Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
ART. 1
Prezenta lege reglementeazã constituirea, organizarea, autorizarea şi funcţionarea bãncilor de credit ipotecar ca instituţii de credit în înţelesul <>Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancarã, republicatã.
ART. 2
(1) Bãncile de credit ipotecar se constituie sub forma juridicã de societate comercialã pe acţiuni, cu aprobarea Bãncii Naţionale a României, şi îşi desfãşoarã activitatea pe baza autorizaţiei de funcţionare emise de Banca Naţionalã a României în acest scop.
(2) Societãţile de credit ipotecar care doresc sã îşi desfãşoare activitatea ca bãnci de credit ipotecar vor urma procedura de autorizare pentru bãnci prevãzutã de normele Bãncii Naţionale a României. Pânã la data soluţionãrii cererii de autorizare, precum şi în cazul respingerii cererii, societãţile de credit ipotecar îşi pot desfãşura activitatea în conformitate cu prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 200/2002 privind societãţile de credit ipotecar, aprobatã prin <>Legea nr. 330/2003 .
ART. 3
Se interzice oricãrei persoane care nu are autorizaţie emisã de Banca Naţionalã a României sã utilizeze denumirea de bancã de credit ipotecar sau derivatele acestei denumiri în legãturã cu o activitate, un produs ori un serviciu, cu excepţia cazului în care aceastã utilizare este stabilitã sau recunoscutã printr-un acord internaţional.
ART. 4
(1) Principalul obiect de activitate al bãncilor de credit ipotecar îl constituie desfãşurarea cu titlu profesional a activitãţii de acordare de credite ipotecare pentru investiţii imobiliare şi atragerea de fonduri rambursabile de la public prin emisiune de obligaţiuni ipotecare.
(2) Cu excepţia activitãţii de atragere de depozite, bãncile de credit ipotecar pot desfãşura, în limita autorizaţiei acordate, activitãţile prevãzute la <>art. 11 din Legea nr. 58/1998 , republicatã, în condiţiile în care acestea susţin activitatea de acordare de credite ipotecare şi emisiune de obligaţiuni ipotecare.
(3) Bunurile mobile şi imobile dobândite de o bancã de credit ipotecar ca urmare a executãrii silite a creanţelor bãncii şi care nu sunt utilizate în condiţiile <>art. 13 din Legea nr. 58/1998 , republicatã, vor fi vândute în termen de 24 de luni de la data dobândirii. Pentru motive justificate, termenul poate fi prelungit cu aprobarea Bãncii Naţionale a României.
ART. 5
Intrã sub incidenţa prevederilor <>cap. XII din Legea nr. 58/1998 , republicatã, faptele de încãlcare de cãtre bãncile de credit ipotecar a prevederilor prezentei legi, în baza cãreia îşi desfãşoarã activitatea, în mãsura în care acele legi speciale nu includ dispoziţiile de sancţionare a faptelor respective.
ART. 6
Prezenta lege se completeazã cu prevederile <>Legii nr. 58/1998 , republicatã, în mãsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei legi.
ART. 7
Banca Naţionalã a României va elabora norme de aplicare a prezentei legi în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a acesteia.
ART. 8
Prezenta lege intrã în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
TEODOR VIOREL MELEŞCANU
Bucureşti, 1 martie 2006.
Nr. 33.
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: