Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 783 din 24 septembrie 2020  privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, Hotărârii Guvernului nr. 753/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor şi Hotărârii Guvernului nr. 797/2012 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi şi crearea de locuri de muncă, în sensul prelungirii la cerere, ca urmare a pandemiei de COVID-19, a termenului de monitorizare aferent proiectelor de investiţii cu acorduri pentru finanţare emise până la data de 30 iunie 2014    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 783 din 24 septembrie 2020 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, Hotărârii Guvernului nr. 753/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor şi Hotărârii Guvernului nr. 797/2012 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi şi crearea de locuri de muncă, în sensul prelungirii la cerere, ca urmare a pandemiei de COVID-19, a termenului de monitorizare aferent proiectelor de investiţii cu acorduri pentru finanţare emise până la data de 30 iunie 2014

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 895 din 1 octombrie 2020
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. I
    Hotărârea Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 30 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La anexa nr. 2 „Criterii de acordare a ajutorului de stat conform prezentei scheme“, capitolul I „Acordarea ajutorului de stat regional pentru investiţia iniţială“, punctul 8, după subpunctul 8.1 se introduc trei noi subpuncte, subpunctele 8.2-8.4, cu următorul cuprins:
    "8.2. La solicitarea întreprinderii se poate prelungi perioada minimă obligatorie de menţinere prevăzută la pct. 8 cu până la maximum 2 ani, stabilită după analiza şi aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a planului de recuperare a decalajului determinat exclusiv de pandemia de COVID-19, transmis de întreprindere.
8.3. În decursul perioadei de menţinere a investiţiei prevăzute la pct. 8.2, echipamentele care devin învechite datorită schimbării tehnologice rapide pot fi înlocuite.
8.4. Solicitarea prevăzută la pct. 8.2 se poate transmite la Ministerul Finanţelor Publice până la data de 31 decembrie 2021."

    2. La anexa nr. 3 „Procedură de acordare a alocărilor specifice individuale în cadrul schemei de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile“, capitolul V „Procedură de acordare a alocării specifice individuale“, punctul 4, după subpunctul 4.2^4 se introduce un nou subpunct, subpunctul 4.2^5, cu următorul cuprins:
    "4.2^5. Pentru întreprinderile pentru care Ministerul Finanţelor Publice a aprobat planul de recuperare prevăzut la pct. 8.2 din anexa nr. 2, termenul de realizare a condiţiilor cuantificabile asumate, conform menţiunilor speciale prevăzute în acordul pentru finanţare, se prelungeşte cu până la maximum 2 ani."



    ART. II
    Hotărârea Guvernului nr. 753/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 4 septembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La anexa nr. 1 „Criteriile de acordare a ajutorului de stat conform schemei de ajutor de stat“, capitolul I „Acordarea ajutorului de stat regional pentru investiţia iniţială“, după punctul 7 se introduc trei noi puncte, punctele 7^1-7^3, cu următorul cuprins:
    "7^1. La solicitarea întreprinderii se poate prelungi perioada minimă obligatorie de menţinere prevăzută la pct. 7 cu până la maximum 2 ani, stabilită după analiza şi aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a planului de recuperare a decalajului determinat exclusiv de pandemia de COVID-19, transmis de întreprindere.
7^2. În decursul perioadei de menţinere a investiţiei prevăzute la pct. 7^1, investiţia de înlocuire poate fi acceptată dacă aceasta are în vedere active care s-au uzat moral în decursul acestei perioade, ca urmare a schimbării tehnologice rapide produse în domeniul în care a fost realizată investiţia, cu respectarea condiţiei ca activitatea economică să se desfăşoare în continuare în regiunea în cauză.
7^3. Solicitarea prevăzută la pct. 7^1 se poate transmite la Ministerul Finanţelor Publice până la data de 31 decembrie 2021."

    2. La anexa nr. 2 „Procedură de emitere a Acordului de principiu pentru finanţare şi de acordare a alocărilor specifice individuale în cadrul schemei de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor“, capitolul VI „Controlul şi raportarea alocărilor specifice individuale“, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:
    "5. Pentru întreprinderile pentru care Ministerul Finanţelor Publice a aprobat planul de recuperare prevăzut la pct. 7^1 din anexa nr. 1, termenul de realizare a condiţiilor cuantificabile asumate, conform menţiunilor speciale prevăzute în acordul pentru finanţare, se prelungeşte cu până la maximum 2 ani."



    ART. III
    Hotărârea Guvernului nr. 797/2012 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi şi crearea de locuri de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) contribuţia întreprinderii la dezvoltarea regională - contribuţia întreprinderii la bugetul de stat consolidat şi bugetul local, aferentă investiţiei, realizată prin plata de taxe şi impozite la bugetul general consolidat şi la bugetul local pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia, cu posibilitatea extinderii cu până la maximum 2 ani, conform art. 8 alin. (3^1), din care se deduce valoarea ajutorului de stat. Valoarea contribuţiei la dezvoltarea regională este cea prevăzută în acordurile pentru finanţare, la rubrica Menţiuni speciale."

    2. La articolul 8, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:
    "(3^1) La solicitarea întreprinderii se poate prelungi perioada minimă obligatorie de menţinere a investiţiei şi a locurilor de muncă prevăzută la alin. (3) cu până la maximum 2 ani, stabilită după analiza şi aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a planului de recuperare a decalajului determinat exclusiv de pandemia de COVID-19, transmis de întreprindere.
(3^2) Solicitarea prevăzută la alin. (3^1) se poate transmite la Ministerul Finanţelor Publice până la data de 31 decembrie 2021."

    3. La articolul 8, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) În cazul în care, în termenele prevăzute la alin. (3) şi (3^1), pentru menţinerea investiţiei, se constată uzura morală a activelor aferente planului de investiţii, ca urmare a evoluţiei tehnologice, este permisă înlocuirea acestora cu condiţia ca activitatea economică să se desfăşoare în continuare în regiunea în cauză."

    4. La articolul 21, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 21
    (1) Ministerul Finanţelor Publice verifică anual menţinerea investiţiei pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea acesteia, cu posibilitatea extinderii cu până la maximum 2 ani, conform art. 8 alin. (3^1), precum şi menţinerea locurilor de muncă potrivit prevederilor art. 8 alin. (3).
    .............................................................................................
    (4) În termen de 30 de zile de la încheierea perioadei de monitorizare de 5 ani, prelungită conform art. 8 alin. (3^1), după caz, întreprinderea are obligaţia de a transmite Ministerului Finanţelor Publice un raport de expertiză tehnică elaborat de un evaluator autorizat, din care să rezulte menţinerea investiţiei."

    5. La articolul 22 alineatul (4), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(a) nu plăteşte efectiv contribuţia la dezvoltarea regională astfel cum este definită la art. 2 lit. b), conform acordului pentru finanţare;"

    6. La articolul 22, după alineatul (4^2) se introduce un nou alineat, alineatul (4^3), cu următorul cuprins:
    "(4^3) Pentru întreprinderile pentru care Ministerul Finanţelor Publice a aprobat planul de recuperare prevăzut la art. 8 alin. (3^1), termenul de realizare a condiţiilor cuantificabile asumate, conform acordului pentru finanţare, se prelungeşte cu până la maximum 2 ani."





                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 24 septembrie 2020.
    Nr. 783.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016