Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 3 din 7 ianuarie 1999 pentru ratificarea Conventiei dintre Romania si Spania privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, semnata la Bucuresti la 17 noiembrie 1997
EMITENT: PARLAMENT PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 13 ianuarie 1999
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se ratifica Convenţia dintre România şi Spania privind competenta judiciarã, recunoaşterea şi executarea hotãrârilor în materie civilã şi comercialã, semnatã la Bucureşti la 17 noiembrie 1997.
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 12 octombrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA IONESCU-QUINTUS
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 7 decembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
PAULA IVANESCU
CONVENŢIE
între România şi Spania privind competenta judiciarã, recunoaşterea şi executarea hotãrârilor în materie civilã şi comercialã
România şi Spania, denumite în continuare state contractante,
dorind sa stabileascã relaţii de cooperare juridicã la nivel bilateral, care sa le completeze pe cele existente la nivel multilateral, în cadrul Consiliului Europei,
considerând ca stabilirea unui sistem concordant de competente pentru jurisdictiile lor în plan internaţional şi a unei proceduri suple de executare a hotãrârilor în materie civilã şi comercialã este nu numai în folosul cetãţenilor lor, ci constituie deopotrivã un suport pentru buna desfãşurare a relaţiilor lor de colaborare în domeniul economic,
au decis sa încheie o convenţie privind competenta judiciarã, recunoaşterea şi executarea hotãrârilor pronunţate în cauze civile şi comerciale, în care scop au convenit dispoziţiile care urmeazã:
CAP. 1
Sfera de aplicare
ART. 1
Materii incluse
Prezenta convenţie se aplica în materie civilã şi comercialã, independent de natura sau de denumirea organului jurisdicţional.
ART. 2
Materii excluse
Sunt excluse din sfera de aplicare a acestei convenţii:
a) materiile fiscale, vamale şi administrative;
b) statutul şi capacitatea persoanelor fizice, regimul matrimonial, succesiunile legale şi testamentare;
c) falimentele, lichidarile şi înţelegerile dintre debitor şi creditor;
d) asigurãrile sociale;
e) asigurãrile de drept privat;
f) navigaţia civilã;
g) arbitrajul.
CAP. 2
Competenta
ART. 3
Competenta generalã
Persoanele fizice sau juridice, indiferent de cetãţenie sau, respectiv, de naţionalitate, care domiciliazã sau îşi au sediul pe teritoriul unuia dintre statele contractante, vor fi supuse jurisdicţiei statului respectiv şi nu vor putea fi chemate sa compara în fata instanţelor celuilalt stat contractant decât în virtutea regulilor de competenta enunţate de prezenta convenţie.
Persoanele fizice sau juridice care nu au cetãţenia sau, respectiv, naţionalitatea statului contractant pe teritoriul cãruia îşi au domiciliul sau, respectiv, sediul vor fi supuse regulilor de competenta aplicabile naţionalilor acelui stat contractant.
ART. 4
Competente exclusive
Sunt exclusiv competente, fãrã a se lua în considerare domiciliul sau sediul:
1. în materie de drepturi reale imobiliare şi de contracte de închiriere a bunurilor imobile, instanţele statului contractant pe teritoriul cãruia se afla imobilul.
Cu toate acestea, în materie de contracte de închiriere de bunuri imobile destinate folosinţei personale, încheiate pentru o perioada de cel mult 6 luni consecutive, sunt deopotrivã competente instanţele statului contractant unde îşi are domiciliul paratul, ori de câte ori locatorul şi locatarul sunt persoane fizice şi nici una dintre pãrţile în litigiu nu domiciliazã în statul contractant în care se afla imobilul;
2. în materie de validitate, nulitate sau dizolvare de persoane juridice care îşi au sediul pe teritoriul unuia dintre statele contractante sau de decizii ale organelor de conducere ale acestora, instanţele statului contractant respectiv;
3. în materie de validitate a înregistrãrilor în registrele publice, instanţele statului contractant unde se ţin aceste registre;
4. în materie de înregistrare sau de validitate a brevetelor, marcilor, desenelor sau modelelor şi a altor drepturi analoge supuse regimului depunerii sau înregistrãrii, jurisdictiile statului contractant pe teritoriul cãruia s-a solicitat, s-a efectuat sau se considera ca s-a efectuat depunerea sau înregistrarea în temeiul unei convenţii internaţionale;
5. în materie de executare a hotãrârilor, instanţele statului contractant al locului de executare.
ART. 5
Competente speciale
Prin excepţie de la dispoziţiile art. 3, persoanele domiciliate sau care îşi au sediul pe teritoriul unui stat contractant vor putea fi chemate în fata instanţelor celuilalt stat contractant:
1. în materie contractualã, la instanta locului unde a fost îndeplinitã sau ar trebui sa fie îndeplinitã obligaţia care sta la baza cererii. În materie de contract individual de munca, acest loc va fi cel unde salariatul îşi desfãşoarã în mod obişnuit activitatea; persoana care angajeazã poate sa fie chematã în fata instanţei locului unde îşi are sediul;
2. în materie de obligaţie alimentara, la instanta locului de domiciliu sau de resedinta obişnuitã a creditorului pensiei sau, dacã este vorba de o cerere accesorie unei acţiuni referitoare la statutul persoanelor, la instanta statului contractant competenta sa judece cererea principala;
3. în materie de rãspundere delictuala şi cvasidelictuala, la instanta locului unde s-a produs fapta generatoare de daune;
4. în materie de acţiune civilã intemeiata pe o fapta care face obiectul unui proces penal, la instanta locului unde se judeca procesul penal;
5. în litigii referitoare la funcţionarea sucursalelor, agentiilor sau a oricãror altor instituţii similare, la instanta locului unde acestea îşi au sediul;
6. când exista mai mulţi pârâţi, la instanta domiciliului oricãruia dintre ei;
7. în cazul unei cereri reconventionale care deriva din fapta sau din contractul pe care se bazeazã acţiunea principala, al unei cereri de chemare în garanţie sau al unei cereri de intervenţie, la instanta sesizatã cu acţiunea principala;
8. în materie contractualã, dacã acţiunea poate fi conexata la o alta din materia drepturilor reale imobiliare, la instanta statului contractant pe teritoriul cãruia se afla imobilul.
ART. 6
Prorogarea de competenta
1. Va fi competenta instanta statului contractant în fata cãreia a comparut paratul, în afarã de cazul în care prezenta acestuia ar fi avut ca obiect contestarea competentei sau de cazul la care se referã paragraful 3 din prezentul articol.
2. Va fi, de asemenea, competenta instanta statului contractant la care s-au supus pãrţile în litigiu, pentru a acţiona în cazul oricãrui litigiu apãrut sau care ar putea sa apara în urma unui raport de drept determinat. O asemenea convenţie atributiva de jurisdicţie va trebui sa se încheie:
a) în scris sau verbal, cu confirmare scrisã; sau
b) într-o forma care sa corespundã practicii pe care pãrţile în litigiu au stabilit-o în relaţiile lor.
3. Prorogarea de competenta nu produce efecte, dacã prin aceasta se inlatura competenta exclusiva a instanţelor, prevãzutã la art. 4, nici dacã, în materia contractelor individuale de munca, renunţarea la drepturile proprii s-a produs înainte de apariţia litigiului.
ART. 7
Verificarea competentei
1. Instanta unui stat contractant, sesizatã cu o acţiune principala pentru care sunt competente exclusiv, potrivit art. 4, instanţele celuilalt stat contractant, se va declara, din oficiu, necompetentã.
2. Când paratul domiciliat pe teritoriul unuia dintre statele contractante a fost chemat în fata unei instanţe a celuilalt stat contractant şi nu compare, acea instanta se va declara, din oficiu, necompetentã, în cazul în care competenta sa nu s-ar întemeia pe vreo regula a acestei convenţii.
ART. 8
Litispendenta şi conexitate
1. În cazul în care se formuleazã cereri având acelaşi obiect şi aceeaşi cauza, între aceleaşi pãrţi în litigiu, în fata a doua instanţe situate fiecare în alt stat contractant, instanta în fata cãreia se formuleazã cea de-a doua cerere va suspenda, din oficiu, judecata, pana când se va stabili asupra competentei instanţei în fata cãreia s-a intentat prima cerere.
Când instanta în fata cãreia s-a intentat prima cerere s-a declarat competenta, cea de-a doua instanta îşi va declina competenta în favoarea celei sesizate întâi.
2. Dacã, urmare unui conflict negativ de competente, se produce o denegare de justiţie, orice instanta va fi competenta sa soluţioneze litigiul.
3. Când se prezintã cereri conexe în fata unor instanţe situate în ambele state contractante, cereri pendinte în primul grad de jurisdicţie, instanta în fata cãreia a fost prezentatã cererea ulterioara va putea suspenda judecata.
Aceasta instanta va putea, în egala mãsura, sa-şi decline competenta, la cererea uneia dintre pãrţile în litigiu, cu condiţia ca legea sa interna sa permitã conexarea cererilor şi ca instanta sesizatã cu prima cerere sa fie competenta sa le soluţioneze pe amândouã.
4. Sunt conexe, în sensul paragrafului 3 din prezentul articol, cererile legate între ele printr-o relatie atât de strânsã, încât exista interes ca ele sa fie examinate şi judecate în acelaşi timp, pentru a se evita pronunţarea de soluţii care ar putea fi inconciliabile dacã pricinile s-ar judeca separat.
5. Când ambele instanţe se declara exclusiv competente, declinarea competentei se va face în favoarea instanţei în fata cãreia s-a prezentat prima cerere.
ART. 9
Mãsuri provizii şi asiguratorii
Se pot solicita mãsuri provizorii sau asiguratorii în fata instanţelor unuia dintre statele contractante, inclusiv dacã, în baza prezentei convenţii, ar fi competente, pe fond, instanţele celuilalt stat contractant.
Aceste mãsuri vor trebui sa fie conforme cu legea interna a instanţei solicitate şi, în orice caz, nu vor avea efect dacã instanta sesizatã le va declara fãrã efect.
CAP. 3
Recunoaşterea şi executarea
ART. 10
Hotãrâri
Prin hotãrâre se înţelege, în sensul acestei convenţii, orice hotãrâre pronunţatã de o jurisdicţie a unuia dintre statele contractante, indiferent de denumirea acesteia, inclusiv actul prin care se stabilesc cheltuielile de judecata.
ART. 11
Recunoaşterea
1. Hotãrârile date într-un stat contractant vor fi recunoscute în celãlalt stat contractant, fãrã a fi necesar sa se recurgã la vreo procedura.
2. În caz de opunere, orice parte interesatã care invoca recunoaşterea pe cale principala va putea solicita recunoaşterea hotãrârii, conform procedurii prevãzute la cap. 4.
3. Dacã recunoaşterea se invoca pe cale incidentala în fata jurisdicţiei unuia dintre statele contractante, aceasta va fi competenta sa o soluţioneze.
ART. 12
Cauze de refuz ale recunoaşterii
1. Hotãrârile nu vor fi recunoscute:
a) dacã recunoaşterea este evident contrarã ordinii publice a statului contractant solicitat;
b) când se pronunţa în lipsa pârâtului, dacã nu i s-a remis sau nu i s-a adus acestuia la cunostinta, pe o cale obişnuitã şi în timp util, citaţia sau un act echivalent, pentru a se apara;
c) dacã hotãrârea este inconciliabila cu o hotãrâre pronunţatã într-un litigiu între aceleaşi pãrţi, în statul contractant solicitat;
d) dacã instanta statului contractant de origine, pentru a pronunţa hotãrârea sa, nu a cunoscut, la luarea deciziei într-o problema referitoare la statutul sau la capacitatea persoanelor fizice, la regimul matrimonial, la succesiunile legale sau testamentare, o regula de drept internaţional privat a statului contractant solicitat, în afarã cazului în care s-ar fi ajuns la acelaşi rezultat prin aplicarea normelor de drept internaţional privat ale statului contractant solicitat;
e) dacã hotãrârea este inconciliabila cu o hotãrâre pronunţatã anterior într-un stat necontractant, între aceleaşi pãrţi, într-un litigiu având acelaşi obiect şi aceeaşi cauza, când aceasta ultima hotãrâre întruneşte condiţiile necesare pentru recunoaşterea sa în statul contractant solicitat.
2. De asemenea, nu vor fi recunoscute hotãrârile pronunţate în statul contractant de origine cu nerespectarea regulilor de competenta din prezenta convenţie.
3. În aprecierea competentelor menţionate la paragraful 2 al acestui articol, instanta solicitatã va fi totuşi legatã de constatãrile de fapt, pe care instanta statului contractant de origine şi-a întemeiat competenta.
4. Fãrã a se aduce atingere dispoziţiilor paragrafului 2 al acestui articol, nu se va putea proceda la controlul competentei jurisdicţiei statului contractant de origine; regulile referitoare la competenta nu se referã la ordinea publica vizata la paragraful 1 lit. a) a acestui articol.
ART. 13
Interzicerea revizuirii în fond
Hotãrârea strãinã nu va putea constitui obiect de revizuire în fond.
CAP. 4
Executarea hotãrârilor
ART. 14
Caracterul hotãrârii şi organul competent
1. Hotãrârile pronunţate de o instanta a unui stat contractant şi care sunt executorii pot fi puse în executare pe teritoriul celuilalt stat contractant, la cererea oricãrei pãrţi interesate.
2. Cererea de executare se va prezenta:
* În România, în fata instanţei în a carei circumscripţie urmeazã sa aibã loc executarea.
* În Spania, în fata judecãtoriei de prima instanta de la domiciliul pârâtului sau în fata celei unde urmeazã sa aibã loc executarea.
ART. 15
Legea aplicabilã
1. Cererea de executare se formuleazã şi se soluţioneazã conform legii forului.
2. Aceasta lege va stabili şi mãsurile asiguratorii care trebuie luate în cazul partii impotriva cãreia s-a decis executarea, în timp ce are loc un recurs.
ART. 16
Executarea parţialã
Când hotãrârea strãinã conţine soluţii cu privire la mai multe capete de cerere, care sunt disociabile, executarea poate fi cerutã parţial.
ART. 17
Amenzi civile şi cheltuieli
Pentru executarea amenzilor civile sau a cheltuielilor de judecata, este necesar ca sumele respective sa fi fost stabilite prin hotãrâre a instanţei de origine.
ART. 18
Asistenta juridicã gratuita
Solicitantul executãrii, care în statul contractant de origine s-a bucurat de asistenta juridicã gratuita, totalã sau parţialã, se va bucura de un beneficiu asemãnãtor în fata instanţei competente pentru executare.
ART. 19
Dispensa de cauţiune sau depunere
Nici o cauţiune şi nici o depunere, sub orice denumire ar fi, nu pot fi impuse partii care cere executarea într-un stat contractant a unei hotãrâri pronunţate în celãlalt stat contractant, nici motivatã de calitatea de strãin, nici de lipsa domiciliului sau a reşedinţei în statul contractant solicitat.
ART. 20
Acte
1. Partea în litigiu care solicita recunoaşterea sau executarea va trebui sa prezinte:
a) copie autenticã de pe hotãrârea din care sa rezulte, totodatã, ca este definitiva şi executorie şi ca a fost comunicatã;
b) actul care atesta, în cazul pronunţãrii hotãrârii în lipsa, faptul ca cererea a fost comunicatã într-o forma conformã cu legea statului contractant de origine;
c) dacã este cazul şi dacã se referã la o executare, actul care atesta beneficiul asistenţei juridice gratuite.
2. Dacã nu se prezintã actele prevãzute mai sus, instanta va putea sa stabileascã un termen pentru prezentarea acestora, care nu va depãşi 60 de zile, sa accepte acte echivalente sau sa renunţe la ele, dacã se considera suficient de documentata.
3. În cazul în care autoritatea judiciarã o cere, se va face o traducere oficialã a documentelor; traducerea va fi certificatã de o persoana abilitata în acest scop în unul dintre statele contractante.
4. Nu se va solicita nici o legalizare sau formalitate analoagã pentru actele menţionate anterior sau pentru procura ad litem, în mãsura în care nu exista îndoieli cu privire la autenticitatea lor.
CAP. 5
Dispoziţii finale
ART. 21
1. Prezenta convenţie este supusã ratificãrii şi va intra în vigoare dupã 30 de zile de la data ultimei notificãri prin care statele contractante şi-au comunicat reciproc îndeplinirea procedurilor interne necesare în acest scop.
2. Convenţia se încheie pe durata nedeterminatã şi va putea fi denunţatã prin notificare scrisã, pe cale diplomaticã. Denunţarea va produce efect dupã 6 luni de la data primirii notificãrii.
3. Dificultãţile care s-ar putea ivi în aplicarea prezentei convenţii vor fi rezolvate pe cale diplomaticã.
Semnatã la Bucureşti la 17 noiembrie 1997, în doua exemplare originale, fiecare în limbile romana, spaniola şi franceza, toate textele fiind egal autentice.
Pentru România,
Valeriu Stoica
Pentru Spania,
Margarita Mariscal de Gante y Miron
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
