Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 369 din 15 septembrie 2004  privind aplicarea Conventiei asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptata la Haga la 25 octombrie 1980, la care Romania a aderat prin   Legea nr. 100/1992     Twitter Facebook
Cautare document

LEGE nr. 369 din 15 septembrie 2004 privind aplicarea Conventiei asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptata la Haga la 25 octombrie 1980, la care Romania a aderat prin Legea nr. 100/1992

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 29 septembrie 2004

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

ART. 1
(1) Ministerul Justiţiei este autoritatea centralã din România pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin Convenţia asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin <>Legea nr. 100/1992 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992, denumitã în continuare Convenţie.
(2) În calitate de autoritate centralã românã, Ministerul Justiţiei coopereazã cu autoritãţile centrale ale celorlalte state pãrţi la Convenţie şi colaboreazã cu instituţiile şi autoritãţile române cu atribuţii în domeniul de aplicare a Convenţiei.
ART. 2
(1) Soluţionarea cererilor adresate de cãtre persoana fizicã, instituţia sau organismul interesat din oricare stat parte la Convenţie, pentru înapoierea copilului aflat pe teritoriul României ca urmare a unei deplasãri sau reţineri ilicite în sensul art. 3 din Convenţie, este de competenţa instanţei judecãtoreşti.
(2) Instanţa competentã pentru soluţionarea cererilor prevãzute la alin. (1) este Tribunalul pentru minori şi familie Bucureşti.
ART. 3
(1) Cererea-tip se adreseazã de cãtre persoana fizicã, instituţia sau organismul interesat ori de cãtre autoritatea centralã a statului parte la Convenţie autoritãţii centrale române. Aceasta verificã îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 8 alin. 2 din Convenţie şi, dacã este cazul, în termen de 10 zile de la primirea cererii, va solicita reclamantului completarea acesteia sau, dupã caz, a actelor doveditoare.
(2) Autoritatea centralã sesizatã potrivit alin. (1) se va adresa de îndatã instanţei judecãtoreşti competente cu o cerere având ca obiect înapoierea minorului, iar, în cazul în care reprezentarea se face prin avocat, va pune la dispoziţie acestuia toate actele necesare promovãrii acţiunii. La cerere se vor anexa cererea-tip completatã şi toate actele doveditoare transmise de statul solicitant.
ART. 4
Dacã autoritatea centralã românã are indicii cã minorul a cãrui înapoiere se solicitã se aflã pe teritoriul altui stat parte la Convenţie, va transmite cererea direct şi fãrã întârziere autoritãţii centrale a acelui stat, informând despre aceasta autoritatea centralã solicitantã sau, dupã caz, reclamantul.
ART. 5
Prevederile art. 3 nu exclud posibilitatea ca reclamantul sã sesizeze direct instanţa judecãtoreascã competentã. În cazul în care cererea se întemeiazã pe prevederile Convenţiei, citarea autoritãţii centrale române este obligatorie.
ART. 6
(1) Cauzele având ca obiect soluţionarea cererilor de înapoiere a unui copil aflat pe teritoriul României în condiţiile art. 3 din Convenţie se soluţioneazã de urgenţã.
(2) Participarea procurorului este obligatorie.
ART. 7
(1) Reprezentarea reclamantului din strãinãtate în faţa instanţelor române se face prin avocat sau de cãtre autoritatea centralã românã.
(2) Autoritatea centralã românã poate facilita, la cererea reclamantului, obţinerea asistenţei juridice din partea unui avocat român.
(3) Asistenţa juridicã gratuitã se acordã potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã civilã şi <>Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 8
(1) Reclamantul din strãinãtate este obligat sã indice domiciliul ales în România unde urmeazã a i se face toate comunicãrile privind procesul. În lipsa unui domiciliu ales, comunicarea actelor se realizeazã prin intermediul autoritãţii centrale române şi al autoritãţii centrale a statului în care reclamantul îşi are reşedinţa.
(2) Soluţionarea cererii se va face în contradictoriu cu persoana despre care se susţine cã a luat sau a reţinut minorul, cu citarea autoritãţii tutelare de la domiciliul acesteia şi a autoritãţii centrale române.
ART. 9
(1) În faţa instanţei pot fi prezentate orice documente şi informãri legate de cauzã atât de pãrţi, cât şi de cãtre autoritatea centralã românã.
(2) Instanţa poate ţine seama de legea şi de hotãrârile judiciare sau administrative strãine pertinente, fãrã a fi nevoie sã recurgã la procedurile specifice de recunoaştere a hotãrârii strãine. De asemenea, instanţa va putea solicita reclamantului prezentarea unei hotãrâri sau a unui alt document emanând de la autoritãţile statului în care copilul îşi are reşedinţa obişnuitã, care sã ateste, dacã legea statului respectiv permite aceasta, faptul cã deplasarea copilului de pe teritoriul acelui stat ori reţinerea a avut loc prin încãlcarea unui drept privind încredinţarea, atribuit potrivit legii statului strãin.
(3) Ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani va putea fi audiat, dacã instanţa considerã necesar.
(4) În toate situaţiile, la audierea copilului va participa un psiholog din cadrul direcţiilor generale de asistenţã socialã şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, care va redacta, la cererea instanţei, un raport psihologic.
ART. 10
(1) Instanţa poate lua oricare dintre mãsurile prevãzute de legislaţia în vigoare pentru protejarea copilului, pe întreaga duratã a procesului.
(2) Instanţa, prin ordonanţã preşedinţialã, poate dispune ridicarea paşaportului şi/sau obligarea de a depune o cauţiune, dacã existã motive care sã justifice temerea cã autorul aducerii sau reţinerii ilicite a copilului pe teritoriul României ar putea pãrãsi ţara împreunã cu minorul. Mãsura ridicãrii paşaportului se dispune pe o duratã determinatã ori pânã la încetarea motivelor care au justificat-o. O copie de pe hotãrâre se comunicã Direcţiei Generale de Evidenţã Informatizatã a Persoanei din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
ART. 11
(1) Dacã instanţa constatã cã deplasarea sau reţinerea copilului pe teritoriul României este ilicitã în sensul art. 3 din Convenţie, va dispune înapoierea copilului în ţara în care acesta îşi are reşedinţa obişnuitã.
(2) Instanţa va fixa, în chiar cuprinsul hotãrârii, un termen pentru executarea obligaţiei de înapoiere a copilului, sub sancţiunea unei amenzi civile în favoarea statului român, cuprinsã între 5 milioane lei şi 25 milioane lei.
(3) Suportarea cheltuielilor pentru înapoierea minorului se stabileşte conform art. 26 alineatul ultim din Convenţie.
(4) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), instanţa poate dispune oricare altã mãsurã prevãzutã la art. 12 şi 13 din Convenţie.
ART. 12
(1) Motivarea hotãrârii se face în termen de 10 zile de la pronunţare.
(2) Hotãrârea este supusã recursului la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia pentru minori şi familie, în termen de 10 zile de la comunicare.
ART. 13
(1) O copie de pe hotãrârea pronunţatã potrivit art. 11 va fi comunicatã autoritãţii centrale române.
(2) Autoritatea centralã românã, pe toatã durata termenului stabilit de instanţã potrivit art. 11 alin. (2), va urmãri dacã obligaţia de înapoiere a copilului este respectatã de persoana obligatã la aceasta. În acest scop, autoritatea centralã românã are dreptul sã participe, prin reprezentant, la oricare dintre procedurile şi demersurile legale necesare pentru înapoierea copilului şi poate solicita relaţii de la instituţiile şi autoritãţile implicate.
(3) În cazul în care obligaţia de înapoiere a copilului nu este executatã de bunãvoie în termenul stabilit de instanţã, la expirarea acestuia autoritatea centralã românã va solicita instanţei comunicarea titlului executoriu cãtre organele fiscale, pentru punerea în executare a amenzii.
ART. 14
(1) Dacã nici dupã aplicarea amenzii prevãzute la art. 11 alin. (2) hotãrârea judecãtoreascã de înapoiere a copilului în ţara reşedinţei sale obişnuite nu este executatã voluntar, se procedeazã la executare silitã, conform Codului de procedurã civilã.
(2) În procedura de executare silitã citarea autoritãţii centrale române este obligatorie.
(3) În mod excepţional, la cererea expresã a autoritãţii centrale a statului solicitant, autoritatea centralã românã poate formula, în numele persoanei fizice, autoritãţii sau al organismului interesat, o cerere de punere în executare silitã a hotãrârii de înapoiere a copilului aflat ilicit pe teritoriul României, dacã persoanei fizice, autoritãţii sau organismului în cauzã nu i s-a acordat asistenţã juridicã gratuitã în condiţiile art. 7 alin. (3).
(4) Instanţa sesizatã cu cererea de executare silitã poate obliga pe cel care refuzã înapoierea copilului sã plãteascã în favoarea statului o amendã civilã de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, stabilitã pe zi de întârziere, pânã la executarea obligaţiei prevãzute în titlul executoriu ori, la cererea celui îndreptãţit, îl poate autoriza pe acesta sã preia, el însuşi sau prin reprezentant, copilul aflat ilicit pe teritoriul României şi sã-l înapoieze în ţara reşedinţei sale obişnuite pe cheltuiala debitorului. În acest din urmã caz persoana îndreptãţitã va putea obţine, prin intermediul autoritãţii centrale române, concursul organelor de poliţie, al jandarmeriei sau al altor agenţi ai forţei publice, precum şi al altor autoritãţi ori instituţii a cãror cooperare este necesarã. Dispoziţiile art. 580^3 şi, respectiv, ale art. 580^2 din Codul de procedurã civilã sunt aplicabile.
ART. 15
(1) În aplicarea art. 15 din Convenţie, la cererea unei autoritãţi judiciare sau administrative a unui stat parte la Convenţie, instanţa românã poate pronunţa o hotãrâre prin care sã se confirme dacã, potrivit legislaţiei române, deplasarea ori reţinerea copilului având reşedinţa obişnuitã în România, pe teritoriul acelui stat, s-a fãcut cu încãlcarea vreunui drept privind încredinţarea.
(2) În soluţionarea cererii instanţa va putea sã ateste, dupã caz:
a) titularul drepturilor cu privire la copil;
b) conţinutul şi limitele drepturilor cu privire la copil, potrivit legii române;
c) dacã, în raport cu elementele menţionate, în sensul legii române, deplasarea copilului de pe teritoriul României sau reţinerea lui în afara acestui teritoriu a respectat drepturile privind încredinţarea copilului ori dacã persoana cãreia îi era încredinţat copilul avea dreptul sã încuviinţeze sau sã se opunã deplasãrii copilului în afara teritoriului României ori reţinerii lui în afara acestui teritoriu;
d) oricare alt aspect determinant pentru a stabili dacã deplasarea sau reţinerea copilului în afara teritoriului României este ilicitã în sensul art. 3 din Convenţie.
(3) Cererea se primeşte de autoritatea centralã românã şi se depune de cãtre aceasta la instanţa competentã potrivit art. 2 alin. (2).
(4) Hotãrârea se dã fãrã citarea pãrţilor, în camera de consiliu, pe baza hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate cu privire la copil, a oricãror alte înscrisuri transmise de autoritatea competentã a statului solicitant conform art. 30 din Convenţie, precum şi pe baza anchetei sociale efectuate de autoritatea tutelarã competentã potrivit legii române. Dispoziţiile Codului de procedurã civilã privind procedura necontencioasã sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(5) Hotãrârea nu este supusã nici unei cãi de atac şi se comunicã autoritãţii judiciare sau administrative solicitante, prin intermediul autoritãţii centrale române.
ART. 16
(1) În aplicarea art. 1 lit. b) şi art. 21 din Convenţie, persoana fizicã, instituţia sau organismul interesat din oricare stat parte la Convenţie poate solicita autoritãţii centrale române acordarea asistenţei pentru organizarea sau protejarea exercitãrii dreptului de vizitare a unui minor având reşedinţa pe teritoriul României.
(2) Cererea va fi însoţitã de actele doveditoare ale dreptului de vizitare stabilit prin hotãrâre a autoritãţii judiciare sau administrative competente potrivit legii statului solicitant, fãrã a fi necesarã vreo procedurã specialã de recunoaştere a acesteia.
ART. 17
(1) Autoritatea centralã românã va lua legãtura cu persoana în a cãrei încredinţare se aflã copilul şi va încerca, direct sau prin intermediul unor specialişti, soluţionarea pe cale amiabilã a cererii privind exercitarea dreptului de vizitare. Ea va atrage atenţia persoanei în a cãrei încredinţare se aflã copilul asupra sancţiunilor ce pot fi aplicate potrivit prezentei legi, în cazul refuzului de a permite de bunãvoie exercitarea dreptului de vizitare.
(2) Autoritatea centralã românã va putea solicita participarea autoritãţii tutelare, a altor autoritãţi ori instituţii a cãror cooperare o considerã necesarã pentru organizarea exercitãrii dreptului de vizitare.
(3) În cazul în care demersurile de soluţionare amiabilã a cererii nu dau rezultat, autoritatea centralã românã va lua mãsurile necesare în vederea punerii în executare silitã a dreptului de vizitare, la cererea expresã a titularului dreptului. Dispoziţiile art. 11 alin. (2), ale art. 13 şi 14 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 18
(1) În cazul în care copilul la care se referã cererea privind exercitarea dreptului de vizitare refuzã constant contactul cu unul dintre pãrinţi sau manifestã sentimente de aversiune faţã de acesta, instanţa poate dispune, în funcţie de vârsta copilului, ca acesta sã urmeze un tratament de consiliere psihologicã pe o duratã ce nu poate depãşi 3 luni.
(2) Cererea poate fi formulatã oricând dupã sesizarea autoritãţii centrale române cu o cerere privind exercitarea dreptului de vizitare, de cãtre oricare dintre pãrinţi, de cãtre persoana cãreia îi este încredinţat copilul sau de cãtre autoritatea centralã românã.
(3) Cererea se soluţioneazã prin încheiere irevocabilã, în camera de consiliu, cu citarea pãrinţilor, a persoanei cãreia îi este încredinţat copilul şi a autoritãţii centrale române. Dispoziţiile art. 9 alin. (3) sunt aplicabile.
(4) Durata şi conţinutul tratamentului de consiliere psihologicã sunt stabilite de psiholog, în baza încheierii instanţei şi dupã o evaluare psihologicã iniţialã a copilului. Psihologul va comunica instanţei durata tratamentului, precum şi, dacã este cazul, modificarea acesteia.
(5) Dupã finalizarea tratamentului psihologul va întocmi un raport privind evaluarea psihologicã finalã şi îl va comunica instanţei.
ART. 19
(1) Dacã se solicitã ca exercitarea dreptului de vizitare sã se facã prin deplasarea minorului în afara teritoriului României, autoritatea centralã românã va sesiza instanţa judecãtoreascã competentã potrivit art. 2 alin. (2).
(2) Soluţionarea cererii se va face cu citarea persoanei cãreia îi este încredinţat minorul, a autoritãţii tutelare în a cãrei circumscripţie se aflã reşedinţa minorului şi a autoritãţii centrale române. Dispoziţiile art. 7 şi ale art. 9 alin. (3) şi (4) sunt aplicabile.
(3) Instanţa îl va putea încuviinţa exercitarea dreptului de vizitare prin deplasarea copilului în afara teritoriului României numai dacã din probele administrate rezultã cã existã garanţii pentru a asigura înapoierea de bunãvoie a copilului. Instanţa va putea obliga pe reclamant la depunerea unei cauţiuni.
(4) Prin hotãrâre se va dispune cu privire la suportarea cheltuielilor prilejuite de exercitarea dreptului de vizitare în conformitate cu art. 26 alineatul final din Convenţie.
ART. 20
În funcţie de împrejurãri, autoritatea centralã românã poate solicita fie autoritãţii centrale a statului în care urmeazã sã se afle minorul pe durata vizitei, fie ambasadei ori consulatului României din acel stat, sã acorde asistenţã şi cooperare pentru verificarea condiţiilor în care are loc vizita şi pentru a asigura readucerea copilului în ţarã la sfârşitul perioadei de vizitã.
ART. 21
În îndeplinirea obligaţiilor sale, autoritatea centralã românã poate, dupã caz:
a) sã sesizeze ori sã solicite cooperarea organelor de poliţie, a jandarmeriei, a consiliului local sau a oricãror autoritãţi competente pentru localizarea copilului despre care are indicii cã a fost adus sau reţinut ilicit pe teritoriul României;
b) sã sesizeze autoritãţile competente cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului pentru a lua, dacã este cazul, mãsurile necesare de protecţie a copilului adus sau reţinut ilicit pe teritoriul României;
c) sã încerce soluţionarea pe cale amiabilã a conflictului ivit sau sã propunã pãrţilor sã apeleze la mediere;
d) sã iniţieze şi sã stabileascã forme de colaborare cu avocaţi specializaţi în materia reglementatã prin Convenţie şi prin prezenta lege, precum şi cu psihologi specializaţi în psihologia copilului;
e) sã coopereze, în limita competenţelor, cu instanţa judecãtoreascã pentru soluţionarea în termen cât mai scurt a cererilor adresate autoritãţilor române în temeiul Convenţiei.
ART. 22
(1) Cererile formulate în temeiul Convenţiei sunt scutite de orice taxã.
(2) Cheltuielile pentru îndeplinirea de cãtre autoritatea centralã românã a obligaţiilor rezultate din Convenţie şi din prezenta lege se suportã din bugetul Ministerului Justiţiei.
ART. 23
Dispoziţiile prezentei legi se completeazã cu cele ale Codului de procedurã civilã.
ART. 24
(1) Modalitatea de exercitare a atribuţiilor Ministerului Justiţiei, în calitate de autoritate centralã, în conformitate cu exigenţele art. 7 din Convenţie, se stabileşte prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei în termen de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) Pânã la înfiinţarea Tribunalului pentru minori şi familie Bucureşti cererile prevãzute la art. 2 alin. (1) vor fi soluţionate de secţiile specializate ale Tribunalului Bucureşti.
ART. 25
Prezenta lege intrã în vigoare la 3 luni de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Bucureşti, 15 septembrie 2004.
Nr. 369.

-----
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice