Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 1.070 din 11 decembrie 2020  privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul naţional de investiţii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 1.070 din 11 decembrie 2020 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul naţional de investiţii

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1227 din 14 decembrie 2020
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul naţional de investiţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 11, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) Investiţiile finanţate nerambursabil trebuie puse în funcţiune până cel târziu la data de 30 iunie 2021. Procesele-verbale de recepţie a punerii în funcţiune, pentru investiţiile din Planul naţional de investiţii, trebuie să conţină referiri privind realizarea indicatorilor tehnici de performanţă."

    2. La articolul 12, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
    "(5) Beneficiarii investiţiilor prevăzuţi în anexa nr. 3 primesc finanţare nerambursabilă pentru investiţiile din Planul naţional de investiţii efectuate după data de 25 iunie 2009, puse în funcţiune sau aflate în derulare la momentul încheierii contractelor de finanţare, aferente cheltuielilor facturate şi plătite după data de 25 iunie 2009. Rambursarea acestor cheltuieli se face eşalonat, până la data de 31 decembrie 2021, conform contractului de finanţare."

    3. La anexa nr. 5 punctul 5.2, articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "ART. 2
    Durata contractului
    Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către părţi şi este valabil:
    (i) până la data de 31 decembrie 2021 pentru finanţare; şi
    (ii) 5 ani de la data punerii în funcţiune pentru obligaţiile prevăzute la art. 8 secţiunea A lit. c)."

    4. La anexa nr. 5 punctul 5.2 articolul 3, alineatele (1) şi (3) vor avea următorul cuprins:
    "(1) Graficul de realizare a Investiţiei este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul contract. În cazul în care Investiţia nu se realizează în intervalul de timp planificat, aceasta poate fi transferată în anii următori, prin modificarea graficului de realizare a Investiţiei. Un astfel de transfer este permis doar de patru ori, cu încadrarea în prevederile alin. (3).
    ..................................................................................................
(3) Data finalizării Investiţiei, confirmată de punerea în funcţiune a acesteia, nu poate depăşi data de 30 iunie 2021."

    5. La anexa nr. 5 punctul 5.2 articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Pentru a fi eligibile toate cheltuielile prevăzute în tabelul nr. 2 trebuie să fie realizate, facturate către Beneficiar şi plătite de acesta în intervalul 25 iunie 2009 - 31 iulie 2021."

    6. La anexa nr. 5 punctul 5.2 articolul 8 secţiunea A litera a), alineatele (2) şi (4) vor avea următorul cuprins:
    "(2) Beneficiarul trebuie să realizeze Investiţia până la data de 30 iunie 2021, în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană, cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă şi în conformitate cu practicile în domeniul vizat.
    .................................................................................................
(4) Dacă la punerea în funcţiune a Investiţiei indicatorii tehnici de performanţă nu sunt îndepliniţi conform prevederilor prezentului contract, Beneficiarul este obligat la plata unei penalităţi/sume considerate necuvenită, care se va calcula de către autoritatea finanţatoare proporţional cu nerealizarea indicatorului «emisie specifică de CO(2)», conform formulei de calcul prevăzute mai jos:
    S = D(em.sp) * E(prev) * T(oper) * PRET(CO(2)),
    unde:
    S = penalitatea/suma considerată necuvenită;
    D(em.sp) = diferenţa de emisie specifică de dioxid de carbon [tCO(2)/MWh] = emisia specifică aşteptată - emisia specifică realizată la probele de punere în funcţiune;
    E(prev) = cantitatea anuală de energie electrică previzionată a fi produsă în documentaţia care a stat la baza cererii de finanţare;
    T(oper) = un număr de 5 ani de operare;
    PRET(CO(2)) = preţul de piaţă de referinţă al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la data la care se calculează suma considerată necuvenită, dar nu mai mult de 20 euro/tCO(2).
    Suma considerată necuvenită astfel calculată nu poate depăşi 1% din valoarea finanţării nerambursabile pentru realizarea Investiţiei şi se va plăti eşalonat, în tranşe anuale egale, până cel târziu la data de 30 septembrie 2021."

    7. La anexa nr. 5 punctul 5.3, articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "ART. 2
    Durata contractului
    Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către părţi şi este valabil:
    (i) până la data de 31 decembrie 2021 pentru finanţare; şi
    (ii) 5 ani de la data punerii în funcţiune pentru obligaţiile prevăzute la art. 9 secţiunea A lit. c)."

    8. La anexa nr. 5 punctul 5.3 articolul 3, alineatele (1) şi (3) vor avea următorul cuprins:
    "(1) Graficul de realizare a Investiţiei este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul contract. În cazul în care Investiţia nu se realizează în intervalul de timp planificat, aceasta poate fi transferată în anii următori, prin modificarea graficului de realizare a Investiţiei. Un astfel de transfer este permis doar de patru ori, cu încadrarea în prevederile alin. (3).
    ...............................................................................................
(3) Data finalizării Investiţiei, confirmată de punerea în funcţiune a acesteia, nu poate depăşi data de 30 iunie 2021."

    9. La anexa nr. 5 punctul 5.3 articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Pentru a fi eligibile toate cheltuielile prevăzute în tabelul nr. 2 trebuie să fie realizate, facturate către Beneficiar şi plătite de acesta în intervalul 25 iunie 2009-31 iulie 2021."

    10. La anexa nr. 5 punctul 5.3 articolul 9 secţiunea A litera a), alineatele (4) şi (6) vor avea următorul cuprins:
    "(4) Beneficiarul trebuie să realizeze Investiţia până la data de 30 iunie 2021, în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană, cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă şi în conformitate cu practicile în domeniul vizat.
    ...............................................................................................
(6) Dacă la punerea în funcţiune a Investiţiei indicatorii tehnici de performanţă nu sunt îndepliniţi conform prevederilor prezentului contract, Beneficiarul este obligat la plata unei penalităţi/sume considerate necuvenită, care se va calcula de către autoritatea finanţatoare proporţional cu nerealizarea indicatorului «emisie specifică de CO(2)», conform formulei de calcul prevăzute mai jos:
    S = D(em.sp) * E (prev) * T(oper) * PRET(CO(2)),
    unde:
    S = penalitatea/suma considerată necuvenită;
    D(em.sp) = diferenţa de emisie specifică de dioxid de carbon [tCO(2)/MWh] = emisia specifică aşteptată - emisia specifică realizată la probele de punere în funcţiune;
    E(prev) = cantitatea anuală de energie electrică previzionată a fi produsă în documentaţia care a stat la baza cererii de finanţare;
    T(oper) = un număr de 5 ani de operare;
    PRET(CO(2)) = preţul de piaţă de referinţă al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la data la care se calculează suma considerată necuvenită, dar nu mai mult de 20 euro/tCO(2).
    Suma considerată necuvenită astfel calculată nu poate depăşi 1% din valoarea finanţării nerambursabile pentru realizarea Investiţiei şi se va plăti eşalonat, în tranşe anuale egale, până cel târziu la data de 30 septembrie 2021."





                    PRIM-MINISTRU INTERIMAR
                    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
                    Contrasemnează:
                    Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
                    Virgil-Daniel Popescu
                    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
                    Mircea Fechet
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 11 decembrie 2020.
    Nr. 1.070.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016