Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 712 din 27 august 2020  privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 712 din 27 august 2020 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 790 din 28 august 2020
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. XXVII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. I
    Hotărârea Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 20 iunie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Furnizorul prezentei scheme este Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri."

    2. La articolul 1 alineatul (4), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) promovarea identităţii culturale naţionale, a minorităţilor naţionale din România, a destinaţiilor şi obiectivelor turistice autohtone prin realizarea filmelor şi promovarea în circuitul mondial de valori;"

    3. La articolul 2, literele c), f) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "c) data acordării ajutorului - data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului în conformitate cu regimul juridic naţional aplicabil. În sensul prezentei scheme, data acordării ajutorului este considerată data semnării Acordului de finanţare în baza hotărârii transmise de Comisia de Film în România;
    ...............................................................................................
f) acord de finanţare - act juridic cu titlu oneros, încheiat între Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în calitate de furnizor, pe de o parte, şi beneficiar, pe de altă parte, prin care se aprobă spre finanţare, în baza prezentei scheme, un proiect cinematografic eligibil ca urmare a procesului de evaluare şi verificare;
    ...............................................................................................
h) intensitatea ajutorului - valoarea brută a ajutorului exprimată ca procent din costurile eligibile, înainte de deducerea impozitelor şi a altor taxe;"

    4. La articolul 2, după litera n) se introducpatrunoilitere, literele o)-r), cu următorul cuprins:
    "o) parodie - film de parodie este creaţia care preia motive şi mijloace artistice dintr-o altă creaţie sau imită parţial o altă operă sau realitatea pentru a reda un efect comic. Procedeul predilect al parodiei este ironia;
p) documentar - film bazat pe documente, care are drept scop să prezinte fapte reale din viaţă sau date informative dintr-un domeniu de activitate;
q) data demarării proiectului - data de la care sunt înregistrate de către beneficiar cheltuieli eligibile efectuate pe teritoriul României legate de bugetul producţiei pentru care se solicită prezentul ajutor de stat, beneficiarul având obligaţia de a începe filmările pe teritoriul României nu mai târziu de 9 luni de la data semnării Acordului de finanţare;
r) produs cultural - produsul finit al unor lucrări artistice şi tehnice specifice domeniului, care este considerat eligibil conform prevederilor prezentei scheme şi îndeplineşte condiţiile minime conform Testului cultural."

    5. La articolul 3, alineatele (1), (3), (4), (5) şi (5^3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    (1) Prezenta schemă de ajutor de stat are caracter multianual şi se derulează până la data de 31 decembrie 2023, cu posibilitate de prelungire, cu respectarea Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 187, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
    ...............................................................................................
    (3) Bugetul prezentei scheme de ajutor de stat este prevăzut în bugetul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Se pot încheia acorduri de finanţare în baza prezentei scheme până la data de 31 decembrie 2023, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, în limita creditelor de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru această schemă.
    (4) Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2018-2025, acoperind maximum 45% din cheltuielile eligibile pentru producţia de film efectuate pe teritoriul României, în baza acordurilor de finanţare încheiate, în limita creditelor bugetare aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru această schemă.
    (5) Bugetul maxim al schemei este de 1.200.000 mii lei, respectiv echivalentul a aproximativ 250 milioane euro, defalcate astfel:
    a) credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2018-2023;
    b) credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2018-2025.
    ...............................................................................................
    (5^3) Acordurile de finanţare se încheie în ordinea în care au fost emise hotărârile Comisiei de Film în România în limita bugetului alocat în anul următor, în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale, în limita bugetului maxim al schemei."

    6. La articolul 3, alineatul (5^2) se abrogă.
    7. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    (1) Ajutorul de stat acordat în baza prezentei scheme constă în:
    a) alocări financiare nerambursabile în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile cu achiziţia, închirierea, fabricarea de bunuri şi/sau servicii ocazionate de producţia de film, precum şi cu onorariile, salariile şi alte plăţi către persoane fizice aferente implementării proiectului în România;
    b) alocări financiare nerambursabile în cuantum de 10% peste alocarea prevăzută la lit. a), cu condiţia ca producţia să promoveze o zonă geografică, un oraş sau România, destinaţiile şi obiectivele turistice româneşti din zona geografică sau oraşul promovat ori limba, tradiţiile şi obiceiurile româneşti în producţiile audiovizuale finanţate în cadrul aceleiaşi producţii cinematografice, iar desfăşurarea subiectului filmului să fie explicită vizual."

    8. La articolul 5 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
    "f) întreprinderilor care au legături cu ţări ce se află pe lista Uniunii Europene a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, precum şi întreprinderilor care au fost condamnate pentru infracţiuni financiare grave, inclusiv, printre altele, pentru fraudă financiară, corupţie, neplata obligaţiilor fiscale şi a celor în materie de securitate socială."

    9. La articolul 6 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) se încadrează în categoria de produs cultural şi nu defăimează ţara, limba, ordinea de drept sau principiile constituţionale, nu incită la război, ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, discriminare pe criterii etnice, religioase, de sex sau orientare sexuală sau la separatism teritorial;"

    10. La articolul 8 alineatul (2), după litera m) se introducdouă noi litere, literele n) şi o), cu următorul cuprins:
    "n) taxa pe valoarea adăugată;
o) cheltuielile cu realizarea raportului de audit."

    11. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 9
    Modalitatea de plată este următoarea:
    a) rambursarea a 35% din cheltuielile eligibile efectuate pentru prestaţii de servicii în domeniul producţiei de filme pe teritoriul României, la care se poate adăuga un procent de 10%, în condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b);
    b) ulterior finalizării proiectului de film şi utilizării fondurilor bugetare alocate, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea Acordului de finanţare, solicitantul va depune la autoritatea finanţatoare a schemei de ajutor de stat o cerere de plată însoţită de rapoartele zilnice de filmare şi un raport de audit care să certifice suma cheltuielilor eligibile efectiv realizate în conformitate cu Acordul de finanţare şi cu reglementările legale în vigoare. Totodată, se va depune un contract pentru post-producţie ca o asigurare din partea solicitantului că se doreşte continuarea proiectului şi există şanse să fie realizat, precum şi o declaraţie pe propria răspundere că beneficiarul sau deţinătorul drepturilor de proprietate intelectuală asupra producţiei audiovizuale, după caz, asigură fondurile necesare pentru finanţarea postproducţiei;
    c) beneficiarul va depune la sediul furnizorului schemei de ajutor de stat înregistrarea pe suport electronic a produsului cultural final în maximum 5 ani de la data depunerii cererii de finanţare; în caz contrar, solicitantul se obligă să restituie cuantumul ajutorului de stat, inclusiv al dobânzilor aferente, calculate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

    12. La articolul 10, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) Înainte de semnarea Acordului de finanţare, furnizorul verifică respectarea tuturor criteriilor de eligibilitate prevăzute în prezenta schemă, pentru fiecare aplicant în parte, pe baza hotărârilor emise de către Comisia de Film în România."

    13. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    (1) Verificarea proiectelor eligibile va fi efectuată de către o comisie care va purta denumirea de «Comisia de Film în România».
    (2) Comisia de Film în România va fi formată dintr-un număr impar de membri, minimum 7 persoane, dintre care unul va fi preşedinte, numiţi prin ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, dintre personalităţi din mediul universitar, reprezentanţi ai mediului cultural şi artistic, persoane cu experienţă în domeniul cinematografiei, persoane cu experienţă în afaceri, jurişti, economişti cu experienţă în domeniul finanţe/contabilitate şi auditori cu experienţă de minimum 3 ani în domeniul ajutoarelor de stat.
    (3) Persoanele propuse atât pentru Comisia de Film în România, cât şi membrii familiilor acestora sau rudele până la gradul doi inclusiv nu pot participa în nicio calitate la realizarea unui proiect cinematografic înscris în sesiunea respectivă de apel de proiecte.
    (4) Comisia de Film în România evaluează şi verifică proiectele cinematografice care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pe principiul «primul venit, primul servit» şi certifică, prin hotărâre, calitatea de beneficiar al solicitantului şi propune semnarea Acordului de finanţare.
    (5) Ulterior primirii raportului de audit, Comisia de Film în România va emite hotărâri care vor reprezenta certificarea cuantumului cheltuielilor eligibile care urmează să fie plătite beneficiarilor. Comisia de Film în România nu poate hotărî plata unei sume care să depăşească suma menţionată în Acordul de finanţare al măsurii de sprijin prevăzute de prezenta hotărâre şi în conformitate cu prevederile prezentei scheme.
    (6) Componenţa şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de Film în România vor fi aprobate prin ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, care va fi publicat pe pagina de internet a autorităţii finanţatoare.
    (7) Hotărârile Comisiei de Film în România pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, în termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

    14. În tot cuprinsul hotărârii, denumirea „Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză“ se înlocuieşte cu „furnizorul schemei de ajutor de stat“.


    ART. II
    Prevederile prezentei hotărâri se aplică inclusiv proiectelor depuse anterior intrării în vigoare, pentru care nu s-a semnat acord de finanţare, precum şi pentru evaluarea cererilor de plată noi, aferente proiectelor pentru care s-a încheiat acord de finanţare.

    ART. III
    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri vor fi aprobate prin ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri:
    a) Criteriile pentru încadrarea ca produs cultural;
    b) Procedura de evaluare şi verificare a proiectelor depuse ce va conţine ca anexe formularul cererii de finanţare, lista documentelor justificative ce însoţesc cererea de finanţare şi structura indicativă a bugetului proiectului, cu detalii privind cheltuielile eligibile;
    c) Procedura de monitorizare a proiectelor acceptate la finanţare;
    d) Procedura de plată (analiză, decontare şi rambursare) ce va conţine ca anexe formularul cererii de plată şi lista documentelor justificative ce însoţesc cererea de plată.




                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
                    Virgil-Daniel Popescu
                    Ministrul culturii,
                    Bogdan Gheorghiu
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 27 august 2020.
    Nr. 712.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016