Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART. 1
Personalul Curţii Constituţionale este constituit din: corpul magistraţilor-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate, personalul economic, administrativ şi de serviciu.
ART. 2
(1) Corpul magistraţilor-asistenţi îşi desfãşoarã activitatea sub conducerea preşedintelui Curţii Constituţionale şi este compus din:
a) prim-magistratul-asistent;
b) 3 magistraţi-asistenţi şefi, dintre care unul este director al cabinetului preşedintelui Curţii Constituţionale;
c) 18 magistraţi-asistenţi care pot fi organizati în secţii, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.
(2) Poate fi numita ca magistrat-asistent persoana care îndeplineşte condiţiile prevãzute la alin. (1) lit. a)-e) şi la alin. (2) ale <>art. 46 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) Pentru numirea ca prim magistrat-asistent sau ca magistrat-asistent şef este necesarã îndeplinirea, dupã caz, a condiţiilor de vechime prevãzute la <>art. 37 şi 38 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sau deţinerea titlului de doctor în drept.
(4) Pentru numirea ca magistrat-asistent este necesarã o vechime în magistratura de cel puţin 6 ani sau o vechime în magistratura, în calitate de judecãtor sau procuror, de cel puţin 4 ani ori deţinerea titlului de doctor în drept.
(5) Persoana care nu îndeplineşte condiţiile prevãzute la alin. (4) poate fi numita ca magistrat-asistent stagiar, în limita numãrului de locuri de magistrat-asistent prevãzutã la alin. (1) lit. c). Magistratul-asistent stagiar face parte din corpul magistraţilor-asistenţi.
(6) Numirea membrilor corpului magistraţilor-asistenţi se face de cãtre preşedintele Curţii Constituţionale pe baza de concurs sau examen. Comisia de examinare se numeşte de preşedintele Curţii Constituţionale şi este formatã din 5 judecãtori ai Curţii, în cazul prim-magistratului-asistent şi al magistraţilor-asistenţi şefi, şi din 3 judecãtori ai Curţii în celelalte cazuri. Rezultatele concursului sau ale examenului se valideazã de plenul Curţii Constituţionale.
(7) Directorul cabinetului preşedintelui Curţii Constituţionale se numeşte de cãtre preşedintele Curţii Constituţionale, pe perioada exercitãrii mandatului acestuia. La propunerea preşedintelui Curţii Constituţionale plenul Curţii poate aproba numirea în calitate de magistrat-asistent şef, cu atribuţii de director al cabinetului preşedintelui, a unei persoane care se afla în ipoteza prevãzutã la alin. (5).
(8) Prim-magistratul-asistent, magistraţii-asistenţi şefi şi magistraţii-asistenţi fac parte din Corpul magistraţilor, în sensul prevãzut prin titlul IV din <>Legea nr. 92/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Aceştia sunt asimilaţi, ca rang şi salarizare, cu magistraţii de la Curtea Suprema de Justiţie care ocupa funcţiile similare, beneficiind în mod corespunzãtor de drepturile acestora.
(9) Magistraţii-asistenţi stagiari sunt asimilaţi ca rang şi salarizare, cu judecãtorii stagiari de la instanţele judecãtoreşti. Stagiul este de 2 ani. Pentru absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi pentru directorul cabinetului preşedintelui Curţii Constituţionale, numit în condiţiile prevãzute la alin. (7) teza a doua, stagiul este de un an. La expirarea stagiului magistratul-asistent stagiar care a promovat examenul de capacitate devine magistrat-asistent. Examenul de capacitate se desfãşoarã potrivit regulamentului aprobat de plenul Curţii Constituţionale.
(10) Prim-magistratul-asistent, magistraţii-asistenţi şefi, magistraţii-asistenţi şi magistraţii-asistenţi stagiari îndeplinesc, dupã caz, atribuţiile prevãzute prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.
(11) Membrilor corpului magistraţilor-asistenţi le revin obligaţiile prevãzute la <>art. 40 lit. b) şi d)-f) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, care li se aplica în mod corespunzãtor.
ART. 3
(1) Personalul auxiliar de specialitate şi personalul economic, administrativ şi de serviciu fac parte din Secretariatul General al Curţii Constituţionale, care este condus de un secretar general, asimilat, ca rang şi salarizare, secretarilor generali ai Camerelor Parlamentului şi secretarului general al Guvernului. Secretarul general este numit şi eliberat din funcţie de plenul Curţii Constituţionale dintre juristii care îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 2 alin. (2) şi (4).
(2) Structura organizatoricã a Secretariatului General al Curţii Constituţionale, nomenclatorul funcţiilor acestuia şi atribuţiile personalului se aproba de plenul Curţii.
(3) Secretarul general îşi desfãşoarã activitatea sub conducerea preşedintelui Curţii Constituţionale. Secretarul general asigura pregãtirea, organizarea şi coordonarea activitãţilor din cadrul Secretariatului General, ale cãrui atribuţii sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale. Secretarul general este ordonator principal de credite, în condiţiile <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
ART. 4
Personalul auxiliar de specialitate, compus din salariaţii care funcţioneazã la compartimentele grefa, registratura şi arhiva din cadrul Curţii Constituţionale, este asimilat, ca rang şi salarizare, personalului auxiliar de specialitate de la Curtea Suprema de Justiţie, beneficiind în mod corespunzãtor de drepturile acestuia.
ART. 5
(1) Personalul economic, administrativ şi de serviciu este asimilat, ca rang şi salarizare, personalului corespunzãtor din cadrul Parlamentului, beneficiind, în mod corespunzãtor, de drepturile acestuia.
(2) Personalul de specialitate juridicã ce desfãşoarã activitate de cercetare sau documentare, de protocol, în domeniul relaţiilor externe ale Curţii Constituţionale sau în domeniul resurselor umane este asimilat, ca rang şi salarizare, magistraţilor-asistenţi sau, dupã caz, magistraţilor-asistenţi stagiari, beneficiind în mod corespunzãtor de drepturile acestora.
ART. 6
(1) În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi plenul Curţii Constituţionale va stabili condiţiile pentru asimilarea prevãzutã la art. 5 alin. (2) în privinta personalului cu pregãtire juridicã existent.
(2) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abroga prevederile <>art. 47 şi 48 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, precum şi orice alte prevederi contrare.
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 23 mai 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI
DEPUTAŢILOR,
BOGDAN NICULESCU-DUVAZ
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 28 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ULM NICOLAE SPINEANU
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: