Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului Nistor Laurenţiu, ales în Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara, a domnului Velcea Nicolae, ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş, a domnului Stanciu-Viziteu Lucian Daniel ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău şi a domnului Alexe Costel ales în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi,
în temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 94 alin. (13) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 7, 10 şi 229 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere raportul Comisiei de validare,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se validează mandatul de deputat al domnului Barb Radu, candidat la alegerile din 11 decembrie 2016 în Circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara, pe lista Partidului Social Democrat, ca urmare a demisiei domnului Nistor Laurenţiu.
ART. 2
Se validează mandatul de deputat al domnului Preda Marin, candidat la alegerile din 11 decembrie 2016 în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş, pe lista Partidului Social Democrat, ca urmare a demisiei domnului Velcea Nicolae.
ART. 3
Se validează mandatul de deputat al domnului Cernat Silviu Nicolaie, candidat la alegerile din 11 decembrie 2016 în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău, pe lista Partidului Uniunea Salvaţi România, ca urmare a demisiei domnului Stanciu-Viziteu Lucian Daniel.
ART. 4
Se validează mandatul de deputat al domnului Muraru Iulian Alexandru, candidat la alegerile din 11 decembrie 2016 în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, pe lista Partidului Naţional Liberal, ca urmare a demisiei domnului Alexe Costel.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 octombrie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
FLORIN IORDACHE
Bucureşti, 27 octombrie 2020.
Nr. 59.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: