Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 438 din 27 noiembrie 2006  pentru ratificarea Conventiei Natiunilor Unite cu privire la imunitatile de jurisdictie ale statelor si ale bunurilor acestora, adoptata la 2 decembrie 2004 la New York, semnata de Romania la New York la 15 septembrie 2005    Twitter Facebook
Cautare document

LEGE nr. 438 din 27 noiembrie 2006 pentru ratificarea Conventiei Natiunilor Unite cu privire la imunitatile de jurisdictie ale statelor si ale bunurilor acestora, adoptata la 2 decembrie 2004 la New York, semnata de Romania la New York la 15 septembrie 2005

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.008 din 19 decembrie 2006
Parlamentul României adoptã prezenta lege.

ARTICOL UNIC
Se ratificã Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, adoptatã la 2 decembrie 2004 la New York, semnatã de România la New York la 15 septembrie 2005.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 27 noiembrie 2006.
Nr. 438.

CONVENŢIA NAŢIUNILOR UNITE
cu privire la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora*)
_______
*) Traducere.

Adunarea Generalã a ONU,
având în vedere paragraful 1 al art. 13 din Carta ONU,
reamintind Rezoluţia sa 32/151 din 19 decembrie 1977, în care recomanda Comisiei de drept internaţional sã realizeze un studiu de drept relativ la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, în vederea dezvoltãrii progresive şi codificãrii sale, precum şi rezoluţiile adoptate ulterior, de exemplu rezoluţiile 46/55 din 9 decembrie 1991, 49/61 din 9 decembrie 1994, 52/151 din 15 decembrie 1997, 54/101 din 9 decembrie 1999, 55/150 din 12 decembrie 2000, 56/78 din 12 decembrie 2001, 57/16 din 19 noiembrie 2002 şi 58/74 din 9 decembrie 2003,
reamintind, de asemenea, proiectul final însoţit de observaţii asupra dreptului relativ la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, prezentat de Comisia de drept internaţional în cap. II al raportului sãu asupra lucrãrilor celei de-a 43-a sesiuni,
reamintind, de asemenea, raporturile Grupului de lucru cu componenţã nelimitatã al Comisiei a VI-a, precum şi raportul Grupului de lucru asupra imunitãţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora al Comisiei de drept internaţional, prezentat în aplicarea Rezoluţiei 53/98 a Adunãrii Generale a ONU din data de 8 decembrie 1998,
reamintind, între altele, Rezoluţia sa 55/150 din 12 decembrie 2000, prin care a decis înfiinţarea Comitetului special asupra imunitãţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, deschis participãrii statelor membre ale instituţiilor specializate ONU, în vederea urmãririi lucrãrilor, consolidãrii punctelor de convergenţã şi reglãrii chestiunilor asupra cãrora nu s-a ajuns la o soluţie, în vederea elaborãrii unui instrument capabil sã întruneascã consensul general, bazat pe proiectul de articole relativ la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, adoptat de Comisia de drept internaţional, şi pe baza discuţiilor Grupului de lucru cu componenţã nelimitatã al Comisiei a VI-a,
dupã examinarea raportului Comitetului special asupra imunitãţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora,
subliniind importanţa uniformitãţii şi claritãţii dreptului relativ la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora şi evidenţiind rolul pe care o convenţie l-ar avea în acest scop,
luând notã de faptul cã încheierea unei convenţii asupra imunitãţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora se bucurã de un larg sprijin,
considerând declaraţia fãcutã de preşedintele Comitetului special la prezentarea raportului acestui comitet:
1. exprimã profunda sa satisfacţie pentru rezultatul la care a ajuns Comisia de drept internaţional şi Comitetul special asupra imunitãţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora în domeniul dreptului relativ la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora;
2. împãrtãşeşte concluzia generalã la care a ajuns Comitetul special, potrivit cãreia Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora nu trebuie sã acopere urmãrirea în domeniul penal;
3. adoptã Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora, care figureazã în anexa la prezenta rezoluţie, şi îl roagã pe secretarul general, în calitatea sa de depozitar, sã o deschidã spre semnare;
4. invitã statele sã devinã pãrţi la aceastã convenţie.

ANEXĂ

CONVENŢIA NAŢIUNILOR UNITE
cu privire la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora

Statele pãrţi la prezenta convenţie,
considerând cã imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora constituie un principiu general acceptat în dreptul internaţional cutumiar,
având în vedere principiile dreptului internaţional consacrate de Carta ONU,
convinse de faptul cã o convenţie internaţionalã asupra imunitãţilor de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora ar întãri preeminenţa dreptului şi securitãţii juridice, în special în interiorul raporturilor dintre state şi persoanele fizice şi juridice, şi ar contribui la codificarea şi la dezvoltarea dreptului internaţional şi la armonizarea practicii în acest domeniu,
ţinând cont de evoluţia practicii statelor în ceea ce priveşte imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora,
afirmând cã regulile de drept internaţional cutumiar continuã sã guverneze chestiunile care nu au fost reglementate de dispoziţiile prezentei convenţii,
au convenit asupra urmãtoarelor:

PARTEA I
Introducere

ART. 1
Domeniul de aplicare a prezentei convenţii
Prezenta convenţie se aplicã imunitãţii de jurisdicţie a unui stat şi a bunurilor sale în faţa instanţelor unui alt stat.
ART. 2
Folosirea termenilor
1. În scopul prezentei convenţii:
a) termenul instanţã înseamnã orice organ al unui stat, oricare ar fi denumirea sa, abilitat sã exercite atribuţii judiciare;
b) termenul stat desemneazã:
(i) statul şi organele sale de guvernare;
(ii) componentele unui stat federal sau subdiviziunile politice ale statului, care sunt abilitate sã îndeplineascã şi îndeplinesc efectiv acte în cadrul exercitãrii autoritãţii suverane a statului;
(iii) stabilimentele sau organismele statului ori alte entitãţi, în mãsura în care sunt abilitate sã îndeplineascã şi îndeplinesc efectiv acte care presupun exerciţiul autoritãţii suverane de stat;
(iv) reprezentanţii statului, când aceştia acţioneazã sub acest titlu;
c) expresia tranzacţie comercialã desemneazã:
(i) orice contract sau tranzacţie cu caracter comercial fãcutã în scopul vânzãrii de bunuri sau furnizãrii de servicii;
(ii) orice contract de împrumut sau altã tranzacţie de naturã financiarã, inclusiv orice obligaţie de garanţie ori de indemnizare care are legãturã cu un asemenea împrumut sau o asemenea tranzacţie;
(iii) orice alt contract sau orice altã tranzacţie de naturã comercialã, industrialã sau care priveşte prestarea de lucrãri ori servicii, cu excepţia contractelor individuale de muncã.
2. Pentru a determina dacã un contract sau o tranzacţie este o tranzacţie comercialã în sensul lit. c) a paragrafului 1, trebuie sã se ţinã seama în primul rând de natura contractului sau a tranzacţiei, dar va trebui, de asemenea, sã se ţinã seama şi de scopul sãu, dacã pãrţile la contract sau la tranzacţie au convenit astfel sau dacã, în practica statului forului, acest scop este de naturã sã determine caracterul necomercial al contractului sau al tranzacţiei.
3. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 privind sensul termenilor folosiţi în prezenta convenţie nu afecteazã utilizarea acestora şi nici sensul care le-ar putea fi atribuit de alte instrumente internaţionale sau de dreptul intern al unui stat.
ART. 3
Privilegii şi imunitãţi neafectate de prezenta convenţie
1. Prezenta convenţie nu afecteazã privilegiile şi imunitãţile de care se bucurã un stat în virtutea dreptului internaţional în ceea ce priveşte exercitarea funcţiilor:
a) misiunilor diplomatice, posturilor consulare, misiunilor speciale, misiunilor pe lângã organizaţiile internaţionale sau delegaţiilor lor în organele organizaţiilor internaţionale ori la conferinţele internaţionale; şi
b) persoanelor care au legãturã cu acestea.
2. Prezenta convenţie nu afecteazã nici privilegiile şi imunitãţile pe care dreptul internaţional le recunoaşte ratione personae şefilor de stat.
3. Prezenta convenţie nu afecteazã privilegiile şi imunitãţile pe care dreptul internaţional le recunoaşte unui stat cu privire la aeronavele sau obiectele spaţiale aflate în proprietatea ori care sunt exploatate de respectivul stat.
ART. 4
Neretroactivitatea prezentei convenţii
Fãrã a prejudicia aplicarea oricãror reguli enunţate în prezenta convenţie, la care imunitãţile de jurisdicţie ale statelor şi ale bunurilor acestora sunt supuse în virtutea dreptului internaţional, independent de prevederile prezentei convenţii, aceasta din urmã nu se aplicã niciunei chestiuni relative la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor sau ale bunurilor acestora, ridicatã într-un proces care a fost intentat contra unui stat în faţa instanţei altui stat înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii între statele respective.

PARTEA a II-a
Principii generale

ART. 5
Imunitatea statelor
Un stat beneficiazã, pentru el şi bunurile sale, de imunitate de jurisdicţie în faţa instanţelor unui alt stat, sub rezerva dispoziţiilor prezentei convenţii.
ART. 6
Modalitãţi pentru a da efect imunitãţii statelor
1. Un stat dã efect imunitãţii statelor, prevãzutã în art. 5, atunci când se abţine sã-şi exercite jurisdicţia într-un proces care se deruleazã în faţa instanţelor sale contra unui alt stat şi când, în acest scop, vegheazã ca instanţele sã stabileascã din oficiu cã imunitatea acestui alt stat, prevãzutã la art. 5, este respectatã.
2. Un proces care are loc în faţa instanţelor unui stat este considerat ca fiind intentat contra unui alt stat când acesta:
a) este citat ca parte la proces; sau
b) chiar dacã nu este citat ca parte la proces, procesul vizeazã în fapt sã aducã atingere bunurilor, drepturilor, intereselor sau activitãţilor acestui alt stat.
ART. 7
Consimţãmântul expres pentru exercitarea jurisdicţiei
1. Un stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie într-un proces care se deruleazã în faţa instanţei unui alt stat într-o materie sau într-un caz, dacã a consimţit în mod expres la exercitarea jurisdicţiei acestei instanţe cu privire la aceastã materie sau la acest caz:
a) printr-un acord internaţional;
b) printr-un contract scris; sau
c) printr-o declaraţie fãcutã în faţa unei instanţe sau printr-o comunicare scrisã într-un proces determinat.
2. Acordul dat de un stat pentru aplicarea legii unui alt stat nu se considerã consimţãmânt la exercitarea jurisdicţiei de cãtre instanţele acestui ultim stat.
ART. 8
Efectul participãrii la un proces în faţa unei instanţe
1. Niciun stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie într-un proces aflat pe rolul instanţei unui alt stat:
a) dacã a intentat el însuşi acel proces; sau
b) dacã, pe fond, a intervenit la acel proces sau a participat în orice fel la el. Totuşi, dacã statul dovedeşte instanţei cã nu a luat cunoştinţã de faptele asupra cãrora o cerere de acordare a imunitãţii poate fi fondatã, dupã ce a participat la proces, statul poate invoca imunitatea pe baza acestor fapte, cu condiţia sã o facã fãrã întârziere.
2. Nu se considerã cã un stat a consimţit la exercitarea jurisdicţiei instanţei unui alt stat dacã intervine într-o procedurã sau participã la aceasta având drept unic scop:
a) invocarea imunitãţii; sau
b) valorificarea unui drept sau a unui interes în privinţa bunurilor în cauzã în acel proces.
3. Prezentarea reprezentantului unui stat în faţa instanţei unui alt stat ca martor nu se considerã ca valorând consimţãmânt al primului stat la exercitarea jurisdicţiei acestei instanţe.
4. Absenţa reprezentãrii unui stat într-o procedurã în faţa instanţei unui alt stat nu se considerã ca având valoare de consimţãmânt al primului stat la exercitarea jurisdicţiei acestei instanţe.
ART. 9
Cereri reconvenţionale
1. Un stat care iniţiazã un proces în faţa instanţei unui alt stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa acelei instanţe în ceea ce priveşte o cerere reconvenţionalã care este fondatã pe acelaşi raport de drept sau pe aceleaşi fapte ca cererea principalã.
2. Un stat care intervine pentru a introduce o cerere într-un proces care se deruleazã în faţa instanţei unui alt stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa acelei instanţe în ceea ce priveşte o cerere reconvenţionalã care este fondatã pe acelaşi raport de drept sau pe aceleaşi fapte ca cererea introdusã de el.
3. Un stat care introduce o cerere reconvenţionalã într-un proces intentat contra lui în faţa instanţei unui alt stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa acelei instanţe în ceea ce priveşte cererea principalã.

PARTEA a III-a
Situaţii în care statele nu pot invoca imunitatea

ART. 10
Tranzacţiile comerciale
1. Dacã un stat efectueazã cu o persoanã fizicã sau juridicã o tranzacţie comercialã şi dacã, în virtutea regulilor aplicabile de drept internaţional privat, contestaţiile relative la aceastã tranzacţie comercialã sunt de competenţa instanţelor unui alt stat, primul stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa acestor instanţe într-o procedurã care decurge din aceastã tranzacţie.
2. Paragraful 1 nu se aplicã:
a) în cazul unei tranzacţii comerciale între state; sau
b) dacã pãrţile la tranzacţia comercialã au convenit altfel în mod expres.
3. Când o întreprindere de stat sau o altã entitate creatã de stat, dotatã cu personalitate juridicã distinctã şi care are capacitatea:
a) sã stea în justiţie; şi
b) sã dobândeascã, sã posede, sã deţinã, sã cedeze bunuri, inclusiv bunuri pe care statul a autorizat-o sã le exploateze sau sã le gereze,
este implicatã într-un proces care are legãturã cu o tranzacţie comercialã în care este angajatã, imunitatea de jurisdicţie de care beneficiazã statul respectiv nu este afectatã.
ART. 11
Contractele de muncã
1. Cu excepţia situaţiei în care statele respective nu decid altfel, un stat nu poate sã invoce imunitatea de jurisdicţie în faţa instanţei unui alt stat, competentã în speţã, într-o procedurã privitoare la un contract de muncã dintre stat şi o persoanã fizicã pentru o activitate efectuatã sau care trebuie efectuatã, în totalitate ori parţial, pe teritoriul acestui alt stat.
2. Paragraful 1 nu se aplicã:
a) dacã lucrãtorul a fost angajat pentru a exercita funcţii particulare în exercitarea prerogativelor de putere publicã;
b) dacã este:
(i) diplomat, aşa cum este definit în Convenţia de la Viena din 1961 asupra relaţiilor diplomatice;
(ii) funcţionar consular, aşa cum este definit în Convenţia de la Viena din 1963 asupra relaţiilor consulare;
(iii) membru al personalului diplomatic al unei misiuni permanente pe lângã o organizaţie internaţionalã sau al unei misiuni speciale ori dacã este angajat pentru a reprezenta un stat într-o conferinţã internaţionalã; sau
(iv) orice altã persoanã care beneficiazã de imunitate diplomaticã;
c) dacã acţiunea are ca obiect angajarea, reînnoirea angajãrii sau reinstalarea unei persoane;
d) dacã acţiunea are ca obiect concedierea sau rezilierea contractului unui lucrãtor şi dacã, potrivit avizului şefului statului, al şefului guvernului sau al ministrului afacerilor externe al statului angajator, aceastã acţiune riscã sã interfereze cu interesele statului în materie de securitate;
e) dacã angajatul este resortisant al statului angajator la momentul la care este intentatã acţiunea, cu excepţia cazului când are rezidenţa permanentã în statul forului; sau
f) dacã angajatul şi statul angajator au convenit altfel în scris, sub rezerva consideraţiilor de ordin public care conferã instanţelor statului forului jurisdicţie exclusivã determinatã de obiectul acţiunii.
ART. 12
Prejudicii asupra persoanelor sau bunurilor
Cu excepţia situaţiei în care statele respective nu decid altfel, un stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa instanţei unui alt stat, competentã în acea speţã, î nt r-o procedurã care se raporteazã la o acţiune în reparaţie pecuniarã în caz de deces sau de vãtãmare a integritãţii fizice a unei persoane ori în caz de prejudiciu sau de pierdere a unui bun corporal, datoratã unui act sau unei omisiuni imputabile statului, dacã acest act sau aceastã omisiune s-a produs, în totalitate sau în parte, pe teritoriul acestui alt stat şi dacã autorul actului sau al omisiunii era prezent pe acel teritoriu la momentul actului sau al omisiunii.
ART. 13
Proprietatea, posesia şi utilizarea bunurilor
Cu excepţia situaţiei în care statele respective nu decid altfel, un stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa instanţei unui alt stat, competentã în acea speţã, într-o procedurã relativã la determinarea:
a) unui drept sau a unui interes al statului asupra unui bun imobiliar situat pe teritoriul statului forului, posesiei sau utilizãrii bunului imobiliar de cãtre stat ori unei obligaţii a statului, care îi incumbã acestuia fie în calitatea de titular al unui drept asupra bunului imobiliar, fie în calitate de posesor sau utilizator al acestui bun;
b) unui drept sau interes al statului asupra unui bun mobiliar ori imobiliar nãscut dintr-o succesiune, donaţie sau vacanţã a moştenirii; ori
c) unui drept sau interes al statului legat de administrarea unor bunuri cum ar fi bunurile aflate în custodie, bunurile care fac parte din patrimoniul unei persoane aflate în faliment ori bunurile unei societãţi în caz de dizolvare a acesteia.
ART. 14
Proprietatea intelectualã şi industrialã
Cu excepţia situaţiei în care statele interesate nu decid altfel, un stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa instanţei altui stat, competentã în acel caz, într-o procedurã care se raporteazã la:
a) determinarea oricãrui drept pe care statul îl are asupra unui brevet, desen sau model industrial, denumirii comerciale ori de afaceri, copyright sau asupra unui drept de autor sau oricãrei alte forme de proprietate intelectualã ori industrialã care beneficiazã de o mãsurã de protecţie juridicã, chiar provizorie, din partea statului forului; sau
b) alegaţii privind nerespectarea de cãtre un stat, pe teritoriul statului forului, a unui drept de natura celor vizate la lit. a) care aparţine unui terţ şi este protejat de statul forului.
ART. 15
Participarea la societãţi sau alte organisme colective
1. Niciun stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa instanţei unui alt stat, competentã în acel caz, într-un proces relativ la participarea sa într-o companie sau într-un alt organism colectiv, dotat sau nu cu personalitate juridicã, în privinţa raporturilor dintre stat şi grupul respectiv sau alţi asociaţi, dacã societatea sau grupul:
a) are şi alţi membri în afara statelor sau organizaţiilor internaţionale; şi
b) este constituit dupã legea statului forului sau îşi are sediul ori locul principal de activitate în acest stat.
2. Un stat poate, totuşi, sã invoce imunitatea de jurisdicţie într-un astfel de proces dacã statele interesate au decis astfel, dacã pãrţile la diferend au convenit astfel printr-un acord scris sau dacã instrumentul care stabileşte ori prevede funcţionarea societãţii sau grupului vizat conţine dispoziţii în acest sens.
ART. 16
Navele aflate în proprietatea sau în exploatarea unui stat
1. Cu excepţia situaţiei în care statele interesate nu decid altfel, un stat care deţine în proprietate sau exploatare o navã nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa instanţei unui alt stat, competentã în acel caz, într-o procedurã relativã la exploatarea acelei nave dacã, la momentul producerii faptului care a dat naştere acţiunii, nava era utilizatã în alte scopuri decât cele guvernamentale necomerciale.
2. Paragraful 1 nu se aplicã navelor de rãzboi, navelor auxiliare sau altor nave deţinute ori prin care opereazã un stat şi care sunt, pentru moment, folosite în mod exclusiv doar pentru scopuri guvernamentale necomerciale.
3. Cu excepţia situaţiei în care statele interesate nu decid altfel, un stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa instanţei unui alt stat, competentã în acel caz, într-o procedurã relativã la transportul unei încãrcãturi la bordul unei nave al cãrei proprietar sau exploatant este statul, dacã, la momentul producerii faptului care a dat naştere acţiunii, nava era utilizatã pentru alte scopuri decât cele guvernamentale necomerciale.
4. Paragraful 3 nu se aplicã încãrcãturilor transportate la bordul navelor vizate la paragraful 2, ca şi oricãrei alte încãrcãturi al cãrei proprietar este statul şi care este folositã sau destinatã a fi folositã exclusiv pentru scopuri guvernamentale necomerciale.
5. Statele pot invoca toate mijloacele de apãrare, prescripţie, limitare a responsabilitãţii care pot fi invocate de reprezentanţii navelor şi cargourilor private sau de cãtre proprietarii lor.
6. Dacã într-un proces este pus sub semnul îndoielii caracterul neguvernamental şi necomercial al navei aflate în proprietatea sau sub operarea unui stat sau al unei încãrcãturi aflate în proprietatea unui stat, prezentarea cãtre instanţã a unui certificat semnat de un reprezentant diplomatic sau de cãtre o altã autoritate competentã a acestui stat va constitui mijloc de probã în ceea ce priveşte caracterul acestei nave sau încãrcãturi.
ART. 17
Efectul unui acord de arbitraj
Dacã un stat încheie în scris un acord cu o persoanã fizicã sau juridicã strãinã pentru a supune procedurii de arbitraj contestaţii relative la o tranzacţie comercialã, acest stat nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în faţa instanţei unui alt stat, competentã în speţã, într-o procedurã relativã la:
a) validitatea, interpretarea sau aplicarea acordului de arbitraj;
b) procedura de arbitraj; sau
c) confirmarea sau anularea sentinţei arbitrale, cu excepţia cazului în care prin acordul de arbitraj se prevede altfel.

PARTEA a IV-a
Imunitatea statelor faţã de mãsurile asigurãtorii privitoare la un proces în faţa unei instanţe

ART. 18
Imunitatea statului faţã de mãsuri asigurãtorii anterioare judecãţii
Nicio mãsurã asigurãtorie, cum ar fi confiscarea, reţinerea/poprirea, executarea, nu poate fi luatã anterior judecãţii împotriva bunurilor unui stat relativ la o procedurã în faţa instanţei unui alt stat, decât dacã şi în mãsura în care:
a) statul a consimţit expres la aplicarea mãsurilor sus-menţionate:
(i) printr-un acord internaţional;
(ii) printr-o convenţie de arbitraj ori printr-un contract scris; sau
(iii) printr-o declaraţie în faţa instanţei sau printr-o comunicare scrisã ulterior apariţiei diferendului dintre pãrţi; ori
b) statul a rezervat sau a afectat bunuri pentru satisfacerea creanţei asupra cãreia poartã procesul.
ART. 19
Imunitatea statului faţã de mãsuri asigurãtorii ulterioare judecãţii
Nicio mãsurã asigurãtorie, cum ar fi confiscarea, reţinerea/poprirea, executarea, nu poate fi luatã ulterior judecãţii împotriva bunurilor unui stat în legãturã cu o procedurã intentatã în faţa instanţei unui alt stat, decât dacã şi în mãsura în care:
a) statul şi-a exprimat expres consimţãmântul la luarea unor astfel de mãsuri:
(i) printr-un acord internaţional;
(ii) printr-un acord de arbitraj sau contract scris; ori
(iii) printr-o declaraţie în faţa tribunalului sau printr-o comunicare scrisã ulterior apariţiei unui diferend între pãrţi; ori
b) statul a rezervat/afectat bunuri pentru satisfacerea cererii care constituie obiectul acestei proceduri; sau
c) a fost stabilit cã bunurile sunt utilizate/destinate a fi utilizate de cãtre stat în alte scopuri decât cele guvernamentale necomerciale şi sunt situate pe teritoriul statului forului, cu condiţia ca mãsurile asigurãtorii ulterioare judecãţii sã nu se refere decât la bunurile care au legãturã cu entitatea împotriva cãreia a fost intentat procesul.
ART. 20
Efectul consimţãmântului la exercitarea jurisdicţiei asupra consimţãmântului la adoptarea mãsurilor asigurãtorii
În cazul în care consimţãmântul la adoptarea mãsurilor asigurãtorii este cerut în aplicarea art. 18 şi 19, consimţãmântul la exercitarea jurisdicţiei în virtutea art. 7 nu implicã existenţa consimţãmântului la adoptarea mãsurilor asigurãtorii.
ART. 21
Categorii specifice de bunuri
1. Urmãtoarele categorii de bunuri ale statului nu sunt considerate a fi bunuri utilizate sau destinate a fi utilizate de stat în alte scopuri decât cele de serviciu public necomercial în sensul dispoziţiilor lit. c) a art. 19:
a) bunurile, inclusiv conturile bancare, folosite sau care sunt destinate a fi folosite în exercitarea funcţiilor misiunii diplomatice a statului sau ale oficiilor consulare, misiunilor speciale, misiunilor la organizaţiile internaţionale ori ale delegaţiilor la organizaţiile internaţionale sau la conferinţele internaţionale;
b) bunurile cu caracter militar sau bunurile utilizate ori care se intenţioneazã a fi utilizate în exerciţiul funcţiilor militare;
c) bunurile bãncii centrale sau ale unei autoritãţi monetare a statului;
d) bunurile care fac parte din patrimoniul cultural al statului sau al arhivelor sale şi care nu sunt puse în vânzare şi nici nu sunt destinate punerii în vânzare;
e) bunurile care fac parte dintr-o expoziţie de obiecte de interes ştiinţific, cultural sau istoric şi care nu sunt puse în vânzare şi nici nu sunt destinate punerii în vânzare.
2. Paragraful 1 nu prejudiciazã art. 18 şi 19, lit. a) şi b).

PARTEA a V-a
Dispoziţii diverse

ART. 22
Notificarea cererii introductive de instanţã
1. Cererea introductivã de instanţã sau orice alt act prin care se iniţiazã un proces împotriva unui stat se va efectua:
a) în conformitate cu orice convenţie internaţionalã aplicabilã care obligã statul forului şi statul interesat; sau
b) conform oricãrui aranjament particular în materie de notificare intervenit între cel care face cererea şi statul interesat, dacã legea statului forului nu se opune; sau
c) în absenţa unei asemenea convenţii sau a unui asemenea aranjament particular:
(i) printr-o comunicare adresatã pe cale diplomaticã ministerului afacerilor externe al statului interesat; sau
(ii) prin orice alt mijloc acceptat de statul interesat, dacã legea statului forului nu o interzice.
2. Notificarea cererii introductive de instanţã la care se referã lit. c) (i) din paragraful 1 se considerã efectuatã la primirea documentelor de cãtre ministerul afacerilor externe.
3. Aceste documente vor fi însoţite, dacã este cazul, de o traducere în limba oficialã sau într-una dintre limbile oficiale ale statului vizat.
4. Orice stat care compare pe fond într-o procedurã intentatã contra lui nu poate apoi sã susţinã cã notificarea cererii introductive de instanţã a fost fãcutã cu nerespectarea dispoziţiilor paragrafelor 1 şi 3.
ART. 23
Pronunţarea deciziei în lipsã
1. Pentru ca o decizie în lipsã sã poatã fi pronunţatã împotriva unui stat, instanţa trebuie sã se asigure:
a) de respectarea condiţiilor prevãzute la paragrafele 1 şi 3 ale art. 22;
b) de trecerea unei perioade de cel puţin 4 luni de la data la care cererea introductivã de instanţã sau alt document care instituie aceastã procedurã a fost efectuatã sau se presupune cã a fost efectuatã conform dispoziţiilor paragrafelor 1 şi 2 ale art. 22; şi
c) cã prezenta convenţie nu îi interzice acestei instanţe sã-şi exercite jurisdicţia.
2. O copie de pe decizia pronunţatã în lipsã, însoţitã, dacã este cazul, de o traducere în limba sau într-una dintre limbile oficiale ale statului respectiv, va fi transmisã statului şi va fi comunicatã acestuia printr-unul dintre mijloacele menţionate la paragraful 1 al art. 22 şi în conformitate cu dispoziţiile acestui paragraf.
3. Termenul pentru a înainta un recurs de anulare a unei decizii pronunţate în absenţã nu va putea fi mai mic de 4 luni şi va începe sã curgã de la data la care statul respectiv a primit sau se presupune cã a primit copia de pe decizie.
ART. 24
Privilegii şi imunitãţi în timpul derulãrii procesului
1. Orice omisiune sau refuz din partea unui stat de a se conforma deciziei unei instanţe a unui alt stat, care îi impune sã îndeplineascã sau sã se abţinã de la a îndeplini un act determinat, de a prezenta un document ori de a divulga orice altã informaţie în scopul unui proces, nu antreneazã alte consecinţe în afara celor care pot rezulta, cu privire la fondul problemei, din acest comportament. Existenţa acestei omisiuni sau a unui asemenea refuz nu va putea motiva aplicarea niciunei amenzi sau alte pedepse asupra statului.
2. Niciun stat nu este ţinut sã depunã o cauţiune şi nici sã constituie un depozit, sub orice denumire ar fi acesta, pentru a garanta plata taxelor şi a cheltuielilor ocazionate de un proces la care este parte în faţa instanţei unui alt stat.

PARTEA A VI-A
Clauze finale

ART. 25
Anexa
Anexa la prezenta convenţie face parte integrantã din aceasta.
ART. 26
Alte acorduri internaţionale
Dispoziţiile prezentei convenţii nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor pe care statele pãrţi le pot avea în virtutea acordurilor internaţionale în vigoare şi la care sunt pãrţi, în privinţa problematicii care face obiectul prezentei convenţii.
ART. 27
Soluţionarea diferendelor
1. Statele pãrţi se angajeazã sã soluţioneze diferendele privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii pe calea negocierilor.
2. Orice diferend între douã sau mai multe state pãrţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, care nu poate fi soluţionat pe cale de negociere într-un interval de 6 luni, va fi, la cererea oricãruia dintre statele pãrţi, supus procedurii de arbitraj. Dacã într-o perioadã de 6 luni începând de la data cererii de arbitraj statele pãrţi nu se pot înţelege asupra organizãrii procedurii de arbitraj, oricare dintre ele poate prezenta diferendul în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, adresând o cerere acesteia în conformitate cu regulile prevãzute în statutul Curţii.
3. Fiecare stat parte poate, la momentul semnãrii, al ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii prezentei convenţii sau al aderãrii la aceasta, sã declare cã nu se considerã legat de dispoziţiile paragrafului 2. Celelalte state pãrţi nu sunt legate de dispoziţiile paragrafului 2 în relaţia cu un stat parte care a fãcut o asemenea declaraţie.
4. Oricare stat parte care a fãcut o declaraţie în virtutea paragrafului 3 poate sã şi-o retragã în orice moment, adresând o notificare în acest sens secretarului general al ONU.
ART. 28
Semnarea
Prezenta convenţie va fi deschisã spre semnare de cãtre toate statele pânã la data de 17 ianuarie 2007, la sediul ONU din New York.
ART. 29
Ratificarea, acceptarea, aprobarea şi aderarea
1. Prezenta convenţie va fi supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii de cãtre statele semnatare.
2. Prezenta convenţie va fi deschisã spre aderare oricãrui stat.
3. Instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare vor fi depuse pe lângã secretarul general al ONU.
ART. 30
Intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi de la data depunerii pe lângã secretarul general al ONU a celui de-al 30-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
2. Pentru fiecare stat care va ratifica, va accepta, va aproba prezenta convenţie sau va adera la aceasta dupã depunerea celui de-al 30-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, convenţia va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi care urmeazã datei depunerii instrumentului pertinent de cãtre acest stat.
ART. 31
Denunţarea
1. Orice stat parte poate denunţa prezenta convenţie printr-o notificare scrisã adresatã secretarului general al ONU.
2. Denunţarea produce efecte la un an de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general al ONU. Totuşi, prezenta convenţie va continua sã se aplice în orice chestiune relativã la imunitãţile de jurisdicţie ale statelor sau în ceea ce priveşte bunurile lor, ridicatã într-un proces care a fost intentat contra unui stat în faţa unei instanţe a altui stat, înainte de data la care denunţarea produce efecte faţã de oricare dintre statele respective.
3. Denunţarea nu va aduce atingere în niciun fel obligaţiei pe care o are fiecare stat parte de a îndeplini orice obligaţie prevãzutã în prezenta convenţie, care i-ar fi revenit în virtutea dreptului internaţional, independent de prevederile prezentei convenţii.
ART. 32
Depozitarul şi notificãri
1. Secretarul general al ONU este depozitarul prezentei convenţii.
2. În calitatea sa de depozitar al prezentei convenţii, secretarul general al ONU notificã tuturor statelor:
a) orice semnare a prezentei convenţii şi orice depunere a unui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare ori a unei notificãri de denunţare, potrivit prevederilor art. 29 şi 31;
b) data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii, conform art. 30;
c) orice alt act şi orice altã notificare sau comunicare care are legãturã cu prezenta convenţie.
ART. 33
Texte autentice
Textele în limbile englezã, arabã, chinezã, spaniolã, francezã şi rusã ale prezentei convenţii sunt egal autentice.
Drept care subsemnaţii, care au fost autorizaţi de guvernele lor, au semnat prezenta convenţie, care este deschisã spre semnare la sediul ONU din New York începând din data de 17 ianuarie 2005.

ANEXĂ


─────
la convenţie
────────────

INTERPRETĂRI CONVENITE
în ceea ce priveşte sensul anumitor dispoziţii ale convenţiei

Prezenta anexã are ca scop stabilirea sensului anumitor dispoziţii care nu au fost clar definite în textul prezentei convenţii.
În privinţa art. 10
Termenul imunitate folosit la art. 10 trebuie sã fie înţeles în contextul general al prezentei convenţii.
Paragraful 3 al art. 10 nu afecteazã angajarea rãspunderii personale a acţionarilor sau angajaţilor şi nici chestiunile referitoare la situaţia în care o entitate a statului a ascuns în mod deliberat situaţia sa financiarã sau şi-a redus activele pentru a evita satisfacerea unei pretenţii sau orice alte situaţii asemãnãtoare acesteia.
În privinţa art. 11
Referirea la interese în materie de securitate ale statului angajator, cuprinsã în art. 11 paragraful 2 lit. d), vizeazã în principal chestiunile de securitate naţionalã şi de securitate a misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare.
Conform prevederilor art. 41 din Convenţia de la Viena din 1961 asupra relaţiilor diplomatice şi ale art. 55 din Convenţia de la Viena din 1963 asupra relaţiilor consulare, toate persoanele vizate în aceste articole au datoria de a respecta legile şi reglementãrile statului de rezidenţã, inclusiv în ceea ce priveşte legislaţia muncii. De asemenea, conform prevederilor art. 38 din Convenţia de la Viena din 1961 asupra relaţiilor diplomatice şi ale art. 71 din Convenţia de la Viena din 1963 asupra relaţiilor consulare, statul acreditar trebuie sã-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât sã nu obstrucţioneze într-o manierã excesivã îndeplinirea funcţiilor misiunii sau pe cele ale oficiului consular.
În privinţa art. 13 şi 14
Termenul determinare este folosit pentru a se referi nu numai la stabilirea sau verificarea existenţei drepturilor protejate, ci şi la evaluarea sau aprecierea substanţei, inclusiv a conţinutului, scopului şi întinderii acestor drepturi.
În privinţa art. 17
Expresia tranzacţie comercialã include investiţiile.
În privinţa art. 19
Termenul entitate folosit la lit. c) vizeazã statul ca persoanã juridicã independentã, dar include şi unitãţile constitutive ale unui stat federal, subdiviziunile statului, un organism ori o instituţie de stat sau orice altã entitate, dotatã cu personalitate juridicã independentã.
Expresia bunurile care au legãturã cu entitatea, utilizatã la lit. c), are un sens mai larg decât numai proprietatea sau posesia.
Art. 19 nu afecteazã angajarea rãspunderii personale a acţionarilor sau angajaţilor şi nici chestiunile referitoare la situaţia în care o entitate a statului a ascuns în mod deliberat situaţia sa financiarã sau şi-a redus activele pentru a evita satisfacerea unei pretenţii sau orice alte situaţii asemãnãtoare acesteia.
_________
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice