Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART. 1
(1) Se înfiinţeazã comuna Ciocanesti, prin preluarea satelor Ciocanesti şi Botos de la comuna Iacobeni, judeţul Suceava. Resedinta comunei Ciocanesti se stabileşte în satul Ciocanesti.
(2) Comuna Iacobeni are în componenta satele Iacobeni şi Mestecanis, iar ca resedinta satul Iacobeni.
ART. 2
(1) Pana la constituirea, potrivit legii, a autoritãţilor administraţiei publice locale în comuna Ciocanesti, judeţul Suceava, rezolvarea problemelor curente se va asigura de doi delegaţi, numiţi prin ordin al prefectului, cu atribuţii de primar şi viceprimar, precum şi de un secretar numit de prefect în condiţiile legii.
(2) Salarizarea persoanelor prevãzute la alin. (1) se va face potrivit reglementãrilor legale în vigoare, din bugetul comunei Ciocanesti.
ART. 3
(1) Consiliul Judeţean Suceava şi delegaţii împuterniciţi conform prevederilor art. 2 alin. (1), împreunã cu Direcţia generalã a finanţelor publice a judeţului Suceava şi Consiliul Local al Comunei Iacobeni, vor repartiza veniturile şi cheltuielile actualului buget al comunei Iacobeni între comunele prevãzute la art. 1.
(2) De la data intrãrii în vigoare a prezentei legi veniturile şi cheltuielile care, în condiţiile legii, revin de drept comunei Ciocanesti vor fi administrate şi gestionate prin autoritãţile locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea bugetului local se va realiza pe seama sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în limita prevederilor aprobate în anul 2002, pe ansamblul judeţului Suceava.
(3) Bugetul comunei Ciocanesti pe anul 2002 se va elabora de cãtre delegaţii prevãzuţi la alin. (1), cu avizul Direcţiei generale a finanţelor publice a judeţului Suceava.
(4) Operaţiunile de predare-primire se vor face pe baza de protocol încheiat între actualul primar al comunei Iacobeni şi delegatul desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuţii de primar al comunei Ciocanesti.
ART. 4
Pana la noile alegeri locale autoritãţile administraţiei publice locale din comuna Iacobeni, judeţul Suceava, vor funcţiona în componenta avutã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
ART. 5
Anexa la <>Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativã a teritoriului României, republicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54-55 din 27 iulie 1981, cu modificãrile ulterioare, se modifica în mod corespunzãtor.
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 17 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: