Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 719 din 27 august 2020  pentru aprobarea procedurii de decontare şi de plată a sumelor acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 719 din 27 august 2020 pentru aprobarea procedurii de decontare şi de plată a sumelor acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 794 din 31 august 2020
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 1 alin. (5), art. 3 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (4) şi al art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    (1) Indemnizaţia prevăzută la art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, se decontează din bugetul asigurărilor pentru şomaj la cererea angajatorilor.
    (2) Cererea prevăzută la alin. (1) este însoţită de următoarele documente:
    a) o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1 alin. (2), (3) şi (11) din ordonanţa de urgenţă;
    b) lista persoanelor pentru care se solicită decontarea, semnată de reprezentantul legal al angajatorului.

    (3) Cererea prevăzută la alin. (1) şi documentele prevăzute la alin. (2) se depun în format electronic sau în format letric la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza cărora angajatorii au sediul social, denumite în continuare agenţii pentru ocuparea forţei de muncă.
    (4) Indemnizaţia prevăzută la art. 1 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă se decontează pentru luna anterioară celei în care se depune cererea.
    (5) Angajatorii, prin reprezentanţii legali, sunt răspunzători pentru corectitudinea şi veridicitatea datelor înscrise în documentele prevăzute la alin. (2).
    (6) Decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data depunerii cererii şi a documentelor prevăzute la alin. (2) şi după plata impozitelor şi contribuţiilor aferente.
    (7) Plata indemnizaţiei se face prin virament în conturile deschise de angajatori la instituţiile de credit.
    (8) Modelele cererii şi documentelor prevăzute la alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de cel mult 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 2
    (1) Pentru a beneficia de indemnizaţia prevăzută la art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, persoanele îndreptăţite depun direct sau, după caz, prin cooperaţie, în format electronic sau în format letric, la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cererea însoţită de copia actului de identitate şi de o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de acordare a indemnizaţiei.
    (2) Cererea şi declaraţia pe propria răspundere prevăzute la alin. (1) se transmit la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi au sediul social, în luna curentă pentru plata indemnizaţiei din luna anterioară.
    (3) Plata indemnizaţiei se efectuează în cel mult 10 zile de la data depunerii documentelor potrivit prevederilor alin. (2).
    (4) Modelele cererii şi declaraţiei pe propria răspundere se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în termen de cel mult 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 3
    (1) Decontarea sumelor prevăzute la art. 4 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se realizează de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii pentru plăţi şi inspecţie socială, la cererea beneficiarului de lucrări.
    (2) Cererea prevăzută la alin. (1) şi listele cu zilierii beneficiari ai sumei prevăzute la art. 4 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se depun în format electronic de către beneficiarii de lucrări, spre decontare şi încasare, la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi au sediul social, în luna curentă, pentru luna anterioară.
    (3) Listele cu zilierii beneficiari ai sumei prevăzute la art. 4 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, asumate de beneficiarii de lucrări, se verifică de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi au sediul social, pe baza numelui şi a codului numeric personal, cu sprijinul inspectoratelor teritoriale de muncă.
    (4) Decontarea sumei prevăzute la art. 4 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se face pe baza deciziei directorului executiv al agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială, în termen de 10 zile de la depunerea cererii, numai pentru zilierii care se regăsesc în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor.
    (5) Modelele cererii şi listelor cu zilierii pentru solicitarea de către beneficiarii de lucrări a decontării sumei prevăzute la art. 4 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, precum şi procedurile de colaborare între agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială şi inspectoratele teritoriale de muncă se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în termen de cel mult 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 4
    (1) Sumele prevăzute la art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se decontează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, la cererea angajatorilor.
    (2) Cererea prevăzută la alin. (1) este însoţită de o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, însoţită de lista persoanelor pentru care se solicită decontarea sumei, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.

    (3) Cererea şi documentele prevăzute la alin. (2) se depun la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în format letric sau în format electronic, în luna curentă pentru luna anterioară, după plata impozitelor şi contribuţiilor aferente.
    (4) Angajatorii, prin reprezentanţii legali, sunt răspunzători pentru corectitudinea şi veridicitatea datelor înscrise în documentele prevăzute la alin. (2).
    (5) În vederea identificării beneficiarilor, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă verifică, prin consultarea Registrului general de evidenţă a salariaţilor administrat de inspectoratele teritoriale de muncă, listele în format electronic cu persoanele angajate cu contracte de muncă pe perioadă determinată.
    (6) Decontarea sumei prevăzute la art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se face pe baza deciziei directorului executiv al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 10 zile de la depunerea cererii, numai pentru angajaţii care se regăsesc în Registrul general de evidenţă a salariaţilor şi după plata impozitelor şi contribuţiilor aferente.
    (7) Modelele cererii şi documentelor prevăzute la alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de cel mult 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 5
    Pentru depunerea în format electronic a cererilor şi a documentelor prevăzute la art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (2) şi art. 4 alin. (3) se pot folosi modele de cereri şi formulare electronice publicate pe platforma Punctul de contact unic electronic, ale cărui organizare şi funcţionare sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea şi funcţionarea Punctului de contact unic electronic, sau pe platforma aici.gov.ro.

    ART. 6
    Pentru anul 2020, măsurile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se aplică până la 31 decembrie 2020.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Raluca Turcan
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Victoria Violeta Alexandru

    Bucureşti, 27 august 2020.
    Nr. 719.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016