Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 129 din 12 mai 2006  privind instituirea unor burse acordate de consiliul local in localitatile din mediul rural    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 129 din 12 mai 2006 privind instituirea unor burse acordate de consiliul local in localitatile din mediul rural

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 16 mai 2006
Parlamentul României adoptã prezenta lege.

ART. 1
În scopul asigurãrii personalului calificat care urmeazã sã desfãşoare activitatea pe raza unei unitãţi administrativ-teritoriale, se instituie burse acordate de consiliul local.
ART. 2
(1) În localitãţile din mediul rural în care existã personal angajat necalificat sau cu vârsta de pensionare, consiliul local, în funcţie de resursele financiare existente, poate institui burse acordate de consiliul local unor persoane pentru susţinerea pregãtirii de specialitate - educator, învãţãtor, asistent social, secretar al comunei, asistent medical, precum şi pentru orice alte profesii necesare bunei desfãşurãri a vieţii economice şi sociale a comunei.
(2) Prin hotãrâre a consiliului local pentru acordarea burselor prevãzute la alin. (1) se stabilesc, în cadrul proiectului de buget local pentru anul financiar urmãtor:
a) specializãrile pentru care se acordã bursele;
b) categoriile de cheltuieli care se suportã din bursã;
c) cuantumul bursei, diferenţiat în funcţie de localitatea şi de instituţia de învãţãmânt pe care o va urma bursierul;
d) fondurile disponibile acordãrii burselor.
(3) Bursierul trebuie sã aibã domiciliul în comuna unde îşi va desfãşura activitatea dupã absolvirea studiilor.
(4) Bursa se acordã unei persoane o singurã datã şi numai pentru una dintre formele de pregãtire în specializãrile prevãzute la alin. (1).
ART. 3
(1) Fondurile necesare pentru plata burselor prevãzute la art. 1 se asigurã din bugetele locale ale comunelor care sunt beneficiarele contractelor încheiate şi ale activitãţilor desfãşurate de absolvenţi. Sursele de finanţare pot fi din:
a) impozite;
b) taxe;
c) alte venituri ale bugetului local, constituite potrivit legii.
(2) Consiliul judeţean poate aloca în completare fonduri din bugetul judeţului pentru plata burselor în localitãţi aflate în raza teritorialã a judeţului.
ART. 4
(1) Relaţia dintre consiliul local şi persoana care beneficiazã de bursã se face pe bazã de contract, încheiat atât pe durata studiilor, cât şi pe perioada urmãtorilor 8 ani de la absolvire. Acesta va cuprinde obligaţiile pãrţilor: condiţiile materiale asigurate bursierului în timpul studiilor şi dupã absolvirea acestora, inclusiv asigurarea unui post corespunzãtor studiilor absolvite, obligaţiile bursierului în timpul, respectiv dupã terminarea studiilor, precum şi mãsuri ce se pot lua în cazul nerespectãrii condiţiilor cuprinse în contract. Cuantumul minim al bursei se prevede în contract. Bursa este indexabilã.
(2) Bursa se acordã prin hotãrâre a consiliului local, dupã promovarea examenului de admitere la specializãrile prevãzute la art. 2 alin. (1).
(3) Consiliul local va urmãri în permanenţã evoluţia şcolarã a bursierului, acesta fiind obligat sã îşi finalizeze pregãtirea în perioada de studii prevãzutã în planul de învãţãmânt. În caz contrar, va restitui integral cheltuielile de şcolarizare în termenul prevãzut în contract, cu excepţia cazului în care nu este posibilã finalizarea studiilor din motive neimputabile bursierului.
ART. 5
(1) Persoanele care beneficiazã de bursã au obligaţia ca timp de 8 ani de la absolvirea studiilor sã lucreze în localitatea şi în profesia pentru care au fost pregãtite profesional.
(2) Drepturile şi obligaţiile beneficiarului bursei sunt prevãzute în legislaţia în vigoare şi în contractul de acordare a bursei.
ART. 6
(1) Rezilierea contractului de cãtre consiliul local se poate face doar din motive justificate, pentru incompetenţã profesionalã şi/sau din motive imputabile bursierului.
(2) Rezilierea contractului de cãtre bursier se face în condiţiile în care consiliul local nu îşi respectã obligaţiile contractuale.
ART. 7
(1) Pãrãsirea postului înainte de expirarea contractului duce la restituirea cheltuielilor actualizate, precum şi a eventualelor penalizãri suplimentare care se stabilesc prin contract, proporţional cu timpul lucrat.
(2) Cu un an înainte de data expirãrii contractului se va confirma consiliului local rãmânerea pe post.
ART. 8
Prezenta lege intrã în vigoare la data de 1 iulie 2006.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 12 mai 2006.
Nr. 129.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016