Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CAROL AL II-lea,
Prin gratia lui Dumnezeu şi vointa nationala, Rege al României,
La toţi de fata şi viitori, sãnãtate:
Asupra raportului preşedintelui Consiliului Nostru de Miniştri şi ministrilor Nostri secretari de Stat la Departamentele Muncii şi Justiţiei Nr. 84.546 din 1938;
Vazand jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 2.500 din 1938;
Vazand avizul Consiliului Legislativ Nr. 150 din 1938,
În temeiul art. 98 din Constitutiune,
Am decretat şi decretam:
ART. 1
Dispoziţiunile <>art. 49, 78 şi 89 din legea Nr. 36 din 1929 , asupra contractelor de munca, se modifica precum urmeazã:
Art. 49. - Patronul mai este obligat a acorda salariatului un concediu anual de odihna dupã normele care urmeazã:
Salariatul cu o vechime în întreprindere de 1-3 ani va beneficia de un concediu de 7 zile.
Cu o vechime de 3-5 ani de un concediu de 10 zile.
Cu o vechime de 5-10 ani de un concediu de 14 zile.
Peste aceasta vechime, pentru fiecare an în plus, concediul va fi sporit cu o zi, el neputând depãşi totuşi în nici un caz 30 zile.
Concediile fixate mai sus nu vor putea fi reduse sau suprimate prin acordul pãrţilor.
Aceste termene de concedii sunt socotite minimale.
Concediile se vor acorda de întreprinderile industriale sau comerciale care întrebuinţeazã cel puţin 10 salariaţi, pe serii, în asa fel ca funcţionarea normalã a întreprinderii sa nu sufere.
Pe tot timpul concediului, salariatul va primi o indemnizare egala cu salariul mediu încasat pe ultimele trei luni, cu toate accesoriile raportate la zilele de concediu.
Patronul este obligat sa acorde salariaţilor sãi concediile de odihna prevãzute de acest articol, indiferent de sistemul de remunerare convenit (pe unitatea de timp, în raport cu lucrarea, calitatea sau cantitatea lucrului...)
Prin vechime în întreprindere se socoteşte timpul cat salariatul a servit în aceeaşi întreprindere, chiar dacã contractul ar fi încetat temporar pentru una din cauzele arãtate de art. 74, alin. a), b) şi c).
Art. 78. - Contractul individual de munca cu durata nedeterminatã poate fi denunţat prin vointa oricãreia din pãrţi cu îndatorirea de a preveni pe cealaltã de data încetãrii obligaţiunilor contractuale.
Aceasta denunţare se va face cu cel puţin 14 zile înainte de data fixatã pentru încetarea obligaţiunilor contractuale, afarã numai dacã salariatul are o vechime de serviciu de cel puţin 10 ani, când denunţarea se va face cu cel puţin 30 zile înainte. Se excepteazã cazurile când legea de fata dispune altfel.
Partea care face uz de dreptul de denunţare, prevãzut în alineatele precedente este obligatã a face cunoscut în scris celeilalte pãrţi motivul denunţãrii.
Abuzul comis în exerciţiul dreptului de denunţare a contractului de munca da dreptul la daune interese distincte de indemnizaţia prevãzutã la art. 82.
Se socoteşte drept abuzivã şi denunţarea facuta fãrã arãtare de motive.
Art. 89. - Dispoziţiunile cuprinse în art. 49 şi 50 se aplica şi salariaţilor de sub acest capitol, cu distinctiunea urmãtoare:
Concediile vor varia precum urmeazã:
Salariaţii cu o vechime în întreprindere de 1-3 ani vor beneficia de un concediu de 10 zile.
Cu o vechime de 3-5 ani vor beneficia de un concediu de 14 zile.
Cu o vechime de 5-10 ani vor beneficia de un concediu de 21 zile.
Pentru fiecare an în plus, concediul va spori cu o zi, fãrã a depãşi în total 30 zile.
Aceste termene de concediu sunt socotite ca minimale.
Dat în Sinaia la 17 Octomvrie 1938.
CAROL
Preşedintele Consiliului de Miniştri,
Miron,
Patriarhul României
Ministrul Muncii
M. Ralea
Ministrul justiţiei
Victor Iamandi
EXPUNERE DE MOTIVE
În legatura cu modificarea art. 78 şi 93 din legea asupra contractelor de munca, publicatã în Monitorul Oficial Nr. 178 din 4 August 1938, am gãsit de neaparata nevoie sa completam acele modificãri cu noi modificãri a art. 49, 76, 78, 89 şi 93 din legea menţionatã mai sus, precum şi a legii din 5 Aprilie 1929.
Aceste modificãri sunt determinate de faptul ca s-a constatat în timpul aplicãrii legii asupra contractelor de munca din 5 Aprilie 1929, fie abateri din partea celor interesaţi de la obligaţiunile pe care le au, fie gresite interpretãri a spiritului legii; obligaţii, care, dacã nu erau categoric prevãzute în textul legii, dar rezultau din intenţia legiuitorului.
Legiuitorul a cãutat prin art. 49 şi 89 sa asigure salariatului o vechime pe baza cãreia sa-şi sprijine drepturile lui, însã au fost cazuri când unele întreprinderi au gãsit mijlocul sa înlãture acele obligaţiuni prin simplul procedeu de a concedia pe salariat pentru un timp oarecare, astfel ca prin aceasta rupere a contractului, drepturile salariatului se stingeau.
De aci rezultau adesea situaţii anormale şi nedrepte pentru salariaţi, cãci de câte ori era concediat, de atâtea ori pierdea vechimea asupra timpului servit la aceeaşi întreprindere.
De aceea, prin modificãrile propuse la art. 1, 2 şi 3 pentru a fi aduse articolelor 49, 78, 89 şi 93, se defineste în mod categoric vechimea la care are drept salariatul.
Legiuitorul a înţeles prin art. 49 şi 89 sa acorde salariatului un concediu de odihna, fãrã deosebire de sistemul salarizarii, însã s-a constatat ca prin interpretarea gresita a legii, s-a fãcut distinctiunea din punct de vedere al sistemului de salarizare, pentru ca salariatul sa obţinã concediu.
Astfel unele întreprinderi au înţeles sa nu acorde concediu salariaţilor plãtiţi cu acordul.
Prin adãugarea unui nou alineat la art. 49, se precizeazã ca dreptul la concediu este independent de sistemul de salarizare.
Legiuitorul a prevãzut în art. 76 ca mãsura de a pune la adapost pe salariat de o concediere brusca, în cazul când o întreprindere îşi înceteazã activitatea prin faliment, prin încetarea de plati sau orice alte cauze, contractul de munca se desfiinţeazã, iar salariatul are dreptul la salariu şi orice sume datorate pe luna în curs şi luna urmãtoare.
Prin interpretarea stricta a acestei dispoziţii s-a ajuns la rezultatul ca salariatul primea numai aceste drepturi bãneşti, însã pierdea vechimea câştigatã la acea întreprindere. Dacã noua întreprindere care era în realitate o continuare a activitãţii vechii întreprinderi, angaja din nou pe acelaşi salariat, nu-i recunostea vechimea avutã în serviciu la vechea întreprindere.
De aceea, prin propunerea facuta la art. 4, de a se adauga un alineat la art. 93, se precizeazã ca prin vechimea în serviciu se înţelege timpul servit de salariat în aceeaşi întreprindere, indiferent de împrejurarea ca prestarea serviciului a fost întreruptã prin pãrãsirea temporarã determinata de vreuna din cauzele enumerate la art. 74, alin. a, b. şi c şi art. 76.
Pentru aceste motive şi pentru a concretiza intenţia legiuitorului de a asigura pe salariat şi de a evita aceste interpretãri atunci când se cauta prin denunţarea contractului sa se anuleze vechimea salariatului, sau sa fie lipsit de concediul de odihna din cauza sistemului de salarizare, cu ora sau cu acordul, am alcãtuit alãturatul proiect de lege prin care se statorniceste ca vechimea la acelaşi patron se socoteşte pe timpul servit de salariat, indiferent de orice împrejurare care ar întrerupe prestarea muncii şi ca salariatul are dreptul la concediul de odihna, indiferent dacã este plãtit cu ora, cu ziua, în acord, sau altfel.
Fata de cele expuse mai sus, am onoarea a va prezenta alãturatul proiect de lege pentru modificarea unor articole din legea asupra contractului de munca şi a legii pentru modificarea unor articole din legea asupra contractelor de munca, publicatã în Monitorul Oficial Nr. 238 din 11 Octomvrie 1932, precum şi a legii pentru modificarea legii nr. 36 din 1929 asupra contractelor de munca, publicatã în Monitorul Oficial Nr. 178 din 4 August 1938.
Ministrul muncii,
M. Ralea
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
