Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE Nr. 106 din 3 octombrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia privind raspunderea civila pentru daune nucleare si la Protocolul comun referitor la aplicarea Conventiei de la Viena si a Conventiei de la Paris
EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 258 din 15 octombrie 1992
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
România adera la Convenţia privind rãspunderea civilã pentru daune nucleare, încheiatã la Viena la 21 mai 1963, şi la Protocolul comun referitor la aplicarea Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei de la Paris, încheiat la 21 septembrie 1988.
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 9 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN
CONVENŢIA
privind rãspunderea civilã pentru daune nucleare*)
*) Traducere.
Pãrţile contractante,
recunoscind necesitatea instituirii unor standarde minime, de natura sa asigure protecţia financiarã impotriva daunelor rezultind din anumite utilizãri ale energiei nucleare în scopuri paşnice,
convinse ca o convenţie privind rãspunderea civilã pentru daune nucleare va contribui, de asemenea, la dezvoltarea de relaţii amicale între natiuni, indiferent de sistemele lor constituţionale şi sociale,
au hotãrît sa încheie o convenţie în acest scop şi, în consecinta, au convenit dupã cum urmeazã:
ART. 1
1. În sensul prezentei convenţii:
a) persoana înseamnã orice persoana fizica, orice persoana juridicã de drept public sau de drept privat, orice organizaţie internationala cu personalitate juridicã în temeiul legii statului pe teritoriul cãruia se afla instalatia şi orice stat sau orice subdiviziuni constitutive ale acestuia;
b) cetãţean al unei pãrţi contractante cuprinde o parte contractantã sau orice subdiviziuni constitutive ale acesteia, o persoana juridicã de drept public ori privat sau orice entitate publica ori privatã fãrã personalitate juridicã, stabilitã pe teritoriul unei pãrţi contractante;
c) exploatant, în ce priveşte o instalatie nucleara, înseamnã persoana desemnatã ori recunoscuta de statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia ca exploatant al acesteia;
d) stat pe teritoriul cãruia se afla instalatia, în ce priveşte o instalatie nucleara, înseamnã partea contractantã pe teritoriul cãreia este situata instalatia sau, dacã aceasta nu este situata pe teritoriul nici unui stat, partea contractantã care exploateazã ori sub a carei autoritate este exploatatã instalatia;
e) legea instanţei competente înseamnã legea instanţei care are competenta jurisdicţionalã în temeiul prezentei convenţii, inclusiv orice norme ale unei asemenea legi referitoare la conflictul de legi;
f) combustibil nuclear înseamnã orice material care permite producerea de energie printr-o reactie în lant de fisiune nucleara;
g) produs sau deseu radioactiv înseamnã orice material radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiatiile emise în cursul acestui proces, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare şi sînt susceptibili a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice, medicale, agricole, comerciale sau industriale;
h) material nuclear înseamnã:
1) orice combustibil nuclear, altul decît uraniul natural sau saracit, capabil sa producã energie printr-o reactie în lant de fisiune nucleara în afarã unui reactor nuclear, sau în combinatie cu alte materiale;
2) orice produs sau deseu radioactiv;
i) reactor nuclear înseamnã orice structura conţinînd combustibil nuclear dispus astfel încît sa se poatã produce o reactie în lant de fisiune nucleara, fãrã alta sursa de neutroni;
j) instalatie nucleara înseamnã:
1) orice reactor nuclear, cu excepţia aceluia cu care este echipat un mijloc de transport maritim sau aerian, spre a fi folosit ca o sursa de putere, dacã este pentru propulsie sau în orice alt scop;
2) orice uzina care foloseşte combustibil nuclear pentru producerea de materiale nucleare şi orice uzina de prelucrare a materialelor nucleare, inclusiv orice uzina de retratare a combustibilului nuclear iradiat;
3) orice instalatie în care sînt stocate materiale nucleare, cu excepţia depozitarilor în vederea transportului. Statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia poate stabili ca mai multe instalaţii nucleare ale unui exploatant care se afla pe acelaşi amplasament vor fi considerate o singura instalatie nucleara;
k) dãuna nucleara înseamnã:
1) decesul sau orice vãtãmare corporalã a unei persoane, orice deteriorare a bunurilor, care provin sau rezulta din proprietãţile radioactive ori dintr-o combinare a acestor proprietãţi şi a proprietãţilor toxice, explozive sau altor proprietãţi periculoase ale unui combustibil nuclear, ale produselor sau deşeurilor radioactive care se afla într-o instalatie nucleara ori ale materialelor nucleare care provin dintr-o instalatie nucleara sînt produse în aceasta instalatie, ori sînt trimise la aceasta;
2) orice alte pierdere sau dãuna astfel provocate, în cazul şi în mãsura în care prevede legea tribunalului competent;
3) dacã legea statului pe teritoriul cãruia se afla instalatia prevede orice daunare a persoanei, orice pierdere sau daunare a bunurilor, care provin ori rezulta din orice radiaţie ionizanta emisã de orice alta sursa de radiatii aflatã într-o instalatie nucleara;
l) accident nuclear înseamnã orice fapt sau orice succesiune de fapte avînd aceeaşi origine, care cauzeazã o dãuna nucleara.
2. Statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia poate, cînd riscurile sînt suficient de reduse, sa scuteascã de la aplicarea prezentei convenţii mici cantitãţi de materii nucleare, sub rezerva ca:
a) limitele maxime pentru scutirea acestor cantitãţi sa fi fost stabilite de Consiliul guvernatorilor al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica;
b) pentru orice scutire, statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia sa respecte aceste limite.
Consiliul guvernatorilor va proceda periodic la o revizuire a limitelor respective.
ART. 2
1. Exploatantul unei instalaţii nucleare este ţinut sa rãspundã pentru orice dãuna nucleara, dacã s-a dovedit ca a fost cauzatã de un accident nuclear:
a) survenit în aceasta instalatie nucleara;
b) implicind un material nuclear care provine din aceasta instalatie sau este produs în aceasta şi survenit:
1) înainte ca rãspunderea pentru accidentele nucleare cauzate de acest material sa fi fost asumatã, în temeiul unui contract scris, de cãtre exploatantul unei alte instalaţii nucleare;
2) în absenta unor prevederi exprese ale unui asemenea contract, înainte ca exploatantul unei alte instalaţii nucleare sa fi preluat acest material;
3) dacã acest material este destinat unui reactor nuclear utilizat de un mijloc de transport ca sursa de energie, pentru propulsie sau în orice alt scop, înainte ca persoana autorizata sa exploateze acest reactor sa fi preluat materialul nuclear;
4) dacã acest material a fost trimis unei persoane aflate pe teritoriul unui stat necontractant, înainte sa fi fost descãrcat din mijlocul de transport prin intermediul cãruia a ajuns pe teritoriul acestui stat necontractant;
c) implicind un material nuclear trimis acestei instalaţii şi survenit:
1) dupã ce rãspunderea pentru accidentele nucleare cauzate de respectivul material îi va fi fost transferata, în temeiul unui contract scris, de exploatantul unei alte instalaţii nucleare;
2) în absenta unei prevederi exprese ale unui contract scris, dupã ce el va prelua acest material;
3) dupã ce el va prelua acest material provenind de la persoana care exploateazã un reactor nuclear utilizat de un mijloc de transport ca sursa de energie, fie pentru propulsie, fie în orice alt scop;
4) dacã acest material a fost trimis, cu consimţãmîntul scris al exploatantului, de cãtre o persoana aflatã pe teritoriul unui stat necontractant, numai dupã ce materialul va fi încãrcat pe mijlocul de transport cu care trebuie sa pãrãseascã teritoriul acestui stat.
Se înţelege ca dacã o dãuna nucleara este cauzatã de un accident nuclear survenit într-o instalatie nucleara şi implicind materiale nucleare stocate la aceasta în legatura cu transportul acestor materiale, dispoziţiile alin. a) al prezentului paragraf nu se aplica dacã un alt exploatant ori o alta persoana este singura rãspunzãtoare în temeiul dispoziţiilor alin. b) sau c) din prezentul paragraf.
2. Statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia poate prevedea în legislaţia sa ca, în condiţiile care vor putea fi specificate, un transportator de materiale nucleare sau o persoana care manipuleaza deşeuri radioactive poate, la cererea sa şi cu consimţãmîntul exploatantului interesat, sa fie desemnat sau recunoscut ca exploatant, în locul acestuia, în ce priveşte respectiv, materialele nucleare sau deşeurile radioactive. Într-un astfel de caz, acest transportator ori aceasta persoana va fi considerat, în sensul prezentei convenţii, ca exploatant al unei instalaţii nucleare pe teritoriul acestui stat.
3. a) În cazul în care o dãuna nucleara antreneaza rãspunderea mai multor exploatanti, ei rãspund solidar şi cumulativ, în mãsura în care este imposibil sa se determine cu certitudine care este partea din dãuna imputabilã fiecãruia;
b) În cazul în care un accident nuclear survine în cursul transportului materialelor nucleare, fie într-unul şi acelaşi mijloc de transport, fie, în cazul depozitarii, în cursul transportului, într-una şi aceeaşi instalatie nucleara şi cauzeazã o dãuna nucleara care antreneaza rãspunderea mai multor exploatanti, rãspunderea totalã nu poate fi superioarã cuantumului cel mai ridicat aplicabil fata de unul dintre ei potrivit art. V;
c) În nici unul din cazurile menţionate la alin. a) şi b), rãspunderea unui exploatant nu poate fi superioarã cuantumului care îi este aplicabil potrivit art. V.
4. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3 sus-menţionat, cînd mai multe instalaţii nucleare, aparţinînd unuia şi aceluiaşi exploatant, sînt implicate într-un accident nuclear, acest exploatant este rãspunzãtor pentru fiecare instalatie nucleara implicata, pînã la concurenta cuantumului care îi este aplicabil potrivit art. V.
5. În lipsa unei prevederi contrare prezentei convenţii nici o persoana, alta decît exploatantul, nu rãspunde pentru o dãuna nucleara. Totodatã, prezenta prevedere este fãrã efect asupra aplicãrii oricãrei convenţii internaţionale de transport, în vigoare sau deschisã spre semnare, ratificare ori aderare la data la care prezenta convenţie a fost deschisã spre semnare.
6. Nici o persoana nu este rãspunzãtoare de pierderea sau de dãuna care nu este o dãuna nucleara potrivit alin. k) al paragrafului 1 al art. I, dar care ar fi putut fi consideratã ca atare potrivit alin. k) 2) al aceluiaşi paragraf.
7. O acţiune directa poate fi intentatã contra persoanei care furnizeazã o garanţie financiarã potrivit art. VII, dacã legea instanţei competente o prevede.
ART. 3
Exploatantul rãspunzãtor în temeiul prezentei convenţii trebuie sa dea transportatorului un certificat emis de asigurator sau de persoana care furnizeazã garanţia financiarã, cerutã potrivit art. VII, ori în numele sau. Certificatul va indica numele şi adresa exploatantului, precum şi cuantumul, natura şi durata de validitate a garanţiei; persoana prin care sau în numele cãruia a fost emis certificatul nu va putea contesta aceste indicaţii. Certificatul va preciza în plus care este materialul nuclear la care se aplica garanţia şi va conţine o declaraţie a autoritãţii competente a statului pe teritoriul cãruia se afla instalatia, atestind ca persoana menţionatã are calitatea de exploatant în sensul prezentei convenţii.
ART. 4
1. Exploatantul rãspunde obiectiv de orice dãuna nucleara în temeiul prezentei convenţii.
2. Dacã exploatantul face dovada ca dãuna nucleara a rezultat, în totalitate sau în parte, dintr-o neglijenţa grava a persoanei care a suferit-o ori ca aceasta persoana a acţionat sau a omis sa acţioneze, cu intenţia de a cauza o dãuna, instanta competenta poate, dacã legea prevede, sa-l exonereze pe exploatant, în totalitate sau în parte, de obligaţia repararii daunei suferite de aceasta persoana.
3. a) Nici o rãspundere nu incumba unui exploatant, în temeiul prezentei convenţii, pentru dãuna nucleara cauzatã de un accident nuclear rezultind direct din acte de conflict armat, ostilitati, rãzboi civil sau insurectie;
b) Cu excepţia cazului cînd legea statului pe teritoriul cãruia se afla instalatia prevede altfel, exploatantul nu este ţinut sa rãspundã pentru dãuna cauzatã de un accident nuclear rezultind direct dintr-un cataclism nuclear cu caracter excepţional.
4. Cînd o dãuna nucleara şi o dãuna nenucleara sînt cauzate de un accident nuclear sau, conjugat, de un accident nuclear şi de unul sau mai multe evenimente diferite, aceasta alta dãuna, în mãsura în care nu poate fi separatã cu certitudine de dãuna nucleara, este consideratã, în sensul prezentei convenţii, ca o dãuna nucleara cauzatã de accidentul nuclear. Totodatã, cînd o dãuna este cauzatã, conjugat, de un accident nuclear vizat de prezenta convenţie şi de o emisie de radiatii ionizante nevizata de aceasta, nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu limiteazã şi nici nu afecteazã în alt mod rãspunderea fata de persoanele care suferã o dãuna nucleara sau, pe cale de regres ori de contribuţie, fata de orice persoana care ar putea fi ţinuta rãspunzãtoare de aceasta emisie de radiatii ionizante.
5. Exploatantul nu rãspunde, în temeiul prezentei convenţii, de dãuna nucleara cauzatã:
a) insesi instalaţiei nucleare sau bunurilor aflate pe amplasamentul acestei instalaţii şi care sînt ori trebuie sa fie utilizate în raport cu ea;
b) mijlocului de transport pe care se afla materialul nuclear în cauza, în momentul accidentului nuclear.
6. Orice stat pe teritoriul cãruia se afla instalatia poate sa prevadã în legislaţia sa ca alin. b) al paragrafului 5 sus-menţionat nu se aplica, sub rezerva ca în nici un caz rãspunderea exploatantului pentru o dãuna nucleara, alta decît dãuna nucleara cauzatã mijlocului de transport, sa nu fie inferioarã sumei de 5 milioane dolari S.U.A. pentru un accident nuclear.
7. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu afecteazã:
a) rãspunderea oricãrei persoane fizice care a cauzat, printr-o acţiune sau omisiune sãvîrşitã cu intenţia de a cauza o dãuna nucleara pentru care, potrivit paragrafului 3 sau paragrafului 5 sus-menţionate, nu este ţinut sa rãspundã în temeiul prezentei convenţii;
b) rãspunderea exploatantului, în afarã prezentei convenţii, pentru o dãuna nucleara, pentru care, potrivit alin. b) al paragrafului 5 sus-menţionat, exploatantul nu este ţinut sa rãspundã în temeiul prezentei convenţii.
ART. 5
1. Statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia poate limita rãspunderea exploatantului la un cuantum care nu va fi inferior sumei de 5 milioane dolari S.U.A. pentru un accident nuclear.
2. Orice limite ale rãspunderii, stabilite potrivit prezentului articol, nu includ daunele-interese ori cheltuielile acordate de instanta cu titlu de reparare a unei daune nucleare.
3. Dolarul S.U.A. menţionat în prezenta convenţie este o unitate de cont care echivaleaza cu valoarea-aur a dolarului S.U.A. la data de 29 aprilie 1963, respectiv 35 dolari S.U.A. pentru o uncie de aur fin.
4. Cifra indicatã în paragraful 6 al art. IV şi în paragraful sus-menţionat poate fi convertitã în moneda nationala prin rotunjire.
ART. 6
1. Dreptul la reparatie, în temeiul prezentei convenţii, se stinge dacã o acţiune nu este introdusã în 10 ani de la data accidentului nuclear. Totodatã, dacã, potrivit legii statului pe teritoriul cãruia se afla instalatia, rãspunderea exploatantului este acoperitã printr-o asigurare sau orice alta garanţie financiarã ori prin fonduri publice, pe o perioada mai mare de 10 ani, legea instanţei competente poate prevedea ca dreptul la reparatie recunoscut impotriva exploatantului nu se stinge decît la expirarea perioadei în care rãspunderea exploatantului este astfel acoperitã potrivit legii statului pe teritoriul cãruia se afla instalatia. Aceasta prelungire a termenului de decãdere nu aduce atingere, în nici un caz, dreptului la reparatie în temeiul prezentei convenţii al persoanelor care au intentat contra exploatantului, înainte de expirarea respectivului termen de 10 ani, o acţiune subsecventa morţii sau vatamarii corporale a persoanelor.
2. Cînd o dãuna nucleara este cauzatã de un accident nuclear implicind un material nuclear care, în momentul accidentului nuclear, a fost furat, pierdut, aruncat peste bord sau abandonat, termenul vizat în paragraful 1 sus-menţionat este calculat de la data acestui accident nuclear, dar nu poate fi, în nici un caz, mai mare de 20 ani calculati de la data furtului, pierderii, aruncarii peste bord ori abandonului.
3. Legea instanţei competente poate stabili un termen de decãdere sau de prescripţie care nu va fi mai mic de 3 ani calculati de la data la care victima daunei nucleare a cunoscut sau ar fi trebui sa cunoascã dãuna şi identitatea exploatantului cãruia îi incumba rãspunderea, fãrã ca termenele indicate în paragrafele 1 şi 2 sus-menţionate sa poatã fi depasite.
4. Cu excepţia cazului ca legea instanţei competente nu dispune altfel, orice persoana care afirma ca a suferit o dãuna nucleara şi care a introdus o acţiune în reparatie în termenul aplicabil în temeiul prezentului articol îşi poate modifica cererea în sensul includerii oricãrei agravari a daunei, chiar dupã expirarea acestui termen, atît timp cît o hotãrîre definitiva nu a fost pronunţatã.
5. Dacã competenta jurisdicţionalã trebuie sa fie atribuitã potrivit alin. b) al paragrafului 3 al art. XI şi o cerere în acest scop a fost promovata în fata uneia dintre pãrţile contractante împuternicite sa determine termenul aplicabil în temeiul prezentului articol, orice acţiune poate fi introdusã în termen de 6 luni de la atribuirea competentei, în cazul în care aceasta ar interveni cu mai puţin de 6 luni înaintea expirãrii termenului respectiv.
ART. 7
1. Exploatantul este obligat sa instituie o asigurare sau orice garanţie financiarã care sa-i acopere rãspunderea pentru dãuna nucleara; cuantumul, natura şi condiţiile asigurãrii sau garanţiei sînt determinate de statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia. Statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia asigura plata indemnizaţiilor pentru dãuna nucleara, recunoscute ca fiind în sarcina exploatantului, furnizind sumele necesare în mãsura în care asigurarea sau garanţia financiarã nu ar fi suficiente, fãrã ca aceasta plata sa poatã, totuşi, depãşi limita eventual stabilitã în temeiul art. V.
2. Nimic în paragraful 1 sus-menţionat nu obliga o parte contractantã, nici vreuna din subdiviziunile sale politice, cum ar fi state ori republici, sa instituie o asigurare sau orice alta garanţie financiarã acoperind rãspunderea sa ca exploatant.
3. Fondurile provenind dintr-o asigurare sau din orice alta garanţie financiarã ori furnizate de statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia, potrivit paragrafului 1 sus-menţionat, sînt rezervate exclusiv reparatiei datorate în aplicarea prezentei convenţii.
4. Asiguratorul sau orice alt garant financiar nu poate suspenda asigurarea sau garanţia financiarã prevãzutã în paragraful 1 sus-menţionat şi nici nu o poate închide fãrã un preaviz de cel puţin 2 luni, dat în scris autoritãţii publice competente, nici, în mãsura în care aceasta asigurare sau alta garanţie financiarã priveşte un transport de materiale nucleare, pe durata acestui transport.
ART. 8
Sub rezerva prevederilor prezentei convenţii, natura, forma şi întinderea reparatiei, ca şi repartiţia echitabila a indemnizaţiilor, sînt guvernate de legea instanţei competente.
ART. 9
1. Dacã prevederile unui regim de asigurãri de boala, de asigurãri sociale, de securitate socialã, de asigurare impotriva accidentelor de munca sau a bolilor profesionale cuprind dispoziţii privind indemnizarea daunelor nucleare, drepturile la reparatie, în temeiul prezentei convenţii, ale beneficiarilor acestui regim, ca şi drepturile de regres contra exploatantului rãspunzãtor prevãzute de acest regim sînt determinate, sub rezerva prevederilor prezentei convenţii, de legea partii contractante sau de regulamentul organizaţiei internaţionale care au stabilit asemenea regimuri.
2. a) Dacã un cetãţean al unei pãrţi contractante, altul decît exploatantul, a reparat un prejudiciu nuclear în temeiul unei convenţii internaţionale sau a legii unui stat necontractant, el dobîndeşte prin subrogare, în concurenta sumei vãrsate, drepturile de care persoana astfel indemnizata ar fi beneficiat în temeiul prezentei convenţii. Nici o persoana nu va putea dobîndi un drept de acest fel în cazul şi în mãsura în care exploatantul are contra sa un drept de regres în temeiul prezentei convenţii;
b) Nici o prevedere a prezentei convenţii nu ar putea impiedica un exploatant care a plãtit o indemnizaţie pentru un prejudiciu nuclear cu alte fonduri decît cele care au fost furnizate potrivit paragrafului 1 al art. VII sa reasigure persoana care a furnizat o garanţie financiarã în aplicarea respectivului paragraf ori statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia, în concurenta sumei pe care a vãrsat-o, pentru cuantumul pe care persoana astfel indemnizata l-ar fi obţinut în temeiul prezentei convenţii.
ART. 10
Exploatantul nu are drept de regres decît:
a) dacã un asemenea drept a fost prevãzut expres într-un contract scris; sau
b) dacã accidentul nuclear rezulta dintr-o acţiune ori omisiune sãvîrşite cu intenţia de a cauza o dãuna, contra persoanei fizice care a acţionat sau a omis sa acţioneze cu aceasta intenţie.
ART. 11
1. Cu excepţia cazurilor în care prezentul articol prevede altfel, instanţele partii contractante pe teritoriul cãreia s-a produs accidentul nuclear sînt singurele competente pentru soluţionarea acţiunilor introduse conform art. II.
2. Cînd accidentul nuclear a survenit în afarã teritoriului oricãrei pãrţi contractante sau dacã locul accidentului nu a putut fi determinat cu precizie, instanţele statului pe teritoriul cãruia se afla instalatia aparţinînd exploatantului rãspunzãtor sînt competente pentru soluţionarea acestor acţiuni.
3. Cînd instanţele mai multor pãrţi contractante pot fi competente potrivit paragrafelor 1 sau 2 sus-menţionate, competenta este atribuitã:
a) dacã accidentul nuclear a survenit în parte în afarã teritoriului oricãrei pãrţi contractante şi în parte pe teritoriul unei singure pãrţi contractante, instanţelor acesteia din urma;
b) în orice alte cazuri, instanţelor partii contractante desemnate prin acordul pãrţilor contractante ale cãror instanţe ar fi competente în temeiul paragrafelor 1 sau 2 sus-menţionate.
ART. 12
1. Orice hotãrîre definitiva pronunţatã de o instanta avînd competenta jurisdicţionalã în temeiul art. XI trebuie sa fie recunoscuta pe teritoriul oricãrei alte pãrţi contractante, mai puţin dacã:
a) hotãrîrea nu a fost obţinutã prin dol;
b) persoana contra cãreia hotãrîrea a fost pronunţatã nu a avut posibilitatea sa-şi susţinã cauza în condiţii echitabile;
c) hotãrîrea nu este contrarã ordinii publice a partii contractante unde trebuie sa fie recunoscuta sau nu este conformã cu normele fundamentale ale justiţiei.
2. Orice hotãrîre definitiva, care este recunoscuta şi a carei executare este cerutã în forma pretinsa de legea partii contractante unde executarea s-a cerut, este executorie ca şi orice hotãrîre a instanţelor acestei pãrţi contractante.
3. Orice cauza în privinta cãreia s-a pronunţat o hotãrîre nu mai poate face obiectul unei noi examinari pe fond.
ART. 13
Prezenta convenţie şi legea nationala aplicate în temeiul prevederilor sale se aplica fãrã nici o discriminare bazatã pe cetãţenie, domiciliu ori resedinta.
ART. 14
Dacã o acţiune este introdusã, în temeiul prezentei convenţii, la instanta competenta, potrivit art. XI, nici o imunitate de jurisdicţie decurgind din normele dreptului intern sau ale dreptului internaţional nu poate fi invocatã, mai puţin în privinta mãsurilor de executare.
ART. 15
Fiecare parte contractantã adopta mãsurile potrivite pentru a asigura ca repararea unei daune nucleare, ca şi daunele-interese şi cheltuielile acordate de instanta cu acest titlu, primele de asigurare şi de reasigurare ca şi fondurile dintr-o asigurare, reasigurare sau din orice alta garanţie financiarã ori fondurile furnizate de statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia, potrivit prezentei convenţii, sînt liber convertibile în moneda partii contractante pe teritoriul cãreia prejudiciul a fost suferit, a partii contractante pe teritoriul cãreia reclamantul îşi are resedinta obişnuitã şi, în privinta primelor şi prestaţiilor de asigurare şi reasigurare, în moneda specificatã în contractul de asigurare sau de reasigurare.
ART. 16
Nimeni nu va avea dreptul sa fie despãgubit în temeiul prezentei convenţii în mãsura în care dãuna nucleara i-a fost deja reparatã în temeiul unei alte convenţii internaţionale privind rãspunderea civilã în domeniul energiei nucleare.
ART. 17
Prezenta convenţie nu aduce atingere aplicãrii convenţiilor sau acordurilor internaţionale relative la rãspunderea civilã în domeniul energiei nucleare care sînt în vigoare ori deschise spre semnare, ratificare ori aderare la data la care prezenta convenţie este deschisã spre semnare, în privinta pãrţilor la aceste acorduri ori convenţii.
ART. 18
Prezenta convenţie nu va fi interpretatã ca afectind drepturile de care ar putea beneficia o parte contractantã în temeiul dreptului internaţional public în privinta unei daune nucleare.
ART. 19
1. Orice parte contractantã care încheie un acord în virtutea alin. b) al paragrafului 3 al art. XI va comunica fãrã intirziere textul prezentului acord directorului general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica, în vederea informãrii şi comunicãrii cãtre celelalte pãrţi contractante.
2. Orice parte contractantã va comunica directorului general, în vederea informãrii şi comunicãrii cãtre celelalte pãrţi contractante, textul legilor şi regulamentelor sale referitoare la problemele tratate de prezenta convenţie.
ART. 20
Indiferent dacã o parte contractantã va pune capãt aplicãrii prezentei convenţii în ce o priveşte, potrivit art. XXV ori o va denunta, potrivit art. XXVI, prevederile prezentei convenţii rãmîn aplicabile fata de orice dãuna nucleara cauzatã de un accident nuclear survenit înainte de data la care prezenta convenţie înceteazã sa se aplice fata de aceasta parte contractantã.
ART. 21
Prezenta convenţie va fi deschisã spre semnare pentru statele reprezentate la Conferinţa Internationala privind rãspunderea civilã în materie de daune nucleare, ţinuta la Viena în perioada 29 aprilie - 19 mai 1963.
ART. 22
Prezenta convenţie va fi ratificatã, iar instrumentele de ratificare vor fi depuse pe lîngã directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica.
ART. 23
Prezenta convenţie va intra în vigoare la 3 luni dupã depunerea celui de-al cincilea instrument de ratificare şi, pentru orice stat care ratifica ulterior, la 3 luni dupã depunerea instrumentului de ratificare de cãtre acest stat.
ART. 24
1. Orice stat membru al O.N.U., al unei instituţii specializate ori al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica, nereprezentat la Conferinţa internationala privind rãspunderea civilã în materie de daune nucleare, ţinuta la Viena în perioada 29 aprilie - 19 mai 1963, va putea adera la prezenta convenţie.
2. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lîngã directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica.
3. Pentru orice stat care adera, convenţia va intra în vigoare la 3 luni dupã data depunerii instrumentului de aderare, cu condiţia sa între în vigoare conform art. XXIII.
ART. 25
1. Prezenta convenţie este încheiatã pentru o perioada de 10 ani de la data intrãrii sale în vigoare. Orice parte contractantã va putea pune capãt, în ceea ce o priveşte, aplicãrii prezentei convenţii la sfîrşitul acestei perioade dind un preaviz de un an în acest scop directorului general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica.
2. Prezenta convenţie va rãmîne în continuare în vigoare pentru o perioada de 5 ani fata de pãrţile contractante care nu au pus capãt aplicãrii sale potrivit paragrafului 1 sus-menţionat şi, ulterior, pentru perioade succesive de 5 ani, fata de pãrţile contractante care nu îi vor pune capãt la sfîrşitul uneia din aceste perioade, dind un preaviz de un an în acest scop directorului general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica.
ART. 26
1. O conferinţa va fi convocatã de directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica la orice data în cadrul perioadei de 5 ani care va urma datei intrãrii sale în vigoare, pentru a examina revizuirea prezentei convenţii, dacã o treime din pãrţile contractante îşi exprima acordul în acest sens.
2. Orice parte contractantã poate denunta prezenta convenţie, prin notificare cãtre directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica, într-un termen de 12 luni dupã prima conferinţa de revizuire ţinuta potrivit paragrafului 1 sus-menţionat.
3. Orice denunţare va dobîndi efect la un an de la data primirii notificãrii în acest scop de cãtre directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica.
ART. 27
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica va notifica statelor invitate la Conferinţa Internationala privind rãspunderea civilã în materie de daune nucleare, ţinuta la Viena în perioada 29 aprilie - 19 mai 1963, şi statelor care au aderat la convenţie:
a) semnarea, ca şi primirea instrumentelor de ratificare ori aderare, în aplicarea art. XXI, XXII şi XXIV;
b) data la care convenţia va intra în vigoare, în aplicarea art. XXIII;
c) primirea notificãrilor de retragere şi denunţare, în aplicarea art. XXV şi XXVI;
d) cererile de convocare a unei conferinţe de revizuire a convenţiei, în aplicarea art. XXVI.
ART. 28
Prezenta convenţie va fi înregistratã de directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica, conform art. 102 al Cartei O.N.U.
ART. 29
Textul original al prezentei convenţii, ale cãrui versiuni în limba engleza, spaniola, franceza şi rusa au aceeaşi valoare, va fi depus pe lîngã directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica, care va elibera copii certificate conforme.
Drept pentru care plenipotenţiarii subsemnati, deplin împuterniciţi în acest sens, au semnat prezenta convenţie.
Facuta la Viena, la 21 mai 1963.
PROTOCOL COMUN
referitor la aplicarea Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei de la Paris*)
*) Traducere.
Pãrţile contractante,
vazind Convenţia de la Viena privind rãspunderea civilã pentru daune nucleare, din 21 mai 1963,
vazind Convenţia de la Paris privind rãspunderea civilã în domeniul energiei nucleare, din 29 iulie 1960, amendata prin Protocolul adiţional din 28 ianuarie 1964 şi prin Protocolul din 16 noiembrie 1982,
considerind ca Convenţia de la Viena şi Convenţia de la Paris sînt analoge pe fond şi ca nici un stat nu este parte, în acest moment, la ambele convenţii,
convinse ca aderarea la una din convenţii de cãtre statele pãrţi la cealaltã convenţie ar putea crea dificultãţi legate de aplicarea simultanã a celor doua convenţii la acelaşi accident nuclear,
doritoare sa stabileascã o legatura între Convenţia de la Viena şi Convenţia de la Paris extinzind, reciproc, beneficiul regimului special de rãspundere civilã în materie de prejudicii nucleare instituit în temeiul fiecãrei convenţii şi de a elimina divergenţele rezultind din aplicarea simultanã a celor doua convenţii la acelaşi accident nuclear,
au convenit cele ce urmeazã:
ART. 1
În prezentul protocol:
a) Convenţia de la Viena desemneazã Convenţia de la Viena privind rãspunderea civilã pentru daune nucleare, din 21 mai 1963, ca şi orice amendament adus acestei convenţii, care este în vigoare pentru o parte contractantã la prezentul protocol;
b) Convenţia de la Paris desemneazã Convenţia de la Paris privind rãspunderea civilã în domeniul energiei nucleare, din 29 iulie 1960, ca şi orice amendament adus acestei convenţii, care este în vigoare pentru o parte contractantã la prezentul protocol.
ART. 2
În sensul prezentului protocol:
a) exploatantul unei instalaţii nucleare aflate pe teritoriul unei pãrţi la Convenţia de la Viena rãspunde, potrivit acestei convenţii, pentru prejudiciile nucleare cauzate pe teritoriul unei pãrţi contractante atît la Convenţia de la Paris, cît şi la prezentul protocol;
b) exploatantul unei instalaţii nucleare aflate pe teritoriul unei pãrţi la Convenţia de la Paris rãspunde, potrivit acestei convenţii, pentru prejudiciile nucleare cauzate pe teritoriul unei pãrţi contractante atît la Convenţia de la Viena, cît şi la prezentul protocol.
ART. 3
1. Convenţia de la Viena ori Convenţia de la Paris se aplica unui accident nuclear, una cu excluderea celeilalte.
2. În cazul unui accident nuclear survenit la o instalatie nucleara, convenţia aplicabilã este aceea la care este parte statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia.
3. În cazul unui accident nuclear survenit în afarã unei instalaţii nucleare şi care implica materii nucleare în curs de transport, convenţia aplicabilã este aceea la care este parte statul pe teritoriul cãruia se afla instalatia nucleara al cãrui exploatant rãspunde fie în temeiul alin. 1 b) şi c) ale art. II al Convenţiei de la Viena, fie al paragrafului a) şi b) al art. 4 al Convenţiei de la Paris.
ART. 4
1. Articolele I-XV ale Convenţiei de la Viena se aplica, în privinta pãrţilor contractante la prezentul protocol care sînt pãrţi la Convenţia de la Paris, în acelaşi mod ca între pãrţile la Convenţia de la Viena.
2. Articolele 1-14 ale Convenţiei de la Paris se aplica, în privinta pãrţilor contractante la prezentul protocol care sînt pãrţi la Convenţia de la Viena, în acelaşi mod ca între pãrţile la Convenţia de la Paris.
ART. 5
Prezentul protocol este deschis spre semnare pentru toate statele care au semnat sau ratificat fie Convenţia de la Viena, fie Convenţia de la Paris, ori au aderat la una sau la cealaltã, cu începere de la 21 septembrie şi pînã la data intrãrii sale în vigoare, la sediul A.I.E.A.
ART. 6
1. Prezentul protocol este supus ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii.
Instrumentele de ratificare, de acceptare ori de aprobare nu vor fi admise decît din partea statelor pãrţi fie la Convenţia de la Viena, fie la Convenţia de la Paris. Statele în cauza care nu vor fi semnat prezentul protocol vor putea adera la acesta.
2. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare vor fi depuse la directorul general al A.I.E.A., care este astfel desemnat ca depozitar al prezentului protocol.
ART. 7
1. Prezentul protocol va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare de cãtre cel puţin 5 state pãrţi la Convenţia de la Viena şi 5 state pãrţi la Convenţia de la Paris. Pentru fiecare stat care ratifica prezentul protocol, îl accepta, îl aproba ori adera la el dupã depunerea instrumentelor sus-menţionate, prezentul protocol va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare ori de aderare.
2. Prezentul protocol va rãmîne în vigoare pe toatã durata cît Convenţia de la Viena şi Convenţia de la Paris vor fi în vigoare.
ART. 8
1. Orice parte contractantã poate denunta prezentul protocol prin notificare scrisã adresatã depozitarului.
2. Denunţarea va dobîndi efect la un an dupã data primirii notificãrii de cãtre depozitar.
ART. 9
1. Orice parte contractantã care înceteazã sa fie parte fie la Convenţia de la Viena, fie la Convenţia de la Paris, trebuie sa facã cunoscut depozitarului ca pune capãt aplicãrii acestei convenţii în ce o priveşte, precum şi data la care retragerea dobîndeşte efect.
2. Prezentul protocol înceteazã sa se aplice unei pãrţi contractante care a pus capãt aplicãrii fie a Convenţiei de la Viena, fie a Convenţiei de la Paris, la data la care retragerea dobîndeşte efect.
ART. 10
Depozitarul va notifica fãrã intirziere pãrţilor contractante şi statelor invitate la Conferinţa privind relaţia dintre Convenţia de la Paris şi Convenţia de la Viena, ca şi Secretarului general al O.E.C.D.:
a) fiecare semnare a prezentului protocol;
b) fiecare depunere a unui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare referitor la prezentul protocol;
c) intrarea în vigoare a prezentului protocol;
d) orice denunţare;
e) orice informaţie primitã în aplicarea art. IX.
ART. 11
Textul original al prezentului protocol, ale cãrui versiuni arabã, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola sînt egal autentice, va fi depus la depozitar, care va elibera copii certificate conforme pãrţilor contractante şi statelor invitate la Conferinţa privind relaţia dintre Convenţia de la Paris şi Convenţia de la Viena, ca şi Secretarului general al O.E.C.D.
Drept pentru care subsemnaţii, deplin autorizaţi de guvernele respective, au semnat prezentul protocol comun.
Fãcut la Viena, la 21 septembrie 1988.
-------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
