Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 149 din 24 iulie 1997 pentru ratificarea Conventiei UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptata la Roma la 24 iunie 1995
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 30 iulie 1997
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se ratifica Convenţia UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptatã la Roma la 24 iunie 1995.
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 17 iunie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA IONESCU-QUINTUS
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 11 iulie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN
CONVENŢIA UNIDROIT
privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal*)
------------
*) Traducere.
Statele pãrţi la prezenta convenţie,
reunite la Roma, la invitaţia Guvernului Republicii Italiene, între 7 şi 24 iunie 1995, în cadrul unei Conferinţe diplomatice pentru adoptarea proiectului Convenţiei UNIDROIT privind restituirea internationala a bunurilor culturale furate sau exportate ilegal,
convinse de importanta fundamentalã a protejãrii patrimoniului cultural şi a schimburilor culturale pentru promovarea înţelegerii între popoare şi a rãspândirii culturii pentru bunãstarea omenirii şi progresul civilizatiei,
profund preocupate de traficul ilegal de bunuri culturale şi de daunele ireparabile cauzate în mod frecvent de acesta atât bunurilor respective, cat şi patrimoniului cultural al comunitãţilor naţionale, tribale, autohtone sau al altor comunitãţi şi patrimoniului comun al tuturor popoarelor, îndeosebi prin jefuirea siturilor arheologice şi pierderea unor informaţii arheologice, istorice şi ştiinţifice de neinlocuit ce rezulta din aceasta,
hotãrâte sa contribuie eficient la lupta impotriva traficului ilegal de bunuri culturale prin stabilirea unui corpus minimal de reguli juridice comune, în scopul restituirii şi înapoierii bunurilor culturale între statele contractante şi al facilitãrii pãstrãrii şi ocrotirii patrimoniului cultural în interesul tuturor,
subliniind ca prezenta convenţie are drept obiectiv de a facilita restituirea şi înapoierea bunurilor culturale şi ca instituirea în anumite state a unor mecanisme, precum compensarea, necesare pentru asigurarea restituirii şi înapoierii, nu implica adoptarea unor astfel de mãsuri de cãtre alte state,
afirmând ca adoptarea prevederilor prezentei convenţii pentru viitor nu constituie în nici un fel o aprobare sau o legitimare a oricãrui trafic ilegal produs înaintea intrãrii sale în vigoare,
constiente de faptul ca prezenta convenţie nu va aduce, prin ea însãşi, o soluţie problemelor puse de traficul ilegal, dar ca ea amorseaza un proces vizând întãrirea cooperãrii culturale internaţionale şi menţinerea locului cuvenit comerţului ilicit şi acordurilor interstatale în cadrul schimburilor culturale,
confirmand ca aplicarea prezentei convenţii ar trebui sa fie însoţitã de alte mãsuri eficiente pentru protejarea bunurilor culturale, cum ar fi elaborarea şi folosirea de registre, protejarea materialã a siturilor arheologice şi cooperarea tehnica,
recunoscând acţiunile întreprinse de diferite organisme pentru a proteja bunurile culturale, în special de Convenţia UNESCO din 1970 referitoare la traficul ilegal şi elaborarea unui cod de conduita în sectorul privat,
au adoptat urmãtoarele dispoziţii:
CAP. 1
Domeniul de aplicare şi definitie
ART. 1
Prezenta convenţie se aplica cererilor cu caracter internaţional pentru:
a) restituirea bunurilor culturale furate;
b) înapoierea bunurilor culturale scoase de pe teritoriul unui stat contractant cu încãlcarea legislaţiei sale care reglementeazã exportul bunurilor culturale, în scopul protejãrii patrimoniului sau cultural (denumite în continuare bunuri culturale exportate ilegal).
ART. 2
Prin bunuri culturale, în sensul prezentei convenţii, se înţelege bunurile care, cu titlu religios sau laic, prezintã importanta pentru arheologie, preistorie, istorie, literatura, arta sau ştiinţa şi care aparţin uneia dintre categoriile enumerate în anexa la prezenta convenţie.
CAP. 2
Restituirea bunurilor culturale furate
ART. 3
(1) Posesorul unui bun cultural furat trebuie sa îl restituie.
(2) În sensul prezentei convenţii, un bun cultural provenit din sãpãturi ilicite sau provenit din sãpãturi licite, dar reţinut ilicit este considerat ca fiind furat, dacã aceasta calificare este conformã cu legislaţia statului în care au avut loc acele sãpãturi.
(3) Orice cerere de restituire trebuie sa fie facuta în termen de 3 ani de la data la care solicitantul a cunoscut locul unde se afla bunul cultural şi identitatea posesorului şi, în toate cazurile, într-un termen de 50 de ani de la data furtului.
(4) Totodatã, o acţiune de restituire a unui bun cultural care face parte integrantã dintr-un monument sau dintr-un sit arheologic identificat sau care face parte dintr-o colectie publica nu este supusã nici unui termen de prescripţie în afarã de termenul de 3 ani din momentul în care solicitantul a aflat locul în care se gãseşte bunul cultural şi identitatea posesorului.
(5) Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului precedent, orice stat contractant poate declara ca o acţiune se prescrie într-un termen de 75 de ani sau într-un termen mai mare, prevãzut de legislaţia sa. O acţiune, intentatã într-un alt stat contractant, de restituire a unui bun cultural deplasat dintr-un monument, dintr-un sit arheologic sau dintr-o colectie publica, situat într-un stat contractant care face o astfel de declaraţie, se prescrie, de asemenea, în acelaşi termen.
(6) Declaraţia menţionatã la paragraful precedent trebuie facuta în momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii.
(7) Prin colectie publica, în sensul prezentei convenţii, se înţelege orice ansamblu de bunuri culturale inventariate sau identificate în alt mod şi aparţinând:
a) unui stat contractant;
b) unei colectivitãţi regionale sau locale dintr-un stat contractant;
c) unei instituţii religioase situate într-un stat contractant;
sau
d) unei instituţii înfiinţate, în principal, în scopuri culturale, pedagogice sau ştiinţifice într-un stat contractant şi recunoscuta în acel stat ca fiind de interes public.
(8) Pe lângã aceasta, acţiunea de restituire a unui bun cultural religios sau care prezintã o importanta colectivã, care aparţine şi este folosit de o comunitate autohtona sau tribala dintr-un stat contractant pentru folosinta tradiţionala sau rituala a acelei comunitãţi, este supusã termenului de prescripţie aplicabil colectiilor publice.
ART. 4
(1) Posesorul unui bun cultural furat, pe care trebuie sa îl restituie, are dreptul la plata, în momentul restituirii, a unei compensaţii echitabile, cu condiţia sa nu fi ştiut sau sa nu fi putut afla, în mod rezonabil, ca bunul era furat şi sa poatã dovedi ca a acţionat cu diligenta cuvenitã la achiziţionarea lui.
(2) Fãrã a aduce atingere dreptului posesorului la compensaţia prevãzutã la paragraful precedent, este necesar sa se facã eforturi rezonabile pentru ca persoana care a transferat bunul cultural posesorului sau orice alta persoana care l-a transferat anterior sa plãteascã compensaţia atunci când aceasta este în conformitate cu legislaţia statului în care este facuta cererea.
(3) Plata compensatiei posesorului de cãtre solicitant, atunci când aceasta este cerutã, nu aduce atingere dreptului solicitantului de a cere unei alte persoane rambursarea ei.
(4) Pentru a stabili dacã posesorul a acţionat cu diligenta cuvenitã, se va tine seama de toate împrejurãrile achiziţiei, în special de calitatea pãrţilor, de preţul plãtit, de consultarea de cãtre posesor a oricãrui registru accesibil în mod rezonabil, referitor la bunuri culturale furate şi orice alta informaţie sau documentaţie relevanta, pe care ar fi putut sa o obţinã pe cai rezonabile, şi de consultarea unor organisme la care ar fi putut avea acces sau de orice alt demers pe care o persoana rezonabila l-ar fi întreprins în asemenea împrejurãri.
(5) Posesorul nu poate beneficia de un statut mai favorabil decât acela al persoanei de la care a dobândit bunul cultural prin moştenire sau în alt mod, cu titlu gratuit.
CAP. 3
Înapoierea bunurilor culturale exportate ilegal
ART. 5
(1) Un stat contractant poate cere tribunalului sau oricãrei alte autoritãţi competente a unui alt stat contractant sa ordone înapoierea unui bun cultural exportat ilegal de pe teritoriul statului solicitant.
(2) Un bun cultural exportat temporar de pe teritoriul statului solicitant în scopuri cum ar fi: expoziţii, cercetare sau restaurare, în baza unei autorizaţii eliberate potrivit legislaţiei sale, care reglementeazã exportul de bunuri culturale în vederea protejãrii patrimoniului sau cultural, şi care nu a fost înapoiat conform condiţiilor acelei autorizaţii, este considerat ca fiind exportat ilegal.
(3) Tribunalul sau oricare alta autoritate competenta a statului solicitat trebuie sa ordone înapoierea bunului cultural, dacã statul solicitant stabileşte ca scoaterea bunului de pe teritoriul sau afecteazã semnificativ cel puţin unul dintre urmãtoarele interese:
a) conservarea materialã a bunului sau a contextului sau;
b) integritatea unui bun complex;
c) conservarea informatiei referitoare la acel bun, cum ar fi, de exemplu, cea de natura ştiinţificã sau istorica;
d) folosirea tradiţionala sau rituala a acelui bun de cãtre o comunitate autohtona sau tribala;
sau stabileşte ca bunul este pentru statul solicitant de o importanta culturalã semnificativã.
(4) Orice cerere introdusã în temeiul paragrafului 1 al prezentului articol trebuie sa conţinã sau sa fie însoţitã de orice informaţie de fapt sau de drept, care sa permitã tribunalului sau autoritãţii competente a statului solicitat sa stabileascã dacã sunt întrunite condiţiile de la paragrafele (1)-(3).
(5) Orice cerere de inapoiere trebuie sa fie introdusã într-un termen de 3 ani de la data la care statul solicitant a cunoscut locul unde se afla bunul cultural şi identitatea posesorului şi, în toate cazurile, în termen de 50 de ani de la data exportului sau de la data la care ar fi trebuit sa fie înapoiat în baza autorizaţiei menţionate la paragraful 2 al prezentului articol.
ART. 6
(1) Posesorul unui bun cultural, pe care l-a dobândit dupã ce acel bun a fost exportat ilegal, are dreptul, în momentul înapoierii, la plata de cãtre statul solicitant a unei compensaţii echitabile, cu condiţia ca posesorul sa nu fi ştiut sau sa nu fi putut afla în mod rezonabil, în momentul dobândirii, ca bunul fusese exportat ilegal.
(2) Pentru a stabili dacã posesorul a ştiut sau ar fi trebuit sa ştie, în mod rezonabil, ca bunul cultural a fost exportat ilegal, se va tine seama de împrejurãrile dobândirii, inclusiv de lipsa certificatului de export necesar conform legislaţiei statului solicitant.
(3) În locul compensatiei şi de comun acord cu statul solicitant, posesorul care trebuie sa înapoieze bunul cultural pe teritoriul acelui stat poate hotãrî:
a) sa rãmânã proprietar al bunului; sau
b) sa transfere proprietatea, cu titlu oneros sau gratuit, unei persoane, la alegerea sa, rezidenţã în statul solicitant şi care sa prezinte garanţiile necesare.
(4) Cheltuielile decurgând din înapoierea bunului cultural conform prezentului articol revin statului solicitant, fãrã a prejudicia dreptul acestuia de a i se rambursa cheltuielile de cãtre orice alta persoana.
(5) Posesorul nu poate beneficia de un statut mai favorabil decât acela al persoanei de la care a dobândit bunul cultural prin moştenire sau în alt mod, cu titlu gratuit.
ART. 7
(1) Prevederile acestui capitol nu se aplica atunci când:
a) exportul bunului cultural nu mai este ilegal în momentul în care se cere înapoierea lui;
sau
b) bunul a fost exportat în timpul vieţii persoanei care l-a creat sau pe parcursul unei perioade de 50 de ani dupã decesul acelei persoane.
(2) Prin derogare de la prevederile lit. b) a paragrafului precedent, dispoziţiile acestui capitol se aplica atunci când bunul cultural a fost creat de un membru sau de membri ai unei comunitãţi autohtone sau tribale pentru folosinta tradiţionala sau rituala a acelei comunitãţi şi bunul trebuie înapoiat acelei comunitãţi.
CAP. 4
Dispoziţii generale
ART. 8
(1) O cerere intemeiata pe prevederile cap. II şi III poate fi introdusã la tribunalele sau la alte autoritãţi competente ale statului contractant în care se afla bunul cultural, ca şi la tribunalele sau la alte autoritãţi care au competenta, în conformitate cu reglementãrile în vigoare în statele contractante.
(2) Pãrţile pot conveni sa supunã litigiul lor fie unui tribunal sau altei autoritãţi competente, fie arbitrajului.
(3) Mãsurile provizorii sau de conservare, prevãzute de legislaţia statului contractant în care se afla bunul, pot fi aplicate chiar dacã cererea pe fond de restituire sau de inapoiere a bunului a fost facuta la tribunalele sau la orice alte autoritãţi competente ale altui stat contractant.
ART. 9
(1) Prezenta convenţie nu impiedica un stat contractant sa aplice orice reglementare mai favorabilã, în materie de restituire sau de inapoiere a unor bunuri culturale furate sau exportate ilegal, decât cele prevãzute de prezenta convenţie.
(2) Prezentul articol nu trebuie interpretat ca dând naştere vreunei obligaţii de a recunoaşte sau de a investi cu putere executorie o hotãrâre a unui tribunal sau a oricãrei alte autoritãţi competente a unui stat contractant care se indeparteaza de la prevederile prezentei convenţii.
ART. 10
(1) Prevederile cap. II se aplica numai unui bun cultural care a fost furat dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii fata de statul în care a fost facuta cererea, sub rezerva ca:
a) bunul sa fi fost furat de pe teritoriul unui stat contractant dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii fata de acel stat;
sau
b) bunul sa se afle într-un stat contractant dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii fata de acel stat.
(2) Prevederile cap. III nu se aplica decât unui bun cultural exportat ilegal dupã intrarea în vigoare a convenţiei fata de statul solicitant, precum şi fata de statul în care s-a fãcut cererea.
(3) Prezenta convenţie nu legitimeazã în nici un fel o tranzacţie ilicitã, de orice natura, care a avut loc înaintea intrãrii în vigoare a prezentei convenţii sau în raport cu care aplicarea acesteia este exclusa de paragrafele (1) sau (2) ale prezentului articol şi nici nu limiteazã dreptul vreunui stat sau al vreunei persoane de a intenta, în afarã cadrului prezentei convenţii, o acţiune de restituire sau de inapoiere a unui bun cultural furat sau exportat ilegal înaintea intrãrii în vigoare a prezentei convenţii.
CAP. 5
Dispoziţii finale
ART. 11
(1) Prezenta convenţie este deschisã spre semnare la şedinţa de închidere a Conferintei diplomatice pentru adoptarea proiectului Convenţiei UNIDROIT privind restituirea internationala a bunurilor culturale furate sau exportate ilegal şi va rãmâne deschisã spre semnare, de cãtre toate statele, la Roma, pana la 30 iunie 1996.
(2) Prezenta convenţie este supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii de cãtre statele care au semnat-o.
(3) Prezenta convenţie este deschisã aderãrii tuturor statelor care nu sunt semnatare, începând de la data la care va fi deschisã spre semnare.
(4) Ratificarea, acceptarea, aprobarea şi aderarea sunt supuse depunerii, în acest scop, a unui instrument în forma legalã la depozitar.
ART. 12
(1) Prezenta convenţie intra în vigoare în prima zi a celei de-a sasea luni de la data depunerii celui de-al cincilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
(2) Pentru orice stat care ratifica, accepta, aproba sau adera la prezenta convenţie, dupã depunerea celui de-al cincilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, convenţia intra în vigoare fata de acest stat în prima zi a celei de-a sasea luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
ART. 13
(1) Prezenta convenţie nu face derogare de la instrumentele internaţionale prin care un stat contractant este legat din punct de vedere juridic şi care conţin prevederi referitoare la materiile reglementate de prezenta convenţie, numai dacã statele legate prin astfel de instrumente nu fac o declaraţie contrarã.
(2) Orice stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contractante în vederea facilitãrii aplicãrii prezentei convenţii în relaţiile lor reciproce. Statele care vor încheia astfel de acorduri vor transmite o copie depozitarului.
(3) În relaţiile lor reciproce, statele contractante membre ale unor organizaţii de integrare economicã sau ale unor organisme regionale pot declara ca aplica normele interne ale acestor organizaţii sau organisme şi ca nu aplica în relaţiile cu aceste state prevederile prezentei convenţii, al cãror domeniu de aplicare coincide cu cel al normelor respective.
ART. 14
(1) Orice stat contractant, care cuprinde doua sau mai multe unitãţi teritoriale, indiferent dacã acestea poseda sau nu sisteme de drept diferite, aplicabile în materiile reglementate de prezenta convenţie, va putea declara, la semnarea sau la depunerea instrumentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, ca prezenta convenţie se va aplica în toate unitãţile sale teritoriale sau numai într-una sau în mai multe dintre ele şi va putea sa înlocuiascã în orice moment aceasta declaraţie cu o noua declaraţie.
(2) Aceste declaraţii vor fi notificate depozitarului şi vor mentiona expres unitãţile teritoriale la care se aplica convenţia.
(3) Dacã, în virtutea declaraţiei fãcute în baza prezentului articol, prezenta convenţie se aplica uneia sau mai multor unitãţi teritoriale ale unui stat contractant şi nu tuturor, referirea la:
a) teritoriul unui stat contractant, menţionat la art. 1, înseamnã teritoriul unei unitãţi teritoriale a acelui stat;
b) tribunalul sau alta autoritate competenta a statului contractant sau a statului solicitat înseamnã tribunalul sau alta autoritate competenta a unei autoritãţi teritoriale a acelui stat;
c) statul contractant în care se afla bunul cultural menţionat la paragraful (1) al art. 8 înseamnã unitatea teritorialã a acelui stat în care se afla bunul;
d) legea statului contractant în care se afla bunul menţionat la paragraful (3) al art. 8 înseamnã legea unitãţii teritoriale a acelui stat în care se afla bunul; şi
e) un stat contractant menţionat la art. 9 înseamnã o unitate teritorialã a acelui stat.
(4) Dacã un stat contractant nu face nici o declaraţie în baza paragrafului 1 al prezentului articol, prezenta convenţie se aplica la tot teritoriul acelui stat.
ART. 15
(1) Declaraţiile fãcute în baza prezentei convenţii, la semnare, sunt supuse confirmãrii la ratificare, acceptare sau aprobare.
(2) Declaraţiile şi confirmarea declaraţiilor vor fi fãcute în scris şi vor fi notificate oficial depozitarului.
(3) Declaraţiile vor deveni efective o data cu intrarea în vigoare a prezentei convenţii fata de statul declarant. Totodatã, declaraţiile a cãror notificare oficialã va fi primitã de depozitar dupã aceasta data vor deveni efective în prima zi a celei de-a sasea luni de la data depunerii lor la depozitar.
(4) Orice stat, care face o declaraţie în baza prezentei convenţii, o poate retrage în orice moment printr-o notificare oficialã, adresatã în scris depozitarului. Aceasta retragere va deveni efectivã în prima zi a celei de-a sasea luni de la data depunerii notificãrii.
ART. 16
(1) Orice stat contractant va trebui sa declare, în momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii, ca cererile de inapoiere sau de restituire a bunurilor culturale, fãcute de cãtre un stat în baza art. 8, îi pot fi supuse, potrivit uneia sau mai multor proceduri, dupã cum urmeazã:
a) direct la tribunale sau la alte autoritãţi competente ale statului declarant;
b) prin intermediul uneia sau mai multor autoritãţi desemnate de acel stat sa primeascã astfel de cereri şi sa le transmitã tribunalelor sau altor autoritãţi competente ale acelui stat;
c) pe cai diplomatice sau consulare.
(2) Orice stat contractant poate, de asemenea, desemna tribunalele sau alte autoritãţi competente care sa ordone restituirea sau înapoierea bunurilor culturale în baza prevederilor cap. II şi III.
(3) Declaraţiile fãcute în baza paragrafelor (1) şi (2) ale prezentului articol pot fi modificate în orice moment printr-o noua declaraţie.
(4) Prevederile paragrafelor (1)-(3) ale prezentului articol nu afecteazã prevederile acordurilor bilaterale sau multilaterale de asistenta juridicã în materie civilã şi comercialã, care pot exista între statele contractante.
ART. 17
Orice stat contractant remite depozitarului, într-un termen de 6 luni de la data depunerii instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, o informare scrisã într-una dintre limbile oficiale ale convenţiei, cu privire la legislaţia care reglementeazã exportul de bunuri culturale. Aceasta informare va fi actualizatã periodic, dacã este cazul.
ART. 18
Nici o rezerva nu este admisã, în afarã acelora care sunt expres autorizate prin prezenta convenţie.
ART. 19
(1) Prezenta convenţie poate fi denunţatã de oricare dintre statele pãrţi în orice moment, dupã data la care ea intra în vigoare fata de acel stat, prin depunerea la depozitar a unui instrument în acest scop.
(2) Denunţarea devine efectivã în prima zi a celei de-a sasea luni de la data depunerii instrumentului de denunţare la depozitar. Atunci când în instrumentul de denunţare se specifica un termen mai lung pentru intrarea în vigoare a denunţãrii, aceasta devine efectivã la expirarea termenului respectiv, dupã depunerea instrumentului de denunţare la depozitar.
(3) Derogand de la aceasta denunţare, prezenta convenţie se va aplica, în orice caz, oricãrei cereri de restituire sau de inapoiere a unui bun cultural, facuta înainte de data la care aceasta denunţare devine efectivã.
ART. 20
Preşedintele Institutului Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) poate convoca, periodic sau la cererea a cinci state contractante, un comitet special în vederea examinãrii functionarii practice a prezentei convenţii.
ART. 21
(1) Prezenta convenţie va fi depusa pe lângã Guvernul Republicii Italiene.
(2) Guvernul Republicii Italiene:
a) informeazã toate statele care au semnat prezenta convenţie sau care au aderat la ea şi pe preşedintele Institutului Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) cu privire la:
(i) orice noua semnare sau orice depunere de instrumente de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare şi data la care aceasta semnare sau depunere a avut loc;
(ii) orice declaraţie facuta în baza prevederilor prezentei convenţii;
(iii) retragerea oricãrei declaraţii;
(iv) data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii;
(v) acordurile menţionate la art. 13;
(vi) depunerea oricãrui instrument de denunţare a prezentei convenţii, precum şi data la care aceasta depunere a avut loc şi data la care denunţarea devine efectivã;
b) transmite copii autentificate de pe prezenta convenţie tuturor statelor semnatare şi tuturor statelor care adera la ea şi preşedintelui Institutului Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT);
c) îndeplineşte orice alta funcţie care revine în mod obişnuit depozitarilor.
Drept pentru care, subsemnaţii împuterniciţi, legal autorizaţi, au semnat prezenta convenţie.
Întocmitã la Roma la 24 (douãzeci şi patru) iunie 1995 (o mie noua sute nouãzeci şi cinci), într-un singur exemplar, în limbile engleza şi franceza, ambele texte având aceeaşi valabilitate.
ANEXA 1
a) Colecţii şi specimene rare de zoologie, de botanica, de mineralogie şi de anatomie; obiecte ce prezintã un interes paleontologic;
b) bunurile privind istoria, inclusiv istoria ştiinţei şi a tehnicii, istoria militarã şi socialã, precum şi viata conducãtorilor, ganditorilor, savantilor şi artiştilor nationali şi evenimentele de importanta nationala;
c) produsul sapaturilor arheologice (regulamentare şi clandestine) sau al descoperirilor arheologice;
d) elementele provenind din dezmembrarea unor monumente artistice sau istorice şi a siturilor arheologice;
e) antichitati cu o vechime de peste 100 de ani, cum ar fi: inscripţii, monede şi sigilii gravate;
f) bunuri de interes etnologic;
g) bunuri de interes artistic, cum ar fi:
(i) tablouri, picturi şi desene fãcute în întregime manual, pe orice suport şi din orice material (cu excepţia desenelor industriale şi a articolelor fãcute manual);
(ii) lucrãri originale ale artei statuare şi sculpturii, din orice material;
(iii) gravuri, stampe şi litografii originale;
(iv) asamblari şi montaje artistice originale, din orice material;
h) manuscrise rare şi incunabule, cãrţi, documente şi publicaţii vechi de interes special (istoric, artistic, ştiinţific, literar etc.), separate sau în colecţii;
i) timbre poştale, timbre fiscale şi similare, separate sau în colecţii;
j) arhive, inclusiv arhivele fonografice, fotografice şi cinematografice;
k) obiecte de mobila mai vechi de 100 de ani şi instrumente muzicale vechi.
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
