Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 193 din 6 noiembrie 2000 (*republicata*)  privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 193 din 6 noiembrie 2000 (*republicata*) privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori*)

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.014 din 20 decembrie 2006
---------
*) Republicatã în temeiul prevederilor <>art. III din Legea nr. 65/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 25 ianuarie 2002, dându-se textelor o nouã numerotare.
<>Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 10 noiembrie 2000 şi a fost modificatã prin <>Legea nr. 65/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 25 ianuarie 2002.

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fãrã echivoc, pentru înţelegerea cãrora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.
(2) În caz de dubiu asupra interpretãrii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
(3) Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
ART. 2
(1) În sensul prezentei legi, prin consumator se înţelege orice persoanã fizicã sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care încheie un contract în afara activitãţii lor autorizate, profesionale sau comerciale.
(2) În sensul prezentei legi, prin comerciant se înţelege orice persoanã fizicã sau juridicã ce încheie un contract în cadrul unei activitãţi autorizate, comerciale sau profesionale.
ART. 3
(1) Prevederile prezentei legi se aplicã şi bonurilor de comandã sau bonurilor de livrare, biletelor, tichetelor şi altora asemenea care conţin stipulãri sau referiri la condiţii generale prestabilite.
(2) Clauzele contractuale prevãzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi.

CAP. II
Drepturile şi obligaţiile pãrţilor contractante

ART. 4
(1) O clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãşi sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile pãrţilor.
(2) O clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul cã anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociatã direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globalã a contractului evidenţiazã cã acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsã în anexa care face parte integrantã din prezenta lege redã, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
ART. 5
În cazul contractelor standard preformulate, comerciantul are obligaţia sã remitã, la cerere, oricãrei persoane interesate un exemplar din contractul pe care îl propune.
ART. 6
Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacã dupã eliminarea acestora mai poate continua.
ART. 7
În mãsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele dupã înlãturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptãţit sã cearã rezilierea contractului, putând solicita, dupã caz, şi daune-interese.

CAP. III
Organele abilitate pentru constatarea contravenţiilor şi soluţionarea litigiilor

ART. 8
Controlul respectãrii dispoziţiilor prezentei legi se face de reprezentanţii împuterniciţi ai Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor.
ART. 9
Organele de control efectueazã verificãri la sesizarea persoanelor prejudiciate prevãzute la art. 2 alin. (1) sau din oficiu.
ART. 10
Comercianţii au obligaţia de a prezenta organelor de control, în original, contractele încheiate cu consumatorii.
ART. 11
Organele de control abilitate încheie procese-verbale prin care se consemneazã faptele constatate cu ocazia verificãrilor fãcute, precum şi articolele din lege încãlcate de comerciant.
ART. 12
Procesul-verbal se transmite, dupã caz, la judecãtoria în a cãrei razã teritorialã s-a sãvârşit fapta sau în a cãrei razã teritorialã contravenientul îşi are domiciliul sau, dupã caz, sediul.
ART. 13
(1) Instanţa, în cazul în care constatã existenţa clauzelor abuzive în contract, aplicã sancţiunea contravenţionalã conform art. 15 şi dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în mãsura în care contractul rãmâne în fiinţã, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune-interese, dupã caz.
(2) În caz contrar, instanţa va anula procesul-verbal întocmit.
ART. 14
Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încãlcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecãtoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedurã civilã.

CAP. IV
Sancţiuni

ART. 15
(1) Constituie contravenţie, în mãsura în care fapta nu este sãvârşitã în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sã fie consideratã infracţiune, încãlcarea interdicţiei stipulate la art. 1 alin. (3) şi se sancţioneazã cu amendã de la 200 lei la 1.000 lei.
(2) Prevederile prezentei legi se completeazã cu dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia art. 27-29.

CAP. V
Dispoziţii finale

ART. 16
Prezenta lege intrã în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pe aceeaşi datã, orice dispoziţii contrare se abrogã.

ANEXĂ

LISTA cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive

Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fãrã a avea un motiv specificat în contract şi acceptat de consumator prin semnarea acestuia;
b) obligã consumatorul sã se supunã unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea realã sã ia cunoştinţã la data semnãrii contractului;
c) obligã consumatorul sã îşi îndeplineascã obligaţiile contractuale, chiar şi în situaţiile în care comerciantul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale;
d) dau dreptul comerciantului sã prelungeascã automat un contract încheiat pentru o perioadã determinatã, prin acordul tacit al consumatorului, dacã perioada limitã la care acesta putea sã îşi exprime opţiunea a fost insuficientã;
e) dau dreptul comerciantului sã modifice unilateral, fãrã acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor şi serviciilor care urmeazã sã fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;
f) dau dreptul comerciantului sã constate unilateral conformitatea produselor şi serviciilor furnizate cu prevederile contractuale;
g) dau dreptul exclusiv comerciantului sã interpreteze clauzele contractuale;
h) restrâng sau anuleazã dreptul consumatorului sã pretindã despãgubiri în cazurile în care comerciantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale;
i) obligã consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de cãtre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant;
j) restrâng sau interzic dreptul consumatorului de a rezilia contractul, în cazurile în care:
- comerciantul a modificat unilateral clauzele menţionate la lit. e);
- comerciantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;
k) exclud sau limiteazã rãspunderea legalã a comerciantului în cazul vãtãmãrii sau decesului consumatorului, ca rezultat al unei acţiuni sau omisiuni a comerciantului privind utilizarea produselor şi serviciilor;
l) exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legalã sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;
m) permit în mod nejustificat impunerea unor restricţii în administrarea probelor evidente de care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte pãrţi din contract;
n) dau dreptul comerciantului sã transfere obligaţiile contractuale unei terţe persoane - agent, mandatar etc. -, fãrã acordul consumatorului, dacã acest transfer serveşte la reducerea garanţiilor sau a altor rãspunderi faţã de consumator;
o) interzic consumatorului sã compenseze o datorie cãtre comerciant cu o creanţã pe care el ar avea-o asupra comerciantului;
p) permit stabilirea preţului la livrare sau creşterea preţului la livrare, faţã de cel stabilit la încheierea contractului, în mãsura în care nu se dã dreptul consumatorului de a rezilia contractul când considerã cã preţul este prea mare faţã de cel stabilit iniţial;
r) permit comerciantului obţinerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutãrii sau finalizãrii contractului de cãtre acesta din urmã, fãrã a prevedea existenţa compensaţiilor în sumã echivalentã şi pentru consumator, în cazul neexecutãrii contractului de cãtre comerciant;
s) dau dreptul comerciantului sã anuleze contractul în mod unilateral, fãrã sã prevadã acelaşi drept şi pentru consumator;
t) dau dreptul comerciantului sã înceteze contractul încheiat pentru o duratã nedeterminatã fãrã un anunţ prealabil, cu excepţia unei motivaţii pertinente, acceptate de consumator prin semnarea contractului.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016