Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 153 din 11 iulie 2008  privind efectuarea recensamantului general agricol din Romania    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 153 din 11 iulie 2008 privind efectuarea recensamantului general agricol din Romania

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 18 iulie 2008

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

ART. 1
(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare asigurarea cadrului legal necesar efectuãrii recensãmântului general agricol din România.
(2) În perioada 2 decembrie 2010 - 31 ianuarie 2011 se efectueazã în toate unitãţile administrativ-teritoriale recensãmântul general agricol.
(3) Scopul acestei cercetãri statistice de interes naţional este de a asigura date statistice pentru fundamentarea politicilor naţionale în domeniul agricol, în concordanţã cu acquis-ul statistic comunitar, comparabile la nivel internaţional, necesare procesului de participare a României la Politica Agricolã Comunã, prin înregistrarea suprafeţelor agricole utilizate, a efectivelor de animale pe specii, a maşinilor şi a echipamentelor agricole, a persoanelor care desfãşoarã activitãţi agricole, a metodelor de producţie agricolã, precum şi a dezvoltãrii rurale.
ART. 2
(1) La recensãmântul general agricol se înregistreazã toate unitãţile care desfãşoarã activitate agricolã, indiferent de tipul de proprietate şi de forma de organizare.
(2) Unitatea de recenzare, în accepţiunea recensãmântului general agricol, este exploataţia agricolã individualã, societatea comercialã, societatea/asociaţia agricolã, precum şi alţi utilizatori de suprafeţe agricole şi/sau deţinãtori de animale, care, în urma activitãţii desfãşurate, obţin produse agricole şi/sau pãstreazã suprafeţele agricole în bune condiţii de mediu.
ART. 3
(1) Recensãmântul general agricol are ca obiectiv culegerea datelor şi obţinerea informaţiilor privind principalele caracteristici ale exploataţiilor agricole, cum sunt: identificarea în teritoriu a unitãţilor de recenzare şi statutul juridic al acestora, utilizarea suprafeţelor agricole pe forme de administrare, suprafeţele agricole cultivate, plantaţiile viti-pomicole, irigaţiile, efectivele de animale, utilajele şi maşinile agricole, construcţiile cu destinaţie agricolã, persoanele care desfãşoarã activitãţi agricole.
(2) Concomitent cu recensãmântul general agricol se desfãşoarã o anchetã selectivã specialã privind metodele de producţie agricolã.
(3) Culegerea datelor în teren se realizeazã prin formulare de înregistrare.
ART. 4
(1) Organizarea şi efectuarea recensãmântului general agricol se realizeazã de Institutul Naţional de Statisticã, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, sub coordonarea şi controlul Comisiei Centrale pentru Recensãmântul General Agricol.
(2) În termen de 10 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se constituie Comisia Centralã pentru Recensãmântul General Agricol, în componenţa prevãzutã în anexa nr.1, iar nominalizarea persoanelor se face, prin ordin, de cãtre conducãtorul fiecãrei instituţii implicate.
(3) Comisia Centralã pentru Recensãmântul General Agricol rãspunde de pregãtirea, coordonarea şi monitorizarea lucrãrilor necesare efectuãrii recensãmântului, având urmãtoarele atribuţii principale:
a) aprobã programul general de organizare şi efectuare a recensãmântului general agricol;
b) avizeazã formularele şi metodologia de înregistrare şi prelucrare a datelor, precum şi programul de publicare a rezultatelor;
c) avizeazã clasificãrile şi nomenclatoarele necesare înregistrãrii şi prelucrãrii datelor de recensãmânt, cu excepţia celor aprobate prin hotãrâri ale Guvernului;
d) aprobã, dacã se considerã oportun, organizarea de cercetãri statistice selective conexe recensãmântului;
e) aprobã instrucţiunile, modul de organizare şi îndrumã acţiunile şi operaţiunile de împãrţire a teritoriului unitãţilor administrativ-teritoriale în sectoare şi secţii de recensãmânt;
f) coordoneazã acţiunile de recrutare şi instruire a recenzorilor, a recenzorilor-şefi şi a coordonatorilor;
g) aprobã programul de popularizare a recensãmântului general agricol;
h) aprobã şi prezintã Guvernului rezultatele provizorii ale recensãmântului general agricol.
(4) Comisia Centralã pentru Recensãmântul General Agricol îşi înceteazã activitatea odatã cu publicarea rezultatelor provizorii ale recensãmântului, iar rezultatele finale şi detaliate sunt publicate şi difuzate de Institutul Naţional de Statisticã.
ART. 5
(1) Pentru efectuarea lucrãrilor de pregãtire, organizare, prelucrare şi publicare a rezultatelor recensãmântului, Comisia Centralã pentru Recensãmântul General Agricol organizeazã secretariatul tehnic central.
(2) Secretariatul tehnic central pentru recensãmântul general agricol funcţioneazã în cadrul Institutului Naţional de Statisticã.
(3) Secretariatul tehnic central pentru recensãmântul general agricol are urmãtoarele atribuţii:
a) elaboreazã proiectul programului general de organizare, metodologia de înregistrare şi de prelucrare a datelor, precum şi de publicare a rezultatelor recensãmântului;
b) proiecteazã formularele de înregistrare şi instrucţiunile de completare a acestora;
c) propune clasificãrile şi nomenclatoarele necesare înregistrãrii şi prelucrãrii datelor de recensãmânt, cu excepţia celor aprobate prin hotãrâri ale Guvernului;
d) elaboreazã proiectele instrucţiunilor şi normelor de organizare, îndrumare şi monitorizare a acţiunilor şi operaţiunilor de împãrţire a teritoriului unitãţilor administrativ-teritoriale în sectoare şi secţii de recensãmânt;
e) monitorizeazã sectorizarea teritoriului localitãţilor, care se realizeazã conform listelor unitãţilor de recenzare întocmite pe baza registrului agricol, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 175/2007 privind registrul agricol pentru perioada 2007-2011;
f) elaboreazã normele de recrutare şi realizeazã acţiunile de instruire a întregului personal care participã la efectuarea lucrãrilor de recensãmânt;
g) elaboreazã proiectul programului de popularizare a recensãmântului;
h) organizeazã şi urmãreşte procesul de înregistrare a datelor de la unitãţile de recenzare;
i) elaboreazã şi prezintã Comisiei Centrale pentru Recensãmântul General Agricol rapoarte asupra modului de desfãşurare a lucrãrilor recensãmântului;
j) prezintã Comisiei Centrale pentru Recensãmântul General Agricol rezultatele provizorii ale recensãmântului.
ART. 6
(1) În vederea realizãrii lucrãrilor de organizare şi efectuare a recensãmântului în teritoriu, se organizeazã comisii judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sub coordonarea prefectului, precum şi comisii ale municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor, respectiv comunelor, sub coordonarea primarului.
(2) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti organizeazã secretariatele tehnice.
(3) Componenţa şi atribuţiile comisiilor judeţene, a municipiului Bucureşti, ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, precum şi ale secretariatelor tehnice sunt stabilite prin hotãrâre a Guvernului şi sunt reglementate prin norme de funcţionare aprobate de Comisia Centralã pentru Recensãmântul General Agricol.
(4) Comisiile municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale oraşelor şi ale comunelor recruteazã recenzorii, recenzorii-şefi şi coordonatorii, care primesc indemnizaţie pentru activitatea depusã.
ART. 7
(1) Persoanele fizice au obligaţia de a furniza recenzorilor date şi informaţii corecte şi complete.
(2) Persoanele juridice au obligaţia de a înscrie în formularele de înregistrare date şi informaţii corecte şi complete, sub îndrumarea recenzorilor-şefi.
(3) Datele individuale înscrise în formularele de înregistrare sunt confidenţiale şi sunt utilizate numai în scopuri statistice.
(4) În vederea asigurãrii exhaustivitãţii înregistrãrii exploataţiilor agricole individuale şi a calitãţii datelor, la recensãmânt este înregistrat şi utilizat codul numeric personal, prin libera declaraţie a persoanelor intervievate, în condiţiile respectãrii prevederilor <>Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 8
Pentru efectuarea lucrãrilor de pregãtire, organizare, culegere, prelucrare a datelor şi publicare a rezultatelor recensãmântului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale şi Institutul Naţional de Statisticã angajeazã personal suplimentar cu contract individual de muncã pe perioadã determinatã, cu încadrarea în numãrul de posturi prevãzut în anexa nr. 2.
ART. 9
În termen de 30 de zile de la data constituirii Comisiei Centrale pentru Recensãmântul General Agricol, se elaboreazã proiectul de hotãrâre a Guvernului privind stabilirea fondurilor necesare pentru organizarea, efectuarea, prelucrarea şi tipãrirea rezultatelor recensãmântului.
ART. 10
Anexele nr.1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta lege.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Bucureşti, 11 iulie 2008.
Nr. 153.


ANEXA 1
COMPONENŢA
Comisiei Centrale pentru Recensãmântul General Agricol


preşedinte - ministrul agriculturii şi dezvoltãrii rurale;
vicepreşedinţi: - preşedintele Institutului Naţional de Statisticã;
- un secretar de stat al Ministerului Economiei şi
Finanţelor;
- un secretar de stat al Ministerului Agriculturii şi
Dezvoltãrii Rurale;
- un secretar de stat al Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative;
secretari: - secretarul general al Ministerului Agriculturii şi
Dezvoltãrii Rurale;
- secretarul general al Institutului Naţional de Statisticã;
- secretarul general al Ministerului Economiei şi
Finanţelor;
membri: - un vicepreşedinte al Institutului Naţional de Statisticã;
- un secretar de stat al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative;
- secretarul general al Academiei de Ştiinţe Agricole şi
Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti";
- directorul general adjunct al Agenţiei Naţionale de
Cadastru şi Publicitate Imobiliarã;
- preşedintele Asociaţiei Comunelor din România;
- preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România;
- preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România;
- preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din
România.




ANEXA 2
NUMĂRUL DE POSTURI
aferente personalului angajat cu contract
individual de muncã, pe perioadã determinatã,
în vederea efectuãrii recensãmântului general agricol


┌────────────────────────────┬─────────┬─────────────────┬─────────┬─────────┐
│ │ │ Anul 2010 │Anul 2011│Anul 2012│
│ Specificare │Anul 2009├───────┬─────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │12 luni│8 luni*1)│ 12 luni │ 12 luni │
├────────────────────────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Ministerul Agriculturii şi │ 10 │ 20 │ - │ 20 │ - │
│Dezvoltãrii Rurale │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│- unitãţile teritoriale ale │ │ │ │ │ │
│Ministerului Agriculturii şi│ - │ - │ 150 │ 150 │ - │
│Dezvoltãrii Rurale │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Institutul Naţional de │ 10 │ 20 │ - │ 20 │ 15 │
│Statisticã │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│- unitãţile teritoriale ale │ │ │ │ │ │
│Institutului Naţional de │ - │ - │ 200 │ 600*2)│ 42 │
│Statisticã │ │ │ │ │ │
└────────────────────────────┴─────────┴───────┴─────────┴─────────┴─────────┘


_________
*1) Perioada 1 mai - 31 decembrie 2010.
*2) Din care: 450 de operatori calculator angajaţi în perioada 1 martie - 31 decembrie 2011.

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016