Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 221 din 11 iulie 2005 pentru modificarea si completarea art. 16 din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 18 iulie 2005
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Articolul 16 din <>Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 16, alineatele (1), (2), (3), (5) şi (7) vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 16. - (1) Vârsta de pensionare a medicilor este de 65 de ani, indiferent de sex. Doctorii în medicinã pot rãmâne în activitate pânã la vârsta de 70 de ani.
(2) Academicienii, profesorii, conferenţiarii universitari şi cercetãtorii ştiinţifici gradul I şi II, care desfãşoarã activitãţi medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicalã pânã la vârsta de 70 de ani. Menţinerea în activitatea medicalã, dupã împlinirea acestei vârste, se face cu acordul Colegiului Medicilor din România şi cu aprobarea Ministerului Sãnãtãţii.
(3) Persoanele prevãzute la alin. (1) şi (2) pot cere pensionarea dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de legislaţia de asigurãri sociale de stat.
.................................................................
(5) Persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani nu pot deţine funcţia de director general, director general adjunct în cadrul Ministerului Sãnãtãţii şi al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitarã proprie, al direcţiilor de sãnãtate publicã judeţene şi a municipiului Bucureşti, al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate şi al caselor judeţene de asigurãri de sãnãtate, precum şi funcţiile de director general, director general adjunct de spital şi şef de secţie. În spitalele clinice şi universitare profesorii universitari pot ocupa funcţia de şef de secţie pânã la vârsta de 70 de ani.
................................................................
(7) Prin derogare de la prevederile alin. (4), medicii de familie care au domiciliul în mediul rural şi care îşi exercitã profesia în localitatea de reşedinţã sau în localitãţi din mediul rural limitrofe îşi pot continua activitatea dupã împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de Ministerul Sãnãtãţii şi de Colegiul Medicilor din România, pe baza certificatului de sãnãtate."
2. La articolul 16, dupã alineatul (8) se introduce alineatul (9) cu urmãtorul cuprins:
"(9) Pentru buna funcţionare a unor secţii din spitale, în specialitãţile medicale fãrã acoperire în teritoriu se pot face derogãri de la prevederile alin. (1), la propunerea direcţiilor de sãnãtate publicã, judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu avizul Colegiului Medicilor din România şi cu aprobarea Ministerului Sãnãtãţii. Derogãrile se fac anual cu condiţia scoaterii la concurs a posturilor."
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
DAN RADU RUŞANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 11 iulie 2005.
Nr. 221.
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: