Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 102 din 7 mai 2015  privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 102 din 7 mai 2015 privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 13 mai 2015

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ART. 1
    Prezenta lege instituie a doua duminică din luna mai ca Zi Naţională a Portului Tradiţional din România.
    ART. 2
    Cu prilejul Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional.
    ART. 3
    (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, serviciile publice deconcentrate din subordinea acestora, cu atribuţii în domeniile educaţiei, culturii, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor, pot acorda sprijin material, financiar şi logistic pentru organizarea sărbătorii Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România.
    (2) Fundaţiile, asociaţiile, organizaţiile neguvernamentale, ce au ca obiect de activitate promovarea culturii tradiţionale, pot participa la organizarea manifestărilor culturale dedicate Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România, în colaborare cu instituţiile prevăzute la alin. (1) şi (3).
    (3) Muzeele de etnografie şi centrele pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale pot acorda asistenţă de specialitate şi pot monitoriza manifestările culturale, în vederea păstrării autenticităţii specificului etnografic al fiecărei zone.
    ART. 4
    (1) Cu ocazia acestei sărbători, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot difuza emisiuni de promovare a tradiţiilor populare şi valorilor etnografice din diferite zone ale ţării, precum şi aspecte ale manifestărilor din diasporă, dedicate acestei zile.
    (2) În cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică - sau disciplinele echivalente - vor fi incluse 2 ore, în luna mai, consacrate tematicii portului tradiţional al zonei şi portului tradiţional al minorităţilor naţionale din România, precum şi semnificaţiei acestora în conturarea şi păstrarea identităţii naţionale etnice.
    ART. 5
    Autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile publice cu atribuţii în domeniul conservării şi promovării multiculturalismului pot institui distincţii specifice care se vor acorda persoanelor fizice sau juridice cu merite deosebite în domeniul promovării educaţiei multiculturale şi/sau în domeniul tradiţiilor populare.
    ART. 6
    Institutul Cultural Român şi Departamentul politici pentru relaţia cu românii de pretutindeni pot susţine financiar şi logistic realizarea unor programe şi proiecte culturale sau multiculturale, cu ocazia organizării şi desfăşurării Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                  PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                        VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

                        PREŞEDINTELE SENATULUI
              CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU


    Bucureşti, 7 mai 2015.
    Nr. 102.
                                 ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016