Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 184 din 12 aprilie 2001 (*republicata*)  privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 184 din 12 aprilie 2001 (*republicata*) privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 23 august 2004
*) Republicatã în temeiul <>art. II din Legea nr. 43/2004 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 23 martie 2004, dându-se textelor o nouã numerotare.
<>Legea nr. 184/2001 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 18 aprilie 2001 şi ulterior a fost modificatã prin:
- <>Legea nr. 493/2002 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 25 iulie 2002;
- <>Legea nr. 43/2004 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 23 martie 2004.

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezenta lege reglementeazã modul de exercitare a profesiei de arhitect şi constituirea Ordinului Arhitecţilor din România, ca formã de organizare independentã, nonprofit, autonomã, apoliticã şi de interes public.
ART. 2
(1) Activitatea în domeniul arhitecturii este un act de culturã de interes public, cu implicaţii urbanistice, economice, sociale şi ecologice.
(2) Creaţia arhitecturalã este menitã sã organizeze funcţional şi estetic spaţiul construit, având obligaţia de a-l insera armonios în mediul înconjurãtor, în respectul peisajelor naturale şi al patrimoniului imobiliar.
ART. 3
Potrivit legii, construcţiile civile, industriale, agricole sau de orice altã naturã se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, în baza reglementãrilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor.
ART. 4
Poartã titlul de arhitect absolventul cu diplomã de licenţã sau alt document similar eliberat de instituţiile de învãţãmânt superior de arhitecturã recunoscute de statul român.
ART. 5
(1) Poartã titlul de arhitect şi cetãţenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetãţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetãţenii elveţieni absolvenţi cu diplomã de licenţã sau alt document similar eliberat de o instituţie de învãţãmânt superior de arhitecturã recunoscute în unul dintre statele de mai sus.
(2) Poartã titlul de arhitect şi absolventul cu diplomã de licenţã sau alt document similar obţinut în cadrul unor programe sociale ori ca urmare a absolvirii unor cursuri superioare fãrã frecvenţã în domeniul arhitecturii de cãtre persoane care au dobândit nivelul minim necesar de cunoştinţe, deşi nu au fost respectate condiţiile referitoare la durata minimã a studiilor. Aceste persoane trebuie sã aibã o experienţã profesionalã de minimum 7 ani sub îndrumarea unui arhitect cu drept de semnãturã sau a unei firme de arhitecturã şi sã promoveze un examen standard de absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenul final pentru obţinerea diplomei de licenţã sau a altui document similar, conform prevederilor alin. (1).
(3) Cetãţenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetãţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetãţenii elveţieni au dreptul la utilizarea titlului lor legal academic şi, unde este cazul, la abrevierea folositã în statul de provenienţã, în limba acelui stat.
(4) Cetãţenii unui stat membru al Uniunii Europene, cetãţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetãţenii elveţieni autorizaţi sã poarte titlul de arhitect ca urmare a unui act normativ special al statului respectiv care abiliteazã autoritãţile competente sã confere acest titlu personalitãţilor care s-au distins în mod deosebit prin realizãri în domeniul arhitecturii vor putea utiliza acest titlu în România.
ART. 6
Prin hotãrâre a Guvernului se stabilesc condiţiile în care acordarea titlului de arhitect pentru cetãţenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetãţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetãţenii elveţieni nu se realizeazã automat, precum şi procedura necesarã în aceste cazuri.
ART. 7
(1) Activitatea arhitectului în domeniile arhitecturii, urbanismului şi amenajãrii teritoriului constã în:
a) proiectarea, consilierea, asistenţa tehnicã şi supravegherea lucrãrilor de construcţii, restaurãri de monumente, peisagisticã, design, amenajãri şi decoraţiuni interioare, scenografie şi alte asemenea activitãţi;
b) studiul, cercetarea, planificarea, consilierea şi reglementarea specificã în domeniile arhitecturii, urbanismului, amenajãrii teritoriului, construcţiilor, utilizãrii materialelor de construcţie şi tehnologiilor specifice;
c) verificarea, avizarea, aprobarea, controlul şi expertiza tehnicã a proiectelor de arhitecturã.
(2) Practica arhitecturii este un act complex de creaţie tehnicã şi esteticã şi de furnizare de servicii, care se realizeazã prin întocmirea de proiecte, coordonarea studiilor şi documentaţiilor conexe întocmite de alţi specialişti, studii, teme şi programe de cercetare, proiectare şi concursuri, documentaţii tehnice, machete, relevee şi alte asemenea activitãţi.

CAP. II
Exercitarea profesiei de arhitect

SECŢIUNEA 1
Dobândirea şi exercitarea dreptului de semnãturã

ART. 8
Exercitarea profesiei de arhitect se face atât în sectorul privat, cât şi în sectorul public, conform prevederilor legale.
ART. 9
(1) Dreptul de semnãturã implicã asumarea de cãtre persoana care îl exercitã a întregii responsabilitãţi profesionale faţã de client şi autoritãţile publice cu privire la calitatea soluţiilor propuse, cu respectarea legislaţiei în domeniu.
(2) Dreptul de semnãturã se exercitã olograf, cu menţionarea în clar a numelui, prenumelui şi a numãrului de înregistrare în Tabloul Naţional al Arhitecţilor. Lucrãrile colective trebuie sã poarte semnãtura tuturor arhitecţilor care au contribuit la elaborarea lor.
(3) Exercitarea dreptului de semnãturã implicã independenţã în luarea deciziilor cu caracter profesional.
ART. 10
(1) Proiectele de arhitecturã pentru materializarea cãrora legea impune obţinerea autorizaţiei de construire vor fi elaborate de un arhitect cu drept de semnãturã sau de un conductor arhitect cu drept de semnãturã.
(2) Arhitectul şi conductorul arhitect dobândesc drept de semnãturã, acordat de cãtre Ordinul Arhitecţilor din România, dacã îndeplinesc condiţiile de onorabilitate şi de stagiu profesional. Dobândirea dreptului de semnãturã atrage obligatoriu înscrierea acestora în Tabloul Naţional al Arhitecţilor.
(3) Condiţia de onorabilitate prevãzutã la alin. (2) se considerã a fi îndeplinitã:
a) dacã arhitectului solicitant al dreptului de semnãturã nu i-a fost interzisã definitiv sau temporar exercitarea profesiei prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã, ca pedeapsã complementarã pentru sãvârşirea unei infracţiuni în legãturã cu exercitarea profesiei;
b) dacã arhitectul solicitant al dreptului de semnãturã nu a sãvârşit abateri disciplinare care au fost sancţionate de Ordinul Arhitecţilor din România cu retragerea definitivã a dreptului de semnãturã, potrivit prezentei legi.
(4) Dreptul de semnãturã al conductorilor arhitecţi se exercitã pe teritoriul României şi este limitat la categoriile de lucrãri pentru care legea recunoaşte acest drept.
(5) Dobândirea dreptului de semnãturã se face în baza unei cereri adresate Ordinului Arhitecţilor din România, însoţitã de copia diplomei la care se face referire la art. 4, respectiv la art. 5, cazierul judiciar şi dovada efectuãrii stagiului profesional, împreunã cu portofoliul cuprinzând lucrãrile la care solicitantul a colaborat în perioada de stagiu.
(6) Procedura de acordare a dreptului de semnãturã trebuie finalizatã în termen de maximum 3 luni de la data prezentãrii documentaţiei complete de cãtre solicitant.
ART. 11
(1) Cetãţenii unui stat membru al Uniunii Europene, cetãţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetãţenii elveţieni care solicitã stabilirea în România şi îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 5 sau art. 6 referitoare la deţinerea titlului de arhitect vor dobândi drept de semnãturã în aceleaşi condiţii cu cetãţenii români, cu respectarea prevederilor art. 10.
(2) Arhitecţii cetãţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, cei ai statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetãţenii elveţieni care au dreptul de a exercita profesia de arhitect în unul dintre aceste state şi nu solicitã stabilirea în România, ci doar dreptul de a presta temporar servicii în domeniul arhitecturii pe teritoriul României vor dobândi drept de semnãturã prin înregistrarea automatã şi temporarã la Ordinul Arhitecţilor din România, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii pe perioada prestãrii de servicii. Documentele necesare înregistrãrii în acest caz sunt:
a) declaraţie cu privire la serviciile ce urmeazã a fi prestate, dacã acestea implicã execuţia unor proiecte pe teritoriul României;
b) certificat emis de autoritatea competentã din statul de provenienţã, care sã ateste dreptul solicitantului de a exercita profesia de arhitect pe teritoriul acestuia; acest certificat trebuie sã fie prezentat la cel mult 12 luni de la data eliberãrii sale de cãtre autoritatea competentã din statul de provenienţã;
c) certificat emis de autoritatea competentã din statul de provenienţã, care sã ateste faptul cã solicitantul deţine acele diplome sau alte documente doveditoare ale calificãrii profesionale care îndeplinesc criteriile legislaţiei europene în domeniu.
(3) Ordinul Arhitecţilor din România va accepta ca dovadã de onorabilitate un document emis cetãţeanului unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene de cãtre autoritatea competentã din statul de provenienţã a acestuia; acest document trebuie sã fie prezentat la cel mult 3 luni de la data eliberãrii sale de cãtre autoritatea competentã din statul de provenienţã.
(4) Pentru dobândirea dreptului de semnãturã, cetãţenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetãţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European sau cetãţenii elveţieni vor prezenta un certificat emis de autoritatea competentã din statul de provenienţã, care atestã efectuarea unei perioade corespunzãtoare de stagiu sau experienţã profesionalã adecvatã cu o duratã echivalentã stagiului în statul respectiv şi care conferã acestora aceleaşi drepturi ca şi cetãţenilor români care au efectuat stagiul.
(5) Ordinul Arhitecţilor din România va pune la dispoziţia persoanelor interesate informaţii privind legislaţia naţionalã specificã şi Codul deontologic al profesiei de arhitect.
ART. 12
Condiţiile în care arhitecţii cetãţeni ai altor state în afara celor la care se face referire la art. 5 pot dobândi drept de semnãturã în România şi pot cere înscrierea în Tabloul Naţional al Arhitecţilor vor fi stabilite, în condiţii de reciprocitate, prin convenţii încheiate de statul român cu statele respective.
ART. 13
(1) În vederea dobândirii dreptului de semnãturã arhitectul absolvent, potrivit prevederilor art. 4, îşi poate desfãşura activitatea profesionalã ca stagiar pe o perioadã de 2 ani, în condiţiile legii, sub îndrumarea unui arhitect cu drept de semnãturã.
(2) Dupã împlinirea perioadei de stagiu prevãzute la alin. (1), arhitecţii stagiari pot primi drept de semnãturã în condiţiile art. 10 sau ale art. 11, dupã caz.
(3) Pentru absolvenţii de arhitecturã cu diplomã de master sau doctor în domeniu, durata stagiului se reduce la un an.
ART. 14
Arhitecţii stagiari pot semna în perioada stagiaturii studii, planuri şi proiecte proprii, care nu presupun eliberarea unei autorizaţii de construire.
ART. 15
Exercitarea dreptului de semnãturã, potrivit prezentei legi, este incompatibilã cu situaţiile în care:
a) arhitectul îndeplineşte pentru acelaşi proiect funcţia de verificator, de expert sau de consilier ales în cadrul administraţiei publice implicate în procesul de avizare sau de autorizare;
b) arhitectul este funcţionar public în cadrul autoritãţii administraţiei publice centrale sau locale care are în competenţã avizarea, autorizarea şi controlul lucrãrii în cauzã.
ART. 16
Constituie infracţiune şi se sancţioneazã, potrivit art. 281 din Codul penal, exercitarea dreptului de semnãturã fãrã îndeplinirea condiţiilor prevãzute de prezenta lege.

SECŢIUNEA a 2-a
Modalitãţi de exercitare a profesiei de arhitect

ART. 17
(1) Dreptul de semnãturã se poate exercita în cadrul birourilor individuale, birourilor asociate, societãţilor comerciale de proiectare sau altor forme de asociere constituite conform legii.
(2) Indiferent de formele de exercitare a profesiei precizate la alin. (1), arhitecţii cu drept de semnãturã pot dobândi calitatea de proiectant general.
(3) Indiferent de modalitatea de exercitare a profesiei, arhitecţii cu drept de semnãturã pot angaja salariaţi.
(4) Persoanele juridice prevãzute la alin. (1), care nu au în cadrul personalului un arhitect cu drept de semnãturã şi care desfãşoarã activitãţi de proiectare, au obligaţia ca, pentru întocmirea documentaţiilor de urbanism şi a proiectelor de arhitecturã supuse aprobãrii sau autorizãrii, sã foloseascã pe baze contractuale serviciile unui arhitect cu drept de semnãturã.
ART. 18
(1) Modalitatea de exercitare a profesiei se declarã de cãtre arhitect şi se înregistreazã la Ordinul Arhitecţilor din România.
(2) Birourile individuale se pot asocia prin contract.
(3) Raporturile contractuale se stabilesc între biroul individual şi client sau, în cazul birourilor asociate, aceste raporturi se stabilesc între unul dintre birourile individuale implicate şi client.

SECŢIUNEA a 3-a
Drepturile şi obligaţiile arhitecţilor cu drept de semnãturã

ART. 19
Arhitectul cu drept de semnãturã are urmãtoarele drepturi:
a) sã elaboreze şi sã semneze documentele prevãzute la art. 10 alin. (1)*);
b) sã verifice în timpul execuţiei lucrãrii conformitatea acesteia cu autorizaţia emisã, chiar dacã asistenţa tehnicã nu i-a fost încredinţatã;
c) sã beneficieze, pentru serviciile prestate în relaţiile contractuale ce se stabilesc cu clientul, de un onorariu negociat în mod liber cu acesta. Ordinul Arhitecţilor din România, cu avizul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi al Ministerului Culturii şi Cultelor, stabileşte lista onorariilor de referinţã, care vor fi puse la dispoziţia oricãrui client;
d) sã introducã în contractul încheiat cu clientul clauze privind protecţia dreptului de autor.
---------
*) În <>Legea nr. 184/2001 documentele respective erau prevãzute la alin. (2) al <>art. 3, alineat ce a fost abrogat prin Legea nr. 43/2004 , fãrã a fi modificatã şi norma de trimitere. O parte din documentele respective sunt reglementate în Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, iar restul sunt prevãzute în art. 8 alin. (1), devenit în urma renumerotãrii art. 10 alin. (1).

ART. 20
Arhitectul cu drept de semnãturã are urmãtoarele obligaţii:
a) sã cunoascã şi sã respecte reglementãrile legale în vigoare referitoare la exercitarea profesiei de arhitect;
b) sã respecte Codul deontologic al profesiei de arhitect şi Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România;
c) sã facã cunoscutã clientului obligaţia de a obţine şi de a respecta avizele, acordurile şi autorizaţiile necesare, prevãzute de lege;
d) sã se preocupe de perfecţionarea calificãrii profesionale;
e) sã îşi asume, prin exercitarea dreptului de semnãturã, întreaga responsabilitate profesionalã faţã de client şi autoritãţi, manifestând conştiinciozitate şi probitate profesionalã;
f) sã serveascã interesele clientului în acord cu interesul public şi cu exigenţele profesionale.

SECŢIUNEA a 4-a
Suspendarea şi încetarea dreptului de semnãturã.
Radierea din Tabloul Naţional al Arhitecţilor

ART. 21
Dreptul de semnãturã se suspendã:
a) temporar, la cererea persoanei înscrise;
b) dupã 6 luni, în caz de neplatã fãrã justificare a cotizaţiilor anuale cãtre Ordinul Arhitecţilor din România, pânã la achitarea lor integralã;
c) pe perioada suspendãrii dreptului de a profesa, dispusã prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã;
d) cu titlu de sancţiune disciplinarã, pe toatã durata sancţiunii.
ART. 22
(1) Dreptul de semnãturã înceteazã:
a) prin renunţarea scrisã la exerciţiul dreptului de semnãturã;
b) dacã persoana înscrisã a fost condamnatã definitiv pentru o faptã prevãzutã de lege, în legãturã directã cu exercitarea dreptului de semnãturã, sau dacã i s-a aplicat pedeapsa complementarã a interdicţiei exercitãrii profesiei, printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã.
(2) Încetarea dreptului de semnãturã atrage pierderea calitãţii de membru al Ordinului Arhitecţilor din România şi radierea din Tabloul Naţional al Arhitecţilor.

CAP. III
Ordinul Arhitecţilor din România

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile şi organizarea Ordinului Arhitecţilor din România

ART. 23
(1) Ordinul Arhitecţilor din România, denumit în continuare şi Ordinul, se înfiinţeazã în condiţiile legii ca organizaţie profesionalã, nonprofit, cu personalitate juridicã de drept privat, apoliticã, de interes public, cu patrimoniu şi buget proprii, autonomã şi independentã. Ordinul are rolul de a reprezenta şi ocroti, la nivel naţional şi internaţional, interesele profesiei de arhitect.
(2) Ordinul Arhitecţilor din România are sediul central în municipiul Bucureşti şi este organizat cu filiale în teritoriu. Activitatea lui se finanţeazã din taxe de înscriere, cotizaţii anuale ale membrilor, fonduri rezultate din manifestãri culturale, ştiinţifice, economice şi drepturi editoriale specifice pe care le desfãşoarã, precum şi din donaţii legale, sponsorizãri sau alte surse, în condiţiile legii.
(3) Din Ordin fac parte arhitecţii şi conductorii arhitecţi cu sau fãrã drept de semnãturã, urbanişti fãrã drept de semnãturã sau cãrora le-a fost acordat, în condiţiile legii, drept de semnãturã similar conductorilor arhitecţi, stagiarii şi orice deţinãtor al titlului de arhitect, la cererea acestora.
(4) Prezenta lege nu limiteazã dreptul de liberã aderare a arhitecţilor la alte forme de asociere profesionalã.
(5) Ordinul are obligaţia de a publica anual, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Tabloul Naţional al Arhitecţilor, Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, Codul deontologic al profesiei de arhitect şi lista onorariilor de referinţã.
ART. 24
(1) Ordinul Arhitecţilor din România are urmãtoarele atribuţii:
a) protejeazã şi promoveazã calitatea produsului de arhitecturã şi urbanism;
b) urmãreşte exercitarea competentã şi calificatã a profesiei în respectul codului deontologic al acesteia;
c) propune reglementãri legislative şi normative specifice, în vederea promovãrii lor;
d) reprezintã interesele membrilor sãi în faţa autoritãţilor publice şi administrative, precum şi în organismele profesionale internaţionale;
e) acordã arhitecţilor dreptul de semnãturã şi gestioneazã Tabloul Naţional al Arhitecţilor.
(2) Atribuţia Ordinului Arhitecţilor din România privind acordarea dreptului de semnãturã nu poate fi exercitatã de nici o altã instituţie sau asociaţie profesionalã.
ART. 25
Drepturile şi obligaţiile membrilor Ordinului Arhitecţilor din România se stabilesc prin regulamentul acestuia.
ART. 26
(1) Forurile de conducere ale Ordinului Arhitecţilor din România sunt:
a) Conferinţa naţionalã;
b) Consiliul naţional;
c) Colegiul director;
d) preşedintele Ordinului.
(2) Persoanele alese în Consiliul naţional, în Colegiul director sau ca preşedinte al Ordinului au un mandat de 4 ani. Ele nu pot exercita mai mult de douã mandate consecutiv.
ART. 27
Conferinţa naţionalã a Ordinului este constituitã din membri delegaţi, cu drept de reprezentare proporţionalã, ai filialelor teritoriale. Filiala teritorialã va asigura participarea la Conferinţa naţionalã a Ordinului cel puţin a unui reprezentant al fiecãrui judeţ cuprins în filialã.
ART. 28
(1) Conferinţa naţionalã a Ordinului Arhitecţilor din România are urmãtoarele atribuţii:
a) adoptã şi modificã Regulamentul Ordinului, codul deontologic al profesiei şi regulamentul-cadru pentru filialele teritoriale;
b) adoptã organizarea aparatului administrativ al Ordinului;
c) alege şi revocã preşedintele Ordinului;
d) alege şi revocã membrii Consiliului naţional al Ordinului;
e) alege membrii comisiilor de cenzori şi de disciplinã la nivel naţional, precum şi membrii altor comisii de specialitate;
f) adoptã hotãrâri cu privire la toate problemele aflate pe ordinea de zi stabilitã în convocare;
g) aprobã valoarea onorariilor de referinţã şi a cotizaţiilor anuale unice pentru categoriile de membri ai Ordinului, dupã caz.
(2) Conferinţa naţionalã a Ordinului este legal constituitã la prima convocare în prezenţa a cel puţin douã treimi din numãrul delegaţilor, iar hotãrârile se adoptã cu votul majoritãţii membrilor prezenţi. Dacã la prima convocare condiţia de prezenţã nu este îndeplinitã, la a doua convocare, dupã cel puţin douã sãptãmâni, Conferinţa naţionalã este legal constituitã în prezenţa majoritãţii membrilor şi adoptã hotãrâri cu majoritatea membrilor prezenţi.
ART. 29
(1) Între reuniunile Conferinţei naţionale, activitatea Ordinului va fi coordonatã de Consiliul naţional, douã treimi din numãrul membrilor acestuia trebuind sã fie arhitecţi cu drept de semnãturã.
(2) Componenţa Consiliului naţional va asigura reprezentativitatea proporţionalã a membrilor filialelor teritoriale.
(3) Fiecare filialã teritorialã stabileşte prin hotãrâre proprie candidaţii propuşi pentru Consiliul naţional.
ART. 30
(1) Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, ales dintre arhitecţii cu drept de semnãturã, reprezintã Ordinul în relaţiile sale cu alte persoane fizice şi juridice sau cu autoritãţi din România şi din strãinãtate, putând sã încheie, în numele Ordinului, convenţii şi contracte. De asemenea, preşedintele conduce lucrãrile Conferinţei naţionale şi ordonanţeazã cheltuielile bugetare ale Ordinului.
(2) Vicepreşedinţii Ordinului Arhitecţilor din România sunt înlocuitori de drept ai preşedintelui, în ordinea stabilitã de Conferinţa naţionalã.
ART. 31
(1) Activitatea curentã a Ordinului Arhitecţilor din România este coordonatã de Colegiul director.
(2) Colegiul director este ales cu votul majoritãţii membrilor Consiliului naţional.
(3) Cel puţin douã treimi din numãrul membrilor Colegiului director trebuie sã fie arhitecţi cu drept de semnãturã.
ART. 32
Forurile de conducere, comisiile Ordinului Arhitecţilor din România şi conducerea filialelor teritoriale sunt alese prin votul secret al majoritãţii participanţilor cu drept de vot.
ART. 33
Organizarea şi funcţionarea Ordinului Arhitecţilor din România vor fi stabilite prin Regulamentul Ordinului, aprobat de Conferinţa naţionalã.

SECŢIUNEA a 2-a
Filialele teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România

ART. 34
(1) La nivelul judeţelor cu cel puţin 50 de membri, precum şi în municipiul Bucureşti se vor înfiinţa prin liberã asociere filiale teritoriale ale Ordinului, reunindu-i pe arhitecţii domiciliaţi în raza teritorialã a judeţului.
(2) Dacã într-un judeţ existã un numãr mai mic de 50 de membri, se vor putea înfiinţa filiale teritoriale prin asocierea arhitecţilor cu domiciliile în judeţe limitrofe, pânã când numãrul acestora va ajunge la minimum 50 de membri.
(3) În cadrul unui judeţ sau într-o zonã formatã din douã sau mai multe judeţe limitrofe, precum şi în municipiul Bucureşti se poate înfiinţa o singurã filialã a Ordinului.
(4) Filialele teritoriale dobândesc personalitate juridicã de drept privat de la data adunãrii generale constitutive a membrilor, ocazie cu care se vor stabili:
a) oraşul de reşedinţã a filialei teritoriale şi sediul acesteia;
b) forurile de conducere ale filialei.
ART. 35
La înfiinţarea lor filialele teritoriale îşi vor elabora propriile regulamente în baza regulamentului-cadru la nivel naţional, aprobat de Conferinţa naţionalã a Ordinului Arhitecţilor din România.

SECŢIUNEA a 3-a
Tabloul Naţional al Arhitecţilor

ART. 36
(1) Pentru centralizarea evidenţei arhitecţilor din întreaga ţarã se înfiinţeazã Tabloul Naţional al Arhitecţilor, document care se publicã anual în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Tabloul Naţional al Arhitecţilor va cuprinde arhitecţi cu drept de semnãturã şi conductori arhitecţi cu drept de semnãturã şi va fi organizat pe specializãri.
(3) Înregistrarea în Tabloul Naţional al Arhitecţilor permite exercitarea profesiei în întreaga ţarã.
ART. 37
(1) Ordinul Arhitecţilor din România, inclusiv filialele sale teritoriale, are obligaţia sã furnizeze terţilor orice informaţie legatã de datele înregistrate în Tabloul Naţional al Arhitecţilor sau în tablourile arhitecţilor.
(2) Tablourile arhitecţilor vor evidenţia şi modalitatea în care persoanele înscrise îşi exercitã profesia.
(3) Ordinul Arhitecţilor din România sau filialele acestuia vor elibera, la cererea celui înscris, un certificat, care va cuprinde toate datele care îl privesc, înregistrate în tablourile arhitecţilor.

SECŢIUNEA a 4-a
Rãspunderea disciplinarã

ART. 38
(1) Membrii Ordinului Arhitecţilor din România rãspund disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, a codului deontologic al profesiei, a hotãrârilor proprii adoptate de forurile de conducere abilitate ale Ordinului, precum şi pentru orice abateri sãvârşite în legãturã cu profesia sau în afara acesteia care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului.
(2) Sancţiunile disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) votul de blam;
c) suspendarea pe o perioadã de 6-12 luni a dreptului de semnãturã;
d) suspendarea pe o perioadã de 6-12 luni a calitãţii de membru al Ordinului Arhitecţilor din România.
(3) Sancţiunile prevãzute la alin. (2) lit. a) şi b) se aplicã de cãtre colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplinã.
(4) Sancţiunile prevãzute la alin. (2) lit. c) şi d) se aplicã de Consiliul naţional al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplinã, în baza hotãrârii comisiei de disciplinã la nivel naţional.
(5) Împotriva hotãrârii comisiei teritoriale de disciplinã, prin care s-a aplicat una dintre sancţiunile disciplinare prevãzute la alin. (2) lit. a) şi b), se poate formula contestaţie la Comisia naţionalã de disciplinã în termen de 30 de zile de la data comunicãrii hotãrârii.
(6) Împotriva hotãrârii Comisiei naţionale de disciplinã, prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinarã prevãzutã la alin. (2), se poate formula contestaţie la instanţa judecãtoreascã de contencios administrativ competentã în termen de 30 de zile de la data comunicãrii hotãrârii.
(7) În condiţiile neînceperii procedurii de judecare a abaterilor, aplicarea sancţiunilor se prescrie în termen de 2 ani de la sãvârşirea lor.
ART. 39
(1) Comisiile de disciplinã ale Ordinului Arhitecţilor din România sunt organe cu activitate jurisdicţionalã şi se organizeazã la nivel naţional şi teritorial pentru fiecare filialã.
(2) Comisia naţionalã de disciplinã este alcãtuitã din 5 arhitecţi cu minimum 10 ani vechime, din care în mod obligatoriu 3 arhitecţi cu drept de semnãturã.
(3) Comisia de disciplinã alege un preşedinte din rândul membrilor sãi.
(4) Hotãrârile comisiilor de disciplinã se valideazã cu majoritate simplã de voturi.
(5) Procedura judecãrii abaterilor este prevãzutã în Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România şi se completeazã cu prevederile Codului de procedurã civilã.
ART. 40
Dupã un an de la aplicarea deciziei de retragere definitivã a dreptului de semnãturã sau a calitãţii de membru al Ordinului Arhitecţilor din România cel în cauzã poate cere reexaminarea deciziei. În caz de respingere, o nouã cerere nu poate fi fãcutã decât dupã un an.
ART. 41
În cazul în care instanţele judecãtoreşti pronunţã hotãrâri definitive de condamnare a unui arhitect cu drept de semnãturã pentru fapte penale legate de exercitarea profesiei sau aplicã sancţiunea complementarã a interdicţiei de exercitare a acestei profesii, o copie de pe dispozitivul hotãrârii va fi comunicatã filialei Ordinului Arhitecţilor din România, organizatã la nivel teritorial, pentru a opera radierea din tabloul arhitecţilor în raza cãruia îşi are domiciliul.

CAP. IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 42
În termen de un an de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi toţi arhitecţii cu diplomã de licenţã sau asimilatã, eliberatã de instituţiile de învãţãmânt superior de arhitecturã cu durata studiilor de minimum 5 ani, vor obţine, în baza unor cereri, înscrierea în Ordinul Arhitecţilor din România şi în tabloul arhitecţilor din raza filialei unde îşi au domiciliul şi vor putea exercita dreptul de semnãturã, indiferent de vechimea în profesie.
ART. 43
(1) Poartã titlul de conductori arhitecţi absolvenţii cu diplomã eliberatã de instituţii de învãţãmânt superior de arhitecturã acreditate de statul român, cu durata studiilor de minimum 3 ani.
(2) Conductorii arhitecţi, absolvenţi cu diplomã ai instituţiilor de învãţãmânt superior de arhitecturã cu durata studiilor de minimum 3 ani, pot cere înscrierea în una dintre filialele teritoriale ale Ordinului Arhitecţilor din România, în a cãror razã îşi au domiciliul.
(3) Conductorii arhitecţi, absolvenţi cu diplomã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, şi absolvenţii din urmãtorii 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi pot primi drept de semnãturã limitat la categoriile de lucrãri pentru care legea recunoaşte acest drept.
(4) Tehnicienii arhitecţi, absolvenţi al Şcolii Tehnice de Arhitecturã şi Construcţia Oraşelor - STACO - pânã în anul 1973 inclusiv, cu o practicã profesionalã de cel puţin 7 ani, care, prin completarea studiilor, dobândesc diploma de conductor arhitect, vor primi drept de semnãturã fãrã efectuarea unei alte perioade de practicã profesionalã.
ART. 44
În vederea protejãrii dreptului de autor membrii Ordinului Arhitecţilor din România pot cere înregistrarea studiilor, planurilor şi proiectelor elaborate într-o evidenţã specialã la Ordin, primind astfel datã certã.
ART. 45
Dupã 12 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, pentru toţi cei care vor exercita profesia de arhitect fãrã sã îndeplineascã prevederile acesteia vor fi propuse sancţiuni disciplinare, administrative sau plângere penalã, dupã caz.
ART. 46
(1) În termen de 60 de zile de la data publicãrii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, un comitet de iniţiativã format din reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din domeniu asigurã convocarea Conferinţei naţionale de constituire a Ordinului Arhitecţilor din România.
(2) În termen de 90 de zile de la data publicãrii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Conferinţa naţionalã va adopta Regulamentul-cadru al Ordinului Arhitecţilor din România şi Codul deontologic al profesiei de arhitect şi va stabili onorariile minime potrivit art. 19.
ART. 47
Pentru constituirea filialelor teritoriale ale Ordinului, Uniunea Arhitecţilor din România, înfiinţatã prin <>Decretul-lege nr. 127/1990 privind unele mãsuri referitoare la activitatea Uniunii Arhitecţilor din România şi a asociaţiilor teritoriale ale arhitecţilor, va pune la dispoziţie acestuia banca sa de date, cuprinsã în Registrul Naţional al Arhitecţilor, evidenţa membrilor şi întreaga arhivã.
ART. 48
În cazul licitaţiilor şi al concursurilor de soluţii în domeniul arhitecturii şi urbanismului, cel puţin o treime din numãrul membrilor comisiei de evaluare sau ai juriului trebuie sã fie arhitecţi cu drept de semnãturã, dintre care un reprezentant al Ordinului şi un reprezentant al unei instituţii de învãţãmânt superior de arhitecturã acreditate de statul român.
ART. 49
În termen de 3 luni*) de la intrarea în vigoare a prevederilor prezentei legi, Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare a acesteia, care vor cuprinde:
a) metodologia de recunoaştere automatã a diplomelor de licenţã şi a altor documente similare eliberate de instituţiile de învãţãmânt superior de arhitecturã, recunoscute de statul român sau de statele membre ale Uniunii Europene, statele membre ale Spaţiului Economic European şi de Confederaţia Elveţianã;
b) metodologia şi instituţiile competente pentru eliberarea documentelor necesare obţinerii dreptului de semnãturã în conformitate cu prevederile art. 10 şi 11;
c) autoritatea abilitatã sã emitã documentele necesare arhitecţilor cetãţeni români care doresc sã exercite profesiunea în statele membre ale Uniunii Europene, în statele membre ale Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţianã.
------------
*) Termenul de 3 luni curge de la data publicãrii <>Legii nr. 43/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 23 martie 2004.

ART. 50
(1) Prevederile art. 4, 5 şi 11, precum şi cele care fac trimitere la acestea se aplicã cetãţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, cetãţenilor statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetãţenilor elveţieni de la data aderãrii României la Uniunea Europeanã.
(2) Pânã la data aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, cetãţenilor statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetãţenilor elveţieni li se vor recunoaşte calificãrile profesionale prin echivalarea studiilor, potrivit legii.
ART. 51
(1) Prezenta lege va intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abrogã.
------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016