Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 369 din 2 octombrie 2006  pentru ratificarea Conventiei internationale privind reprimarea actelor de terorism nuclear, semnata la New York la 14 septembrie 2005    Twitter Facebook
Cautare document

LEGE nr. 369 din 2 octombrie 2006 pentru ratificarea Conventiei internationale privind reprimarea actelor de terorism nuclear, semnata la New York la 14 septembrie 2005

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 octombrie 2006
Parlamentul României adoptã prezenta lege.

ART. 1
Se ratificã Convenţia internaţionalã privind reprimarea actelor de terorism nuclear, adoptatã de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia nr. A/RES/59/290/2005 şi semnatã de România la New York la 14 septembrie 2005.
ART. 2
Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare se va formula urmãtoarea declaraţie:
"În baza art. 9 alin. 3 din Convenţie, România declarã cã îşi stabileşte jurisdicţia pentru infracţiunile prevãzute la art. 2, în toate cazurile prevãzute de art. 9 alin. 1 şi 2, potrivit dispoziţiilor aplicabile în materie din dreptul intern."

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Bucureşti, 2 octombrie 2006.
Nr. 369.

CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ
privind reprimarea actelor de terorism nuclear*)
________
*) Traducere.

Statele pãrţi la prezenta convenţie,
luând în considerare scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite privitoare la menţinerea pãcii şi securitãţii internaţionale şi promovarea unor relaţii de bunã vecinãtate, prietenie şi cooperare între state,
amintind Declaraţia datã cu ocazia celei de-a 50-a aniversãri a creãrii Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), la 24 octombrie 1995,
recunoscând dreptul tuturor statelor de a dezvolta şi de a folosi energia nuclearã în scopuri paşnice şi interesele lor legitime faţã de beneficiile potenţiale care rezultã din folosirea paşnicã a energiei nucleare,
în spiritul Convenţiei privind protecţia fizicã a materialelor nucleare din 1980,
profund preocupate de escaladarea la nivel mondial a actelor de terorism, în toate formele şi manifestãrile sale,
reamintind Declaraţia referitoare la mãsurile de eliminare a terorismului internaţional, anexatã la Rezoluţia 49/60 a Adunãrii Generale a ONU din 9 decembrie 1994, în care inter alia, statele membre ale ONU au reafirmat în mod solemn condamnarea necondiţionatã a tuturor actelor, metodelor şi practicilor teroriste ca fiind acte criminale şi nejustificate, indiferent de cine sunt comise şi de locul unde se produc, inclusiv a celor care pun în pericol relaţiile de prietenie dintre state şi popoare şi ameninţã integritatea teritorialã şi securitatea statelor,
observând cã declaraţia încurajeazã, în acelaşi timp, statele sã examineze urgent domeniul de aplicare a prevederilor legale internaţionale referitoare la prevenirea, combaterea şi eliminarea terorismului în toate formele şi manifestãrile sale, cu scopul de a asigura existenţa unui cadru legal cuprinzãtor care sã acopere toate aspectele acestei probleme,
amintind Rezoluţia 51/210 a Adunãrii Generale a ONU din 17 decembrie 1996 şi Declaraţia privind completarea Declaraţiei din 1994 privind mãsurile pentru eliminarea terorismului internaţional, anexatã la acest document,
amintind, de asemenea, cã, în conformitate cu Rezoluţia 51/210 a Adunãrii Generale a ONU, a fost creat un comitet ad-hoc pentru elaborarea, inter alia, a unei convenţii internaţionale pentru combaterea actelor de terorism nuclear, care sã completeze instrumentele internaţionale existente în acest domeniu,
observând cã actele de terorism nuclear se pot solda cu consecinţele cele mai grave şi pot ameninţa pacea şi securitatea internaţionalã,
observând, de asemenea, cã prevederile legale multilaterale existente nu creeazã un cadru adecvat de abordare a acestor atacuri,
fiind convinse de necesitatea de a întãri urgent cooperarea internaţionalã dintre state în elaborarea şi adoptarea unor mãsuri practice şi eficiente de prevenire a unor asemenea acte de terorism şi de urmãrire şi pedepsire a persoanelor care le comit,
observând cã activitãţile forţelor militare ale statelor sunt guvernate de reglementãri ale dreptului internaţional care se situeazã în afara cadrului prezentei convenţii şi cã excluderea unor anumite acţiuni din aria de aplicare a prezentei convenţii nu scuzã şi nu acordã un caracter licit unor acte care sunt ilegale şi nu împiedicã, prin urmare, exercitarea urmãririi în baza altor legi,
au convenit dupã cum urmeazã:

ART. 1
Pentru scopurile prezentei convenţii:
1. Material radioactiv reprezintã material nuclear şi alte substanţe radioactive conţinând nuclizi care suferã dezintegrare spontanã (proces însoţit de emisia unuia sau a mai multor tipuri de radiaţii ionizante, cum ar fi particulele alfa, beta, neutroni şi raze gama) şi care, datoritã proprietãţilor lor radiologice sau fisionabile, pot cauza moartea, vãtãmãri corporale grave sau daune importante bunurilor ori mediului.
2. Material nuclear reprezintã plutoniul, cu excepţia celui care are concentraţia izotopicã mai mare de 80% în plutoniu 238; uraniu 233; uraniul îmbogãţit în izotopii 235 sau 233; uraniul care conţine amestecul de izotopi care apare în naturã altfel decât în forma mineralã ori a reziduurilor minerale; sau orice alte materiale care conţin una ori mai multe dintre substanţele prezentate anterior.
Uraniul îmbogãţit în izotopii 235 sau 233 reprezintã uraniul conţinând fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie aceşti doi izotopi într-o astfel de cantitate încât raportul dintre suma acestor doi izotopi şi izotopul 238 sã fie superior raportului dintre izotopul 235 şi izotopul 238 din uraniul natural.
3. Instalaţie nuclearã reprezintã:
a) orice reactor nuclear, inclusiv reactoarele instalate pe nave, vehicule, aeronave sau obiecte spaţiale pentru a fi folosite ca sursã de energie în scopul propulsiei unor astfel de nave, vehicule, aeronave sau obiecte spaţiale ori pentru orice alte scopuri;
b) orice uzinã sau mijloc de transport folositã/folosit pentru producerea, stocarea, procesarea sau transportul materialelor radioactive.
4. Dispozitiv reprezintã:
a) orice dispozitiv exploziv nuclear; sau
b) orice dispozitiv de dispersie a materialelor radioactive sau de emitere a radiaţiilor care, datoritã proprietãţilor lor radiologice, pot cauza moartea, vãtãmãri corporale grave sau daune importante bunurilor ori mediului.
5. Echipamentele statului sau echipamentele guvernamentale includ toate obiectivele permanente sau temporare ori mijloacele de transport care sunt folosite sau ocupate de cãtre reprezentanţii unui stat, membrii unui guvern, ai unui organism legislativ ori judiciar sau de cãtre funcţionari ori angajaţi ai unui stat sau ai altor autoritãţi ori entitãţi publice sau de cãtre angajaţi ori oficiali ai unei organizaţii interguvernamentale în exercitarea obligaţiilor lor oficiale.
6. Forţele militare ale unui stat reprezintã forţele militare ale unui stat care sunt organizate, antrenate şi echipate, în baza legislaţiei naţionale a acestuia, cu scopul principal de a asigura apãrarea sau securitatea naţionalã, şi persoanele care sprijinã aceste forţe militare şi care se aflã în mod oficial sub comanda, controlul şi responsabilitatea acestora.
ART. 2
1. Orice persoanã comite o infracţiune în sensul prevederilor prezentei convenţii, dacã acea persoanã, în mod ilegal şi intenţionat:
a) deţine material radioactiv sau produce ori deţine un dispozitiv:
(i) cu scopul de a provoca moartea ori vãtãmãri corporale grave; sau
(ii) cu scopul de a provoca daune importante bunurilor sau mediului;
b) foloseşte în vreun fel un material sau un dispozitiv radioactiv ori foloseşte sau avariazã o instalaţie nuclearã astfel încât sã se elibereze sau sã existe riscul eliberãrii unui material radioactiv:
(i) cu scopul de a provoca moartea ori vãtãmãri corporale grave; sau
(ii) cu scopul de a provoca daune importante bunurilor ori mediului; sau
(iii) cu intenţia de a constrânge o persoanã fizicã sau juridicã, o organizaţie internaţionalã ori un stat sã facã sau sã se abţinã de la o acţiune.
2. De asemenea, o persoanã comite o infracţiune dacã:
a) ameninţã, în împrejurãri care indicã faptul cã ameninţarea este credibilã, cã va comite una dintre infracţiunile prevãzute la alin. 1 lit. b); sau
b) solicitã în mod ilegal şi intenţionat material radioactiv, un dispozitiv sau o instalaţie nuclearã, prin ameninţare, în împrejurãri care indicã faptul cã ameninţarea este credibilã, sau prin folosirea forţei.
3. De asemenea, o persoanã sãvârşeşte o infracţiune dacã aceasta comite o tentativã la una dintre infracţiunile prevãzute la alin 1.
4. De asemenea, orice persoanã sãvârşeşte o infracţiune dacã:
a) participã în calitate de complice la infracţiunile prevãzute la alin. 1, 2 ori 3; sau
b) organizeazã comiterea sau coordoneazã alte persoane în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevãzute la alin. 1, 2 ori 3; sau
c) contribuie într-un alt mod la comiterea uneia sau a mai multor infracţiuni prevãzute la alin. 1, 2 ori 3 de cãtre un grup de persoane care acţioneazã pentru un scop comun, dacã aceastã contribuţie este intenţionatã şi fãcutã fie cu scopul facilitãrii activitãţii infracţionale generale a grupului sau pentru a servi scopurilor acestuia, fie cunoscând intenţia grupului de a comite infracţiunea sau infracţiunile respective.
ART. 3
Prezenta convenţie nu se aplicã în cazul în care infracţiunea este comisã în interiorul unui singur stat, când presupusul fãptuitor şi victimele infracţiunii sunt cetãţeni ai acestui stat, când presupusul fãptuitor al infracţiunii se gãseşte pe teritoriul acestui stat şi niciun alt stat nu are motive sã stabileascã propria competenţã, conform art. 9 alin 1 sau 2, fiind înţeles cã în aceste cazuri se vor aplica prevederile art. 7, 12, 14, 15, 16 şi 17, dupã caz.
ART. 4
1. Nicio prevedere a prezentei convenţii nu afecteazã alte drepturi, obligaţii şi responsabilitãţi ale statelor şi persoanelor prevãzute în dreptul internaţional, în special scopurile şi principiile Cartei ONU şi dreptul internaţional umanitar.
2. Activitãţile desfãşurate de forţele militare în cursul unui conflict armat în înţelesul dreptului internaţional umanitar, care sunt guvernate de acest drept, precum şi activitãţile desfãşurate de forţele militare ale unui stat în exercitarea sarcinilor oficiale, în mãsura în care acestea sunt guvernate de alte reguli ale dreptului internaţional, nu intrã sub incidenţa prezentei convenţii.
3. Dispoziţiile alin. 2 nu pot fi interpretate în sensul aprobãrii sau acordãrii unui caracter legal unor fapte ilegale ori în scopul efectuãrii urmãririi penale în baza altor legi.
4. Prezenta convenţie nu se referã şi nici nu poate fi consideratã ca referindu-se în vreun mod la problematica legalitãţii folosirii sau a ameninţãrii cu folosirea armelor nucleare de cãtre un stat.
ART. 5
Fiecare stat parte adoptã mãsurile necesare pentru:
a) a prevedea ca infracţiuni în dreptul sãu intern faptele prevãzute la art. 2;
b) a stabili pentru infracţiunile respective unele pedepse corespunzãtoare, care sã ţinã seama de gravitatea acestor infracţiuni.
ART. 6
Fiecare stat parte adoptã mãsurile necesare, inclusiv legislaţie internã, dacã este cazul, pentru a se asigura cã actele criminale prevãzute de prezenta convenţie, mai ales cele concepute sau calculate pentru a provoca teroare în rândul populaţiei, al unui grup de persoane ori al unor indivizi, nu vor putea fi justificate în nicio împrejurare prin considerente de naturã politicã, filozoficã, ideologicã, rasialã, etnicã, religioasã sau prin alte motive similare şi cã sunt sancţionate cu pedepse proporţionale cu gravitatea lor.
ART. 7
1. Statele pãrţi trebuie sã coopereze prin:
a) adoptarea tuturor mãsurilor posibile, inclusiv, dacã este necesar, prin adaptarea legislaţiilor lor naţionale, pentru a preveni şi a contracara pregãtirea pe teritoriul lor a comiterii, pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, a infracţiunilor prevãzute la art. 2, inclusiv a mãsurilor de interzicere pe teritoriul lor naţional a activitãţilor persoanelor, grupurilor ori organizaţiilor care încurajeazã, instigã, organizeazã, finanţeazã în cunoştinţã de cauzã sau asigurã cu bunã ştiinţã asistenţã tehnicã ori informaţii sau participã la sãvârşirea acestor infracţiuni;
b) efectuarea unui schimb de informaţii precise şi verificate, în conformitate cu prevederile legislaţiilor lor naţionale, prin modalitãţile şi cu respectarea condiţiilor prevãzute în acestea, şi coordonarea mãsurilor administrative sau de altã naturã adoptate, dupã caz, pentru depistarea, prevenirea, combaterea şi cercetarea infracţiunilor prevãzute la art. 2 şi pentru instituirea procedurilor penale împotriva persoanelor suspectate de comiterea unor asemenea infracţiuni. În mod special, un stat parte trebuie sã adopte mãsurile adecvate pentru a informa fãrã întârziere celelalte state la care se face referire la art. 9 cu privire la comiterea infracţiunilor prevãzute la art. 2, precum şi cu privire la pregãtirile vizând comiterea unor asemenea infracţiuni despre care a luat cunoştinţã şi sã informeze, atunci când este cazul, organizaţiile internaţionale.
2. Statele pãrţi trebuie sã adopte mãsurile adecvate, în conformitate cu legislaţiile lor naţionale, pentru a proteja confidenţialitatea oricãrei informaţii primite în mod confidenţial în virtutea prezentei convenţii de la un alt stat parte sau prin participarea la o activitate desfãşuratã pentru implementarea acestei convenţii. Dacã statele pãrţi furnizeazã informaţii în mod confidenţial unor organizaţii internaţionale, trebuie adoptate mãsuri pentru a se asigura protejarea confidenţialitãţii acelor informaţii.
3. Prevederile prezentei convenţii nu impun statelor pãrţi obligaţia de a comunica informaţii pe care nu le este permis sã le transmitã în baza legislaţiilor lor naţionale sau a cãror comunicare ar pune în pericol securitatea statului ori protecţia fizicã a materialului nuclear.
4. Statele pãrţi vor informa secretarul general al ONU cu privire la autoritãţile lor competente şi punctele de legãturã însãrcinate cu transmiterea şi primirea informaţiilor la care se face referire în prezentul articol. Secretarul general al ONU va comunica, la rândul sãu, informaţiile referitoare la autoritãţile competente şi punctele de legãturã tuturor statelor pãrţi şi Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomicã. Accesul la aceste autoritãţi şi puncte de legãturã trebuie sã fie posibil în permanenţã.
ART. 8
În scopul prevenirii infracţiunilor care intrã sub incidenţa prezentei convenţii, statele pãrţi trebuie sã depunã toate eforturile pentru a adopta mãsurile adecvate de asigurare a protecţiei materialelor radioactive, având în vedere recomandãrile şi funcţiile relevante ale Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomicã.
ART. 9
1. Fiecare stat parte trebuie sã adopte toate mãsurile care sunt necesare pentru a-şi stabili competenţa asupra infracţiunilor prevãzute la art. 2, atunci când:
a) infracţiunea este comisã pe teritoriul acelui stat; sau
b) infracţiunea este comisã la bordul unei nave aflate sub pavilionul acelui stat ori al unei aeronave care este înregistratã în baza legislaţiei acelui stat la momentul comiterii infracţiunii; sau
c) infracţiunea este comisã de cãtre un cetãţean al acelui stat.
2. De asemenea, fiecare stat parte poate sã îşi stabileascã propria competenţã asupra oricãrei infracţiuni de acest fel, atunci când:
a) infracţiunea este comisã împotriva unuia dintre cetãţenii sãi; sau
b) infracţiunea este comisã împotriva unui echipament public al statului sau unui echipament guvernamental al acelui stat în strãinãtate, inclusiv împotriva unei ambasade sau altor sedii diplomatice ori consulare ale acelui stat; sau
c) infracţiunea este comisã de cãtre o persoanã apatridã care îşi are reşedinţa obişnuitã pe teritoriul acelui stat; sau
d) infracţiunea este comisã în încercarea de a constrânge acel stat sã facã ori sã nu facã un act; sau
e) infracţiunea este comisã la bordul unui avion exploatat de guvernul acelui stat.
3. Cu ocazia ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii la prezenta convenţie, fiecare stat parte va notifica secretarului general al ONU competenţa stabilitã potrivit legislaţiei naţionale şi în conformitate cu alin. 2. În caz de modificare, statul parte îl informeazã imediat despre aceasta pe secretarul general al ONU.
4. Fiecare stat parte adoptã totodatã mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute la art. 2, în cazul în care autorul presupus al infracţiunii se gãseşte pe teritoriul sãu şi acest stat nu îl extrãdeazã cãtre unul dintre statele pãrţi care şi-au stabilit competenţa în conformitate cu alin. 1 şi 2.
5. Prezenta convenţie nu exclude exercitarea oricãrei competenţe în materie penalã, stabilitã de un stat parte, în conformitate cu legislaţia naţionalã.
ART. 10
1. De îndatã ce primeşte informaţii cã una dintre infracţiunile prevãzute la art. 2 a fost comisã sau este comisã pe teritoriul unui stat parte sau potrivit cãrora o persoanã care a comis ori care se presupune cã a comis o astfel de infracţiune este posibil sã fie prezentã pe teritoriul sãu, statul parte în cauzã va lua mãsurile necesare, potrivit legislaţiei naţionale, pentru a investiga faptele care i-au fost aduse la cunoştinţã.
2. Dacã apreciazã cã situaţia o justificã, statul parte pe teritoriul cãruia se aflã autorul sau presupusul autor va lua mãsurile adecvate, potrivit legislaţiei naţionale, pentru a asigura prezenţa acelei persoane în vederea urmãririi sau extrãdãrii.
3. Orice persoanã faţã de care sunt adoptate mãsurile prevãzute la alin. 2 va avea dreptul:
a) sã comunice fãrã întârziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului al cãrui cetãţean este ori al statului care este îndreptãţit sã îi protejeze drepturile sau, dacã acea persoanã este apatridã, al statului pe teritoriul cãruia acea persoanã îşi are reşedinţa obişnuitã;
b) sã fie vizitatã de un reprezentant al acelui stat;
c) sã fie informatã cu privire la drepturile sale prevãzute la lit. a) şi b).
4. Drepturile la care se face referire la alin. 3 vor fi exercitate în conformitate cu legile şi reglementãrile statului pe teritoriul cãruia se aflã autorul sau presupusul autor, cu condiţia ca aceste legi şi reglementãri sã permitã deplina realizare a scopurilor pentru care au fost prevãzute drepturile menţionate la alin. 3.
5. Prevederile alin. 3 şi 4 nu aduc atingere dreptului fiecãrui stat îndreptãţit sã îşi exercite competenţa, în conformitate cu art. 9 alin. 1 lit. c) sau alin. 2 lit. c), de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii sã comunice cu presupusul autor şi sã îl viziteze pe acesta.
6. Atunci când un stat parte a reţinut o persoanã, în temeiul dispoziţiilor prezentului articol, acesta va notifica imediat, în mod direct sau prin intermediul secretarului general al ONU, statele pãrţi care şi-au stabilit competenţa în conformitate cu art. 9 alin. 1 şi 2 şi, în cazul în care considerã cã este necesar, orice alt stat parte interesat, cu privire la faptul cã acea persoanã este reţinutã şi la circumstanţele care justificã reţinerea acelei persoane. Statul care efectueazã investigaţiile prevãzute la alin. 1 va informa imediat statele pãrţi asupra rezultatelor cercetãrilor şi va indica dacã intenţioneazã sã-şi exercite jurisdicţia.
ART. 11
1. În cazurile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 9, statul parte pe teritoriul cãruia se gãseşte autorul presupus al infracţiunii este obligat, dacã nu extrãdeazã acea persoanã, sã prezinte cazul, fãrã întârziere şi fãrã nicio excepţie, indiferent dacã infracţiunea a fost sau nu a fost comisã pe teritoriul sãu, autoritãţilor sale competente, pentru a exercita acţiunea penalã potrivit procedurii prevãzute de legislaţia sa. Aceste autoritãţi hotãrãsc în aceleaşi condiţii ca pentru orice altã infracţiune care are caracter grav conform legislaţiei statului respectiv.
2. De fiecare datã când legislaţia internã a unui stat parte nu îi permite acestuia sã extrãdeze sau sã predea pe unul dintre cetãţenii sãi decât cu condiţia ca acea persoanã sã fie trimisã înapoi pentru a-şi executa pedeapsa la care a fost condamnatã la terminarea procesului sau procedurii pentru care extrãdarea ori predarea i-a fost cerutã şi cu condiţia ca acest stat şi statul care reclamã extrãdarea sã accepte aceastã cerere şi celelalte condiţii pe care le apreciazã necesare, extrãdarea sau predarea condiţionatã este suficientã pentru a stinge obligaţia prevãzutã la alin. 1.
ART. 12
Oricãrei persoane reţinute sau împotriva cãreia au fost luate alte mãsuri ori au fost efectuate proceduri, ca urmare a prevederilor prezentei convenţii, îi vor fi asigurate un tratament echitabil, precum şi toate drepturile şi garanţiile, în conformitate cu legislaţia statului pe teritoriul cãruia se aflã şi cu dispoziţiile aplicabile ale dreptului internaţional, inclusiv prevederile în materia drepturilor omului.
ART. 13
1. Infracţiunile prevãzute la art. 2 sunt considerate de plin drept ca fiind cazuri de extrãdare în toate tratatele de extrãdare existente între oricare dintre statele pãrţi anterior intrãrii în vigoare a prezentei convenţii. Statele pãrţi se obligã sã includã astfel de infracţiuni care dau loc la extrãdare în fiecare tratat de extrãdare ce va fi încheiat ulterior între ele.
2. Atunci când un stat parte care condiţioneazã extrãdarea de existenţa unui tratat primeşte o cerere de extrãdare de la un alt stat parte faţã de care este obligat printr-un tratat privind extrãdarea, statul solicitat poate sã considere prezenta convenţie ca fiind baza juridicã pentru extrãdare în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute la art. 2. Extrãdarea se supune celorlalte condiţii prevãzute de legislaţia statului cãruia i s-a cerut extrãdarea.
3. Statele pãrţi care nu condiţioneazã extrãdarea de existenţa unui tratat recunosc reciproc infracţiunile prevãzute la art. 2 drept cazuri de extrãdare, în condiţiile prevãzute de legislaţia statului solicitat.
4. Dacã este necesar, infracţiunile prevãzute la art. 2 sunt considerate, în scopul extrãdãrii între statele pãrţi, ca nefiind comise exclusiv în locul în care au fost sãvârşite, ci şi pe teritoriul statelor care şi-au stabilit jurisdicţia în conformitate cu art. 9 alin. 1 şi 2.
5. Prevederile tuturor înţelegerilor şi tratatelor de extrãdare dintre statele pãrţi cu privire la infracţiunile prevãzute la art. 2 sunt considerate ca fiind modificate între statele pãrţi în mãsura în care sunt incompatibile cu prezenta convenţie.
ART. 14
1. Statele pãrţi îşi acordã reciproc cea mai extinsã asistenţã în vederea efectuãrii oricãrei anchete, proceduri penale sau proceduri de extrãdare ce vizeazã infracţiunile prevãzute la art. 2, inclusiv pentru obţinerea elementelor de probã care sunt necesare scopurilor procedurii.
2. Statele pãrţi îşi vor îndeplini obligaţiile care rezultã din prevederile alin. 1 în conformitate cu tratatele sau cu alte acorduri cu privire la asistenţa judiciarã reciprocã, încheiate între ele. În absenţa unor astfel de tratate sau acorduri, statele pãrţi îşi acordã asistenţã în conformitate cu legislaţia lor naţionalã.
ART. 15
Niciuna dintre infracţiunile prevãzute la art. 2 nu va fi consideratã, în scopul extrãdãrii sau al asistenţei judiciare reciproce, ca infracţiune politicã sau infracţiune conexã unei infracţiuni politice ori infracţiune sãvârşitã din motive politice. Prin urmare, o cerere de extrãdare sau de asistenţã juridicã reciprocã în cazul unei astfel de infracţiuni nu va putea fi refuzatã pentru motivul cã aceasta priveşte o infracţiune politicã, o infracţiune conexã unei infracţiuni politice sau o infracţiune sãvârşitã din motive politice.
ART. 16
Nicio dispoziţie a prezentei convenţii nu va fi interpretatã ca impunând o obligaţie de extrãdare sau de acordare a asistenţei judiciare reciproce, dacã statul parte solicitat are motive serioase sã creadã cã cererea de extrãdare sau de asistenţã judiciarã vizând infracţiunile prevãzute la art. 2 a fost prezentatã cu scopul de a urmãri şi de a pedepsi o persoanã pe motive de rasã, religie, naţionalitate, origine etnicã sau opinii politice ori cã soluţionarea acestei cereri ar aduce un prejudiciu situaţiei acestei persoane pentru oricare dintre aceste motive.
ART. 17
1. O persoanã aflatã în detenţie sau care executã o pedeapsã pe teritoriul unui stat parte şi a cãrei prezenţã este necesarã într-un alt stat parte în scopul de a depune mãrturie, de a identifica sau de a ajuta la stabilirea faptelor în cursul cercetãrii şi urmãririi penale a infracţiunilor stipulate în prezenta convenţie poate fi transferatã dacã sunt îndeplinite urmãtoarele condiţii:
a) persoana îşi dã liber şi în cunoştinţã de cauzã consimţãmântul; şi
b) autoritãţile competente ale ambelor state consimt la acest transfer, în condiţiile pe care acestea le considerã adecvate.
2. Pentru scopurile prezentului articol:
a) statul spre care se face transferul are puterea şi obligaţia de a ţine persoana transferatã în detenţie, în afarã de cazul în care a primit o cerere sau o autorizaţie contrarã din partea statului din care persoana a fost transferatã;
b) statul spre care este efectuat transferul îşi îndeplineşte fãrã întârziere obligaţia de a returna persoana respectivã în paza statului din care a fost transferatã, conform celor convenite în prealabil sau conform celor decise de cãtre autoritãţile competente din cele douã state;
c) statul spre care se efectueazã transferul nu poate pretinde statului din care se face transferul sã angajeze o procedurã de extrãdare pentru ca persoana în cauzã sã îi fie remisã;
d) se va lua în considerare perioada pe care persoana în cauzã a petrecut-o în detenţie în statul în care a fost transferatã, în scopul computãrii pedepsei de executat în statul din care a fost transferatã.
3. În afarã de cazul în care statul parte din care o persoanã urmeazã sã fie transferatã în conformitate cu prezentul articol îşi dã acordul în acest sens, persoana respectivã, indiferent de cetãţenia pe care o are, nu va fi urmãritã, deţinutã sau supusã altor restricţii privind libertatea sa de mişcare pe teritoriul statului spre care acea persoanã este transferatã, în legãturã cu actele sau condamnãrile anterioare plecãrii sale de pe teritoriul statului din care acea persoanã a fost transferatã.
ART. 18
1. Dacã un stat parte a preluat sau deţine controlul asupra unor materiale radioactive, dispozitive sau instalaţii nucleare, dupã comiterea uneia dintre infracţiunile stipulate la art. 2, acesta trebuie:
a) sã ia mãsurile necesare pentru ca materialele radioactive, dispozitivele sau instalaţiile nucleare sã fie neutralizate;
b) sã se asigure cã materialul nuclear este deţinut în conformitate cu sistemul de garanţii nucleare stabilit de Agenţia Internaţionalã pentru Energia Atomicã; şi
c) sã respecte recomandãrile de protecţie fizicã, precum şi standardele de sãnãtate şi securitate nucleare publicate de Agenţia Internaţionalã pentru Energia Atomicã.
2. În urma finalizãrii oricãror proceduri privind una dintre infracţiunile la care se referã art. 2 sau mai devreme dacã dreptul internaţional o cere, toate materialele radioactive, dispozitivele sau instalaţiile nucleare vor fi restituite, dupã consultarea (mai ales în legãturã cu modalitãţile de restituire şi depozitare) cu statele pãrţi implicate, statului parte cãruia îi aparţin, statului parte al cãrui cetãţean sau rezident este persoana fizicã ori juridicã aflatã în posesia unor astfel de materiale radioactive, dispozitive sau instalaţii ori statului parte de pe teritoriul cãruia acestea au fost sustrase sau obţinute în mod ilegal.
3. a) Dacã unui stat parte i se interzice, prin legislaţia naţionalã sau dreptul internaţional, sã restituie sau sã primeascã astfel de materiale radioactive, dispozitive ori instalaţii nucleare sau dacã statele pãrţi implicate convin astfel, sub rezerva prevederilor lit. b), statul parte care deţine materialele sau dispozitivele radioactive ori instalaţiile nucleare va continua sã ia mãsurile descrise la alin. 1; astfel de materiale sau dispozitive radioactive ori instalaţii nucleare vor fi folosite doar în scopuri paşnice;
b) Dacã este împotriva legii pentru statul parte aflat în posesia materialelor radioactive sau dispozitivelor ori instalaţiilor nucleare sã le deţinã, acel stat se va asigura cã acestea sunt transferate, cât mai repede posibil, cãtre un stat pentru care deţinerea lor nu este ilegalã şi care, dacã este necesar, a oferit asigurãri în conformitate cu alin. 1, cu consultarea statului respectiv, cu scopul neutralizãrii acestora; astfel de materiale radioactive sau dispozitive ori instalaţii nucleare vor fi folosite doar în scopuri paşnice.
4. Dacã materialele radioactive, dispozitivele sau instalaţiile nucleare la care se face referire la alin. 1 şi 2 nu aparţin niciunuia dintre statele pãrţi sau niciunui cetãţean ori rezident al unui stat parte sau nu au fost sustrase ori obţinute ilegal de pe teritoriul unui stat parte ori dacã niciun stat nu doreşte sã primeascã astfel de materiale, dispozitive sau instalaţii, în baza prevederilor alin. 3, va fi luatã o decizie separatã cu privire la depozitarea acestor materiale, în urma consultãrii dintre statele implicate şi organizaţiile internaţionale responsabile, conform alin. 3 lit. b).
5. Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. 1, 2, 3 şi 4 statul parte care deţine materiale radioactive, dispozitive sau instalaţii nucleare poate solicita asistenţa şi cooperarea altor state pãrţi, în special statelor pãrţi implicate, şi a organizaţiilor internaţionale responsabile, în special Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomicã. Statele pãrţi şi organizaţiile internaţionale sunt încurajate sã furnizeze tot ajutorul posibil, respectând prevederile acestui alineat.
6. Statele pãrţi implicate în depozitarea şi deţinerea materialelor radioactive, dispozitivelor sau instalaţiilor nucleare, respectând prevederile prezentului articol, îl vor informa pe directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomicã în legãturã cu modul în care au fost depozitate aceste materiale. Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomicã va transmite informaţia statelor pãrţi.
7. În eventualitatea oricãrei dispersii de material radioactiv din cauza uneia dintre infracţiunile prevãzute la art. 2, nicio dispoziţie a prezentului articol nu va afecta în niciun fel regulile de drept internaţional care guverneazã rãspunderea pentru daune nucleare sau alte reglementãri ale dreptului internaţional.
ART. 19
Statul parte în care a fost începutã urmãrirea penalã împotriva autorului presupus al infracţiunii comunicã rezultatul definitiv, în conformitate cu legislaţia sa sau cu procedurile aplicabile naţionale, secretarului general al ONU, care informeazã celelalte state pãrţi.
ART. 20
Statele pãrţi se vor consulta între ele în mod direct sau prin intermediul secretarului general al ONU, beneficiind, dacã este necesar, şi de asistenţa organizaţiilor internaţionale, pentru a asigura aplicarea eficientã a prezentei convenţii.
ART. 21
Statele pãrţi trebuie sã îşi îndeplineascã obligaţiile prevãzute în prezenta convenţie într-o manierã aflatã în concordanţã cu principiile egalitãţii suverane şi integritãţii teritoriale ale statelor, precum şi al neamestecului în treburile interne ale altor state.
ART. 22
Nicio prevedere a prezentei convenţii nu abiliteazã vreun stat parte sã exercite, pe teritoriul unui alt stat parte, competenţe sau funcţii care sunt rezervate exclusiv autoritãţilor acelui stat parte prin dreptul sãu intern.
ART. 23
1. Orice diferend dintre douã sau mai multe state pãrţi privind interpretarea ori aplicarea prezentei convenţii şi care nu poate fi soluţionat prin negociere într-un interval de timp rezonabil va fi supus arbitrajului la cererea unuia dintre state. Dacã în termen de 6 luni de la data solicitãrii arbitrajului pãrţile nu cad de acord în ceea ce priveşte organizarea acestuia, oricare dintre pãrţi poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, depunând o cerere, în conformitate cu Statutul Curţii.
2. Oricare stat poate declara, la momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii la prezenta convenţie, cã nu se considerã obligat de prevederile alin. 1. Celelalte state pãrţi nu sunt ţinute de prevederile alin. 1 faţã de orice stat parte care a formulat o asemenea rezervã.
3. Statul care a formulat o rezervã potrivit dispoziţiilor alin. 2 o poate retrage în orice moment prin notificarea secretarului general al ONU.
ART. 24
1. Prezenta convenţie va fi deschisã semnãrii de cãtre toate statele de la 14 septembrie 2005 pânã la 31 decembrie 2006, la sediul central al ONU din New York.
2. Prezenta convenţie este supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la secretarul general al ONU.
3. Prezenta convenţie va fi deschisã pentru aderare oricãrui stat. Instrumentele de aderare trebuie depuse la secretarul general al ONU.
ART. 25
1. Prezenta convenţie intrã în vigoare în cea de-a 30-a zi de la data depunerii celui de-al 22-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la secretarul general al ONU.
2. Pentru fiecare stat care ratificã, acceptã, aprobã sau aderã la prezenta convenţie dupã depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, aceasta va intra în vigoare în a 30-a zi de la depunerea instrumentelor de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare de cãtre statul în cauzã.
ART. 26
1. Orice stat parte poate propune amendamente la prezenta convenţie. Amendamentul propus va fi înaintat depozitarului, care îl va comunica imediat tuturor statelor pãrţi.
2. Dacã majoritatea statelor pãrţi solicitã depozitarului sã convoace o conferinţã pentru studierea amendamentelor propuse, depozitarul va invita toate statele pãrţi sã participe la o asemenea conferinţã, care va începe nu mai devreme de 3 luni de la transmiterea invitaţiilor.
3. În cursul conferinţei se vor depune toate eforturile pentru a se asigura cã amendamentele sunt adoptate prin consens. Dacã acest lucru nu este posibil, amendamentele pot fi adoptate cu o majoritate de douã treimi din numãrul total al statelor pãrţi. Orice amendament adoptat la conferinţã este imediat comunicat tuturor statelor pãrţi de cãtre depozitar.
4. Amendamentul adoptat în conformitate cu alin. 3 va intra în vigoare pentru fiecare stat parte care a depus instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare a amendamentului ori de aderare la acesta, în cea de-a 30 zi de la data la care douã treimi din numãrul statelor pãrţi au depus respectivele lor instrumente. Dupã aceea, amendamentul va intra în vigoare pentru fiecare stat parte în a 30-a zi de la data la care statul în cauzã a depus respectivul instrument.
ART. 27
1. Orice stat parte poate denunţa prezenta convenţie printr-o notificare scrisã adresatã secretarului general al ONU.
2. Denunţarea va produce efecte dupã un an de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general al ONU.
ART. 28
Originalul prezentei convenţii, ale cãrui texte în limbile arabã, chinezã, englezã, francezã, rusã şi spaniolã sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al ONU, care va transmite apoi copii certificate tuturor statelor.
Drept care subsemnatii, imputerniciti in mod corespunzator în acest scop de guvernele lor, au semnat prezenta convenţie, care a fost deschisã spre semnare la sediul ONU de la New York, la 14 septembrie 2005.

__________
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice