curţii de Conturi, procurorul general financiar şi secretarul general al acesteia, care efectuează deplasări, în interesul serviciului, în alte localităţi decât în municipiul Bucureşti, au dreptul la decontarea integrală a cheltuielilor de cazare sau, la alegere, în cazul în care nu se cazează la unităţi hoteliere sau în alte spaţii de cazare autorizate, care pot emite chitanţe oficiale privind tarifele percepute, la 525 lei/noapte, precum şi la o diurnă de 2.250 lei/zi.
    (2) Diurnele prevăzute la alin. (1) vor fi indexate în funcţie de evoluţia preţurilor şi a tarifelor, potrivit nivelurilor stabilite în hotărârile Guvernului referitoare la indexarea salariilor şi a altor venituri.
    ART. 13
    Persoanele utilizate în cadrul Curţii de Conturi în calitate de colaboratori, pentru realizarea unor lucrări, beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4.
    ART. 14
    Angajarea personalului prin cumul de funcţii se face cu acordul Comitetului de conducere al Curţii de Conturi şi al conducerii unităţii la care persoana în cauză are funcţia de bază, dacă o parte din programul funcţiei cumulate se suprapune celui de la funcţia în care este încadrat. În acest caz, se va asigura decalarea programului.
    ART. 15
    Persoana numită temporar în locul unei persoane care exercită atribuţii de conducere şi care lipseşte din instituţie o perioada mai mare de 30 de zile şi nu beneficiază de salariu pe perioada respectivă primeşte, pe lângă salariul de bază al funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care este încadrată, indemnizaţia corespunzătoare atribuţiilor de conducere pe care le exercită.
    ART. 16
    În cazul în care Curtea de Conturi realizează economii la capitolul "Cheltuieli de personal", poate acorda premii în cursul anului în limita a 2% din fondul de salarii prevăzut în bugetul propriu. Premiile individuale se aprobă de către preşedintele Curţii de Conturi.
    ART. 17
    (1) Curtea de Conturi poate constitui un fond pentru acordarea de stimulente, format din:
    a) 1% din veniturile încasate, ca urmare a controalelor efectuate de către Curtea de Conturi, peste nivelul veniturilor declarate şi al obligaţiilor de plată asumate faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale;
    b) 15% din sumele încasate reprezentând dobânzi şi majorări de întârziere la veniturile stabilite în condiţiile lit. a).
    (2) Condiţiile de constituire şi de utilizare a fondului prevăzut în alineatul precedent se stabilesc prin hotărâri ale Plenului Curţii de Conturi, pe baza criteriilor prevăzute în anexa nr. 5.
    ART. 18
    Preşedintele, vicepreşedinţii, preşedinţii de secţii, consilierii de conturi şi procurorul general financiar sunt demnitari de stat.
    ART. 19
    Salariile de bază pentru alte funcţii decât cele din anexele la prezenta lege, precum şi condiţiile de încadrare sunt prevăzute în anexa nr. 8 la Legea nr. 40/1991, republicată, şi în anexa nr. 3 la Legea nr. 52/1991, republicată, mai mari cu 30% .
    ART. 20
    Curtea de Conturi va putea include în statul de funcţii pentru aparatul propriu şi unele funcţii aprobate altor sectoare bugetare, care se dovedesc necesare şi care vor fi salarizate potrivit prevederilor art. 19.
    ART. 21
    Personalul de specialitate trimis în străinătate, invitat pe contul organizatorilor sau al altor parteneri externi pentru acţiuni ştiinţifice, de perfecţionare, schimburi de experienţă, burse, documentare, congrese, conferinţe şi simpozioane sau alte forme de reuniuni şi manifestări internaţionale, beneficiază de drepturile stabilite prin reglementările legale în vigoare pentru unităţile bugetare.
    ART. 22
    (1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor, acordarea gradaţiilor, sporurilor, premiilor şi altor drepturi, care se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi, sunt de competenţa Plenului Curţii de Conturi pentru personalul din aparatul acesteia.
    (2) Contestaţiile vor fi depuse în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă.
    (3) Plenul Curţii de Conturi va lua măsuri de soluţionare a contestaţiilor în termen de 30 de zile.
    ART. 23
    Salariaţii cu atribuţii de conducere vor fi supuşi unei perioade de probă de 3 luni. Dacă la sfârşitul perioadei de probă salariatul s-a dovedit corespunzător funcţiei respective, numirea sa se va definitiva de la data începerii perioadei de probă. În cazul în care salariatul nu a dovedit că poate face faţă atribuţiilor ce-i revin în funcţia respectivă, el va fi trecut în funcţia de execuţie avută anterior sau într-o altă funcţie echivalentă.
    ART. 24
    Salariaţii care trec, din funcţii cu salarii fixe sau între limite, pe funcţii la care salariile sunt stabilite pe gradaţii, se încadrează pe postul vacant respectiv, până la gradaţia care să le asigure salariul de bază apropiat de cel avut.
    ART. 25
    Posturile vacante, pentru funcţiile de execuţie, pot fi ocupate şi prin transfer de la instituţiile publice, pe funcţii cu acelaşi nivel de salarizare sau pe funcţii cu un nivel de salarizare inferior, dacă persoana care se transferă este de acord. În cazul transferului, persoana în cauză îşi păstrează gradaţia avută.
    ART. 26
    Durata concediului de odihnă şi a celorlalte concedii, cuantumul indemnizaţiei cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea şi amânarea concediului de odihnă, precum şi compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se stabilesc în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor, prin regulament aprobat de Plenul Curţii de Conturi.
    ART. 27
    Salariile şi indemnizaţiile de conducere din prezenta lege sunt brute şi impozabile. Acestea vor fi actualizate ţinând seama de indexările acordate în conformitate cu prevederile hotărârilor Guvernului adoptate după data de 1 ianuarie 1995.
    ART. 28
    Salariile şi celelalte drepturi prevăzute de prezenta lege se acordă cu data de întâi a lunii în care legea intră în vigoare.
    ART. 29
    (1) Ţinuta vestimentară la şedinţele de judecată ale instanţelor Curţii de Conturi pentru consilierii de conturi, judecătorii financiari, procurorii financiari, magistraţii-asistenţi şi grefieri este obligatorie şi se acordă gratuit.
    (2) Elementele componente ale ţinutei vestimentare, precum şi condiţiile de confecţionare, folosinţă şi păstrare se stabilesc de Plenul Curţii de Conturi.
    ART. 30
    Pentru primirea delegaţiilor şi invitaţilor străini sau din ţară se constituie fondul de protocol la dispoziţia Curţii de Conturi. Mărimea acestui fond se stabileşte anual prin legea bugetului de stat. Normele de utilizare a fondului de protocol se stabilesc prin hotărâri ale Plenului Curţii de Conturi.
    ART. 31
    Anexele nr. 1 - 5 fac parte integrantă din prezenta lege.
    ART. 32
    Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă articolul 135 şi anexa la Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 mai 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

                       PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                                  ADRIAN NĂSTASE

    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 22 mai 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

                             PREŞEDINTELE SENATULUI
                         prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN


    ANEXA 1

               COEFICIENŢII DE IERARHIZARE A SALARIILOR DE BAZĂ
              pentru funcţiile de conducere ale Curţii de Conturi

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Funcţia Nivelul Coeficienţii de ierarhizare
crt. studiilor a salariilor
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  1. Preşedinte*) S 6,75
  2. Vicepreşedinte*) S 6,00
  3. Procuror general financiar*) S 6,00
  4. Preşedinte de secţie*) S 5,50
  5. Secretar general S 5,50
  6. Consilier de conturi*) S 5,00
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


──────────
    *) Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază pentru funcţiile prevăzute la aceste poziţii sunt stabiliţi prin asimilare cu funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie, judecător din cadrul Curţii Supreme de Justiţie şi de procuror general al Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
──────────


    Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază se vor actualiza o data cu modificarea coeficienţilor de ierarhizare a salariilor de bază pentru funcţiile cu care s-a făcut asimilarea.


    ANEXA 2


                COEFICIENŢII DE IERARHIZARE A SALARIILOR DE BAZă
       pentru funcţiile de execuţie de specialitate ale Curţii de Conturi

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Funcţia Nivelul Coeficienţii de ierarhizare
crt. studiilor a salariilor
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Controlor financiar gr. I, judecător
   financiar gr. I, procuror financiar
   gr. I, magistrat-asistent gr. I,
   judecător financiar gr. I
   inspector, procuror financiar gr. I
   inspector S 4,10 - 4,40
2. Controlor financiar gr. II, judecător
   financiar gr. II, procuror financiar
   gr. II, magistrat-asistent gr. II S 3,70 - 4,00
3. Controlor financiar gr. III, judecător
   financiar gr. III, procuror financiar
   gr. III S 3,30 - 3,60
4. Controlor financiar-asistent S 2,35 - 2,80
5. Şef cabinet M 1,30 - 1,70
6. Secretar cabinet M 1,15 - 1,45
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────


    NOTĂ:
    Salariile de bază pentru judecătorii financiari de la Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, judecătorii financiari inspectori, procurorii financiari inspectori şi procurorii financiari de pe lângă Secţia jurisdicţională şi Colegiul jurisdicţional ale Curţii de Conturi sunt cele corespunzătoare gradelor profesionale la care aceştia sunt încadraţi, majorate cu 10%.


    ANEXA 3


                          INDEMNIZAŢIILE DE CONDUCERE
                pentru funcţiile de execuţie de specialitate sau
                 alte funcţii de execuţie ale Curţii de Conturi


───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                                                 Indemnizaţia de conducere
                                                         lunară (lei)
Nr. Funcţia ───────────────────────────────
crt. minimă maximă
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 1. Director direcţie control financiar, şef
    compartiment control financiar la Camera de
    Conturi, preşedinte colegiu jurisdicţional,
    director adjunct la Direcţia de control
    financiar şi la Camera de Conturi a
    Municipiului Bucureşti, şef serviciu control,
    controlor financiar care exercită control
    preventiv 32.100 92.800
 2. Judecător financiar inspector, procuror
    financiar inspector 28.800 66.600
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



    ANEXA 4

                                DREPTURILE
     persoanelor utilizate în calitate de colaboratori la Curtea de Conturi

    1. Persoanele utilizate în cadrul Curţii de Conturi, în calitate de colaboratori, beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, stabilită în raport cu perioada de colaborare şi cu importanţa lucrărilor efectuate.
    Persoanele care desfăşoară activitatea în funcţii de execuţie de specialitate, în calitate de colaboratori, beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la 50% din salariul de bază prevăzut de lege la funcţiile în care sunt utilizate, stabilită în raport cu timpul afectat colaborării, complexitatea şi importanţa lucrărilor efectuate.
    2. Pentru unele lucrări cu caracter ocazional, care nu pot fi efectuate cu personalul existent, se pot folosi colaboratori (stenodactilografi, tipografi şi alţii), plătiţi cu ora. Tariful orar se stabileşte corespunzător cu salariul de bază prevăzut de lege pentru funcţia respectivă.
    3. Persoanele utilizate în calitate de traducător, interpret, translator şi altele asemenea pot fi folosite şi în baza unor contracte de colaborare intervenite între părţi.
    4. Dacă aceste persoane desfăşoară activitate de colaborare în altă localitate decât cea în care domiciliază, au dreptul şi la decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, potrivit tarifului practicat de unităţile hoteliere, precum şi la o diurnă la nivelul celei stabilite pentru salariaţii unităţilor bugetare, pe toată perioada cât îşi desfăşoară activitatea.

    ANEXA 5


                        CRITERII DE UTILIZARE
      a fondului pentru acordarea de stimulente, prevăzut la art. 17

    Stimulentele se acordă în raport cu următoarele criterii:
    - contribuţia personală la identificarea şi atragerea de venituri suplimentare peste obligaţiile de plată, evidenţiate ca datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetul fondurilor speciale;
    - gravitatea abaterilor financiare constatate şi capacitatea stabilirii corecte a răspunderii persoanelor vinovate, potrivit legii;
    - competenţa profesională dovedită în orientarea, coordonarea şi exercitarea controlului, precum şi în valorificarea constatărilor acestuia;
    - aportul personal la introducerea, reglementarea şi aplicarea de noi metode, tehnici şi proceduri de control financiar.

                          ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016