Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 161 din 11 iulie 2011  privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 5/2011 pentru aprobarea unor reglementari privind cresterea sigurantei rutiere si destinatia sumelor incasate de catre personalul imputernicit cu atributii de inspectie si control in urma aplicarii sanctiunilor contraventionale specifice activitatii de transport rutier    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 161 din 11 iulie 2011 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 5/2011 pentru aprobarea unor reglementari privind cresterea sigurantei rutiere si destinatia sumelor incasate de catre personalul imputernicit cu atributii de inspectie si control in urma aplicarii sanctiunilor contraventionale specifice activitatii de transport rutier

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iulie 2011

    Parlamentul României adoptã prezenta lege.

     ARTICOL UNIC
    Se aprobã Ordonanţa Guvernului nr. 5 din 26 ianuarie 2011 pentru aprobarea unor reglementãri privind creşterea siguranţei rutiere şi destinaţia sumelor încasate de cãtre personalul împuternicit cu atribuţii de inspecţie şi control în urma aplicãrii sancţiunilor contravenţionale specifice activitãţii de transport rutier, adoptatã în temeiul art. 1 pct. I.10 din Legea nr. 274/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 31 ianuarie 2011, cu urmãtoarele modificãri şi completãri:
    1. La articolul I punctul 2, punctul 28 al alineatului (1) al articolului 102 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "28. conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei, fãrã ca acesta sã fie dotat cu anvelope de iarnã, iar în cazul autovehiculului de transport marfã cu o masã totalã maximã autorizatã mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducãtorului auto, fãrã ca acestea sã fie echipate cu anvelope de iarnã pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fãrã a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate;".
    2. La articolul I punctul 3, litera h^1) a alineatului (1) al articolului 112 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "h^1) autovehiculul nu este dotat, la circulaţia pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei, cu anvelope de iarnã, iar autovehiculul de transport marfã cu o masã totalã maximã autorizatã mai mare de 3,5 tone şi autovehiculul de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducãtorului auto, nu sunt echipate cu anvelope de iarnã pe roţile axei/axelor de tracţiune ori nu au montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate;".
    3. La articolul II punctul 1, alineatul (1) al articolului 56 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 56. - (1) Inspecţia, controlul şi supravegherea modului de respectare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã, precum şi a prevederilor normelor şi reglementãrilor prevãzute de aceasta se efectueazã în trafic şi la sediul operatorilor de transport/întreprinderilor de cãtre inspectorii de trafic şi/sau personalul autoritãţii competente împuternicit în acest scop. Controalele la sediu pot fi efectuate şi de echipaje de inspectori, dintre care cel puţin unul va fi inspector de trafic."
    4. La articolul II punctul 3, alineatul (2) al articolului 57 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) În cazul controalelor efectuate la sediul operatorilor/întreprinderilor, inspectorii de trafic şi/sau personalul autoritãţii competente împuternicit în acest scop au/are dreptul:
    a) sã solicite furnizarea oricãror informaţii din registre, documente sau baza de date;
    b) sã verifice registrele şi documentele privind operaţiunile de transport şi de întreţinere a parcului auto de la sedii şi punctele de lucru;
    c) sã facã copii sau extrase de pe registre ori documente, sub sancţiunea încãlcãrii confidenţialitãţii."
    5. La articolul II punctul 4, litera an) a articolului 58 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "an) efectuarea transportului de mãrfuri sau de persoane pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei, fãrã ca autovehiculele sã fie dotate cu anvelope de iarnã pe roţile axei/axelor de tracţiune ori fãrã a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate;".
    6. La articolul II, dupã punctul 5 se introduc trei noi puncte, punctele 5^1-5^3, cu urmãtorul cuprins:
    "5^1. La articolul 59 alineatul (1), dupã litera c) se introduce o nouã literã, litera c1), cu urmãtorul cuprins:
    «c^1) de la 5.000 lei la 8.000 lei, faptele care au avut ca urmare consecinţa prevãzutã la art. 62^2;».
    5^2. La articolul 62, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    «Art. 62. - (1) În cazul utilizãrii pentru transport a unui vehicul, fãrã a se putea face dovada cã se deţin urmãtoarele documente valabile, dupã caz: licenţa de transport, copia conformã a acesteia, certificat de transport în cont propriu, copia conformã a acestuia, licenţa de traseu, autorizaţia specialã de transport, autorizaţia de transport internaţional sau documentul de transport persoane, prin servicii ocazionale, dupã caz, ori în cazul depãşirii cu minimum 10% a masei maxime autorizate pentru cel puţin o axã, se suspendã dreptul de utilizare a autovehiculului prin reţinerea plãcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, aplicându-se şi sancţiunea contravenţionalã corespunzãtoare.»
    5^3. La articolul 62, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmãtorul cuprins:
    «(2^1) Mãsura de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului se aplicã pentru o perioadã de 6 luni şi se realizeazã prin reţinerea plãcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, aplicându-se şi sancţiunea contravenţionalã corespunzãtoare.»"
    7. La articolul III punctul 3, alineatele (3) şi (5) ale articolului 61 se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "(3) Pe lângã amenzile contravenţionale aplicate persoanelor fizice şi juridice de cãtre personalul cu atribuţii de inspecţie şi control împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru nerespectarea prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice cu depãşirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe şi/sau dimensiunilor maxime admise prevãzute în anexele nr. 2 şi 3, contravenientul are obligaţia de a achita în contul Companiei Naţionale de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., respectiv al administratorului drumului, cu titlu de tarif de despãgubire, sumele stabilite potrivit anexei nr. 5.
    ..................................................................
    (5) Sumele încasate cu titlu de tarif de despãgubire, potrivit alin. (3), vor reveni ca venituri proprii Companiei Naţionale de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., respectiv administratorului drumului, şi vor fi utilizate în exclusivitate pentru finanţarea lucrãrilor de construcţie, modernizare, întreţinere şi reparaţie a drumurilor naţionale, precum şi pentru garantarea şi rambursarea creditelor externe şi interne contractate în acest scop."

    Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.


            PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                 ROBERTA ALMA ANASTASE

                 PREŞEDINTELE SENATULUI
                   MIRCEA-DAN GEOANĂ


    Bucureşti, 11 iulie 2011.
    Nr. 161.
                     _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Octavian
29 August 2011
Ce inseamna ca masina este echipata cu anvelope de iarna? Pentru vechiculele destinate transportului de marfa si de persoane este obligatoriu doar pe puntea motoare? sau cel putin asa se intelege...deci pentru masinile de familie se poate circula doar cu cauciucuri de iarna doar pe puntea motoare (faza sau spate)? sau trebuie montate cauciucuri pe toate rotile?
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016