Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adopta prezenta lege.
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Sãnãtatea mintalã reprezintã o componenta fundamentalã a sãnãtãţii individuale şi constituie un obiectiv major al politicii de sãnãtate publica.
ART. 2
Guvernul României, prin organismele sale abilitate, întreprinde mãsuri pentru promovarea şi apãrarea sãnãtãţii mintale, prevenirea şi tratamentul tulburarilor psihice.
ART. 3
Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei este autoritatea competenta pentru organizarea şi controlul activitãţii de ocrotire a sãnãtãţii mintale a populaţiei.
ART. 4
Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei elaboreazã Programul naţional de sãnãtate mintalã şi profilaxie în patologia psihiatrica şi psihosociala, corespunzãtor cerinţelor de sãnãtate ale populaţiei.
ART. 5
În sensul prezentei legi:
a) prin persoana cu tulburãri psihice se înţelege persoana bolnava psihic, persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltata psihic ori dependenta de alcool sau de droguri, precum şi persoana care manifesta alte dereglari ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în vigoare din practica medicalã, ca fiind tulburãri psihice;
b) prin persoana cu tulburãri psihice grave se înţelege persoana cu tulburãri psihice care nu este în stare sa înţeleagã semnificatia şi consecinţele comportamentului sau, astfel încât necesita ajutor psihiatric imediat;
c) prin pacient se înţelege persoana cu tulburãri psihice aflatã în îngrijirea unui serviciu medical;
d) prin echipa terapeuticã se înţelege totalitatea profesionistilor în domeniul sãnãtãţii mintale implicaţi în asigurarea sãnãtãţii mintale, a asistenţei medicale şi în îngrijirea unei persoane cu tulburãri psihice, cum sunt: medic, psihiatru, psiholog, asistent medical specializat, asistent social, ergoterapeut şi personal paramedical;
e) prin personal paramedical se înţelege un membru component al echipei terapeutice, altul decât medicul sau asistentul medical specializat;
f) prin servicii complementare se înţelege serviciile care asigura îngrijiri de sãnãtate mintalã şi psihiatrice, precum: consiliere psihologicã, orientare profesionalã, psihoterapie şi alte proceduri medico-psihosociale;
g) prin servicii comunitare se înţelege serviciile care permit îngrijirea pacientului în mediul sau firesc de viata;
h) prin capacitate psihicã se înţelege atributul stãrii psihice de a fi compatibila, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor civile sau a unor activitãţi specifice;
u) prin handicap psihic se înţelege incapacitatea persoanei cu tulburãri psihice de a face fata vieţii în societate, situaţia decurgând direct din prezenta tulburãrii psihice;
j) prin consimţãmânt se înţelege acordul persoanei cu tulburãri psihice cu privire la procedurile de internare, diagnostic şi tratament, care trebuie sa fie liber de orice constrângere şi precedat de o informare completa, într-un limbaj accesibil, din care sa rezulte avantajele, dezavantajele şi alternativele procedurilor respective, şi sa fie reconfirmat în continuare ori de câte ori este nevoie sau la initiativa persoanei în cauza;
k) prin discernãmânt se înţelege componenta capacitãţii psihice, care se referã la o fapta anume şi din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conţinutul şi consecinţele acestei fapte;
l) prin periculozitate socialã se înţelege atributul unei stãri psihice sau al unui comportament ce implica riscul unei vãtãmãri fizice pentru sine ori pentru alte persoane sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante;
m) prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnatã, conform legislaţiei în vigoare, pentru a reprezenta interesele unei persoane cu tulburãri psihice;
n) prin reprezentant personal se înţelege persoana, alta decât reprezentantul legal, care accepta sa reprezinte interesele unei persoane cu tulburãri psihice, desemnatã de aceasta;
o) prin internare voluntara se înţelege internarea la cererea sau cu consimţãmântul pacientului;
p) prin internare nevoluntara se înţelege internarea impotriva voinţei sau fãrã consimţãmântul pacientului.
CAP. 2
Promovarea şi apãrarea sãnãtãţii mintale şi prevenirea imbolnavirilor psihice
ART. 6
(1) Promovarea sãnãtãţii mintale vizeazã modele de conduita şi un mod de viata sanatos, care cresc rezistenta la factorii perturbatori şi reduc riscul de aparitie a bolilor psihice.
(2) Promovarea sãnãtãţii mintale se realizeazã prin mijloace educaţionale şi informationale specifice celor utilizate pentru promovarea bunastarii fizice.
ART. 7
(1) Apãrarea sãnãtãţii mintale consta în adoptarea de mãsuri de cãtre instituţiile abilitate prin lege, prin care sa se limiteze rãspândirea conceptiilor, atitudinilor şi comportamentelor dãunãtoare pentru sãnãtatea mintalã, în special abuzul de substanţe psihoactive, violenta, comportamentul sexual anormal şi pornografia.
(2) Pentru a pune în aplicare aceste mãsuri Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei va colabora cu Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, Ministerul de Interne, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi cu organizaţii neguvernamentale, cu asociaţii profesionale şi cu alte organisme interesate.
ART. 8
(1) Prevenirea imbolnavirilor psihice se realizeazã prin programe ştiinţifice, medicale, educaţionale şi sociale, destinate:
a) întregii populaţii - prevenire generalã;
b) grupurilor de populaţie cu risc semnificativ mai mare decât restul populaţiei de a dezvolta tulburãri psihice - prevenire selectiva;
c) grupurilor de populaţie cu risc înalt de imbolnavire psihicã - prevenire focalizata.
(2) Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei, Academia de Ştiinţe Medicale şi institutele de sãnãtate publica stabilesc mãsuri specifice de identificare a factorilor de risc biologic, psihologic şi social la nivelul întregii populaţii şi al diverselor grupuri de populaţie.
(3) Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei elaboreazã norme pentru depistarea precoce a tulburarilor psihice şi de restabilire cat mai rapida a sãnãtãţii mintale, exercitând totodatã şi controlul respectãrii acestora.
ART. 9
Mãsurile privind promovarea şi apãrarea sãnãtãţii mintale, precum şi prevenirea imbolnavirilor psihice sunt active, integrate, multidisciplinare, implicând şi participarea individului, a familiei şi a comunitãţii.
CAP. 3
Evaluarea sãnãtãţii mintale şi proceduri de diagnostic al tulburarilor psihice
ART. 10
(1) Evaluarea sãnãtãţii mintale se efectueazã, prin examinare directa a persoanei în cauza, numai de cãtre medicul psihiatru.
(2) Evaluarea se va efectua în instituţii de sãnãtate mintalã acreditate conform legii.
ART. 11
Evaluarea sãnãtãţii mintale se face cu consimţãmântul liber, informat şi documentat al persoanei, cu excepţia situaţiilor specifice, stabilite de lege. În cazul în care persoana evaluatã are dificultãţi în a aprecia implicatiile unei decizii asupra ei insesi, aceasta poate beneficia de asistenta reprezentantului personal sau legal.
ART. 12
Evaluarea stãrii de sãnãtate mintalã se efectueazã la cererea persoanei, la internarea voluntara a acesteia într-o unitate psihiatrica sau la solicitarea expresã a unor instituţii autorizate, în condiţiile unei internari silite.
ART. 13
(1) Obiectivul evaluãrii este stabilirea diagnosticului.
(2) În anumite cazuri specificate de lege evaluarea are ca obiective determinarea capacitãţii psihice şi a discernamantului, stabilirea periculozitatii pentru sine sau pentru alte persoane, determinarea gradului de incapacitate, invaliditate şi handicap psihic. Evaluarea capacitãţii psihice se efectueazã pentru unele profesiuni care necesita acest fapt, categoriile urmând sa fie stabilite prin norme.
ART. 14
(1) În evaluarea sãnãtãţii mintale medicul psihiatru nu ia în considerare criteriile neclinice, cum sunt: cele politice, economice, sociale, rasiale şi religioase, conflictele familiale sau profesionale ori nonconformismul fata de valorile morale, sociale, culturale, politice sau religioase, dominante în societate.
(2) Faptul ca o persoana a fost ingrijita ori spitalizata în trecut nu justifica un diagnostic prezent sau viitor de tulburare psihicã.
ART. 15
(1) Dacã în urma evaluãrii stãrii de sãnãtate mintalã medicul psihiatru constata prezenta unei tulburãri psihice, diagnosticul se formuleazã în conformitate cu clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sãnãtãţii, în vigoare.
(2) Rezultatul evaluãrii se formuleazã în conformitate cu principiile şi procedurile medicale în vigoare. El se consemneazã în sistemele de evidenta medicalã şi este adus la cunostinta persoanei în cauza, reprezentantului sau personal sau legal ori, la cererea expresã, autoritãţilor în drept.
(3) În cazul în care în urma evaluãrii efectuate se ajunge la diagnosticarea unei tulburãri psihice, medicul psihiatru are obligaţia sa formuleze un program terapeutic care se aduce la cunostinta pacientului sau reprezentantului sau personal ori legal.
ART. 16
(1) Persoana care este evaluatã din punct de vedere al sãnãtãţii mintale are dreptul la confidenţialitatea informaţiilor, cu excepţia situaţiilor prevãzute de lege.
(2) Persoana în cauza sau reprezentantul sau legal are dreptul sa conteste rezultatul evaluãrii, sa solicite şi sa obţinã repetarea acesteia.
ART. 17
Evaluarea sãnãtãţii mintale în cadrul expertizei medico-legale psihiatrice se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
CAP. 4
Servicii medicale şi de îngrijiri de sãnãtate mintalã
SECŢIUNEA 1
Unitãţi de asistenta medicalã pentru sãnãtatea mintalã
ART. 18
(1) Serviciile medicale şi de îngrijiri de psihiatrie sunt acordate în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate prin:
a) reţeaua serviciilor de sãnãtate, predominant prin intermediul medicului de familie;
b) structuri specializate de sãnãtate mintalã.
(2) Serviciile medicale şi de îngrijiri de psihiatrie se pot acorda şi prin reţeaua de sãnãtate privatã.
ART. 19
Asistenta medicalã şi ingrijirile primare de sãnãtate mintalã sunt o componenta a ingrijirilor de sãnãtate, ele fiind acordate atât în reţeaua ambulatorie de psihiatrie, cat şi de cãtre medicul de familie.
ART. 20
Bolnavii psihici monitorizati prin sistemul de asistenta ambulatorie, indiferent de statutul social pe care îl au, beneficiazã de asistenta medicalã gratuita.
ART. 21
(1) În domeniul ocrotirii sãnãtãţii mintale medicul de familie are urmãtoarele responsabilitãţi:
a) promovarea şi apãrarea sãnãtãţii mintale şi preventia tulburarilor psihice;
b) participarea la îngrijirea ambulatorie a tulburarilor psihice, intervenţia terapeuticã de urgenta în limitele competentei sale, conform metodologiei elaborate de Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei, trimiterea persoanelor cu tulburãri psihice cãtre reţeaua de asistenta medicalã şi îngrijiri de sãnãtate mintalã.
(2) Pentru realizarea obiectivelor menţionate mai sus se asigura competenta profesionistilor din reţeaua primara prin formare profesionalã continua.
(3) Serviciile medicale şi ingrijirile de sãnãtate mintalã, prestate în reţeaua de îngrijiri primare de sãnãtate, trebuie sa corespundã atât cantitativ, cat şi calitativ prevederilor legale în vigoare.
(4) Serviciile medicale şi ingrijirile de sãnãtate mintalã, prestate în reţeaua de sãnãtate privatã, trebuie sa corespundã atât cantitativ, cat şi calitativ prevederilor prezentei legi.
ART. 22
Serviciile specializate de sãnãtate mintalã se realizeazã prin urmãtoarele structuri:
a) centrul de sãnãtate mintalã;
b) cabinetul psihiatric, cabinetul de evaluare, terapie şi consiliere psihologicã, de psihoterapie şi de logopedie;
c) centrul de intervenţie în criza;
d) servicii de îngrijire la domiciliu;
e) spitalul de psihiatrie;
f) stationarul de zi;
g) secţia de psihiatrie din spitalul general;
h) compartimentul de psihiatrie de legatura din spitalul general;
i) centre de recuperare şi reintegrare socialã;
j) ateliere şi locuinţe protejate;
k) centrul de consultanţa privind violenta în familie.
ART. 23
De serviciile medicale şi de îngrijiri de sãnãtate mintalã aparţin şi furnizorii de servicii complementare îngrijirii psihiatrice, şi anume: consultanţa, informare şi educare publica a persoanelor cu tulburãri psihice.
SECŢIUNEA a 2-a
Norme de îngrijire
ART. 24
Persoanele cu tulburãri psihice beneficiazã de asistenta medicalã, îngrijiri şi protecţie socialã de aceeaşi calitate cu cele aplicate altor categorii de bolnavi şi adaptate cerinţelor lor de sãnãtate.
ART. 25
Pentru asigurarea calitãţii ingrijirilor serviciile de sãnãtate mintalã trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele condiţii:
a) sa fie accesibile din punct de vedere geografic, prin repartizarea judicioasã în teritoriu a unitãţilor din sectorul public;
b) sa asigure continuitatea ingrijirilor şi acoperirea diversitatii nevoilor de evaluare, tratament, reabilitare şi reintegrare a persoanelor cu tulburãri psihice;
c) sa asigure şi sa dezvolte modele de îngrijire comunitara;
d) sa dispunã, dupã caz, de personal medical, paramedical şi auxiliar calificat, în numãr suficient şi supus unui proces continuu de formare profesionalã;
e) sa dispunã de spaţii, amenajãri şi echipamente care sa permitã proceduri de evaluare şi terapie adecvate şi active pentru asigurarea de îngrijiri complete, în conformitate cu normele internaţionale;
f) sa asigure folosirea unor metode terapeutice şi a unor mijloace care sa restabileasca, sa menţinã şi sa dezvolte capacitatea persoanelor cu tulburãri psihice de a face fata singure propriilor inabilitati şi handicapuri şi de a se autoadministra;
g) sa permitã exercitarea drepturilor cetatenesti şi a celor ce deriva din calitatea de pacient, cu excepţia situaţiilor prevãzute de legislaţia în vigoare;
h) sa respecte şi sa asigure condiţii pentru viata particularã a persoanei cu tulburãri psihice;
i) sa respecte şi sa fie adaptate convingerilor religioase şi culturale ale persoanelor cu tulburãri psihice;
j) sa asigure accesul pacientilor la procesul de evaluare a ingrijirilor.
ART. 26
(1) Orice persoana cu tulburãri psihice trebuie apãratã de daunele pe care ar putea sa i le producã administrarea nejustificatã a unui medicament sau a unor proceduri de diagnostic şi tratament, de maltratarile din partea altor pacienti, ale personalului de serviciu sau ale altor persoane ori de alte acte de natura sa antreneze o suferinta fizica sau psihicã.
(2) Ingrijirile oricãrei persoane cu tulburãri psihice se acorda în mediul cel mai puţin restrictiv, prin proceduri cat mai puţin restrictive, care sa respecte pe cat posibil integritatea sa fizica şi psihicã şi sa rãspundã în acelaşi timp nevoilor sale de sãnãtate, precum şi necesitãţii de a asigura securitatea fizica a celorlalţi.
ART. 27
Scopul ingrijirilor acordate oricãrei persoane cu tulburãri psihice este apãrarea şi întãrirea autonomiei personale.
ART. 28
Tratamentul şi ingrijirile acordate persoanei cu tulburãri psihice se bazeazã pe un program terapeutic individualizat, discutat cu pacientul, revizuit periodic, modificat atunci când este nevoie şi aplicat de cãtre personal calificat.
ART. 29
(1) În alcãtuirea şi în punerea în aplicare a programului terapeutic medicul psihiatru este obligat sa obţinã consimţãmântul pacientului şi sa respecte dreptul acestuia de a fi asistat în acordarea consimţãmântului.
(2) Medicul psihiatru poate institui tratamentul fãrã obţinerea consimţãmântului pacientului în urmãtoarele situaţii:
a) comportamentul pacientului reprezintã un pericol iminent de vãtãmare pentru el însuşi sau pentru alte persoane;
b) pacientul nu are capacitatea psihicã de a înţelege starea de boala şi necesitatea instituirii tratamentului medical;
c) pacientul a fost pus sub interdicţie în urma unei proceduri juridice anterioare şi s-a instituit tutela;
d) pacientul este minor, medicul psihiatru fiind obligat sa solicite şi sa obţinã consimţãmântul reprezentantului personal sau legal al pacientului.
(3) În situaţiile prevãzute la alin. (2) lit. a) şi b), în care nu se obţine sau nu se poate obţine consimţãmântul reprezentantului personal ori legal al pacientului, medicul psihiatru acţioneazã pe propria rãspundere, instituind procedurile de diagnostic şi tratament pe care le considera necesare pe perioada strict necesarã atingerii scopului urmãrit. Aceste cazuri vor fi notificate şi supuse analizei comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 52.
ART. 30
Consimţãmântul poate fi retras în orice moment de cãtre pacient sau de reprezentantul sau personal ori legal, medicul psihiatru având obligaţia sa informeze pacientul sau reprezentantul sau personal ori legal asupra urmãrilor întreruperii tratamentului. Medicul psihiatru are dreptul de a continua aplicarea mãsurilor terapeutice pe perioada strict necesarã în cazul în care apreciazã ca întreruperea tratamentului are drept consecinta apariţia periculozitatii pentru sine sau pentru alte persoane, din cauza bolii. Aceste cazuri vor fi notificate şi supuse analizei comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 52.
ART. 31
În situaţiile în care medicul psihiatru suspecteaza existenta unui conflict de interese între pacient şi reprezentantul sau personal sesizeazã parchetul pentru desemnarea unui reprezentant legal.
ART. 32
Toate deciziile terapeutice se comunica imediat pacientului şi se consemneazã în dosarul medical al acestuia în cel mai scurt termen.
ART. 33
(1) Intreaga echipa terapeuticã este obligatã sa pãstreze confidenţialitatea informaţiilor, cu excepţia situaţiilor prevãzute de prezenta lege.
(2) Situaţiile în care pot fi dezvãluite informaţii referitoare la o persoana cu tulburare psihicã sunt urmãtoarele:
a) exista o dispoziţie legalã în acest sens;
b) stabilirea vinovatiei în cazul unei infracţiuni prevãzute de lege;
c) acordul persoanei în cauza;
d) este necesarã pentru exercitarea profesiunii, cu condiţia respectãrii anonimatului persoanei în cauza.
(3) Pot fi transmise dosare şi informaţii medicale între diferite unitãţi sanitare, la cerere sau cu ocazia transferului, dacã pacientul accepta transferul.
(4) Când anumite informaţii referitoare la un tratament actual sau trecut privind un pacient sunt necesare unei instanţe de judecata sau Colegiului Medicilor din România, care judeca în legatura cu o cauza, medicul curant este autorizat sa aducã dovezi de orice fel privind pacientul şi comunicãri ale informaţiilor aflate sub semnul confidenţialitãţii.
(5) Orice pacient sau fost pacient are acces la toatã documentaţia medicalã din serviciile unde a fost îngrijit, cu excepţia cazurilor în care:
a) dezvaluirea unor asemenea documente medicale ar putea sa fie în detrimentul sãnãtãţii sale fizice şi mintale, acest fapt fiind stabilit de cãtre medicul-şef sau de cãtre medicul curant;
b) a fost efectuatã o specificaţie scrisã asupra riscului acestui efect pe dosarul pacientului, aplicatã numai persoanelor care sunt pacienti în prezent, nu şi foştilor pacienti.
ART. 34
(1) Orice pacient sau fost pacient are dreptul de a inainta plângeri în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
(2) Plângerile pacientilor pot fi formulate şi de reprezentanţii personali sau legali ai acestora privind încãlcarea drepturilor pacientilor prevãzute de prezenta lege.
SECŢIUNEA a 3-a
Drepturile persoanelor cu tulburãri psihice
ART. 35
(1) Orice persoana cu tulburãri psihice are dreptul la cele mai bune servicii medicale şi îngrijiri de sãnãtate mintalã disponibile.
(2) Orice persoana care suferã de tulburãri psihice sau care este ingrijita ca atare trebuie tratata cu omenie şi în respectul demnitãţii umane şi sa fie apãratã impotriva oricãrei forme de exploatare economicã, sexualã sau de alta natura, impotriva tratamentelor vãtãmãtoare şi degradante.
(3) Nu este admisã nici o discriminare bazatã pe o tulburare psihicã.
(4) Orice persoana care suferã de o tulburare psihicã are dreptul sa exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale şi culturale recunoscute în Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi în alte convenţii şi tratate internaţionale în materie, la care România a aderat sau este parte, cu excepţia cazurilor prevãzute de lege.
(5) Orice persoana care suferã de o tulburare psihicã are dreptul, în mãsura posibilului, sa traiasca şi sa lucreze în mijlocul societãţii. Administraţia publica localã, prin organismele competente, asigura integrarea sau reintegrarea în activitãţi profesionale corespunzãtoare stãrii de sãnãtate şi capacitãţii de reinsertie socialã şi profesionalã a persoanelor cu tulburãri psihice.
(6) Orice persoana cu tulburare psihicã are dreptul sa primeascã îngrijiri comunitare, în sensul definit de prezenta lege.
ART. 36
(1) Orice pacient cu tulburãri psihice are dreptul la:
a) recunoaşterea de drept ca persoana;
b) viata particularã;
c) libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite şi de a primi comunicãri particulare fãrã nici un fel de cenzura, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant personal sau legal şi, ori de câte ori este posibil, şi ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poştale şi telefonice, precum şi la ziare, la radio şi la televiziune;
d) libertatea religioasã sau de convingere.
(2) Mediul şi condiţiile de viata în serviciile de sãnãtate mintalã trebuie sa fie pe cat posibil cat mai apropiate de viata normalã a persoanelor de varsta corespunzãtoare.
(3) Pentru petrecerea timpului liber orice pacient cu tulburãri psihice are dreptul la:
a) mijloace de educaţie;
b) posibilitãţi de a cumpara sau de a primi articolele necesare vieţii zilnice, distractiilor sau comunicãrii;
c) mijloace care sa permitã pacientului sa se consacre unor ocupaţii active, adaptate mediului sau social şi cultural, incurajari pentru folosirea acestor mijloace şi mãsuri de readaptare profesionalã de natura sa îi usureze reinsertia în societate.
(4) Pacientul nu poate fi obligat sa presteze o munca forţatã.
(5) Activitatea efectuatã de cãtre un pacient într-un serviciu de sãnãtate mintalã nu trebuie sa permitã exploatarea fizica sau psihicã a acestuia.
ART. 37
Studiile clinice şi tratamentele experimentale, psihochirurgia sau alte tratamente susceptibile sa provoace vãtãmãri integritãţii pacientului, cu consecinţe ireversibile, nu se aplica unei persoane cu tulburãri psihice decât cu consimţãmântul acesteia, în cunostinta de cauza, şi cu condiţia aprobãrii de cãtre comitetul de etica din cadrul unitãţii de psihiatrie, care trebuie sa se declare convins ca pacientul şi-a dat cu adevãrat consimţãmântul, în cunostinta de cauza, şi ca acesta rãspunde interesului pacientului.
ART. 38
(1) Din momentul admiterii într-un serviciu de sãnãtate mintalã fiecare pacient trebuie sa fie informat de îndatã ce este posibil, într-o forma şi într-un limbaj pe care sa poatã sa le înţeleagã, asupra drepturilor sale, în conformitate cu prevederile legii, iar aceasta informare va fi însoţitã de explicarea drepturilor şi a mijloacelor de a le exercita.
(2) Dacã pacientul nu este capabil sa înţeleagã aceste informaţii şi atât timp cat aceasta incapacitate va dura, drepturile sale vor fi aduse la cunostinta reprezentantului sau personal sau legal.
(3) Pacientul care are capacitatea psihicã pastrata are dreptul sa desemneze persoana care va fi informatã în numele sau, precum şi persoana care va fi insarcinata sa îi reprezinte interesele pe lângã autoritãţile serviciului.
ART. 39
Persoanele care executa pedepse cu închisoarea sau care sunt deţinute în cadrul unei urmãriri sau al unei anchete penale şi despre care s-a stabilit ca au o tulburare psihicã, precum şi persoanele internate în spitalul de psihiatrie ca urmare a aplicãrii mãsurilor medicale de siguranta prevãzute de Codul penal primesc asistenta medicalã şi ingrijirile de sãnãtate mintalã disponibile, conform prevederilor legii.
CAP. 5
Internarea într-o unitate de psihiatrie
ART. 40
Internarea într-o unitate de psihiatrie se face numai din considerente medicale, intelegandu-se prin acestea proceduri de diagnostic şi de tratament.
SECŢIUNEA 1
Internarea voluntara
ART. 41
Internarea voluntara se aplica în acelaşi mod ca şi primirea în orice alt serviciu medical şi pentru orice alta boala.
ART. 42
Internarea voluntara într-un serviciu de psihiatrie se realizeazã cu respectarea normelor de îngrijire şi a drepturilor pacientului, prevãzute la art. 25-28, art. 29 alin. (1) şi la art. 32-38.
ART. 43
Orice pacient internat voluntar într-un serviciu de sãnãtate mintalã are dreptul de a se externa la cerere, în orice moment, cu excepţia cazului în care sunt întrunite condiţiile care justifica menţinerea internãrii impotriva voinţei pacientului.
SECŢIUNEA a 2-a
Internarea nevoluntara
ART. 44
Procedura de internare nevoluntara se aplica numai dupã ce toate incercarile de internare voluntara au fost epuizate.
ART. 45
O persoana poate fi internatã prin procedura de internare nevoluntara numai dacã un medic psihiatru abilitat hotãrãşte ca persoana suferã de o tulburare psihicã şi considera ca:
a) din cauza acestei tulburãri psihice exista pericolul iminent de vãtãmare pentru sine sau pentru alte persoane;
b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihicã grava şi a carei judecata este afectatã, neinternarea ar putea antrena o grava deteriorare a stãrii sale sau ar impiedica sa i se acorde tratamentul adecvat.
ART. 46
Internarea nevoluntara se realizeazã numai în spitale de psihiatrie care au condiţii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiţii specifice.
ART. 47
(1) Solicitarea internãrii nevoluntare a unei persoane se realizeazã de cãtre:
a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire aceasta persoana;
b) familia persoanei;
c) reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale;
d) reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.
(2) Motivele solicitãrii internãrii nevoluntare se certifica sub semnatura de cãtre persoanele menţionate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanţelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntara, a datelor de identitate ale persoanei în cauza şi a antecedentelor medicale cunoscute.
ART. 48
Transportul persoanei în cauza la spitalul de psihiatrie se realizeazã, de regula, prin intermediul serviciului de ambulanta. În cazul în care comportamentul persoanei în cauza este vadit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizeazã cu ajutorul poliţiei, jandarmeriei, pompierilor, în condiţiile respectãrii tuturor mãsurilor posibile de siguranta şi respectãrii integritãţii fizice şi demnitãţii persoanei.
ART. 49
Medicul psihiatru, dupã evaluarea stãrii de sãnãtate mintalã a persoanei aduse şi dupã aprecierea oportunitãţii internãrii nevoluntare, are obligaţia de a informa imediat persoana respectiva cu privire la hotãrârea de a o supune unui tratament psihiatric, precum şi de a informa reprezentantul personal sau legal al pacientului, în termen de cel mult 72 de ore, asupra acestei hotãrâri.
ART. 50
Dacã medicul nu deţine informaţii referitoare la existenta sau la adresa unui reprezentant personal ori legal al pacientului, are obligaţia de a informa autoritatea tutelara.
ART. 51
Dacã medicul psihiatru considera ca nu exista motive medicale pentru internare nevoluntara, nu va retine persoana adusã şi va înscrie decizia sa, cu motivarea respectiva, în documentaţia medicalã.
ART. 52
(1) Decizia de internare nevoluntara se confirma în termen de cel mult 72 de ore, pe baza notificãrii fãcute de cãtre medicul care a internat pacientul, de cãtre o comisie de revizie a procedurii, alcãtuitã din 3 membri numiţi de directorul spitalului, şi anume: 2 psihiatri, pe cat posibil alţii decât cel care a internat persoana, şi un medic de alta specialitate sau un reprezentant al societãţii civile.
(2) Aceasta comisie procedeazã la examinarea periodicã a pacientului internat nevoluntar, în termen de maximum 15 zile, sau la solicitarea medicului care are pacientul în îngrijire.
(3) Comisia are obligaţia de a consemna decizia luatã în dosarul medical al pacientului şi de a informa pacientul şi reprezentantul sau personal sau legal asupra deciziei luate.
ART. 53
(1) Decizia de internare nevoluntara este notificatã în cel mult 24 de ore şi este supusã revizuirii parchetului de pe lângã instanta judecãtoreascã competenta. În acest scop unitatea spitaliceasca în care se afla internat pacientul este obligatã sa punã la dispoziţie parchetului de pe lângã instanta judecãtoreascã competenta documentele medicale referitoare la pacientul în cauza.
(2) În situaţia în care parchetul de pe lângã instanta judecãtoreascã competenta considera ca internarea nevoluntara este nejustificatã, se va dispune efectuarea unei noi examinari psihiatrice de cãtre o alta comisie medico-legalã, în condiţiile prevãzute de legislaţia în vigoare.
ART. 54
(1) Impotriva hotãrârii de internare nevoluntara pacientul, reprezentantul personal sau legal al acestuia poate sesiza instanta judecãtoreascã competenta, potrivit legii. În cadrul procesului, dacã starea sa o permite, pacientul este audiat de cãtre judecãtor; în situaţia în care acest lucru nu este posibil, judecãtorul se deplaseaza la unitatea în care este internat pacientul pentru audieri. Judecarea se face în procedura de urgenta.
(2) Pacientul, familia sau reprezentantul sau legal ori personal are dreptul sa solicite efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, în condiţiile prevãzute de legislaţia în vigoare.
ART. 55
În cazul în care un pacient internat voluntar îşi retrage consimţãmântul şi sunt întrunite condiţiile prevãzute la art. 45, medicul psihiatru curant declanseaza procedura de menţinere a internãrii nevoluntare.
ART. 56
În situaţia în care nu se mai constata condiţiile care au determinat hotãrârea de internare nevoluntara, fapt confirmat şi de medicul psihiatru care are în îngrijire pacientul, comisia de revizie a procedurii decide externarea dupã examinarea directa a pacientului. În acest caz pacientul are dreptul de a pãrãsi imediat unitatea spitaliceasca sau poate solicita continuarea tratamentului în urma consimţãmântului scris.
ART. 57
(1) Dacã instanta judecãtoreascã competenta nu autorizeaza internarea nevoluntara sau retrage autorizaţia, persoana în cauza are dreptul de a pãrãsi imediat unitatea spitaliceasca sau poate solicita, în urma consimţãmântului scris, continuarea tratamentului.
(2) Dacã o persoana aflatã în procedura de internare nevoluntara pãrãseşte unitatea spitaliceasca fãrã sa existe decizia comisiei de revizie a procedurii sau hotãrârea instanţei de judecata competente, unitatea spitaliceasca are obligaţia de a sesiza imediat organele de poliţie şi parchetul de pe lângã instanta judecãtoreascã competenta, precum şi familia, reprezentantul personal sau legal al pacientului.
ART. 58
Pacientul internat nevoluntar este tratat în condiţii similare celor în care sunt ingrijiti ceilalţi pacienti din unitatea de psihiatrie respectiva, cu respectarea prevederilor art. 37.
ART. 59
(1) Restricţiile privind libertãţile individuale ale pacientului internat nevoluntar sunt limitate de starea sa de sãnãtate şi de eficienta tratamentului. Nu pot fi limitate drepturile pacientului privind:
a) comunicarea, conform dorintei sale, cu orice autoritate cu atribuţii în domeniul de competenta legat de situaţia sa, cu membrii familiei sau cu avocatul;
b) accesul la corespondenta personalã şi utilizarea telefonului în scop privat;
c) accesul la presa sau la publicaţii;
d) dreptul la vot, dacã nu se afla într-o situaţie de restrangere a drepturilor cetatenesti;
e) exercitarea libera a credinţei religioase.
(2) Pacientul internat nevoluntar are dreptul de a fi informat asupra regulamentului de funcţionare a unitãţii spitaliceşti.
(3) Internarea nevoluntara nu constituie o cauza de restrangere a capacitãţii juridice a pacientului.
CAP. 6
Sancţiuni
ART. 60
Nerespectarea de cãtre profesioniştii în domeniul sãnãtãţii mintale a confidenţialitãţii datelor despre persoana cu tulburãri psihice, a principiilor şi a procedurilor referitoare la obţinerea consimţãmântului, a instituirii şi a menţinerii tratamentului, a procedurilor de internare nevoluntara a pacientului, precum şi a drepturilor pacientului internat atrage, dupã caz, rãspunderea disciplinarã, contravenţionalã sau penalã, conform prevederilor legale.
CAP. 7
Finanţarea serviciilor de sãnãtate mintalã
ART. 61
Serviciile medicale şi de îngrijiri de sãnãtate mintalã acordate persoanelor asigurate se finanţeazã din bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate.
ART. 62
Activitãţile profilactice din patologia psihiatrica şi psihosociala, precum şi ingrijirile preventive de sãnãtate mintalã se finanţeazã de la bugetul de stat.
CAP. 8
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 63
Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei, în colaborare cu Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale, Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, precum şi organele administraţiei publice locale vor lua mãsurile de punere în aplicare a prevederilor prezentei legi.
ART. 64
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abroga <>Decretul nr. 313/1980 privind asistenta bolnavilor psihici periculosi, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 83 din 16 octombrie 1980.
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Bucureşti, 11 iulie 2002.
Nr. 487.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
