Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 702 din 24 august 2020 privind alocarea din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, a unei sume necesare pentru efectuarea unor lucrări de refacere şi punere în siguranţă a infrastructurii afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse de inundaţiile din luna iunie 2020 în judeţul Hunedoara
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă alocarea sumei de 7.212.450 lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara - S.A., societate în insolvenţă, pentru efectuarea unor lucrări de refacere şi punere în siguranţă a infrastructurii afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse de inundaţiile din luna iunie 2020.
ART. 2 Pentru asigurarea fondurilor necesare finanţării lucrărilor prevăzute la art. 1 se suplimentează cu suma de 7.212.450 lei Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020.
ART. 3 Societatea Complexul Energetic Hunedoara - S.A. răspunde pentru modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumelor alocate.
ART. 4 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat pe anul 2020.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri, Virgil-Daniel Popescu Ministrul finanţelor publice, Vasile-Florin Cîţu
Bucureşti, 24 august 2020. Nr. 702.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email