Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 37 din 1 martie 2006  privind reorganizarea activitatii de protectie a plantelor si carantina fitosanitara    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 37 din 1 martie 2006 privind reorganizarea activitatii de protectie a plantelor si carantina fitosanitara

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 3 martie 2006

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

ART. 1
Protecţia plantelor cultivate, a pãdurilor, pãşunilor şi fâneţelor naturale şi a altor forme de vegetaţie utilã, precum şi a produselor vegetale depozitate împotriva bolilor, dãunãtorilor şi buruienilor este o problemã de interes naţional şi constituie o obligaţie pentru autoritãţile publice, producãtorii agricoli şi pentru toţi cetãţenii României.
ART. 2
(1) Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale este autoritatea de reglementare în domeniul protecţiei plantelor, carantinei fitosanitare şi al produselor de uz fitosanitar, care coordoneazã şi controleazã aplicarea prevederilor legale specifice prin Agenţia Naţionalã Fitosanitarã.
(2) Agenţia Naţionalã Fitosanitarã se înfiinţeazã în subordinea Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, cu rang de direcţie, prin reorganizarea Direcţiei fitosanitare şi pentru selecţie vegetalã, care se desfiinţeazã, cu un numãr total de 20 de posturi.
(3) Structura organizatoricã şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Agenţiei Naţionale Fitosanitare se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale.
ART. 3
Agenţia Naţionalã Fitosanitarã are urmãtoarele atribuţii:
1. organizarea activitãţii de protecţie a plantelor şi de carantinã fitosanitarã pe întregul teritoriu al ţãrii dupã o concepţie unitarã, care sã asigure sãnãtatea plantelor cultivate, a pãdurilor, pãşunilor şi fâneţelor naturale şi a altor forme de vegetaţie utilã şi a produselor agricole depozitate;
2. coordonarea, îndrumarea tehnicã şi controlul activitãţii în domeniul fitosanitar şi al omologãrii şi utilizãrii produselor de uz fitosanitar;
3. stabilirea normelor fitosanitare, unice şi obligatorii pentru toate persoanele fizice sau juridice deţinãtoare de culturi agricole şi alte forme de vegetaţie utilã, precum şi pentru cei care depoziteazã, transportã şi valorificã plante şi produse vegetale;
4. elaborarea strategiei fitosanitare privind apãrarea sãnãtãţii plantelor, prevenirea introducerii şi diseminãrii pe teritoriul ţãrii a organismelor de carantinã şi în domeniul produselor de uz fitosanitar, în concordanţã cu normele Uniunii Europene, urmãrind implementarea acesteia;
5. elaborarea proiectelor de lege, a hotãrârilor, a ordinelor şi a altor acte normative care privesc activitatea de protecţie a plantelor şi carantinã fitosanitarã şi regimul produselor de uz fitosanitar, armonizatã cu directivele Uniunii Europene, în scopul îmbunãtãţirii şi perfecţionãrii legislaţiei naţionale, organizãrii, dotãrii şi funcţionãrii serviciilor naţionale fitosanitare;
6. elaborarea sau, dupã caz, reactualizarea regulamentului de organizare şi funcţionare a unitãţilor fitosanitare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a altor regulamente care privesc activitatea de protecţie a plantelor, carantinã fitosanitarã şi produsele de uz fitosanitar;
7. controlul aplicãrii şi respectãrii tuturor dispoziţiilor legale, normelor tehnice în domeniul fitosanitar şi al produselor de uz fitosanitar;
8. organizarea şi urmãrirea asigurãrii dotãrii tehnice şi materiale a unitãţilor fitosanitare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Laboratorului Central pentru Carantinã Fitosanitarã, Laboratorului Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide din Plante şi Produse Vegetale şi a inspectoratelor de control fitosanitar vamal;
9. organizarea unui sistem informaţional unic pentru monitorizarea plantelor vegetale şi produselor vegetale care se exportã, se importã sau tranziteazã România;
10. stabilirea necesarului de personal şi elaborarea, în condiţiile legii şi ale normativelor în vigoare, a criteriilor tehnice privind încadrarea şi asigurarea personalului de specialitate pentru unitãţile fitosanitare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Laboratorul Central pentru Carantinã Fitosanitarã, Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide din Plante şi Produse Vegetale şi pentru inspectoratele de control fitosanitar vamal;
11. promovarea, implementarea şi menţinerea sistemului de asigurare a calitãţii în concordanţã cu normele în vigoare pentru toate unitãţile aflate în coordonare tehnicã;
12. coordonarea tuturor activitãţilor privind evaluarea dosarelor produselor de uz fitosanitar în vederea omologãrii;
13. evaluarea dosarelor produselor pentru protecţia plantelor în vederea omologãrii, secţiunea reziduuri şi evaluarea riscului pentru consumatori;
14. asigurarea controlului oficial al reziduurilor de pesticide din plante şi produse vegetale, în cadrul siguranţei alimentare, prin Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide din Plante şi Produse Vegetale;
15. asigurarea coordonãrii eliberãrii paşaportului fitosanitar, înregistrãrii producãtorilor, importatorilor, centrelor de expediere şi depozitelor colective de plante şi produse vegetale, gestionarea filierelor de risc pe sectoare de producţie;
16. gestionarea apariţiei organismelor de carantinã;
17. asigurarea controlului postomologare al calitãţii produselor pentru protecţia plantelor prin laboratoarele specializate şi controlul utilizãrii acestor produse prin unitãţile fitosanitare;
18. asigurarea instruirii personalului de specialitate de la nivel teritorial şi vamal;
19. organizarea sistemului naţional de omologare a produselor de uz fitosanitar, conform standardelor Uniunii Europene, şi participã la elaborarea periodicã a Codexului produselor pentru protecţia plantelor omologate pentru a fi utilizate în România;
20. organizarea la nivel naţional a poliţiei fitosanitare;
21. participarea la organizarea concursurilor pentru obţinerea gradelor profesionale;
22. abilitarea agenţilor economici pentru importul mostrelor de produse de uz fitosanitar, în condiţiile legii;
23. fundamentarea şi elaborarea de propuneri, anual, privind necesarul de fonduri pentru acţiunile de protecţie a plantelor şi carantinã fitosanitarã finanţate de la bugetul de stat;
24. reprezentarea României la urmãtoarele organisme internaţionale: Organizaţia Europeanã şi Mediteraneeanã de Protecţia Plantelor, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agriculturã, Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii, Uniunea Internaţionalã pentru Chimie Purã şi Aplicatã, Unitatea pentru Asistenţã Tehnicã şi Schimb de Informaţii, Comisia Europeanã pentru Prezervare şi Acces, Autoritatea Europeanã pentru siguranţa Alimentarã şi Organizaţia Europeanã pentru Coordonarea Pesticidelor şi altele asemenea;
25. colaborarea cu universitãţile de profil, Societatea Naţionalã pentru Protecţia Plantelor şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, în elaborarea strategiilor de protecţie a plantelor;
26. stabilirea şi organizarea de întâlniri şi vizite reciproce cu autoritãţile fitosanitare şi organizaţiile profesionale din alte ţãri;
27. asigurarea relaţiei cu Comisia Uniunii Europene;
28. asigurarea relaţiei cu asociaţiile profesionale;
29. organizarea de consfãtuiri, simpozioane, instruiri şi dezbateri pe teme profesionale;
30. iniţierea, elaborarea şi urmãrirea implementãrii urmãtoarelor proiecte: instrumente de preaderare finanţate de Uniunea Europeanã pentru a sprijini ţãrile candidate din Europa Centralã şi de Est în vederea aderãrii la Uniunea Europeanã (PHARE), Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agriculturã (FAO), Programul Special de Preaderare pentru Agriculturã şi Dezvoltare Ruralã (SAPARD), Banca Mondialã, în domeniul fitosanitar;
31. coordonarea şi asigurarea funcţionãrii programelor informatice din domeniul fitosanitar: FITOEXPERT, PESTEXPERT şi SINPP.
ART. 4
(1) Agenţia Naţionalã Fitosanitarã coordoneazã din punct de vedere tehnic urmãtoarele instituţii publice:
a) Laboratorul Central pentru Carantinã Fitosanitarã;
b) unitãţile fitosanitare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
c) Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor;
d) Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide din Plante şi Produse Vegetale.
(2) Unitãţile fitosanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti se reorganizeazã şi vor desfãşura activitãţi suplimentare privind controlul şi monitorizarea organismelor de carantinã pentru producãtorii agricoli şi prestatorii de servicii cu plante şi produse vegetale. Numãrul de posturi aferent unitãţilor fitosanitare se suplimenteazã cu 126 de posturi.
ART. 5
Unitãţile fitosanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti efectueazã urmãtoarele activitãţi:
a) diagnoza şi prognoza agenţilor de dãunare şi avertizare a producãtorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, privind apariţia şi evoluţia acestora;
b) controlul fitosanitar al plantelor şi produselor vegetale importate şi exportate, care circulã însoţite de paşaport fitosanitar;
c) organizarea la nivel de judeţ a reţelei de centre pentru protecţia plantelor;
d) depistarea bolilor, a dãunãtorilor şi buruienilor de carantinã;
e) testarea acţiunii biologice a produselor de uz fitosanitar, în vederea omologãrii în condiţii de producţie;
f) abilitarea agenţilor economici pentru import, comercializare şi prestare de servicii cu produse de uz fitosanitar, în condiţiile legii;
g) prelevarea probelor pentru controlul oficial al calitãţii produselor pentru protecţia plantelor, prin laboratorul central şi prin laboratoarele regionale specializate;
h) prelevarea probelor pentru controlul oficial al reziduurilor de pesticide din plante şi produse vegetale din producţia internã şi din import;
i) asigurarea la nivelul judeţului a controlului, monitorizãrii generale şi monitorizãrilor specifice pentru organismele de carantinã, în conformitate cu planurile anuale de monitorizare fitosanitarã;
j) coordonarea, elaborarea şi urmãrirea aplicãrii tehnologiilor din domeniul protecţiei plantelor;
k) activitatea de poliţie fitosanitarã;
l) urmãrirea respectãrii legislaţiei în vigoare în domeniu;
m) eliberarea paşapoartelor fitosanitare, a certificatelor fitosanitare şi a altor documente prevãzute de lege;
n) dezvoltarea sistemului de asigurare a calitãţii;
o) participarea la implementarea programelor cu finanţare externã, şi anume: Instrumentul de preaderare finanţat de Uniunea Europeanã pentru a sprijini ţãrile candidate din Europa Centralã şi de Est în vederea aderãrii la Uniunea Europeanã (PHARE), Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agriculturã (FAO), Programul Special de Preaderare pentru Agriculturã şi Dezvoltare Ruralã (SAPARD) şi Banca Mondialã, în domeniul fitosanitar;
p) actualizarea bazei de date a Sistemului Informatic Naţional pentru Protecţia Plantelor;
r) asigurarea implementãrii reglementãrilor specifice, armonizate cu reglementãrile comunitare în domeniu;
s) participarea la misiunile de evaluare tehnicã organizate de Comisia Europeanã TAIEX;
ş) fac, anual, propuneri Agenţiei Naţionale Fitosanitare privind necesarul de fonduri pentru combaterea agenţilor de dãunare subvenţionaţi de la bugetul de stat;
t) urmãrirea modului de utilizare a fondurilor bugetare destinate protecţiei plantelor;
ţ) organizarea simpozioanelor şi instruirilor pe probleme specifice pentru producãtorii agricoli şi prestatorii de servicii de la nivelul judeţului;
u) controlul utilizãrii, depozitãrii şi etichetãrii produselor pentru protecţia plantelor;
v) participarea la activitãţile şi întâlnirile organizate în cadrul sistemului de siguranţã alimentarã.
ART. 6
Serviciile publice de protecţie a plantelor, aflate în subordinea consiliilor judeţene, se privatizeazã.
ART. 7
(1) În situaţia apariţiei agenţilor de dãunare, care prin atacul lor pun în pericol producţia agricolã, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale alocã fonduri de la buget pentru acţiunea de combatere a acestora, în scopul achiziţionãrii produselor de uz fitosanitar şi achitãrii contravalorii lucrãrilor de combatere a agenţilor dãunãtori.
(2) Agenţii de dãunare se nominalizeazã prin ordin al ministrului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale.
ART. 8
La data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/1999 privind reorganizarea activitãţii de protecţie a plantelor şi carantinã fitosanitarã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 11 octombrie 2002, şi orice alte dispoziţii contrare.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
LUCIAN AUGUSTIN BOLCAŞ

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 1 martie 2006.
Nr. 37.

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016