Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 184 din 21 octombrie 2008  pentru modificarea si completarea   Legii nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrarilor de constructie de autostrazi si drumuri nationale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 184 din 21 octombrie 2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrarilor de constructie de autostrazi si drumuri nationale

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 31 octombrie 2008

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

ART. I
<>Legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de autostrãzi şi drumuri naţionale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. Titlul legii se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"LEGE
privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de
construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local"
2. Articolul 1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic pentru luarea unor mãsuri de pregãtire prealabilã a executãrii lucrãrilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local prevãzute la <>art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) În sensul prezentei legi, drumurile de interes naţional sunt considerate de importanţã strategicã şi de securitate naţionalã.
(3) Coridorul de expropriere cuprinde elementele drumurilor astfel cum sunt definite la <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi este stabilit de autoritatea centralã în domeniul transporturilor, Ministerul Transporturilor, pentru drumurile de interes naţional, sau de cãtre direcţiile de specialitate ale consiliilor judeţene, pentru drumurile de interes judeţean şi local, cu avizul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative."
3. Articolul 2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Prin prezenta lege se declarã ca fiind de utilitate publicã toate lucrãrile de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local; expropriator este statul român pentru drumurile de interes naţional, judeţele pentru drumurile de interes judeţean, iar municipiile, oraşele şi comunele pentru drumurile de interes local. În aplicarea prevederilor prezentei legi, statul român este reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţionalã de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., iar unitãţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritãţile administraţiei publice locale.
(2) În înţelesul prezentei legi, prin lucrãri de construcţie de drumuri, denumite în continuare lucrãri, se înţelege lucrãri de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere a drumurilor de interes naţional, judeţean şi local.
(3) Fac parte din drumurile de interes naţional, judeţean şi local elementele drumurilor astfel cum sunt definite în <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(4) Terenurile necesare pentru relocarea utilitãţilor, pentru drumurile tehnologice, drumurile temporare, drumurile ocolitoare, precum şi cele necesare gropilor de împrumut pot fi expropriate şi se supun prevederilor prezentei legi.
(5) Terenurile expropriate conform prevederilor alin. (4) se predau, dupã finalizarea lucrãrilor, autoritãţilor publice locale şi nu pot fi înstrãinate."
4. Articolul 3 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Documentaţia tehnico-economicã aferentã lucrãrilor de execuţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local se elaboreazã în condiţiile <>Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, ale <>Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale celorlalte acte normative aplicabile în materie de investiţii publice de cãtre Compania Naţionalã de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. sau de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale, dupã caz, şi va conţine varianta finalã a studiului de fezabilitate.
(2) Deţinãtorii cu orice titlu ai imobilelor afectate de elaborarea studiului de fezabilitate pe coridorul de expropriere sunt obligaţi, dupã o prealabilã înştiinţare, sã permitã accesul pentru efectuarea mãsurãtorilor topografice, a studiilor geotehnice şi a oricãror operaţiuni necesare studiului de fezabilitate.
(3) Dupã avizarea de cãtre Agenţia Naţionalã de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã, prin unitãţile sale teritoriale, a fiecãrei documentaţii cadastral-juridice de expropriere, aceasta are obligaţia de a transmite unitãţilor administrativ-teritoriale lista imobilelor situate pe coridorul de expropriere. Dupã transmiterea acestei liste se interzice emiterea oricãrui aviz, acord, permis, autorizaţie cu privire la imobilele supuse exproprierii.
(4) Documentaţiile pentru eliberarea certificatelor de urbanism necesare construcţiei obiectivelor prevãzute la art. 1 se depun de Compania Naţionalã de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., pentru lucrãrile de interes naţional, respectiv de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale, pentru lucrãrile de interes judeţean şi local.
(5) Certificatele de urbanism pentru lucrãrile ce fac obiectul prezentei legi se elibereazã şi se comunicã Companiei Naţionale de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., pentru lucrãrile de interes naţional, respectiv autoritãţilor administraţiei publice locale, pentru lucrãrile de interes judeţean şi local, în termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei.
(6) Avizele, acordurile, permisele şi autorizaţiile solicitate prin certificatele de urbanism, cu excepţia acordului de mediu, vor fi eliberate şi comunicate Companiei Naţionale de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., pentru lucrãrile de interes naţional, respectiv autoritãţilor administraţiei publice locale, pentru lucrãrile de interes judeţean şi local, în termen de 25 de zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei pentru eliberarea lor.
(7) În conformitate cu prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobãrii tacite, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 486/2003 , certificatele de urbanism, avizele, acordurile, permisele şi autorizaţiile se considerã acordate, dacã acestea nu au fost transmise cãtre Compania Naţionalã de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., pentru lucrãrile de interes naţional, respectiv cãtre autoritãţile administraţiei publice locale, pentru lucrãrile de interes judeţean şi local, în termenele menţionate la alin. (5) şi (6).
(8) În cazul aprobãrii tacite a certificatelor de urbanism, avizelor, acordurilor, permiselor şi autorizaţiilor, autoritãţile competente sunt obligate sã emitã documentul oficial în termen de 5 zile lucrãtoare de la data aprobãrii tacite.
(9) Prin derogare de la prevederile <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se excepteazã de la eliberarea autorizaţiei de construire realizarea obiectivelor prevãzute la art. 1.
(10) Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor sau în cele ale autoritãţilor administraţiei publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local sunt scutite de taxele cãtre Inspectoratul de Stat în Construcţii menţionate în <>Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificãrile ulterioare, şi în <>Legea nr. 50/1991 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(11) Certificatele de urbanism, avizele, acordurile, permisele sau autorizaţiile sunt valabile pânã la finalizarea executãrii lucrãrilor pentru care au fost eliberate, respectiv pânã la eliberarea procesului-verbal de recepţie finalã a lucrãrilor."
5. Articolul 4 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Pe baza documentaţiei tehnico-economice prevãzute la art. 3 alin. (1), Guvernul sau autoritatea publicã localã competentã, dupã caz, aprobã, prin hotãrâre, indicatorii tehnico-economici, amplasamentul lucrãrii, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, sursa de finanţare, precum şi declanşarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, suma globalã a despãgubirilor estimatã de cãtre expropriator pe baza unui raport de evaluare, termenul în care aceasta se vireazã într-un cont deschis pe numele expropriatorului.
(2) Dupã publicarea hotãrârii prevãzute la alin. (1), expropriatorul întocmeşte documentaţiile cadastral-juridice pentru fiecare imobil propus spre expropriere, având în vedere şi dispoziţiile <>Legii cadastrului şi a publicitãţii imobiliare nr. 7/1996 , republicatã. Documentaţiile vor cuprinde şi date privind încadrarea lucrãrii în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi planuri cu amplasamentul lucrãrii care se avizeazã de Agenţia Naţionalã de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã, prin unitãţile sale teritoriale. Planul cu amplasamentul lucrãrii, pe fiecare unitate administrativ-teritorialã, care conţine delimitarea imobilelor - teren şi/sau construcţii - propuse spre expropriere, cu indicarea numelor deţinãtorilor, precum şi a ofertelor de despãgubire, pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizaţi, se aduce la cunoştinţã publicã prin afişarea la sediul consiliului local respectiv, unde va rãmâne afişat pânã la finalizarea procedurii de expropriere, şi prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
(3) Suma globalã estimatã a despãgubirilor se vireazã la dispoziţia expropriatorului, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitãrii acestuia.
(4) Suma prevãzutã la alin. (3) poate fi suplimentatã, prin hotãrâre a Guvernului sau a autoritãţii administraţiei publice locale competente, dupã caz, la cererea expropriatorului, ca urmare a realizãrii rapoartelor de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorialã, pe fiecare categorie de folosinţã, a modificãrii numãrului de imobile necesar a fi expropriate, precum şi în orice alte situaţii, temeinic motivate.
(5) Tabelele cu imobilele proprietate privatã supuse exproprierii în condiţiile prezentei legi, cuprinzând judeţul, localitatea, indicatorul cadastral, suprafaţa (m2) şi numele proprietarului/deţinãtorului, conform documentaţiei cadastraljuridice, se vor afla la expropriator şi vor fi aduse la cunoştinţã publicã prin afişare la sediul consiliului local al fiecãrei unitãţi administrativ-teritoriale şi pe pagina proprie de internet a expropriatorului, cu 10 zile înainte de data începerii activitãţii comisiei prevãzute la art. 6 alin. (1).
(6) Data începerii activitãţii comisiei prevãzute la art. 6 alin. (1) şi data la care vor fi afişate tabelele prevãzute la alin. (5) se vor aduce la cunoştinţa persoanelor interesate prin publicarea unui anunţ într-un ziar local.
(7) În situaţia în care, ca urmare a definitivãrii proiectului tehnic sau a detaliilor de execuţie, amplasamentul lucrãrii se modificã, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii şi la actualizarea tabelelor prevãzute la alin. (5), cu respectarea reglementãrilor în vigoare şi fãrã a mai fi necesarã modificarea hotãrârii Guvernului sau a autoritãţii administraţiei publice locale competente, dupã caz.
(8) Înainte de data începerii activitãţii prevãzute la art. 6 alin. (1), un evaluator autorizat va întocmi un raport de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorialã, pe fiecare categorie de folosinţã. Raportul de evaluare a terenurilor forestiere va fi întocmit de un evaluator autorizat, agreat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale."
6. La articolul 5, alineatele (2), (3), (5) şi (6) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
"(2) Cererea pentru plata despãgubirilor va conţine numele şi prenumele titularilor drepturilor reale, adresa de domiciliu, actele doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat. Cererea, împreunã cu documentele doveditoare, originale şi/sau copii legalizate, va fi depusã în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoştinţã publicã, prin afişare la sediul consiliului local pe raza cãruia se aflã imobilul a tabelelor prevãzute la art. 4 alin. (5).
(3) Dovada dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se face prin orice mijloace de probã admise de lege, inclusiv în zonele în care se aplicã <>Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor referitoare la cãrţile funciare, cu modificãrile ulterioare, în funcţie de modalitatea de dobândire a drepturilor - convenţionalã, judiciarã, legalã, succesoralã, înţelegând prin dobândire şi constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul unor legi speciale.
........................................................................................
(5) În cazul în care despãgubirile referitoare la acelaşi imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptãţite, despãgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând sã fie împãrţite potrivit legii civile. Despãgubirea va fi eliberatã numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice şi/sau hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile. Eventualele litigii amânã eliberarea despãgubirilor consemnate, dar nu suspendã transferul dreptului de proprietate cãtre expropriator.
(6) În situaţia în care imobilele ce urmeazã a fi expropriate fac obiectul unei succesiuni, iar succesorii nu sunt cunoscuţi sau nu pot prezenta certificat de moştenitor, dacã procedura succesoralã este deschisã, despãgubirea se va consemna pe seama moştenitorilor aparenţi. În ipoteza în care procedura succesoralã nu este deschisã, un reprezentant al expropriatorului este îndreptãţit sã solicite deschiderea succesiunii, iar suma reprezentând despãgubirile va fi consemnatã într-un cont distinct, pe seama moştenitorilor aparenţi. Despãgubirile vor fi eliberate numai succesorilor care îşi vor dovedi calitatea cu certificatul de moştenitor sau cu hotãrârea judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã."
7. La articolul 5, dupã alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu urmãtorul cuprins:
"(6^1) Prin derogare de la prevederile <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, imobilele pentru care s-au formulat notificãri de restituire vor fi expropriate în condiţiile prezentei legi sau, dupã caz, transferate în domeniul public al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale - S.A. În ipoteza în care imobilul se aflã în domeniul privat al statului, suma reprezentând cuantumul despãgubirii se va consemna pe numele deţinãtorului şi al persoanei care a fãcut notificarea. În situaţia în care imobilul se aflã în domeniul public al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale, acesta va face obiectul transferului în condiţiile <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În aceastã ipotezã persoana îndreptãţitã la restituire va fi despãgubitã în condiţiile <>Legii nr. 10/2001 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare."
8. La articolul 5, dupã alineatul (7) se introduc douã noi alineate, alineatele (8) şi (9), cu urmãtorul cuprins:
"(8) În cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflaţi în concurs, nu este de acord cu despãgubirea stabilitã, suma reprezentând despãgubirea se consemneazã pe numele titularului sau, dupã caz, al titularilor. Despãgubirea va fi eliberatã în baza cererii formulate în acest sens, însoţitã de acte autentice sau de hotãrârea judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã de stabilire a cuantumului despãgubirii ori, dupã caz, de declaraţia autenticã de acceptare a cuantumului despãgubirii prevãzute în hotãrârea de stabilire a despãgubirii.
(9) Identificarea imobilelor supuse exproprierii, aflate în litigiu, se va face numai în coordonate cadastrale, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 7/1996 , republicatã."
9. Articolul 6 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 6. - (1) În termen de 5 zile de la data intrãrii în vigoare a hotãrârii Guvernului, respectiv de la data publicãrii hotãrârii autoritãţii administraţiei publice locale, prevãzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul numeşte o comisie care verificã dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul cãruia cererea a fost formulatã şi constatã acceptarea sau, dupã caz, neacceptarea cuantumului despãgubirii de cãtre proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
(2) La cererea comisiei prevãzute la alin. (1), solicitantul are obligaţia sã completeze documentaţia depusã privind calitatea de titular al dreptului real pentru care solicitã despãgubirea, în termen de 15 zile. În caz contrar, comisia prevãzutã la alin. (1) va consemna despãgubirea pe numele solicitantului, însã eliberarea acesteia se va face numai la data la care solicitantul îşi va dovedi dreptul în condiţiile prezentei legi."
10. Articolul 7 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 7. - Hotãrârea de stabilire a cuantumului despãgubirii emisã în condiţiile prevãzute la art. 5 şi 6 se comunicã solicitantului, precum şi celorlalţi titulari ori, dupã caz, titulari aparenţi, se afişeazã în extras la sediul consiliului local pe raza cãruia se aflã situat imobilul expropriat şi în extras, pe pagina proprie de internet a expropriatorului."
11. Articolul 8 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 8. - În termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotãrârii de stabilire a cuantumului despãgubirilor, expropriatorul efectueazã, prin transfer bancar sau numerar, plata despãgubirilor cãtre titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6."
12. Articolul 9 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despãgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecãtoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicatã hotãrârea de stabilire a cuantumului despãgubirii, sub sancţiunea decãderii, fãrã a putea contesta transferul dreptului de proprietate cãtre expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea cãilor de atac nu suspendã efectele hotãrârii de stabilire a cuantumului despãgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.
(2) În cazul în care hotãrârea nu a fost comunicatã, orice persoanã care se considerã îndreptãţitã la despãgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecãtoreşti competente, în termen de 3 ani de la data afişãrii hotãrârii de stabilire a cuantumului despãgubirii, în condiţiile art. 7, sub sancţiunea decãderii.
(3) Acţiunea formulatã în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţioneazã potrivit dispoziţiilor <>art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, în ceea ce priveşte stabilirea despãgubirii. La calcularea cuantumului despãgubirii, experţii şi instanţa de judecatã se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din prezenta lege.
(4) Fac excepţie de la prevederile <>art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, situaţiile în care imobilele sunt solicitate pentru expropriere în vederea realizãrii lucrãrilor de utilitate publicã privind drumurile. În acest caz, persoanelor îndreptãţite li se va atribui de expropriator despãgubirea legalã.
(5) Lucrãrile de utilitate publicã privind drumurile care fac obiectul prezentei legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocã existenţa unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat."
13. La articolul 10, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Cererile adresate instanţei judecãtoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitãţile administrativ-teritoriale, dupã caz, a dreptului la despãgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciarã de timbru."
14. Articolul 11 se abrogã.
15. Articolul 12 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Actele juridice care se încheie dupã data comunicãrii hotãrârii de stabilire a cuantumului despãgubirii sau dupã data plãţii ori, dupã caz, a consemnãrii sumelor stabilite ca despãgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere, sunt lovite de nulitate absolutã, cu excepţia celor care clarificã ulterior exproprierii situaţia juridicã a imobilelor, în cazurile prevãzute la art. 5 alin. (4)-(8) şi art. 6 alin. (2) din prezenta lege.
(2) Începând cu data publicãrii hotãrârii prevãzute la art. 4 alin. (1), actele juridice prin care se face trecerea din extravilan în intravilan, precum şi cele prin care se face trecerea din domeniul public în domeniul privat al unitãţilor administrativteritoriale, referitoare la imobilele necesar a fi expropriate, potrivit studiului de fezabilitate, sunt lovite de nulitate absolutã."
16. Articolul 13 se abrogã.
17. Dupã articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 13^1, cu urmãtorul cuprins:
"Art. 13^1. - Scoaterea, definitivã ori temporarã, a terenurilor necesare pentru lucrãri de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional se excepteazã de la plata taxelor prevãzute la <>art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respectiv a taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (3) lit. h), art. 36 alin. (2), <>art. 41 şi 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic."
18. Articolul 15 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 15. - Transferul imobilelor din proprietatea privatã în proprietatea publicã a statului sau a unitãţilor administrativteritoriale şi în administrarea expropriatorului opereazã de drept la data plãţii despãgubirilor pentru expropriere sau, dupã caz, la data consemnãrii acestora, în condiţiile prezentei legi."
19. Articolul 17 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 17. - Serviciile privind înregistrarea, avizarea şi recepţionarea documentaţiilor cadastral-juridice sunt scutite de la plata taxelor, iar taxele aferente procedurii de intabulare pentru terenurile necesare realizãrii lucrãrilor de construire de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, precum şi orice alte taxe datorate bugetului de stat sau bugetelor locale sunt scutite de la platã."
20. Dupã articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 18^1, cu urmãtorul cuprins:
"Art. 18^1. - (1) Orice avize, acorduri, permise sau autorizaţii emise unor terţe persoane pentru imobilele supuse exproprierii de la data avizãrii de cãtre Agenţia Naţionalã de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã, prin unitãţile sale teritoriale, a documentaţiilor cadastral-juridice sunt lovite de nulitate absolutã.
(2) Neeliberarea în termenele stabilite prin prezenta lege a certificatelor de urbanism, avizelor, acordurilor, permiselor şi a autorizaţiilor de autoritãţile în a cãror sarcinã cade eliberarea lor se sancţioneazã cu amendã cuprinsã între 5.000 lei şi 10.000 lei.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de cãtre prefect, în calitatea sa de autoritate publicã, reprezentant al Guvernului pe plan local.
(4) Dispoziţiile prezentului articol se completeazã în mod corespunzãtor cu prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(5) În situaţia în care, din cauza lipsei unui aviz, acord, permis sau a unei autorizaţii, constructorii înregistreazã întârzieri în executarea lucrãrilor definite la art. 1, valoarea daunelor pretinse de cãtre aceştia va fi suportatã de instituţiile care se fac vinovate de depãşirea termenelor stabilite la art. 3 alin. (5), (6) şi (8).
(6) Dispoziţia prevãzutã la alin. (5) se aplicã şi în cazul eliberãrii unui aviz, acord, permis sau a unei autorizaţii unor terţe persoane pentru imobilele supuse exproprierii."
21. Articolul 19 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 19. - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor va elabora normele metodologice de punere în aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotãrâre a Guvernului."
ART. II
Pentru lucrãrile pentru care procedura de expropriere se aflã în curs la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite câte o hotãrâre pentru fiecare lucrare, prin care va aproba declanşarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rãmase de expropriat, precum şi suma globalã estimatã a despãgubirilor.
ART. III
Orice documentaţie tehnicã sau de evaluare realizatã anterior intrãrii în vigoare a prezentei legi se considerã valabilã.
ART. IV
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor va modifica normele metodologice prevãzute la <>art. 19 din Legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de autostrãzi şi drumuri naţionale şi le va supune spre aprobare Guvernului.
ART. V
<>Legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de autostrãzi şi drumuri naţionale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, cu modificãrile ulterioare, precum şi cu modificãrile şi completãrile aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouã numerotare.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
EUGEN NICOLICEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 21 octombrie 2008.
Nr. 184.
----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016