Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 200 din 16 iulie 2015 pentru modificarea art. 47 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001
ARTICOL UNIC Articolul 47 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 47. - (1) Hotărârile consiliului local se semnează de preşedintele de şedinţă, ales în condiţiile prevăzute la art. 35, şi se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar. (2) În cazul în care preşedintele de şedinţă refuză să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de 3-5 consilieri locali. (3) În cazul în care preşedintele de şedinţă lipseşte, la propunerea consilierilor locali, din rândul acestora este ales un alt preşedinte de şedinţă, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali prezenţi, care va conduce şedinţa respectivă. Acesta exercită atribuţiile prevăzute de lege pentru preşedintele de şedinţă."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.